ICCJ. Decizia nr. 2060/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2060/2012
Dosar nr. 8999/2/2011/a5
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă, în parte, cererea formulată de inculpatul T.S.I.
În baza art. 160 alin. (3) C. proc. pen. s-a modificat controlul judiciar instituit în sarcina inculpatului prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a încuviinţat ca inculpatul T.S.I. să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 10 iunie 2012 – 20 iulie 2012, respingându-se capătul de cerere privind posibilitatea părăsirii ţării.
S-a luat act că inculpatul T.S.I. a renunţat la cererea de modificare a controlului judiciar formulată la data de 25 aprilie 2012.
Prin aceeaşi hotărâre au fost admise cererile formulate de inculpatul P.A. şi revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, încuviinţându-se ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu şi ţara, în perioada 22 iunie 2012 - 2 iulie 2012, pentru a merge în concediu de odihnă în Grecia.
Totodată a fost admisă şi cererea formulată de inculpatul A.V.
În baza art. 160 alin. (3) C. proc. pen. a fost modificat controlul judiciar instituit în sarcina inculpatului A.V., prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încuviinţându-se ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu şi ţara, în perioada 6 iunie 2012 - 31 iulie 2012.
În privinţa cererii formulate de inculpatul P.A., Curtea a reţinut că este fondată, pentru cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, cum este şi cea de a nu părăsi localitatea, ceea ce s-a şi întâmplat în cauza de faţă.
Astfel, prin încheierea din 20 octombrie 2012 s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
De la data luării măsurii susmenţionate în cauză au fost audiaţi toţi inculpaţii şi martorii, procesul penal desfăşurându-se în bune condiţii, pe parcursul celor 8 luni care au trecut.
Analizarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive nu poate fi privită separat de faza procesuală în care se află cauza, respectiv la momentul epuizării probatoriilor care nu mai pot fi influenţate în nici un mod, iar revocarea măsurii nu poate afecta asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
Este adevărat că simpla finalizare a fazei de cercetare judecătorească nu reclamă de la sine dispariţia temeiurilor care să justifice menţinerea unei măsuri preventive, dar, este la fel de adevărat că nici nu se poate ignora această împrejurare şi nici nu se poate îndepărta din contextul discuţiei asupra unei durate rezonabile a unei astfel de măsuri preventive.
Pe de altă parte nu s-ar putea raţiona că revocarea unei astfel de măsuri preventive l-ar determina pe inculpat să se sustragă de la judecată ori de la executarea pedepsei în caz că va fi găsit vinovat şi va fi condamnat. În acest sens nu există la dosar niciun fel de date care să conducă la ideea că inculpatul s-ar sustrage de la judecată sau că ar avea un profil psihologic care s-ar determina să ia decizii iraţionale. Mai mult, în numeroase rânduri jurisprudenţa CEDO s-a pronunţat în sensul că menţinerea unei măsuri preventive trebuie raportată nu doar la gravitatea faptelor, ci la alte circumstanţe, în special cele cu privire la caracterul persoanei, profesia, resursele materiale, domiciliul său.
Ori, toate datele personale ale inculpatului sunt de natură să conducă la ideea unei persoane care prezintă garanţii că în caz de revocare a măsurii preventive căreia i se supune în prezent ar avea un comportament care să împiedice buna desfăşurare a procesului penal sau care să-l determine să se sustragă de la judecată.
Referitor la cererea formulată la 28 mai 2012, inculpatul A.V. prin care a solicitat instanţei modificarea temporară a controlului judiciar instituit prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, motivat de faptul că în calitate de secretar general al AFC Astra Ploieşti, este nevoit să se deplaseze în străinătate, având împuternicirea Comitetului Director în acest sens, Curtea a constatat că este fondată.
Rezultă din actele dosarului că prin decizia nr. 4072 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a instituit în sarcina inculpatului obligarea de a nu părăsi raza teritorială a Municipiului Bucureşti.
Ulterior, întrucât inculpatul avea locul de muncă la SC F.C.A. Ploieşti, s-a dat posibilitatea inculpatului să se deplaseze pe întreg teritoriul ţării.
Prin Hotărârea din 21 mai 2012 (fila 76) Comitetul Director al Asociaţiei F.C.A. Ploieşti a fost împuternicit inculpatul A.V., ca în calitatea sa de Secretar General, să se deplaseze în străinătate în perioada iunie – iulie 2012 în scopul vizionării unor locaţii (terenuri de fotbal pentru joc şi antrenament) hoteluri pentru cazare şi masă şi pentru negocierea preţurilor.
Din fişa postului anexă la contractul nr. 9 din 01 februarie 2012, rezultă că inculpatul are ca atribuţii probleme legate de deplasarea în străinătate, răspunzând printre altele de relaţiile internaţionale ale clubului (fila 82).
De precizat că până la acest moment nu s-a făcut o solicitare similară.
Având în vedere cele sus menţionate, instanţa a apreciat că admiterea cererii şi modificarea controlului judiciar temporar pentru perioada 6 iunie – 31 iulie 2012 nu împiedică cu nimic buna desfăşurare a procesului penal.
De altfel, persoana inculpatului prezintă suficiente garanţii că a înţeles consecinţele ce ar decurge din încălcarea obligaţiilor instituite prin controlul judiciar de care beneficiază.
La termenul din 30 mai 2012, inculpatul T.S.I. a solicitat modificarea controlului judiciar instituit în sarcina sa, în sensul de a avea posibilitatea deplasării în afara localităţii de domiciliu şi a ţării pentru a rezolva situaţii legate de administrarea firmei SC S.B.S. SA al cărei acţionat principal este.
Examinând cererea sa şi actele depuse în dovedirea ei, Curtea a constatat că aceasta este fondată în parte.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul T.S.I. este preşedintele Consiliului de Administraţie al SC S.B.S. SA, societate care asigură numeroase locuri de muncă, de ordinul sutelor şi care are în derulare contracte în diverse localităţi din ţară.
Întrucât se traversează o perioadă dificilă din punct de vedere economico - financiar este pertinentă dorinţa inculpatului de a asigura un bun management firmei respective.
Inculpatul a mai beneficiat de modificări ale controlului judiciar şi a respectat orice dispoziţie dată de instanţă, astfel încât nu există suspiciuni că noua modificare a controlului judiciar ar fi de natură să cauzeze perturbări bunei desfăşurări a procesului penal.
Astfel fiind, în baza art. 1603 C. proc. pen. s-a admis în parte cererea formulată de inculpatul T.S.I., se va modifica controlul judiciar instituit în sarcina sa prin decizia penală nr. 4072 din 21 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a încuviinţat ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 10 iunie – 20 iulie 2012.
S-a respins capătul de cerere privind posibilitatea de a părăsi ţara pentru perioada invocată mai sus, întrucât pentru rezolvarea problemelor cu firmele „E.K.R. GmbH"; Germania şi L.S.B. GMBH – Germania s-a mai încuviinţat părăsirea teritoriului ţării prin încheierea din 11 aprilie 2012.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie solicitând admiterea lui, casarea încheierii şi rejudecând să se respingă cererile inculpaţilor.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este fondat dar nu pentru cele criticile expuse oral în faţa instanţei ci pentru considerentele ce urmează a fi arătate:
În conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei legal care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. În cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, revocarea acesteia se examinează şi în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la C.E.D.O., care prevede, în paragrafele 2 şi 3, că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Instanţa dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Raportat la datele dosarului se constată că în mod corect Curtea de Apel a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2011 faţă de inculpatul P.A., constatând că nu există la dosar nici un fel de date care să conducă la ideea că inculpatul s-ar sustrage de la judecată sau că ar avea un profil psihologic care l-ar determina să ia decizii iraţionale. De altfel acesta a părăsit ţara, cu încuviinţarea instanţei, în mai multe rânduri, iar buna desfăşurare a procesului penal nu a fost periclitată. Constatând că inculpatul a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată şi menţinută, obligaţiile dispuse de instanţa de judecată, s-a prezentat la fiecare termen de judecată şi a fost audiat cu privire la infracţiunile reţinute prin rechizitoriu, justificat s-a dispus revocarea măsurii preventive.
Având în vedere că revocarea unei măsuri preventive presupune încetarea temeiurilor care au determinat luarea acesteia, Înalta Curte constată că cererea privind încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu sau a ţării luată faţă de acelaşi inculpat P.A. a rămas fără obiect, motiv pentru care urmează a admite recursul.
Referitor la dispoziţia instanţei de a încuviinţa părăsirea localităţilor de domicilii şi a ţării, pe o durată de câteva zile, de către inculpaţii T.S.I. şi A.V., cu atenţionarea inculpaţilor asupra consecinţelor nerevenirii în ţară, Înalta Curte constată că aceasta este corectă şi nu contravine scopului pentru care s-a instituit măsura preventivă.
Pentru cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, va casa încheierea şi rejudecând, va respinge cererea privind încuviinţarea de părăsire a localităţii de domiciliu şi a ţării formulată de inculpatul P.A., ca rămasă fără obiect. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucuresti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 8999/2/2011 (3490/2011).
Casează în parte încheierea recurată numai în ceea ce priveşte cererea de părăsire a localităţii de domiciliu şi a ţării formulată de inculpatul P.A. şi rejudecând:
Respinge cererea ca nefondată constatând că aceasta a rămas fără obiect.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale ale apărătorului din oficiu în sumă de câte 25 de lei pentru inculpaţii A.V., T.S.I. şi P.A., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2057/2012. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2061/2012. Penal → |
|---|
