ICCJ. Decizia nr. 2009/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2009/2012

Dosar nr. 34500/3/2010*

Şedinţa publică din 11 iunie 2012

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 808 din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi (2) C. pen. şi art. 80 C. pen., condamnarea inculpatului U.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la două pedepse de câte 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii din data de 12 martie 2010 şi durata arestării preventive de la 14 martie 2010 la zi, iar, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

Prin aceeaşi hotărâre s-a mai dispus, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi (2) C. pen. şi art. 80 C. pen., condamnarea inculpatului S.N.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii din data de 12 martie 2010.

De asemenea, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi 2 C. pen. şi art. 80 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Acelaşi inculpat a mai fost condamnat, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii din data de 27 mai 2010 şi durata arestării preventive de ia 28 mai 2010 la 04 august 2010 şi s-a constatat că faţă de inculpatul M.F. s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe durata judecării cauzei.

S-a dispus anularea cărţii de identitate falsificate pe numele lui U.D. şi s-a luat act că partea vătămată RB, Agenţia Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 1026/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii U.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., M.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., şi S.N.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 16 iulie 2010, sub nr. 34500/3/2010.

La termenul de judecată din 25 noiembrie 2010, cauza a fost disjunsă cu privire la inculpatul M.F., iar, prin Sentinţa penală nr. 861/2010, instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor U.T. şi S.N.A. la pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracţiunilor ce au format obiectul actului de inculpare, făcând, în privinţa lor, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii U.T. şi S.N.A., căi de atac ce au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală prin Decizia nr. 111/2011, dispunându-se desfiinţarea în întregime a sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, cu menţinerea arestării preventive a inculpatului U.T. În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. şi că se impune trimiterea cauzei spre judecare potrivit procedurii obişnuite, pentru a se stabili vinovăţia inculpaţilor în baza probatoriului administrat în mod nemijlocit de instanţă.

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost reunită cu cea disjunsă anterior.

Analizând materialul probator administrat în ambele faze procesuale, instanţa învestită cu rejudecarea cauzei a reţinut, în esenţă, în fapt, că, la data de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:00 -17:00, inculpatul U.T. s-a deplasat împreună cu inculpaţii S.N.A. şi M.F. la sediul agenţiei RB din Bucureşti, sector 1, cu autoturismul marca DL, cu nr. de înmatriculare .........., în vederea retragerii în mod fraudulos, prin folosirea unei cărţi de identitate falsificate, a sumei de 200.000 euro din contul numitului U.D. Pentru a asigura succesul operaţiunii frauduloase, cartea de identitate falsificată având fotografia inculpatului U.T. şi datele numitului U.D. i-a fost înmânată inculpatului U.T. de către coinculpatul M.F. Inculpatul U.T. a retras, prin inducerea în eroare a unităţii bancare, suma de 200.000 de euro din contul numitului U.D., prezentându-se ca adevăratul titular al contului, în vreme ce inculpatul S.N.A. îl aştepta în apropierea băncii pentru a-i asigura scăparea şi folosul infracţiunii, iar inculpatul M.F. supraveghea îndeaproape desfăşurarea operaţiunilor frauduloase. Pe parcursul efectuării actelor frauduloase, inculpatul U.T. a folosit telefonul mobil aparţinând inculpatului S.N.A. pentru a comunica cu inculpatul M.F.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere declaraţia olografă dată de inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale (din care rezultă că, la data de 10 martie 2010, s-a întâlnit la restaurantul "M", cu coinculpatul M.F., care i-a propus să sustragă din contul numitului U.D. o sumă de bani, scop în care s-a oferit să îi procure o carte de identitate falsificată, pe care să aplice fotografia lui cu datele de identitate ale numitului U.D.; că inculpatul U.T. i-a remis, mai târziu, în cursul zilei de 10 martie 2010, şase fotografii tip buletin inculpatului M.F. pentru ca acesta să îi poată întocmi cartea de identitate falsificată, pe care urma să o folosească pentru sustragerea banilor; că a doua zi, pe 11 martie 2010, în jurul orei 11:00, inculpatul U.T. s-a întâlnit cu coinculpaţii M.F. şi S.N.A., precum şi cu numitul „S.", s-au deplasat la localul B., situat în apropierea Teatrului Evreiesc din Bucureşti, unde au luat masa şi au discutat despre modalitatea de comitere a infracţiunii de înşelăciune, context în care inculpatul U.T. a primit de la coinculpatul M.F. cartea de identitate falsificată pe numele lui U.D. şi a exersat, la solicitarea inculpatului M.F., reproducerea semnăturii lui U.D. având drept model un specimen de semnătură procurat de asemenea de inculpatul M.F.; că de la localul B. inculpaţii au plecat împreună către sediul RB - Agenţia Bucureşti, deplasarea având loc cu autoturismul DL, cu nr. de înmatriculare .........., condus de inculpatul S.N.A., în vederea asigurării succesului activităţii frauduloase inculpatul U.T. primind de la inculpatul S.N.A. telefonul mobil al acestuia pentru a comunica cu inculpatul M.F. în perioada în care se afla în sediul băncii; că inculpatul S.N.A. cunoştea modalitatea concretă în care urma să fie comisă fapta, în sensul că ştia că urma să fie ridicată o sumă de bani în baza unui act de identitate falsificat din contul numitului U.D.), declaraţia inculpatului S.N.A. dată pe parcursul urmăririi penale (în care a arătat că, la data de 11 martie 2010, a fost sunat pe telefonul său mobil de către inculpatul M.F. şi apoi s-a deplasat cu autoturismul său, marca DL, cu nr. de înmatriculare .........., în zona Pantelimon din Bucureşti, de unde i-a preluat pe inculpaţii U.T. şi M.F., precum şi pe numitul „S.", deplasându-se apoi la localul B., iar, după ce au mâncat, toţi coinculpaţii s-au deplasat către RB - Agenţia Bucureşti, unde inculpatul M.F. i-a cerut inculpatului S.N.A. telefonul mobil pentru a i-l înmâna inculpatului U.T., cu intenţia de a comunica cu acesta în timpul desfăşurării activităţilor frauduloase în incinta băncii), depoziţiile martorilor D.P., P.G. şi M.I. (din care rezultă că inculpatul U.T. a intrat în sediul unităţii bancare la data de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:00, s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv U.D., utilizând în acest scop cartea de identitate falsificată înmânată de coinculpatul M.F., şi a obţinut remiterea de către funcţionarii băncii a sumei de 200.000 de euro), concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 392342 din 19 mai 2010 (unde la pct. V. 1. se arată că scrisul care completează rubricile formularului de eliberare numerar persoane fizice precum şi ale declaraţiei privind sursa fondurilor a fost executat de inculpatul U.T.), procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (din care rezultă că, la data de 11 martie 2010, în baza sesizării primite, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Sectorului 1 - Serviciul Investigaţii Criminale s-au deplasat la agenţia RB, din Bucureşti, iar, după ce inculpatul U.T. a ridicat banii şi i-a introdus într-o geantă neagră pe care o avea asupra sa, a fost oprit şi legitimat de către aceştia, stabilindu-se că se numeşte, de fapt, U.T.; că, după prinderea în flagrant de către organele de poliţie inculpatul U.T. a arătat că este însoţit de încă alte două persoane, care l-au adus la sediul băncii cu un autoturism marca DL şi care îl aşteptă în imediata apropiere; că, în imediata apropiere a băncii, a fost identificat coinculpatul S.N.A., care privea cu insistenţă către intrarea în incinta unităţii bancare şi care, la interpelarea organelor de poliţie, a arătat că se află în zonă pentru a aştepta o persoană ce urma să ridice o anumită sumă de bani şi că este deţinătorul autoturismului marca DL, cu nr. de înmatriculare ..........), procesul-verbal de percheziţie corporală asupra inculpatului U.T. şi planşele foto anexate (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite următoarele bunuri: o servietă din material textil de culoare neagră; suma de două sute mii euro; o carte de identitate pe numele U.D. cu poza lui U.T. având seria XC nr. ..........; un Certificat de urbanism cu nr. 263 din 01 octombrie 2008 eliberat de Primăria Voluntari; patru exemplare ale contractului vânzare-cumpărare încheiat între V.P.V. şi N.C. din 11 martie 2010; un telefon mobil), concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 390.833 din 30 martie 2010 (unde la pct. V.l. se arată că actul de identitate cu seria XC nr. .......... emis pe numele U.D., eliberat la data de 15 februarie 2005, nu este autentic, imaginea reprezentată pe cele două fotografii de portret ale inculpatului U.T. puse la dispoziţie, fiind folosită la realizarea actului de identitate cu seria XC nr. ..........), procesul-verbal de percheziţie corporală asupra inculpatului S.N.A. (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite două fotografii tip buletin cu imaginea inculpatului U.T., din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică rezultând că acestea sunt identice cu cele pe care inculpatul U.T. le-a predat inculpatului M.F. în vederea falsificării cărţii de identitate a numitului U.D.), procesul-verbal de percheziţie a autoturismului inculpatului S.N.A. (ocazie cu care a fost descoperită o ştampilă rotundă falsificată cu impresiunea pe coală albă "România. D.V. notar Public Bucureşti", ştampilă ce era aplicată pe antecontractele de vânzare-cumpărare ce au fost descoperite cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului U.T.), declaraţia martorului B.S. (care a arătat că inculpatul M.F. folosea nr. de telefon ..........), procesele-verbale întocmite în urma vizualizării agendei telefonului mobil găsit asupra inculpatului U.T. şi a agendei telefonice a martorului B.S., depoziţiile martorilor S.P.M., I.C., P.G.F. (din care rezultă că inculpatul M.F. acesta este cunoscut şi sub apelativele de "T.", „Ţ." sau „F."), datele furnizate de SC V România SA (conform cărora nr. de telefon .......... folosit de inculpatul M.F. a fost utilizat în perioada 01 decembrie 2009 - 11 martie 2010 de pe terminalul mobil cu seria IMEI .........., iar în ziua de 11 martie 2010, în intervalul orar 15:31 - 16:52, terminalul mobil s-a aflat în zona Pieţei Victoria din Bucureşti), declaraţia martorului C.Ş. (care a confirmat că inculpatul M.F. folosea şi nr. de telefon ..........), procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, din care rezultă că operatorul de telefonie mobilă SC C România a comunicat că nr. de telefon .........., folosit de inculpatul M.F. a fost utilizat în perioada 01 decembrie 2009 - 11 martie 2010 de pe terminalul mobil cu seria IMEI .........., iar în ziua de 11 martie 2010, în jurul orelor 16:47, terminalul mobil a fost localizat în zona Pieţei Victoriei din Bucureşti.

În drept, instanţa a apreciat că faptele inculpatului U.T. care, la data de 11 martie 2010, s-a prezentat la sediul agenţiei RB din Bucureşti şi, inducând în eroare angajaţii băncii prin folosirea unei cărţi de identitate falsificate, având fotografia lui şi datele numitului U.D., a retras din contul acestuia din urmă suma de 200.000 euro, în scopul de a obţine pentru el şi pentru coinculpaţii S.N.A. şi M.F. un folos material injust, producându-se astfel un prejudiciu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. în ceea ce priveşte fapta aceluiaşi inculpat care, la data de 10 martie 2010, a înmânat coinculpatului M.F. şase fotografii tip buletin ale sale, în vederea falsificării cărţii de identitate pe numele lui U.D., s-a apreciat că aceasta constituie infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului S.N.A. care, în ziua de 11 martie 2011, cunoscând modalitatea în care urmează să se efectueze actele ilicite, l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna părţii vătămate RB, transportându-l cu autoturismul personal, marca DL, cu nr. de înmatriculare .......... la sediul băncii, oferindu-i telefonul personal în scopul comunicării cu coinculpatul M.F. pentru coordonarea activităţii infracţionale şi aşteptându-l în apropierea băncii în vederea asigurării scăpării şi a folosului infracţiunii, a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Cu privire la faptele inculpatului M.F. care, la data de 11 martie 2010, l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna părţii vătămate RB, procurându-i o carte de identitate falsificată având fotografia inculpatului U.T. şi datele numitului U.D., însoţindu-l şi aşteptându-l în apropierea sediului băncii şi comunicând cu acesta prin intermediul telefonului pe tot parcursul activităţii infracţionale, instanţa de fond a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. Referitor la fapta aceluiaşi inculpat de a ridica de la inculpatul U.T. şase fotografii tip buletin ale acestuia pentru a le transmite unei alte persoane în vederea falsificării cărţii de identitate pe numele lui U.D., s-a arătat că aceasta constituie infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului U.T., Tribunalul a avut în vedere faptul că acesta a comis mai multe infracţiuni în concurs real, gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave săvârşită, inculpatul comiţând fapta împreună cu alte două persoane prin inducerea în eroare a unei unităţi bancare în scopul sustragerii din contul unei persoane a unei sume mari de bani, atitudinea procesuală a inculpatului care, după ce iniţial a recunoscut fapta, a încercat ulterior să acopere activitatea infracţională a coinculpaţilor în vederea sustragerii acestora de la răspundere penală, precum şi datele ce caracterizează persoana acestuia, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale, împrejurări faţă de care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului S.N.A., Tribunalul a avut în vedere modalitatea concretă în care acesta a acţionat în vederea ajutării coinculpatului U.T., gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave săvârşită, inculpatul ajutând la comiterea unei fapte prin care urma să fie produs un prejudiciu de 200.000 euro, persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă şi o familie organizată, aspecte în raport cu care judecătorul a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, în procesul de proporţionalizare a pedepselor aplicate inculpatului M.F., Tribunalul a ţinut seama de faptul că acesta a comis mai multe infracţiuni în concurs real, de gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracţiunii complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave săvârşită, inculpatul participând la săvârşirea faptei împreună cu alte două persoane prin inducerea în eroare a unei unităţi bancare în scopul sustragerii din contul unei persoane a unei sume mari de bani, de modalitatea concretă în care acesta a acţionat, având un evident ascendent asupra celorlalţi participanţi, folosindu-l pe inculpatul S.N.A. în calitate de şofer şi lăsându-l să îi asigure scăparea coinculpatului U.T. după ieşirea din sediul băncii, timp în care el s-a îndepărtat de locul comiterii infracţiunii pentru a nu fi depistat în cazul vreunui eşec al activităţii infracţionale, inculpatul M. fiind şi cel care a procurat cartea de identitate falsificată ce a fost folosită de inculpatul U.T. pentru a induce în eroare unitatea bancară şi a monitorizat derularea întregii activităţi infracţionale purtând numeroase convorbiri telefonice cu inculpatul U.T. în timpul în care acesta se afla în sediul băncii, precum şi de atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat că i-ar cunoaşte pe ceilalţi doi inculpaţi, încercând să inducă în eroare organele judiciare. Faţă de persoana inculpatului M.F., care nu este cunoscut cu antecedente penale, Tribunalul a apreciat că această împrejurare este de natură să atenueze răspunderea penală şi, pe cale de consecinţă, a reţinut în cauză incidenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în concurs cu circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii U.T., S.N.A. şi M.F., căi de atac ce au fost admise, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 87/A din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dispunându-se desfiinţarea, în parte, a hotărârii primei instanţe, iar, pe fond, descontopirea şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate inculpaţilor.

Totodată, a fost redusă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului U.T. pentru infracţiunea de înşelăciune, la 4 ani închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

De asemenea, s-a dispus reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.N.A. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, la 4 ani închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În mod similar, a fost redusă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului M.F. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune la 4 ani şi 5 luni închisoare, iar, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 5 luni închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Prin aceeaşi decizie, s-a menţinut starea de arest a inculpatului U.T. şi s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 12 martie 2010 la zi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat, în esenţă, că solicitarea de achitare formulată de inculpaţii S.N.A. şi M.F. este neîntemeiată, apreciind că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia acestora.

Analizând situaţia inculpatului S.N.A., Curtea a menţionat că, sub aspectul laturii subiective, acesta a acţionat cu intenţia directă de a-l ajuta pe coinculpatul U.T. să inducă în eroare partea vătămată, aspect care rezultă din declaraţiile acestui din urmă inculpat, dar şi din ansamblul împrejurărilor de fapt stabilite cu probele administrate în cauză (întâlnirile din zilele de 10 - 11 martie 2011, însoţirea coinculpaţilor la sediul băncii, oferirea telefonului pentru a se asigura comunicarea eficientă între ceilalţi doi coinculpaţi, aşteptarea coinculpatului U.T.). Pe baza acestor elemente, s-a concluzionat că inculpatul S.N.A. a cunoscut pe deplin activitatea infracţională şi a urmărit să ajute la comiterea ei, condiţii în care apare ca neîntemeiată solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În privinţa inculpatului M.F., care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi a susţinut că nu este autorul infracţiunii, instanţa a subliniat că, din probele administrate, rezultă că a participat la comiterea faptelor. Astfel, inculpatul M.F. l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna părţii vătămate RB, procurându-i o carte de identitate falsificată având fotografia inculpatului U.T. şi datele numitului U.D., însoţindu-l şi aşteptându-l în apropierea sediului băncii şi comunicând cu acesta prin intermediul telefonului pe tot parcursul activităţi infracţionale.

Referitor la solicitările inculpaţilor de reducere a pedepselor aplicate, instanţa de prim control judiciar a apreciat că acestea sunt întemeiate, sancţiunile penale stabilite de instanţa de fond fiind prea mari. S-a arătat sub acest aspect că, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor, modalitatea de acţionare, circumstanţele personale ale inculpaţilor, faptul că instanţa de fond a reţinut în favoarea lor circumstanţe atenuante, iar prejudiciul a fost recuperat, se impune reducerea cuantumului sancţiunilor aplicate pentru înşelăciune în sensul coborârii pedepsei la 4 ani închisoare pentru inculpaţii U.T. şi S.N.A. şi la 4 ani şi 5 luni închisoare pentru inculpatul M.F.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii U.T., S.N.A. şi M.F., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin recursul promovat, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 172 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea Curţii de apel atât sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaţilor, considerate prea mici în raport cu gravitatea faptelor comise şi atitudinea lor procesuală, cât şi pentru nelegalitate, susţinând că, în privinţa inculpatului S.N.A. s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a fost invocat şi de inculpaţii recurenţi U.T. şi M.F., care au arătat că instanţa de apel a realizat o greşită individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora. În favoarea sa, inculpatul U.T. a invocat faptul că a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, nu are antecedente penale, avea un loc de muncă asigurat şi este integrat în societate.

Deşi, după închiderea dezbaterilor, la dosar s-a depus un memoriu în numele recurentului M.F., cuprinzând concluzii scrise, prin care s-a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte nu îl va analiza, având în vedere împrejurarea că acel înscris nu este semnat de inculpat, ci de o altă persoană, în calitate de „avocat", deşi în cauză nu există nicio dovadă a încheierii unui contract de asistenţă juridică sau de reprezentare de către acesta, coroborată cu faptul că respectivul motiv de recurs nu a fost susţinut oral, cu ocazia dezbaterilor, de apărătorul din oficiu al recurentului, fiind depăşit termenul prevăzut de 38510 alin. (2) C. proc. pen.

în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat S.N.A., acesta, atât în cuprinsul memoriului depus la dosar, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, preluând întocmai considerentele reţinute de judecătorul fondului, fără a răspunde în mod concret criticilor formulate de inculpaţi.

Totodată, prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a arătat că, atât Tribunalul, cât şi Curtea de apel au comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care, contrar celor reţinute de instanţe, nu confirmă împrejurarea că inculpatul ar fi cunoscut activităţile ilicite desfăşurate de ceilalţi coinculpaţi. Ca urmare, s-a solicitat de către recurent achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave sub aspectul laturii subiective.

Invocând şi motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., inculpatul a mai arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare în privinţa sa a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. referitoare la concursul de infracţiuni.

Un ultim motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a vizat greşita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată de instanţa de apel, considerată prea mare în raport cu circumstanţele sale personale (fără antecedente penale, absolvent de studii superioare, căsătorit, tatăl a doi copii) şi gradul de contribuţie la comiterea faptelor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 14, 172 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii U.T., S.N.A. şi M.F. ca fiind neîntemeiate şi ca fondat recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. a. Astfel, în acord cu susţinerile Ministerului Public, instanţa de recurs apreciază că, prin reducerea cuantumului sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor de judecătorul fondului, Curtea de Apel a realizat o greşită reindividualizare a pedepselor, prin ignorarea criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. şi acordarea de valenţe sporite unor împrejurări care nu justificau atenuarea răspunderii penale a acestora.

Este de menţionat, în acest sens, că recuperarea prejudiciului, aspect reţinut de instanţa de apel în favoarea inculpaţilor, nu s-a datorat atitudinii acestora, ci faptului că, la scurt timp după retragerea banilor din contul numitului U.D., lucrătorii de poliţie sesizaţi de angajaţii RB l-au prins şi imobilizat pe inculpatul U.T., ocazie cu care asupra lui a fost găsită suma de bani retrasă, care a fost ridicată şi restituită părţii păgubite.

De asemenea, se observă că, deşi face referire la gravitatea faptelor, modalitatea de acţionare şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, aspecte care pledează, în opinia instanţei de apel, pentru reducerea pedepselor stabilite de Tribunal, Curtea nu precizează motivele pentru care respectivele elemente justifică atenuarea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât aceleaşi împrejurări au fost avute în vedere şi de judecătorul fondului la stabilirea unor pedepse într-un cuantum sporit. Dimpotrivă, Înalta Curte apreciază că modalitatea de comitere a faptelor (de trei persoane împreună, prin conceperea şi punerea în aplicare a planului infracţional şi folosirea unei cărţi de identitate falsificată a titularului de cont) imprimă o gravitate ridicată infracţiunilor săvârşite şi demonstrează o periculozitate sporită a inculpaţilor, care nu justifică nicidecum reducerea cuantumului pedepselor stabilite de instanţa fondului. Pe de altă parte, referitor la circumstanţele personale ale inculpaţilor, se constată că acestea au fost deja valorificate de Tribunal în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, nefiind justificată acordarea unei eficiente sporite respectivelor prevederi legale, faţă de gravitatea faptelor şi reţinerea cauzei de agravare reglementată de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu poate fi omisă, totodată, împrejurarea că instanţa de apel nu a avut în vedere în operaţiunea de reindividualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor atitudinea lor oscilantă pe parcursul procesului penal, aceştia făcând declaraţii contradictorii, prin care fie au recunoscut săvârşirea infracţiunilor (inculpaţii U.T. şi S.N.A. în mod formal, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.), fie au negat participarea la comiterea lor sau au încercat să deformeze realitatea în sensul evitării tragerii la răspundere penală a celorlalţi participanţi.

Ca urmare, faţă de gravitatea sporită a infracţiunilor comise de inculpaţi - dedusă din modul de concepere şi punere în aplicare a planului infracţional, precum şi din valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a datorat diligentelor depuse de inculpaţi, ci faptului că aceştia au fost prinşi de organele de poliţie imediat după săvârşirea faptelor - şi comportamentul lor procesual, inculpaţii încercând în permanenţă să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de prim control judiciar a admis apelurile declarate de aceştia şi a redus pedepsele ce le-au fost aplicate de judecătorul fondului, sancţiunile penale stabilite de Tribunal fiind judicios individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., şi singurele în măsură să contribuie la realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Aşa fiind, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte va admite sub acest aspect recursul Parchetului, va casa decizia pronunţată în apel şi va menţine hotărârea Tribunalului Bucureşti.

b. În ceea ce priveşte criticile formulate de procuror prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, făcându-se de către instanţa de apel, în privinţa inculpatului S.N.A., trimis în judecată şi condamnat de Tribunal doar pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. privind concursul de infracţiuni, însă, având în vedere că, pentru motivele expuse pe larg în dezvoltările anterioare, calea de atac promovată de Parchet va fi admisă pentru alte considerente, cu consecinţa casării în totalitate a deciziei atacate şi menţinerii hotărârii instanţei de fond, respectiva nelegalitate va fi, implicit, înlăturată, nefiind necesară efectuarea unor menţiuni suplimentare în acest sens.

2. Referitor la criticile formulate de recurenţii inculpaţi U.T. şi M.F., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca nefondate, considerând, dimpotrivă, aşa cum s-a arătat la pct. l.a din considerente, că pedepsele ce le-au fost aplicate de Tribunal, într-un cuantum sporit faţă de cel stabilit de instanţa de prim control judiciar, sunt cele adaptate gravităţii infracţiunilor comise şi datelor ce caracterizează persoana lor, fiind singurele în măsură să asigure reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale.

Deşi reale, în parte, împrejurările invocate în favoarea sa de recurentul inculpat U.T., respectiv faptul că nu are antecedente penale şi este integrat în muncă şi societate, Înalta Curte constată că acestea au fost valorificate în mod corect de Tribunal prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, nefiind justificată acordarea unei eficiente mai mari decât cea dată de judecătorul fondului respectivelor împrejurări, raportat la gravitatea deosebită a faptelor comise - dedusă, aşa cum s-a menţionat anterior, din modul de concepere şi punere în aplicare a planului infracţional, precum şi din valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a datorat diligentelor depuse de inculpaţi, ci faptului că aceştia au fost prinşi de organele de poliţie imediat după săvârşirea faptelor - şi atitudinea sa pe parcursul procesului penal, inculpatul încercând, în permanenţă, să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare. Astfel, se observă că, în cursul urmăririi penale, în declaraţia olografă dată în prezenţa avocatului desemnat din oficiu, recurentul a recunoscut comiterea faptelor împreună cu ceilalţi doi coinculpaţi, însă, ulterior, a revenit asupra acestei declaraţii, încercând să acopere activitatea infracţională a inculpaţilor S.N.A. şi M.F., aceeaşi atitudine oscilantă manifestând-o şi în cursul judecăţii, când, iniţial, a refuzat să dea declaraţii, ulterior, a recunoscut integral faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, în scopul de a beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen., pentru ca, după trimiterea cauzei spre rejudecare, să revină asupra declaraţiilor anterioare, continuând să deformeze realitatea în vederea evitării tragerii la răspundere penală a celorlalţi inculpaţi.

Gravitatea infracţiunilor comise, rezultată din aceleaşi împrejurări mai sus arătate, precum şi din gradul sporit de contribuţie al inculpatului M.F. la săvârşirea faptelor (acesta fiind cel căruia i-a aparţinut iniţiativa comiterii lor, cel care a înmânat inculpatului U.T. cartea de identitate falsificată şi cel care a supravegheat şi monitorizat întreaga activitate infracţională), coroborată cu atitudinea sa procesuală, de denaturare a adevărului şi inducere în eroare a organelor judiciare, justifică şi în cazul acestui recurent menţinerea pedepselor cu închisoarea stabilite de Tribunal, nefiind justificată solicitarea lui de reindividualizare a cuantumului sancţiunilor penale aplicate de instanţa de apel, considerate, oricum, neîndestulătoare pentru a asigura realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

3. a. Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.N.A., Înalta Curte arată că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce presupune îndatorirea acesteia de a răspunde cu argumente la fiecare dintre criticile şi apărările formulate, în vederea garantării intereselor legitime ale părţilor în proces şi respectării caracterului echitabil al procedurii judiciare în care acestea sunt implicate.

Noţiunea de „proces echitabil" presupune ca instanţele să examineze efectiv problemele esenţiale şi argumentele decisive pentru soluţionarea cauzei şi să indice cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază deciziile, întrucât numai în acest mod părţile pot exercita efectiv căile de atac prevăzute de lege, iar instanţa de control judiciar poate realiza o analiză completă a legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.

În cauză, se observă că hotărârea Curţii de apel cuprinde o analiză temeinică a aspectelor avute în vedere de instanţă pentru menţinerea soluţiei de condamnare a inculpaţilor pronunţată de Tribunal, dar şi pentru modificarea tratamentului sancţionator aplicat de judecătorul fondului, în sensul reducerii cuantumului pedepselor, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului potrivit căreia instanţa de apel s-ar fi limitat la a-şi însuşi sentinţa Tribunalului, fără a prezenta argumentele proprii care au convins-o să adopte hotărârea pronunţată, din considerentele deciziei atacate rezultând, dimpotrivă, astfel cum s-a menţionat anterior, preocuparea Curţii de apel de a proceda la un examen atent al argumentelor şi apărărilor invocate de inculpaţi, confirmarea parţială în apel a raţionamentului primei instanţe, pentru anumite motive prezentate ca atare în partea expozitivă a hotărârii, neputând echivala cu o simplă „însuşire" a sentinţei Tribunalului, aşa cum s-a susţinut. Se observă, sub acest aspect, că instanţa de apel nu s-a limitat la a prelua motivarea instanţei de fond, ci, printr-o nouă examinare a cauzei şi oferind argumente proprii, a analizat criticile şi apărările inculpaţilor, răspunzând motivat la fiecare dintre acestea.

Împrejurarea că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde o motivare detaliată cu privire la fiecare aspect invocat de apelanţii inculpaţi nu poate conduce la concluzia nerespectării exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procesului, din moment ce au fost examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii au fost redate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia.

În consecinţă, se constată, că, în speţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

b. Referitor la eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.

În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea inculpatului S.N.A. în sensul că ar fi fost comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: declaraţia olografă dată de inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale, declaraţiile iniţiale date de acest inculpat şi de recurentul S.N.A. în faţa instanţei de fond, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de percheziţie corporală asupra inculpatului S.N.A., procesul-verbal de percheziţie a autoturismului acestuia, precum şi concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 390.833 din 30 martie 2010.

Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul S.N.A. a infracţiunii pentru care a fost condamnat, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, un aspect important din acest punct de vedere îl reprezintă şi faptul că, deşi inculpatul a invocat cazul de casare menţionat, acesta nu a contestat în calea de atac a recursului situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi de instanţa de apel, ci doar aprecierea instanţelor inferioare cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune sub aspectul laturii subiective, susţinând că nu a cunoscut activitatea infracţională a celorlalţi doi inculpaţi şi solicitând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), şi (5) C. pen. Având în vedere criticile concrete formulate de recurent sub acest aspect, care pun în discuţie întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, Înalta Curte le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Potrivit art. 26 C. pen., este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

În cauză, din materialul probator administrat, rezultă că, în data de 11 martie 2011, după o prealabilă înţelegere, inculpatul S.N.A. l-a ajutat pe coinculpatul U.T. să comită infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna părţii vătămate RB, transportându-l cu autoturismul personal, marca DL, cu nr. de înmatriculare .......... la sediul băncii, oferindu-i telefonul personal în scopul comunicării cu coinculpatul M.F. pentru coordonarea activităţii infracţionale şi aşteptându-l în apropierea băncii în vederea asigurării scăpării şi a folosului infracţiunii, faptă încadrată în drept în dispoziţiile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Deşi recurentul a susţinut că nu a avut cunoştinţă de activităţile ilicite comise de coinculpaţii U.T. şi M.F., participarea sa sub forma complicităţii la comiterea infracţiunii de înşelăciune este confirmată de întregul material probator administrat în cauză, care demonstrează că actele de sprijinire a acţiunilor infracţionale ale inculpatului U.T. au fost săvârşite pe baza unei înţelegeri anterioare cu acesta şi cu inculpatul M.F., conform unui plan bine pus la punct de aceştia, în care fiecare a avut rolul său bine stabilit. Concludente în acest sens sunt declaraţia iniţială dată de inculpatul U.T. în cursul urmăririi penale, în prezenţa avocatului din oficiu (în cuprinsul căreia a arătat că inculpatul S.N.A. cunoştea modalitatea concretă în care urma să fie comisă fapta, ştiind că urma să fie ridicată o sumă de bani în baza unui act de identitate falsificat din contul numitului U.D.), declaraţiile date de acest inculpat şi de recurentul S.N.A. în faţa instanţei învestită, iniţial, cu judecarea cauzei, şi în cuprinsul cărora au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, însuşindu-şi probele administrate în faza nepublică a procesului penal, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (din care rezultă că, după prinderea sa în flagrant de către organele de poliţie, inculpatul U.T. a arătat că este însoţit de încă alte două persoane, care l-au adus la sediul băncii cu un autoturism marca DL şi care îl aşteptă în imediata apropiere, precum şi faptul că, la mică distanţă de bancă, a fost identificat inculpatul S.N.A., care privea cu insistenţă către intrarea în incinta unităţii şi care, la interpelarea organelor de poliţie, a arătat că se află în zonă pentru a aştepta o persoană ce urma să ridice o anumită sumă de bani şi că este deţinătorul autoturismului marca DL, cu nr. de înmatriculare ..........), procesul-verbal de percheziţie corporală asupra inculpatului U.T. şi planşele foto anexate (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite, printre altele, patru exemplare ale contractului de vânzare -cumpărare încheiat între V.P.V. şi N.C. din data de 11 martie 2010), procesul-verbal de percheziţie corporală asupra inculpatului S.N.A. (din care rezultă că asupra acestuia au fost găsite două fotografii tip buletin cu imaginea inculpatului U.T., din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică rezultând că acestea sunt identice cu cele pe care inculpatul U.T. le-a predat inculpatului M.F. în vederea falsificării cărţii de identitate a numitului U.D.), procesul-verbal de percheziţie a autoturismului inculpatului S.N.A. (ocazie cu care a fost descoperită o ştampilă rotundă falsificată cu impresiunea pe coală albă "România. D.V. Notar Public Bucureşti", ştampilă ce era aplicată pe antecontractele de vânzare-cumpărare ce au fost descoperite cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului U.T.).

Rezultă, aşadar, că inculpatul S.N.A. a cunoscut acţiunile ilicite pe care urma să le desfăşoare coinculpatul U.T., ale cărui poze, identice cu cele înmânate pentru falsificarea cărţii de identitate, au fost descoperite asupra sa, întâlnindu-se în zilele de 10 - 11 martie 2011 cu acesta şi cu inculpatul M.F. pentru a stabili planul infracţional, însoţindu-i pe aceştia la sediul băncii şi asigurând supravegherea vizuală a zonei, oferind telefonul mobil pentru a se realiza comunicarea eficientă între ceilalţi doi coinculpaţi, activităţi ce caracterizează participaţia penală la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune sub forma complicităţii prevăzute de art. 26 C. pen. Inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a-l sprijini pe coinculpatul U.T. să inducă în eroare partea vătămată şi să obţină un folos material injust, cunoscând pe deplin ansamblul activităţii infracţionale şi urmărind să ajute la săvârşirea acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de fond şi cea de prim control judiciar, constată că fapta comisă de inculpatul S.N.A. întruneşte, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., nefiind, astfel, incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

c. În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpat prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte, pentru aceleaşi motive expuse pe larg la pct. 1. b din considerente, constată că acestea sunt întemeiate, însă, având în vedere că, urmare admiterii recursului promovat de Parchet, decizia instanţei de apel va fi casată în totalitate şi menţinută hotărârea instanţei de fond, respectiva nelegalitate va fi, implicit, înlăturată, nemaifiind necesară reformarea, sub acest aspect, a hotărârii atacate în recursul inculpatului.

d. Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat S.N.A. în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca nefondate, considerând, dimpotrivă, aşa cum s-a arătat la pct. l.a din considerente, că pedeapsa ce i-a fost aplicată de Tribunal, într-un cuantum sporit faţă de cel stabilit de instanţa de prim control judiciar, este cea adaptată gravităţii infracţiunii comise şi datelor ce caracterizează persoana lui, fiind singura în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale.

Deşi reale aspectele personale invocate în favoarea sa de recurentul inculpat (nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, căsătorit, tatăl a doi copii), Înalta Curte constată că acestea au fost valorificate în mod corect de Tribunal prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, nefiind justificată acordarea unei eficiente mai mari decât cea dată de judecătorul fondului respectivelor împrejurări, raportat la gravitatea deosebită a faptei comise - dedusă din modul de concepere şi punere în aplicare a planului infracţional, precum şi din valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, a cărei recuperare nu s-a datorat diligentelor depuse de inculpaţi, ci faptului că aceştia au fost prinşi de organele de poliţie imediat după săvârşirea faptelor - şi atitudinea sa pe parcursul procesului penal, inculpatul încercând, în permanenţă, să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare. Astfel, se observă că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a negat implicarea sa în activitatea ilicită, susţinând că nu ar fi cunoscut planurile infracţionale ale celorlalţi doi şi că nu îl cunoaşte pe M.F., ulterior, în cursul judecăţii, a recunoscut integral faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, în scopul de a beneficia de prevederile art. 3201 C. proc. pen., pentru ca, după trimiterea cauzei spre rejudecare să revină asupra declaraţiilor anterioare, continuând să deformeze realitatea şi declarând din nou că nu are nicio implicare în activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi.

Deşi recurentul a mai susţinut că a avut o contribuţie redusă la comiterea faptei, Înalta Curte nu poate reţine o asemenea împrejurare, având în vedere că acesta a participat în mod activ la conceperea şi punerea în aplicare a planului infracţional, fără ajutorul său nefiind posibilă reuşita acţiunii comise de inculpatul U.T., motiv pentru care a şi fost atras în activitatea frauduloasă.

Ca urmare, faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de Tribunal a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind justificată solicitarea recurentului de atenuare a răspunderii penale, prin reducerea cuantumului sancţiunii şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, considerându-se că o asemenea pedeapsă, raportat la circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale infractorului, este insuficientă pentru realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa decizia penală atacată şi va menţine Sentinţa penală nr. 808 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

Totodată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.T., S.N. şi M.F.

În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.T., timpul reţinerii din 12 martie 2010 şi al arestării preventive de la 14 martie 2010 la 11 iunie 2012 şi, având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 87/A din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează decizia penală atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 808 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.T., S.N. şi M.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.T., timpul reţinerii din 12 martie 2010 şi al arestării preventive de la 14 martie 2010 la 11 iunie 2012.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi U.T. şi M.F. la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul intimat inculpat S.N. la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1861/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2009/2012. Penal