ICCJ. Decizia nr. 2074/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2074/2012
Dosar nr. 64951/3/2011
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 802 din 22 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 64951/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 522/1 raportat la art. 404 şi urm. C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă, cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul S.K., în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., prin sentinţa penală nr. 283 din 30 iunie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 302 din 02 noiembrie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti. Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă petentul se află în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 302 din 2 noiembrie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor ( MEPI nr. 411 din 25 noiembrie 1998), fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.
Referitor la cea de a doua cerinţă privitoare la judecarea în lipsă a inculpatului şi imputabilitatea acestui aspect autorităţilor judiciare romaneşti, instanţa a constatat că nu se poate reţine faptul că organele de urmărire penală la momentul instrumentării urmăririi penale şi a judecării procesului penal nu au dat dovada de diligenţă în eforturile susţinute de a-l înştiinţa pe inculpat de proces şi de a-l invita să participe la soluţionarea cauzei sale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, motivând că în mod greşit a apreciat ca inadmisibilă cererea sa de rejudecare, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă că împotriva sa a fost începută urmărirea penală.
Instanţa de apel a apreciat critica neîntemeiată, existând la dosar probe din care rezultă că apelantul, deşi audiat de procuror şi invitat să participe la desfăşurarea urmăririi penale, a preferat să fugă din România.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 87 din 20 martie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul S.K., care a reiterat criticile formulate în apel, solicitând admiterea cererii de rejudecare.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia recurată, potrivit criticilor formulate dar şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Motivele invocate de recurent pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar Înalta Curte le apreciază ca nefondate, constatând că instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 5521 C. proc. pen. şi au dispus respingerea cererii de rejudecare ca inadmisibilă.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului, urmând ca judecata să se desfăşoare potrivit dispoziţiilor art. 404-408 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.
Dispoziţiile la care textul face trimitere obligă la parcurgerea etapei de admitere în principiu a cererii de rejudecare, instanţa având a verifica dacă a avut loc o judecare în lipsă, dar şi în ce măsură această judecare în lipsă îi este imputabilă petentului.
În speţă, prima condiţie (judecata în lipsă) este îndeplinită, dar actele şi lucrările dosarului arată că acest lucru nu este imputabil autorităţilor române ci însuşi condamnatului, care a cunoscut de proces şi s-a sustras, deliberat, de la urmărire şi judecată.
Astfel, la fila 23 d.u.p. există declaraţia parţii vătămate în care inculpatul expune acesteia că va pleca din Romania dacă nu se înţelege cu el asupra sumei de bani pe care o pretinde ca să îşi retragă plângerea. Aşadar, rezultă clar că inculpatul ştia de proces, era conştient că mai are încă unul pe rol şi că în ipoteza în care va fi judecat şi pentru această infracţiune de tentativă de omor va risca să ajungă în închisoare.
De asemenea, la fila 61 d.u.p. există un proces verbal datat 17 iulie 1997, prin care se constată lipsa inculpatului la unitatea de parchet unde fusese invitat pentru a fi reaudiat, deşi i se pusese anterior în vedere data la care urma să se prezinte pentru continuarea cercetărilor.
La fila 62 d.u.p. există dovada că organele de urmărire penală făceau demersuri pentru depistarea inculpatului, iar la filele 67 şi 75 d.u.p. există declaraţia şotiei inculpatului, martora D.M., în sensul că inculpatul a dispărut de la domiciliu.
Totodată din declaraţia condamnatului, aflată la filele 51- 57 d.u.p. rezultă că, acesta, a fost audiat în calitate de inculpat cu privire la fapta de tentativa de omor care i s-a imputat, acesta precizându-şi clar poziţia în sensul că, în opinia sa, nu este vinovat de săvârşirea unei tentative de omor întrucât nu a înjunghiat victima, ci doar a lovit-o cu palma. Aşadar, în mod indubitabil, apelantul condamnat, cunoştea despre existenţa şi derularea acestui proces penal împotriva sa.
Faptul că nu a recunoscut fapta de tentativă de omor, că a încercat să se împace cu partea vătămată, oferindu-i o sumă de bani pentru a-şi modifica declaraţiile, şi văzând inutilitatea acestor demersuri, a hotărât să fugă în Turcia.
La filele 83-84 d.u.p. se afla cazierul judiciar al inculpatului din care rezultă că în data de 07 mai 1997 fusese eliberat din Penitenciarul Jilava, astfel că era conştient de faptul că riscă, prin săvârşirea faptei de tentativă de omor, în ipoteza stabilirii vinovăţiei sale, să ajungă din nou în închisoare, acesta fiind şi motivul pentru care a părăsit România.
În data de 17 septembrie 1997, inculpatul a fost dat în consemn la frontieră, fiind emis mandat de arestare preventivă în lipsă, care s-a dispus a fi pus în executare (vezi filele 70, 72, 81, d.u.p.).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 8 C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă turcă va fi plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.K. împotriva deciziei penale nr. 87 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2071/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2121/2012. Penal → |
|---|
