ICCJ. Decizia nr. 2319/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2319/2012
Dosar nr. 4425/99/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 271 din 25 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 4425/99/2010 s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
1. R.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de disp. art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 1 an şi fals în declaraţii, prev. şi ped. de disp. art. 292 C. pen. cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 1 lună închisoare, ambele infracţiuni fiind săvârşite în condiţii de concurs real prev. de disp. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza disp. art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu disp. art. 33 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului R.V. prin această hotărâre şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 1 an.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului R.V. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza disp.art. 861C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului R.V. pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare potrivit disp. art. 862 C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
2. R.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de disp. art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 2 ani şi fals în declaraţii prev. şi ped. de disp. art. 292 C. pen. cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 1 lună închisoare, ambele infracţiuni fiind săvârşite în condiţii de concurs real prev. de disp. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza disp. art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu disp. art. 33 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatei R.E. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 2 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei R.E. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza disp.art. 861C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei R.E. prin prezenta sentinţă pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare potrivit disp. art. 862 C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acesteia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 şi art. 1003 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii R.V. şi R.E., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC V.R. SRL Topile, com. Valea Seacă, jud. Iaşi, prin lichidator judiciar E. L.R.J. S.P.R.L. Sucursala Iaşi să plătească părţii civile SC C. SA cu sediul în loc. Cotnari, jud. Iaşi, suma de 470.932,42 lei la care se adaugă dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza disp. art. 347 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea contractului de garanţie imobiliară autentificat din 31 august 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi I.M. şi C.M.O. cu sediul în Paşcani, jud.Iaşi.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii R.E. şi R.V. sunt asociaţi în cadrul SC V.R. SRL Topile, com. Valea Seacă, ultimul fiind şi administrator al societăţii.
SC V.R. SRL Topile, com. Valea Seacă, pe parcursul existenţei sale a desfăşurat activităţi comerciale cu societatea parte vătămată SC C. SA, relaţiile comerciale dintre cele două societăţi înscriindu-se în parametri normali.
La data de 29 martie 2006, inculpaţii au încheiat cu SC C. SA contractul de ipotecă autentificat, prin care în calitate de garanţi ipotecari - persoane fizice, garantau cu ipotecă asupra unor bunuri imobile, executarea obligaţiei de plată a unor produse, asumată de SC V.R. SRL. printr-un contract de vânzare-cumpărare, până la concurenţa valorii de 200.000 lei, după cum urmează: ipotecă rang I asupra casei de locuit; ipotecă rang I asupra unei anexe gospodăreşti; ipotecă rang I asupra terenului în suprafaţă de 671,20 mp pe care se află amplasate construcţiile de mai sus, având nr. cadastral 83, înscris în C.F., conform încheierii de intabulare din 25 mai 2000.
În contract, imobilele au fost individualizare - ca mod de dobândire, astfel: casa de locuit şi anexa gospodărească, prin edificare cu aport egal a soţilor Roman, în timpul căsătoriei, conform autorizaţiilor din 16 august 1996 şi din 24 februarie 2002; terenul, prin cumpărare în timpul căsătoriei conform contractului din 24 iulie 1996.
Această ipoteca a fost înscrisă în cartea funciară în favoarea SC C. SA, iar în anul 2007, la cererea societăţii creditoare, Biroul de carte.
Funciară a radiat ipoteca, astfel cum rezultă din încheierea din 23 martie 2007.
S-a mai reţinut că la data de 09 mai 2007, inculpaţii, în calitate de reprezentanţi legali ai SC V.R. SRL. şi de distribuitori au încheiat cu SC C. SA, în calitate de furnizor, contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. Z 103, pe durata cuprinsă între 01 iunie 2007 - 31 mai 2008. în temeiul acestui contract SC C. SA se obliga să vândă distribuitorului produse ale firmei SC C. SA în cantităţile şi la preţurile prevăzute în anexele 2 şi 3 ale contractului în condiţiile în care SC V.R. SRL constituia o garanţie (ipotecă) pentru produsele ce urmau să fie livrate de către SC C. SA, societatea distribuitoare urmând să achite în termenul contractual (diferit în contractele cadru ale societăţii furnizoare, în funcţie de constituirea sau nu a unei ipoteci), preţul bunurilor livrate.
Plata produselor a fost garantată prin constituirea unei ipoteci, iar angajamentul inculpaţilor a făcut obiectul clauzei înscrise la pct. 3.3.3. din contractul de vânzare cumpărare comercială, unde s-a menţionat că valoarea minimă a garanţiei era de 176.000 lei.
Ca urmare, pentru garantarea plăţii mărfurilor pe care SC C. SA urma să le livreze în temeiul contractului, inculpaţii au încheiat un contract de garanţie, la data de 31 august 2007.
Pentru încheierea acestui contract, din partea SC C. SA, a fost împuternicit martorul A.C., din declaraţia acestuia rezultând că inculpaţii au dat asigurări că imobilul ipotecat va fi unul şi acelaşi din contractul de ipotecă anterior, autentificat din 29 martie 2006. În declaraţiile sale, martorul a mai precizat că dacă ar fi cunoscut că inculpaţii intenţionează să pună ipotecă asupra unui alt imobil neînscris în cartea funciară, nu ar fi semnat contractul de garanţie .
Instanţa de fond a reţinut că în vederea încheierii contractului de ipotecă, inculpaţii s-au prezentat la notarul public I.M. (altul decât notarii care au autentificat actele anterioare vizând acelaşi imobil în derularea activităţilor comerciale cu SC C. SA), unde au depus actul prin care au dobândit terenul în proprietate, autorizaţia de construcţie din 2002 (obţinută pentru construcţia unui imobil având destinaţia de grajd) şi o adresă a Primăriei Valea Seacă conform căreia R.V. figura înscris în registrul agricol cu una casă de locuit construită în anul 2002 în suprafaţă de 165 mp.
Această adresă nu avea însă corespondent în realitate (nefiind conformă cu datele din registrul agricol, registrele de carte funciară sau actele de proprietate ale inculpaţilor), din explicaţiile furnizate de semnatarii acesteia rezultând că aceste menţiuni au fost făcute „pe propria răspundere” a soţilor Roman.
Cu toate acestea, acelaşi primar (decedat în prezent), a eliberat cu un an înainte o adresă care atesta în mod corect că R.V. figura în registrul agricol cu casă, teren în suprafaţă de 671,20 mp şi un grajd.
În baza acestor documente şi fără a verifica registrele de carte funciară, notarul I.M. din municipiul Paşcani a redactat contractul de garanţie având următorul conţinut:”Garantarea plăţii produselor se face prin constituirea garanţiei în favoarea societăţii creditoare asupra următorului imobil proprietatea soţilor R. compus din:- una casă de locuit în suprafaţă de 165 mp, conform adeverinţei din 01 august 2007); - suprafaţa de 672 mp teren grădină.
Construcţia a fost dobândită de către soţii Roman prin edificare în anul 2002 în baza autorizaţiei de construire din 24 aprilie 2002, iar terenul prin cumpărare de la numitul O.I., conform contractului de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1996 (bun care avea deja ipotecă în favoarea unui alt creditor, aşa cum se va arăta în cele ce urmează).
Este de menţionat că după ce au obţinut radierea ipotecii înscrise în anul 2006, în favoarea SC C. SA, la data de 11 aprilie 2007, inculpaţii, în calitate de garanţi, au acceptat instituirea unei noi ipoteci asupra aceluiaşi bun imobil (devenit liber de sarcini), individualizat în acelaşi fel (teren + casă de locuit + anexă gospodărească) încheind contractul de ipotecă din 11 aprilie 2007 cu Banca T., pentru garantarea executării obligaţiilor derivând dintr-un contract de credit. Ipoteca a fost înscrisă în C.F., în favoarea unităţii bancare prin încheierea din 11 aprilie 2007.
Gajând din nou, bunurile aflate în proprietatea lor, în favoarea SC C. SA, inculpaţii au declarat în contract că „imobilul se afla în circuitul civil şi nu avea sarcini”, ascunzând faptul că terenul era ipotecat în favoarea Băncii T. (ipotecă care purta şi asupra singurei case de locuit existentă pe terenul de 672 mp ca şi asupra anexei). În ceea ce priveşte construcţia, este de precizat că pe această suprafaţă de teren nu mai există nici o casă de locuit, în suprafaţă de 165 mp, autorizaţia de construire din 2002 fiind emisă pentru construirea unui grajd. Notarul a mai menţionat că „certificatul de sarcini” atestă inexistenţa sarcinilor însă din verificările efectuate la O.C.P.I. - Paşcani a rezultat că cererea de verificare a fost făcută ulterior, la 05 septembrie 2007, asistentul registrator C.M. verificând doar opisele de transcripţiuni şi inscripţiuni unde nu a identificat menţionate sarcini. La data încheierii contractului deci, certificatul de sarcini nu există.
Inculpaţii au cunoscut faptul că proprietatea a rămas negrevată prin încheierea acestui contract, după ce la 21 februarie 2008 Banca T. a cerut radierea ipotecii, astfel că l-au adus din nou în garanţie, asigurând executarea obligaţiilor dintr-un contract de credit încheiat la 05 august 2008 cu Banca C.
În temeiul contractului de vânzare-cumpărare comercială din, SC C. SA a efectuat livrări în valoare de 2.913.137 lei, iar SC V.R. SRL a efectuat plăţi în valoare de 2.195.890 lei şi a efectuat retururi de marfă în valoare de 246.315 lei, debitul neachitat în prezent având valoarea de 470.932,42 lei, aspect recunoscut de inculpaţi.
Conform situaţiei existente în ceea ce priveşte plăţile efectuate cu ocazia derulării contractului încheiat cu SC C. SA rezultă că începând cu luna martie 2008 SC V.R. SRL. a redus simţitor plăţile în contul furnizorului.
S-a reţinut că la 20 august 2008, inculpata R.E. recunoştea un debit de peste 500.000 lei şi în acest sens a emis către SC C. SA mai multe bilete la ordin, după cum urmează: la 15 august 2008 a emis un bilet la ordin scadent la 13 octombrie 2008, în valoare de 85.000 lei; la 15 august 2008 pentru 16 octombrie 2008, în valoare de 55.000 lei; la 20 iunie 2008 pentru 5 octombrie 2008, în valoare de 99.000 lei. Banca trasă SC B.R. SA - nu a onorat plata biletelor la ordin, motivat de faptul că prin acest cont, societatea nu a derulat deloc operaţiuni, de la data deschiderii: 28 ianuarie 2008 (fila 112 vol. 1 dosar u.p.).
După primirea biletelor la ordin şi mai înainte de scadenţa lor, SC C. SA a cerut O.C.P.I. intabularea contractului de garanţie.
Prin încheierea din 01 octombrie 2008 cererea a fost respinsă întrucât exista interdicţie de grevare şi înstrăinare în favoarea Băncii C. Astfel, SC C. SA s-a văzut în imposibilitate de a executa garanţia. În plus, nu au fost făcute formalităţile de publicitate care ar fi asigurat opozabilitatea şi dreptul de preferinţă faţă de ceilalţi eventuali creditori.
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei juridice a imobilelor deţinute de inculpaţi, la data încheierii contractului de garanţie imobiliară instituită în favoarea SC C. SA, instanţa de fond a prezentat istoricul acestor proprietăţi, cu sarcinile pe care inculpaţii le-au instituit asupra lor, şi care denotă, fără putinţă de tăgadă, intenţia acestora de a induce în eroare parte vătămată la momentul constituirii în favoarea acesteia a ipotecii, accesorie contractului de vânzare-cumpărare din 2007.
Astfel, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 672 mp, asupra căruia inculpaţii au constituit ipoteca în favoarea SC C. SA, atât în anul 2006 cât şi în anul 2007 (dar şi în favoarea Băncii T. în aprilie 2007), instanţa reţine că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 iulie 1996 inculpaţii au cumpărat suprafaţa de 672 mp teren în intravilanul satului Topile cu vecinătăţile: N - drum sătesc; S - O.G.; V - G.O.; E - P.M.C. În luna august 1996, au făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de construire a unei locuinţe, pe acest teren (parter + etaj). La data de 16 august 1996, inculpatul R.V. a cerut eliberarea certificatului de urbanism care a fost emis la aceeaşi dată. La aceeaşi dată, 16 august 1996, inculpatul a cerut eliberarea autorizaţiei de construire pentru locuinţă - autorizaţie care a fost eliberată de Primăria com. Valea Seacă la data de 16 august 1996 cu nr. 19.
Terenul şi construcţia au fost intabulate prin încheierea din 23 mai 2000 a Judecătoriei Paşcani - Biroul de C.F., pentru imobil deschizându-se C.F., nr. cadastral, iar la data de 10 iulie 2008, Consiliul Judeţean Iaşi a emis certificatul de urbanism pentru extinderea locuinţei cu o terasă.
În luna aprilie 2002, inculpatul R.V. a făcut demersuri pentru obţinerea unei autorizaţii de construire a unui grajd pe acest teren. La data de 24 aprilie 2002, Primăria com. Valea Seacă a eliberat autorizaţia de construire a grajdului (parter - înălţime max. 4,30 m). Prin încheierea din 22 februarie 2007 a fost notată în C.F., autorizaţia de construire a grajdului din 2002. Construcţia nu a fost intabulată deoarece nu avea documentaţia cadastrală.
Inculpaţii mai figurează în registrele de carte funciară cu alte două imobile, C.F., casă de locuit + anexă, în suprafaţă de 249 mp, situate în sat Topile, com. Valea Seacă, construite în baza autorizaţiei din 1984 şi intabulate prin încheierea din 28 iunie 2000 (fila 50 vol. I dosar u.p.) şi C.F.: teren în suprafaţă de 200 mp pe care se află magazin mixt cu suprafaţă construită de 172 mp. Terenul a fost cumpărat de inculpata R.E. la data de 05 octombrie 2006 iar magazinul a fost edificat în baza autorizaţiei din 20 noiembrie 2006 (fila 53 vol. I. Dosar u.p.).
De-a lungul timpului, aceste imobile au fost grevate de sarcini, însă la soluţionarea cauzei prezintă relevanţă doar succesiunea sarcinilor asupra imobilului format din teren + casă de locuit + grajdul fără intabulare, purtând nr. cadastral - C.F. 48. Asupra acestor imobile s-au instituit sarcini, după cum urmează:
- la 01 august 2000, 20 iulie 2001, 05 iunie 2002 ipoteci în favoarea SC B.P. SA Paşcani - radiate la 11 august 2004;
- la 23 august 2004, ipotecă în favoarea SC C. SA radiată la 29 martie 2006;
- la 29 martie 2006, ipotecă în favoarea SC C. SA - radiată la 23 martie 2007;
- la 11 aprilie 2007, ipotecă în favoarea SC B.T. SA, radiată la 21 februarie 2008;
- la 06 august 2008, ipotecă în favoarea Băncii C.
Între aceste ultime două inscripţii ipotecare, inculpaţii au încheiat contractul de garanţie imobiliară cu societatea parte vătămată. La data încheierii contractului, inculpaţii au ascuns faptul că asupra terenului exista deja ipotecă instituită în favoarea Băncii T. (garanţia purtând asupra aceluiaşi bun, fiind astfel formală şi ineficientă în a acorda creditorului drepturile derivând din ipotecă, respectiv dreptul de urmărire şi preferinţă), iar în ce priveşte construcţia au prezentat-o ca fiind casă de locuit, fapt ce a creat părţii vătămate convingerea (cu atât mai mult cu cât era situată pe acelaşi teren de 672 mp) că ipoteca poartă asupra aceloraşi imobile care au constituit obiectul garanţiei instituite în favoarea sa în anul 2006.
La încheierea contractului de garanţie, inculpaţii au declarat că „imobilul nu are sarcini” - situaţie ce nu concordă realităţii.
Instanţa de fond, după o analiză amplă şi coroborată a materialului probator administrat în cauză a reţinut că în drept, fapta inculpaţilor R.E. şi R.V., care în calitate de reprezentanţi legali ai SC V.R. SRL Topile şi de giranţi pentru această societate, au indus în eroare pe reprezentanţii SC C. SA cu prilejul încheierii, la 31 august 2007, a contractului de garanţie imobiliară autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi I.M. şi C.M.O., menit să garanteze plata produselor livrate de societatea parte vătămată în baza contractului din 2007, prin aducerea în garanţie a unui alt bun imobil decât cel cunoscut de parte şi al unui imobil care era deja grevat în favoarea unei alte persoane, declarând în fals că acesta nu are sarcini, punând astfel în imposibilitate partea vătămată să-şi recupereze creanţa şi cauzând acesteia un prejudiciu în valoare de 470.932,42 lei, eroare fără de care partea vătămată nu ar fi încheiat şi executat contractul de distribuţie în condiţiile stipulate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Având în vedere că prejudiciul cauzat părţii vătămate se ridică la suma de 470.932,42 lei, fiind deci mai mare de 200.000 lei, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen., fapta inculpaţilor având consecinţe deosebit de grave.
Având în vedere că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpata R.E. a menţinut în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate, cu prilejul executării contractului din 2007, emiţând mai multe bilete la ordin, respectiv: la 15 august 2008 un bilet la ordin scadent la 13 octombrie 2008, în valoare de 85.000 lei, la 15 august 2008 pentru 16 octombrie 2008, în valoare de 55.000 lei, la 20 iunie 2008 pentru 5 octombrie 2008, în valoare de 99.000 lei, fără ca în cont să aibă disponibil, astfel încât partea vătămată nu a putut însă să încaseze sumele de bani înscrise, întrucât banca trasă - SC B.R. SA - nu a onorat plata biletelor la ordin, motivat de faptul că prin acest cont, societatea inculpaţilor nu a derulat deloc operaţiuni, de la data deschiderii: 28 ianuarie 2008 (fila 112 vol. 1 dosar u.p.), în sarcina sa a fost reţinută forma continuată în comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a mai reţinut că fapta inculpaţilor R.E. şi R.V., care la data de 31 august 2007 au declarat în fals în faţa notarului public I.M. că terenul în suprafaţă de 671 mp cu privire la care se constituia garanţia reală imobiliară în favoarea SC C. SA nu are sarcini (deşi fusese ipotecat la 11 aprilie 2007 în favoarea Băncii T., cu notarea interdicţiei de grevare sau înstrăinare în favoarea altei persoane), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen.
Având în vedere data comiterii infracţiunilor şi împrejurarea că inculpaţii nu au fost condamnaţi definitiv pentru nici una dintre faptele pentru care au fost găsiţi vinovaţi, în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că antrenarea răspunderii civile a inculpaţilor poate avea loc doar potrivit art. 998 şi urm. C. civ., art. 14 şi art. 346 C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că partea vătămată SC C. SA s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 470.932, 42 lei cu dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea produselor livrate SC V.R. SRL Topile şi neachitate de către aceasta, prejudiciu ce a fost recunoscut de către inculpaţi.
În cauză s-a dispus introducerea SC V.R. SRL Topile în calitate de parte responsabilă civilmente.
Instanţa a constatat totodată, că faţă de SC V.R. SRL Topile s-a declanşat procedura generală de insolvenţă, în calitate de administrator judiciar fiind numit Solvens Sprl.
Faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile a inculpaţilor a admis acţiunea civilă şi a obligat în solidar pe inculpaţii R.E. şi R.E., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC V.R. SRL Topile, prin administrator judiciar Solvens Sprl la plata în favoarea părţii civile SC C. SA a sumei de 470.932,42 lei la care se va adaugă dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
În baza disp. art. 347 C. proc. pen., instanţa a dispus desfiinţarea contractului de garanţie imobiliară autentificat din 31 august 2007 la Biroul Notarilor Publici I.M. şi C.M.O., care conţine menţiunile false făcute de inculpaţii R.E. şi R.V.
În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. hotărârea primei instanţei a fost apelată de inculpaţii R.V. şi R.E., fiind criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelurilor promovate, inculpaţii au susţinut, că prima instanţă nu s-a pronunţat odată cu fondul, asupra unor cereri esenţiale făcute de părţi şi anume cele vizând validitatea mijloacelor de probă pe care procurorul şi-a întemeiat trimiterea în judecată şi care ar fi fost obţinute în mod ilegal.
S-a solicitat admiterea apelurilor promovate, desfiinţarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a mai precizat că prima instanţă nu a motivat hotărârea pronunţată, reluând porţiuni din actul de sesizare şi din dosarul de urmărire penală fără a analiza probele ce au fost administrate în faza cercetării judecătoreşti.
S-a mai arătat că instanţa de fond a interpretat incorect materialul probator administrat în cauză şi a pronunţat o hotărâre netemeinică.
În susţinerea acestei concluzii, s-a arătat că între SC V.R. SRL şi SC C. SA s-au desfăşurat relaţii comerciale începând cu anul 1995 până în anul 2008 când, problemele economice apărute au condus la imposibilitatea recuperării unor creanţe de la proprii debitori.
S-a subliniat că inculpaţii nu au urmărit prin nici o activitate desfăşurată, inducerea sau menţinerea în eroare a partenerului contractual şi nici cauzarea de prejudicii părţii civile.
S-a mai arătat că depunerea garanţiei imobiliare nu reprezintă o condiţie esenţială pentru încheierea sau executarea contractului comercial din 19 mai 2007 ci reprezintă o opţiune în scopul obţinerii unui termen de plată diferit de cel uzual.
S-a mai susţinut că acest contract comercial a fost semnat doar de inculpata R.E. dar instanţa a reţinut că infracţiunea de înşelăciune fiind comisă de ambii inculpaţi.
Au fost evidenţiate eforturile depuse de inculpaţi pentru stingerea debitului cauzat părţii civile şi lipsa intenţiei de inducere şi menţinere în eroare a acesteia.
S-a solicitat admiterea apelurilor promovate, desfiinţarea sentinţei pronunţate şi în urma rejudecării achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune; inculpata R.E. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar inculpatul R.V. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Pentru infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen., reţinută în sarcina ambilor inculpaţi s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că aceste înserări neconforme cu realitatea au fost făcute de Notarul I.M. iar inculpaţii au semnat având încredere în profesionalismul şi buna credinţă a notarului.
Prin Decizia penală nr. 184 din 22 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii R.V. şi R.E. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 25 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în esenţă, că prima instanţă, apreciind materialul probator administrat în cauză a stabilit corect vinovăţia inculpaţilor şi a format o justă încadrare în drept a faptelor comise de aceştia.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a confirmat starea de fapt reţinută de instanţa de fond, pe baza materialului probator administrat în cauză, redând în considerente conţinutul acesteia.
S-a apreciat şi reţinut că sentinţa atacată a fost motivată în fapt şi în drept că, probele administrate au fost analizate prin coroborare fără a se da preeminenţă celor de la urmărire penală.
S-a mai reţinut că sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a manifestat suficientă clemenţă reţinând în favoarea acestora circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., coroborând astfel pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea lor pentru a se face aplicarea disp. art. 861 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în esenţă, pentru aceleaşi motive formulate împotriva hotărârii instanţei de fond.
Astfel, criticile formulate de inculpaţi vizează, în esenţă următoarele:
1. Greşita aplicare a pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte individualizarea acesteia;
2. Instanţele nu s-au pronunţat asupra cererilor formulate de inculpaţi privind validitatea mijloacelor de probă pe care procurorul şi-a întemeiat dispoziţia de trimitere în judecată;
3. Nu s-a respectat obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti impusă prin art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
4. S-a interpretat eronat materialul probator reţinându-se o stare de fapt greşită;
5. Pedepsele aplicate inculpaţilor nu au fost just individualizate în raport cu criteriile legale.
S-a solicitat, în principal, admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului R.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu ocazia încheierii sau a derulării Contractului de vânzare - cumpărare comercială din 9 mai 2007, în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Achitarea inculpatei R.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu ocazia încheierii sau a derulării Contractului de vânzare - cumpărare comercială din 9 mai 2007, în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Achitarea inculpatului R.V. şi a inculpatei R.E. cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen., în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs formulate şi a cazurilor de casare invocate de recurenţii inculpaţi, constată că soluţia formulată în cauză este legală şi temeinică.
Astfel, referitor la motivul de recurs vizând nemotivarea hotărârii atacate, caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 383 alin. (1) teza I C. proc. pen., decizia instanţei de apel, trebuie să cuprindă în expunere, temeiurile de fapt şi de drept, care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen.
Obligaţia impusă de lege instanţelor de a-şi motiva hotărârile permite instanţelor de control judiciar de a le verifica.
De aceea, în cazul lipsei, insuficienţei ori obscurităţii motivării, instanţa de recurs, casează hotărârea întrucât în aceste condiţii, obligaţia de a exercita controlul judiciar devine imposibil de realizat.
Raportat la dispoziţiile legale menţionate se constată că decizia recurată a fost motivată în fapt şi în drept probele administrate au fost analizate atât cele în apărare cât şi cele în acuzare pe baza cărora a fost reţinută vinovăţia inculpaţilor, astfel încât controlul judiciar poate fi exercitat în mod real şi efectiv.
Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, instanţa de fond a inserat în considerentele sentinţei împrejurările care au fost avute în vedere la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite în consonanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O. care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen.
Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Cazul de casare invocat constă aşadar, în omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale părţilor, de natură să le garanteze drepturile şi să le influenţeze soluţia procesului.
Cererile trebuie să fie însă formulate cu respectarea condiţiilor legale, iar instanţa să omită a se pronunţa asupra lor sau să le respingă, fără a arăta motivele.
Pentru a opera acest caz de casare, legea mai pretinde ca cererile esenţiale ale părţilor, de natură să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influenţeze soluţia procesului, adică cererea să fie de aşa natură încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis, s-ar fi schimbat soluţia cauzei.
Or, în cauză, critica formulată de recurenţii inculpaţi referitoare la faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea privind valabilitatea mijloacelor de probă efectuate, în speţă, actele premergătoare, nu răspunde exigenţelor impuse de textul legal invocat.
Contrar susţinerilor formulate în acest sens,instanţele s-au pronunţat cu privire la aceste cereri motivând în considerente dispoziţia de respingere a cererii de restituire a cauzei la procuror.
Astfel, s-a reţinut că actele premergătoare efectuate de la înregistrarea plângerii penale promovate de partea civilă SC C. SA - 6 noiembrie 2008 şi până la începerea urmăririi penale reprezintă investigaţii efectuate de organele de urmărire penală în vederea verificării existenţei sau inexistenţei vreuneia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte servesc la luarea hotărârii de a începe sau nu urmărirea penală şi sunt denumite de lege „acte premergătoare”.
Actele premergătoare sunt acte procedurale „sui generis” având o natură juridică proprie, sunt efectuate înainte ca procesul penal să fi fost început, însă în scopul începerii acestuia.
S-a reţinut că vinovăţia inculpaţilor R.V. şi R.E. a fost dovedită pe baza probelor administrate în cursul procesului penal de organele de cercetare ale poliţiei şi de organul de urmărire penală, iar aceste probe au fost confirmate în faza cercetării judecătoreşti la prima instanţă, critica formulată fiind neîntemeiată, solicitarea de restituire a cauzei la prima instanţă pentru rejudecare a fost respinsă.
Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Cazul de casare invocat de recurenţii inculpaţi implică două cerinţe: să se fi comis o eroare în stabilirea faptelor şi această eroare să fie gravă.
Eroarea gravă de fapt nu poate proveni din îndoiala pe care o provoacă probele administrate, ci ea trebuie să fie evidentă, să ducă la concluzia că situaţia de fapt este alta decât cea reţinută de instanţa de judecată.
Doctrina a statuat că există eroare gravă de fapt, ori de câte ori este evidentă stabilirea faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.
Aşadar,există eroare gravă de fapt atunci când în hotărârea instanţei de fond se susţine că la dosar există probe de vinovăţie, deşi, în realitate, acestea nu există, sau că nu există probe, deşi acestea există.
Astfel, nu orice eroare asupra faptelor este de natură să atragă aplicarea acestui caz de casare, ci numai acea eroare care a influenţat soluţia procesului în sensul sus arătat.
Din această perspectivă, cu referire la probatoriul just administrat, analizat şi coroborat în cauză, se constată că nu se verifică incidenţa cazului de casare invocat de recurenţi (art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.).
Evaluând materialul probator administrat în cauză, în limitele investirii sale, Înalta Curte constată că starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute de instanţe precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat, folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărirea penală şi judecata (în fond şi în apel) sunt conforme normelor de drept material, substanţial judicios aplicate în cauză.
Probele administrate în cauză au dovedit că inculpaţii R.E. şi R.V., soţi la data de 27 iunie 1994 au înregistrat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi SC V.R. SRL, cu sediul social în satul Topile, comuna Valea-Seacă, judeţul Iaşi având ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al băuturilor, firmă la care cei doi soţi erau asociaţi, inculpatul R.V. îndeplinind şi funcţia de administrator.
La data de 09 mai 2007 între partea civilă SC C. SA, în calitate de furnizor şi SC V.R. SA, în calitate de distribuitor - reprezentată de R.V. în calitate de administrator şi R.E. în calitate de asociat, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 9 mai 2007 pe durata cuprinsă între 01 iunie 2007-31 mai 2008, având ca obiect vânzarea de către furnizor şi cumpărarea de distribuitor a produselor firmei SC C. SA în sortimentele, cantităţile şi la preţurile prevăzute în anexele la contract.
Prin acelaşi contract distribuitorul s-a obligat să constituie în favoarea furnizorului o garanţie în valoare minimă de 176.000 lei (anexa 1 din contract pct. 2.3).
Fără constituirea acestei garanţii, contractul nu ar fi fost pus în executare, aspect consemnat în plângerea penală a părţii civile aflată la fila 7 dosar urmărire penală.
La data de 31 august 2007 inculpaţii R.V. şi R.E. s-au prezentat în faţa notarului public I.M. din municipiul Paşcani, împreună cu împuternicitul părţii civile A.C. pentru încheierea şi autentificarea unui contract de garanţie imobiliară, potrivit clauzelor consemnate în contractul de vânzare-cumpărare comercială încheiat între aceleaşi părţi la data de 09 mai 2007.
Pentru constituirea garanţiei imobiliare soţii R. au depus autorizaţia de construire din 24 aprilie 2002; contractul de vânzare-cumpărare din 23 iulie 1996 şi adeverinţa din 01 august 2007 emisă de Primăria Valea Seacă, judeţul Iaşi.
Cu acelaşi prilej, inculpaţii R.E. şi R.V. au declarat în faţa notarului public că imobilele cu care doresc să constituie garanţia, în baza încheierii solicitate, respectiv: una casă de locuit în suprafaţă de 165 mp şi suprafaţa de 672 mp teren situat pe teritoriul cadastral al satului Topile, comuna Valea Seacă, judeţul Iaşi nu au sarcini, asigurând totodată pe reprezentantul SC C. SA împotriva oricărei evicţiuni.
Notarul public I.M. fără să deţină certificatul de sarcini ori extrasul de carte funciară pentru imobilele care făceau obiectul contractului de garanţie, în aceeaşi zi a întocmit şi autentificat contractul de garanţie din 31 august 2007 în care a consemnat că: „imobilul este în circuitul civil şi nu are sarcini, aşa cum rezultă din certificatul de sarcini emis de Biroul de C.F. Paşcani, ataşat la prezentul contract.
Menţionăm că la data respectivă 31 august 2007 înscrisul acesta nu se află la dosarul notarial iar eliberarea certificatului de sarcini s-a făcut la data de 05 septembrie 2007 când contractul de garanţie era întocmit, autentificat şi semnat de ambele părţi în faţa notarului de stat.
Din verificările efectuate la Biroul de C.F. Paşcani rezultă că terenul în suprafaţă de 671,20 mp, proprietatea inculpaţilor R.V. şi R.E. era prevăzut în C.F., fiind intabulat prin încheierea din 23 mai 2000.
Acest teren, la data de 11 aprilie 2007 a fost ipotecat în favoarea Băncii T., potrivit contractului de ipotecă din 11 aprilie 2007.
Această ipotecă a fost radiată la data de 21 februarie 2008, dată la care contractul de garanţie imobiliară întocmit de notarul I.M. nu era transmis la C.F., făcând posibil ca la data de 06 august 2008 să se înscrie pe acelaşi teren un drept de ipotecă în favoarea Băncii C. conform contractului de ipotecă din 05 august 2008.
Important de subliniat este şi faptul că între cele două părţi contractante, în perioada 2004-2007 s-au mai derulat activităţi comerciale având acelaşi obiect şi aceleaşi imobile garanţie: teren, casă de locuit+grajd fără intabulare purtând nr. cadastral C.F., au constituit obiectul garanţiei.
La încheierea contractului de garanţie imobiliară din data de 31 august 2007 au fost prezenţi ambii inculpaţi care au asigurat pe reprezentantul părţii civile că garanţia poartă asupra aceloraşi imobile - teren şi clădiri, că acestea între timp şi-au mărit valoarea prin îmbunătăţirile aduse şi că nu sunt grevate de alte sarcini.
În realitate, terenul în suprafaţă de 672 mp era ipotecat în favoarea Băncii T. încă din data de 11 aprilie 2007.
Faţă de această situaţie de fapt şi de cuantumul prejudiciului cauzat, în valoare de 470.932,42 lei, în mod corect a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen., fapte aflate în concurs real.
În sarcina inculpatei R.E., s-a reţinut în mod corect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, motivat de împrejurarea că la data de 20 iunie 2008 ar fi emis un bilet la ordin scadent la data de 05 octombrie 2008 pentru suma de 99.000 lei; la data de 15 august 2008 ar fi emis un bilet la ordin scadent la data de 13 octombrie 2008 în valoare de 85.000 lei, iar la aceeaşi dată de 15 august 2008 ar fi emis un alt bilet la ordin scadent la data de 16 octombrie 2008 pentru suma de 55.000 lei.
Banca tras - SC B.R. SA nu a onorat plata biletelor la ordin, motivat de faptul că prin contul deschis la data de 28 ianuarie 2008 la această bancă, inculpaţii nu au derulat nici o operaţiune comercială.
Important de subliniat este împrejurarea că în acelaşi timp SC V.R. SRL avea deschise conturi la alte două bănci, conturi în care înregistra încasări.
Acest aspect evidenţiază odată în plus intenţia directă a inculpaţilor de a menţine în eroare reprezentanţii părţii civile şi de a le cauza prejudicii însemnate.
Referitor la motivul de recurs vizând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. invocat de inculpaţi, prin prisma considerentelor fiecărui recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.
Fiind o parte a activităţii de aplicare a legii penale, individualizarea judicioasă nu se poate realiza decât în condiţiile şi în limitele stabilite de lege, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Individualizarea judiciară constituie o operaţiune prin care pedeapsa trebuie să reflecte evaluarea coroborată a tuturor elementelor care caracterizează o cauză, în acest sens fiind necesară examinarea şi reţinerea aspectelor semnificative din starea de fapt, instanţa trebuind să reţină în mod corect starea de fapt şi încadrarea juridică a pedepselor stabilite într-un cuantum corespunzător cu criteriile stabilite de art. 72 C. pen.
La stabilirea modalităţii de executare şi la aplicarea pedepselor trebuie avute în vedere atât împrejurările în care au fost săvârşite faptele cat şi datele care îl caracterizează pe inculpat, iar referitor la acestea, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor, cât şi la executarea lor, instanţele trebuie să ia în considerare atât gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, cât şi datele personale ale inculpatului, dacă nu cumva acesta nu se confruntă pentru prima dată cu rigorile legii penale, fiind recidivist, dacă are probleme de sănătate şi dacă pedeapsa este de natură a contribui la realizarea funcţiilor şi a scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, prin executarea pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar executarea pedepsei să nu cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.
Prima instanţă dar şi instanţa de prim control judiciar au manifestat clemenţă reţinând în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen., coborându-le pedepsele aplicate mult sub minimul special şi fără aplicarea unui spor de pedeapsă în urma contopirii; de asemenea s-a dispus ca executarea pedepselor aplicate să fie suspendată sub supraveghere.
În raport de natura relaţiilor sociale lezate, de modul de operare, de urmarea produsă, de poziţia procesuală adoptată de inculpaţi care în mod constant au încercat să găsească pe alţii vinovaţi de urmările faptelor comise de ei, se apreciază că nu se justifică o reindividualizare a pedepselor aplicate şi pe cale de consecinţă nici a modalităţii de executare a acestora.
Aşa fiind, cum nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea deciziei atacate, văzând disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi R.E. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi R.E. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2217/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2226/2012. Penal → |
|---|
