ICCJ. Decizia nr. 2092/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2092/2012
Dosar nr.1386/54/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 154 din 7 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea privind executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze - Tribunalul de Mare Instanţă din Lyon, privind persoana solicitată A.I.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate A.I. pe o durată de 29 zile, începând cu data de 07 iunie 2012 până la 05 iulie 2012, inclusiv.
S-a dispus predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialităţii şi emiterea mandatului de arestare şi totodată traducerea în regim de urgenţă a actelor ce urmează a fi înaintate autorităţilor franceze, urmând ca plata traducătorului să se facă din fondurile Ministerului Justiţiei.
În fine, s-a hotârît ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţiut că la 07 iunie 2012, a fost înregistrată adresa nr. 5962/11/5/2012 din 06 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a solicitat executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze -Tribunalul de Mare Instanţă din Lyon, pentru persoana solicitată A.I. şi arestarea persoanei, faţă de care s-a emis un mandat european de arestare emis în baza mandatului de arestare dat de autorităţile judiciare franceze.
S-a arătat că pe seama persoanei urmărite s-a emis un mandat european la data de 06 iunie 2012 de autorităţile judiciare franceze - judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Lyon, pentru persoana solicitată A.I., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţie de răufăcători în pregătirea de infracţiuni frauduloase, falsificare de carduri bancare şi utilizarea de carduri contrafăcute, solicitându-se arestarea preventivă în vederea predării, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Examinând sesizarea, instanţa a procedat la identificarea persoanei urmărite, reţinând că aceasta este cercetată de către autorităţile franceze pentru săvârşirea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţie de răufăcători în pregătirea de infracţiuni frauduloase, falsificare de carduri bancare şi utilizarea de carduri contrafăcute, prev. de art. 450-1, 450-3, 450-5, 121-4, 313-1, 313-2, 313-3, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen. francez şi art. L163-4, 163-5, 163-6 din Codul Monetar şi Financiar, constând în aceea că a intermediat între grupul organizat ce a operat în anul 2010 pe teritoriul Franţei ce au săvârşit infracţiuni de criminalitate informatică cu carduri contrafăcute, primind totodată suma de 6.850 de euro expediaţi din Franţa prin mandat de C.C. din care o parte trebuia să fie transmisă altei persoane, fapte stabilite în urma desfăşurării comisiei rogatorii a autorităţilor franceze.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că ancheta este în curs şi durata maximă a pedepsei este de 10 ani închisoare pentru infracţiunile pentru care este cercetat.
Curtea a constat că mandatul european de arestare emis pe numele numitului A.I. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, modificată, şi republicată, fiind emis de o autoritate judiciară competentă, predarea persoanei solicitându-se în vederea exercitării urmăririi penale, în conformitate cu art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Persoana solicitată nu a formulat opoziţii cu privire la identitatea sa, însă a refuzat predarea motivând că nu este autorul faptelor descrise în mandatul european de arestare, o parte din faptele descrise, respectiv activitatea de intermediere, s-a desfăşurat de pe teritoriul ţării. Infracţiunile pentru care se solicită predarea - infracţiuni de criminalitate organizată informatică cu mijloace de plată, carduri contrafăcute - sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă a cărei durată maximă este mai mare de 3 ani, infracţiunile fiind prevăzute şi pedepsite şi de legea română.
Întrucât la audierea persoanei solicitate, aceasta nu a invocat existenţa unuia din motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, aşa cum sunt ele descrise de art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată şi nici nu a ridicat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, aspectele învederate privind cauza pe fond cu privire la care este cercetat în Franţa, instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite cererile acestuia de acordare a unui termen pentru a reveni cu adresă la autorităţile judiciare franceze. Aprecierile persoanei solicitate că primind banii pe teritoriul României şi realizând presupusa intermediere exclusiv din ţară se încadrează în cazul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 republicată, infracţiunea reţinută în sarcina sa fiind comisă pe teritoriul României, potrivit legii române, nu poate conduce la refuzul executării mandatului, în condiţiile în care doar o parte a actelor de executare au fost comise pe teritoriul ţării, ancheta se desfăşoară exclusiv de autorităţile franceze, iar motivul de refuz este opţional.
Astfel, chiar dacă s-ar putea considera că infracţiunile ar fi comise potrivit legii române pe teritoriul României, un astfel de motiv de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) pct. e din Legea nr. 302/2004 este opţional, apărările formulate sub acest aspect la luarea cuvântului pe fond fiind apreciate ca nefondate, în condiţiile în care nu există o începere a urmăririi penale pentru aceste fapte dispusă de autorităţile judiciare române. De altfel, persoana solicitată a fost audiată prin comisie rogatorie de autorităţilor judiciare franceze, cu privire la faptele pentru care este cercetat de statul francez. Apărările inculpatului şi refuzul său de a fi arestat şi de a fi predat ţin exclusiv de motive ce vizează temeinicia acuzaţiilor care i se aduc de autorităţile judiciare solicitante.
În declaraţia dată în faţa instanţei, persoana solicitată a arătat că în situaţia în care va fi predat autorităţilor franceze, nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, aşa cum este ea definită de art. 115 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.
Împotriva acestei sentinţe, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, atât prin apărător, cât şi personal în ultimul cuvânt respingerea predării către autorităţile franceze întrucât acesta nu şi-a exprimat acordul pentru predare considerându-se nevinovat de faptele de care este acuzat.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul persoanei solicitate este nefondat, pentru următoarele considerente:
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.
În cadrul acestei proceduri reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte prin prisma dispoziţiilor art. 11, art. 88, art. 89, art. 90 şi art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispoziţiile art. 88 din lege.
A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă, de către instanţa română, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată.
Şi în fine, în soluţionarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanţa s-a conformat şi dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, în sensul că procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil s-a asigurat că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare şi i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute în art. 91, i s-a prezentat conţinutul mandatului european le arestare, i s-au adus la cunoştinţă efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare şi la care persoana solicitată a refuzat.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de fond a procedat corect atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Franţa, asigurându-se astfel condiţii mai bune pentru exercitarea urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a menţionat că predarea se face cu respectarea principiului specialităţii.
Aşa fiind recursul declarat de persoana solicitată va fi respins ca nefondat, cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată A.I. împotriva sentinţei penale nr. 154 din 7 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1386/54/2012.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 211/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2091/2012. Penal → |
|---|
