ICCJ. Decizia nr. 211/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 211/2012

Dosar nr.2720/89/2010

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui s-au hotărât următoarele:

1. a condamnat pe inculpatul V.A.L., la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.;

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b).

2. A condamnat pe inculpatul U.A., la următoarele pedepse:

Pe durata executării pedepsei a interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. şi a dedus din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive pentru ambii inculpaţi, începând cu data de 10 august 2010 la zi.

A admis acţiunile civile formulate de victimele T.G. şi P.D.M.

A obligat fiecare inculpat în parte să plătească părţii civile T.G. suma de câte 2.500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de câte 5.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat fiecare inculpat în parte să plătească părţii civile P.D.M. suma de câte 850 euro cu titlu de daune materiale şi suma de câte 5.000 euro cu titlu de daune morale.

A luat act că victima S.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A dispus anularea cărţii de identitate seria x nr. y contrafăcută pe numele victimei P.D.M.

A dispus confiscarea în folosul statului, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a autoturismului, proprietatea inculpatului V.A.L., marca M., depus în incinta I.P.J. Vaslui, precum şi a sumei de 2.950 euro.

A dispus restituirea către inculpatul U.A. a autoturismului marca A.R., depus în incinta I.P.J. Vaslui.

A dispus restituirea către inculpatul V.A.L. a unor bunuri mobile, respectiv:

- ceas din metal de culoare galbenă, cu inscripţia R., lungime 10 cm;

- brăţară din metal galben şi alb, formată din zale, lungime 21,5 cm;

- brăţară din metal galben, formată din plăcuţe, lungime 21,5 cm;

- lănţişor din metal galben şi alb, format din zale, lungime 55,5 cm, cu medalion din metal galben, de formă dreptunghiulară, 5X5, reprezentare cruce şi 2 inimi şi litera A;

- lănţişor din metal galben şi alb, format din zale, lungime 50,5 cm, cu medalion din metal galben, de formă rotundă, reprezentare păianjen;

- inel bărbătesc, din metal de culoare galbenă, prevăzut cu 3 pietre transparente şi semnul M.;

- inel bărbătesc, din metal de culoare galbenă, reprezentare coroană, inscripţia 750;

- inel bărbătesc, din metal de culoare galbenă, reprezentare faraon, 2 pietre transparente;

- inel bărbătesc, din metal de culoare galbenă, reprezentare cap leu, 3 pietre transparente;

- inel bărbătesc, din metal de culoare galbenă, reprezentare potcoavă;

- inel bărbătesc, din metal de culoare galbenă, 7 pietre transparente.

A obligat fiecare inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 2.025 RON, din care suma de câte 225 RON reprezentând onorarii apărători din oficiu desemnaţi pentru victime, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 6910/P/2010 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vaslui la data de 03 septembrie 2010 şi înregistrat la această instanţă la 03 septembrie 2010 sub nr. 2720/89/2010, inculpaţii V.A.L. şi U.A. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi de minori în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că în perioada iunie-iulie 2010, inculpaţii V.A.L. şi U.A. au recrutat şi exploatat sexual, prin constrângere şi ameninţare, în Italia, pe victimele T.G., P.D.M. şi S.A.M.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii V.A.L. şi U.A. nu au înţeles să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere, cu menţiunea că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Au fost audiaţi martorii C.l.D., H.A.M., C.R.l., P.V., N.N., A.N.I.

Victimele T.G. şi P.D.M., prezente în instanţă, au confirmat că se constituie părţi civile.

A fost audiată victima T.G.

S-au depus la dosar un contract de credit pe numele inculpatului V.M., precum şi desfăşurătorul plăţii ratelor.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

În vara anului 2010 inculpaţii V.A.L. şi U.A., în baza rezoluţiei infracţionale luată anterior, aflându-se în ţară, au început să se deplaseze cu autoturismul primului prin localităţile limitrofe oraşului B. în scopul de a identifica tinere care să-i însoţească în Italia sub promisiunea găsirii unui loc de muncă.

Astfel inculpaţii V.A.L. şi U.A., la jumătatea lunii iunie, în timp ce se aflau pe raza comunei P., jud.Vaslui, prin intermediul martorului C.l.D., au cunoscut-o pe martora victimă P.D.M. care avea vârsta de 17 ani.

Inculpatul V.A.L. i-a propus martorei victimă P.D.M., să aibă o relaţie de prietenie şi să-l însoţească în Italia spunându-i să se căsătorească cu el. Inculpatul i-a precizat martorei victime, că lucrează, şi dacă-l va însoţi îi va găsi un loc de muncă, asigurând-o totodată că relaţia de prietenie va fi una serioasă. Martora victimă P.D.M. a declarat: „A. mi-a spus că lucrează în Italia la o fabrică de mobilă, că mama sa de asemenea este în Italia şi că doreşte să mă ia cu el pentru că, ar fi vrut să mă ia de nevastă ...".

Martora victimă, având vârsta de 17 ani, avea nevoie de acordul părinţilor autentificat în faţa unui notar pentru a putea părăsi ţara, fapt cunoscut de către inculpatul V.A.. În discuţiile pe care Ie-a purtat în cele 2-3 zile de la data când a cunoscut-o, inculpatul V.A. a mers şi la mama acesteia pe care a asigurat-o de bunele intenţii în ceea ce o priveşte pe fiica sa. Le-a prezentat că lucrează în Italia la o fabrică de mobilă şi că membrii familiei sale se află în Italia. Toate discuţiile erau purtate în prezenţa inculpatului U.A. acesta fiind mereu împreună cu inculpatul V.A. şi confirma cele spuse de acesta. Faptul că inculpatul avea un autoturism, că era bine îmbrăcat, că a expus o situaţie financiară bună, i-a creat convingerea victimei că într-adevăr acesta dorea o relaţie serioasă şi a acceptat să-l însoţească în Italia.

În aceeaşi perioadă inculpatul V.A.L., în timp ce se afla în B. împreună cu inculpatul U.A., a contactat-o pe martora victimă T.G. şi după mai multe ieşiri în oraş, i-au propus acesteia să-i însoţească în Italia să-i găsească un loc de muncă. Inculpaţii au aflat că victima nu avea un loc de muncă, că avea un copil în întreţinere şi locuia în imobilul mătuşii. Inculpatul V.A.L. de asemenea i-a propus acestei victime, o relaţie de prietenie de lungă durată şi i-a prezentat aceeaşi situaţie financiară bună pe ar avea-o în Italia.

Martora T.G. a declarat „ ... A. a venit la mine fiind însoţit de către S., în timp ce discutam cu cei doi tineri, A. mi-a relatat că are o afacere în Italia, că câştigă foarte mulţi bani şi doreşte să-l însoţesc în calitate de prietenă ...".

Cei doi inculpaţi au stabilit împreună cu martorele-victime, modalitatea de deplasare a acestora în Italia precum şi faptul că ei vor suporta cheltuielile de transport şi cazare. Martora victimă T.G. i-a spus inculpatului V.A. că are un copil în vârstă de 2 ani şi nu poate pleca fără acesta. Inculpatul i-a promis că va face toate demersurile necesare pentru a putea pleca împreună cu fiul său, iar el împreună cu inculpatul U.A. îi va asigura plata cheltuielilor ocazionate de eliberarea documentelor precum şi transportul.

Înainte de plecarea efectivă în Italia a celor două victime, inculpaţii V.A.L. şi U.A., s-au deplasat în mun. Vaslui însoţiţi fiind de către victima T.G. unde au achitat taxele necesare eliberării paşaportului pentru fiul acesteia din urmă, în vârstă de 2 ani.

Martora-victimă P.D.M. fiind minoră, fapt cunoscut de către ambii inculpaţi, aceasta urma să se deplaseze către Italia şi să părăsească ţara prin mijloace nelegale, cu un microbuz al cărui şofer era o cunoştinţă de-a inculpatul V.A.L.

Inculpatul V.A.L. a procedat în acest sens, pentru a nu avea probleme la organele vamale în cazul în care ar fi transportat-o personal pe victima P.D.M. şi ar fi găsit-o pe minoră în prezenţa sa şi a inculpatului U.A..

Martora victimă P.D.M. a declarat: „mama mea i-a spus lui A. că nu am 18 ani (....). Acesta a mai precizat că nu va fi nevoie de procură din partea mamei pentru a părăsi ţara, motivat de faptul că se va descurca ... ".

Astfel, la circa o săptămână după ce Ie-a cunoscut pe cele două victime, inculpatul V.A.L. a transportat-o pe P.D.M. în autogara din mun. Bârlad, unde, după ce i-a plătit transportul, a urcat-o într-un microbuz, condus de o persoană ce nu a fost identificată, cu destinaţia Italia.

Conform spuselor inculpatului V.A.L., victima urma să fie îmbarcată într-un alt autovehicul condus de către martorul C.R., după ce trecea graniţa cu Ungaria, iar de acolo urma să ajungă în Italia şi să fie preluată de alt prieten de-al inculpatului, ceea ce s-a şi întâmplat.

Deşi martora victimă era minoră şi avea nevoie de o procură specială din partea părinţilor pentru a putea părăsi ţara, totuşi aceasta a reuşit cu ajutorul şoferului mijlocului de transport să părăsească România şi să ajungă în Italia. În localitatea Torino martora victimă a fost preluată de către numitul P.C., prietenul inculpatului V.A.L. şi cazată în locuinţa acestuia. Acolo a aşteptat venirea inculpaţilor V.A.L. şi U.A.

În timp ce martora victimă P.D.M. se deplasa către Italia, după ce au fost obţinute toate documentele necesare deplasării în străinătate a fiului martorei victimă T.G., cei doi inculpaţi însoţiţi de victimă şi copilul său cu un autoturism au plecat din municipiul Bârlad cu aceeaşi destinaţie.

Martora victimă T.G., a relatat că, în momentul în care au ajuns în Italia a fost ameninţată de către inculpaţii V.A.L. şi U.A. şi i-au spus că motivul pentru care a fost adusă în Italia a fost acela de a practica prostituţia în folosul lor. În timpul urmăririi penale martora victimă a declarat „ ... V.A.L. a scos un pistol din torpedoul maşinii, l-a îndreptat către mine şi fiul meu, a început să strige la mine spunându-mi că din acel moment voi fi obligată să fac ce-mi spune şi a precizat că trebuie să practic prostituţia, pentru el şi pentru S (...) şi S. m-a ameninţat că mă va omorî pe mine şi pe copilul meu dacă nu o să practic prostituţia ... ".

De teamă să nu i se întâmple ceva fiului său, martora victimă T.G. a acceptat să practice prostituţia în folosul inculpaţilor. Pentru a nu fi găsită de către autorităţile italiene în cazul unui control în autoturismul lor, inculpaţii au urcat-o într-un mijloc de transport în comun pe martora victimă şi pe fiul acesteia, din localitatea Milano, spunându-i să coboare în localitatea Pinerolo. Urma ca atunci când va ajunge în localitatea respectivă să fie preluată din nou de către cei doi inculpaţi şi să fie cazată la aceeaşi persoană unde fusese cazată şi P.D.M.

Martora victimă T.G. a respectat întocmai cele spuse de către inculpaţi motivat şi de faptul că era prima dată când se afla în străinătate, nu avea cunoştinţe de limbă italiană pentru a se putea descurca. În localitatea Pinerolo martora victimă a fost preluată dintr-o staţie de către cei doi inculpaţi şi condusă la locuinţa numitului P.C. În acel imobil, martora T.G. s-a întâlnit cu P.D.M. şi i-a relatat acesteia din urmă că scopul urmărit de către cei doi inculpaţi atunci când au transportat-o în Italia a fost de fapt obligarea la practicarea prostituţiei. În acelaşi imobil, se mai afla cazată şi minora S.A.M., care fusese trimisă în Italia tot de inculpaţii V.A.L. şi U.A.

Fiind audiată mama victimei S.A.M., S.M. a declarat „ ... Al. care avea doar 15 ani mi-a spus că are un prieten pe nume A. care i-a propus să meargă cu el în Italia în vizită ... am vorbit cu el la telefon şi mi-a spus că este prieten cu Al., că vrea să meargă cu Al. în Italia şi ar fi vrut ca a doua zi să merg cu ei la Panciu la birou notarial pentru a face o procură prin care să-i permită Al. să iasă din ţară ...".

Martora victimă S.A.M. a fost transportată în Italia de către inculpaţii V.A.L. şi U.A., tot fără a exista documentele necesare pentru ieşirea din ţară a unei persoane minore.

Faptul că şi martora victimă S.A.M. a fost indusă în eroare de către cei doi inculpaţi este confirmat şi de către martora victimă P.D.M. care a relatat „ ... de la Al. am aflat că îi cunoştea pe A. şi pe S. de mai mult timp şi că cei doi au adus-o în vacanţă în Italia ...".

Constrânse fizic şi moral, martorele victimă P.D.M., T.G. şi S.A.M., au practicat prostituţia aproximativ o lună de zile în folosul inculpaţilor.

Fiul martorei victimă T.G. era luat de lângă aceasta şi pe parcursul orelor în care era transportată la stradă să practice prostituţia şi dus în imobilul în care locuia mama inculpatului V.A. Acest lucru le asigura un control inculpaţilor asupra martorei victimă T.G. Aceasta a relatat în cursul urmăririi penale „Când încercam să refuz să mai practic prostituţia eram ameninţată că îi vor face rău fiului meu".

În timp ce acestea se aflau la stradă şi racolau clienţi pentru a avea relaţii intime, inculpaţii V.A.L. şi U.A. le supravegheau din autoturism.

Martora victimă S.A.M. era transportată de către inculpaţi la diferiţi clienţi acasă sau era obligată să întreţină relaţii intime cu tinerii ce locuiau în imobilul unde fusese cazate pentru ca inculpaţii să nu plătească chirie pentru şederea celor trei martore victime. Relevantă este declaraţia martorei victimă P.D.M., declaraţie care este confirmată de către martora victimă T.G., care a susţinut „ ... S. o bătea pe Al. şi o obliga să aibă relaţii intime cu tinerii care locuiau în aceeaşi casă unde locuiam şi noi. (...) S. o bătea mereu pe Al. şi chiar erau zile când nu se putea da jos din pat".

Deoarece, martora victimă P.D.M., avea vârsta de 17 ani şi exista riscul ca atunci când se afla pe stradă pentru a practica prostituţia să-i fie controlate actele de identitate şi să se constate că era minoră, inculpatul V.A.L., i-a falsificat o carte de identitate care atesta că era majoră. În acest sens a fost prezentată de către martora victimă, la revenirea în ţară, actul de identitate falsificat şi pe care îl primise de la inculpatul V.A.L., suspus unei constatări tehnico-ştiinţifice. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, din data de 9 august 2010, s-a stabilit că actul de identitate seria x nr. y pe numele P.D.M. este contrafăcut cu ajutorul computerului.

În acelaşi fel au procedat şi cu martora victimă S.A. care avea vârsta de 15 ani şi i-au falsificat un document care atesta că era majoră.

În permanenţă victimele erau supravegheate de către inculpaţii V.A. şi U.A. iar sumele de bani rezultate din practicarea prostituţiei erau luate de către aceştia. Pe zi martorele victimă nu primeau mâncare suficientă ci doar un sandwici.

După circa 3 săptămâni, martorele victimă P.D.M. şi S.A. au profitat de neatenţia inculpatului V.A. şi cu ajutorul unor persoane de cetăţenie română au reuşit să fugă din imobilul în care erau cazate. P.D.M. a luat legătura imediat cu sora sa care se afla în Italia şi cu banii trimişi de către aceasta a părăsit Italia întorcându-se în ţară. Martora victimă S.A. a rămas în Italia pentru că nu dispunea de bani pentru a plăti contravaloarea transportului până în România, dar a depus o plângere împotriva celor doi inculpaţi la autorităţile italiene.

Martora victimă T.G. l-a ameninţat pe inculpatul V.A. că în cazul în care nu o va trimite în România, mătuşa sa, care-l cunoştea pe acesta şi ştia că a plecat împreună cu el în Italia, ar putea formula o plângere la organele de poliţie şi atunci ar avea probleme. Inculpaţii V.A. şi U.A. au luat hotărârea de a o transporta pe T.G. în România şi pe fiul acesteia pentru a nu afla autorităţile despre activitatea lor infracţională. Astfel martora victimă s-a reîntors în ţară împreună cu fiul său.

Ulterior inculpatul V.A. Ie-a contactat pe victimele P.D. şi T.G. încercând să le determine să-l însoţească din nou în Italia însă acestea au refuzat. Astfel inculpatul a fost identificat pe raza comunei P., judeţul Vaslui în timp ce încerca să o contacteze pe P.D. Teama martorei victimă faţă de inculpat a rezultat din declaraţiile martorilor C.l.D. şi H.A.M. care au declarat că victima nu dorea să se întâlnească cu inculpatul. Martorul C.l.D. a relatat cu ocazia declaraţiei că: „Am înţeles din spusele lui V.A. că D. ar fi fugit şi a făcut-o proastă ...".

În cursul cercetărilor au fost solicitate date despre inculpaţi de la autorităţile italiene care au comunicat că împotriva inculpaţilor V.A. şi U.A. există un denunţ cu privire la obligarea prostituţiei a minorei S.A. şi că au fost implicaţi în conflicte cu alţi conaţionali folosind arme. De asemenea s-a mai comunicat că martora victimă T.G. a fost găsită practicând prostituţia la stradă, ceea ce confirmă activitatea desfăşurată de către aceasta pe perioada cât a stat în Italia.

Existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpaţi, declaraţiile martorelor-victime, declaraţiile martorilor, proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Vaslui; rapoarte de evaluare psihologică a martorelor victimă, fişa medicală ridicată de la Spitalul Municipal de Urgenţă E.B. Bîrlad, pe numele T.G., raport de constatare tehnico-ştiinţifică ce a avut ca obiect analizarea cărţii de identitate false, pe numele P.D.M.; procese-verbale de percheziţii domiciliare şi ale autoturismelor şi planşa fotografică; proces-verbal cu actele premergătoare efectuate în cauză; proces-verbal de depistare a inculpatului V.A.L. pe raza satului P., jud. Vaslui.

Deşi atât inculpaţii, cât şi apărătorii acestora au solicitat achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen., instanţa a reţinut că întreg materialul probator administrat atât în timpul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, converge spre o singură concluzie - vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost arestaţi şi judecaţi.

Pentru săvârşirea infracţiunilor, inculpaţilor li s-a aplicat câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune săvârşită.

La individualizarea judiciară a pedepselor s-a avut în vedere conduita nesinceră a inculpaţilor pe tot parcursul procesului penal, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, urmările produse, lipsa antecedentelor penale, numărul persoanelor traficate.

În favoarea inculpaţilor, s-au reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi efectul acestora conform art. 76 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii U.A. şi V.A.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul inculpatului U.A. s-a criticat sentinţa penală pentru lipsa de temei legal şi că a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii şi doctrinei, a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat, susţinându-se că nu există probe administrate în cauză din care să rezulte că inculpatul U.A. ar fi recrutat, transportat sau cazat părţile vătămate.

Acesta a mai susţinut că din declaraţiile părţilor vătămate S.A.M., P.D.M. şi T.G. rezultă că ar fi fost recrutate de inculpatul V. în apartamentul căruia ar fi locuit în Italia, Pinerolo, iar cele trei părţi vătămate au fost văzute plimbându-se prin oraş şi ar fi putut oricând să se adreseze poliţiei locale ceea ce demonstrează că între inculpaţi şi părţile vătămate existau relaţii de prietenie. Minora S.A.M. nu a dat declaraţii în cauză, iar mama acesteia S.M. a făcut referire doar la inculpatul V. şi a mai declarat că fiica sa obişnuia să mintă.

Totodată minora P.D. a fost la poliţia locală declarând că i s-au furat bunuri, geanta şi telefonul, bani şi actele de identitate, şi nu a depus plângere că a fost sechestrată şi obligată să practice prostituţia.

Din conţinutul convorbirilor telefonice dintre U. şi V. a rezultat că V. a numit-o pe D. „iubirea mea" astfel încât inculpatul U. nu mai poate fi acuzat de trafic de minori.

S-a mai susţinut că nu este dovedită în cauză exploatarea la care erau supuse minorele şi fără exploatare astfel că nu există infracţiunea de trafic de minori.

În ce priveşte traficul de persoane, partea vătămată T.G. în declaraţia sa a făcut referire numai la inculpatul V., U.A. nefiind implicat în niciun fel.

După sosirea în Italia, T.G. s-a internat în spital cu fiul ei care avea probleme de sănătate şi a minţit în legătură cu violenţele psihice şi fizice la care a fost supusă şi a evitat să spună organelor de urmărire penală despre internarea ei în spital. Din actele depuse rezultă că 2 săptămâni T.G. a fost internată în spital.

A solicitat achitarea inculpatului U.A. pentru ambele infracţiuni de trafic de minori şi trafic de persoane în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen.

În apelul inculpatului V.A.L. s-a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Acesta a susţinut că părţile vătămate au dat declaraţii contradictorii în cauză. Declaraţia părţii vătămate S.A.M. nu a putut fi primită întrucât mama acesteia S.M. a declarat că fiica sa o minte iar lucrurile pe care i le-ar fi spus telefonic nu ştie dacă sunt reale.

Celelalte două părţi vătămate au susţinut că au practicat prostituţia în Italia. P.D. a declarat că T.G. ar fi fost de acord să practice prostituţia pentru că primea 50% din banii câştigaţi astfel, iar P.D. nu primea niciun ban. Tot din declaraţia acesteia rezultă că T.G. a fost internată în spital cu fiul său, fapt confirmat de actele medicale, timp de 2 săptămâni din cele 3 săptămâni petrecute în Italia. P.D. nu a reclamat la poliţia italiană cu ocazia furtului de bunuri şi documente despre faptul că era constrânsă de inculpat să practice prostituţia, deşi avusese posibilitatea să o facă.

Partea vătămată T.G. a declarat că la trecerea frontierei cu maşina inculpatului V. împreună cu acesta şi cu copilul ei, inculpatul ar fi deţinut un pistol în torpedo şi pentru a nu fi descoperită în Italia şi să se facă legătura între ea şi inculpat acesta i-a luat copilul, i-a spus să coboare şi să urce în autobuz să meargă în Milano şi apoi spre Pinerolo cu un mijloc de transport în comun, distanţa între localităţi fiind de peste 100 km, partea vătămată minţind în legătură cu aceste aspecte. Partea vătămată minte şi atunci când susţine că telefonul mobil i-a fost distrus.

S-a susţinut că nu există dovezi care să ateste traficul de persoane.

Partea vătămată minoră P.D. a declarat că a ajuns în Italia cu inculpatul V. şi în aceeaşi zi a ajuns şi minora S.A. Susţine că transportul i-a fost plătit de inculpatul V. lucru pe care inculpatul îl contestă. Această parte vătămată mai fusese în Italia cu numitul „l.".

Părţile vătămate au dat declaraţii contradictorii. În fapt au ajuns singure în Italia şi nu erau supravegheate în stradă când practicau prostituţia decât din când în când de unul sau de altul dintre inculpaţi.

Infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu au fost dovedite, susţinând că inculpatul a muncit 7 ani în Italia şi avea o maşină pe care a cumpărat-o din venituri obţinute din muncă.

Maşina confiscată este maşina nou cumpărată de inculpat din banii obţinuţi din vânzarea maşinii anterioare. Noua maşină a cumpărat-o la 4 august 2010. Inculpatul a avut trei maşini pe care Ie-a vândut pe rând şi în final şi-a cumpărat autoturismul M.

Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de 2.959 euro găsiţi la percheziţie. Suma de bani găsită la domiciliul părinţilor este rezultată dintr-un împrumut făcut de părinţii săi conform contractului de credit aflat la dosarul de urmărire penală.

Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile pentru care este condamnat iar, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor şi reindividualizarea modalităţii de executare.

A solicitat restituirea autoturismului şi a sumei de bani de 2.950 euro.

Curtea de Apel laşi a constatat că apelurile sunt nefondate.

În apel au fost audiate partea vătămată P.D.M. şi S.M. mama părţii vătămate S.A.M. Partea vătămată minoră S.A.M. nu a putut fi audiată întrucât aceasta se află într-un centru de minori în Italia.

Criticile formulate de inculpaţi în apel au constat în esenţă în contestarea declaraţiilor părţilor vătămate ca nefiind adevărate şi în reevaluarea acestor probe despre care se pretinde că sunt contradictorii.

Instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului a evaluat şi examinat probele administrate în cursul urmăririi penale, toate fiind complet şi just apreciate, iar faptele şi împrejurările reţinute corespund probelor şi reprezintă adevărul.

Examinând declaraţiile celor două părţi vătămate T.G., P.D.M. minoră, precum şi a mamei părţii vătămate minore S.A. s-a constatat că nu există contradicţii între declaraţiile lor acestea dovedind că cei doi inculpaţi le-au recrutat, le-au transportat prin intermediul lor financiar sau cu autoturismul inculpatului V., în cazul victimei majore. S-a realizat transportul victimelor în Italia unde inculpaţii le-au reţinut acte de identitate furnizându-le minorelor acte false pentru a le ascunde vârsta reală precum şi reţinerea telefoanelor mobile şi obligându-le la practicarea prostituţiei în stradă sau la locuinţele diferiţilor clienţi în Pinerolo, San Remo, Monte Carlo şi Torino, unde le supravegheau când unul dintre inculpaţi când celălalt şi le transportau în localităţile respective pentru practicarea prostituţiei. Declaraţiile celor trei se coroborează între ele. Sumele de bani realizate din practicarea prostituţiei erau luate de inculpaţi, victima T. fiind cea care primea 50% din sumele realizate. Inculpaţii le-au recrutat, transportat şi le-au asigurat casarea inducându-le în eroare că le vor găsi locuri de muncă în Italia.

Toate aceste acţiuni comise de inculpaţi sunt acţiuni integrate conţinutului constitutiv a infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, iar lipsirea de orice mijloace financiare, reţinerea actelor de identitate, distrugerea mijloacelor de comunicare constituind metode specifice traficului de persoane şi de minori, prin care se asigură dependenţa victimelor de inculpaţi şi imposibilitatea sau îngreunarea posibilităţilor de fugă pe de o parte, iar pe de altă parte constituie mijloace de constrângere psihică prin care victimele erau determinate să se supună scopului urmărit de inculpaţi şi realizat de aceştia respectiv, practicarea prostituţiei.

Este irelevant pentru cauză că partea vătămată T. a relatat că a parcurs distanţa Milano-Pinerolo în 5 minute, distanţa reală între localităţi şi timpul necesar parcurgerii ei neinfirmând faptul că inculpaţii V. şi U. au urcat-o într-un mijloc de transport în comun împreună cu fiul său în Milano spunându-i să coboare în localitatea Pinerolo. În Pinerolo partea vătămată T. a fost preluată de cei doi inculpaţi şi condusă la locuinţa numitului P.C. şi apartamentul inculpatului V.

Declaraţiile victimelor părţi vătămate se coroborează între ele.

Curtea de Apel laşi a reţinut că în cauză faptele şi vinovăţia inculpaţilor sunt dovedite dincolo de orice dubiu de declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, rapoartele de evaluare psihologică, fişa medicală a victimei T.G., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind analizarea cărţii de identitate falsă pe numele P.D.M., procese-verbale de percheziţie domiciliară şi ale autoturismelor şi planşă fotografică, proces-verbal cu actele premergătoare efectuate în cauză, iar faptele şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată corespund probelor.

S-a reţinut că faptele inculpatului V.A.L. de a transporta, caza şi exploata sexual împreună cu inculpatul U.A., în perioada iunie-iulie 2010 pe victimele T.G., P.D.M. şi S.A.M. (ultimele două minore) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Modalităţile care realizează elementul material al infracţiunilor comise de inculpatul V.A.L. sunt recrutarea, transportul cazarea prin instalarea martorelor victime într-un imobil, transportarea acestora din România în Italia prin plata cheltuielilor de transport inducându-le în eroare cu privire la asigurarea unui loc de muncă şi ascunzându-le scopul real al deplasării, intenţionat şi realizat de inculpaţi.

Inculpatul a săvârşit infracţiunile profitând de faptul că unele dintre victime erau minore şi aveau situaţii financiare precare, Ie-a indus în eroare cu privire la activitatea ce urma a fi desfăşurată în Italia şi exercitarea de acte de ameninţare şi violenţe asupra acestora. Scopul special al infracţiunii care a fost urmărit de inculpaţi şi realizat a fost exploatarea sexuală a victimelor şi obţinerea de venituri.

S-a mai reţinut că faptele inculpatului U.A. de a transporta, caza şi exploata sexual împreună cu inculpatul V.A.L., în perioada iunie-iulie 2010 pe martorele T.G., P.D.M. şi S.A.M. (cele din urmă minore) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, săvârşite prin aceleaşi modalităţi şi mijloace de realizare, în acelaşi scop al exploatării sexuale şi obţinerea de venituri.

Declaraţiile inculpaţilor în cursul urmăririi penale constituie probe în dovedirea vinovăţiei lor şi stabilirea situaţiei de fapt coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate, victime, ale martorilor P.C. şi G.A.M. pe care au încercat să le recruteze şi să le determine să îi însoţească în Italia, acestea refuzând propunerea lor.

Sora inculpatului V.A.L., V.G.R. s-a deplasat la locuinţa victimei P.D.M. şi a încercat să o determine să-şi schimbe declaraţia, cunoscând ceea ce s-a întâmplat în Italia, situaţie de fapt ce rezultă din redarea discuţiei dintre cele două, înregistrată.

Inculpatul U.A. a negat orice relaţie pe care a avut-o cu inculpatul V.A.L. cât şi cu martorele victime pe care a susţinut că Ie-a cunoscut în Italia, declaraţii infirmate de inculpatul V.A.L. care a confirmat că atât în România cât şi în Italia, inculpatul U.A. îl vizita şi au fost împreună pe raza satului P. când a cunoscut-o pe victima P.D.M. cât şi atunci când au transportat-o pe victima T.G. în Italia. Relaţia de prietenie dintre cei doi inculpaţi este confirmată şi de martorele P.C., G.A.M. şi P.V. Martorele au confirmat şi prezenţa victimelor T.G. şi S.A. în compania inculpaţilor dar şi intenţia lor de a le transporta şi exploata sexual în Italia.

Cooperarea inculpaţilor în recrutarea, transportul şi cazarea victimelor în scopul exploatării sexuale a lor este dovedită de declaraţiile acestora, de înregistrările convorbirilor telefonice, de declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor.

În consecinţă, s-a reţinut de instanţa de apel că soluţia de condamnare a inculpaţilor este legală şi temeinică, faptele comise întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost traşi la răspundere penală, iar limitele tragerii la răspundere penală se situează în limitele pedepselor prevăzute de lege cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare aplicate în cauză, cu scopul şi funcţiile pedepsei. S-a mai reţinut că nu este incident în cauză niciun caz de achitare în ce îi priveşte pe inculpaţi.

Pedepsele aplicate sunt proporţionale cu faptele şi persoana inculpaţilor şi sunt legale şi sunt sub minimul special al pedepselor prevăzute de lege, ca efect al reţinerii de circumstanţă atenuantă.

În ce priveşte critica relativ la greşita confiscare a autoturismului proprietatea inculpatului V.A. şi a sumei de 2.950 euro, s-a reţinut de instanţa de apel că aceasta nu este fondată, confiscarea dispunându-se în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Susţinerea că suma de 2.950 euro reprezintă un împrumut făcut de părinţii inculpatului în baza contractului de împrumut cu C. Bank din 22 aprilie 2010 este nereală. Contractul de împrumut conţine o sumă împrumutată numitei V.M. de 9.042,56 RON şi nu vizează o sumă în euro, iar percheziţia domiciliară s-a efectuat la domiciliul inculpatului V.A.L. Confiscarea autoturismului proprietatea inculpatului V. a fost legal dispusă în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, indiferent că acesta a fost achiziţionat în august 2010 în afara perioadei infracţionale, confiscare determinată de faptul că este produs al infracţiunilor pentru care este condamnat în prezenta cauză reţinând şi împrejurarea că inculpatul V. a transportat în scopul exploatării sexuale pe victime în cursul perioadei infracţionale cu autoturism proprietatea sa.

Relativ la critica formulată oral privind greşita reţinere în ce îl priveşte pe inculpatul V. a unei urmăriri penale efectuate în Italia împotriva sa, s-a reţinut că prin hotărârea nr. 111 din 12 august 2011 a Curţii de Apel laşi s-a dispus, la cererea autorităţilor judiciare italiene, executarea unui mandat european de arestare emis împotriva acestuia, predarea şi amânarea predării acestuia până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, pentru fapte penale de tâlhărie calificată pentru care este urmărit în Italia.

Prin Decizia penală nr. 144/2011 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate de inculpaţii U.A. şi V.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui, sentinţă care a fost menţinută.

S-a dedus arestarea preventivă a inculpaţilor de la 11 februarie 2011 la zi şi conform art. 160^b C. proc. pen. şi art. 5 lit. a) CEDO şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.

A obligat apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 144/2011 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul U.A. şi a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. având drept consecinţă reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2720/89/2010.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁶alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de apel şi instanţa de fond au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei.

Înalta Curte constată însă că recursul formulat de recurentul inculpat U.A. este fondat, va casa, în parte, ambele hotărâri numai în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi va menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pedeapsă care a fost menţinută de instanţa de apel, nefiind însă aplicată pedeapsa cuprinsă între 10 şi 20 de ani conform limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată aşa cum prevedea încadrarea juridică dată faptei mai grave prev. de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001, dar şi faţă de aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus faţă de textul incriminator.

S-a ţinut cont şi de pericolul social al faptelor săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptelor respective, că în perioada iunie-iulie 2010 inculpatul U.A. împreună cu inculpatul V.A.L. a transportat, cazat şi exploatat sexual pe victimele T.G., P.D.M. şi S.A.M. (ultimele două minore) fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., dar şi faţă de împrejurarea că faptele au fost săvârşite în formă continuată care agravează răspunderea penală, şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. care au fost reţinute de ambele instanţe, Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare dispoziţiilor de reindividualizare, aceste criterii fiind reţinute de instanţa de apel şi instanţa de fond în individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că ambele instanţe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 5 ani închisoare reţinută în sarcina inculpatului U.A., evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunilor săvârşite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care au fost săvârşite, subliniind caracterizările evidenţiate în persoana inculpatului, fără antecedente penale astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului U.A. cât şi faţă de criticile formulate de inculpat constată că în contextul cauzei nu se justifică micşorarea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, agravat prin modul de comitere, starea de formă continuată în care au fost săvârşite faptele, valorile sociale atinse respectiv, starea de imposibilitate a victimelor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa precum şi săvârşirea prin violenţă şi ameninţare a acestora (două dintre victime fiind minore) dar şi consecinţele pe care le-au produs, apreciem că au fost de natură a prejudicia acordul de voinţă şi consimţământul victimelor dar şi starea de sănătate a acestora.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul U.A., întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se reducerea pedepsei reţinută deja, pedeapsă egală cu limita minimă pentru una dintre infracţiunile săvârşite.

Însă, în ceea ce priveşte solicitarea inculpatului pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceste dispoziţii pot fi reţinute în prezenta cauză, nefiind reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel în cadrul individualizării judiciare a pedepsei reţinute în sarcina inculpatului.

Într-adevăr aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. reprezintă o cauză de atenuare legală a pedepsei, fiind şi o măsură ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile, inculpatul putând beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, însă în prezenta cauză având în vedere că pedeapsa reţinută în sarcina inculpatului fiind în cuantum de 5 ani închisoare, Înalta Curte constată că nu se mai poate dispune reindividualizarea judiciară a pedepsei din această perspectivă a diminuării cuantumului.

Principiul aplicării legii penale mai favorabile „mitior lex" în cazul faptelor care nu au fost definitiv judecate este prevăzut în dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. pen. care stabilesc că în situaţia în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală cea mai favorabilă.

Deosebirile dintre legile penale care se succed într-o situaţie tranzitorie dată privesc fie condiţiile în care fapta este încriminată, fie condiţiile de tragere la răspundere penală, fie condiţiile de sancţionare a acesteia.

Nu sunt prevăzute criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai favorabilă însă în doctrina dreptului penal este admis că pentru determinarea legii mai favorabile trebuie să fie examinate şi comparate între ele legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei, cea din momentul judecării faptei, ca şi cea intermediară), sub aspectul condiţiilor de încriminare a faptei, condiţiilor de tragere la răspundere penală şi condiţiilor de sancţionare penală.

Pentru aplicarea legii penale mai favorabile trebuie să se ţină seama atât de pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită cât şi de toate normele şi instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a făptuitorului.

Potrivit dispoziţiilor art. V şi art. XI din Ordonanţa de urgenţă nr. 121/2011 din 22 decembrie 2011 de modificare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. "Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat iar în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedură completă următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".

În prezenta cauză Înalta Curte constată că faptele săvârşite de inculpat există şi constituie infracţiuni în sensul prevăzut de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi au fost săvârşite de inculpatul U.A.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs în cadrul dezbaterilor, inculpatul U.A. a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor aşa cum au fost cuprinse în actul de sesizare al instanţei şi a solicitat să fie judecat conform probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le recunoaşte şi le însuşeşte, solicitând totodată aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt aplicabile inculpatului U.A. în prezenta cauză în sens strict de aplicare a normei de drept în vigoare la acest moment, de care poate beneficia inculpatul, dar având în vedere că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare, nu se mai impune o reducere a pedepsei reţinută în sarcina acestuia, întrucât pedeapsa deja aplicată este cuprinsă între limitele reduse cu o treime cuprinse între 3 ani şi 3 luni închisoare - 6 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea cea mai gravă prevăzută de art. 13 alin. (3) prin raportare la alin. (2) din Legea nr. 678/2001, dar şi în raport de forma continuată în care au fost săvârşite faptele şi de împrejurarea că două dintre părţile vătămate erau minore la momentul săvârşirii faptelor, astfel că nu se justifică o micşorare a cuantumului pedepsei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul U.A. împotriva deciziei penale nr. 144/2011 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, atât Decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui numai în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Rejudecând, va face aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., menţinând restul dispoziţiilor ambelor hotărâri.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.A., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2010 la 25 ianuarie 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul U.A. împotriva deciziei penale nr. 144/2011 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, atât Decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui numai în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Rejudecând, face aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., menţinând restul dispoziţiilor ambelor hotărâri.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.A., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 august 2010 la 25 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 220/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2092/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 211/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 211/2012. Penal