ICCJ. Decizia nr. 1861/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1861/2012
Dosar nr. 3614/120/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală prin Sentinţa penală nr. 413 din 28 noiembrie 2011, în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.D.E., aflat în Penitenciarul Mărgineni, la 20 de ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
În baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.Ş.B., aflat în Penitenciarul Mărgineni, la 25 de ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 16 martie 2011 la zi.
A menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor în baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă M.R., domiciliată în Bucureşti, fiind obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 50.000 de RON daune morale. În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către părţile civile D.M.L. şi D.N.B., prin reprezentantul legal, Z.R., domiciliată în comuna Telega, judeţul Prahova, fiind obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de câte 100.000 RON daune morale şi câte 110 RON lunar, daune materiale reprezentând prestaţie periodică pentru minori începând cu luna august 2010 până la majorat.
În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (6) C. proc. pen. a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 70/P/2011 asupra sumei de 10.219 RON indisponibilizată la CEC B - Sucursala Târgovişte pe numele inculpatului R.Ş.B.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpatul S.D.E. 2 pistoale cu gaze marca EJD model G cu seriile ............, respectiv ............ şi 71 de cartuşe cu gaze calibrul 9 mm cu capse repercutate, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat cârligul de tractare şi autoturismul marca K cu nr. de înmatriculare ............ proprietatea inculpatului R.Ş.B., folosite de către inculpaţi la comiterea faptei.
În baza art. 168 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea formulată în cursul judecăţii de către N.A., domiciliată în Bucureşti, de contestare a măsurii asigurătorii privind indisponibilizarea sumei de 10.219 RON prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
În baza art. 168 C. proc. pen. a respins cererea formulată în cursul judecăţii de inculpatul R.Ş.B. privind restituirea sumei de 10.219 RON (51 x 200 RON; 3 x 5 RON, 4 x 1 RON) indisponibilizată prin Ordonanţa din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
În baza art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea următoarelor bunuri ridicate cu ocazia introducerii în arest a inculpatului R.Ş.B.: card V, BT, pe numele lui R.Ş.B., nr. ............, card V, RB, pe numele lui R.Ş.B., nr. ............, permis de călătorie RATB, pe numele R.Ş.B., seria ............, certificat de înmatriculare nr. ............, ............, Poliţa asigurare RCA seria ............ nr. ............, rovigneta, privind auto ............ şi bon fiscal aferent, chitanţa SC C.A. SA seria CHT ............, dovada DGPMBS seria CD nr. ............, pe numele R.Ş.B., cartelă SIM V nr. ............, carte alegător nr. ............, pe numele R.Ş.B., carte de vizită privind Y.C. SRL, BT SA, carte vizită RB, privind cont iban, bilet hârtie privind înscrisuri de mână cu pix negru, patru bonuri fiscale, 3 din ele privind alimentare de la SC OMV P şi unul privind SC N.R.S., două chitanţe privind achitarea facturi R SA - client A.N., Siret culoare neagră pe care sunt două pandantive, unul în formă rotundă din metal de culoare galbenă, reprezentând un desen cu două păsări, iar celălalt în formă sferică din metal de culoare gri-argintiu, reprezentând însemne hieroglifice şi portofel din piele, de culoare neagră Licemer IST, cu multiple spaţii de depozitare în care au fost găsite şi introduse bunurile menţionate, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 3.000 de RON cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 70/P din 8 iunie 2011 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi instituit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor S.D.E. şi R.Ş.B. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 lit. a) C. pen., constând în esenţă, în aceea că în seara zilei de 16 august 2010 cei doi inculpaţi au lovit victima D.A. în mod repetat cu cârligul de remorcare al autoturismului în zona capului, au procedat la aruncarea sa din autoturismul cu care se deplasau şi pentru a-şi crea convingerea că a decedat, au trecut cu maşina peste corpul acesteia, fiecare dintre inculpaţi, pe rând, după care au abandonat-o pe câmp. Ulterior s-au întors la locul faptei au introdus victima în portbagaj şi s-au îndreptat către oraşul Giurgiu, iar în zona pădurii Comana, au coborât victima din maşină şi au incendiat-o, părăsind apoi locul.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în urma administrării probelor strânse la urmărirea penală, a probelor noi - declaraţii părţi, martori, înscrisuri - prima instanţa a confirmat existenţa faptelor deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele, în plan probator.
Inculpatul S.D.E. a declarat în instanţă că el şi inculpatul R.Ş.B. s-au speriat întrucât victima i-a ameninţat că o să-i denunţe pentru faptul că, folosindu-se de firma acestuia SC M.P. SRL Bucureşti, emiteau bilete la ordin fără acoperire, inducând în eroare alte societăţi comerciale; victima avea calitate de administrator al acestei societăţi, iar activităţile despre care au făcut vorbire le făceau cu acordul său. În urma ameninţării proferate de victima că-i va denunţa organelor de politie, inculpaţii au încercat fără succes să o facă să se răzgândească. În seara respectivă au ieşit cu autoturismul marca KC de pe autostrada Bucureşti - Piteşti, şofer fiind inculpatul R.Ş.B., şi ajungând pe un drum lăturalnic, titularul declaraţiei a ţinut victima, iar celălalt inculpat a lovit-o cu un cârlig de remorcare. Victima a rămas inconştientă, ambii trecând cu maşina peste corpul acesteia, după care au lăsat-o pe câmp şi au mers la un supermarket R în Bucureşti, de unde au cumpărat o sticlă de 5 litri de apă, saci de plastic, un satâr şi o foarfecă, s-au întors şi au luat victima în portbagaj deplasându-se în judeţul Giurgiu în căutarea unui loc unde să scape de cadavru. Au ajuns în zona pădurii Comana din Giurgiu, pe un drum forestier unde au scos victima din portbagaj, au stropit-o cu benzină şi au incendiat-o, apoi, au revenit în zona domiciliului, pe şoseaua Giurgiului din Bucureşti, unde au curăţat autoturismul, între timp, făcându-se dimineaţă.
A mai declarat inculpatul că au trecut peste corpul victimei cu autoturismul pe rând, atât el cât şi R.Ş.B., primul fiind R.Ş.B. Anterior lovirii victimei de către inculpatul R.Ş.B., el a ţinut-o pe aceasta de gât cu un lanţ. În timp ce încerca să stranguleze victima şi aceasta se zbătea, făcându-l să scape lanţul, celălalt inculpat a mers la portbagaj de unde a luat cârligul de remorcare. În autoturism inculpatul S.D.E. a declarat că se afla în spate, la volan celălalt inculpat, iar victima în faţă dreapta. După ce a scăpat lanţul, a prins victima cu mâna de gât şi apoi a intervenit celălalt inculpat, care a venit pe partea şoferului şi a lovit victima în cap cu cârligul de remorcare; ambii inculpaţi au scos victima din maşină pe partea dreaptă. La momentul când au incendiat victima, cei doi nu ştiau că aceasta nu decedase.
În seara în care s-a comis fapta, victima i-a apelat iniţial pe el şi apoi pe inculpatul R.Ş.B. şi le-a solicitat să meargă să o caute pe concubina sa. Victima le-a spus că dacă nu-şi găseşte concubina va merge la poliţie, ocazie cu care se va autodenunţa cu privire la înşelăciunile cu societăţi, denunţul vizându-i şi pe inculpaţi. În această împrejurare, s-au hotărât să comită fapta. Anterior întâlnirii cu victima, au mers la un magazin de unde celălalt inculpat a cumpărat un lanţ. A apreciat inculpatul S.D.E. ca în ziua de 16 august 2010 nu a fost în domiciliul inculpatului R.Ş.B.
Inculpatul nu a putut preciza dacă pe parcursul derulării activităţilor pe care le-a menţionat el sau celălalt inculpat au avut convorbiri telefonice cu alte persoane şi nici dacă la momentul când telefonul victimei a fost oferit prietenei sale acesta avea cartelă SIM, bănuind că celălalt inculpat răspundea la SMS-urile pe care M.R. le adresa victimei, ulterior comiterii faptei.
Referitor la martora B.S., concubina inculpatului R.Ş.B., inculpatul S.D.E. a declarat că o cunoştea, mergând cu celălalt inculpat de mai multe ori la domiciliul acesteia, însă nu a purtat convorbiri telefonice cu aceasta.
În ceea ce priveşte activitatea comercială de natura celei relatate anterior, aceasta a continuat cu alte societăţi, la una dintre firme mergând împreună cei doi inculpaţi, iar la alta a fost numai inculpatul R.Ş.B. Firma M. a fost înfiinţată în martie 2010 de către victimă personal. Biletele la ordin despre care a făcut vorbire inculpatul S.D.E. erau semnate atât de el, de victimă, cât şi de celălalt inculpat. Banii obţinuţi din activităţile comerciale erau luaţi de inculpatul R.Ş.B., din aceştia dându-le atât inculpatului S.D.E. cât şi victimei câte o parte. La momentul 16 august 2010 inculpatul R.Ş.B. deşi poseda două autoturisme, folosea mai mult autoturismul K, conform declaraţiei inculpatului S.D.E., el conducând acest autoturism anterior săvârşirii faptei o singură dată, când au mers împreună la o firmă numită GM, cu sediul între Bucureşti şi Jilava, numai în parcarea firmei respective şi, de asemenea, pe drumul de întoarcere după ce comiterea prezentei fapte. Inculpatul R.Ş.B. mai poseda un B pe care îl ţinea la inculpatul S.D.E. şi pe care cel din urma îl conducea. Nu i-a fost cedat spre folosinţă autoturismul K, B-ul folosindu-l deoarece era mai vechi.
Inculpatul a mai declarat că la momentul comiterii faptei avea un singur telefon, iar celălalt inculpat mai multe telefoane, de asemenea, pe firma M. fusese cumpărat un telefon, acesta presupunând că era folosit de către celălalt inculpat. Cu firmele ţepuite se lua legătura telefonic de către inculpatul R.Ş.B. folosind telefoanele sale. Nu cunoaşte inculpatul dacă după comiterea faptei a fost folosit telefonul victimei pentru a se lua legătura cu firmele înşelate. El nefăcând acest lucru, însă a mers împreună cu R.Ş.B. la tipografia E, acesta mergând şi la o altă firmă de unde a luat nişte plicuri, însă numele ei nu îl poate preciza. A mai fost împreună cu inculpatul R.Ş.B. la o firmă US P. însă nu poate preciza dacă ulterior sau anterior comiterii faptei. Cu reprezentanţii acestor firme s-a luat legătura telefonic sau prin email de către celălalt inculpat. Inculpatul S.D.E. credea că victima avea un singur telefon.
Referitor la inculpatul R.Ş.B., inculpatul S.D.E. a declarat că în perioada cât s-a aflat în Penitenciarul Jilava, a încercat să ia legătura cu el, prin şeful de cameră, să îl convingă să-şi schimbe declaraţie în schimbul sumei de 5.000 de euro. Şeful de cameră se numea S. sau S.D. Cât au fost în arest celălalt inculpat l-a ameninţat cu moartea întrucât a recunoscut fapta, prin intermediul unui băiat al cărui nume nu-l poate preciza
Inculpatul R.Ş.B. a declarat în cadrul cercetării judecătoreşti ca nu a comis fapta de omor, ci doar pe cea de înşelăciune. Potrivit propriei declaraţii nu s-a întâlnit cu victima în data de 16 august 2010, fiind prezent când celălalt inculpat a discutat cu aceasta de pe cartela sa care a fost introdusă în telefonul lui, întrucât nu mai avea credit, discuţia vizând lămurirea unei anumite probleme, fără să ştie la ce se referea exact. Convorbirea dintre cei doi s-a purtat în faţa blocului în care el locuia.
A mai arătat inculpatul audiat ca-n data de 16 august 2010 a ajuns la domiciliul său din Bucureşti, unde locuia cu N.A., în jurul orei 21:00, iar în jurul orelor 22:00 - 22:30, la această adresă a venit un cunoscut M.M. pentru a-i cere două culori pentru tatuaj. În jurul orelor 24:00 l-a apelat telefonic inculpatul S.D.E., care i-a comunicat că-i lovise maşina K, pe care o folosea cu caracter de obişnuinţă acesta din urma în perioada iulie - septembrie, cât titularul declaraţiei a avut permisul suspendat. A coborât în parcare, unde a văzut maşina lovită, iar celălalt inculpat i-a cerut să-l însoţească la un magazin pentru a face cumpărături şi i-a solicitat şi bani pentru aceasta. Au reveni la domiciliul său după circa o jumătate de oră, iar celălalt inculpat l-a însoţit pentru a-i da o sumă de bani să alimenteze cu combustibil autoturismul B. Celălalt inculpat nu a achiziţionat vreun satâr sau vreo foarfecă, ci sare şi nişte saci.
Privitor la inculpatul S.D.E., a declarat ca îl cunoştea din copilărie şi la iniţiativa sa, pe numele victimei au înfiinţat societatea M., ocupându-se de înşelarea altor societăţi comerciale. Până la momentul 16 august 2010 au înşelat o singură societate G.M., la care a mers inculpatul S.D.E., întrucât pe el îl cunoşteau cei de la respectiva firma, iar ulterior, au mai fost înşelate încă 5 firme, la o parte din ele mergând şi el să ridice plicuri. Obişnuia să-i dea bani inculpatului S.D.E. pentru comisioanele pe care i le făcea pentru firmele Y.C. şi Y.P.
A mai precizat inculpatul ca a dat victimei mai multe telefoane şi cartele anterior comiterii faptei din data de 16 august 2010, pentru a o putea contacta în vederea desfăşurării activităţilor comerciale despre care a relatat. A aflat de dispariţia victimei pe 16 martie 2011, când a fost arestat. Banii pentru activităţile comerciale îi dădea celuilalt inculpat, atât pentru el, cât şi pentru victimă. Până la constituirea firmei despre care a declarat pretinde că nu cunoştea victima, iar apoi a văzut-o de câteva ori. A purtat cu acesta convorbiri telefonice numai legate de activităţile comerciale, convorbirile fiind succinte. Telefoanele i-au fost restituite de către celălalt inculpat. Din cele trei telefoane date victimei, două dintre ele i le-a restituit celălalt inculpat, atât anterior momentului 16 august 2010, cât şi ulterior. Inculpatul S.D.E. discuta telefonic cu B.S., prietena sa, dar rar şi în situaţii importante şi el discuta foarte rar cu prietena celuilalt inculpat, când nu-l găsea. La locuinţa victimei a fost de trei, patru ori. Concubina victimei ştia că el îi dăduse acesteia telefoane şi, de asemenea, aceasta cunoştea că urma să constituie şi o societate comercială. I-a dat victimei personal circa 3.000 RON, restul de 18.000 RON fiindu-i dat prin intermediul inculpatului S.D.E. După data de 16 august 2010 biletele la ordin şi contractele cu diverse firme au fost semnate de către celălalt inculpat. Victima nu avea de ce să-l ameninţe cu denunţul în legătură cu constituirea firmei întrucât era singura lui sursă de venit. Nu ştia cine răspundea la SMS-urile trimise de către M.R. Nu a purtat nici o convorbire cu Z.Gh.. Nu a verificat autoturismul K în interior şi l-a reparat după trei, patru zile. Nu-şi explică existenţa petelor de sânge în interiorul autoturismului, însă dacă ar fi fost implicat în omor ar fi dus autoturismul la curăţat. De la prietena sa ştie că în seara respectivă, după ora 22:00, aceasta a fost sunată de numere private, fiind întrebată dacă a ajuns la ea.
Considera inculpatul R.Ş.B. că celălalt inculpat încearcă să-l acuze şi pe el de comiterea faptei pentru a-şi minimaliza contribuţia. Crede că l-a acuzat şi întrucât a aflat anul acesta că nu îi dădeam suficienţi bani proveniţi din ţepele date diverselor societăţi. Consideră că inculpatul S.D.E. putea comite singur fapta de omor.
Instanţa a procedat la audierea pe situaţia de fapt a părţii vătămate constituita parte civila M.R. şi a martorilor din acte T.F., B.S., Z.Gh., S.I., D.F.I., N.A., S.F., G.V., A.D. precum şi a martorilor P.C. şi S.M.P. propuşi în apărare de inculpatul R.Ş.B., administrând totodată probe cu înscrisuri în circumstanţiere la cererea inculpatului S.D.E.
Partea vătămata M.R. a declarat ca în ianuarie - februarie victima i-a spus că S.D.E. i-a făcut cunoştinţă cu o persoană cu bani care doreşte să-l ajute, că această persoană este prieten din copilărie cu S.D.E. Victima şi S.D.E. au fost colegi de muncă la firma P. I-a povestit victima că doreşte să înfiinţeze o firmă de vânzări on-line, el urmând să lucreze la domiciliu, iar S.D.E. şi cealaltă persoană să aducă marfa din străinătate pe care să o vândă on-line. În mai victima i-a spus că firma nu a început activitatea întrucât S.D.E. şi prietenul său doreau să cumpere o casă în Sălaj, unde el lucreze.
Partea vătămată i-a spus victimei că i se pare că promisiunile nu sunt serioase, însă el i-a relatat că S.D.E. l-a asigurat că poate avea încredere în cealaltă persoană. Din satul Gorneni, de la consăteni, a aflat că maşina roşie despre care credea că aparţinea inculpatului R.Ş.B. s-a aflat de mai multe ori în faţa domiciliului victimei. Un vecin numit N, care locuia lângă casa victimei i-a spus că i-a văzut pe inculpaţi venind la domiciliul acesteia la începutul anului 2010. Vecinul i-a spus că au venit cei doi inculpaţi cu o maşină roşie, fără a preciza cine a condus-o. Persoana respectivă i-a văzut la televizor şi de aceea i-a recunoscut atunci. Ultima oară când victima a luat legătura cu partea civilă a fost în perioada 10 - 11 august 2011, nu-şi aminteşte exact perioada, doar o singură dată au vorbit, deoarece ea era plecată din ţară. În data de 16 august 2010 a revenit în ţară şi a încercat să-l contacteze telefonic zilnic, dar nu răspuns deoarece telefonul era închis. A fost sunată la 12 noiembrie 2010 de patronul la care victima lucra, numitul Z.Gh. În data de 12 noiembrie 2010 telefonul victimei a fost deschis, ea a sunat dar i se respingea apelul. Apoi a trimis nişte mesaje neadevărate, pentru a vedea răspunsul celui ce deţinea telefonul. I s-a răspuns la unele mesaje, în sensul că „ am bani, dacă vrei să mă ajuţi dai lui R. şi la copii şi ai grijă de mama, când vin îţi explic", în condiţiile în care mama sa era decedată de 23 de ani. A încărcat periodic telefonul victimei pentru ca cel care îl deţinea să-l poată folosi. Ştiu că victima avea o situaţie materială foarte proastă atunci, ea ajutându-l cu bani. Numărul de telefon al victimei este cu 195 la sfârşit, fără a-l putea preciza cu exactitate. În mai 2010, nu-şi aminteşte exact, victima a folosit o perioadă foarte scurtă un număr de D. Victima a avut anterior un telefon pe care l-a pierdut, persoana care l-a găsit spunându-i că l-a găsit în metrou. Atât ea cât şi martorul Z.Gh. au vorbit cu această persoană. De pe alt telefon victima nu a sunat, cu excepţia celui cu 195 la sfârşit. După data de 16 august nu i s-a răspuns niciodată la telefonul victimei, acesta fiind permanent închis. Din data de 12 noiembrie telefonul a fost periodic deschis, însă niciodată nu a vorbit cu vreo persoană de pe acest număr, primind doar SMS-uri.
Martora T.F., concubina inculpatului S.D.E., a declarat că în vara anului trecut s-a împăcat cu inculpatul S.D.E., însă spre sfârşitul anului a observat o schimbare în atitudinea acestuia, în sensul că petrecea foarte mult timp cu celălalt inculpat, inculpatul R.Ş.B. înnoptând la concubinul ei. Nu poate preciza dacă este vorba de data de 16 august 2010, însă într-o seară în cursul lunii august, inculpatul R.Ş.B. l-a sunat pe concubinul ei, cerându-i să se întâlnească şi deşi acesta i-a promis martorei că va veni repede, s-a întors a doua zi târziu. Văzând că nu mai vine l-a apelat, dar telefonul era închis. Când l-a întrebat de ce a lipsit în cursul nopţii, nu i-a răspuns, însă părea obosit şi supărat. În seara despre care a făcut vorbire că a lipsit prietenul ei nu a reuşit să-l contacteze telefonic pe acesta, deşi îi spusese că va coborî în faţa blocului pentru a se întâlni cu inculpatul R.Ş.B. S-a uitat pe geam, însă nu i-a văzut. Spre sfârşitul anului a primit un telefon N de la prietenul ei, însă nu ştie de unde îl avea. Pe telefonul respectiv a primit un apel de la o femeie şi un mesaj în care o întreba despre o persoană al cărei nume nu-l reţine şi îi cerea să ia legătura cu ea. A spus celor doi inculpaţi despre apelul şi mesajele primite şi atunci inculpatul R.Ş.B. văzând mesajul a scos cartela din telefon şi a spus că o să-i dea foc, oferindu-se să-mi dea bani pentru altă cartelă, respectiv 20 RON. A răspuns apelului primit de la acea femeie şi când a fost întrebată de numele unui bărbat i-a spus că este o greşeală. Este posibil ca în telefonul primit de la prietenul ei să fi introdus şi alte cartele, dar respectivul telefon era V şi ea avea C, fără a putea preciza dacă aceste cartele puteau fi folosite în acel telefon. Martora presupune că respectivul telefon funcţiona numai în reţeaua V.
A mai declarat martora că are cunoştinţă despre faptul că inculpatul S.D.E. a avut un singur telefon despre care i-a spus că i-a căzut de la balcon şi apoi ştie că a primit un telefon de la unul dintre părinţi. Crede martora că prietenul el a sunat-o şi de pe numărul celuilalt inculpat, număr pe care îl cunoştea, din cauză că nu avea credit pe telefonul său. Inculpatul S.D.E. folosea doar în prezenţa celuilalt inculpat laptop-ul acestuia pentru a pune filme. Nu l-a văzut pe inculpatul S.D.E. conducând autoturismele marca K şi B. În prezenţa martorei şi a concubinului ei, inculpatul R.Ş.B. primea telefoane de la bunica şi prietena sa, dar le cerea celor doi să facă linişte şi vorbea din altă încăpere, spunându-le că se afla în alt loc. Nu-şi aminteşte martora ce număr avea la telefonul primit de la inculpatul S.D.E., însă îl apela şi pe inculpatul R.Ş.B. dacă nu reuşea să dea de concubinul ei. Inculpatul S.D.E. locuia într-un apartament cu două camere iar în noaptea de care a făcut vorbire că ar fi rămas în apartamentul acestuia era şi tatăl său în acel imobil, menţionând încă o dată că nu ştia dacă a fost vorba de noaptea comiterii faptei. Din câte cunoştea ea aceasta a fost singura noapte în care prietenul ei a lipsit de acasă, astfel încât nici nu prea a dormit, ci a stat şi s-a uitat pe balcon. Menţionează că a doua zi acesta a ajuns acasă spre seară. Apelul către prietenul ei când a constatat că telefonul acestuia era închis a fost făcut în jurul orei 21:00 - 22:00. Ştia că inculpatul R.Ş.B. avea multe numere în V, nu şi dacă avea şi în alte reţele. Prin vara anului trecut nu rămânea noaptea la prietenul ei, dar se întâlneau seara, în luna august petrecând la domiciliul acestuia circa 2, 3 nopţi.
Martora B.S., prietena inculpatului R.Ş.B., a declarat că acesta nu i-a dat nimic de bănuit, neobservând nici o schimbare la el, ulterior perioadei august 2010. În perioada august 2010 şi ulterior inculpatul avea mai multe telefoane şi o suna pe mobil de pe mai multe numere, cu precădere folosind un V şi un C, însă numerele nu le poate preciza. Numărul de telefon .......... îl recunoaşte ca fiind unul dintre numerele aparţinând acestuia. Inculpatul S.D.E. nu obişnuia să-i telefoneze şi să-i trimită SMS-uri. Inculpatul R.Ş.B. o suma foarte rar la locul de muncă - MD punct de lucru situat în supermarket-ul C, unde şi-a desfăşurat activitatea până în septembrie 2010. Inculpatul S.D.E. nu a sunat-o niciodată la serviciu sau cel puţin ea nu are cunoştinţă despre acest lucru. Inculpatul R.Ş.B. o suma pe mama ei foarte rar când nu reuşea să ia legătura cu martora. De la diverse persoane ştia martora că inculpaţii îşi împrumutau între ei telefoane sau laptop-uri, cu privire la B ştia că prietenul ei îl împrumuta inculpatului S.D.E., însă cu privire la K nu poate confirma cu certitudine. Martora avea un telefon atât în reţeaua C, cât şi în V, de cele mai multe ori inculpatul sunând-o pe numărul de C, determinat de împrejurarea că între cele două numere de C convorbirile erau gratuite.
A mai declarat martora că nu îl agrea pe inculpatul S.D.E. întrucât la prima întâlnire cu acesta, cu câţiva ani în urmă, acesta era agitat şi purta asupra lui un pistol, cerându-i inculpatului R.Ş.B. să oprească prin păduri să împuşte vulpi. Datorită faptului că avea pistol martora a fost timorată fără a putea preciza dacă acesta glumea sau vorbea serios, întrucât nu-l cunoştea, dar i-a produs temere. S-au întâlnit cu inculpatul S.D.E. şi cu prietena acestuia, însă foarte rar, cam de cinci, şase ori în ultima perioadă a relaţiei. Martora ştia că inculpatul R.Ş.B. îşi lăsa peste noapte în maşina K telefoanele sau laptop-urile.
Cei doi nu aveau convorbiri telefonice scurte, ci convorbiri telefonice lungi, iar atunci când martora nu putea să-i răspunsă îi închidea, el ştiind acest lucru. Nu au fost situaţii în care să aibă cu acesta convorbiri telefonice de 1, 2 minute la interval de o oră, două ore. A fost sunată de diverse persoane care o întrebau de inculpatul R.Ş.B., parte din acestea fiind şi de pe număr ascuns. Mama inculpatului R.Ş.B., N.A. îl căuta pe acesta la telefon dacă nu era acasă după ora 22:00 şi cerea şi confirmarea martorei dacă îi spunea că este cu ea. Una dintre persoanele care i-a spus că cei doi inculpaţi îşi împrumutau lucrurile era I.C.
Martorul Z.Gh. a declarat că nu obişnuia să sune victima după ora 21:00, este posibil să-i fi telefonat, însă rar, doar dacă avea să-i transmită ceva pentru a doua zi. Îşi aminteşte că în seara de 16 august 2010, victima urma să-şi ia copii care se aflau în Târgovişte, la concubina sa şi i-a oferit maşina firmei pentru a merge să-şi rezolve problema, însă victima i-a spus că nu are nevoie de maşină întrucât se întâlneşte cu cei doi băieţi care îl ajută, R.Ş.B. şi S.D.E., şi că aceştia o să-l ducă să-şi ia copii. De la victimă ştia că cei doi R.Ş.B. şi S.D.E. îl ajutau, şi întrebând victima de ce o ajuta, aceasta i s-a spus că datorită situaţiei materiale precare, având doi copii minori în întreţinere.
Martorul îşi aminteşte că era seară, în jurul orei 21:30 când a purtat o convorbire telefonică cu victima, fără a putea preciza dacă o mai văzuse în stare de agitaţie, de obicei fiind un tip care îşi vedea de treaba lui, îndeplinea atribuţiile de serviciu. Până în august 2010 martorul nu ştia dacă victima avea vreo altă firmă, însă după aprecierea sa dacă ar fi avut-o, nu ar fi avut situaţia precară de care a vorbit.
Întrucât victima nu s-a mai prezentat la serviciu după data de 16 august, prin octombrie - noiembrie, martorul a anunţat autorităţile, respectiv Poliţia, la Persoane dispărute. În perioada cât a lucrat la martor, victima a avut o cameră la firmă unde locuia. Urmare demersului său făcut iniţial la Bucureşti, după care la Târgovişte, victima a fost dată în urmărire, iar după un timp martorul a fost chemat la Poliţie la Târgovişte pentru a da declaraţie şi pentru a încerca să identifice victima după fotografii, acolo fiind şi verişoara victimei.
Martorul a declarat că a luat legătura telefonic cu S.D.E. despre care ştia că lucrează la P, iar acesta i-a spus că nu l-au mai dus în seara respectivă pe D.A. la Târgovişte întrucât s-a stricat maşina prietenului său R.Ş.B. Inculpatul S.D.E. i-a spus că nu mai ştie nimic de victimă atunci când a vorbit la telefon. Martorul nu i-a cunoscut personal pe inculpaţi anterior lunii august 2010, cunoscând de existenţa lor de la victimă. În seara de 16 august în discuţia telefonică cu victima aceasta i-a spus că se află cu R.Ş.B. şi cu S.D.E. în zona Sălaj. În seara respectivă după acest telefon nu a mai discutat cu victima. Martorul nu a putut preciza numărul de pe care victima îl suna, însă era un număr de O la care martorul a sunat căutând victima, i-a răspuns o fată care i-a spus că a găsit telefonul în metrou demult şi să nu o mai deranjeze. A dat telefonul acesta anterior datei de 16 august, a sunat la numărul de O şi după ce a vorbit cu S.D.E., a sunat din nou şi a încercat să-i explice fetei de ce o sună însă i s-a închis telefonul. A sunat pe numărul de telefon al victimei în ziua în care a mers cu concubina acesteia la P, telefonul sunând, însă nu a răspuns nimeni. De la verişoara victimei M.R. ştia martorul că în urma SMS-ului trimis pe telefonul victimei a primit răspuns în sensul că dacă doreşte să-l ajute, să dea bani concubinei sale şi copiilor şi să aibă grijă de mama lui, despre care cunoştea că este decedată. I-a dat şi el un SMS după ce a aflat despre SMS-ul primit de verişoara sa şi i-a comunicat că are de ridicat o sumă de bani de la firmă şi un scuter, spunând aceste lucruri deoarece şi-a dat seama că ceva nu este în regulă, la acest SMS i s-a răspuns că nu mai înţelege nimic, „parcă era în filme poliţiste", răspunsul adresându-se lui G., nume aparţinând martorului. Acesta ştia că victima avea un singur mobil, despre celelalte numere pe care le avea ştia că nu mai sunt valabile, sau cel puţin aşa îi spusese victima.
Martora S.I., a declarat că în calitate de director de vânzări la SC G.R.P.C.S. SRL Cluj cunoaşte că în toamna anului trecut la firma sus-menţionată s-a prezentat o persoană care s-a recomandat D.A. şi a solicitat singurul produs pe care îl realiza - plicuri. Acea persoană a venit de trei ori la firmă. Martora a recunoscut acea persoană ca fiind inculpatul R.Ş.B. prezent în sală. Firma a pus la dispoziţia acelei persoane produsele solicitate însă biletul la ordin depus la bancă a fost refuzat din lipsă de disponibil. În vara anului 2010, fără a putea preciza luna, aceeaşi persoană a venit la firmă însă atunci relaţiile comerciale nu s-au finalizat. Nu se obişnuieşte ca cei care vin la firmă pentru a solicita să cumpere produse să prezinte vreun act de identitate, fiind suficientă cartea de vizită. Persoana despre care martora a făcut vorbire a venit la firmă singură iar valoarea mărfii ridicate a fost de 44.000 RON; firma se numea M.P. SRL.
Numele Z.D. a apărut pe avizele de expediţie la rubrica persoanei care a ridicat marfa, martorul fiind sigură că persoana despre care a afirmat că s-a prezentat cu numele de D.A. nu a spus că s-ar numi Z.D. şi că-l însoţeşte pe D.A. La ridicarea mărfii martora nu ştie cine s-a prezentat, întrucât depozitul era într-o altă locaţie decât cea la care se afla ea.
Martorul D.F.I. a declarat că în calitate de şef depozit la firma SC G.R.P.C.S. SRL Cluj cunoştea că în toamna anului trecut s-a prezentat la ridicarea mărfii o persoană care s-a semnat Z.D. Martorul a recunoscut această persoană ca fiind inculpatul R.Ş.B. prezent în sală. Această persoană a venit de două ori la depozit la interval de o săptămână şi a ridicat plicuri. La momentul la care preda marfa nu era necesar ca cel care o ridica să prezinte un act de identitate. Marfa se ridica pe bază de factură şi aviz de expediere, documente pe care nu se menţionează date din cartea de identitate ale persoanei care ridică sau numărul maşinii cu care s-a ridicat marfa. Persoana pe care a recunoscut-o nu s-a prezentat niciodată ca fiind D.A.
Martora N.A., mătuşa inculpatului R.Ş.B., cea care l-a crescut, a declarat că în data de 16 august 2010 îşi aminteşte cu exactitate că nepotul ei a venit acasă, apoi a sunat telefonul sau interfonul şi a venit un băiat care i-a spus nepotului ei că maşina a fost lovită în parcare la bara din spate. Era vorba de o maşină roşie marca K. Nepotul mai avea un B care era dat vecinului din blocul de alături, acest vecin fiind S.D.E. Tot el l-a anunţat pe nepotul martorei că maşina este lovită în parcare. Acesta a coborât împreună cu S.D.E. să vadă maşina, a revenit după circa 30 - 45 de minute şi i-a spus că a fost la cumpărături cu S.D.E., fără ca martora să ştie cu ce maşină s-au dus cei doi la cumpărături. Dacă nu venea acasă la ora 22:00, ea obişnuia să-l sune pe nepot. Îi spunea unde se află şi nu se culca până ce acesta nu ajungea la domiciliu. A mai precizat că nu i-a dat niciodată inculpatului cheile de la casă. Nepotul i-a spus că în seara respectivă şi-a cumpărat ţigări, iar celălalt inculpat mâncare pentru bunica lui. După ce a venit din nou acasă nu l-a mai întrebat pe nepot despre maşină dacă era avariată întrucât se supărase că întârziase. Nepotul avea mai multe telefoane mobile, obişnuia să le lase pe masă, acesta nu i-a dat nici un telefon, insa avea la dispoziţie un astfel de telefon dar nu se pricepe să umble pe ele. De multe ori inculpatul venea acasă fără telefoane, laptop sau portofel şi ii spunea că le uitase în maşină.
A mai declarat martora că nu mai ţine minte dacă în seara respectivă după ce a plecat de acasă nepotul ei a sunat-o, însă a precizat că s-a supărat pe el pentru că întârziase.
Martora S.F., angajată la SC T.E. 2001 SRL a declarat că firma la care lucrează a avut relaţii contractuale cu SC M. SRL Bucureşti, din partea acestei firme prezentându-se la sediul firmei unde lucrează două persoane, pe care martora le recunoaşte ca fiind inculpaţii în cauză. Ea a întocmit contractul cu SC M. în baza datelor primite de la colega sa de birou G.V. A emis şi factura de avans, factură care a fost trimisă pe mail. Reprezentanţii SC M. s-au prezentat la 12 noiembrie 2010, au venit cu contractul semnat şi ştampilat în original, au ridicat factura de la ea, ordinul de plată trimiţându-l pe mail. Factura a fost completată în faţa ei de persoana pe care o identifică ca fiind inculpatul S.D.E. Celălalt inculpat stătea lângă el şi îi arăta unde să scrie şi să aplice ştampila. Pe factură cel care a completat-o a menţionat Z.D., însă nu a văzut nici un act de identitate al celor două persoane. A doua zi pe 13 noiembrie cei doi au venit la martoră la firmă, au ridicat factura fiscală şi au completat biletul la ordin pentru suma aferentă, biletul a fost completat tot de S.D.E., acesta completând toate datele de pe document. Martora a declarat că i-a recunoscut din fotografiile judiciare prezentate pe cei doi inculpaţi, i-au fost prezentate câte două fotografii pentru cei doi inculpaţi. Celălalt inculpat nu şi-a spus numele.
Martora G.V. a declarat că a primit o solicitare de ofertă pe mail din partea SC M. Bucureşti, semnată de D.A., însoţită de un număr de mobil şi o adresă de email. A purtat o corespondenţă pe mail, în urma căreia a încheiat contractul dintre firma la care martora este angajată şi SC M. A primit contractul pe mail semnat şi ştampilat. Ulterior, la 11 noiembrie 2010 s-a emis o factură pentru plata unui avans, pe mail s-a trimis un ordin de plată şi s-a procedat la începerea producţiei, comunicându-i-se că va primi în ziua respectivă contractul în original şi semnat. La sediul firmei s-au prezentat cei doi inculpaţi pentru a ridica factura în original şi a depune contractul în original. Declară martora că niciodată nu a cunoscut persoana care figura ca administrator al SC M., adică D.A. După ce a fost ridicată marfa nu i s-a răspuns la telefonul comunicat pentru contact. A notat numărul de contact - .............. Având în vedere că nu i s-a răspuns la mail şi la telefon, a trimis şi un mesaj lui D.A. pe acest număr de telefon şi i s-a răspuns că nu este în ţară şi urmează să vină luni şi că se interesează de ce nu s-a făcut plata avansului. Iniţial nu a recunoscut inculpaţii din planşele foto întrucât i-a văzut foarte puţin timp, ulterior i-a văzut în nişte filmuleţe postate pe internet, în prezent nu-şi mai aminteşte cum arătau.
Martorul A.D. a declarat că fiind administrator al SC T.E. 2001 SRL, a avut relaţii contractuale cu SC M. Bucureşti, însă nu a avut legătură directă cu reprezentanţii acesteia. Angajaţii săi i-au spus că biletul la ordin emis de această societate nu a avut acoperire, aceasta după ce însă marfa a fost livrată către cei doi reprezentanţi ai firmei SC M. Bucureşti. A făcut plângere penală împotriva administratorului acestei firme, printr-o firmă de avocatură. În prezenţa sa angajata S.F. a recunoscut două persoane ca fiind cele care au semnat factura de primire şi au completat datele în biletul la ordin, care era semnat de persoana autorizată. Firma al cărei administrator este martorul a încheiat un contract cu SC M. Bucureşti, în care se menţiona că lucrarea intră în producţie după ce se plătea un avans, avans cu privire la care au fost induşi în eroare că s-a plătit, iar atunci când se livrează marfa se emite un bilet la ordin de către beneficiar cu suma până la preţul total şi cu termenul de plată. Angajatul de la firmă nu verifică identitatea celor care vin să ridice marfa, fiind întrebaţi doar despre datele de identitate pe care le trece pe factură. În speţă, persoana care a semnat factura a trecut datele de identificare. La încheierea contractului nu se obişnuieşte să se legitimeze reprezentantul firmei solicitante.
Martorii P.C. şi S.M.P. audiaţi la propunerea inculpatului R.Ş.B. au declarat după cum urmează: cel dintâi că este vecin cu ambii inculpaţi pe care-i cunoaşte din vedere, se salutau şi a mai discutat cu aceştia diverse. Ştia că amândoi au maşini, S.D.E. are un B vechi, iar R.Ş.B. o K roşie. A aflat pentru ce sunt cei doi judecaţi când a văzut organele de poliţie şi procuratură în faţa blocului în care locuiesc. L-a văzut odată pe S.D.E. conducând autoturismul K, însă nu-şi aduce aminte dacă pe celălalt inculpat l-a văzut conducând B-ul. Când l-a văzut conducând K era singur în maşină. La momentul la care a fost percheziţionat B-ul a înţeles de la unui dintre anchetatori că urmele care se aflau pe portierele de pe partea stângă a autoturismului ar fi urme de gloanţe. Nu a văzut ce s-a ridicat din B la percheziţie, dar din K a văzut că s-au ridicat nişte hârtii despre care crede că erau acte. Nu a văzut să se fi ridicat din autoturism computere sau telefoane.
Cel de-al doilea martor a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul R.Ş.B. întrucât mama sa şi mătuşa lui N.A. sunt prietene. Îşi aminteşte că în data de 16 august 2010 cu o zi după ce fusese onomastica sa, l-a sunat mama lui în jurul orei 22:30 şi l-a chemat să o ia de la domiciliul lui N.A. Când a ajuns a sunat la interfon să-i spună să coboare, însă aceasta a mai întârziat 15 - 20 de minute. Când a venit i-a spus că a rămas să stea de vorbă cu N.A. şi cu R.Ş.B. Mama sa i-a spus că R.Ş.B. este un băiat cuminte, respectuos, muncitor.
La termenul de judecată din 14 noiembrie 2011 instanţa a luat act că inculpatul R.Ş.B., prin apărător ales, a renunţat la audierea celui de-al treilea martor încuviinţat pe situaţia de fapt.
La acelaşi termen s-au depus de către inculpatul S.D.E. încrisuri în circumstanţiere respectiv: caracterizare, adeverinţe, convenţie civilă de prestări servicii, nota de lichidare. Ulterior, s-a depus de către părţile civile la dosarul cauzei un înscris în cuprinsul căruia se arată că inculpatul S.D.E., prin mama sa a reuşit să instituţionalizase copii victimei şi pe mama acestora la „Aşezământul pentru Mame şi Copii Vălenii de Munte", unde aceştia se bucură de confort şi o educaţie potrivită. Prin avocatul său, S.D.E. a făcut demersuri pentru obţinerea ajutoarelor financiare acordate victimelor infracţiunii.
Inculpatul R.Ş.B. a depus la dosarul cauzei un înscris privind lista firmelor din România, cu referire la SC M.P. SRL.
Faţă de actele şi lucrările dosarului instanţa, evaluând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, reţine următoarele:
Inculpatul S.D.E. a recunoscut fapta, descriind modus operandi fără a oscila şi fixând momentele care s-au succedat în noaptea de 16/17 august 2010 atât în cadrul procesului-verbal de reconstituire dar şi în fiecare dintre declaraţiile pe care le-a dat atât la urmărire penală cât şi în instanţă. Mobilul acestei fapte l-a constituit potrivit declaraţiei sale, ameninţarea pe care au perceput-o inculpaţii atunci când victima le-a comunicat că o să denunţe la politie înşelăciunile comise în dauna unor societăţi comerciale de cei trei prin firma M.P. SRL Bucureşti, înfiinţata la data de 16 aprilie 2010, în cadrul căreia victima figura ca administrator, dovada fiind înscrisul depus la dosar. În aceste condiţii, inculpaţii au încercat să convingă victima să renunţe la intenţiile sale, fără succes însă. În cadrul demersurilor întreprinse, au convenit telefonic cu aceasta să o transporte în comuna Şotânga sat Teiş judeţul Dâmboviţa pentru a-şi lua copii minori aflaţi la concubina sa, sub acest pretext luând-o de pe strada L din Bucureşti, cu autoturismul KC de culoare vişinie în două uşi, aceasta urcând pe scaunul dreapta faţă. De la un magazin situat pe Şoseaua Giurgiului, inculpaţii au achiziţionat un lanţ de 1 - 1,5m, cu care intenţionau să-l sugrume pe D.A., după care şi-au continuat deplasarea ieşind de pe A1 îndreptându-se în direcţia localităţii „Corbii Mari" judeţul Dâmboviţa, apoi pe un drum neamenajat unde inculpatul S.D.E., care a însoţit organele de ancheta şi la reconstituire, aflându-se pe bancheta din spate în dreapta, a pus lanţul după gât lui D.A., încercând să-l sugrume, însă întrucât victima a scăpat, a încercat să o imobilizeze cu braţele; între timp, inculpatul R.Ş.B. a coborât din autoturism şi a luat din portbagaj un cârlig de remorcare, aplicând cu acesta victimei o lovitura în zona capului, aducând-o în stare de inconştienţă. Ulterior, inculpaţii au abandonat victima şi au revenit în Bucureşti, pe str. NT unde se afla o cişmea, s-au spălat pe mâini şi haine de sânge, după care s-au deplasat la un supermarket R din zona Obreja, de unde au cumpărat un satâr, o foarfecă tip guta-de-lup şi un sul de saci plastic pentru izolarea portbagajului, intenţionând a tăia victima pentru a nu putea fi identificat cadavrul. În continuare, s-au oprit la ultima staţie PM de pe Şoseaua Giurgiului, unde au umplut un bidon de 5 l cu benzină. S-au întors la locul unde lăsaseră victima, au băgat-o în portbagajul izolat între timp cu sacii din plastic, şi şi-au continuat deplasarea pe itinerariul Autostrada - Bucureşti - comuna 1 Decembrie - comuna Călugăreni - comuna Izvoru-Olteniţa - comuna Daia - Plopşoru - Daiţa - Băneasa - Pietrele - Podul Puieni iar din DN 41 - Daia - Olteniţa au intrat pe un drum forestier ce leagă satul Ţepeş de comuna Comana, unde au abandonat victima într-un şanţ, au stropit-o cu benzina şi au incendiat-o, după care au revenit în Bucureşti pe Sos. Giurgiului, în apropierea domiciliului unde au abandonat satârul într-un coş de gunoi stradal, au cumpărat de la magazinul „ MM" soluţie de curăţat, cârpe, beţişoare de urechi pe care le-au folosit pentru a curata autoturismul. Acest ultim aspect a fost confirmat de procesul-verbal de examinare criminalistică a autoturismului marca KC cu nr. de înmatriculare .......... din data de 28 martie 2011 din 28 martie 2011potrivit căruia după tratarea cu soluţie luminol pe tetiera scaunului dreapta s-au găsit pete deschise la culoare (aspect albicios) cu aspect de ştergere, pata similară găsindu-se şi în zona mediană a centurii de siguranţă iar în portbagaj pe elementul din plastic s-a pus în evidenţă o pată cu aspect de scurgere albicioasă.
Recunoaşterea inculpatului S.D.E. se coroborează cu celelalte probe ce urmează a fi detaliate mai jos, după cum urmează: faptul că în ziua de 16 august 2010, cei doi inculpaţi s-au întâlnit şi s-au pus de acord cum să procedeze este confirmat de declaraţia martorei T.F., concubina inculpatului S.D.E., care a arătat că inculpatul R.Ş.B. l-a sunat pe concubinul său, cerându-i să se întâlnească în faţa blocului, şi deşi inculpatul S.D.E. a promis martorei că se va întoarce repede, a revenit la domiciliu abia a doua zi, neputând fi contactat telefonic iar la întrebarea acesteia unde a fost, n-a răspuns exact, refuzând să-i explice.
Totodată, faptul că cei doi inculpaţi şi victima s-au aflat împreună în noaptea de 16/17 august 20110 a fost confirmat de declaraţia martorului Z.Gh. aşa cum aceasta se coroborează cu procesul-verbal din data de 14 decembrie 2010 întocmit de IPJ Dâmboviţa dar şi cu procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmboviţa, care la fila 10 dosar urmărire penală plasează şi pe inculpatul R.Ş.B., utilizator al postului telefonic (cartela SIM) cu nr. .......... în data de 16 august 2010 ora 12.28 PM pe şoseaua Bucureşti - Piteşti km 85.
Astfel, martorul Z.Gh. a declarat în faţa instanţei că în seara aceleiaşi zile de 16 august 2010 a vorbit la telefon cu victima, care i-a spus ca este cu R.Ş.B. şi S.D.E., urmând să se deplaseze la Teiş, Dâmboviţa pentru a-şi lua copii minori de la concubina sa. Declaraţia martorului se coroborează sub acest aspect, cu procesul-verbal din data de 14 decembrie 2010 întocmit de IPJ Dâmboviţa potrivit căruia din analiza listing-ului furnizat pentru nr. de tel al victimei - .......... rezultă că în ziua de 16 august 2010 ora 09:54 PM martorul l-a apelat pe D.A., aflat în celula geografică Bucureşti, B-dul Păcii, convorbire având o durată de 42 secunde, iar la ora 09:58 PM acelaşi martor a apelat din nou victima, localizată de această dată în localitatea/celula geografică Ciorogârla, Centru SAI, convorbirea durând 55 de secunde. Din acelaşi proces-verbal, din punct de vedere al localizării celulei, rezultă că în ziua de 16 august 2010 utilizatorul postului telefonic aparţinând lui D.A. a fost localizat la ultima celulă geografică în Ciorogârla, Centru SAI, şi nu s-a aflat nici un moment de la data dispariţiei pe raza judeţul Dâmboviţa, comuna Şotânga, sat Teiş.
Conform procesului-verbal de reconstituire întocmit la data de 17 martie 2011 de organele de cercetare ale poliţiei judiciare cei doi inculpaţi au luat victima de pe strada Lipova din Bucureşti, cu autoturismul KC aparţinând inculpatului R.Ş.B., au continuat deplasarea pe Şoseaua Giurgiului, oprind în faţa unui magazin, după care s-au deplasat 44 de km pe autostrada Bucureşti - Piteşti, faptul că şi inculpatul R.Ş.B. s-ar fi aflat în această zonă fiind probat, cu procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmboviţa, care la fila 10 dosar urmărire penală localizează pe acest inculpat utilizator al postului telefonic (cartela SIM) cu nr. ............ în data de 16 august 2010 ora 12:28 PM pe şoseaua Bucureşti - Piteşti km 85.
Din procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmboviţa în urma redării în forma scrisă a datelor relevante cauzei furnizate de operatorii de telefonie mobilă în perioada 1 august 2010 - 13 ianuarie 2011 pentru mai multe terminale mobile printre care şi cel cu seria IMEI ............, rezultă că în acest terminal mobil a fost folosit postul telefonic (cartela SIM) cu nr. de tel. ............ aparţinând lui D.A., acest terminal mobil fiind al victimei la momentul dispariţiei.
Din acelaşi proces-verbal, de data asta pentru utilizatorul postului telefonic (cartela SIM) cu nr. ............, aparţinând inculpatului R.Ş.B., în perioada care interesează din noaptea de 16 august 2010 până în 17 august 2010, acesta s-a aflat în următoarele celule geografice : 16 august 2010, orele 03:12:06 PM - Bucureşti, sector 5, Şos. Giurgiului nr. 123, bloc 4B, sc. 5, - unde se află până a orele 04:17:13 PM; 17 august 2010, Orele 03:51:27 AM - comuna Daia, judeţul Giurgiu, sat Plopşoru, până la orele 03:52:20, interval orar când primeşte 10 SMS-uri MT; 17 august 2010, orele 04:58:45 AM - până la orele 05:03:06 AM, se află în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu; 17 august 2010, orele 06:09:56 AM - Bucureşti; 17 august 2010, orele 06:20:02 AM - Bucureşti; 17 august 2010, orele 08:13:08 AM - Bucureşti.
Potrivit declaraţiei martorei B.Ş., prietena inculpatului R.Ş.B. dată la Parchet în luna august 2010 inculpatul avea două numere de telefon de pe care o apela respectiv ............ şi ............. Aceeaşi martoră a mai declarat că după ştiinţa sa inculpatul R.Ş.B. nu împrumuta inculpatului S.D.E. telefoanele sau cartelele sale spre folosinţă, infirmând, în acest fel susţinerea inculpatului R.Ş.B. că lasă telefoanele sale la dispoziţia inculpatului S.D.E.
Din procesul-verbal întocmit în data de 24 martie 2011 de IPJ Dâmboviţa rezultă că de pe postul telefonic (cartela SIM) cu nr. ............ aparţinând inculpatului R.Ş.B., localizat iniţial în Bucureşti, după ce victima îl apelase la ora 20:55 (poziţie 188 listing), aceasta a fost apelată de mai multe ori în intervalul orar 21:11 - 21:34. Ulterior, postul telefonic aparţinând inculpatului este localizat la ora 22:20, în comuna Corbii Mari, Judeţul Dâmboviţa, de unde o apelează pe prietena sa, martora B.S. pentru ca apoi, la ora 23:43 acelaşi post telefonic să fie localizat în Bucureşti, însă nu la adresa de domiciliu, de unde o apelează pe martora N.A. (poziţia 194 în listing). Faptul că inculpatul R.Ş.B. o apela la ora 23:43 pe martora N.A. din altă locaţie decât domiciliul comun infirma susţinerea acestei martore că în seara de 16 august 2010 inculpatul s-a aflat acasă.
Probele ştiinţifice administrate în faza de urmărire penală, cu referire la raportul de autopsie întocmit de SML Giurgiu coroborat cu raportul de expertiză genetică întocmit de INML Bucureşti au confirmat identitatea cadavrului iniţial cu identitate necunoscută descoperit în pădurea Comana din localitatea Prundu la data de 17 august 2010 ca fiind al lui D.A. dar şi moartea violentă a acestuia, leziunile constatate confirmând susţinerile inculpatului S.D.E. cu privire la modalitatea de suprimare a victimei.
Dispariţia victimei a fost semnalată de partea civilă M.R., verişoara acesteia, în noiembrie 2010, când a depus plângere la IPJ Dâmboviţa. După data sesizării până în luna februarie 2011, M.R. a mai comunicat prin mesaje tip SMS cu utilizatorul cartelei SIM cu nr. ............ ce a aparţinut persoanei dispărute, în care utilizatorul făcea referiri neconforme cu realitatea la membrii familiei, mesaje redactate cu greşeli de ortografie (nespecifice victimei) ce a determinat-o pe autoarea sesizării să aprecieze că în realitate nu comunică cu vărul ei D.A.
Cartela victimei cu nr. ............ conform procesului-verbal din data de 14 decembrie 2010 întocmit de IPJ Dâmboviţa s-a aflat după momentul 16 august 2010, mai precis în data de 25 august 2010 în terminalul mobil cu seria IMEI ............, în data de 1 octombrie 2010 în cel cu seria IMEI ............, în perioada 1 octombrie - 10 noiembrie 2010 în cel cu seria IMEI ............ iar în perioada 10 noiembrie - 7 decembrie 2010 în cel cu seria IMEI ............, toate terminalele mobile fiind ridicate la percheziţie de la inculpatul R.Ş.B. potrivit procesului-verbal de percheziţie domiciliară. Pe acestea s-au înregistrat în perioada sus-menţionată apeluri de tip SMS. Acest proces-verbal se coroborează cu procesul-verbal încheiat la 6 ianuarie 2011 de IPJ Dâmboviţa din care rezultă că nr. de telefon al victimei ............ a recepţionat SMS-uri, fiind folosit în terminalul mobil cu seria IMEI ............, în perioada 4 ianuarie 2011 - 5 ianuarie 2011, localizarea geografică a acestuia fiind în celula Bucureşti, Podul Giurgiului, zona în care locuia inculpatul R.Ş.B.
Totodată, potrivit declaraţiei martorei T.F., în anul 2010 aceasta a primit de la inculpatul S.D.E., la cererea ei, un telefon N, pe care a recepţionat un apel de la o femeie şi un mesaj în care era întrebată de o anumită persoană şi-i cerea să ia legătura cu ea; când a povestit inculpaţilor acest lucru, inculpatul R.Ş.B., văzând mesajul, a scos cartela din telefon şi a spus că-i va da foc. Acest terminal mobil având seria IMEI nr. ............ identificat ca aparţinând victimei a fost ridicat de la inculpatul S.D.E., conform procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Inculpaţii au continuat după momentul 16 august 2010 să desfăşoare activităţi de „ţepuire„ a unor societăţi comerciale, folosind firma M.P. SRL, inculpatul R.Ş.B. atribuindu-şi identitatea lui D.A., sau ambii prezentându-se ca fiind reprezentanţi ai respectivei firme. Astfel, în octombrie 2010 la sediul firmei" SC G.R.P.C.S. SRL Cluj, inculpatul R.Ş.B. s-a recomandat ca fiind D.A., reprezentantul firmei M.P. SRL, conform declaraţiei martorei S.I., solicitând producerea de plicuri în valoare de 44.000 RON, şi depunând un bilet la ordin refuzat la plata ulterioară din lipsă de disponibil; marfa a fost ridicată de la depozit conform declaraţiei martorului D.F.I., de către inculpatul R.Ş.B., care de această dată a semnat ca Z.D.
De asemenea, conform declaraţiei martorei S.F., angajată a firmei SC T.E. 2001 SRL, respectiva firmă a avut relaţii comerciale cu SC M. Bucureşti, în cadrul cărora în noiembrie 2010 inculpaţii s-au prezentat ca reprezentanţi ai firmei M., inculpatul S.D.E. completând pe factura emisă de martoră numele Z.D., potrivit indicatorilor inculpatului R.Ş.B., şi aplicând ştampila; cei doi au revenit a doua zi, de această dată inculpatul S.D.E. completând ordinul de plată cu suma aferentă mărfii ridicate. Prezenţa inculpaţilor la sediul firmei SC T.E. 2001 SRL a fost confirmată şi de martora G.V.; potrivit declaraţiei acesteia din urmă, relaţiile comerciale cu firma SC T.E. au debutat în urma solicitării primite prin mail de aceasta de la firma M., semnată de D.A. iar în urma corespondenţei purtate pe mail s-a încheiat contractul între cele două firme, numărul de contact comunicat fiind ........, acesta aparţinând inculpatului R.Ş.B., aşa cum rezultă din lucrările dosarului, număr la care nu s-a mai răspuns după ridicarea mărfii de către cei doi inculpaţi. Potrivit martorei, nu a cunoscut personal pe D.A., cel care figura ca administrator al firmei SC M. SRL.
Spre deosebire de inculpatul S.D.E., care a adoptat o poziţie procesuală corectă, inculpatul R.Ş.B. a negat constant comiterea faptei de omor, încercând să explice de fiecare dată în alt mod motivele pentru care inculpatul S.D.E. îl incriminează. Astfel, în faţa instanţei a invocat intenţia inculpatului S.D.E. de a-şi minimaliza propria contribuţie şi totodată dorinţa de a se răzbuna pentru faptul că nu primise suficienţi bani proveniţi din „ţepele„ date diverselor firme, în faţa procurorului de caz a motivat faptul că inculpatul S.D.E. îl incriminează pentru că are o situaţie materială mai bună dar şi întrucât îl bănuieşte că ar fi de fapt tatăl copilului martorei T.F., pentru că în procesul-verbal de confruntare să afirme că inculpatul S.D.E. îl indica drept coautor pentru a acoperi altă persoană, probabil pe tatăl său, contrazicându-se din nou prin declaraţia dată în instanţă când apreciază că inculpatul S.D.E. ar fi comis singur omorul.
Inculpatul R.Ş.B. a pretins în cuprinsul declaraţiilor date pe parcursul procesului că în noaptea de 16/17 august 2010 s-ar fi aflat la domiciliu, împreună cu martora N.A., ruda sa, atunci când în jurul orei 24, ar fi venit inculpatul S.D.E. să-l anunţe că maşina marca KC este lovită în parcare. Această susţinere a fost apreciată ca nesinceră, fiind infirmată de procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmboviţa, care îl plasează pe inculpatul R.Ş.B., utilizator al postului telefonic (cartela SIM) cu nr. ........ în data de 16 august 2010 ora 12:28 PM pe şoseaua Bucureşti - Piteşti km 85. Acest ultim mijloc de probă înlătură şi apărarea inculpatului R.Ş.B. în sensul că inculpatul S.D.E. ar fi avut în noaptea respectivă posesia telefoanelor sale lăsate în autoturismul K, aflat la dispoziţia celui din urmă inculpat şi le-ar fi folosi, ceea ce ar fi contribuit la incriminarea inculpatului R.Ş.B., dată fiind chiar afirmaţia acestui inculpat în sensul că în jurul orei 24 şi inculpatul S.D.E. se afla în Bucureşti, în zona în care locuiau ambii inculpaţi. Respectivul proces-verbal localizează pe inculpatul R.Ş.B. în noaptea de 16/17 august 2010 în alte zone din Bucureşti şi apoi în afara capitalei în judeţul Giurgiu au înlăturat şi susţinerea sa că ar fi coborât cu inculpatul S.D.E. în parcare să vadă maşina lovită apoi l-a însoţit pe acesta la cumpărături, revenind la domiciliu după jumătate de oră.
Lipsa de sinceritate a inculpatului R.Ş.B. în ceea ce priveşte aspecte ce interesează prezenta cauză rezidă şi din declaraţia extrajudiciară a acestuia, date la 9 mai 2011 în dosarul de înşelăciune instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti în care pretinde că în luna septembrie - octombrie 2010 ar fi solicitat verbal inculpatului S.D.E. şi lui D.A. să cumpere plicuri personalizate, în condiţiile în care anterior, la data la 21 ianuarie 2011 declarase ca l-a văzut pe D.A. ultima dată în luna august - septembrie 2010. Rezoluţia de începere a urmăririi penale în cauza respectivă stabileşte în urma actelor premergătoare că inculpatul R.Ş.B., în perioada 01 octombrie 2010 - 10 octombrie 2010 s-a prezentat sub identitatea falsă de D.A. şi declinându-şi în fals calitatea de administrator al SC M.P. SRL, i-a indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii SC G.R.P.S. SRL, cu ocazia încheierii şi executării unui contract. Acest aspect a rezultat şi din declaraţia martorei S.I. audiată în prezenta cauză.
Analizând conţinutul materialului probator administrat şi declaraţiile inculpatului date pe parcursul procesului penal a rezultat nesinceritatea acestuia şi încercarea de a induce în eroare organele judiciare, susţinerea sa că nu a comis fapta fiind infirmată de materialul probator aşa cum a fost analizat anterior. Pe de altă parte, prin probele propuse în apărare constând în declaraţiile martorilor P.C. şi S.M.P., inculpatul nu a reuşit să probeze că la momentul săvârşirii faptei s-ar fi aflat în alt loc, respectiv la domiciliul său. Astfel, declaraţia celui dintâi martor nu este relevantă, acesta susţinând că, în calitate de vecin, cunoaşte că inculpatul S.D.E. avea un B iar inculpatul R.Ş.B. o K, aspect nereal întrucât ambele autoturisme îi aparţineau celui din urmă inculpat şi totodată, că a văzut o singură dată pe inculpatul S.D.E. conducând K, fapt recunoscut de acesta în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti.
Declaraţia martorului S.M.P. în sensul că în seara de 16 august 2010 în jurul orei 22:30 şi-a aşteptat mama care o vizita pe martora N.A. cca. 15 - 20 min., iar când a coborât aceasta i-a povestit că a discutat şi cu inculpatul R.Ş.B. apare ca inexactă, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut anterior în considerente procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmboviţa îl localizează pe inculpatul R.Ş.B. în cu totul alt loc decât la domiciliu.
Principiul liberei aprecieri a probelor, enunţat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., lasă instanţei libertatea să aprecieze concludenţa tuturor dovezilor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate iar principiul aflării adevărului, consacrat prin art. 3 din acelaşi cod, impune instanţei să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. Instanţa are în vedere totodată că nu există criterii de ierarhizare a probelor şi ca atare, pentru valorizarea corecta a dovezilor administrate, în raport şi de scopul procesului penal, aşa cum este reglementat prin art. 1 C. proc. pen., are obligaţia stabilirii situaţiei de fapt reţinând şi înlăturând motivat probele, după cum acestea se coroborează sau nu cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Din perspectiva celor arătate, instanţa urmează a înlătura ca nesincere declaraţiile inculpatului R.Ş.B. şi declaraţia martorei N.A., mătuşa sa, ca fiind subiectivă, formându-şi convingerea pe baza celorlalte dovezi aşa cum au fost analizate anterior, situaţie de fapt stabilită în temeiul acestora fiind următoarea: în noaptea de 16/17 august 2010 inculpaţii S.D.E. şi R.Ş.B. au cauzat decesul victimei D.A., prin loviri repetate, strangulare cu lanţul, strivire cu autoturismul marca KC pe un câmp pe raza comunei Corbii Mari din judeţul Dâmboviţa, violenţe urmate de incendierea victimei în pădurea Comana din localitatea Prundu, unde a survenit decesul victimei. Faptele inculpaţilor aşa cum au fost expuse întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat prin locul în care s-a comis - în public şi omor deosebit de grav prin mijloacele folosite de inculpaţi pentru suprimarea vieţii victimei, calificate ca şi cruzimi, ceea ce va atrage condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea într-un cuantum orientat către maximul special prev. de art. 176 C. pen.
Deşi inculpatul S.D.E. în cuprinsul notelor scrise a reiterat solicitarea sa privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte în condiţiile în care şi-a recunoscut fapta şi condamnarea la o pedeapsă în limite reduse cu o treime, instanţa a respins o astfel de cerere în cursul judecăţii întemeindu-se pe alin. (7) teza finală a art. 3201 care limitează incidenţa acestui text de lege în cazul infracţiunilor pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, omorul deosebit de grav fiind una dintre acestea.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire deosebită la faptul că prin fapta comisă s-a adus atingere dreptului la viaţă al persoanei, drept absolut, indisponibil şi opozabil erga omnes, ocrotit atât de legislaţia internă cât şi art. 2 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, gradul de pericol social al faptei, comisă într-un mod deosebit de crud şi persoana făptuitorilor, aflaţi la primul contact cu legea penală, însă numai inculpatul S.D.E. a dovedit sinceritate şi regret, probat cu înscrisul depus de părţile civile din care rezultă faptul că a făcut demersuri finalizate cu instituţionalizarea familiei victimei, respectiv a concubinei Z.R. şi a celor doi minori, şi în vederea obţinerii de ajutoare financiare acordate acestora. În schimb, inculpatul R.Ş.B. a negat în ciuda evidenţei probatorii contribuţia sa şi nu a manifestat nici o părere de rău faţă de cele comise. În aceste condiţii, instanţa apreciază că scopul coercitiv dar şi educativ al pedepsei este atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai redus inculpatului S.D.E., orientat totuşi către maximul special, iar inculpatului R.Ş.B. prin aplicarea închisorii în cuantum maxim prevăzut de textul de lege incriminator, art. 176 C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii şi complementare, s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi e) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, cât şi ulterior, pe o perioadă de 3 ani în cazul inculpatului S.D.E. şi 5 ani în cazul inculpatului R.Ş.B., pedeapsa complementară urmând a se executa după executarea pedepsei principale.
Totodată, s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioadele reţinerii şi arestării preventive, începând cu 16 martie 2011 la zi şi se va menţine măsura arestării preventive a acestora, întrucât se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv cele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a constatat că părţile civile nu au probat prejudiciul material pretins, însă au fost prejudiciate moral prin comiterea faptei de către inculpaţi iar copii minori ai victimei şi material, fiind îndreptăţiţi la prestaţie periodică începând cu data decesului până la majorat. Obligarea inculpaţilor la plata unor prestaţii periodice către minori are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţii pe care victima o avea la întreţinerea lor.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa a apreciat că suferinţa provocată părţii civile M.R., rudă apropiată a victimei, prin decesul vărului său, având în vedere relaţiile apropiate ale celor doi şi modul în care decesul a survenit, permite acordarea a 50.000 RON cu titlu de daune morale acesteia. Totodată, o atare suferinţă cauzată copiilor minori ai victimei prin dispariţia tatălui lor justifică acordarea de daune morale acestora în cuantum de câte 100 000 RON.
În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (6) C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 70/P/2011 asupra sumei de 10.219 RON indisponibilizată la CEC B - Sucursala Târgovişte pe numele inculpatului R.Ş.B., sumă ce urmează a fi folosită la despăgubirea părţii civile.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. se va confisca de la inculpatul S.D.E. 2 pistoale cu gaze şi 71 de cartuşe cu gaze calibrul 9 mm cu capse repercutate, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, în lipsa documentelor cerate de lege deţinerea sa fiind interzisă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. se va confisca cârligul de tractare şi autoturismul marca K cu nr. de înmatriculare .......... proprietatea inculpatului R.Ş.B., folosite de către inculpaţi la comiterea faptei.
În baza art. 168 C. proc. pen. se va respinge ca nefondată cererea formulată în cursul judecăţii de către N.A., domiciliată în Bucureşti, de contestare a măsurii asigurătorii privind indisponibilizarea sumei de 10.219 RON prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, aceasta nedovedind că suma i-ar aparţine, simpla sa susţinere neavând valoare probatorie.
În baza art. 168 C. proc. pen. respinge cererea formulată în cursul judecăţii de inculpatul R.Ş.B. privind restituirea sumei de 10.219 RON (51 x 200 RON; 3 x 5 RON, 4 x 1 RON) indisponibilizată prin Ordonanţa din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, suma urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor civile pentru despăgubire, aşa cum am precizat anterior.
În baza art. 169 C. proc. pen. se va dispune restituirea următoarelor bunuri ridicate cu ocazia introducerii în arest a inculpatului R.Ş.B.: card V, BT, pe numele lui R.Ş.B., nr. .........., card V, RB, pe numele lui R.Ş.B., nr. .........., permis de călătorie RATB, pe numele R.Ş.B., seria .........., certificat de înmatriculare nr. .........., .........., Poliţia Asigurare RCA seria .......... nr. .........., rovigneta, privind auto .......... şi bon fiscal aferent, chitanţa SC CA SA seria .........., dovada DGPMBS seria CD nr. .........., pe numele R.Ş.B., cartelă SIM V nr. .........., carte alegător nr. .........., pe numele R.Ş.B., carte de vizită privind YC SRL, BT SA, carte vizită RB, privind cont iban, bilet hârtie privind înscrisuri de mână cu pix negru, patru bonuri fiscale, 3 din ele privind alimentare de la SC OP şi unul privind SC N.R.S., două chitanţe privind achitarea facturi R. SA - client A.N., Siret culoare neagră pe care sunt două pandantive, unul în formă rotundă din metal de culoare galbenă, reprezentând un desen cu două păsări, iar celălalt în formă sferică din metal de culoare gri-argintiu, reprezentând însemne hieroglifice şi portofel din piele, de culoare neagră Licemer IST, cu multiple spaţii de depozitare în care au fost găsite şi introduse bunurile menţionate, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
2. Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii S.D.E. şi R.Ş.B. precum şi părţile civile M.R. şi Z.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul-apelant R.Ş.B., într-o cerere formulată înainte de dezbaterea cauzei a solicitat completarea probelor cu reexpertizarea criminalistică ADN a cârligului de remorcare presupus a fi folosit la comiterea omorului, solicitarea de lămuriri operatorilor de telefonie mobilă în privinţa mai multor aspecte: care este certitudinea localizării, dacă pot exista erori mai mari de o anumită distanţă, precizia acestei localizări, erori ce pot interveni în aceste localizări şi dacă există, într-adevăr, o certitudine a localizării terminalului respectiv sau a cartelei SIM, fără dubii pe acele locaţii.
O a treia solicitare se referea la efectuarea unei adrese către aceeaşi locatori de telefonie mobilă, dar care priveşte doar pe deţinătorul a două cartele SIM, care au fost indicate instanţei de fond de către inculpatul R.Ş.B. R.Ş.B., solicitând să se identifice şi aceste cartele, unde sunt localizate în noaptea de 16 august 2010, sub susţinerea că cele două cartele le-a avut asupra lui şi le-a folosit, sens în care s-ar putea să se constate că este o altă locaţie şi un alt listing de convorbiri telefonice pentru aceste două cartele care aparţineau inculpatului.
A mai solicitat şi proba cu doi martori pe situaţia de fapt, respectiv martorul T.D., martor respins de instanţa de fond, care a înmânat o declaraţie inculpatului R.Ş.B., acesta a trimis-o mătuşii sale, declaraţie depusă la dosarul instanţei de fond, sub aspectul că fiind încarcerat cu cei doi inculpaţi a auzit o discuţie care s-a purtat între ei şi pe care a arătat-o în scris în acea declaraţie, cu menţiunea că poate să vină să susţină ceea ce a scris acolo. Instanţa de fond a respins nejustificat cererea şi a martorei S.M., mama inculpatului S.P., martor audiat la instanţa de fond, din depoziţia căruia a reieşit că în noaptea respectivă se afla la domiciliul martorei N.O., unde se afla şi inculpatul R.Ş.B., până la orele 23:00 - 23:30.
Pe fondul cauzei inculpatul a solicitat admiterea apelului şi achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârşit fapta.
În esenţă s-a susţinut că în privinţa sa, probele administrate în cauză, nu se coroborează, respectiv cele administrate la urmărirea penală nu se coroborează cu cele administrate în cazul judecării în fond a cauzei. Este vorba de recunoaşterea săvârşirii infracţiunii de către inculpatul S.D.E., care, îl indică pe el drept coautor la săvârşirea infracţiunii. Încă de la începutul urmăririi penale şi până în prezent, a avut aceeaşi poziţie de negare a infracţiunii de omor. Iniţial a negat şi infracţiunile economice, pentru ca ulterior să le recunoască. Pentru a-l plasa pe inculpat la locul săvârşirii faptei s-au administrat probele cu locaţia terminalelor telefonice, a cartelelor SIM şi a convorbirilor telefonice efectuate în noaptea respectivă.
Declaraţiile martorei B.Ş., au fost interpretate forţat, în sensul în care s-a dorit să se arate că în noaptea respectivă a vorbit cu ea la telefon, la fel a fost obţinută depoziţia martorei T.F. care a vorbit cu el la telefon în noaptea respectivă şi acesta i-a comunicat că se îndreaptă spre Ploieşti, pentru ca la instanţă să se constate că nu avea cum să-l sune pe inculpatul S.D.E. pentru că acesta nu mai avea cartela în telefon, aşa cum reiese din locaţia cartelelor şi telefoanelor, cartela telefonului lui R.Ş.B. era introdusă în telefonul lui S.D.E. Mai mult decât atât, martora B.Ş. a arătat că, convorbirile ei cu inculpatul niciodată nu s-au rezumat la un timp de 30 sec., 1 min. ci, durau de la o jumătate de oră în sus.
În acest context, tot această martoră, a arătat că de multe ori a primit apeluri de la telefoane cu număr ascuns, apeluri în care persoanele nu vorbeau, astfel că nu se poate dovedi că în seara respectivă acele telefoane au fost date de el. Este adevărat că, tot de pe acelaşi telefon, se referă la cartela SIM, a fost apelat numărul de telefonie fixă a martorei N.O. Acelaşi lucru îl spunea şi inculpatul R.Ş.B. „am fost sunat la orele 10:30 de către S.D.E. care mi-a spus să cobor că a lovit maşina". Deci nu este o negaţie totală a acestor aspecte.
În ceea ce priveşte probele analizate biologic, şi instanţa a constatat că datorită perioadei lungi de timp scursă nu s-au mai putut preleva ADN-ul de pe obiectul presupus vulnerant, ci doar din maşina pe care el a spus că i-a împrumutat-o lui S.D.E. în noaptea respectivă. Cârligul respectiv se spune că a fost folosit în momentul în care a fost lovită victima în mod repetat şi a ţâşnit sângele în toată maşina. Este greu de crezut că nu au rămas pete de sânge pe acest cârlig. Martorii audiaţi la instanţa de fond au arătat că inculpatul R.Ş.B. i-a împrumutat maşina lui S.D.E., pentru că l-au văzut conducând maşina K. La percheziţia efectuată în maşină au fost găsite 7 - 8 telefoane mobile şi 2 laptop-uri, ceea ce corespunde cu declaraţia dată de el, unde a arătat că seara îşi lăsa telefoanele cu care obişnuiau să păcălească societăţile comerciale în maşină şi deci, puteau fi folosite de către orice alte persoane. La fel, martorul Z.Gh. a vorbit cu victima la telefon şi i-a spus că este în zona Sălaj cu cei doi în maşină, însă de la zona Sălaj şi până la zona unde a fost lovită victima, unul din cei doi (şi aici se referă la inculpatul R.Ş.B.) putea oricând să coboare din maşină. Ca atare nu există nicio certitudine pentru a-l amplasa la locul săvârşirii faptei.
Apelantul R.Ş.B. a mai susţinut că declaraţiile lui S.D.E. sfidează logica, dacă unul din cei doi inculpaţi nu posedă permis de conducere şi mortul era în portbagaj dar celălalt posedă permis de conducere, logic ar fi că ar conduce cel care are permisul valabil, neriscând să fie oprit de organele de poliţie şi pe baza aceasta să-i fie verificat portbagajul şi să fie descoperită victima în portbagaj. Culmea, la întoarcere, după ce victima fusese incendiată, conducea inculpatul S.D.E.
Probele administrate la urmărirea penală, parte din ele înlăturate prin declaraţiile date la instanţa de fond, nu au putut să înlăture prezumţia de nevinovăţie şi să atragă o răspundere penală cu certitudine asupra sa ca şi coautor la săvârşirea acestei fapte.
În subsidiar, acesta a solicitat ca în cazul în care se vor respinge solicitările formulate, să se constate că pedeapsa aplicată este prea mare, şi nu este echitabil să fie sancţionat mai aspru doar pentru faptul că nu a recunoscut săvârşirea faptei făcându-şi apărările aşa cum a crezut de cuviinţă, în condiţiile în care cei doi au fost coautori. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, a solicitat reducerea cuantumului acesteia.
Inculpatul S.D.E. a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond întrucât, în opinia sa, nu s-a aplicat corect legea, în sensul că nu s-a ţinut seama de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care ar fi impus aplicarea unei pedepse sub maximul special de 16,6 ani, maxim calculat după o reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat că în situaţia în care este vorba despre o infracţiune gravă care are ca alternativă sancţiunea detenţiunii pe viaţă, alin. (7) nu se aplică, întrucât atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Curtea Constituţională analizând art. 3201 în ansamblul său au făcut anumite precizări.
Având în vedere scopul instituirii art. 3201 alin. (7), al încurajării recunoaşterii faptei, aplicarea acestui alineat la infracţiunile grave este cu atât mai necesară, iar reverificarea probatoriului de către instanţă, nu impietează asupra favorizării persoanei care recunoaşte fapta, fiind două aspecte diferite, cu scop diferit şi aplicate ca atare, simultan sau nu.
Analizând art. 3201 în integralitatea sa, Curtea Constituţională a arătat că „teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal (art. 3201 alin. (7) este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de drept procesual penal (art. 3201 alin. (1) - (6) nu poate fi primită, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile". Aceasta nu se refera stricto-sensu la aplicarea legii penale în timp, ci şi la modul în care se îmbina prevederile legii, în ansamblu.
Gravitatea faptei a fost avută în vedere de legiuitor la stabilirea limitelor de pedeapsă, motiv pentru care instanţa nu are rolul de a aprecia altfel decât în aceste limite, cu aplicarea corectă şi echitabilă a legii.
Orice altă interpretare a articolului enunţat încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6, teza 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a solicitat în consecinţă, admiterea apelului şi coborârea pedepsei în limitele 7 - 16,6 ani.
Pe fond, având în vedere circumstanţele sale atenuante, că situaţia familiei victimei a fost reparată prin efortul său, faptul că regretă sincer fapta, are un copil în vârstă de un an, că el însuşi are o vârstă care permite corijarea, ţinând seama şi de scopul societăţii de a educa, înainte de a pedepsi, de a da şanse mai ales infractorilor primari, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minim.
În final, acesta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi pe fond, reducerea cuantumului pedepsei sub limita maximă de 16,6 ani închisoare.
Apelantele-părţi civile M.R., Z.R.G., în calitate de reprezentant legal al minorilor D.M.L. şi D.N.B. au solicitat, în latură penală, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare pentru inculpatul R.Ş.B., eventual pedeapsa detenţiunii pe viaţă iar în latură civilă majorarea despăgubirilor morale şi materiale acordate.
În ce priveşte latura penală a cauzei, acestea au susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului R.Ş.B. este prea blândă în raport cu natura, gravitatea faptei comise şi cu atitudinea diabolică avută de acesta pe tot parcursul cercetării penale şi a cercetării judecătoreşti, când nu a făcut altceva decât să încerce inducerea în eroare a organelor judiciare.
Referitor la rezolvarea laturii civile, au arătat că instanţa de fond nu a acordat despăgubirile materiale reţinându-se că nu s-au depus acte în dovedirea acestora, arătând că urmează să se efectueze cheltuieli cu deshumarea şi reînhumarea victimei ce a fost îngropată ca persoană necunoscută, iar în ce priveşte despăgubirile morale, acestea au o valoare derizorie faţă de suferinţa pricinuită atât celor doi copii minori lăsaţi fără tată, ca şi mamei acestora.
S-a mai susţinut că minorului D.N.B., lunar i se efectuau transfuzii de sânge de la tatăl său iar în prezent a fost nevoie să se substituie acest procedeu cu un tratament costisitor cu fier şi vitamine.
Examinând sentinţa apelată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, de criticile formulate în apelurile celor doi inculpaţi şi ale părţilor civile şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că niciunul dintre apeluri nu este fondat.
Întrucât inculpatul R.Ş.B. a formulat atât o cerere de suplimentare a probelor, iar în motivele ce privesc fondul cauzei a contestat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi vinovăţia sa, Curtea a analizat cu prioritate acest apel. 1. Apelul inculpatului R.Ş.B. în ce priveşte cererea de completare a probelor formulată de inculpat, asupra căreia curtea s-a pronunţat chiar în şedinţa publică din data de 06 martie 2012, apreciind că probele solicitate nu sunt utile soluţionării cauzei, Curtea a considerat că sunt necesare câteva precizări:
Solicitările acestui apelant, de a se reexpertiza criminalistic cârligul de remorcare folosit la aplicarea de lovituri victimei pentru identificarea unor urme de sânge sau urme ADN şi exprimarea unui punct de vedere dacă acesta a fost obiectul vulnerant, nu au nici un rost în condiţiile în care cârligul respectiv a fost deja expertizat, concluzia fiind aceea că de pe acest obiect nu au putut fi decelate nici un fel de urme biologice (proces-verbal de examinare criminalistică). Cu privire la faptul dacă acest obiect a fost folosit sau nu la producerea leziunilor suferite de victimă, Curtea a constatat că din punct de vedere medico-legal nu s-a mai putut stabili acest lucru cu ocazia autopsierii victimei, datorită faptului că aceasta a fost şi călcată cu autoturismul iar apoi i s-a dat foc.
Astfel, concluziile raportului medico-legal de autopsie au stabilit că „victima prezenta leziuni traumatice constatate extern şi intern, ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi planuri dure şi comprimare între corpuri dure şi planuri dure, în condiţiile unui politraumatism, produs cel mai probabil în cadrul unui accident rutier, urmat apoi de încercarea de disimulare-distrugerea dovezilor prin incendiere, constatându-se arsuri produse prin flacără pe 94% din suprafaţa corporală, cu caracter mixt, vital şi postmortem".
În ce priveşte solicitarea de relaţii operatorilor de telefonie mobilă, nici acestea nu au fost necesare în condiţiile în care aceştia au înaintat organelor de poliţie datele privind atât folosirea terminalelor mobile ale victimei şi inculpaţilor, cât şi localizarea geografică a semnalelor, neexistând nici un motiv pentru care să fie puse la îndoială relaţiile furnizate.
Curtea a considerat că nu este utilă nici audierea celor doi martori solicitaţi de inculpatul R.Ş.B., unul dintre aceştia fiind o persoană de o credibilitate îndoielnică - T.D. coleg de detenţie cu inculpaţii, celălalt - S.M. chemat să confirme depoziţia unui alt martor deja audiat - S.P.
Revenind la motivele de apel invocate de inculpatul R.Ş.B. prin care acesta contestă participarea sa la săvârşirea infracţiunii de omor, asupra victimei D.A., în calitate de coautor, alături de inculpatul S.D.E., Curtea a constatat că acestea nu sunt fondate.
În primul rând, inculpatul-apelant R.Ş.B. a prezentat mai multe versiuni atât asupra a ceea ce a făcut în noaptea de 16 august 2010, cât şi ulterior acestei date, aspect evidenţiat şi de prima instanţă. Astfel, iniţial a negat orice întâlnire cu inculpatul S.D.E. în noaptea respectivă, apoi temându-se că s-ar putea să se fi păstrat filmările de la supermarket-ul unde cei doi inculpaţi au fost împreună să cumpere anumite obiecte pentru disimularea crimei a recunoscut doar această întâlnire şi cumpărăturile efectuate împreună, susţinând că restul nopţii şi l-a petrecut acasă. La fel a procedat şi în ce priveşte activitatea de înşelăciune a unor societăţi comerciale, făcută sub identitatea victimei, ce era deja decedată. Iniţial a susţinut că n-are nicio legătură cu ţepuirea acestor societăţi comerciale, după care, constatând că este recunoscut de martori ca fiind cel care s-a prezentat împreună cu S.D.E. la sediile societăţilor înşelate, a arătat că recunoaşte această activitate nu însă şi omorul.
Prima instanţă a arătat pe larg şi în amănunt probele care au condus-o la concluzia că inculpatul apelant R.Ş.B. a participat în egală măsură la suprimarea vieţii victimei D.A., unindu-şi eforturile cu cele ale inculpatului S.D.E.
În primul rând, sunt declaraţiile inculpatului S.D.E. care a indicat de la început că cei doi au acţionat împreună, a arătat şi mobilul pentru care au procedat în acest fel şi a descris pe larg evenimentele din noaptea de 16 august 2010.
În al doilea rând, martorul Z.Gh. - şeful victimei a arătat că în ziua respectivă a discutat cu victima şi aceasta i-a relatat că se întâlneşte cu cei doi inculpaţi, martorul relatând următoarele: „mi-amintesc că în seara de 16 august, ştiam că (victima - nn) trebuie să-şi ia copii care se aflau în Târgovişte în urma unei altercaţii cu concubina şi i-am oferit maşina firmei pentru a merge să-şi rezolve problema însă mi-a spus că nu are nevoie întrucât se întâlneşte cu cei doi băieţi care îl ajută - R.Ş.B. şi S.D.E. şi că aceştia o să-l ducă să-şi ia copii".
De asemenea, aşa cum a remarcat şi prima instanţă, declaraţiile date de inculpatul R.Ş.B. şi pe care încearcă să le întărească cu depoziţia mătuşii sale N.A., în sensul că în noaptea respectivă s-ar fi aflat la domiciliu, când pe la orele 24 ar fi venit inculpatul S.D.E. să-l anunţe că autoturismul marca K este lovit în parcare, sunt infirmate de procesul-verbal întocmit de IJP Dâmboviţa, pe baza relaţiilor de la operatorul de telefonie mobilă, care îl plasează pe inculpatul R.Ş.B., utilizator al postului telefonic cartelă SIM cu numărul ............, în data de 16 august 2010, orele 12,28 PM, pe şoseaua Bucureşti - Piteşti, km 85 şi nu acasă.
În plus, de pe telefonul respectiv a fost făcut un apel către prietena inculpatului R.Ş.B. - B.Ş., iar respectivul terminal telefonic s-a aflat în noaptea respectivă şi în alte zone din Bucureşti sau de pe traseul urmat de inculpaţi în judeţul Giurgiu.
De remarcat a fost şi faptul că cei doi inculpaţi, deci inclusiv inculpatul R.Ş.B., au continuat din luna septembrie 2010 activitatea de înşelăciune a unor firme prin cumpărarea de mărfuri pe care nu le mai plăteau, cu documente false, iar inculpatul R.Ş.B. s-a prezentat cu identitatea D.A., tranzacţiile fiind efectuate în numele SC M. SRL (societatea victimei), ceea ce a demonstrat că nu avea nicio temere să folosească această identitate ştiind că victima nu avea cum să mai apară. Mai mult decât atât, reprezentanţii SC G.P.V. R.P.S. SRL au relatat că, dintre cele două persoane care s-au prezentat la sediul societăţii pentru a comanda mărfuri, cea care s-a recomandat drept D.A. a fost inculpatul R.Ş.B. şi că, acesta era cel care purta discuţiile (a se vedea declaraţiile martorilor S.F., G.V. şi A.I.) şi mai mult decât atât, de pe postul său telefonic - numărul .......... a răspuns mai multor mesaje ale societăţilor păgubite, dându-se tot D.A.
La fel s-a întâmplat şi în privinţa rudelor victimei, cărora li s-au transmis mesaje telefonice, ca şi cum victima ar mai fi fost în viaţă (declaraţiile părţii civile M.R.). Deşi inculpatul în motivele de apel a susţinut că nu există suficiente probe care să-l incrimineze, Curtea a considerat că, analiza primei instanţe ca şi probele indicate în prezenta decizie, demonstrează participaţia acestuia la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., pentru care în mod justificat a fost condamnat de către prima instanţă.
În ce priveşte susţinerea făcută de acest apelant, în subsidiar, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate ca fiind prea aspră, Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată. Modul concret de comitere a faptelor, suferinţele extreme la care a fost supusă victima (deşi lovită cu un obiect de metal, apoi călcată cu autoturismul în mod repetat, decesul acestuia a survenit ca urmare a incendierii) şi suferinţele la care au fost supuşi ulterior apropiaţii victimei prin menţinerea iluziei că persoana respectivă s-ar mai fi aflat în viaţă, justifică, în opinia Curţii, aplicarea unei pedepse cu închisoarea aflată la limita maximă prevăzută de textul legal incriminator.
Curtea a mai reţinut şi faptul că diferenţierea de tratament sancţionator între cei doi inculpaţi s-a datorat nu atât faptului că inculpatul R.Ş.B. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii ci, împrejurării că celălalt inculpat a colaborat cu organele de urmărire penală, ajutând la elucidarea modului concret în care s-au petrecut evenimentele din noaptea de 16/17 august 2010, în timp ce celălalt inculpat, prin versiunile schimbate în mod repetat a îngreunat aceste cercetări. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că, inculpaţii au avut atitudini diferite în raport cu familia victimei, deoarece numai familia inculpatului S.D.E. s-a interesat şi a acordat ajutor copiilor victimei.
În ce priveşte ultima susţinere a inculpatului R.Ş.B. privitoare la conţinutul încheierii de îndreptare a omisiunii vădite, pronunţată de instanţa de fond la 9 decembrie 2011, referitoare la restituirea autoturismului B către coinculpatul S.D.E. şi nu către el, Curtea a constatat că, la dosarul de urmărire penală există cartea de identitate a acestui autovehicul, iar proprietar al acestui vehicul apare un terţ şi nu R.Ş.B.
Cum autoturismul a fost ridicat din posesia inculpatului S.D.E., în mod corect prima instanţă a dispus ca acesta să fie restituit posesorului, neexistând vreo cerere din partea proprietarului de drept - C.V.D.
Pentru toate aceste considerente, apelul inculpatului R.Ş.B. a fost respins ca nefondat, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 pct. b) C. proc. pen.
2. Apelul inculpatului S.D.E. privea numai individualizarea pedepsei principale aplicate de către prima instanţă, susţinându-se în esenţă că, în mod greşit prima instanţă nu a operat în cazul său reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Chiar dacă acest inculpat a recunoscut integral faptele comise şi colaborând cu organele judiciare a ajutat la elucidarea elementelor de fapt cu privire la omorul săvârşit de cei doi inculpaţi, întrucât în mod corect fapta comisă a primit încadrarea juridică de omor deosebit de grav (prin cruzimi), prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) C. pen., ce se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 - 25 ani, în cazul acestuia, în mod corect, prima instanţa a arătat că judecata nu poate avea loc după procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. şi inculpatul nu poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (7) din acest text legal.
Astfel, prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. prevăd că „instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă".
Curtea a considerat că, ar fi un non sens ca persoanei căreia nu i se aplică dispoziţiile alin. (1) - (6) din art. 3201 să i se aplice, totuşi, prima teză a alin. (7), aşa cum susţine apelantul-inculpat iar reducerea de pedeapsă să opereze oricum, independent de procedura specială, simplificată, introdusă prin Legea nr. 202/2010.
Curtea a apreciat că nu se impune să se aplice acestui inculpat nici circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Chiar dacă inculpatul S.D.E. a recunoscut şi şi-a manifestat regretul pentru comiterea acestei fapte, prima instanţă a reţinut aceste împrejurări atunci când a diferenţiat pedeapsa aplicată acestuia de cea a inculpatului R.Ş.B., cuantumul pedepsei fiind substanţial mai mic decât cel aplicat celuilalt inculpat.
După cum s-a arătat şi mai sus, la analiza apelului inculpatului R.Ş.B., moartea victimei D.A. a survenit în condiţii de o violenţă extremă, iar suferinţele ce i-au fost cauzate acesteia sunt greu de imaginat. Bărbatul a fost călcat de mai multe ori cu maşina şi după aceea, fiind încă în viaţă, i s-a dat foc, inculpaţii urmărind ca identitatea victimei să nu fie descoperită. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi mobilul crimei, care a fost cel de a împiedica pe victimă să se prezinte la poliţie pentru a da pe faţă activitatea de înşelare a societăţilor comerciale ce aveau loc pe seama societăţii al cărei administrator era el. Inculpaţii au continuat să săvârşească fapte de înşelăciune şi după ce l-au omorât pe D.A., R.Ş.B. preluând chiar identitatea victimei.
Ca atare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatul S.D.E. este justă şi proporţională cu gravitatea faptei comisă în concret de acesta, dar mai mică decât a celuilalt inculpat datorită atitudinii sale sincere, regretului manifestat şi a ajutorului pe care l-a dat familiei victimei, respectiv concubinei şi celor doi copii minori.
Prin urmare, pentru considerentele prezentate şi apelul acestui inculpat s-a considerat nefondat şi a fost respins în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
3. Apelul părţii civile Z.R., ca reprezentant legal al minorilor D.M.L. şi D.N.B.
Fosta concubină a victimei şi mama minorilor rezultaţi din relaţia cu victima D.A., s-a constituit parte civilă în numele celor doi copii, solicitând daune materiale în cuantum de 20.000 RON şi despăgubiri morale în cuantum de 800.000 RON şi o prestaţie periodică pentru cei doi minori până la împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a reţinut că prima instanţă a acordat minorilor daune morale de câte 100.000 RON, reţinând că aceştia au fost puternic afectaţi de pierderea tatălui lor şi i-a considerat îndreptăţiţi la o prestaţie periodică, începând cu data decesului părintelui până la majorat, în sumă de câte 110 RON/lunar.
Curtea a constatat însă că apelul prin care reprezentantul legal al minorilor solicită majorarea acestor despăgubiri a fost declarat tardiv, cu depăşirea termenului de 10 zile de la pronunţare, prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Astfel, s-a constatat că Z.R. a fost prezentă în şedinţa de judecată 14 noiembrie 2011 când a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei, iar potrivit art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen. „pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare". Cum pronunţarea a avut loc la data de 28 noiembrie 2011, în cazul acestei părţi civile, termenul de apel se împlinea pe 9 decembrie 2011, însă apelul a fost înaintat după expirarea termenului de apel, la 16 decembrie 2011.
Ca atare, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., apelul acestei părţi civile a fost respins ca tardiv formulat, fără a se mai analiza pe fond.
4. Apelul părţii civile M.R., verişoară a victimei şi singura rudă de sânge care s-a interesat de situaţia victimei, a susţinut în apelul formulat, că pedeapsa aplicată inculpatului R.Ş.B. este prea uşoară, impunându-se majorarea acesteia sau aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, iar în latură civilă a solicitat acordarea despăgubirilor pe care le-a solicitat la instanţa de fond, adică 30.000 RON despăgubiri materiale şi 500.000 RON despăgubiri morale.
În ce priveşte latura penală a cauzei, Curtea a considerat, aşa cum a arătat şi la analiza apelurilor inculpaţilor, că pedepsele la care s-a orientat prima instanţă au fost judicios individualizate iar hotărârea primei instanţe nu se impune reformată sub acest aspect. Faptul că moartea victimei a survenit în condiţii deosebit de violente şi tragice, a atras pentru inculpatul R.Ş.B. pedeapsa închisorii situată la limita maximă prevăzută de textul legal incriminator, ceea ce în opinia curţii a reprezentat o sancţionare adecvată a acestui inculpat.
Curtea, a mai considerat, de asemenea, că şi daunele morale acordate acestei părţi civile sunt bine stabilite, instanţa de fond recunoscând prin acordarea acestora relaţia afectivă apropiată existentă între victimă şi verişoară sa şi contribuţia acestei părţi civile la descoperirea autorilor faptei prin insistenţa şi perseverenţa pe care a manifestat-o pe lângă organele judiciare de a-l găsi pe vărul său, dispărut în mod inexplicabil.
În ce priveşte despăgubirile materiale pe care partea le solicită pentru viitoarea reînhumare a victimei, Curtea a apreciat că, fiind vorba de cheltuieli lipsite de certitudine, astfel de daune nu se pot acorda.
În concluzie, pentru considerentele prezentate pe larg mai sus, apelul părţii civile M.R. a fost respins ca nefondat, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, ca urmare a respingerii apelurilor celor doi inculpaţi, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea, a verificat starea de arest a acestora, considerând că, se impune menţinerea măsurii preventive luate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 383 alin. (11) C. proc. pen. Natura deosebit de violentă a faptei comise de cei doi inculpaţi, limitele mari de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor deosebit de grav reţinută în sarcina lor, ca şi riscul serios, cel puţin pentru inculpatul R.Ş.B. de a se sustrage executării unei pedepse privative de libertate, au fost argumente puternice care au impus menţinerea în continuare a arestării preventive a celor doi inculpaţi.
Nicio măsură alternativă, restrictivă de libertate nu putea fi considerată oportună, în cazul celor doi inculpaţi, datorită gravităţii faptei reţinute în sarcina acestora şi a stării de insecuritate pe care ar produce-o în comunitate punerea în libertate a unor persoane capabile să comită astfel de infracţiuni de omor, în condiţii de cruzime şi cu ascunderea faptei pe o perioadă lungă de timp, ceea ce a determinat îngreunarea cercetărilor şi a provocat suferinţe suplimentare familiei victimei.
În consecinţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza Deciziei penale nr. 41 din 9 martie 2012 a respins cererea de suplimentare a probatoriului formulată de către apelantul inculpat R.Ş.B., ca neutilă cauzei.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.D.E. şi R.Ş.B. şi de partea civilă M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 413 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa şi a fost respins ca tardiv apelul declarat de partea civilă Z.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin aceeaşi decizie penală, Curtea a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 16 martie 2011 la zi, dispunând obligarea apelanţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat recurs inculpaţii S.D.E. şi R.Ş.B. şi părţile civile M.R. şi Z.R., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat S.D.E. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea hotărârilor pronunţate în cauză fundamentat într-o primă critică pe neacordarea inculpatului beneficiului disp. art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care acesta a recunoscut faptele astfel cum le reţinuse actul de inculpare.
Se susţine în acest sens că reducerea pedepsei este un beneficiu al legii, şi nu un atribut al aprecierii instanţei de judecată, astfel încât alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. nu este menţionat printre cele care nu se aplică în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, dispoziţiile de favoare aplicându-se indiferent de gravitatea infracţiunii.
Drept urmare, în opinia apărării, în ipoteza în care instanţa apreciază că pedeapsa aplicată este închisoarea şi nu detenţiunea pe viaţă, se impunea reducerea cu 1/3 a pedepsei aplicate inculpatului S.D.E.
În sprijinul celor susţinute de recurentul inculpat prin apărătorul său a arătat că scopul alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. este încurajarea unei atitudini sincere a inculpatului, indiferent de gravitatea faptei, iar reverificarea cauzei de către instanţă nu trebuie să aibă repercusiuni asupra beneficiului acordat de lege în cazul recunoaşterii, normele prevăzute în art. 3201 alin. (1) - (6) C. proc. pen. fiind de natură procesual penală, ce au în vedere proceduri de constatare a existenţei faptei, analiza aspectelor materiale legate de faptă, iar alin. (7) al aceluiaşi articol reprezentând o normă penală favorabilă celor care îşi recunosc fapta.
S-au invocat circumstanţe atenuante care fac necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege, constând, în afara recunoaşterii faptei, în interesul arătat de inculpat S.D.E. în a ajuta familia victimei, dar şi în naşterea propriului copil, aspect ce poate reprezenta o motivaţie suficientă pentru corijare, reintegrare socială şi întărirea respectului pentru viaţă, precum şi regretul sincer ce reiese din întreaga atitudine manifestată de inculpat.
Recurentul inculpat R.Ş.B. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.
O altă critică a vizat neîncuviinţarea de către instanţă a unor probatorii - esenţiale în opinia inculpatului - în înlăturarea prezumţiei create prin rechizitoriu potrivit căreia ar fi participat la săvârşirea faptei, ceea ce ar impune, sub incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea audierii martorilor, solicitări la companiile de telefonie mobilă a unor precizări cu privire la localizarea inculpatului la data evenimentelor, în baza celor două cartele SIM, a identificării apelurilor şi destinaţia convorbirilor efectuate de pe aceste cartele, precum şi a solicitării Institutului Naţional de Criminalistică de a comunica informaţii în legătură cu posibilitatea îndepărtării petelor de sânge de pe un obiect metalic, prin spălare, în condiţiile tratării cu luminol.
Într-o altă critică, inculpatul S.D.E. şi-a susţinut nevinovăţia, în calitate de coautor la faptele ce au format obiectul judecăţii, arătând că probele administrate în cauză nu sunt de natură a înlătura orice incertitudine şi a conduce la condamnarea sa, fără a ne afla în prezenţa unei grave erori judiciare.
Se susţine, din această perspectivă, că instanţele în mod eronat au coroborat probele administrate la urmărirea penală cu cele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, reţinând doar aspecte ce îl incriminează pe inculpat, fără a aprecia probele plecând de la prezumţia de nevinovăţie în scopul aflării adevărului, înlăturând în mod nejustificat declaraţiile martorilor P.C. şi S.M.P., N.A., în împrejurările în care aceste declaraţii conturau o altă situaţie de fapt decât cea care a fundamentat acuzarea inculpatului R.Ş.B.
Se mai pretinde că faptul că inculpatul a manifestat iniţial o poziţie de nerecunoaştere a infracţiunii economice nu poate constitui pentru instanţă o convingere în sensul în care acesta ar fi participat la infracţiunea de omor deosebit de grav.
În raport cu probatoriul ce a fundamentat trimiterea în judecată a inculpatului, apărarea susţine că există dubii asupra interpretării acestor probe, în defavoarea inculpatului, încălcându-se astfel principiul in dubio pro reo.
Prin declaraţiile sale, inculpatul S.D.E. a arătat că la săvârşirea faptei a participat şi inculpatul R.Ş.B., descriind modalitatea participării acestuia, însă aspecte importante relatate de acesta nu se coroborează cu celelalte probe administrate, lăsând loc de alte interpretări decât cele făcute de organul de urmărire penală şi lăsând neexplicate anumite momente şi fapte din succesiunea evenimentelor.
Astfel, se arată că deşi inculpatul S.D.E. descrie la un interval destul de mare de timp, în mod minuţios, faptele - discuţii telefonice cu victima, orele când au avut loc, deplasările, participarea fiecărui inculpat la suprimarea vieţii victimei, obiectul cu care a fost lovită, locul achiziţionării acelor saci de plastic, transportarea şi incendierea victimei - s-au ivit o serie de contradicţii în cele declarate.
În concret, deşi inculpatul S.D.E. a arătat iniţial că pregătirea portbagajului autoturismului K prin izolarea cu saci de plastic s-a făcut la oprirea din faţa staţiei de metrou Militari, ulterior a declarat că aceasta s-a produs la locul atacării victimei; deşi inculpatul a declarat că telefonul victimei a fost preluat de cei doi inculpaţi, declaraţia sa nu se coroborează cu cea a martorei T.F. (concubina inculpatului S.D.E.).
Astfel, martora T.F. a arătat instanţei că cei doi inculpaţi au plecat în jurul orelor prânzului şi nu a avut posibilitatea să-l contacteze pe S.D.E., căci acesta avea telefonul închis, ceea ce se coroborează cu datele furnizate de operatorii de telefonie mobilă, din care reiese că în noaptea respectivă, în terminalul inculpatului S.D.E. fusese introdusă cartela inculpatului R.Ş.B. Pe acest aspect nu s-a admis nicio probă din care să rezulte de ce una din cartelele inculpatului R.Ş.B. (ce deţinea mai multe terminate şi cartele SIM) a fost introdusă în terminalul inculpatului S.D.E., fiind folosită la contactarea unor persoane apropiate inculpatului R.Ş.B.
În apărarea sa, recurentul inculpat R.Ş.B., prin apărătorul său, procedează în cuprinsul motivelor de recurs înfăţişate în scris - la o analiză a declaraţiilor martorilor T.F., Z.Gh., M.R., B.Ş., S.M.P., D.F.I., S.I., A.D., G.V., S.F., dar şi a rapoartelor de expertiză medico-legală privind ADN-ul victimei, evidenţiind elementele cu caracter controversat în plan probator care nu pot contura, în opinia sa, cu certitudine convingerea că inculpatul R.Ş.B., a participat la săvârşirea infracţiunii de care este acuzat.
În opinia recurentului inculpat R.Ş.B., nici declaraţiile inculpatului S.D.E., nici cele ale martorilor evocaţi, nu susţin convingător teoria acuzării.
Declaraţiile coinculpatului sfidează o logică normală în susţinerea inculpatului R.Ş.B. şi nu sunt confirmate de alte probe, în împrejurarea în care acesta arată că a încercat să stranguleze victima cu acel lanţ cumpărat cu acest scop, însă nu a reuşit, deşi victima prezenta la momentul faptelor un grad ridicat de alcoolemie, împrejurare în care a fost necesară intervenţia celuilalt coinculpat care s-ar fi deplasat la portbagajul maşinii pentru a aduce cuiul de remorcare pentru a ucide victima.
Un alt aspect controversat îl constituie, în viziunea inculpatului R.Ş.B., faptul că inculpatul S.D.E., nu-şi aminteşte ce a făcut cu lanţul, cu care a încercat imobilizarea victimei, dar şi susţinerea acestuia, potrivit cu care inculpatul ar fi intenţionat secţionarea corpului victimei, îndepărtarea unor părţi din corpul acesteia, în scopul neidentificării, prin decapitarea şi tăierea degetelor, achiziţionând pentru asta un satâr şi foarfece în condiţiile în care satârul era suficient.
De asemenea, explicaţia oferită de inculpatul S.D.E., cu referire la aruncarea satârului într-un coş de gunoi de lângă blocul unde locuia, cu precizarea că nu-şi aminteşte ce a făcut cu foarfecă şi lanţul, nu este plauzibilă. În plus, se susţine de către recurentul inculpat R.Ş.B., că dacă coinculpatul S.D.E., nu a primit niciodată folosinţa autoturismului K şi nu el a fost cel care a lovit victima cu cârligul de remorcare, este greu de explicat cum la reconstituirea efectuată de organele de urmărire penală inculpatul S.D.E. s-a dus cu siguranţă la portiera autoturismului, a ridicat mocheta şi a scos cârligul de remorcare de sub roata de rezervă, indicând organelor judiciare că acela era obiectul cu care victima fusese lovită.
În fine, recurentul inculpat R.Ş.B., susţine că mobilul reţinut de organele de urmărire penală, care ar fi condus la suprimarea vieţii victimei D.A. s-a bazat considerabil pe declaraţiile inculpatului S.D.E., fără a se ţine seama că la data săvârşirii infracţiunii de omor nu exista vreo sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la nicio infracţiune economică, astfel încât teoria, potrivit căreia victima ar fi ameninţat inculpatul că dacă nu vor rezolva situaţia, va anunţa organele legale, poate fi pusă la îndoială, iar mobilul crimei ar putea fi cu totul altul.
Nici probele biologice recoltate din autoturismul K nu sunt, în opinia inculpatului, de necontestat în sensul prezenţei inculpatului, în acea noapte la locul săvârşirii infracţiunii, în împrejurarea în care R.Ş.B. a împrumutat autoturismul coinculpatului, sens în care stă şi declaraţiile martorei S că a văzut pe inculpatul S.D.E., conducând acea maşină, nefiind însoţit de altă persoană.
Inculpatul R.Ş.B. a solicitat, pe cale de consecinţă, achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând greşita sa condamnare, urmare a comiterii unei grave erori de fapt, iar în plan subsidiar, sub incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen., reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului.
Recurentele părţi civile M.R. şi Z.R. nu au motivat recursurile formulate în cauză.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, expune:
În raport cu cazul de casare invocat de inculpatul R.Ş.B. - analizat în mod prioritar vizând neadministrarea de către instanţa de control judiciar a unor probe cu caracter esenţial în dezlegarea acţiunii penale, critici ce se circumscriu, în opinia apărării inculpatului disp. art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - efectuând propriul examen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată susţinerea nefondată.
Astfel solicitarea inculpatului cu privire la audierea unor martori, de reexpertizare criminalistică a acelui cârlig de remorcare folosit la agresiunea victimei, obţinerea de informaţii, relaţii de la operatorii de telefonie mobilă - de altfel, cereri de completare a probatoriului cauzei - formulate în faţa instanţei de prim control judiciar - au fost respinse, fiind apreciate ca neutile motivându-se judicios respingerea acestor probatorii.
Cazul de casare invocat priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa, printre altele, asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile, libertăţile şi să influenţeze soluţia procesului.
Or, în prezenta cauză, instanţa de apel s-a pronunţat, în mod motivat, asupra cererilor formulate de către apelantul inculpat, argumentând corespunzător de ce nu consideră necesară completarea materialului probator.
De altfel, examinând criticile avansate de acelaşi inculpat, critici subsumate cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că aspectele cu caracter controversat ce au rezultat în urma administrării probatoriului cauzei şi care, în opinia recurentului inculpat R.Ş.B. ar fi putut fi lămurite, astfel cum pretinde inculpatul, în urma completării materialului probator al cauzei, conform solicitării acestuia, nu sunt de natură a pune la îndoială vinovăţia inculpatului.
Inculpatul susţine, că prin condamnarea sa s-a produs o eroare gravă de fapt, instanţa stabilind o situaţie de fapt contrară probelor dosarului, pretinsa sa participare la săvârşirea în calitate de coautor a infracţiunii de omor deosebit de grav, nefiind reflectată cu certitudine în probele cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că în sprijinul susţinerii nevinovăţiei sale, recurentul inculpat R.Ş.B., a dezvoltat, în detaliu, în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris, în faţa instanţei de recurs o serie de inadvertenţe ce ar rezulta din declaraţiile coinculpatului, ale martorilor audiaţi, dar şi a lipsei de certitudine a probelor cu caracter ştiinţific, ceea ce, în viziunea sa, ar fi trebuit să oblige instanţele să valorifice pe deplin principiul in dubio pro reo.
Efectuând propriul demers analitic asupra probatoriului administrat în cauză, în raport cu criticile avansate de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că starea de fapt, reţinută de ambele instanţe, este conturată de materialul probator administrat, din analiza şi coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în are au acţionat cei doi inculpaţi, la data de 16/17 august 2010 în a suprima viaţa victimei D.A., încadrarea juridică dată faptelor comise, fiind justă şi corespunzător situaţiei de fapt reţinute.
Argumentele de ordin factual şi legal aduse de instanţe în sprijinul şi motivarea soluţiilor adoptate sunt convingătoare, astfel încât tragerea la răspundere penală a inculpatului întruneşte pe deplin exigenţele legii.
Reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, în timp ce inculpatul R.Ş.B., a recunoscut săvârşirea faptei, încă din cursul urmăririi penale, solicitând beneficiul dispoziţiilor de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. - conduita procesuală manifestată constant şi inclusiv în faţa Instanţei supreme - inculpatul R.Ş.B. a negat comiterea faptei pe parcursul întregului proces penal, încercând să dovedească nevinovăţia sa în sensul neparticipării la fapta de omor deosebit de grav privind pe victima D.A.
Materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, precum şi cel rezultat în urma cercetării judecătoreşti - plângerea formulată de M.R. (concubina victimei), declaraţia inculpatului, procesul-verbal de confruntare, declaraţiile martorilor T.F., B.Ş., Z.Gh., S.l., D.F.l., A.D., G.V, S.F., procesul-verbal de conducere în teren a inculpatului S.D.E., Raportul de expertiză medico-legală ADN nr. A15/1522 din 8 martie 2011, cel de autopsie a victimei, procesele-verbale de analiză a listingului telefonic, de percheziţie domiciliară, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică a Poliţiei Sector 2 Bucureşti din care reiese că inculpatul R.Ş.B., a fost cel care a care a completat avizele de expediţie, înscrisurile fiind folosite de acelaşi inculpat pentru ridicarea plicurilor personalizate de la societatea prejudiciată, dar şi mijloacele materiale de probă fundamentează, fără vreun dubiu, vinovăţia celor doi inculpaţi, în săvârşirea infracţiunii ce a făcut obiectul judecăţii.
Contrar celor învederate de recurentul inculpat R.Ş.B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, astfel cum instanţele au făcut-o, că mobilul acţiunii infracţionale l-a constituit faptul că victima i-a ameninţat pe cei doi inculpaţi că îi va denunţa, întrucât folosindu-se de firma sa - SC M.P. SRL Bucureşti, emiteau bilete la ordin fără acoperire, inducând în eroare societăţi comerciale.
Din această perspectivă, aspectul că la data săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav nu ar fi existat vreo infracţiune economică înfăptuită sau sesizată organelor de urmărire penală, nu are relevanţă şi nu poate pune sub semnul îndoielii raţiunea pentru care cei doi inculpaţi ar fi hotărât suprimarea vieţii lui D.A.
De altfel, probatoriul cauzei a evidenţiat că în acea seară victima a apelat pe telefonul mobil pe inculpatul S.D.E., apoi pe inculpatul R.Ş.B., şi le-a cerut să meargă să o caute pe concubina sa, pe care nu o găseşte, precizând că va merge la poliţie, ocazie cu care se va autodenunţa cu privire la înşelăciunile comise acelor societăţi comerciale, împrejurări în care inculpaţii au decis să comită fapta.
Pe de altă parte, prezenţa inculpatului R.Ş.B., la locul şi în momentul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav asupra victimei, participarea acestui inculpat la comiterea unor acte de executare alături de celălalt inculpat a fost confirmată, în mod neîndoielnic, de probatoriul cauzei.
În concret, întâlnirea celor doi inculpaţi în data de 16 august 2010, este relevată de martora T.F. care declară că inculpatul R.Ş.B., l-a sunat pe concubinul său la acea dată cerându-i să se întâlnească în faţa blocului şi, deşi, inculpatul S.D.E. a promis concubinei sale că va reveni curând în domiciliu, s-a întors abia a doua zi, timp în care nu a putut fi contactat telefonic, iar când a cerut explicaţii, inculpatul a refuzat să le dea.
Aşa cum în mod just au reţinut instanţele, probele cauzei au evidenţiat, de asemenea, întâlnirea dintre cei doi inculpaţi şi victimă, dovadă fiind în acest sens declaraţia martorului Z.Gh. care a arătat că în acea seară a vorbit la telefon cu victima care i-a relatat că era împreună cu cei doi inculpaţi, urmând a se deplasa la Teiş judeţul Dâmboviţa, pentru a-şi lua copiii minori de la concubina sa.
Într-adevăr, modalitatea în care inculpaţii au acţionat în acea noapte în suprimarea vieţii victimei D.A. a fost înfăţişată de inculpatul S.D.E., acesta aducând detalii cu privire la evenimentele astfel cum s-au succedat, la contribuţia fiecăruia dintre coinculpaţi, în pregătirea actelor şi în executarea acestora, însă nu trebuie omis aspectul că susţinerile acestui inculpat se înscriu în registrul probator al cauzei, conducând la concluzia vinovăţiei celor doi inculpaţi.
Inculpatul R.Ş.B. a negat constant comiterea faptei construindu-şi apărarea prin încercarea de a demonta susţinerile coinculpatului şi încercând să demonstreze că altele ar fi raţiunile pentru care inculpatul S.D.E., îl incriminează, respectiv dorinţa de răzbunare a acestuia pentru faptul că nu primise suficienţi bani proveniţi din înşelăciunile comise în dauna diverselor firme, dar şi pentru faptul că ar avea o situaţie materială mai bună, ori că S.D.E., l-ar bănui că el ar fi de fapt tatăl copilului martorei T.F.
Analizând apărările formulate, criticile ample aduse în contextul motivelor de recurs de către inculpatul R.Ş.B., Înalta Curte observă, aşa cum instanţele au făcut-o, că atitudinea evident oscilantă a acestui inculpat, atitudine manifestată de-a lungul întregii procedurii judiciare, prezentarea diferitelor versiuni relevă lipsa sa de sinceritate şi este infirmată de materialul probator al cauzei. Se impune precizarea că probele pe care inculpatul le-a propus în dovedirea nevinovăţiei sale nu au evidenţiat lipsa inculpatului de la locul şi în momentul săvârşirii infracţiunii ori prezenţa sa într-o altă locaţie.
Referitor la susţinerile inculpatului cu privire la datele incomplete şi incorecte furnizate de operatorii de telefonie mobilă vizând utilizatorul posturilor telefonice cartele SIM, aparţinând inculpatului R.Ş.B. în perioada ce interesează - noaptea de 16 august 2010/17 august 2010, instanţele au apreciat în mod justificat că acestea sunt nefondate. S-a arătat în acest sens că informaţiile furnizate cu referire la folosirea terminalelor mobile ale inculpatului şi victimei, cât şi la localizarea geografică a semnalelor nu pot fi puse la îndoială în planul veridicităţii informaţiilor .
Revenind la participarea inculpatului R.Ş.B. la săvârşirea infracţiunii alături de inculpatul S.D.E., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect instanţele, în motivarea soluţiilor lor, au remarcat caracterul nereal al susţinerilor acestuia în contextul unei conduite procesuale extrem de oscilante.
În concret, în explicaţiile pe care le-a oferit organelor judiciare cu privire la ceea ce a făcut în noaptea de 16 august 2010, cât şi ulterior, inculpatul a susţinut iniţial că nu s-a întâlnit cu celălalt inculpat, apoi a revenit, arătând că s-a întâlnit cu el, putându-se deduce că a procedat astfel întrucât filmările de la supermarket-ul unde cei doi fuseseră împreună să cumpere anumite obiecte pentru disimularea crimei i-ar fi creat reale dificultăţi în construirea apărării.
În acelaşi registru se înscrie, printre altele, conduita inculpatului în a nega cu vehemenţă, iniţial activitatea de înşelăciune a unor societăţi comerciale, realizată prin folosirea identităţii victimei şi cu ştiinţa acesteia, ca apoi să recunoască acele acţiuni ilicite, în împrejurările în care fusese recunoscut de martori ca fiind cel care se prezenta împreună cu S.D.E. la sediile societăţilor înşelate.
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului inculpat R.Ş.B., şi în deplin acord cu concluziile la care au ajuns instanţele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că dincolo de orice dubiu, prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată, iar exigenţele în materia aprecierii probelor au fost respectate în cauză.
Astfel, instanţele au procedat la o completă şi justă apreciere a probelor, verificând probele, administrând probe noi, înlăturând contradicţiile ivite între probe şi ajungând în final la certitudine.
Aprecierea probatoriului cauzei s-a fundamentat pe o analiză minuţioasă a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor, înlăturându-se motivat acele probe ce nu se încadrau în ansamblul probator spre exemplificare, înlăturarea declaraţiei martorului P.C. - martor propus în apărare de către inculpat - în împrejurările în care aceasta era irelevantă în cauză, în dovedirea aspectului că inculpatul s-ar fi aflat la momentul săvârşirii faptei în alt loc, respectiv la domiciliul său. În declaraţia sa, martorul pretindea că ştia că inculpatul S.D.E. deţinea un autoturism B, iar inculpatul R.Ş.B. o K, aspect nereal în condiţiile în care ambele autoturisme erau proprietatea lui R.Ş.B.
În acelaşi sens a fost apreciată şi declaraţia martorului S.M.P. (propus de asemenea în apărare) care relata că în acea seară, în jurul orelor 22:30 şi-a aşteptat mama care o vizita pe martora N.A., cca 15 - 20 min., iar când aceasta a sosit, i-a povestit că a discutat şi cu inculpatul, aspect inexact însă, şi contrar realităţii, în împrejurările în care procesul-verbal întocmit la 24 ianuarie 2011 de I.P.J. Dâmboviţa îl localizează pe inculpat în cu totul alt loc decât la domiciliu.
Prin urmare, eliminarea din registrul probator al cauzei, a susţinerilor inculpatului R.Ş.B., a unora dintre declaraţiile martorilor (de ex.) N.A., mătuşa inculpatului şi formarea convingerii pe baza altor probe, în mod motivat, de către instanţe corespunde cerinţelor în aprecierea probelor, atâta timp cât instanţele au înlăturat tot ce nu are legătură cu cauza, este vag sau nesigur şi au ajuns, în cele din urmă, prin operaţiuni de deducţie, inducţie, analiză şi sinteză, la certitudine.
S-a stabilit aşadar, cu valoare de certitudine, că în noaptea de 16/17 august 2010 inculpaţii S.D.E. şi R.Ş.B. au cauzat decesul victimei D.A., prin aplicarea unor lovituri repetate, folosindu-se obiecte apte în scopul urmărit, dar şi prin ştrangulare cu un lanţ, precum şi prin procedee de strivire prin trecerea în mod recurent cu autoturismul peste trupul victimei, violenţe ce au culminat cu incendierea victimei în pădurea Comana din localitatea Prundu, unde a survenit decesul acesteia.
În considerarea situaţiei de fapt reţinute, instanţele au procedat la o corectă încadrare juridică a faptelor realizând tragerea la răspundere penală a celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 lit. a) C. pen., în contextul în care s-au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prin locul în care actele de executare s-au comis în public şi omor deosebit de grav prin mijloacele folosite de inculpat pentru a reuşi suprimarea vieţii victimei, calificate ca şi cruzimi.
O critică a celor doi inculpaţi având caracter comun a vizat, în plan subsidiar pentru inculpatul R.Ş.B., individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.
Astfel, inculpatul R.Ş.B. a învederat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că, în ipoteza în care nu va constata incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., să procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepsei aplicate, pedeapsă care este mult prea aspră în opinia sa.
Aceleaşi critici a formulat şi inculpatul S.D.E., invocând circumstanţele personale favorabile ce ar determina reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Inculpatul S.D.E. a reiterat, însă, în contextul individualizării judiciare a pedepsei, criticile formulate în faţa instanţei de prim control judiciar, susţinând că în mod greşit instanţele nu au operat în cazul său reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în împrejurările în care a recunoscut integral faptele comise, a colaborat cu organele judiciare pentru aflarea adevărului privind activitatea infracţională a ambilor inculpaţi.
Referitor, pentru început, la operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată celor doi inculpaţi - pedeapsa de 25 ani închisoare pentru inculpatul R.Ş.B. şi pedeapsa de 20 ani închisoare pentru inculpatul S.D.E., precum şi a pedepsei complementare şi accesorii astfel cum au fost stabilite de instanţa fondului şi menţinute de instanţa de prim control judiciar - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea corespund, prin natură, durata, modalitate de executare, scopurilor pedepsei, asigurând prevenţia socială, dar şi reinserţia socială a inculpaţilor, reflectând totodată gravitatea deosebită extremă a infracţiunii săvârşite, gradul de pericol social foarte ridicat al faptei.
Nu poate fi omisă din registrul circumstanţelor reale ale cauzei modalitatea în care inculpaţii au acţionat, nelăsând practic nicio şansă de supravieţuire victimei, omorul deosebit de grav fiind dat de maniera în care inculpaţii au înţeles să suprime viaţa victimei, prin cauzarea unor suferinţe, puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea violentă.
Din această perspectivă solicitarea inculpatului S.D.E. privind reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare în favoarea sa, justificate prin recunoaşterea faptei, regretul manifestat, în contextul art. 74 lit. c) C. pen., nu poate fi primită, iar instanţele au evaluat în mod just gravitatea extremă a faptei, mobilul crimei, concluzionând că prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 20 ani închisoare, faţă de pedeapsa aplicată celuilalt inculpat - care a manifestat o conduită procesuală contrară - s-a realizat o individualizare judiciară proporţională, valorificându-se atitudinea sinceră a lui S.D.E.
În raport cu critica distinctă adusă de inculpatul S.D.E. şi care vizează neaplicarea dispoziţiilor de favoare ale art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţia pe viaţă.
Aşadar, procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu este aplicabilă dacă acţiunea penală priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav (fie ea în faza de tentativă şi consumată) întrucât potrivit art. 176 C. pen., infracţiunea de omor deosebit de grav se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
Interpretarea logică a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. impune concluzia că regula procedurii simplificate a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei - aşa cum a prevăzut-o legiuitorul în cuprinsul dispoziţiilor alin. (1) - (6) din acelaşi text de lege - nu este aplicabilă în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu închisoare sau detenţie pe viaţă.
În adevăr, infracţiunea de omor deosebit de grav - art. 176 C. pen. - se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
În mod evident, o asemenea infracţiune face excepţie de la instituţia reglementării art. 3201 C. proc. pen., iar susţinerea recurentului inculpat, prin apărătorul său, potrivit căreia, deşi într-o asemenea ipoteză nu ar fi aplicabile alin. (1) - (6) ale art. 3201 C. proc. pen., şi-ar afla incidenţa prima teză a alin. (7), urmând a opera reducerea de pedeapsă - nu poate fi primită, fiind lipsită de logică juridică.
Este de observat că instituţia introdusă de legiuitor prin Legea nr. 202/2010 - judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - art. 3201 C. proc. pen. - cuprinde o serie de norme procesual penale cu valoare de atenuare a răspunderii penale, neputând fi contestat acestei instituţii de drept procesual penal componenţa de drept substanţial, iar reglementarea se impune a fi interpretată în mod unitar în coeziunea alineatelor art. 3201 C. proc. pen., fiind de neconceput interpretarea unilaterală, trunchiată a textelor, prin înfrângerea voinţei legiuitorului.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţi.
Referitor la recursurile formulate de recurentele părţi civile Z.R., ca reprezentant legal al minorilor D.M.L. şi D.N.B. (fiii victimei), recurs nemotivat - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că într-o primă cale de atac (apelul) partea civilă a criticat cuantumul scăzut al despăgubirilor acordate de prima instanţă solicitând majorarea acestora, însă Curtea a constatat tardivitatea apelului, respingându-l ca atare potrivit art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fără a mai proceda la analiza pe fond.
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie partea civilă nu a înţeles să expună motivele pentru care a înţeles să formuleze recurs, astfel încât controlul exercitat de Instanţa supremă se limitează a evalua corecta respingere ca tardiv a apelului promovat cu depăşirea termenului legal, context în care recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile M.R., de asemenea nemotivat, se poate observa că în faţa primei instanţe de control judiciar criticile acesteia au vizat soluţionarea acţiunii penale, prin aplicarea unei pedepse prea blânde inculpatului R.Ş.B. impunându-se, în opinia părţii civile, o pedeapsă mai aspră, chiar detenţia pe viaţă.
În latura sa civilă, hotărârea instanţei fondului a fost criticată în planul cuantumului scăzut al despăgubirilor materiale şi morale.
Curtea, procedând la o analiză corectă a probatoriului cauzei, atât în latura sa penală, cât şi în cea civilă, a respins apelul formulat însuşindu-şi în mod întemeiat concluziile primei instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate şi recursul formulat de partea civilă M.R.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 martie 2011, la 31 mai 2012.
Va obliga pe fiecare dintre recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariul parţial apărător desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.R. şi Z.R. şi de inculpaţii S.D.E. şi R.Ş.B. împotriva Deciziei penale nr. 41 din 09 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 martie 2011 la 31 mai 2012.
Obligă pe fiecare dintre recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariul parţial apărător desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2009/2012. Penal → |
|---|
