ICCJ. Decizia nr. 2208/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2208/2012

Dosar nr. 433/43/2011

Şedinţa publică din 22 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 5/A din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibil apelul formulat de partea civilă A.F., reprezentantă a minorului A.C., împotriva sentinţei penale nr. 302 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 2343/96/2011. Totodată, a obligat apelanta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Partea civilă A.C. reprezentat de A.F. a declarat apel peste termen împotriva sentinţei penale nr. 302 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita.

În motivare s-a arătat că partea civilă nu a fost prezentă nici la dezbateri şi nici la pronunţare în faţa primei instanţe şi nici procurorul nu a exercitat din oficiu acţiunea civilă în numele său.

La termenul din 27 ianuarie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii apelului.

Împotriva acestei hotărâri, partea civilă a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. 2343/96 din 15 noiembrie 2011.

Prin Decizia penală nr. 88/ A din 16 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a fost respins ca tardiv apelul părţii civile, pe considerentul că partea civilă a fost prezentă la dezbaterile din 24 octombrie 2011, pronunţarea a fost amânată la 27 octombrie 2011, astfel încât termenul de 10 zile în care acesta putea exercita calea de atac se împlinea la 07 noiembrie 2011, însă apelul a fost înaintat la 08 noiembrie 2011. Pe cale de consecinţă, hotărârea primei instanţe a rămas definitivă la 08 noiembrie 2011, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.

În motivarea Deciziei penale nr. 5/ A din 27 ianuarie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat că atâta vreme cât a fost respins ca tardiv apelul formulat de partea civilă A.F. în nume propriu şi în numele minorului A.C., un nou apel declarat de minorul A.C. prin reprezentant legal A.F. împotriva aceleiaşi sentinţe, apare ca fiind inadmisibil.

Împotriva Deciziei penale nr. 5/ A din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş a formulat recurs partea civilă A.C. prin reprezentant legal A.F.

Recursul este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.

Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că prin sentinţa penală nr. 302 din 27 octombrie 2011, Tribunalul Harghita, secţia penală, în baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. şi raportat la art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul I.S., domiciliat în oraşul Bălan, judeţul Harghita, recidivist, la:

- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată ziua reţinerii respectiv data de 25 iulie 2011 şi perioada arestării preventive începând cu data de 26 iulie 2011, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială a unui briceag, corp delict, aparţinând inculpatului şi distrugerea acestuia după rămânerea definitivă a sentinţei.

A admis pretenţiile civile ale părţii vătămate A.F. şi a obligat pe inculpat să-i plătească acesteia următoarele sume: 6.700 lei cheltuieli de înmormântare, 150 lei lunar pensie de întreţinere pe seama minorului A.C., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei până la vârsta de 18 ani şi 10.000 euro cu titlul de daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 405,04 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei, în faza de urmărire penală, reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă A.F.

Prin Decizia penală nr. 88/ A din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca tardiv formulat apelul părţii civile împotriva sentinţei penale nr. 302 din 27 octombrie 2011. A obligat apelanta la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva aceleiaşi sentinţe (respectiv sentinţa penală nr. 302 din 27 octombrie 2011) partea civilă A.F., reprezentantă a minorului A.C. a declarat un nou apel, iar Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 5/ A din 27 ianuarie 2012, a respins ca inadmisibil apelul, obligând-o pe apelantă la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva celei din urmă decizii penale a declarat recurs partea civilă A.C. prin reprezentant legal A.F.

Potrivit art. 3851C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs:

a) sentinţele pronunţate de judecătorii;

b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;

c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;

d) sentinţele pronunţate de secţia penală şi secţia militară ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

d)1sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;

f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.

În speţă se constată că hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 88/ A din 16 decembrie 2011 respingând ca tardiv formulat apelul părţii civile.

Cum partea civilă a atacat cu recurs o hotărâre definitivă, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă A . C . prin reprezentant legal A . F . împotriva Deciziei penale nr. 5/ A din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie .

Obligă recurenta parte civilă A . C . prin reprezentant legal A . F . la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I . S ., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2208/2012. Penal