ICCJ. Decizia nr. 2014/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2014/2012

Dosar nr. 4364/83/2011

Şedinţa publică din 11 iunie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 172 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-au respins ca nefondate cererile inculpaţilor C.I. şi C.C.Gh. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestora, în sensul înlăturării aplicării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reţinută în sarcina primului inculpat şi respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reţinută în cazul celui de-al doilea inculpat.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I., de cetăţenie română, fost agent de poliţie, Poliţia Oraş Tăşnad, în prezent pensionar, fără antecedente penale, căsătorit, studii liceale, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., a căror executare a fost suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea inculpatului C.C.Gh. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.C.GH., de cetăţenie română, agent de poliţie judiciară, şef post poliţie Santău, judeţul Satu Mare, căsătorit, un copil minor, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. şi art. 18¹ C. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 18¹ alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 RON.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 800 RON, câte 400 RON fiecare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în seara zilei de 15 februarie 2011, în jurul orelor 23:00, inculpatul C.I., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraş Tăşnad, aflat în afara programului de lucru, a fost surprins de către numitul V.D., administratorul SC A.S. SA, în incinta curţii acestei societăţi, situată la marginea localităţii Santău, judeţul Satu Mare, mai exact în cabina unui tractor aparţinând societăţii, în timp ce încerca, cu ajutorul unei pânze de bomfaier, să demonteze unele piese ale tractorului, respectiv distribuitorul hidraulic al acesteia.

După ce a reuşit să identifice persoana surprinsă la lumina lunii de pe cer în persoana inculpatului C.I., despre care cunoştea că este lucrător de poliţie în oraşul Tăşnad şi a observat că autoturismul acestuia se afla parcat în drum, în imediata vecinătate a gardului ce împrejmuia curtea societăţii, reprezentantul părţii vătămate, numitul V.D. s-a deplasat lângă autoturism pentru ca hoţul descoperit să nu-şi poată asigura plecarea.

La scurt timp pe drum a trecut martorul I.V.H., care se întorcea în sat de la propria fermă de oi şi căruia numitul V. i-a cerut să-i contacteze pe cei doi paznici comunali, în vederea prinderii şi imobilizării făptuitorului.

În urma sesizărilor telefonice, la faţa locului au sosit martorii B.I. şi O.C., paznicii comunali, unde s-au întâlnit cu martorul I.V., iar V.D. le-a relatat cele observate, după care a dezumflat toate cele patru roţi ale autoturismului pentru a împiedica astfel deplasarea acestuia.

Între timp, inculpatul C.I. a părăsit pe ascuns curtea societăţii, pe direcţia opusă locului unde se afla autoturismul său, după care l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C., şeful Postului de Poliţie Santău şi chiar s-a deplasat la locuinţa acestuia (din cadrul sediului postului de poliţie), cerându-i ajutorul în sensul de a-l duce până la o staţie de alimentare PECO, motivat de faptul că ar fi rămas cu maşina fără combustibil la marginea localităţii.

În continuare cei doi inculpaţi s-au deplasat, cu autoturismul personal al inculpatului C.C. la locul în care se afla autoturismul inculpatului C. şi în momentul în care acesta din urmă a început deplasarea a observat că toate cele patru roţi îi sunt dezumflate. În acest moment inculpatul C. a strigat către persoanele prezente, care se re trăseseră pe podeţul de la intrarea în curtea societăţii şi pe care i-a recunoscut, dacă nu cunosc împrejurările în care au fost dezumflate roţile.

Apropiindu-se de locul în care se aflau cele două autoturisme, numitul V.D. a recunoscut că el a dezumflat cele patru roţi, prezentând pe larg şefului de post, respectiv inculpatului C.C., toate cele constatate anterior, inclusiv justificarea activităţii sale.

Urmare a celor relatate, cei doi, respectiv şeful de post şi administratorul societăţii s-au deplasat în incinta curţii, unde V.D. i-a prezentat pânza de bomfaier abandonată în cabina tractorului, cât şi locul de unde s-a încercat demontarea prin tăiere a distribuitorului hidraulic.

În aceeaşi seară, mai înainte de a se despărţi, inculpatul C.C. i-a reamintit lui V.D. invitaţia de a se prezenta a doua zi la Postul de poliţie ce îi fusese transmisă anterior de un alt lucrător de poliţie.

A doua zi, la data de 16 februarie 2011, reprezentantul părţii vătămate, V.D. s-a prezentat la postul de poliţie, unde a purtat discuţii cu inculpatul C.C., care, de altfel, l-a şi sancţionat contravenţional cu „avertisment" pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003, în legătură cu asigurarea pazei sediului societăţii.

Fapta inculpatului C.I., care în seara zilei de 15 februarie 2011, în jurul orelor 23:00, a pătruns în incinta SC A.S. SA şi cu ajutorul unei pânze de bomfaier a încercat demontarea unui distribuitor hidraulic de pe unul din tractoarele societăţii, fiind surprins de către reprezentantul părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la furt calificat, fiind prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen.

Această infracţiune, astfel cum a fost mai sus descrisă, deşi nu a fost recunoscută de către inculpatul C.I., rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv denunţul penal şi declaraţiile reprezentantului părţii vătămate V.D., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică cuprinzând aspectele surprinse cu această ocazie, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor I.V.H., B.I., O.C., S.I., L.G.I., S.V.F. şi H.I., precum şi procesele-verbale de confruntare.

Inculpatul C.I. a comis fapta în următoarele împrejurări relevante:

Mai înainte de data comiterii faptei, 15 februarie 2011, cu cel mult o săptămână, inculpatul C.I. însoţit de un alt lucrător de poliţie s-a prezentat în curtea SC A.S., unde în prezenţa lui V.D. a „inspectat" bunurile aflate acolo, inclusiv tractoarele, după care a doua zi s-a prezentat din nou, solicitând să-i fie schimbate anumite piese uzate cu alte piese similare de pe tractoarele societăţii. Numitul V.D. a fost de acord şi cu ajutorul martorilor N.A., R.G. şi B.T. a demontat aceste piese de pe tractorul societăţii şi le-a predat inculpatului C.I., care le-a predat martorului H.I., mecanic auto, şi care le-a montat pe tractorul inculpatului, în baza unei înţelegeri prealabile. Cu aceeaşi ocazie, la insistenţele inculpatului C.I., inginerul V.D. i-a dat acestuia şi scaunul de la unul din tractoare pentru care a primit suma de 100 RON, respectiv o sumă mult mai mică decât valoarea reală a bunului.

Aceste împrejurări nu au fost contestate de părţi şi nu au fost reţinute ca activităţi ce fac parte din elementul material al vreunei infracţiuni din cele reţinute în sarcina inculpatului C.I.

În seara comiterii faptei, 15 februarie 2011, pentru a-şi asigura reuşita în încercarea sa de însuşire a altor bunuri de pe tractorul părţii vătămate, inculpatul C.I. a apelat la martorul S.I., localnic din Santău, de la care a împrumutat o cheie auto, motivând în mod mincinos că ar fi rămas defect cu o maşină ce-i aduce lemne, iar după aproximativ o jumătate de oră i-a solicitat şi o pânză de bomfaier cu acelaşi scop neadevărat.

De altfel, inculpatul C.I. a susţinut iniţial, în cursul urmăririi penale, aceiaşi variantă neadevărată cu privire la justificarea prezenţei sale în acea zonă în preajma miezului nopţii, iar după ce s-a dovedit lipsa de adevăr a acesteia a prezentat o nouă justificare, tot fără un suport probator.

Cea de a doua acuzaţie reţinută în sarcina inculpatului C.I. privind săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, constând în aceea că după ce a fost surprins în timp ce încerca demontarea unor piese de pe un tractor aparţinând SC A.S. SA, ar fi cerut ajutorul inculpatului C.C.Gh., şeful Postului de Poliţie Santău, pentru a-şi recupera autoturismul rămas parcat lângă gardul societăţii şi pentru a nu se lua faţă de el măsurile legale, nu poate fi reţinută, deoarece nu rezultă din probele administrate în cauză.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, cu ocazia descrierii faptei de tentativă la furt calificat, după ce a fost descoperit, inculpatul C.I. a ieşit pe ascuns din curtea SC A., după care l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C. şi chiar s-a întâlnit cu acesta, solicitându-i ajutorul după ce a rămas fără combustibil cu autoturismul propriu. În continuare, cei doi inculpaţi s-au deplasat în locul în care se afla autoturismul inculpatului C.I., unde au intrat în contact cu reprezentantul părţii vătămate, V.D. şi cu martorii I.V.N., B.I. şi O.C.

Din probele administrate în cauză nu rezultă activitatea inculpatului C.I. de a-l determina, cu intenţie pe inculpatul C.C. să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Această activitate poate fi cel mult presupusă, dar răspunderea penală a inculpatului nu poate fi stabilită pe baza unor presupuneri sau bănuieli, dacă acestea nu sunt confirmate pe baza unor probe.

Prin urmare, s-a dispus achitarea inculpatului C.I. de sub acuzaţia săvârşirii acestei infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a reţinut că fapta inculpatului C.C.Gh., care în seara zilei de 15 februarie 2011 l-a ajutat pe inculpatul C.I. să-şi pornească maşina proprie ce era parcată pe stradă lângă sediul SC A.S. nu îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sau ale altei infracţiuni.

Fapta aceluiaşi inculpat, care după ce i s-a relatat de către un martor ocular, respectiv ing. V.D., că anterior acesta din urmă l-ar fi surprins pe inculpatul C.I. în timp ce încerca să demonteze o piesă de pe un tractor al societăţii, de a nu lua măsurile legale ce se impun în calitate de poliţist, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.

Inculpatul C.C. a comis această infracţiune, sub aspect subiectiv în forma culpei cu prevedere, respectiv deşi prin activitatea sa a prevăzut rezultatul faptei sale, a socotit fără temei că acest rezultat nu se va produce, neacceptându-l.

Astfel, inculpatul C.C., deşi se afla în afara orelor de program, în calitate de poliţist, avea obligaţia de a interveni atunci când i s-a adus la cunoştinţă comiterea unei infracţiuni potrivit disp. art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, lucru pe care nu l-a făcut.

Chiar dacă la dosar nu a fost depusă fişa postului în ce-l priveşte pe inculpatul C.C., rezultă în mod evident că acesta şi-a încălcat îndatoririle de serviciu prin nerespectarea unei obligaţii ce decurge din lege, mai sus arătată.

Nu se poate reţine că prin fapta sa, inculpatul C.C. ar fi săvârşit şi infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. Această infracţiune, se comite sub aspect subiectiv, cu intenţie directă sau indirectă, respectiv, favorizatorul îşi dă seama şi vrea să dea un ajutor unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, prevăzând că prin această activitate creează o stare de pericol în ce priveşte înfăptuirea justiţiei, urmare pe care o doreşte sau o acceptă.

În cauză nu se poate reţine existenţa elementului subiectiv, inculpatul C.C. a ajuns la faţa locului la solicitarea unui coleg (lucrător de poliţie cu care se cunoştea mai demult) şi prieten al familiei părinţilor inculpatului, pentru a-l ajuta să-şi pornească maşina după ce a rămas fără combustibil. După ce i s-a relatat verbal că anterior, tocmai colegul său a fost surprins în timp ce încerca sustragerea unor bunuri, inculpatul C.C.Gh. a reacţionat greşit, nereuşind să-şi îndeplinească întocmai îndatoririle de serviciu.

La această atitudine a inculpatului C.C.Gh. au concurat şi alte împrejurări de fapt, respectiv deşi iniţial inginerul V.D. a susţinut că inculpatul C.I. ar fi demontat şi ar fi însuşit (prin plasarea în maşina proprie) mai multe piese de pe tractorul societăţii, ulterior a revenit susţinând că nu lipsesc piese de pe tractor, iar „furtunul" aflat în maşina inculpatului C.I. nu aparţine societăţii. Totodată, s-a exprimat în prezenţa martorilor că societăţii sale nu i s-a cauzat vreun prejudiciu, după ce au constatat că nici în portbagajul autoturismului nu există alte piese de pe tractoarele societăţii. Deşi s-a prezentat şi a doua zi la postul de poliţie, nu a depus vreo plângere scrisă, deşi V.D. susţine că a reluat discuţiile cu şeful de post în legătură cu faptele comise în seara anterioară.

Prin urmare, faţă de cele anterior expuse cu privire la inculpatul C.C.Gh. s-a dispus, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina acestuia, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, iar, pe de altă parte, achitarea sa în ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului, în temeiul disp. art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Reţinând vinovăţia inculpatului C.I. în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, instanţa a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii. La individualizarea judiciară a pedepsei ce au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi anume dispoziţiile părţii generale a Codului penal cu privire la tentativă, limitele de pedeapsă fixate de dispoziţiile art. 208, 209 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi alte împrejurări care atenuează sau agravează.

Referitor la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatului, instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din copia fişei de cazier judiciar şi din referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, inculpatul C.I. este la primul contact cu legea penală, neavând antecedente penale, a activat o perioadă de peste 25 de ani ca lucrător de poliţie cu rezultate pozitive. începând cu luna iunie 2011 este pensionar datorită unor probleme medicale (extirpare rinichi).

Buna conduită a acestuia, mai înainte de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa a fost reţinută ca circumstanţă atenuantă în favoarea sa, conform disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicate sub minimum special prevăzut de lege.

În ce priveşte gradul de pericol social al faptei comise, instanţa a apreciat că acesta este dat de calitatea de lucrător de poliţie a inculpatului la momentul săvârşirii faptei şi modul său de acţiune, chiar dacă nu s-au produs prejudicii materiale în dauna părţii vătămate.

Fără a reţine alte împrejurări care să agraveze sau să atenueze răspunderea penală a inculpatului, instanţa a aplicat acestuia pedeapsa închisorii de 4 luni.

În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate, s-a reţinut că sunt întrunite cerinţele prevăzute în mod cumulativ de disp. art. 81 C. pen. şi, în plus, se poate aprecia că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate sau impunerea unor obligaţii suplimentare, nu va săvârşi alte infracţiuni.

În cazul inculpatului C.C.Gh. instanţa a reţinut că în raport de modul de săvârşire al faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, dar şi de persoana inculpatului (tânăr poliţist, căsătorit), fapta acestuia prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin urmare, s-a dispus achitarea inculpatului C.C. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, conform disp.art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 18¹ alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat sancţiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 RON.

În raport de starea de fapt reţinută prin actul de sesizare al instanţei, s-a apreciat că prin faptele celor doi inculpaţi, încadrate în drept ca şi infracţiuni de instigare la abuz în serviciu şi respectiv abuz în serviciu, aceştia au urmărit obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru inculpatul C.I., aşa încât cererea formulată de către cei doi inculpaţi, prin apărătorii aleşi, privind înlăturarea din încadrarea juridică a faptelor a aplicării disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost respinsă ca nefondată. S-a reţinut că nu are relevanţă sub acest aspect împrejurarea că în urma administrării probelor în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a reapreciat aceste probe şi a reţinut o stare de fapt puţin diferită, respectiv a reţinut lipsa intenţiei în comiterea acestor fapte.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Stau Mare şi inculpaţii C.C.Gh. şi C.I.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a considerat că în mod greşit Tribunalul Satu Mare a dispus achitarea inculpatului C.I. pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului C.C. pentru infracţiunea de favorizare a infractorului precum şi schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia din urmă din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că activitatea inculpatului C.I. de a-l determina pe inculpatul C.C.Gh. să săvârşească fapte prevăzute de legea penală, respectiv de a-şi încălca sarcinile de serviciu, de a-l ajuta pe cel dintâi şi implicit de a zădărnici urmărirea penală a acestuia precum şi existenţa elementului subiectiv în ce-l priveşte pe inculpatul C.C., rezultă din starea de fapt aşa cum a fost reţinut să de către instanţă, fără a scăpa din vedere aspecte esenţiale din declaraţiile inculpaţilor în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile martorilor.

Astfel, contrar celor declarate de inculpaţi în senul că scopul deplasării inculpatului C.C. în noaptea de 15/16 februarie 2011 în vecinătatea fermei SC A. Santău a fost de a-l ajuta pe inculpatul C.I. să-şi pornească autoturismul, împrejurare în care i-a dat un flacon de benzină şi a alimentat autovehiculul, niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu a confirmat acest fapt, în condiţiile în care în perioada când s-au aflat lângă autoturism inculpaţii s-au aflat în prezenta acestor martori.

S-a susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii C.I. şi C.C.Gh. au fost trimişi în judecată şi s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi condamnarea inculpaţilor C.I. şi C.C.Gh. pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu.

Inculpatul C.I. prin motivele de apel a solicitat să se desfiinţeze în parte sentinţa atacată, în sensul de a se dispune în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea acestuia pentru infracţiunea de tentativă la furt calificat prevăzută de articolul 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. raportat la articolul 20 C. pen. în motivele de apel inculpatul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fără ca la dosarul cauzei să existe probe certe, pertinente şi concludente privitor la faptul că acesta în noaptea de 15 februarie 2011 ar fi pătruns în incinta SC A.S. SA, cu scopul de a sustrage bunuri din incinta societăţii. Condamnarea lui a fost dispusă numai pe declaraţia părţii vătămate V.D., fără ca la dosarul cauzei să existe alte probe certe care să confirme declaraţiile părţii vătămate. Deci, nu poate fi condamnat pentru tentativa la furt calificat, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, principiu prevăzut de articolul 52 C. proc. pen.

Inculpatul C.C.Gh. a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit prima instanţă a reţinut că fapta sa de a nu lua măsurile necesare care se impun în calitate de poliţist, după ce i s-a adus la cunoştinţă împrejurarea că inculpatul C.I. ar fi fost surprins în timp ce încerca demontarea unei piese de pe motor ce nu-i aparţinea, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu. A arătat că nu i se poate imputa încălcarea vreunei îndatoriri de serviciu cât timp nu a fost sesizat în vreuna din formele prevăzute de lege, cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni.

Relatările părţii vătămate V.D. în seara zilei de 15 februarie 2011 au fost confuze şi nu se putea constitui într-o sesizare penală cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni. Astfel dacă acesta a susţinut că l-a surprins pe inculpatul C.I. în timp ce sustrăgea diferite piese de pe un tractor al societăţii pe care o administra şi pe care l-ar fi ascuns în autoturismul propriu, ulterior a revenind susţinând că „furtunul" aflat în autoturismul coinculpatului nu îi aparţine, nu există alte piese de tractor în maşina „inspectată", în prezenţa şefului de post, iar în final, a susţinut în prezenţa tuturor martorilor oculari de pe tractoarele societăţii nu lipseşte nici o piesă. De altfel, nici a doua zi, 16 februarie 2011, deşi a fost prezent la Postul de Poliţie Santău, unde a purtat discuţii cu inculpatul C.C., şeful postului de poliţie, nu a depus vreo plângere penală în legătură cu cele întâmplate în ziua anterioară, nici după constituirea dosarului penal, acesta nu a formulat pretenţii materiale, neconstituindu-se parte civilă.

S-a solicitat a se constata că faptele reţinute în sarcina inculpatului C.C.Gh. îi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, atât cu privire la latura obiectivă cât şi cu privire la latura subiectivă.

Prin Decizia penală nr. 43/A din 15 martie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi inculpaţii C.C.Gh. şi C.I., împotriva Sentinţei penale nr. 172 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.

A obligat apelantul C.I. să plătească în favoarea statului suma de 300 RON, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 RON, onorariu pentru avocat din oficiu B.D., sa stabilit a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

A obligat apelantul C.C.Gh. să plătească în favoarea statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului C.I. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de articolul 20 C. pen. raportat la articolul 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. cu aplicarea articolul 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, a constatat că inculpatul C.I. nu a recunoscut comiterea faptei, însă vinovăţia sa rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv denunţul penal şi declaraţiile reprezentantului părţii vătămate V.D., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică cuprinzând aspectele surprinse cu această ocazie, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor I.V.H., B.I., O.C., S.I., L.G.I., S.V.F. şi H.I., precum şi procesele-verbale de confruntare.

A apreciat că pedeapsa de 4 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. a fost just individualizată în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.

De asemenea, în mod corect prima instanţă a stabilit că nu se poate reţine că prin fapta sa, inculpatul C.C. ar fi săvârşit şi infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen. Această infracţiune, se comite sub aspect subiectiv, cu intenţie directă sau indirectă, respectiv, favorizatorul îşi dă seama şi vrea să dea un ajutor unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, prevăzând că prin această activitate creează o stare de pericol în ce priveşte înfăptuirea justiţiei, urmare pe care o doreşte sau o acceptă.

În cauză prima instanţă a stabilit just că nu se poate reţine existenţa elementului subiectiv, deoarece inculpatul C.C. a ajuns la faţa locului la solicitarea unui coleg (lucrător de poliţie cu care se cunoştea mai demult) şi prieten al familiei părinţilor inculpatului, pentru a-l ajuta să-şi pornească maşina după ce a rămas fără combustibil. După ce i s-a relatat verbal că anterior, tocmai colegul său a fost surprins în timp ce încerca sustragerea unor bunuri, inculpatul C.C.Gh. a reacţionat greşit, nereuşind să-şi îndeplinească întocmai îndatoririle de serviciu.

Pe baza argumentelor prezentate, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a dispus, pe de o parte, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina acestuia, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, iar, pe de altă parte, în baza art. 18¹ C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., aplicarea unei sancţiuni administrativă în cuantum de 1.000 RON, fiind îndestulătoare pentru realizarea scopului prevenţiei generale şi speciale şi determinarea inculpatului să aibă o altă conduită faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii C.I. şi C.C.Gh., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10, 12, 17 şi 18 C. proc. pen.

În susţinerea şi dezvoltarea motivelor de recurs astfel cum au fost precizate în faţa instanţei de control judiciar, Parchetul a solicitat în cadrul motivului formal invocat trimiterea cauzei la instanţa de apel întrucât nu s-a pronunţat cu privire la toate motivele invocate de parchet şi inculpatul C.I.

Pe fondul cauzei a criticat decizia sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului C.C.Gh., neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.; gravei erori de fapt ce a determinat pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a celor doi inculpaţi pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Inculpatul C.I. a solicitat în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în forma tentativei, întrucât nu există probe care să susţină vinovăţia sa, conturată doar prin prisma declaraţiei părţii vătămate.

În susţinerea recursului întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., inculpatul C.C.Gh. a solicitat achitare sa întrucât nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu iar aplicarea chiar şi a unei amnezii administrative îi afectează calitatea de funcţionar public.

Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi recurenţii inculpaţi C.I. şi C.C.Gh., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10, 12, 17, şi 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în condiţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Referitor la prima critică a Parchetului privind restituirea cauzei la instanţa de apel, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Astfel cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanţei de a se pronunţa asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, a unei probe administrate sau a unei cereri esenţiale pentru părţi, care sunt de esenţa judecăţii în prima instanţă. O altă cerinţă a legii pentru a opera acest caz de casare este şi condiţia privind în ce măsură nepronunţarea influenţează soluţia procesului, prin urmare, trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menţionare, fără o analiză şi interpretare, a dus la o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă ar fi fost evaluată corect.

În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la împrejurarea că fapta inculpatului C.C.Gh. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă, apreciind ca fiind corectă soluţia de achitare şi sancţionarea acestuia cu amendă administrativă, după cum a apreciat că în mod justificat, prima instanţă pe baza probatoriului administrat a reţinut situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului C.I. Faptul că în considerentele deciziei au fost reluate aproape în integralitate argumentele instanţei de fond pentru a înlătura criticile formulate de părţi şi parchet, nu poate fi apreciată ca o nepronunţare de către instanţa de prim control judiciar asupra unor motive de apel, astfel cum invocă Parchetul. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că suntem în prezenţa unei omisiuni a instanţei de a se pronunţa asupra unor motive de apel invocate de parchet sau părţi, în condiţiile în care le-a analizat în conţinutul deciziei chiar printr-o preluare a argumentelor instanţei de fond, în condiţiile în care şi le-a însuşit şi a considerat că susţin soluţia pronunţată de prima instanţă.

Sub aspectul motivului de critică invocat de Parchet şi circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte nu îl consideră pertinent, întrucât încadrarea juridică a uneia dintre faptele reţinute în sarcina C.C.Gh. este cea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., cele două instanţe, în mod corect, au admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare.

În concret, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul C.C.Gh., şef de post în localitatea Santău, a fost contactat telefonic în seara de 15 februarie 2011 de către inculpatul C.I., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Tăşnad, cei doi inculpaţi cunoscându-se, fiind în relaţii de prietenie, pentru a-l ajuta să se deplaseze la o staţie de alimentare cu carburanţi din zonă, întrucât a rămas fără benzină şi a fost nevoit să-şi abandoneze autoturismul la marginea localităţii Santău.

În acest context, inculpatul C.C.Gh. s-a deplasat cu inculpatul C.I. la societatea A.S. SA, unde se afla autoturismul acestuia din urmă, iar în momentul când au încercat să-l pună în mişcare, au constatat că avea toate roţile dezumflate. Sesizând prezenţa unor persoane în incinta societăţii, inculpatul C.C.Gh. le-a solicitat acestora să-i dea informaţii despre persoanele care au dezumflat roţile de la autoturism, împrejurare în care a aflat de la martorul V.D., administratorul societăţii, că acesta este autorul, motivat de faptul că l-ar fi surprins pe inculpatul C.I. în timp ce încerca să sustragă piese de pe un tractor din incinta societăţii.

Apreciind că relatările martorului sunt confuze şi nesusţinute de probele găsite în autoturismul inculpatului C.I., respectiv, un furtun despre care martorul a afirmat iniţial că este de pe tractor iar, ulterior, a precizat că nu lipseşte nicio piesă, i-a solicitat acestuia să se prezinte a doua zi la postul de poliţie.

La data de 16 februarie 2011, martorul s-a prezentat la Postul de poliţie al localităţii Santău, unde a relatat din nou cele întâmplate în curtea societăţii în seara de 15 februarie 2011, respectiv surprinderea inculpatului C.I. în timp ce încerca să sustragă de pe tractorul societăţii, cu ajutorul unui bomfaier, o pompă hidraulică (distribuitor hidraulic) şi întrucât nu a formulat pretenţii materiale, sesizarea acestuia nu a fost înregistrată de către inculpatul C.C.Gh.

Mai mult, martorului V.D. i-a fost aplicată de către inculpatul C.C.Gh. o sancţiune contravenţională, „avertisment", pentru încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 333/2002 cu privire la paza obiectivelor, bunurilor şi a valorilor, urmare unei constatări anterioare efectuate de către un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Santău, martorul S.V.F. Înalta Curte reţine că, infracţiunea de neglijenţă în serviciu deşi prezintă asemănări cu infracţiunea de abuz în serviciu se deosebeşte de acesta sub aspectul laturii subiective, în sensul că, prima se săvârşeşte din culpă în timp ce infracţiunea de abuz în serviciu se comite cu intenţie.

Or, în cauză, din ansamblu probator administrat rezultă că prin atitudinea sa pasivă, în sensul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de şef de post în localitatea Santău, respectiv, de a înregistra sesizarea martorului V.D. şi a efectua cercetări faţă de inculpatul C.I., inculpatul C.C.Gh., deşi a prevăzut că prin inacţiunea sa a adus o vătămare intereselor legale ale unei persoane, a crezut, fără temei, că acest rezultat nu se va produce. Cum probele administrate în cauză nu fac dovada că inculpatul C.C.Gh., cu voinţă, prin rămânerea sa în pasivitate a prevăzut şi urmărit sau a acceptat producerea rezultatului (vătămare intereselor legale ale unei persoane), Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului - de a nu îşi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul efectuării de cercetări pentru identificarea, cercetarea şi luării măsurilor legale ce se impuneau faţă de pretinsul făptuitor - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. şi nu al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile formulate de Parchet şi inculpatul C.C.Gh., circumscrise cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., referitoare la greşita achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi aplicarea unei sancţiuni administrative.

Elementul material al infracţiunii de neglijenţă în serviciu constă în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare prin care s-a realizat una dintre urmările stabilite prin textul incriminator, în cauză, vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Faptul că inculpatul C.C.Gh., şef al Postului de Poliţie Santău, nu se afla în timpul programului de lucru nu are relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de neglijenţă în serviciu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române avea obligaţia de a lua măsurile legale care se impuneau în cazul în care i s-a adus la cunoştinţă comiterea unei infracţiuni. Se mai reţine şi împrejurarea că nici a doua zi, când s-a aflat la Postul de poliţie Santău în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timpul orelor de program iar martorul V.D. i-a relatat din nou cele întâmplate cu o seară înainte, nu a înregistrat chiar şi sesizarea verbală a acestuia, nefiind necesară depunerea unei plângeri scrise, aşa cum susţine inculpatul în apărarea sa, iar eventualele inadvertenţe din sesizare putând fi lămurite cu ocazia cercetărilor efectuate de către organul de cercetare.

Totodată, sub aspectul existenţei infracţiunii de neglijenţă în serviciu nu are importanţă dacă martorul V. a reclamat sau nu crearea unui prejudiciu în condiţiile în care a adus la cunoştinţa unui funcţionar, respectiv a inculpatului C.C.Gh., comiterea unei infracţiuni în forma tentativei, urmare a intervenţiei martorului, iar acesta din urmă, avea ca atribuţii efectuarea de cercetări în vederea identificării autorului şi luarea măsurilor legale pentru stabilirea împrejurărilor concrete ale comiterii pretinsei fapte şi tragerea la răspundere penală a celui vinovat.

Vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu este dovedită de denunţul şi declaraţiile părţii vătămate V.D., declaraţiile martorilor I.V.N., B.I. şi O.C. care au confirmat prezenţa inculpatului C.C.Gh. la sediul A SA Santău în seara de 15 februarie 2011 şi parţial discuţia purtată de acesta cu martorul V. în legătură cu încercarea de sustragere a unor piese de tractorul societăţii de către inculpatul C.I., bănuit a fi autorul faptei.

Relevanţă sub acest aspect prezintă şi procesul-verbal de confruntare dintre inculpatul C.C.Gh. şi partea vătămată V.D. precum şi menţiunile din registrul de înregistrare a lucrărilor de la Poliţia Santău din care rezultă că nu s-a înregistrat sesizarea părţii vătămate cu privire la pretinsele activităţi infracţionale desfăşurate de C.I. în seara zilei de 15 februarie 2011.

Toate aceste probatorii dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpatul C.C.Gh. a comis infracţiunea de neglijenţă în serviciu, astfel cum, în mod corect, au reţinut şi cele două instanţe, prin urmare, nu se poate dispune achitarea sa întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, Înalta Curte constată că cele două instanţe au apreciat în mod întemeiat că, faţă de modul şi mijloacele de săvârşirea a faptei (s-a deplasat la sediul societăţii la solicitarea inculpatului C.I., agent de poliţie, pe care îl cunoştea de mai mult timp şi care i-a ascuns scopul pentru care şi-a lăsat autoturismul la sediul A. SA Santău, nu a efectuat verificări în legătură cu aspectele sesizate de către V.D. deşi acesta l-a indicat şi pe pretinsul făptuitor în persoana inculpatului C.I.), urmarea produsă (vătămarea intereselor legale ale unei persoane prin neîndeplinirea din culpă a îndatoririlor de serviciu) dar şi circumstanţele personale ale inculpatului (care deşi nu a recunoscut fapta s-a prezentat de fiecare dată în faţa organelor judiciare, a desfăşurat timp de 25 de ani activitatea de poliţist, a avut numai calificative bune astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere aflate la dosarul cauzei, în prezent este pensionat datorită unor motive medicale) s-a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fapta inculpatului C.C.Gh. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că, aplicarea unei sancţiuni administrative în cuantum de 1.000 RON este îndestulătoare pentru realizarea scopului prevenţiei generale şi speciale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă ambele recursuri sub acest aspect.

Totodată, neîntemeiate sunt şi criticile Parchetului referitoare la greşita achitare a inculpaţilor C.C.Gh. şi C.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor de favorizarea infractorului şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Înalta Curte constată că, pentru a putea reţine comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului în sarcina inculpatului C.C.Gh. este necesar a se dovedi că acesta a dat un ajutor inculpatului C.I. în scopul îngreunării sau zădărnicirii aflării adevărului. Există intenţie atunci făptuitorul cunoştea că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă un ajutor unui infractor iar prin acesta a realizat că zădărniceşte sau îngreunează urmărirea penală.

Or, din desfăşurarea cronologică a evenimentelor din noaptea de 15 februarie 2011, astfel cum au fost reţinute de cele două instanţe şi însuşite de instanţa de recurs, rezultă împrejurarea că inculpatul C.C.Gh. a fost sunat de inculpatul C.I. să-l ajute să-şi ia autoturismul de la marginea localităţii Santău deoarece a rămas fără benzină. Atunci când a aflat de la martorul V. că au fost sustrase bunuri de pe tractorul aparţinând societăţii A., inculpatul C.C.Gh. nu a apreciat că a fost comisă o infracţiune pentru că martorul deşi l-a indicat ca autor pe inculpatul C.I., când a identificat furtunul hidraulic pe bancheta din spate a autoturismului şi celelalte piese de tractor aflate în portbagaj, a precizat că nu aparţin tractorului societăţii şi nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.

Prin urmare, inculpatul C.C.Gh. nu a avut reprezentarea comiterii unei infracţiunii astfel că nu se poate aprecia că dat un ajutor inculpatului C.I. în vederea realizării scopului prevăzut de lege, pentru neîndeplinirea din culpă a atribuţiilor de serviciu în sarcina acestuia fiind reţinută infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect cele două instanţe au dispus faţă de acesta o soluţie de achitare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reţinută în sarcina inculpatului C.I., Înalta Curte constată că cele două instanţe, în mod întemeiat, au apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât din probele administrate nu rezultă că acesta l-a determinat cu intenţie pe inculpatul C. să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să cauzeze astfel o vătămare a intereselor unei persoane.

Din examinarea întregului material probator rezultă doar împrejurarea că inculpatul C.I. i-a cerut ajutorul inculpatului C.C.Gh. pentru a face rost de benzină şi a-şi recupera autoturismul, ascunzându-i acestuia motivul pentru se afla la marginea localităţii Santău, în apropierea societăţii A. SA, administrată de martorul V.D.

Faptul că împreună cei doi inculpaţi s-au deplasat la locul unde se afla autoturismul iar inculpatul C.C.Gh. a cerut martorilor prezenţi la faţa locului să-l ajute să-şi umfle roţile, nu sunt elemente suficiente care să probeze că inculpatul C.I. l-a determinat să comită o faptă prevăzută de legea penală, respectiv să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Şi critica recurentului inculpat C.I. întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., privind greşita sa condamnare pentru infracţiunea de furt calificat, în forma tentativei, este neîntemeiată.

Susţinerile inculpatului că singura probă existentă la dosarul cauzei şi pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare este declaraţia părţii vătămate V.D. nu pot fi primite de către instanţa de recurs, pentru considerentele ce vor fi arătate.

Astfel, declaraţia părţii vătămate V.D. care a arătat încă din seara zilei de 15 februarie 2011 că persona care a încercat să sustragă pompa hidraulică de pe tractorul societăţii, era inculpatul C.I., pe care l-a văzut la lumina lunii şi al cărui autoturism se afla în apropierea societăţii este susţinută şi de declaraţiile martorilor O.C., B.I., I.V.H., care deşi nu au văzut persoana despre care partea vătămată afirmă că ar fi autorul, au fost alertaţi de V. că cineva încearcă să sustragă piese de tractor, au constatat că autoturismul inculpatului C.I. se afla în stradă lângă societate, fiind de faţă când au fost dezumflate roţile de către partea vătămată pentru a nu-i permite făptuitorului să părăsească locul faptei.

Prezenţa inculpatului C.I. la locul faptei este susţinută şi de împrejurarea că a fost găsită o pânză de bomfaier pe care partea vătămată a predat-o organelor de cercetare (proces-verbal din data de 28 februarie 2011), pe care inculpatul a împrumutat-o de la martorul S.l. în ziua de 15 februarie 2011, sub pretextul că trebuie să taie un ştift metalic de la o roată şi nu i-a mai restituit-o, după ce, tot în aceeaşi zi, a mai împrumutat două chei motivat de faptul îi erau necesare pentru a strânge o roată de la o maşină ce transporta lemne, pe care le-a dat înapoi martorului după o jumătate de oră.

Relevanţă sub aspect probator prezintă şi declaraţia martorului H.I. din faţa instanţei care a precizat că i-a făcut unele reparaţii la tractorul inculpatului C.I., însă acesta nu avea nevoie de distribuitor hidraulic, fiind înlocuite doar braţele hidraulice şi bucşele, însă pentru a demonta un distribuitor este nevoie de chei mari, aspect ce susţine declaraţiile martorului S. care i-a împrumutat inculpatului în ziua respectivă două chei.

Se mai reţine că, inculpatul nu a putut justifica nici prezenţa autoturismului său în zonă iar pentru a-şi susţine apărarea, în cursul urmăririi penale a solicitat martorului L.G.I. să dedarea că în ziua de 15 februarie 2011 se afla în localitate Santău cu un autoturism care s-a defectat, lucru care nu a fost acceptat de către martor. De altfel, niciuna dintre variantele susţinute de către inculpat în apărare prin care a încercat să-şi justifice prezenţa în zonă nu este susţinută de elemente probatorii.

Chiar dacă inculpatul C.I. nu a fost identificat la locul faptei de către partea vătămată, acesta reuşind să plece din curtea societăţii şi să se deplaseze la locuinţa inculpatului C.C.Gh., toate aceste probe îl plasează pe inculpat la locul faptei şi dovedesc fără putinţă de tăgadă vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii de infracţiunii de furt calificat, în forma tentativei, astfel că, nu se poate dispune achitare sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru toate aceste considerente, constând că nu sunt incidente, cazurile de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10, 12, 17, şi 18 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţi C.I. şi C.C.Gh., apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpaţii C.I. şi C.C.Gh. împotriva Deciziei penale nr. 43/A din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 967/2012. Penal. Infracţiuni privind...		ICCJ. Decizia nr. 1096/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

ICCJ. Decizia nr. 2014/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2014/2012. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs