ICCJ. Decizia nr. 1895/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1895/2012

Dosar nr. 1118/30/2010

Şedinţa publică din 5 iunie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 119 din 14 martie 2011 Tribunalul Timiş a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. si art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.L., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- art. 7 din Legea nr. 39/2003, privind constituirea unui grup infracţional organizat;

- art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind înşelăciunea în convenţii,cu consecinţe deosebit de grave;

- art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, privind evaziunea fiscală;

- art. 23 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind spălarea de bani;

- art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind participaţia improprie la falsul intelectual;

- art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind uzul de fals;

- art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind falsul în declaraţii;

- totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabila a părţii vătămate A.M., împotriva inculpatei S.L., pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. si art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul J.P., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- art. 7 din Legea nr. 39/2003, privind constituirea unui grup infracţional organizat;

- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, privind complicitatea la evaziunea fiscală;

- art. 23 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind spălarea de bani;

- art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind uzul de fals;

- art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), privind falsul în declaraţii;

- totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul J.P. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. si art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.D., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- art. 7 din Legea nr. 39/2003, privind constituirea unui grup infracţional organizat;

În baza art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. si art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.D. la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 3 (trei ) ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 C. pen., în sensul că neîndeplinirea cu rea-credinţă a despăgubirilor civile sau săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.

În baza art. 170 C. proc. pen., a respins cererea părţilor civile H.D. şi H.M. privind restabilirea situaţiei anterioare.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a luat act că partea civilă D.S.C. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, daunele materiale solicitate de părţile civile SC S. SRL, prin reprezentant G.A., C.M., H.D. şi H.M., precum şi cele morale solicitate de soţii H.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b), alin. (5) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 999 C. civ., art. 120 alin. (1) C. pen. fisc., a obligat inculpatul M.D. la plata către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Timiş a sumei de 5.641 lei, reprezentând daune materiale, plus majorări de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Respinge în rest pretenţiile materiale ca neîntemeiate.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M.D., până la concurenţa valorii prejudiciului acordat prin prezenta hotărâre părţii civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Timiş.

În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 49/D/2009 din data de 15 aprilie 2008 şi restituirea către inculpata S.L. a următoarelor bunuri:

1. imobilul reprezentând 4 apartamente, situat în Timişoara, str. Tibleşului pe numele inculpatei S.L. căsătorită cu S.I., asupra căruia s-a dispus luarea de inscripţie ipotecară în C.F. 21146 Timişoara, număr cadastral 8038/1, 8038/II, 8038/III, 8038/IV;

2. imobilul reprezentând casă şi curte, situat în Timişoara, str. Lalelelor (fostă Prota Trăilă), pe numele inculpatei S.L. căsătorită cu S.I., asupra căruia s-a dispus luarea de inscripţie ipotecară în C.F. 13398 Timişoara, nr. cadastral 30947;

3. imobilul reprezentând casă şi teren, situat în Timişoara, pe numele inculpatei S.L. căsătorită cu S.I., asupra căruia s-a dispus luarea de inscripţie ipotecară în C.F. 3638 Timişoara, nr. cadastral 3591;

4. imobilul reprezentând 1 apartament de 2 camere situat în Timişoara, str. B-dul Republicii, pe numele inculpatei S.L., asupra căruia s-a dispus luarea de inscripţie ipotecară în Cartea Funciară 117079 Timişoara, nr. cadastral 1091/XIII.

5. imobilul în suprafaţă de 1981 m.p. reprezentând două case, curte şi grădină în str. Brâncoveanu dobândită prin cumpărare în 13 decembrie 2007.

- precum şi orice alte bunuri aparţinând inculpatei, ridicate de la aceasta şi neconfiscate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a obligat pe partea civilă A.M., la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul M.D. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea părţilor civile H.D. şi H.M. de plată a sumei de 4000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

A luat act că celelalte părţi nu au solicitat cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara nr. 49/D/P/2009 din data de 15 februarie 2010, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 18 februarie 2010 sub număr unic de dosar 1118/30/2010 au fost trimişi în judecată inculpaţii S.L., J.P. şi M.D. cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, evaziune fiscală, ameninţare, participaţie improprie la fals intelectual, la fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declaraţii, şi spălare de bani.

În fapt s-au reţinut următoarele:

Prin rezoluţiile de începerea urmăririi penale şi punerea în mişcarea acţiunii penale din dosar, s-a reţinut că inculpatul J.P. împreună cu S.L., M.D., şi alte persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul înşelării mai multor părţi vătămate (H.D. şi M., G.A., D.S., C.M. ş.a.) cărora prin inducerea în eroare cu ocazia încheierii mai multor convenţii de vânzare cumpărare, le-au cauzat un prejudiciu total de 995.648 Euro (format din 870.000 + 77.000 +12.000+ 36.648 Euro).

Inculpatul J.P. şi inculpata S.L. au determinat cu intenţie ca notarii publici în momentul întocmirii contractelor autentice să consemneze fără vinovăţie, împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la achitarea preţului.

De asemenea, inculpaţii au falsificat prin declarare neadevărată, prin contrafacerea scrierii şi alterare conţinutul contractelor autentice în cauză, fie prin consemnare în cuprinsul lor că se cumpără imobilul la un preţ, când în realitate preţul total negociat a fost altul mai mare, fie că s-a plătit o anumită sumă când în realitate s-a înmânat vânzătorilor o sumă mult mai mică. Aceste acte false au fost folosite la Serviciul de Carte Funciară cu ocazia intabulării dreptului de proprietate. Învinuitul J.P. a ajutat prin negociere şi prin punerea la dispoziţie a sumelor aferente impozitului şi TVA-ului, ca ceilalţi inculpaţi să ascundă în parte sursa impozabilă şi taxabilă sustrăgându-se alături de ei de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

În data de 8 noiembrie 2006, în jurul orei 21,45, inculpatul J.P. sub ameninţarea cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei sale a solicitat acesteia, adică lui D.S., la domiciliul acestuia, o sumă de bani şi un autoturism.

De asemenea, inculpaţii J.P. şi S.L. au transferat foarte mulţi bani prin conturile bancare în scopul disimulării originii ilicite a acestora. Inculpatul J.P. şi inculpatul S.L. au ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei banilor şi au dobândit bunuri cunoscând că banii care au stat la baza dobândirii lor provin din săvârşirea de infracţiuni.

Acest grup era format din persoane inculpate, şi alte persoane, şi era structurat pe domenii foarte bine conturate şi planificate de către inculpata S.L. Grupul organizat a fost constituit din dispoziţia inculpatei S.L., pentru o perioadă lungă de timp şi a acţionat în mod coordonat sub directa conducere a acesteia, în scopul comiterii infracţiunilor grave de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, falsuri în înscrisuri, în vederea obţinerii în mod direct a unui beneficiu material. Pe scurt planul infracţional al inculpaţilor prevedea ca prin orice mijloace posibile de inducere în eroare părţile vătămate să declare în faţa notarului public că au primit o anumită sumă de bani când în realitate suma plătită efectiv la momentul autentificării convenţiilor era mult mai mică. Diferenţa dintre suma plătită şi cea înscrisă în documentele autentice nu avea să mai fie restituită niciodată ci însuşită pe nedrept de inculpaţi.

Modul cum au acţionat inculpaţii în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri băneşti a fost următorul:

1. În cursul lunii septembrie 2005, inculpata S.L. împreună cu inculpatul J.P. şi cu învinuitul D.D. au identificat-o pe partea vătămată D.S.C. care avea de vânzare mai multe imobile-terenuri. Pentru inducerea în eroare inculpaţii S.L. şi J.P. s-au folosit de starea lor materială foarte bună respectiv de faptul că au mai multe imobile în proprietate, maşini scumpe şi servitori. Lăsând impresia falsă de oameni de afaceri importanţi, inculpaţii au reuşit să o convingă pe partea vătămată D. să semneze la notar în data de 26 octombrie 2005 un înscris (promisiune bilaterală de vânzare cumpărare) falsificat fără vinovăţie de notar, cu ocazia autentificării. Din acest document rezulta că numitul D. în calitate de mandatar al proprietarilor, H.P. şi M., înstrăinează o suprafaţă de 15.000 m.p. dintr-un teren de 29.900 m.p. la preţul de 31.500 euro. Notarul public a întocmit actul fals fără vinovăţie, adică a completat şi autentificat că inculpatul S.L. a „achitat integral suma de 31.500 euro azi data semnării prezentului act”, la acest moment notarul neştiind că inculpata S.L. plătise părţii vătămate o sumă mult mai mică decât cea consemnată în cuprinsul documentului. În realitate partea vătămată D. a primit de la inculpata S.L. la momentul 26 octombrie 2005 doar suma de 21.000 euro din suma negociată şi trecută în contract de 31.500 euro. Diferenţa de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat părţii vătămate, inculpaţii S.L. şi J.P. au minţit că o vor plăti ulterior. În realitate inculpaţii doreau să păgubească partea vătămată şi după semnarea actului notarial să nu mai plătească diferenţa, prevalându-se de documentul semnat la notar de partea vătămată din care rezulta că ar fi primit toţi banii. La un timp de la semnarea documentului autentic partea vătămată D. a insistat pe lângă inculpaţi să îi predea şi diferenţa de bani însă aceştia au venit cu o nouă propunere, respectiv aceea de a cumpăra şi diferenţa de 14.900 m.p. pe care partea vătămată o deţinea în proprietate. Pentru diferenţa de bani rămasă neplătită şi această diferenţă de teren, înţelegerea părţilor a fost să se plătească suma de 12.000 euro şi un autoturism. Această înţelegere s-a materializat în convenţia din data de 5 noiembrie 2005, în cuprinsul documentului autentic consemnându-se acelaşi aspect nereal ca în documentul anterior. În realitate partea vătămată a primit autoturismul iar suma de bani nu a primit-o ci a fost însuşită pe nedrept de inculpaţi, deşi în convenţie au prevăzut că s-a plătit. Deşi el era cel ce datora bani, pentru intimidarea părţii vătămate şi determinarea acesteia să renunţe la solicitarea de bani, în data de 8 noiembrie 2006 în jurul orei 21,45 inculpatul J.P. sub ameninţarea cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei sale a solicitat acesteia, adică lui D.S., la domiciliul acestuia, o sumă de bani şi un autoturism. În acelaşi mod, în perioada octombrie - noiembrie 2006, inculpatul S.L. şi cu învinuitul D.D. au adresat ameninţări cu moartea numitului A.M. Partea vătămată a declarat în faza de urmărire penală că se constituie parte civilă cu suma de 12.000 euro reprezentând daunele materiale suferite.

2. În cursul anului 2006, inculpaţii J.P., S.L. şi alţi membrii rămaşi neidentificaţi, au localizat o nouă victimă, în persoana numitei C.M., pe care urma să o convingă să semneze un înscris autentic cu preţul real al înstrăinării unui imobil teren, în timp ce în realitate preţul plătit era mult mai mic decât cel din documentul autentic. Diferenţa, deşi inculpaţii S.L. şi J.P. promiteau că o vor plăti ulterior încheierii contractului autentic, în realitate ei nu mai doreau să o restituie niciodată scoţând în evidenţă actul semnat la notar în fals, lucru care s-a şi întâmplat în realitate. Acest plan a fost aplicat de inculpaţii J.P. şi S.L. în cazul acestei părţi vătămate C., cu care au negociat şi semnat (inculpatul S.L. a semnat) un precontract ca pentru imobilul din loc. Ghiroda reprezentând teren intravilan de 2864 m.p. să se plătească suma totală de 91648 euro. Din această sumă până la momentul autentificării contractului, respectiv data de 15 decembrie 2006, partea vătămată C. a primit suma de 53.000 euro, diferenţa de 38.648 euro urmând a fi primită la momentul semnării contractului la notar. Afişând imaginea falsă de oameni de afaceri importanţi, la momentul autentificării contractului inculpatul J.P. a prezentat părţii vătămate ca adevărat un lucru mincinos şi anume că vor semna actele mai întâi iar după aceea vor merge la banca H.V.B. ca să înmâneze diferenţa de bani de 38.648 euro. Cu această ocazie inculpatul J.P. a determinat notarul public ca acesta fără vinovăţie să consemneze împrejurări necorespunzătoare realităţii, adică că inculpatul J.P. a „achitat integral preţul de 91.000 euro” când în realitate la acel moment această sumă nu fusese plătită integral. În realitate intenţia inculpaţilor J.P. şi S.L. era aceea de a vedea semnat actul autentic ca după aceea să se prevaleze de el şi să nu mai restituie banii promişi, plan pe care de altfel l-au şi urmat ulterior aşa cum de altfel procedase şi în alte situaţii. În ziua autentificării contractului, inculpaţii S.L. şi J.P. au mers cu partea vătămată la banca H.V.B. ca să predea diferenţa. În acest loc inculpatul J.P. a predat părţii vătămate suma de 2000 euro şi a prezentat ca adevărat un lucru mincinos, respectiv că banca nu mai are disponibil în valută. În realitate banca avea lichidităţi în valută, iar la această bancă H.V.B. inculpatul J.P. nu avea cont deschis la acel moment. Contul la această bancă H.V.B. a fost deschis la data de 23 martie 2007 mult ulterior datei la care a indus-o în eroare pe partea vătămată. Intenţia inculpatul J.P. şi S.L. era aceea de a nu restitui nici o sumă de bani din ceea ce datora, ceea ce a şi făcut, până azi neplătind această diferenţă. Partea vătămată a înregistrat discuţiile purtate cu notarul, cu inculpaţii S.L. şi J.P. din conţinutul acestora rezultând că inculpaţii S.L. şi J.P. se recunoşteau datori cu suma de mai sus ulterior autentificării contractului, iar notarul public P. aflase şi el ulterior autentificării că nu se plătise toţi banii. Din conţinutul acestor convorbiri rezultă chiar că inculpatul J.P. încerca în continuare să inducă în eroare partea vătămată, până când a luat măsura să o excludă din apropierea sa, adresându-i cuvinte deosebit de jignitoare. Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 36.648 euro.

3. În primăvara anului 2007 inculpaţii S.L. şi J.P. împreună cu alte persoane rămase neidentificate au localizat o nouă victimă a planului lor infracţional, respectiv pe partea vătămată G.A., vecin de-al lor, administratorul SC S. SRL, proprietar al imobilului, casă şi teren de pe str. S.. În prima fază, în vederea dobândirii imobilului vecin cu ei, inculpaţii au creat o presiune fantastică asupra părţii vătămate prin metodele cunoscute cetăţenilor de etnie rromă (scandaluri repetate, reclamaţii nefondate ş.a.). În cele din urmă partea vătămată a cedat presiunilor făcute, iar Inculpaţii S.L. şi J.P. s-au înţeles cu ea să cumpere imobilul cu suma de 210.000 euro. La momentul negocierii inculpata S.L. a înmânat părţii vătămate suma de 100.000 euro urmând ca diferenţa de 110.000 euro să o ridice de la bancă şi să o predea în momentul semnării contractului autentic. În realitate planul inculpaţilor era să câştige încrederea părţii vătămate prin înmânarea de bani fără acte, iar ulterior să se folosească de această încredere câştigată pentru a însuşi pe nedrept din banii ce se cuveneau părţii vătămate. Inculpaţii au Indus-o în eroare pe partea vătămată înainte de încheierea convenţiei, prezentându-i ca adevărate lucruri mincinoase (că vor ridica bani de la bancă, că vor plăti 110.000 euro la notar ş.a.). Ei doreau să nu plătească decât o mică sumă din cea rămasă şi să o înşele pe partea vătămată cu diferenţa rămasă neplătită. Pentru a realiza acest plan inculpaţii împreună cu alte persoane neidentificate au preconstituit la domiciliul lor un teanc cu bani pe care l-au introdus în etichete semnate şi ştampilate de banca I.N.G. Bank. Deasupra teancului de bancnote inculpaţii au pus bancnote de 500 euro iar în interior au pus bancnote mai mici de 20 şi 50 de Euro. Pachetul de bancnote crea în aparenţă impresia că are 110.000 euro dar în realitate suma conţinută era mult mai mică. Metoda este similară celei cu care au fost înşelaţi mulţi oameni la schimbul valutar de-a lungul timpului. Acest teanc inculpaţii l-au legat de mai multe ori cu sfoară pentru a nu se vedea bancnotele mici din interior şi pentru a fi greu de deschis şi numărat. La momentul autentificări contractului de vânzare cumpărare adică la data de 10 mai 2007, cu acest teanc asupra lor, inculpaţii S.L. şi J.P. însoţiţi de alte persoane necunoscute, s-au deplasat la notar şi sub pretextul mincinos că sunt foarte grăbiţi, deoarece au de prins un avion şi vorbind în continuu la telefonul mobil, au înmânat părţii vătămate teancul preconstituit cu bani, spunând că în interiorul său se află suma de 110.000 euro. În acest moment psihologic inculpaţii s-au folosit de încrederea câştigată anterior pentru ca partea vătămată să semneze contractul în grabă, fără a număra banii. Inculpaţii au afirmat că dacă se stă se numere banii ei nu mai semnează atunci contractul ci pleacă cu bani cu tot. Afişând imaginea că sunt deosebit de grăbiţii, inculpaţii au constrâns-o psihic şi au determinat-o pe partea vătămată să semneze contractul autentic fără a număra banii din teanc. Acest contract a fost falsificat fără vinovăţie de notar cu prilejul întocmirii lui, deoarece a consemnat împrejurări necorespunzătoare realităţii referitoare la preţul plătit, adică că inculpatul S.L. a „achitat în întregime preţul societăţii vânzătoare”, respectiv că s-a predat suma de 210.000 euro, când în realitate la acel moment, cu ştiinţa lor inculpaţii S.L. şi J.P. nu plătise decât 143.000 euro. După semnarea contractului la notar inculpaţii au plecat imediat, iar partea vătămată s-a deplasat să numere banii. În acest moment partea vătămată despachetând cu mare efort pachetul legat foarte strâns, a sesizat că a fost înşelată, deoarece în teancul cu bani nu se afla suma de 110.000 euro, aşa cum trebuia şi cum au afirmat inculpaţii, ci suma de 33.000 euro, formată din câteva bancnote de 500 euro, iar diferenţa din bancnote de 20 şi 50 de euro. În aceeaşi zi partea vătămată a intrat în panică şi s-a dus la imediat la Poliţie unde a reclamat fapta care a fost comisă. Reacţia autorităţilor a fost lipsită de profesionalism, deoarece dacă ar fi luat măsuri preventive la acest moment ar fi întrerupt şirul de infracţiuni pe care inculpaţii erau porniţi să le comită. După semnarea contractului autentic inculpatul J.P. a procedat la intimidarea părţii vătămate, căreia nu i-a mai permis să intre în imobil pentru a ridica bunurile mobile pe care le mai avea acolo. Partea vătămată G.A. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 77.000 euro.

4. Deoarece planul infracţional al inculpaţilor funcţiona perfect şi profitând de lipsa de reacţie imediată a autorităţilor statului, inculpaţii S.L. şi J.P. au dobândit curaj şi au pus în aplicare un plan de înşelare cu o sumă mult mai mare decât cea de până în acel moment, adică suma de 750.000 euro, a unor noi victime în persoana părţilor vătămate H.D. şi H.M. Aceste părţi vătămate aveau de vânzare un imobil reprezentând teren şi construcţii multiple pe str. Constantin Brâncoveanu (A.H.) din Timişoara. Iniţial preţul cu care părţile vătămate au pus imobilul în vânzare a fost de 2.000.000 euro. Pentru a realiza planul infracţional inculpaţii S.L. şi J.P. l-au atras în grupul infracţional pe inculpatul M.D. pe care l-au trimis în toamna anului 2007, să ia detalii cu privire la imobil. Inculpatul M.D. s-a deplasat la domiciliul părţilor vătămate H. şi luând informaţii, a spus acestora că are cumpărător. Inculpata S.L. însoţită de inculpatul J.P. pe care însă l-a prezentat sub altă identitate adică ca fiind S.L.I., soţul său, s-au deplasat la locul situării mobilului şi studiindu-l (într-una din vizite aducând şi un specialist în construcţii imobiliare) au negociat şi fixat un preţ total de vânzare de 1.350.000 euro, din care suma de 600.000 euro se va plăti la notar, iar diferenţa de 750.000 euro se va achita în Germania unde fiul lor învinuitul D.D. are o afacere înfloritoare cu autoturisme. În acest moment inculpaţii S.L., J.P. şi M.D. şi-au asigurat premisele înşelării părţii vătămate deoarece ei nu aveau de gând să meargă în Germania să plătească diferenţa de banii având probleme juridice, respectiv pedepse de executat pe teritoriul acestui stat. Pentru a realiza planul infracţional inculpaţii S.L. şi J.P. le-au dus pe părţile vătămate la imobilele pe care le deţin în proprietate pe raza Municipiului Timişoara, ocazie cu care au afişat un lux inimaginabil cu multiple proprietăţi masive, cu servitori, aur masiv şi maşini de lux. Prin aceste manopere inculpaţii S.L., J.P. şi M.D. au dorit să creeze impresia falsă a unor oameni da afaceri serioşi şi cu posibilităţi financiare. În realitate inculpaţii aveau multiple acte materiale infracţionale comise până în acel moment iar singurul lor scop era acela de a înşela statul şi de a deveni prin mijloace frauduloase, proprietari ai unui imobil în valoare de 1.603.818 euro pentru care să plătească o sumă mult mai mică decât valoarea reală. Partea a planului infracţional a reprezentat-o deplasarea la notar unde în data de 13 decembrie 2007 au determinat notarul ca, fără vinovăţie, să consemneze împrejurări necorespunzătoare realităţii referitoare la preţul de vânzare, adică că inculpatul S.L. cumpără imobilul „pentru preţul total de 600.000 euro” când în realitate preţul de vânzare-cumpărare era de 1.350.000 euro. În documentul autentic, inculpata S.L., ajutată de inculpatul J.P. care a adus banii de onorar notar şi de cheltuieli notariale, au declarat, în mod mincinos, suma de 600.000 euro ca fiind preţul de vânzare-cumpărare, când de fapt preţul real era de 1.350.000 euro. Scopul inculpaţilor era acela de a înşela părţile vătămate şi statul român prin neplata diferenţei promisă respectiv prin plata unor taxe la buget mult mai mici decât cele reale. Prin aceste manevre frauduloase, inculpaţii S.L. şi J.P. au ascuns valoarea reală a imobilului şi s-au sustras de la plata către bugetul de stat a unor sume mari de bani reprezentând impozit şi TVA de datorat. Inculpatul J.P. a ajutat prin negociere şi prin punerea la dispoziţie a sumelor aferente impozitului şi TVA-ului, ca inculpatul S.L. să ascundă în parte sursa impozabilă şi taxabilă, sustrăgându-se alături de ea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat în cuantum de 49.601 lei. Pentru aşa zisul „ajutor” dat părţilor vătămate în sensul că le-a găsit cumpărători, învinuitul M.D. a înşelat-o pe partea vătămată H.D. de la care solicitat şi primit suma de 10.000 euro, venit pe care l-a ascuns declarării la fisc. Din fişa fiscală obţinută de la D.G.F.P. rezultă că inculpatul nu a declarat acest venit de 10.000 euro pe care conform legilor în vigoare însă era obligat să îl declare în vederea stabilirii impozitului pe venitul global. La administraţia financiară, inculpatul M.D. a declarat doar venituri din salariu nu şi această sumă de bani ca să fie impozitată. Prin această manoperă frauduloasă învinuitul M.D. a ascuns în parte sursa impozabilă şi s-a sustras de la plata sumei de 5641 lei reprezentând impozit pe venit către bugetul de stat. În acest sens este raportul de expertiză contabilă din dosarul de urmărire penală. Partea vătămată H.D. a înregistrat discuţiile purtate cu inculpaţii S.L., J.P. şi M.D. şi a prezentat aceste dialoguri în dosar volumul 3 şi 8. Inculpatul M.D. a insistat în mod repetat pe lângă părţile vătămate spunându-le că S.L. şi soţul sunt oameni cu bani şi vor plăti diferenţa în Germania. În realitate el cunoştea că nu se va plătii diferenţa niciodată. Chiar a încercat să obţină încă o sumă mare de bani de la partea vătămată H.D. ca şi comision de intermediare. În cauză a fost efectuată expertiză grafică pe înscrisul în care inculpatul M.D. a recunoscut primirea sumei de 10.00 euro, iar concluzia a fost că scrisul numelui şi semnătura sunt ale acestuia. Părţile vătămate H.D. au declarat că se constituie părţi civile cu suma de 980.000 euro reprezentând daune materiale şi morale.

Inculpatul J.P. şi S.L. deşi nu aveau nici un loc de muncă sau venituri declarate la administraţia financiară, au transferat milioane de euro şi lei prin conturile bancare deţinute în România în scopul disimulării originii ilicite a acestora respectiv provenienţa din acţiuni infracţionale desfăşurate în Germania sau România. Din înscrisurile primite din Germania rezultă că toţi inculpaţii au fost cercetaţi pentru multiple fapte antisociale asemănătoare cu cele din prezentul dosar, după cum urmează:

A. Inculpatul J.P. a fost cercetat pentru extorcare calificată cu luare de ostatici în Munchen, pentru furt profesional cu ascundere de autoturisme. Conform certificatului oficial primit de la autorităţile din Munchen a rezultat că acesta deţine foarte multe condamnări anterioare pentru intrare şi şedere în mod clandestin într-o ţară, pentru falsificare de documente, pentru conducere fără permis, pentru furt art. 242 C. pen. german, pentru furt în echipă, pentru înşelăciune, art. 263 C. pen. german, şi mărturie falsă sub jurământ (fapte pentru care a primit o condamnare de 3 ani închisoare), pentru vătămare corporală prin imprudenţă în două cazuri. În România inculpatul J.P. a fost condamnat în anul 1980 la 10 luni închisoare pentru înşelăciune.

B. Inculpatul S.L. a fost cercetată penal în Germania pentru escrocherie în 27 de cazuri, pentru declaraţii false în justiţie, pentru furt prin violenţă, pentru lovituri şi răniri periculoase în 3 cazuri, pentru constrângeri în 3 cazuri, pentru deturnare, pentru numeroase fapte de furt comise în bandă organizată, pentru formarea unui grup de infractori, pentru violare de domiciliu, pentru fals în documente, pentru reţineri şi deturnare de retribuţii sau de salarii. Învinuitul J.P. şi învinuita S.L. au ascuns şi disimulat adevărata natură a provenienţei banilor şi au dobândit bunuri Mobile şi imobile precum cele comunicate de Primăria Municipiului Timişoara, cunoscând că banii care au stat la baza dobândirii lor provin din săvârşirea de infracţiuni.

În raport cu sumele spălate O.N.P.C.S.B. Bucureşti a efectuat un control şi a stabilit modul cum au fost plimbaţi banii murdari de 1.965.587 euro şi 25.216 lei prin conturile de la mai multe bănci deţinute de inculpaţi precum B.T. unde împuternicit era şi inculpatul J.P., E.B., H.V.B. Bank, I.N.G. Bank şi V. Timişoara.

În raport cu învinuitul D.D. s-a reţinut că, în perioada octombrie noiembrie 2006, împreună cu S.L. au adresat ameninţări cu moartea numitului A.M.

Prin declaraţiile date inculpaţii nu au recunoscut faptele, însă, potrivit susţinerilor parchetului, materialul dosarului este de natură să răstoarne apărările efectuate şi să asigure tragerea lor la răspundere penală.

Până la citirea actului de sesizare, în faţa instanţei a fost introdus în cauză şi s-a constituit parte civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Timiş, celelalte părţi civile precizându-şi pretenţiile formulate anterior.

În faţa instanţei a fost audiat doar inculpatul M.D., părţile vătămate, martorii din rechizitoriu şi cei propuşi de părţi şi a fost administrată proba cu înscrisuri.

În cadrul concluziilor scrise depuse la dosar de inculpaţii S.L. şi J.P., au fost reiterate unele excepţii asupra cărora instanţa s-a pronunţat prin încheierea din data de 03 mai 2010. Astfel, s-a reinvocat nulitatea actului de sesizare prin pronunţarea unor soluţii faţă de persoane ce nu au avut calitate procesuală în dosar, nefiind părţi cercetate, părţile vătămate constituind-se în faza de cercetare părţi civile, iar pe de altă parte, au fost cercetaţi notarii, pronunţându-se soluţii faţă de acesta de către un organ de urmărire necompetent material, ceea ce duce la nulitatea actului de sesizare a instanţei. Competenţa materială de cercetare a notarilor revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar cercetarea efectuată de către D.I.I.C.O.T. este ilegală.

Această excepţie a fost respinsă, instanţa reiterând argumentele, respectiv, fără a pune în discuţie competenţa organelor de urmărire penală cu privire la această soluţie, aceasta nu produce niciun fel de vătămare inculpaţilor şi nu-i priveşte pe aceştia.

S-a mai reiterat faptul că cercetarea penală efectuată în cauză este nulă şi sub aspectul nerespectării dreptului la apărare în contextul art. 197 C. proc. pen., cu raportare la art. 172 C. proc. pen. şi al art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. Astfel, în cursul urmăririi penale s-a formulat de avocatul al inculpatei S.L. o cerere de a asista la toate actele de urmărire penală ce o privesc pe această inculpată, dar nu fost înştiinţat în legătură cu audierea părţilor vătămate: H.D., G., C. şi D., a martorilor audiaţi după data depunerii cererii.

Instanţa a reiterat că susţinerea apărătorului inculpaţilor privind încălcarea dreptului la apărare este neîntemeiată. Astfel, tribunalul reţine, pe de o parte, că în cauză apărarea nu a fost obligatorie în timpul urmăririi penale până la arestarea inculpaţilor, iar întreaga urmărire penală cu excepţia rechizitoriului s-a epuizat înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale şi întocmirea propunerii de arestare preventivă. În consecinţă, nu se pune problema nulităţii absolute pentru încălcarea dreptului la apărare, ci numai a nulităţii relative ce poate fi invocată în condiţiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen.

Cu toate că apărătorul inculpatului nu mai poate invoca nulitatea relativă în acest moment procesual, tribunalul a constatat că, ulterior cererii formulate de apărător, acesta a participat la recunoaşteri din planşe foto de către martori (iunie 2008) şi la dosar există procesele-verbale prin care apărătorul inculpatei a fost înştiinţat de efectuarea actelor de urmărire penală din lunile aprilie mai 2009.

În ceea ce priveşte necompetenţa materială D.I.I.C.O.T., Tribunalul a reţinut că inculpaţii sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni care sunt prevăzute în competenţa D.I.I.C.O.T., astfel că excepţia necompetenţei organelor de urmărire penală este nefondată.

Instanţa de fond, în baza probatoriului administrat în cele două faze ale procesului penal de faţă (urmărire penală şi cercetare judecătorească) a reţinut următoarele:

Prin plângerea penală înaintată organelor de cercetare penală, partea vătămată D.S.C. a arătat că a cunoscut-o pe inculpata S.L. şi pe fiul acesteia, D.D. în cursul lunii septembrie 2005 prin intermediul unei persoane, martora R.C., aceştia fiind interesaţi de achiziţionarea unui teren pe raza localităţii Giroc, dânsul având doar calitatea de mandatar.

La data de 26 octombrie 2005, prin promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată de B.N.P. S.C. sub nr. 5517, în calitate de mandatar al numiţilor H.P.D. şi H.M., în baza procurii speciale autentificate sub nr. 5290 din 26 octombrie 2005 de acelaşi birou notarial (aceştia din urmă fiind mandataţi de numitul D.I., dreptul de proprietate fiind stabilit în favoarea lui S.P., prin adeverinţă, în prezent decedat), partea vătămată s-a obligat să vândă 1,50 ha de teren, din suprafaţa totală de 2,99 ha, pentru preţul de 31.500 Euro. Deşi în cadrul actului s-a menţionat că a fost primit integral preţul tranzacţiei, partea vătămată D.S.C. susţine ca a primit o tranşă de 10.000 euro cu o zi înainte de efectuarea actului notarial şi o transă de 11.000 euro, în ziua semnării actului notarial. Partea vătămată a susţinut că pentru plata diferenţei de preţ, martora R.C. a garantat. Neprimind restul banilor, după cca. două săptămâni s-a deplasat împreună cu prietenul său, partea vătămată A.M. la domiciliul inculpatei S.L. pentru achitarea diferenţei. Cu acea ocazie, la iniţiativa telefonică a fiului inculpatei, D.D., s-a negociat si cumpărarea unei suprafeţe suplimentare de teren de 1,49 ha, respectiv diferenţa din cele 2,99 ha teren, pentru care au negociat o sumă totală de 57.000 euro, ce cuprindea diferenţa rămasa neachitată, plus preţul noii tranzacţii. Acest preţ urma să fie plătit prin oferirea unui autoturism, plus suma de 12.000 euro.

La data de 05 noiembrie 2005 s-a semnat a doua promisiune de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. 5399 de B.N.P. S.C. prin care se promitea făptuitoarei S.L. vânzarea suprafeţei de teren de 1,49 ha pentru preţul de 33.000 euro şi o procură specială de administrare, având ca obiect mandatarea inculpatei S.L. să întreprindă toate demersurile necesare punerii în posesie, a ridicării titlului de proprietate, a intabulării titlului şi a transcrierii terenului pe numele său în cartea funciară.

De asemenea, partea vătămată D.S. a relatat că a intrat în posesia autoturismului promis, achitând si taxele vamale pentru acesta.

Totodată, acesta a mai arătat că Comisia locală de fond funciar a întârziat punerea în posesie, drept pentru care nu a putut finaliza tranzacţiile cu făptuitorii, motiv pentru care aceştia au ameninţat-o cu moartea si au şantajat-o.

Partea vătămată D.S. a solicitat obligarea solidară a inculpaţilor la plata diferenţei de preţ de 12.000 euro.

În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, inculpata S.L. a arătat că a plătit întreg preţul promis, însă partea vătămată D.S. nu s-a achitat de obligaţii, nesemnând actele autentice de vânzare-cumpărare, deoarece nu a obţinut titlurile de proprietate.

Fiind audiată în faţa instanţei, partea vătămată D.S. a precizat că nu mai susţine acţiunea civilă nici în nume propriu şi nici în calitate de mandatar al soţilor H., acţiunea civilă fiind formulată iniţial în nume propriu, deoarece a plătit preţul soţilor H., arătând că nu a fost păgubit cu nicio sumă de bani, instanţa urmând a lua act de această împrejurare. A vândut în calitate de mandatar două adeverinţe emise în temeiul legii fondului funciar, încheind, astfel, două tranzacţii la preţul de 33.000 euro, respectiv 31.500 euro, preţul fiind stabilit de martora C.R., agent imobiliar, având în vedere preţul de piaţă al terenului la data respectivă în comuna Giroc. La prima tranzacţie, pe care a citit-o înainte de a semna, a constatat că s-a menţionat faptul că preţul a fost plătit integral, însă datorită garanţiilor de plată integrală a preţului oferite de martora C.R., nu a mai solicitat modificarea actelor, în condiţiile în care a primit doar 21.000 euro. Partea vătămată a mai menţionat că în afara acestor bani efectiv încasaţi, a mai primit autoturismul printr-un contract de vânzare-cumpărare, iar în factură era trecută suma de 43.000 euro. Suma cu care s-a constituit parte civilă, reprezintă, de fapt, taxele vamale pe care le-a suportat cu privire la autoturism.

S-a mai precizat că nu s-a stabilit cu inculpata vreun termen de punere în posesie şi nici nu s-a prezentat vreo parcelă de teren în acest sens, la data respectivă existând terenuri disponibile în comună, însă inculpata nu a fost pusă în posesie nici în prezent, întrucât nu s-a respectat ordinea de depunere a cererilor sau hotăra primarul, astfel că nu mai există teren disponibil pe raza comunei Giroc, partea vătămată fiind membru Comisiei de fond funciar-Giroc.

Potrivit declaraţiei aceleiaşi părţi vătămate, actele au fost semnate de inculpata S.L., dar la tranzacţie a fost prezent şi inculpatul J.P. care încheia promisiuni de vânzare-cumpărare cu o rudă a sa.

Martorul B.I., prietenul părţii vătămate D.S. a arătat în esenţă că problemele dintre aceasta şi D.D., S.L., au fost rezolvate amiabil, necunoscând, însă, aspecte legate de existenţa vreunei datorii din partea familiei S.L. către prietenul său.

Martora C.R., în calitate de agent imobiliar, amică cu ambele părţi, le-a pus în legătură pentru tranzacţionarea terenului situat pe raza comunei Giroc, partea vătămată fiind cea care a indicat poziţia terenului ce urma să fie dobândit de inculpată şi care trebuia să coordoneze activitatea ulterioară de punere în posesie, în calitate de membru al Comisiei de fond funciar, fără, însă, ca acest lucru să se fi întâmplat până în prezent. Martora a mai menţionat că nu cunoaşte convenţia părţilor cu privire la preţul stabilit, dar cunoaşte că acesta a fost achitat integral.

Totodată, martorul D.G., în calitate de expert tehnic, solicitat fiind de inculpata S.L., a însoţit părţile la faţa locului unde se situa terenul, fiind explicate avantajele şi dezavantajele achiziţionării acestuia, în condiţiile în care în apropiere se aflau liniile de înaltă tensiune. Cu acea ocazie, nu s-a discutat despre preţul de achiziţionare, însă, de la notar, unde s-a încheiat tranzacţia, fiind şi cu acea ocazie prezent şi aşteptând pe hol, toată lumea a plecat mulţumită şi nu a existat vreo discuţie legată de neplata integrală a preţului.

Instanţa a mai reţinut că din înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată, că inculpata S.L. a depus o plângere penală împotriva părţii vătămate D.S. pentru înşelăciune cu privire la nedobândirea terenurilor şi a titlurilor de proprietate pentru terenurile pe care le-a plătit acestei părţi vătămate, iar prin decizia penală nr. 117/R/2011 a Tribunalului Timiş s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei de N.U.P. şi trimiterea cauzei a Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş spre competentă soluţionare în vederea începerii urmăriri penale.

Din coroborarea declaraţiei părţii vătămate date în faţa instanţei, cu cea a martorilor şi a înscrisurilor de la dosar, instanţa a reţinut că partea vătămată D.S. a primit suma de 65.000 euro (suma de 21.000 euro, plus 43.000 euro, contravaloarea autoturismului) pentru cele două tranzacţii ce însumau 64.500 euro.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că inculpaţii S.L. şi J.P. nu au desfăşurat nicio activitate de inducere în eroare a părţii vătămate D.S. cu prilejul încheierii celor două promisiuni de vânzare-cumpărare, promisiuni care dau naştere în sarcina părţilor a unei obligaţii de „a face”, nu de „a da”, în sensul încheierii în viitor a contractului autentic de vânzare-cumpărare. Cele două acte autentice au fost semnate la notar în cunoştinţă de cauză, exprimând voinţa reală a părţilor, fiind respectate clauzele contractuale, astfel că nu se poate reţine existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, inculpata S.L. achitând în totalitate preţul convenit, iar inculpatul J.P. neavând nicio implicare cu tentă infracţională în derularea celor două tranzacţii, astfel că susţinerile parchetului sunt nefondate, iar cei doi inculpaţi urmează a fi achitaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. si art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu privire la partea vătămată D.S.

Partea vătămată C.M. a susţinut în cadrul plângerii penale faptul că a fost contactată de către un intermediar în vânzarea de terenuri, martorul M.F., care i-a indicat pe inculpaţii J.P. şi S.L. ca potenţiali cumpărători. Cu aceste persoane a negociat preţul vânzării, acesta fiind de 91.948 euro, la data de 02 noiembrie 2006, primind şi un avans în cuantum de 3.000 euro. La data de 14 decembrie 2006 a mai primit suma de 50.000 Euro, urmând ca a doua zi să se încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, urmând să mai primească un rest de 36.648 euro.

În data de 02 noiembrie 2006, a fost încheiat „antecontractul de vânzare-cumpărare” olograf, prin care inculpata S.L. cumpără de la partea vătămată C.M. un teren în suprafaţă de 2.864 m.p. cu suma de 91.648 euro, fiind dată cu titlu de avans suma de 3000 euro. Această tranzacţie nu a mai fost finalizată, banii fiind restituiţi inculpatei, iar actul nu a fost anulat în instanţă.

La data de 15 decembrie 2006 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub numărul 1209 de către B.N.P. G.P.I.V., având ca obiect terenul arabil extravilan, în suprafaţă de 2.864 m.p., înscris în C.F. nr. 6023 Ghiroda, pentru preţul de 91.000 euro, primit integral de la cumpărător, inculpatul J.P.

Partea vătămată C.M. a relatat că nu a dorit să semneze actul de vânzare fără a primi integral restul de preţ, dar că, având şi girul notarului, care a asigurat-o că primeşte diferenţa de preţ şi că dacă nu o primeşte nu va intabula actul în cartea funciară, a semnat contractul de vânzare-cumpărare. A mai primit o diferenţă de 2.000 euro, iar restul nu i-a primit, banca motivând lipsă de valută. Deşi a purtat discuţii repetate cu inculpatul J.P., nu a mai primit diferenţa de preţ pentru terenul vândut. Nici în prezent nu deţine un exemplar al contractului autentic încheiat.

În faza de urmărire penală, inculpata S.L. a relatat că nu s-a dat la notar o sumă mai mică decât cea prevăzută în contractul autentic şi nu a fost prezentă la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Inculpatului J.P. a arătat că nu este dator faţă de partea vătămată C. si ca a achitat întreg preţul vânzării, conform înţelegerii avute.

Fiind audiată în faţa instanţei, partea vătămată C.M. a relatat aceeaşi stare de fapt ca cea iniţială, arătând că nu a fost tot timpul de faţă când soţul ei a solicitat inculpatului J.P. suma de bani şi nu cunoaşte nici modalitatea în care a făcut-o; a mai precizat că plângerea penală a depus-o după un an de la încheierea contractului autentic, necunoscând soluţia; ulterior, în anul 2009, a mai depus o plângere la D.I.I.C.O.T., fiind redactată de o persoană din cadrul acestuia.

În susţinerea plângerii sale, instanţa a audiat martorul M.F., care avea un teren ce se învecina cu cel al părţii vătămate şi care a relatat că preţul iniţial stabilit cu inculpatul J.P. a fost de 23 euro/mp, iar ulterior, la apariţia inculpatei S.L., oferta pentru teren a fost de 32 euro/mp, terenurile fiind vândute în zonă cu 30 euro/mp. Date despre tranzacţia concretă încheiată nu a relatat întrucât nu a fost prezent. Ulterior a aflat de la martorul C.I. că a fost încheiat contractul autentic, dar nu i s-a spus că nu a primit întreaga sumă de bani.

Martorul C.I., soţul părţii vătămate, a susţinut varianta din plângerea penală, adăugând că nu a primit nici în ziua de azi diferenţa de preţ stabilită la negociere, la data respectivă, când s-a încheiat contractul de faţă cu ambii inculpaţi, notarul precizând că nu va înainta contractul la cadastru, până când nu se vor întoarce pentru a comunica primirea integrală a preţului, lucru care nu s-a întâmplat întrucât nu s-au mai primit banii.

Martorul C.I. a relatat că şi-a ajutat fratele şi cumnata să compună plângerea împotriva soluţiei procurorului, având studii juridice. În faza de urmărire penală, acesta a mai arătat că, cunoaşte situaţia familiei fratelui săi şi a fost în repetate rânduri cu acesta la inculpatul J.P., asistând la discuţii din care reieşea că inculpatul îi va achita suma datorată.

Instanţa a înlăturat aceste declaraţii, subiective şi părtinitoare, având în vedere calitatea acestor martori raportat la partea vătămată.

Totodată, a înlăturat din probatoriu interceptările telefonice realizate de partea vătămată, prin care s-a susţinut că inculpaţii se recunosc datori ulterior autentificării contractului, iar notarul public aflase şi el ulterior autentificării că nu se plătiseră toţi banii, întrucât, pe de o parte, aceste discuţii nu sunt relevante, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit în cauză că vocea este a inculpaţilor J.P. şi S.L.

Instanţa a reţinut ca fiind relevante în raportul juridic încheiat între părţi următoarele aspecte: actul ce probează tranzacţia dintre părţi s-a încheiat în formă autentică; părţile contractante au declarat şi semnat în faţa notarului că preţul a fost stabilit în mod real şi că acest preţ s-a achitat; cauza a mai făcut obiectul cercetării penale şi s-a pronunţat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, soluţie ce nu a fost desfiinţată; după constituirea dosarului la D.I.I.C.O.T., ca urmare a plângerii familiei H.D., s-au reluat cercetările în modul prezentat anterior; din declaraţia părţii civile C.M., reies următoarele: anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, a primit în avans suma de 51.000 euro de la S.L.; a doua zi s-a dus la notar, notarul asigurându-i că îşi vor primii banii (în plângere se menţionează că notarul i-ar fi asigurat că îşi primesc banii, motiv pentru care ar fi semnat actul de vânzare-cumpărare, fără să fi primit întreaga sumă); au formulat acţiune civilă pentru recuperarea sumelor, fără a se cunoaşte soluţia; plângerea a fost redactată de cei de la D.I.I.C.O.T., aspect ce se coroborează cu declaraţia martorului B., cu privire la părţile vătămate H.D., care a arătat că declaraţiile semnate la procuror au fost redactate de acesta anterior semnării; înţelegerea cu inculpatul J.P. a fost la preţul de 23 euro /mp; rezultă, raportat la suprafaţa de teren vândută că, preţul total al tranzacţiei a fost de aproximativ 60.000 euro cu inculpatul J.P. şi 91.000 cu inculpata S.L.; suma înscrisă în actul autentic a fost cea care a rezultat din valorile de uz ale notarilor; revolta şi nemulţumirea familiei C. se datorează faptului că ulterior tranzacţiei au aflat că negocierile purtate anterior cu inculpatul J.P. s-au realizat tot cu această persoană, dar ca urmare a negocierilor cu inculpata S.L., fără a cunoaşte legăturile dintre cele două persoane, concubini la data respectivă.

Faţă de acestea, instanţa a stabilit că, contractul autentic antemenţionat încheiat între părţi exprimă adevărul şi voinţa reală a părţilor, preţul stabilit fiind achitat integral la încheierea contractului, aşa cum a recunoscut partea vătămată atunci când l-a semnat. Nici în raport cu partea vătămată C.M. nu se poate reţine că inculpaţii au indus în eroare partea vătămată cu prilejul încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare, partea vătămată acceptând încheierea lui în condiţiile date.

Numitul G.A., în calitate de reprezentant al SC S. SRL a susţinut în plângerea penală formulată că a fost convins de inculpatul J.P. în vederea vânzării unui spaţiu situat pe str. S. prin ameninţări, susţinând că a adus insulte Revoluţiei române, fiind înşelat la vânzarea acestui imobilul cu suma de 77.000 euro. Preţul total negociat a fost de 210.000 euro, din care a încasat 133.000 euro, fiind înşelat prin achitarea unor bancnote de valoare mică în locul bancnotelor cu valoare mare. G.A. a mai arătat că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare al imobilului, care prevedea un cu totul alt pact de vânzare, la sediul notarului era foarte mare agitaţie si că din cauză că avea degetul tăiat si că punga era legată cu nod dublu nu a putut număra banii ce reprezentau preţul tranzacţiei. Astfel, a semnat contractul de vânzare cumpărare, declarând că a primit întreg preţul vânzării, constatând ulterior că a fost înşelat şi că în punga ce a primit-o nu se regăsea întreaga sumă de bani promisă. G.A. mai arată în declaraţia sa că din cauza condiţiilor de stres şi infern nu a avut timpul necesar să citească textul contractului şi să semneze corespunzător realităţii.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1842, de către B.N.P. G.C.M. la data de 10 mai 2007, SC S. SRL Timişoara a vândut inculpatei S.L. imobilul situat în Timişoara, str. S., constând din casă şi grădină, în suprafaţă totală de 718 m.p. la preţul de 161.000 lei, achitat în întregime societăţii vânzătoare. Totodată, în contract se menţionează că a fost luată în calcul pentru stabilirea taxelor valoarea din raportul de expertiză al C.N.P. Timişoara, de 169.000 lei, însă preţul înscris a fost de 161.000 lei.

În faţa instanţei de judecată, numitul G.A., a precizat poziţia la fila x, arătând că s-a comis o mică eroare cu privire reţinerea preţului de vânzare a imobilului, care a fost de 110.000 euro, şi nu 210.000 euro. Acesta a declarat că a încasat de la inculpata S.L. suma de 100.000 euro, bani ce reprezentau un avans la contractul de vânzare-cumpărare al imobilului pentru care nu s-a preconstituit nici un înscris, bani din care G.A. avea obligaţia de a achita sumele restante către Stat, de la care a cumpărat imobilul pentru a-şi achita alte taxe şi impozite către buget, toate acestea pentru a putea îndeplini formalităţile de vânzare-cumpărare către inculpata S.L.

Aşadar, potrivit declaraţiei reprezentantului părţii civile SC S. SRL, preţul de vânzare-cumpărare a fost de 110.000 euro, din care a primit 100.000 euro anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare şi 33.000 euro la data autentificării actului, suma totală încasată fiind de 133.000 euro, diferenţa a apreciat-o ca fiind rate restante şi alte sume datorate la buget.

Această declaraţie, din care rezultă că s-a încasat integral suma convenită între părţi se coroborează şi cu cea a martorilor audiaţi cu privire la această parte vătămată.

Astfel, martorul M.S. a declarat că din spusele lui G.A., ştia că acesta trebuie să primească suma de 110.000 euro la încheierea contractului, însă nu i s-a comunicat faptul că anterior autentificării actului de vânzare-cumpărare acesta a mai primit suma de 100.000 euro, martorul necunoscând care a fost preţul total al vânzării şi conţinutul contractului încheiat la notar.

Din declaraţia martorului H.R., rezultă că a însoţit-o pe partea civilă la o casă de schimb valutar, unde a numărat şi verificat fiecare bancnotă de euro primită drept preţ. Martorul a declarat că partea civilă nu a avut nicio obiecţiune cu privire la suma primită, iar la ieşirea de la notar nu a existat nicio discuţie referitoare la preţ.

Martorul G.A., care a însoţit-o pe inculpată la tranzacţia imobiliară şi fără a cunoaşte preţul tranzacţiei, împreună cu G.A. a verificat şi numărat suma de bani transmisă drept preţ de către S.L. După numărare, banii au rămas la G.A., care ulterior a semnat actul autentic fără a invoca la acea dată vreo neregularitate privind suma primită. Martorul a mai menţionat că la casa de schimb valutar a fost însoţit şi de martorul H.R. şi de inculpatul J.P.

Faţă de probele administrate în faţa instanţei, când G.A. şi-a precizat poziţia, susţinerile din actul de acuzare fiind nefondate şi nu cuprind probe care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului autentic semnat în faţa notarului. Datorită relaţiei tensionate dintre părţi, ca urmare a unor reclamaţii reciproce, numitul G.A. nu a acceptat semnarea actelor de transfer a proprietăţii doar pe încrederea pe care pretinde că o avea faţă de cumpărători, în condiţiile în care nici la încheierea actului de vânzare-cumpărare aceştia nu se aflau într-o relaţie tocmai armonioasă.

Infracţiunea de înşelăciune între S.L. şi G.A. a fost cercetată iniţial de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, soluţia dată fiind de neîncepere a urmăririi penale, aceasta nefiind atacată în conformitate cu dispoziţiile legale.

Infirmarea rezoluţiei Parchetului s-a făcut de către prim-procurorul parchetului pe motive de competenţă, în contradicţie cu prevederile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., starea de fapt şi de drept la data infirmării soluţiei fiind aceeaşi cu cea avută în vedere cu ocazia pronunţării soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cauza fiind ulterior conexată la dosarul constituit la nivelul D.I.I.C.O.T.-ului.

Aşadar, din probele administrate a reieşit că la data semnării actului de vânzare-cumpărare, SC S. SRL, prin reprezentant, încasase întreg preţul vânzării, aşa cum a rezultat din contractul autentic şi care exprima realitatea, nici în acest caz neexistând infracţiunea de înşelăciune din partea inculpaţilor J.P. şi S.L., astfel că soluţia care se impune este cea de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Părţile civile H.D. şi H.M. au susţinut în plângerea penală formulată faptul că au hotărât să vândă imobilul proprietatea lor, situat pe str. C. Brâncoveanu, iniţial pentru preţul de 2.000.000 euro, dar în urma negocierilor avute cu numiţii S.L. şi S.I. au stabilit preţul de vânzare pentru suma de 1.350.000 Euro. Au stabilit plata unei tranşe de 600.000 de euro prin transfer bancar şi plata ulterioară a unei tranşe de 750.00 euro, prin transfer bancar în Germania. La semnarea actului autentic de vânzare-cumpărare, au declarat în fals preţul de 600.00 euro, fapt care susţin numiţii H.D. a fost solicitat de cumpărători, însă nu au nicio explicaţie logică pentru care au dat curs acestei solicitări. Susţin că „parcă au fost în stare de hipnoză”.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2428 de către B.N.P. T.D.E., la data de 13 decembrie 1007, a rezultat că soţii H.D. au vândut inculpatei S.L. imobilul situat în mun. Timişoara, str. C. Brâncoveanu, constând 2 case, curte si grădină şi anexa P şi 1 etaj, în suprafaţă totală de 1.981 m.p., la preţul de 600.000 euro, achitat integral la aceeaşi dată prin virament bancar. Contractul mai poartă menţiunea că imobilul se vinde liber de orice sarcini şi cu garanţie de orice evicţiune totală sau parţială, întrucât interdicţia de înstrăinare şi grevare si a ipoteca notate în C.F. în favoarea BC C. SA, Sucursala Timişoara se radiază concomitent cu intabularea prezentului contract.

Inculpata S.L. a arătat în declaraţia de la urmărire penală că nu i-a înşelat pe soţii H.D., deoarece nimeni nu lasă o sumă de 750.000 euro să fie plătită în altă parte, a plătit banii reprezentând preţul de vânzare-cumpărare, notarul la care a fost încheiată tranzacţia fiind ales de soţii H.D.

Inculpatul J.P. a asistat doar la negocieri, nu a semnat actul de vânzare-cumpărare şi nu este parte in contract.

Deşi iniţial părţile vătămate H.D. şi H.M. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 750.000 euro, reprezentând diferenţa de preţ neachitată, acestea au mai au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi şi repunerea în situaţia anterioară, 50.000 euro daune morale H.M. şi 100.000 euro, daune morale H.D., ca urmare a suferinţelor psihice la care au fost supuşi ulterior momentului în care au fost înşelaţi de către inculpaţi, lui H.D. agravându-i-se starea de sănătate.

Fiind audiată în faţa instanţei de judecată, partea vătămată H.M. şi-a menţinut declaraţiile anterioare, făcând unele precizări: preţul negociat cu inculpata S.L. pentru vânzarea imobilului, proprietate persoană fizică, a fost de 1.350.000 euro; pentru avansul de 30.000 euro, dat pentru achitarea datoriilor la finanţe, nu s-a întocmit niciun act şi nici nu s-a ţinut cont de el atunci când s-a cerut diferenţa de preţ; tot astfel, nici pentru diferenţa de preţ solicitată de 750.000 euro nu s-a făcut vreun înscris, datorită încrederii câştigate faţă de inculpată prin încredinţarea avansului, respectiv prin constatarea situaţiei materiale foarte bune a inculpaţilor; deşi anterior încheierii tranzacţiei, martorul S.O. cu soţia sa erau interesaţi de cumpărarea imobilului şi au oferit 700.000.euro, partea vătămată H.D. nu a coborât preţul de la 1.350.000 euro; la stabilirea preţului au fost prezenţi ea, soţul, inculpata S.L. şi inculpatul J.P., iar după 2 zile au auzit şi fetele de la firmă că preţul de vânzare stabilit a fost de 1.350.000 euro, precum şi inculpatul M.D., şi copii ei, însă despre faptul că au fost înşelaţi, nu s-a spus, întrucât le era ruşine; datorită înţelegerii anterioare cu inculpata S.L. de a nu spune nimic de diferenţa de preţ neachitată, la întrebarea notarului, a afirmat că a primit toţi banii, notarul fiind cel care i-a însoţit în prealabil la bancă pentru a verifica dacă banii erau intraţi în cont; despre înregistrarea efectuată de către martorul B. a aflat ulterior, întrucât nu a participat la discuţiile dintre inculpatul M.D. şi soţul ei, iar despre actul olograf al lui M.D., nu cunoaşte date, nefiind de faţă la redactarea lui; ulterior încheierii contractului au fost contactaţi atât ei, cât şi fiul D. şi ginerele său din Munchen, martorul C.S. în vederea acceptării unei oferte de 150.000 euro pentru retragerea plângerii penale împotriva inculpaţilor, propunere refuzată de părţile vătămate; tot după încheierea contractului, inculpatul M.D. a primit suma de 10.000 euro, în două tranşe egale, drept comision că a intermediat vânzarea; deşi în perioada respectivă, firma soţului avea datorii la stat şi era în insolvenţă, acest aspect nu a agravat starea de sănătate a acestuia care suferise un atac cerebral abia după ce a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentic, iar cu ocazia investigaţiilor făcute, a fost depistat cu diabet.

Partea vătămată H.D. a arătat în faţa judecătorului că a fost invitat în două rânduri la inculpată acasă, în două locaţii diferite, după ce preţul a fost stabilit, ocazie cu care a mai fost prezentă o persoană la discuţii şi s-a vorbit româneşte, iar avuţia inculpatei pe care a constatat-o nu l-a impresionat, ceea ce i-a câştigat încrederea fiind faptul că diferenţa de preţ neachitată de 750.000 euro urma să fie dată în Germania, sumă pe care inculpata trebuia să plătească impozit, respectiv cetăţenia germană a inculpatei, motiv pentru care a acceptat să primească banii şi după semnarea contractului pe care nu l-a mai citit în prealabil. Ceea ce i-a mai întărit încrederea în inculpată a fost faptul că a primit în avans din preţ suma de 30.000 euro pentru achitarea unei datorii personale, fără ca inculpata să ceară un înscris în acest sens. A declarat iniţial în plângere că trebuie să mai primească suma se 750.000 euro întrucât el este un om cu frica lui Dumnezeu şi asta a fost înţelegerea cu inculpata S.L. Ulterior încheierii tranzacţiei, a fost contactat atât el, cât şi soţia şi fiul său D., de numitul D., fiul inculpatei S.L., care i-a oferit suna de 150.000 euro, pentru a termina procesul. Partea vătămată a mai precizat că de la scoaterea la vânzare a imobilului prin mica publicitate şi până la vânzarea lui efectivă, au trecut cca. 6 luni de zile, timp în care inculpatul M.D. i-a adus un potenţial client, în persoana martorului S.O. cu care a negociat vânzarea la suma de 1.700.000 euro, fără să-şi aducă aminte de oferta făcută de acel martor. La negocierea preţului de vânzare a imobilului a fost prezentă doar soţia lui. În ziua următoare încheierii contractului a fost vizitat de inculpatul M.D. la care a apelat înainte şi care a primit comision de 10.000 euro pentru intermedierea vânzării, ocazie cu care a fost redactată declaraţia olografă de către o angajată a firmei şi semnată de inculpatul M.D. Partea vătămată a mai arătat şi faptul că, cu o zi înainte de plecarea în Germania pentru primirea diferenţei de preţ, inculpatul J.P. a venit la domiciliul său cu încă o persoană şi a filmat imobilul. Datoriile financiare ale firmei de cca. 100.000 euro, în faliment la vremea respectivă, nu i-au afectat sănătatea, diabetul de care suferă de 20 de ani agravându-se după semnarea contractului.

Din declaraţiile părţilor vătămate, ale inculpatului M.D. şi ale martorilor G.F. şi S.O. a reieşit că familia H.D. a intenţionat de mult timp vânzarea imobilului situat în mun. Timişoara, str. Constantin Brâncoveanu, preţul iniţial de vânzare a imobilului fiind de 1.700.000 euro - 2.000.000 euro. Preţul a scăzut treptat, în raport cu preţul pieţei şi scurgerea timpului de la suma iniţială la suma de 1.300.000 euro, ulterior la 700.000 euro.

Societatea al cărui administrator era partea vătămată H.D. şi în care îşi desfăşura activitatea în spaţiul din Timişoara, str. Brâncoveanu avea datorii mari la finanţe, societatea fiind în pragul insolvenţei, fapt ce rezultă din declaraţia martorului G.F., care era si contabilul societăţii, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală.

Partea vătămată H.D. a susţinut că a fost cea care l-a contactat pe inculpatul M.D. pentru a-i găsi eventuali cumpărători, aspect ce a rezultat şi din declaraţia inculpatului M.D., precum şi din declaraţia martorului S.O. şi se desprinde din conţinutul celorlalte declaraţii ale martorelor, angajate ale d-lui H.D., care au descris relaţia destul de apropiată dintre cei doi.

Tranzacţia autentică între părţi s-a încheiat la data de 13 decembrie 2007.

Despre această tranzacţie şi despre faptul că persoanele vătămate H.D. şi H.M. ar fi fost înşelate cu ocazia încheierii actului de vânzare-cumpărare cu inculpata S.L. nu a fost cunoscut de nici un apropiat al familiei H.D. Din declaraţiile date de părţile vătămate H.D. şi H.M., precum şi ale martorelor B.M., B.I. şi ale inculpatului M.D., date în faţa instanţei, a reieşit că cele trei din urmă persoane nu au fost de faţă la încheierea tranzacţiei, despre vânzarea-cumpărarea imobilului au aflat ulterior, în cursul lunii februarie-martie 2008 de la partea vătămată H.D.

Doar ginerele părţilor vătămate audiat de instanţă, martorul C.S. a înţeles din discuţiile telefonice purtate cu părţile vătămate prin intermediul fiicei acestora că imobilul a fost vândut cu suma de 1.350.000 euro, fiind înşelaţi de către inculpata S.L. care nu a achitat toţi banii. Acest martor a mai arătat că numitul D., fiul inculpatei, le-a oferit bani pentru ca socrii săi să-şi retragă plângerea, partea vătămată H.D. fiind de acord doar cu plata diferenţei de preţ neachitată. În final, a mai precizat că socrul său a făcut comoţie cerebrală, în momentul în care aflase că i s-a tăiat curentul, apreciind că agravarea stării de sănătate a socrului său are legătură cu înşelăciunea comisă.

Partea vătămată H.D. a prezentat organelor de urmărire penală, în cursul lunii martie 2008, o declaraţie olografă pretins dată de către M.D. în data de 13 decembrie 2007 (data încheierii actului de vânzare - cumpărare autentificat, între soţii H.D. si inculpata S.L.) din care a rezultat că preţul convenit de părţi ar fi fost 1.350.000 euro şi că preţul urma a se achita în două transe, actul prezentat fiind pretins semnat de inculpatul M.D., în calitate de declarant si de martorele B.M. şi B.M.L., care au redactat declaraţia.

Din depoziţia persoanelor semnatare a actului, precum şi din declaraţia martorului B.A. a rezultat că ideea încheierii actului înscris a avut-o partea vătămată H.D., la înţelegere cu inculpatul M.D.

Conţinutul actului a fost gândit în scopul fraudării inculpatei S.L., care conform actului ar mai fi trebuit să achite 750.000 euro, bani ce urmau a fi împărţiţi între partea vătămată H.D. si inculpatul M.D.

Raportul de expertiza grafoscopică efectuată la data de 29 mai 2009, a concluzionat că, datorită insuficienţei cantitative şi calitative a materialului model de comparaţie, nu se poate pronunţa cu privire la identitatea autorului grafic al semnăturii depuse sub textul menţionat la punctul 1.

Declaraţia dată de către inculpatul M.D. s-a încheiat intr-un singur exemplar ce a rămas la contabila societăţii, conform declaraţiilor martorului B.M.

S-a reţinut că aceste declaraţii ale martorilor se coroborează cu declaraţiile inculpatului M.D. care a relatat instanţei de judecată planul propus de partea vătămată H.D. de a o înşela pe inculpata S.L. despre care se cunoştea că deţine o sumă foarte mare de bani in bancă, ca urmare a vânzării de terenuri.

Martorului acuzării B.A., rudă prin alianţă cu partea vătămată H.D., a arătat iniţial că partea vătămată H.D. i-a spus de faptul că a vândut casa pe 1.350.000 euro, dar nu a primit decât 600.000 euro, fiind înşelat cu suma de 750.000 euro de o anume „V.”. Ulterior, în faţa instanţei acest martor şi-a detaliat depoziţia, menţionând că a participat, ca şi martor, acasă la fam. H.D., la o întâlnire „aranjată” unde era prezent şi numitul K. (inculpatul M.D.) care a făcut o declaraţie spusă ca pe o poezie şi că dl. H.D. a mai pus nişte întrebări, după care inculpatul a primit o sumă de bani. Acea declaraţie a fost înregistrată pe un CD, care a suferit modificări la un centru de înregistrări, în contextul în care, în discuţie intervenea şi martora B.M.L., care redacta în scris, intervenţii ce nu se regăsesc pe convorbire. Cu privire la cele relatate în faza de urmărire penală, martorul a revenit şi a arătat că nu i s-a spus niciodată de către partea vătămată H.D. cu ce sumă s-a înţeles cu inculpata S.L. pentru acel imobil, însă i s-a comunicat că au fost hipnotizaţi atunci când au încheiat contractul.

Aşadar, părţile au convenit, având în vedere valoarea mare a preţului de 600.000 euro, ca banii să se achite prin transfer bancar din contul cumpărătoarei in contul vânzătorilor.

Din declaraţiile părţilor civile, din declaraţia inculpatului M.D., precum, din declaraţia martorilor şi din dovezile scrise emise de bancă, reiese că vânzătorii nu au acceptat să semneze actul de vânzare-cumpărare până nu aveau dovada intrării sumei de 600.000 euro in contul lor, motiv pentru care s-au deplasat la Banca V. si, după verificarea existentei in contul lor a sumei de 600.000 euro, au acceptat să semneze actul de vânzare-cumpărare.

În acest context, s-a constatat că acest comportament atent şi responsabil al vânzătorilor este în contradicţie cu propriile lor susţineri în sensul ca nu au acceptat să semneze actul de vânzare-cumpărare până nu au încasat in cont suma de 600.000 euro, dar au acceptat, fără a încheia sau semna alt înscris, că diferenţa mai mare de preţ de 750.000 euro o vor primi ulterior în Germania.

Din declaraţia martorului G.O., reiese că, la solicitarea lui inculpatului J.P., a filmat, la aproximativ o săptămâna, imobilul cumpărat de către acesta de la H.D., ocazie cu care părţile au avut discuţii amicale.

În condiţiile în care „imediat după încheierea actului de vânzare-cumpărare partea vătămată H.D. a realizat ca a fost înşelată”, întâlnirea nu ar mai fi fost una amiabila sau familia H.D. nu ar fi permis intrarea si filmarea imobilului, reacţia firească ar fi fost una de revolta si refuz.

Faptul că discuţiile erau amiabile demonstrează că la acea dată, scopul urmărit de obţinere a unor sume suplimentare peste preţul convenit nu se iniţiase, acest fapt intervenind ulterior în jurul lunilor februarie-martie, conform declaraţiilor inculpatului M.D. si ale angajaţilor familiei H.D.

Aceeaşi stare amicală o relatează şi martorul de cetăţenie germană S.V.H., ce a asistat la negocierile din preziua încheierii tranzacţiei, părţile comunicându-i că suma negociată a fost de 600.000 euro. Acelaşi martor a relatat întâlnirea avută cu partea vătămată H.D. împreună cu inculpatul J.P. la imobil după data încheierii tranzacţiei, când între părţi nu părea să fie vreo problemă legată de achitarea vreunei diferenţe de preţ.

Reacţia adversă a familiei H.D. a intervenit atunci când inculpata S.L., prin intermediul executorului judecătoresc M.D., i-a notificat a achita suma de 30.000 euro, primită în avans pentru plata taxelor şi a impozitelor, notate ca ipoteci înscrise în cartea funciara a imobilului cumpărat şi când a cerut evacuarea părţilor vătămate din imobil.

Instanţa reţine că din starea de fapt expusa din prisma probelor administrate in cauza, a rezultat că nu a existat nicio faptă de inducere in eroare, săvârşita de către inculpaţii S.L., J.P. şi M.D. cu ocazia încheierii actului de vânzare-cumpărare a imobilului de la H.D. şi H.M. Preţul convenit a fost de 600.000 euro, preţ ce s-a achitat integral prin transfer bancar. Dovada ca preţul a fost de 600.000 euro rezultă atât din actul autentic încheiat între părți, conţinut ce se coroborează cu declaraţia martorului S.O., care a fost primul potenţial cumpărător identificat de inculpatul M.D. pentru a cumpăra imobilul prezentat de soţii H.D., cu care a avut negocieri pe parcursul mai multor întâlniri in interval de 2 luni. Preţul convenit pe vânzare-cumpărare cu acesta a fost de 700.000 euro, tranzacţia nemaiîncheindu-se, deoarece partea vătămată H.D. a încheiat actul cu câteva zile înainte cu inculpata S.L. Din declaraţiile acestui martor rezultă că valoarea de piaţă a imobilului la care familia H.D. era dispus a-l înstrăina a fost in jurul sumei cu care s-a si încheiat tranzacţia, in fata notarului.

Deşi la dosarul cauzei există un raport de expertiză prin care a fost evaluat imobilului vândut la suma de 1.600.000 euro, acest aspect nu prezintă nicio relevanţă în cauză, atâta timp prelevează acordul de voinţă al părţilor exprimat în conţinutul înscrisului autentic încheiat la notar şi care exprimă realitatea şi adevărul.

Instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în convenţii, inculpata S.L. a încheiat 2 promisiuni de vânzare –cumpărare cu partea vătămată D.S. şi două contracte notariale autentice cu părţile vătămate SC S. SRL, respectiv cu părţile vătămate H.D. şi D.M.; în acest din urmă caz, inculpatul M.D. a intermediat tranzacţia pentru care a primit un comision; inculpatul J.P. a încheiat cu partea vătămată C.M. un contract de vânzare - cumpărare notarial.

Instanţa de fond a arătat că, potrivit art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, faptă pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, posibil prin mijloace frauduloase, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă mai mare de 200.000 lei.

Referitor la menţiunile făcute în actul autentic privind constatările personale ale agentului instrumentator (data, identitatea părţilor, prezenţa părţilor, luarea consimţământului, semnarea actului de către părţi), acestea fac dovada deplină până la înscrierea în fals, iar menţiunile privind declaraţiile părţilor, făcute în faţa notarului, fac dovada până la proba contrară, care poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

A stabilit că din ansamblul probator reiese că, în speţă, au fost încheiate promisiuni de vânzare-cumpărare, ce dau naştere la o obligaţie de „a face”, respectiv contracte de vânzare-cumpărare autentice cu executare dintr-o dată, astfel că problema înşelăciunii se pune doar în momentul încheierii contractului şi nu şi ulterior, nefiind vorba de prestaţii succesive. Din conţinutul acestor înscrisuri, toate părţile vătămate au declarat că au primit suma stipulată în contract, care reprezintă preţul real al înţelegerii dintre părţi, semnând la notar în cunoştinţă de cauză şi având reprezentarea situaţiei reale. Din conţinutul acestor înscrisuri nu reiese ca părţile să fi stipulat printr-o clauză expresă plata ulterioară a vreunei sume de bani şi nici nu există vreun înscris sub semnătură privată în acest sens. Faptul că inculpaţii S.L. şi J.P. deţineau mai multe imobile luxoase, cu servitori este o realitate şi nu constituie o manoperă dolosivă de inducere în eroare a părţilor vătămate pentru a încheia tranzacţiile cu pricina. Din multitudinea de contracte autentice depuse la dosarul de urmărire penală, reiese că inculpaţii se ocupau efectiv cu tranzacţii imobiliare, rulând sume importante de bani, această preocupare fiind de notorietate în rândul cetăţenilor de etnie rromă, cum e şi cazul inculpaţilor din speţa de faţă. Din modul de derulare a acestor tranzacţii încheiate cu părţile vătămate instanţa stabileşte că actele autentice încheiate între părţi exprimă voinţa reală a părţilor, inclusiv cu privire la preţul încasat, neexistând din parte inculpaţilor vreo acţiune de inducere în eroare cu prilejul încheierii contractelor, astfel că aceştia vor fi achitaţi pentru această faptă care, de fapt, nu există.

La ultimul termen de judecată, apărătorul ales al părţilor vătămate a precizat acţiunea civilă, solicitând repararea în natură a pagubei prin achitarea diferenţei de preţ neachitat, respectiv 750.000 euro, invocând simulaţia preţului înscris în actul autentic, preţul real fiind 1.350.000 euro.

Cu privire la simulaţie, arată că, este o operaţie juridică complexă, care constă în încheierea şi existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi contractante, a două contracte: unul aparent sau public, prin care se creează o situaţie juridică aparentă, contrară realităţii; altul secret, care dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi, anihilând sau modificând efectele produse în aparenţă în temeiul contractului public.

Părţile vătămate au arătat că nu au încheiat cu inculpaţii S.L. - J.P. un contraînscris cu care sa dovedească simulaţia preţului declarat in fata notarului din considerente de ordin moral, legate de încrederea pe care le-au insuflat-o inculpaţii si a faptului ca si aceştia, când le-au dat avansul pentru vânzarea casei, nu le-au solicitat un înscris, înţelegerea de simulare a preţului şi plata diferenţei în Germania fiind verbala, încheiată doar in prezenta unor martori.

Instanţa a reţinut că între părţile contractante nu s-a pus problema încrederii acordate pe unele vorbe doar spuse, între părţi neexistând vreo relaţie de prietenie sau rudenie, acestea cunoscându-se doar în contextul încheierii unor afaceri comune.

Chiar dacă nu există un contraînscris în materialitatea sa, instanţa nu poate reţine nici simulaţia verbală, în cazul excepţiei care ar putea fi incidentă în prezenta speţă privind simulaţia ilicită făcută în scopul de a eluda dispoziţiile imperative ale legii sau prin care se încalcă interesele statului, când este admisibilă proba cu martori şi prezumţii, întrucât din probele administrate s-a stabilit că preţul real al convenţiei a fost de 600.000 euro, şi nu 1.350.000 euro, aşa cum au susţinut părţile vătămate.

Cu privire la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, instanţa a arătat că, în accepţiunea Legii nr. 39/2003, conform art. 2, lit. a) - definiţia dată grupului infracţional organizat este următoarea: „Grup infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.”

Totodată, că din rechizitoriu, cât şi din probele administrate, reiese că la săvârşirea înşelăciunii ar fi participat inculpaţii S.L. şi J.P. Inculpatul M.D. şi-a făcut apariţia doar în legătură cu părţile vătămate H.D. şi H.M., fiind un simplu intermediar. Cu privire la alte persoane implicate în grup, instanţa nu a fost sesizată.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, referitor la inculpaţii S.L. şi J.P. întrucât au transferat foarte mulţi bani prin conturi bancare în scopul disimulării originii ilicite a acestora, instanţa a arătat următoarele:

Infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în art. 23 alin. (l) din Legea nr. 656/2002 în trei variante:

Prima variantă, prevăzută de art. 23 alin. (l) lit. a), constă în „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei”.

A doua variantă, prevăzută în art. 23 alin. (l) lit. b), constă în „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni”.

A treia variantă, prevăzută în art. 23 alin. (l) lit. c), constă în „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni”.

Infracţiunea de spălare a banilor subzistă atunci când există legătură de cauzalitate între acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri rezultate din infracţiuni şi urmarea imediată, care constă în ascunderea sau disimularea originii ilegale a bunurilor care au fost schimbate sau transferate, precum şi în tăinuirea sau favorizarea persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor din care provin bunurile ce fac obiectul infracţiunii de spălare de bani.

Aşadar, pentru a putea fi reţinută o astfel de infracţiune în sarcina celor 2 inculpaţi, trebuia ca parchetul să probeze săvârşirea unei infracţiuni de natură patrimonială pentru care inculpaţii să fie traşi la răspundere penală în urma căreia să fi obţinut sumele de bani necesare achitării imobilelor ce au făcut obiectul tranzacţiilor analizate în prezentul dosar.

Din probele administrate nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni de către cei doi inculpaţi, condiţie esenţială şi premiză a tuturor variantelor pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani.

Pe de altă parte, inculpaţii au făcut dovada cu înscrisuri si documente emise de bancă că deţin sume importante de bani, dobândite în urma unor relaţii comerciale legale privind achiziţionarea imobilelor.

Referirile din rechizitoriu la infracţiunile pentru care inculpaţii au fost cercetaţi în Germania nu pot constitui temeiul acestor acuzaţii, deoarece inculpata S.L. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unor fapte de natură penală în Germania şi nu a rezultat din aceste cercetări că şi-ar fi însuşit sume de bani.

Infracţiunea săvârşită de J.P. privind vătămarea corporală din culpă pentru care a fost condamnat nu poate fi reţinută ca fiind o faptă penală din care să fi obţinut sumele ilegale utilizate în scopul disimulării caracterului lor ilicit.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală pentru care sunt acuzaţi inculpaţii S.L. şi J.P., primul în calitate de autor, al doilea în calitate de complice, doar în ceea ce priveşte contractul încheiat cu părţile vătămate H.D. şi H.M., instanţa arată că, acuzarea susţine că preţul care figurează în contract este mai mic decât cel stabilit prin acordul de voinţă al părţilor, inculpaţii ascunzând în acest mod sursa impozabilă şi sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în cuantum de 49.601 lei.

Art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 face referire la săvârşirea infracţiunii de „ ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”.

Instanţa a reţinut că actele au fost încheiate la notarul public, iar preţurile declarate în acte au fost cele reale. Nu poate fi avută în vedere ascunderea bunurilor cumpărate prin semnarea actelor de vânzare-cumpărare, din moment ce a fost efectuată publicitatea imobiliară cu privire la acestea, suma de bani reprezentând preţul fiind virată prin bancă, iar provenienţa acestora este una licită, sumele respective fiind evidenţiate în contul bancar al inculpatei S.L.

Potrivit clauzelor contractuale stipulate în actul autentic între inculpata S.L. şi părţile vătămate H.D. şi H.M., cumpărătoarea s-a obligat a suporta taxele şi impozitele către stat, precum şi cele ocazionate de perfectarea actului.

Din înscrisurile de la dosar, instanţa a reţinut că taxele către stat au fost plătite de către inculpată conform preţului achitat, respectiv conform celor menţionate in cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de către notarul public.

Întrucât instanţa a stabilit că preţul real al convenţiei a fost de 600.000 euro, şi nu 1.350.000 euro, aşa cum au susţinut părţile vătămate, inculpaţii nu mai datorau nimic în plus statului pentru presupusa diferenţă de 750.000 euro, respectiv suma de 49.601 lei, calculată potrivit raportului depus de D.G.F.P., privind impozitul pe venit.

Aşadar, şi pentru această infracţiune, inculpaţii S.L. şi J.P. urmează a fi achitaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În schimb, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.D., acesta a recunoscut că a primit 10.000 euro comision de la soţii H.D. pentru că i-a ajutat să vândă imobilul, proprietatea acestora. Declaraţia inculpatului se coroborează în acest sens cu cea a martorilor audiaţi în cauză, precum şi cu cea a părţilor civile, astfel că acuzaţiile parchetului privind săvârşirea de către acest inculpat a infracţiunii de evaziune fiscală sunt fondate. Din fişa fiscală obţinută de la D.G.F.P., a rezultat că inculpatul nu a declarat acest venit de 10.000 euro, pe care, conform legilor în vigoare, însă, era obligat să îl declare în vederea stabilirii impozitului pe venitul global. La administraţia financiară, inculpatul M.D. a declarat doar venituri din salariu nu şi această sumă de bani ca să fie impozitată. Prin fapta sa, inculpatul M.D. a ascuns în parte sursa impozabilă şi s-a sustras de la plata sumei de 5.641 lei, reprezentând impozit pe venit către bugetul de stat, astfel cum reiese din raportul de expertiză contabilă din dosar urmărire penală.

Cu privire la săvârşirea de către inculpaţii S.L. şi J.P. a infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., cu raportare la art. 289 alin. (1) C. pen., în sensul că inculpaţii instigatori ar fi determinat notarii publici să falsifice un înscris oficial, contractele de vânzare-cumpărare autentice încheiate prin arătarea unor fapte nereale ca fiind adevărate, instanţa arată că acest text de lege se referă la falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

În speţă, în faţa notarilor publici s-au prezentat atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii. Aceştia au redat în mod corect starea de fapt consemnată de către notar în actele redactate şi autentificate ulterior, conţinut ce nu a fost deformat de părţile declarante. Nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că cele declarate nu corespund adevărului.

Cu privire la vinovăţie, săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), privind falsul în declaraţii, precum şi a celei prevăzute de art. 291 C. pen., privind uzul de fals, de către inculpaţii S.L. şi J.P. se arată că, în rechizitoriu se menţionează că această din urmă faptă a fost săvârşită de către inculpaţi în modalitatea înscrierii în cartea funciară a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate care conţin afirmaţii neadevărate făcute de inculpaţi.

Instanţa a reiterat că, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii s-au încheiat cu respectarea procedurilor legale în faţa unui notar public, care în virtutea dispoziţiilor legale prevăzute de Legea notarilor publici nr. 36/1995, a solicitat Biroului de Carte Funciară din cadrul O.C.P.I. Timiş, înscrierea dreptului de proprietate al inculpaţilor asupra bunurilor dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate.

Inculpaţii nu au declarat în fals în convenţiile încheiate, aceştia au declarat întru-totul adevărul. Nu există nicio probă din care să rezulte o altă situaţie decât cea expusă în contractele încheiate.

În privinţa inculpatului J.P., s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., întrucât a ameninţat cu moartea pe partea vătămată D.S., în scopul obţinerii pe nedrept a unui folos material injust.

Din reclamaţia acestei părţi vătămate a reieşit că, în data de 08 noiembrie 2006, fiind sunat în prealabil de către J.P. D., s-a întâlnit cu acesta în stradă şi cu încă 4-5 persoane care l-au însoţit, solicitându-i să-i restituie autoturismul şi suma de bani ce a făcut obiectul unei tranzacţii imobiliare, fiind ameninţat în schimb cu exercitarea unor acte de violenţă asupra lui şi a membrilor de familie. Aceste afirmaţii sunt susţinute de soţia părţii vătămate, D.F., cât şi de martorii B.I. şi C.I., care se aflau în acea dată în vizită la locuinţa părţii vătămate şi care au asistat la discuţiile purtate între cei doi. Faţă de aceste împrejurări, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. si art. 10 lit. c) C. proc. pen., urmează a achita inculpatul J.P. pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., întrucât a fost săvârşită de o altă persoană, şi anume de D.D., fiul inculpatului J.P.

Inculpata S.L. este acuzată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen., privind ameninţarea, în sensul că, în perioada octombrie-noiembrie 2006, inculpata şi fiul acesteia au adresat ameninţări cu moartea părţii vătămate A.M.

Întrucât la dosar instanţă există o declaraţie a numitului A.M. în sensul că îşi retrage plângerea cu privire la această infracţiune şi că nu mai doreşte să participe la proces nici ca parte vătămată, nici ca parte civilă, soluţia care se impune este aceea de încetare a procesului sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni.

Cu privire la latura civilă, instanţa s-a pronunţat conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Serviciul Teritorial Timişoara, părţile civile H.D., H.M., C.M., G.A. şi A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiş.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara a criticat sentinţa pentru netemeinicie.

În motivare s-a arătat că inculpaţii au comis faptele din dosar aşa cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate în care se arată modul în care au fost înşelaţi, procedându-se la amăgirea acestora de către inculpaţi, în sensul că după semnarea actelor autentice vor primi şi diferenţa de bani, ceea ce nu s-a mai întâmplat ulterior, declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti care au fost înlăturate neîntemeiat de către instanţa de fond, raportul de evaluare imobiliară din care rezultă că imobilul avea o valoare de vânzare la momentul comiterii faptei ce dădea posibilitatea ca inculpaţii să inducă în eroare pentru a rămâne cu diferenţa, probele audio puse la dispoziţie de părţi din care rezultă că în raport cu partea vătămată C., chiar notarul a confirmat că urma să plătească o diferenţă care nu a fost plătită, înscrisurile obţinute de la Ministerul Finanţelor, în raport cu existenţa la nivel naţional de conturi bancare din care rezultă că inculpaţii nu aveau conturi bancare acolo unde au spus părţii vătămate C. că vor merge să le dea banii, planşele foto din care rezultă cum erau legate teancurile de bani cu bancnotă mare la suprafaţă şi bancnote cu valoare mică în interior, în raport cu partea vătămată G.

S-a mai susţinut că inculpaţii au încercat să influenţeze părţile vătămate H.D. prin efectuarea de acţiuni în sensul opririi gazului şi a curentului la domiciliul acestora şi că din întregul material de la dosar rezultă că inculpaţii au acţionat o perioadă îndelungată de timp, în mod organizat, pentru a induce în eroare părţile vătămate şi a le deposeda de bunurile deţinute. Inculpaţii J.P. şi S.L. erau coordonatorii grupării din care făceau parte S.I., decedat, M.D. s.a. Pentru realizarea scopului infracţional inculpaţii au falsificat o mulţime de documente şi au spălat banii obţinuţi, ascunzându-i pentru a li se pierde adevărata provenienţă.

De asemenea, s-a învederat că toţi inculpaţii au fost cercetaţi, în Germania, pentru multiple fapte antisociale, asemănătoare cu cel din prezentul dosar.

Partea vătămată C.M. a criticat sentinţa pentru netemeinicie în ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Această infracţiune a fost săvârşită cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1209 încheiat la B.N.P. G.P.I., instanţa de fond înlăturând în mod neîntemeiat declaraţiile martorilor şi interceptările telefonice prin care inculpaţii recunosc datoria. Se impune a fi efectuată o expertiză pentru a se stabili că pe înregistrările efectuate este vocea inculpaţilor, precum şi audierea notarului care cunoaşte că suma tranzacţiei nu a fost achitată în totalitate la data încheierii contactului.

Partea civilă G.A., pentru SC S. SRL, a criticat sentinţa pentru netemeinicie în ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor, motivând că a fost înşelat de către inculpaţi cu ocazia încheierii contractului autentic întrucât la momentul semnării contractului trebuia să primească suma de 100.000 euro, însă a primit numai suma de 37.000 euro. Înşelăciunea fost făcută în faţa notarului întrucât banii nu au fost număraţi în faţa notarului, aşa cum ar fi fost normal şi legal.

A considerat că declaraţiile martorilor H.R.C. şi G.A.M. sunt declaraţii false, aceştia fiind audiaţi în lipsa sa. Suma de 100.000 de euro pe care a primit-o înainte de semnarea contractului nu a fost un avans, ci o sumă dată pentru a se achita sumele restante către stat, impozite etc., pentru a se putea îndeplini formalităţile de vânzare-cumpărare către inculpatul S.L.

Părţile vătămate H.D. şi H.M. au criticat, de asemenea, sentinţa pentru netemeinicie, motivând că achitarea inculpaţilor a fost dispusă fără a ţine seama de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

S-a susţinut că nu s-a ţinut seama de ansamblul declaraţiilor părţilor vătămate din care rezultă modul de operare a inculpaţilor şi de declaraţia iniţială, extrajudiciară, a inculpatului M.D., care a relatat verbal şi în scris, în prezenţa mai multor martori despre înţelegerea de vânzare a casei la un preţ de 1.350.000 euro din care s-a declarat şi primit suma de 600.000 euro, inculpaţii asumându-şi obligaţia de a achita diferenţa de 750.000 euro în următoarele zile.

S-a mai susţinut că nu s-au luat în considerare declaraţiile martorilor audiaţi, care cunoşteau de înţelegerea avută pentru vânzarea casei la preţul de 1.350.000 euro precum şi de raportul de evaluare a imobilului în care acesta a fost evaluat la suma de 1.600.000 euro, precum şi probele audio puse la dispoziţie de părţi.

S-a apreciat că inculpaţii sunt anchetaţi de autorităţile germane pentru săvârşirea unor infracţiuni pe teritoriul Germaniei.

În ce priveşte latura civilă, s-a arătat că actul notarial a fost întocmit în vederea fraudării legii şi, chiar dacă nu există un contra-înscris, instanţa trebuia să reţină simulaţia verbală ilicită, în scopul de a eluda dispoziţiile imperative ale legii şi a comite acte de natură infracţională, iar preţul vânzării a fost dovedit cu declaraţiile părţilor vătămate, declaraţia extrajudiciară a inculpatului M.D., dată în prezenţa mai multor martori.

S-a mai învederat că sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au luat în considerare doar probele inculpaţilor şi au fost înlăturate probele părţilor vătămate.

A.N.A.F.- D.G.F.P. Timiş au criticat sentinţa pentru netemeinicie, motivând că, instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat pretenţiile civile pentru suma de 55.242 lei, întrucât inculpaţii au ascuns sursa impozabilă, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, astfel că solicită obligarea inculpaţilor la plata sumei menţionate mai sus alcătuită din suma de 49601 lei TVA şi suma de 5641 lei impozit pe profit plus accesoriile aferente până la data achitării integrale a debitului.

Prin decizia penală nr. 164/ A din 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile, ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de control judiciar a apreciat că, şi în condiţiile în care ar fi fost reţinută starea de fapt descrisă în rechizitoriu, activitatea desfăşurată de inculpaţi cu prilejul negocierilor făcute în vederea achiziţionării imobilelor sau al redactării şi semnării actelor notariale menţionate, nu se circumscrie unor manopere frauduloase de natură a determina părţile vătămate să încheie acele acte cu prejudicierea lor.

S-a mai arătat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, inculpaţii şi părţile vătămate s-au prezentat la notar, au citit actele încheiate în care se cosemna că s-a primit întreaga sumă ce reprezenta preţul de cumpărare a imobilelor.

Reţine instanţa că nu există nicio dovadă că părţile vătămate au fost induse în eroare de inculpaţi şi nici existenţa unei situaţii în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că părţile au negociat alt preţ decât cel menţionat în contractul autentic la notar.

De asemenea, instanţa de control judiciar analizând şi celelalte infracţiuni a constatat inexistenţa acestora şi în consecinţă că, în mod întemeiat s-a dispus achitarea inculpaţilor şi respingerea pretenţiilor civile.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, părţile civile SC S. SRL (prin G.A.), H.D., H.M. şi A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- în primă instanţă a fost audiat inculpatul M.D., părţile vătămate, martorii din rechizitoriu şi cei propuşi de părţi, fiind administrată şi proba cu înscrisuri;

- în apel au fost audiaţi inculpaţii în prezenţa apărătorilor aleşi;

- la termenul din 17 octombrie 2011 apărătorul ales al părţilor civile H.D., a formulat cerere de audiere altor martori cu privire la împrejurarea că acestea cunoşteau despre preţul real al vânzării, cerere respinsă de instanţă, întrucât aspectele invocate au fost deja dovedite, cauza rămânând în pronunţare;

- în recurs au fost audiaţi inculpaţii în prezenţa apărătorilor lor, prin care au arătat că îşi menţin declaraţiile anteriore, fiecare susţinând nevinovăţia. De asemenea, au fost depuse concluzii scrise de către inculpaţi şi părţile civile.

Examinând pe fond recursurile, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele de recurs ale parchetului au fost încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 172 C. proc. pen. şi pe larg expuse în partea introductivă.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de parchet, reţine că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară dispusă faţă de inculpatul M.D.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat de procuror, Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani. Această condiţie, privind cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.

Or, având în vedere că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului M. la un an închisoare şi 4 luni pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., urmează a se admite recursul parchetului şi în consecinţă să se dispună înlăturarea pedepsei complementare.

Referitor la celelalte motive de recurs ale procurorului astfel cum au fost precizate de procuror în şedinţă precum şi motivele invocate de recurentele părţi civile, Înalta Curte reţine că aceste sunt nefondate.

Analizând hotărârile atacate precum şi actele existente la dosar, declaraţii de părţi civile, martori, contractele de vânzare-cumpărare a imobilelor, întocmite în faţa notarului, se constată că preţul contractelor a fost negociat de către părţi de comun acord, că acestea au declarat în faţa notarului preţul convenit şi au semnat actele. Faptul că ulterior încheierii actelor notariale au existat anumite discuţii între părţi, referitor la neachitarea anumitor sume de bani, nu poate prezenta nici o relevanţă în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa unor manopere frauduloase din partea inculpaţilor, condiţie fără de care fapta nu poate fi reţinută ca infracţiune.

Faţă de aceste elemente de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de înşelăciune. În aceeaşi ordine de idei, atâta vreme cât infracţiunea scop nu există, nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor nici infracţiunea de constituire de grup infracţional.

Aşa cum a reieşit din rechizitoriu cât şi din probatoriul administrat, la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune au participat inculpaţii J.P. şi S.L., M.D. fiind un simplu intermediar în legătură cu părţile vătămate H.D. şi H.M.

Cât priveşte infracţiunile de fals reţinute în sarcina inculpaţilor, se constată că, atâta timp cât în contracte s-a menţionat preţul convenit de către părţi anterior, fapta nu există.

Pe latură civilă, corect s-a reţinut de instanţa de fond şi de apel că taxele către stat au fost plătite conform preţului achitat, astfel încât recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice – A.A.F. – D.G.F.P.J. Timiş este nefondat.

Nefondat este şi recursul părţii civile SC S. SRL, deşi acest recurs nu este motivat, întrucât, aşa cum au motivat instanţele anterioare, aceasta a încasat integral suma convenită de părţi.

De altfel, Înalta Curte îşi însuşeşte întru-totul motivarea instanţei de fond şi apel, reţinând cu privire la recursurile părţilor civile precum şi fizice că, susţinerile sunt nefondate, nefiind dovedite cu acte, acte care să înlăture caracterul de legalitate a actului autentic ca expresie a acordului de voinţă exprimat de părţi.

Ca atare, Înalta Curte va proceda, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. d) C. proc. pen., la admiterea recursului parchetului cu privire la inculpatul M.D. în limitele arătate în dispozitiv şi în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva deciziei penale nr. 164/ A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, numai cu privire la inculpatul M.D.

Casează, în parte, decizia penala sus-menţionată şi sentinţa penală 118 din 14 martie 2011 a Tribunalului Timiş numai cu privire la greşita aplicare a pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe o perioada de 4 luni, dispoziţie pe care o înlătură.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile: Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. – D.G.F.P.J. Timiş, SC S. SRL reprezentată de G.A., H.D. şi H.M.

Obligă recurentele-părţi civile la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 50 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2012.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1879/2012. Penal. Lipsirea de libertate în...		ICCJ. Decizia nr. 19/2012. Penal. Cerere de transfer de... →

ICCJ. Decizia nr. 1895/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1895/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs