ICCJ. Decizia nr. 2019/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2019/2012
Dosar nr. 2748/104/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 80 din 30 mai 2011, Tribunalul Olt, secţia penală a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., achitarea inculpatului P.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar, în baza art. 181 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., i-a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON.
Totodată, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, în ziua de 20 februarie 2010, inculpatul, care îndeplinea funcţia de agent şef adjunct de poliţie, cu atribuţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare în cadrul Postului comunei Amărăşti de Jos, judeţul Dolj, s-a deplasat cu autoturismul personal din localitatea arătată în comuna Ianca, satul Potelu, la părinţii săi. Aici, în cursul serii, după ora 21:45, a servit cina împreună cu cumnatul său, S.D., după care a consumat băuturi alcoolice, în speţă votcă în cantitate de 350 ml cu concentraţie de 40% etanol, dat fiind că era o zi de sâmbătă, iar deplasarea către localitatea de domiciliu, Amărăşti de Jos, urma să o facă a doua zi, duminică, 21 februarie 2010. În jurul orei 23:15, inculpatul, care era fumător înrăit, constatând că provizia de ţigări i s-a terminat, a luat hotărârea, în ciuda riscului de fi depistat sub influenţa băuturilor alcoolice şi de a comite o faptă penală, să se deplaseze cu vehiculul său din satul Potelu către comuna Grojdibodu, judeţul Olt, spre a-şi procura cele menţionate. După o deplasare de circa 2 km, ca urmare a faptului că a fost sesizat de organele de poliţie că se deplasa cu maşina în zig-zag şi bloca circulaţia autovehiculelor, cu atât mai mult cu cât, deşi a fost avertizat sonor şi vizual prin pornirea girofarului de patrula de poliţie, a continuat să circule pe mijlocul şoselei, s-a reuşit, într-un final depăşirea şi oprirea lui. În urma verificării, s-a constatat de organul de poliţie că inculpatul mirosea a alcool etilic, iar, în urma solicitării de a coborî din vehicul, s-a observat că abia se ţinea pe picioare. Întrucât patrula de poliţie nu deţinea aparat alcooltest, inculpatul a fost condus la Poliţia oraşului Corabia, unde, în urma acestei operaţiuni, s-a stabilit, în jurul orei 0:29, în data de 21 februarie 2010, că avea o valoare de 1,05 mg/l de alcool etilic pur în aerul expirat. Întrucât această limită depăşea pe cea legală de 0,80g/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul oraş Corabia, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma acceptului inculpatului, pe baza celor două probe de sânge, la interval de 60 de minute, s-a stabilit la prima probă de la ora 1:00 o alcoolemie de 1,75 g ‰ , iar, la cea de a doua de la ora 2:00, o alcoolemie în scădere de 1,60 ‰ .
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza coroborării întregului material probator administrat în cauză, respectiv declaraţia inculpatului, care a recunoscut nuanţat comiterea faptei, depoziţiile martorilor S.M., P.V. şi S.G., raportul întocmit la data de 10 august 2010 de agentul de poliţie V.I., buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 285/286 din 25 februarie 2010 al SJML Olt, precum şi raportul de expertiză medico-legală nr. 268CR/2010 de interpretare retroactivă a alcoolemiei întocmit de I.M.L Craiova, avizat de Comisia superioară medico-legală a I.N.M.L. Mina Minovici sub nr. El/4.201/2.
Deşi a constatat că inculpatul a comis fapta descrisă în actul de sesizare, prima instanţă a apreciat că aceasta nu constituie infracţiune, întrucât nu prezintă gradul de pericol social cerut de lege, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale şi prin conţinutul său concret fiind lipsită de importanţă.
S-a avut în vedere, în acest sens, împrejurarea că inculpatul nu a condus autoturismul decât 2 km, fără a produce vreun accident de circulaţie, că acesta nu are antecedente penale, arătându-se, totodată, că o soluţie de condamnare ar atrage consecinţe deosebite prin încetarea raporturile lui de muncă şi îndepărtarea din funcţia deţinută, dar şi pentru familie, care nu ar mai putea beneficia de sprijinul acestuia.
Ca urmare, instanţa a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen., cu aplicarea amenzii administrative la nivel maxim conform art. 91 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pe motive de netemeinicie şi solicitând, faţă de împrejurările şi modul concret de săvârşire a faptei, calitatea inculpatului de poliţist cu atribuţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare şi atitudinea procesuală a acestuia, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, iar, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin Decizia penală nr. 242 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.S. la 3 luni închisoare, făcând aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţiile ale sentinţei şi s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare din apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut o corectă apreciere a criteriilor şi condiţiilor prevăzute de art. 181 C. pen., nefiind justificată concluzia la care a ajuns instanţa de fond în sensul că fapta comisă de inculpat nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracţiuni.
S-au avut în vedere, în acest sens, împrejurările concrete ale cauzei, respectiv faptul că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice pe o distanţă de aproximativ 2 km, noaptea, cu o alcoolemie de 1 ‰ , fiind oprit de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Grojdibodu care au constatat că maşina se deplasa în zig-zag, pe mijlocul şoselei, precum şi calitatea inculpatului, de poliţist cu atribuţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare, care, prin natura profesiei şi atribuţiilor de serviciu, era chemat să asigure respectarea ordinii şi legalităţii, toate aceste aspecte fiind de natură, în opinia instanţei de apel, să imprime faptei comise un grad sporit de pericol social.
În drept, Curtea a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală de 0,80 gr ‰ , prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a faptei, urmările produse, dar şi persoana inculpatului, reţinând în favoarea acestuia circumstanţele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., inculpatul fiind cunoscut cu o bună comportare anterioară în societate, în colectivul din care provine şi în familie, fiind la primul conflict cu legea penală şi având o atitudine procesuală de cooperare, recunoaştere şi regret.
Văzând limitele de pedeapsă stabilite de legea penală specială, precum şi dispoziţiile art. 76 şi art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, în condiţiile art. 81 C. pen., poate duce la îndeplinirea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, pronunţarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpat, iar scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, prin privarea de libertate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.O.S., pe motive de netemeinicie, criticând-o sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi solicitând, ca efect al admiterii căii de atac promovate, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât şi cu ocazia dezbaterilor, inculpatul recurent, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., a arătat că instanţa de prim control judiciar a reţinut o situaţie de fapt contrară probatoriului administrat în cauză, susţinând că, raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta - conducerea autoturismului pe un drum de ţară, neasfaltat, pe o distanţă de circa 2 km, la orele 23:30, când circulaţia pietonală şi rutieră este aproape inexistentă, pătrunzând cu autoturismul pe un drum judeţean, pe care a rulat doar 500 de metri - şi datele sale personale - are calitatea de lucrător de poliţie şi este principalul întreţinător al familiei - se impune menţinerea soluţiei de achitare dispusă de prima instanţă, atingerea adusă valorii sociale ocrotite de legea penală fiind minimă, iar fapta fiind în mod vădit lipsită de importanţă.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul P.O.S. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
În primul rând, este de menţionat că, deşi a invocat motivul de recurs reglementat de pct. 17 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., nici în cuprinsul memoriului scris depus la dosar şi nici oral, în cadrul dezbaterii recursului, inculpatul recurent nu a criticat încadrarea juridică dată faptei săvârşite, respectivul text de lege fiind indicat pur formal, fără nicio trimitere sau referire expresă la altă normă penală în care ar putea fi încadrată fapta ce a făcut obiectul actului de sesizare a instanţei.
Ca urmare, faţă de această împrejurare şi constatând că fapta comisă de inculpat a fost în mod corect încadrată, în drept, de instanţele inferioare în dispoziţiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aspect necontestat, de altfel, nici de recurent, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., care se referă la eroarea gravă de fapt, este de menţionat că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, acesta este incident şi în ipoteza recurării hotărârilor pronunţate în apel, pentru greşita aplicare a art. 181 C. pen. sau, dimpotrivă, pentru neaplicarea acestei dispoziţii legale, motiv pentru care criticile formulate în cauză vor fi analizate prin prisma respectivului caz de casare, indicat de recurentul inculpat atât în scris, cât şi oral în faţa instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea concretă a gradului de pericol social, se ţine seama de toate criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., gravitatea faptei săvârşite şi periculozitatea socială a făptuitorului apreciindu-se pe baza unui complex de elemente şi date de ordin subiectiv, dar şi a circumstanţelor obiective în care s-a comis actul de conduită interzis.
Examinând prin prisma acestor aspecte materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, Curtea de apel a apreciat că prima instanţă a făcut o eronată evaluare a criteriilor prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., pronunţând, astfel, o soluţie greşită de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului conducând la concluzia certă că fapta comisă de acesta, prin conţinutul ei concret şi prin atingerea importantă adusă valorilor sociale apărate de lege, prezintă gradul de pericol social al infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În acest sens, trebuie avută în vedere împrejurarea, reţinută, de altfel, şi de Curtea de Apel, că inculpatul, lucrător de poliţie judiciară, chemat să vegheze la respectarea legii şi, nicidecum, la încălcarea ei şi care trebuia să reprezinte un exemplu de bună conduită pentru ceilalţi cetăţeni, în data de 20 februarie 2011, pe timp de noapte, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, după ce a consumat, în prealabil, o cantitate de 350 ml de votcă, a condus pe drumurile publice autoturismul său, deplasându-se pe o distanţă de circa 2 km, până a fost oprit de organele de poliţie.
Calitatea inculpatului de lucrător de poliţie, faptul că a condus noaptea şi distanţa parcursă nu constituie, aşa cum a susţinut acesta, împrejurări de natură să diminueze pericolul social concret al faptei, ci, dimpotrivă, să-l agraveze, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul, prin natura funcţiei deţinute, avea obligaţia de a adopta un comportament exemplar în cadrul relaţiilor sociale şi de a asigura o conduită conformă cu legea şi din partea celorlalţi cetăţeni.
Totodată, în situaţia în care se afla în stare avansată de ebrietate, aspect constatat şi de patrula de poliţie care l-a oprit şi care a observat, cu această ocazie, că abia se ţinea pe picioare, faptul că inculpatul a condus noaptea i-a redus şi mai mult reflexele şi capacitatea de concentrare şi atenţie, riscul de producere a unor urmări grave fiind mai ridicat şi imprimând, astfel, faptei un grad sporit de pericol social concret.
De asemenea, împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice circa 2 km, o distanţă considerabilă, în aprecierea instanţei de recurs, raportat la condiţiile de noapte şi starea de ebrietate a acestuia, este de natură să sporească periculozitatea concretă a faptei, cu atât mai mult cu cât se reţine că recurentul nu a oprit maşina decât după ce a fost blocat de poliţişti, deşi, anterior, fusese avertizat sonor şi vizual prin pornirea girofarului de către aceştia, avertizare ignorată de către conducătorul auto prin continuarea deplasării cu autoturismul pe mijlocul şoselei.
Gravitatea faptei comise de inculpat rezultă şi din împrejurarea, constatată de lucrătorii de poliţie care l-au oprit, că acesta a creat o reală stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, autoturismul fiind condus, datorită stării avansate de ebrietate, în zig-zag, pe mijlocul şoselei, nepermiţând manevre de depăşire pentru alte autoturisme.
Toate aceste împrejurări anterior expuse conduc Înalta Curte la concluzia la care a ajuns şi instanţa de prim control judiciar, în sensul că fapta săvârşită de inculpat prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracţiuni, lipsa antecedentelor penale, conduita bună manifestată de acesta anterior comiterii faptei şi comportamentul său procesual corespunzător neputând fi reţinute, în contextul elementelor ce ţin de circumstanţele obiective în care s-a comis actul de conduită interzis, ca aspecte de natură să diminueze periculozitatea faptei, ci reprezentând doar criterii de individualizare a sancţiunii penale sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 81 C. pen.
Având în vedere aceste considerente şi constatând, pentru motivele prezentate, că, în cauză, nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., neexistând temeiuri de achitare a recurentului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., aşa cum, în mod greşit, a dispus prima instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O.S. şi, faţă de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O.S. împotriva Deciziei penale nr. 242 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2569/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 706/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
