ICCJ. Decizia nr. 1904/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1904/2012
Dosar nr. 14160/118/2010
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 217 din 24 mai 2011, a condamnat pe inculpatul M.I. la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe latură civilă, în baza art. 14, art. 17, art. 18, art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de către Ministerul Public, inculpatul fiind obligat să plătească părţii vătămate O.Ş., suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 353 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 1640/P/2010 din 18 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa asupra imobilului proprietate personală a inculpatului, situat în Murfatlar, str. Mihai Eminescu, jud. Constanţa.
În baza art. 164 alin. (2), a art. 166 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea hotărârilor la O.J.C.P.I. Constanţa.
Pentru a pronunţa sentinţa, s-au reţinut următoarele:
Începând cu anul 1998, O.L. împreună cu copii ei minori O.Ş. şi L.I.G., s-au mutat în locuinţa lui M.I., cu acesta femeia intrând în relaţii de concubinaj, traiul în comun fiind promiscuu şi influenţat negativ de consumul de alcool.
Începând cu anii 2000-2001, M.I., conducător auto în acea perioadă, luând-o pe fiica concubinei lui, minora de 12 ani O.Ş. să-l acompanieze în curse, a întreţinut cu ea relaţii sexuale, la 2 martie 2002 aceasta dând naştere unei fetiţe, O.E.
În încercarea de a-şi ascunde şi justifica activitatea infracţională, inculpatul a determinat-o pe minoră (aceasta, la data naşterii copilului, avea vârsta de 13 ani) să susţină că nou-născutul era rezultatul unui viol al cărui autor era necunoscut, fapta săvârşindu-se în curtea unei unirăţi militare din localitatea Murfatlar.
Inculpatul a continuat întreţinerea de relaţii sexuale cu fiica concubinei lui, astfel că la 9 septembrie 2006, aceasta a născut al doilea copil, O.S., mama lui având deja vârsta de peste 17 ani.
Ignorând cele ce se petreceau cu copilul ei, mama minorei O.Ş., O.L., a continuat concubinajul cu inculpatul, dar, în anul 2009, acesta din urmă a alungat-o din locuinţa lui, aceasta vizându-i şi pe copii ei, precum şi pe cei doi minori născuţi de O.Ş.
Comportamentul inculpatului de la acea dată a generat depunerea, de către O.Ş. a unei plângeri penale, înregistrată sub nr. 176341/2009, dosar nr. 12766/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, din conţinutul acesteia determinându-se efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice A.D.N., concluzia fiind că inculpatul este tatăl natural al celor doi copii, O.E. şi O.S.
La urmărirea penală, inculpatul a negat săvârşirea faptelor.
În faza cercetării judecătoreşti, O.Ş., în încercarea de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală, a declarat că plângerea ei a fost generată de dorinţa de a se răzbuna pe inculpat pentru că i-a alungat din locuinţă, relaţiile sexuale consumându-se cu acceptul ei, de bună-voie, sporadic, ea provocându-l când inculpatul era în stare de ebrietate şi fiind împinsă de curiozitate specifică vârstei adolescentine.
O.L., mama minorei, deşi a negat că fiica ei i-ar fi dezvăluit despre adevărata relaţie cu inculpatul, a susţinut că acesta, adesea, dorea să o alunge din locuinţă pentru a rămâne numai cu cea care-i născuse copii, despre care îi spusese că sunt ai lui.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind nelegala reţinere a formei continuate a infracţiunii prevăzută de art. 198 C. pen., nelegala condamnare pentru infracţiunea de viol, partea vătămată consimţind, de bună-voie, să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 C. pen. şi încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Inculpatul nu s-a prezentat în apel, reprezentarea sa fiind asigurată de avocat ales.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia penală nr. 21/ MP din 16 decembrie 2011, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, inculpatul, prin apărător avocat ales, în termenul legal, a declarat recurs.
Deşi procedura de citare a inculpatului a fost legal îndeplinită, acesta depunând în dosarul de recurs motive scrise, nu s-a prezentat şi nu a adresat cereri, instanţa, în baza art. 171 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a desemnat apărător din oficiu, asistenţa juridică fiind obligatorie.
Recursul declarat este motivat pe nelegala reţinere a formei continuate a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, nerespectarea dreptului său la apărare prin respingerea cererii de a fi audiată în apel partea vătămată, probele administrate nu au conturat vinovăţia inculpatului, toate acestea constituind temei pentru achitarea pentru infracţiunea de viol [(art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.)] şi încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen. [(art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.)]. În subsidiar, inculpatul a solicitat „revizuirea” pedepsei aplicate.
Instanţa, văzând motivarea scrisă, încadrează apărările inculpatului în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, pct. 10, pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv faptelor săvârşite li s-a dat o greşită încadrare juridică, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţială, de natură să garanteze drepturile inculpatului, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare şi s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., potrivit art. 41 (2) C. pen., infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În cauză, probatoriul a stabilit că activitatea infracţională a inculpatului s-a întins în perioada anilor 2001-2009, relaţiile sexuale au caracter de repetabilitate, au fost continue, rodul lor fiind naşterea celor doi copii în anii 2003 şi 2006, minora declarând: „când aveam vârsta de circa 12 ani, M.I.,… în tir, a început să întreţină relaţii sexuale cu mine, profitând de neştiinţa mea, spunându-mi să nu îi spun nimic mamei şi că va avea grijă de mine şi voi fi tratată ca o prinţesă … a continuat să aibă relaţii sexuale cu mine în special când mergeam cu el în cursă … mama mea a început să bănuiască, dar eu nu i-am confirmat relaţia. M.I. a început să fie violent … să ne bată … să ne alunge din locuinţă, spunându-i mamei mele să plece, iar eu să rămân pentru că cei doi copii sunt ai lui”, în altă declaraţie aceeaşi parte susţinând „… practic în tot acest interval de timp, M.I. ajunsese să mă considere a doua lui nevastă … actele sexuale s-au repetat”.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 439485 din 13 septembrie 2010, în concluzii, a stabilit că în baza analizelor genetice ale probelor biologice recoltate de la M.I., O.S. şi O.E., M.I. este tatăl biologic al minorului O.S. cu un indice de paternitate de 144.000 şi al minorei O.E., cu un indice de paternitate de 85.500, 99,9993 % şi 99,9988 % dintre persoanele de sex masculin din populaţia caucaziană neputând fi taţi ai celor doi copii.
Referitor cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., respectiv că instanţa de apel, neaudiind-o pe partea vătămată O.Ş., a încălcat dreptul inculpatului la apărare, acesta nu se regăseşte în cauză.
În apel, partea vătămată a fost legal citată, ea având dreptul să se prezinte sau nu în instanţă.
Inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată în faza apelului.
De asemenea, verificând lucrările dosarului instanţei de apel, se reţine că la termenul de judecată din 13 decembrie 2011, apărătorul ales al inculpatului a „considerat necesar ca partea vătămată să fie audiată şi în faţa instanţei de apel”, procurorul neopunându-se, dar susţinând că este util să se depună adresa acesteia”, „pentru că O.Ş., citată şi în Nicosia –Cipru, nu a ridicat recomandata expediată, în condiţiile în care reprezentanta sa, O.L., la termenul de judecată 22 septembrie 2011 a arătat că fiica ei este plecată în Cipru, respectiv Nicosia, însă nu îi cunoaşte adresa de domiciliu, ţinând legătura cu ea, telefonic.
Potrivit art. 177 alin. (1) și (9) C. proc. pen., citarea se face la adresa unde persoana locuieşte, iar potrivit aceluiaşi text alin. (2) dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal s-a indicat un alt loc pentru citare, citarea se face la locul indicat.
O.Ş., personal, a indicat că locuieşte în Basarabi, str. General, la această adresă fiind citată şi îndeplinită procedura de citare. Totodată, aceeaşi parte a fost citată şi în comuna Pasova, la familia V., loc indicat de ea ca fiind reşedinţa aleasă urmare intrării în concubinaj cu V.C., şi aici procedura de citare fiind îndeplinită. În aceeaşi ordine de idei, partea vătămată a fost citată şi în Cipru – Nicosia, în cauză existând date că s-ar afla în acea ţară, pentru fiecare termen de judecată restituindu-se dovada necesară, cu menţiunea că scrisoarea recomandată nu a fost ridicată.
Ca atare, partea vătămată şi-a rezervat dreptul de a nu se prezenta în apel, această poziţie a sa, precum şi existenţa, în dosar, a mai multor declaraţii date la urmărirea penală şi în faţa judecării fondului, conducând corect, la respingerea reaudierii ei.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nici acesta nu se regăseşte în cauză, susţinerile părţii vătămate din faza cercetării judecătoreşti, că relaţiile sexuale cu inculpatul le-ar fi întreţinut de bună-voie, neconstrânsă, fiind infirmate atât de probatoriu, cât şi de neoferirea, de către ea, a unor date care să fie apte să-i fi determinat modificarea reală a celor anterior declarate.
Astfel, în anii 2000-2001, O.Ş. avea vârsta de 12 ani, deci nu avea capacitate de exerciţiu, aceasta însemnând imposibilitatea de a exprima consimţământul valabil, la acele date ea fiind şi în grija inculpatului.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracţiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură cu o persoană de sex diferit …., prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Ca atare, infracţiunea de viol este o infracţiune complexă, al cărei element material al laturii obiective se poate realiza fie prin două acţiuni distincte, dar conjugate (actul sexual, scop, realizat prin constrângere – mijloc) sau printr-o acţiune (actul sexual) realizat în condiţii care exclud consimţământul victimei (imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa).
În cauză, vârsta de 12 ani avută de partea vătămată la începutul activităţii infracţionale a inculpatului, exclude că ea ar fi avut cunoştinţe privitoare la viaţa sexuală şi, astfel, ar fi înţeles ce i se întâmplă, dezvoltarea psiho-somatică, de asemenea, nefiind în măsură să opună rezistenţă, inculpatul fiind cel care îi găzduia mama şi fratele, contribuia la întreţinerea ei şi, adesea manifesta intenţia de a-i alunga din locuinţa lui.
În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceasta s-a realizat prin abuzarea de către el, a autorităţii ascendente generată de-a lungul perioadei infracţionale şi în creştere chiar, odată ce minora a născut şi doi copii, al doilea când ea avea vârsta de 17 ani.
Cu privire la apărarea inculpatului că în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, aceasta nu poate fi primită.
Fapta inculpatului, încadrată juridic în textul incriminator amintit, s-a desfăşurat în intervalul februarie 2004 – februarie 2007 (partea vătămată împlinind 18 ani la această ultimă dată), potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani, or, acesta nu s-a împlinit.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat nici în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi mijloc de reeducare pentru prevenirea săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa, pe lângă scopul represiv, are şi o finalitate de exemplaritate, concretizată în dezaprobarea legală şi judiciară atât privind fapta penală săvârşită cât şi comportamentul făptuitorului.
În cauză, faţă de pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite, de împrejurările în care ele s-au petrecut, asupra unei minore în vârstă de 12 ani, prin reconsiderarea imposibilităţii consimţământului valabil sau al unei apărări, astfel cum susţine partea vătămată relaţii sexuale desfăşurându-se când inculpatul o lua în cursă cu autovehiculul condus, de urmările produse, naşterea, la vârste nefireşti, a doi copii, persoana inculpatului, necooperant, acesta la fond prevalându-se de dreptul la tăcere, pedeapsa rezultantă executabilă în regim de privare de libertate apare a fi corect aplicată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat, nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Potrivit art. 192 cu referire la art. 189 acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 21/ MP din 16 decembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2012. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1994/2012. Penal → |
|---|
