ICCJ. Decizia nr. 2051/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2051/2012
Dosar nr. 5466/87/2011
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din data de 10 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 5466/87/2011, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul V.M., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În considerentele sentinţei penale menţionate, s-a arată că prin adresa nr. 361/III/6/2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a înaintat Tribunalului Teleorman, în temeiul dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen., referatul cu propunere de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul V.M. împotriva sentinţei penale nr. 138 din 07 decembrie 2010 precum şi declaraţia dată de revizuent la data de 25 octombrie 2011, la procuror, spre competenta soluţionare, cauza fiind înregistrată pe rolul tribunalului la data de 12 decembrie 2011.
Prin sentinţa penală nr. 138 din 07 decembrie 2010 Tribunalul Teleorman a dispus următoarele: a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); a respins ca nefondată cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 din Legea 202/2010; în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în art. 174 C. pen.; în temeiul art. 174 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului V.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare; în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a şi lit. b) şi e) C. pen.; în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor menţionate mai sus, pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei principale;în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsa principală aplicată durata detenţiei preventive la zi.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa fondului a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte şi a constatat că nu a existat constituire de parte civilă. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Sentinţa tribunalului a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac exercitate de inculpat, respectiv apel, prin decizia nr. 20A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi recurs, prin decizia nr. 1620 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie.
Prin cererea de revizuire, condamnatul V.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 138 din 7 decembrie 2010, în esenţă, pentru următoarele motive:
- pedeapsa aplicată este prea mare în raport de gravitatea faptei comise şi de circumstanţele sale personale;
- nu i s-au aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.;
- în mod greşit s-a reţinut că victima nu a consumat alcool, deşi, înainte de a comite crima, au băut alcool împreună;
- la dosar nu există un raport de necropsie ci doar concluzii provizorii ale acestuia;
- nu a agresat victima cu un patent, aşa cum s-a reţinut, ci doar cu pumnul şi o zgardă;
- în cauză se impunea efectuarea unei expertize psihiatrice, dat fiind că în copilărie a suferit afecţiuni psihice, pentru care nu are însă acte medicale;
- nu a beneficiat de apărător la momentul prezentării materialului de urmărire penală;
- are familie şi doi copii minori cu probleme de sănătate iar situaţia lor financiară este precară;
- nu a comis fapta de omor a victimei D.B. cu intenţie ci, prin loviturile aplicate victimei, a urmărit să-l determine pe acesta să nu-l mai reclame la poliţie;
- greşit nu i s-au aplicat circumstanţe atenuante;
- se impune reaudierea martorei D.E., fiica victimei şi concubina sa, având în vedere că declaraţiile date de aceasta pe parcursul procesului penal au fost sub imperiul şocului suferit în urma decesului victimei.
Raportând cererea de revizuire, actele şi lucrările dosarului la dispoziţiile art. 403 alin. (1) şi art. 394 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta nu s-a încadrat în nici unul din cazurile de revizuire enumerate mai sus.
Sentinţa a cărei revizuire s-a solicitat de condamnat a fost pronunţată, aşa cum a rezultat din cuprinsul acesteia, în temeiul unui probatoriu legal şi complet, care include şi raportul de necropsie în ceea ce o priveşte pe victima D.B., aflat la fila 35, dosar urmărire penală, contrar celor susţinute de revizuent, şi din care a rezultat intenţia de a ucide, materializată, aşa cum s-a reţinut, în lovirea victimei în zone vitale dar şi cu obiecte apte să producă, prin formă dar şi prin intensitatea cu care s-a acţionat, la decesul victimei.
Cât priveşte cererea revizuentului de aplicare a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. s-a observat din cuprinsul sentinţei atacate că instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestei cereri, în sensul respingerii ca nefondată, motivat de faptul că inculpatul a înţeles în cursul cercetării judecătoreşti să uzeze de dreptul la tăcere, situaţie ce nu se încadrează în prevederile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd o declaraţie expresă a inculpatului de recunoaştere necondiţionată a faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei precum şi cererea expresă a acestuia de a se judeca în temeiul probelor administrate la urmărirea penală, pe care nu le contestă.
De asemenea, instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra cererii de înlăturare a dispoziţiei referitoare la recidivă [art. 37 lit. b)], sens în care a dispus în consecinţă, prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în art. 174 C. pen.
Nici motivul potrivit căruia în mod greşit s-a reţinut în raportul de necropsie al victimei că aceasta nu a consumat alcool, nu este întemeiat atâta vreme cât acest înscris nu a fost declarat fals prin hotărâre judecătorească sau printr-o ordonanţă a procurorului, astfel cum o cer prevederile art. 395 raportat la art. 394 alin. lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte acesta nu este privit ca determinant în pronunţarea hotărârii de condamnare.
De asemenea, nu constituie motiv de revizuire cererea condamnatului de reducere a pedepsei, prin reţinerea de circumstanţe atenuante ori reaudierea unor martori întrucât, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noi trebuie să fie faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi a conduce la o altă soluţionare a cauzei, iar nu aprecierea probelor făcută de instanţa de revizuire.
Cu alte cuvinte, incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este limitată la situaţia în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul că faptele sau împrejurările noi conduc la o soluţie opusă celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, cum în revizuire nu este posibilă readministrarea probelor sau prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat nu este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În cauză nu era obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, nefiind vorba de săvârşirea unei infracţiune pentru care legea prevede în mod obligatoriu efectuarea unei asemenea expertize, iar din probatoriu nu a rezultat că o asemenea probă era necesară, neexistând dovezi medicale care să reclame efectuarea acesteia, conform art. 117 C. proc. pen.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel revizuentul V.M., pe care a criticat-o pentru netemeinicie, arătând în cadrul motivelor de apel expuse oral că pedeapsa aplicată este prea mare şi că nu au fost acordate circumstanţele atenuante.
Prin decizia penală nr. 76/A din data de 6 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelul declarat de revizuentul V.M.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că s-a solicitat rejudecarea dosarului nr. 4680/87/2010 al Tribunalului Teleorman, în care, prin sentinţa nr. 138 din 07 decembrie 2010, a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Cererea a fost motivată, în fapt, de împrejurările că a recunoscut săvârşirea faptei încă de la urmărire penală, însă instanţa a respins solicitarea de aplicarea a art. 3201 C. proc. pen. pedeapsa aplicată este prea mare, nu s-a reţinut că victima consumase alcool, la dosar nu s-a depus raportul de necropsie, nu s-a efectuat expertiză psihiatrică, nu i s-a respectat dreptul la apărare şi se impune audierea unui martor.
În cadrul motivelor de apel expuse scris şi oral, revizuentul a arătat că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşite este prea mare, sentinţa fiind greşită întrucât i s-au acordat circumstanţele atenuante, nu a fost admisă cererea de a se face aplicarea art. 3201, în condiţiile în care a recunoscut fapta de pe parcursul urmăririi penale şi că are o situaţie familială specială.
În ceea ce priveşte motivele cererii de revizuire Curtea a constatat că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acestea nu intră sub incidenţa vreunuia din cazurile prevăzute la art. 394 C. proc. pen.
S-a apreciat că nu se poate reţine că împrejurările invocate de V.M. constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul celor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Susţinerea prin care se pretinde că partea vătămată ar fi consumat băuturi alcoolice, nu poate fi invocată ca motiv de revizuire, pentru că împrejurarea nu duce la o altă situaţie de fapt de natură a determina achitarea, ci ar putea avea eventual consecinţe doar asupra cuantumului pedepsei, deoarece coroborat cu prevederile art. 394 alin. (2) C. proc. pen., nu se poate cere revizuirea bazată pe probe noi, de natură să uşureze situaţia condamnatului sau să o agraveze, prin modificarea pedepsei.
În ceea ce priveşte solicitarea de redozare a pedepsei aplicate, în sensul micşorării acesteia, atât prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cât şi prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., s-a arătat că cererea de revizuire motivată de greşita individualizare a pedepsei este inadmisibilă, motivul neputând fi încadrat între cele care constituie cazuri de revizuire.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că din cercetările efectuate nu a rezultat vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., astfel încât nu au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu, potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi pe fond să se admită cererea de revizuire astfel cum a fost formulată. În cadrul motivelor de recurs expuse oral apărătorul recurentului revizuent a apreciat că în cadrul dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. împrejurare nouă o constituie şi solicitarea revizuentului de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. întrucât acesta a recunoscut comiterea faptei.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat readministrarea şi reevaluarea probelor precum şi completarea probatoriului cu audierea unui martor, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia. De asemenea se apreciază că poate beneficia şi de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de motivele de recurs expuse în scris şi oral, Înalta Curte constată că apărarea a invocat de fapt cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii penale şi nicidecum cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei, întrucât acest lucru nu este permis în această procedură specială pentru că tinde la o reapreciere a probatoriului administrat în faza cercetării judecătoreşti.
Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. Inclusiv cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. a fost analizată de instanţa de fond Tribunalul Teleorman prin sentinţa penală nr. 138/2010 şi, în cele din urmă, a fost respinsă motivat.
Soluţia a fost menţinută de instanţa de apel.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmăreşte, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.M. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din data de 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2050/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2052/2012. Penal → |
|---|
