ICCJ. Decizia nr. 2219/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2219/2012
Dosar nr. 8135/62/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 263/S din 05 octombrie 2011, Tribunalul Braşov, secţia penală, a respins cererea de rejudecare în sensul art. 5221 C. proc. pen., cerere formulată de condamnatul O.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că inculpatul a avut cunoştinţă de proces fiind prezent la trei termene de judecată.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată, a formulat apel condamnatul O.V.
Prin decizia penală nr. 122/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de condamnat. Totodată, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit că nu orice lipsă a inculpatului poate atrage incidenţa art. 5221 C. proc. pen. şi că rejudecarea nu este obligatorie. S-a constatat că cel condamnat a avut cunoştinţă de procedurile judiciare care se desfăşurau împotriva lui însă a ales să nu participe personal la întregul proces penal.
S-a mai arătat că în cursul judecării cauzei, în primă instanţă a fost prezent personal la trei termene de judecată, fiind asistat de un avocat desemnat din oficiu.
Deşi nu a declarat apel în cauză, în calea de atac exercitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul B.I., O.V. a formulat o cerere de amânare pentru angajare de apărător, urmare căreia a fost reprezentat în faţa instanţei de apel de un avocat ales.
Împotriva deciziei penale nr. 233 din 22 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, O.V. a promovat calea de atac a recursului, la judecarea căruia a fost reprezentat de un alt avocat ales.
Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că O.V. a părăsit ţara, ulterior pronunţării deciziei instanţei de recurs (decizia penală nr. 2241 din 14 mai 2003).
Pentru considerentele arătate, s-a apreciat că este nefondată susţinerea apelantului conform căreia este o persoană judecată şi condamnată în lipsă.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionate a declarat recurs condamnatul O.V., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Art. 5221 C. proc. pen. permite persoanelor judecate şi condamnate în lipsă să solicite rejudecarea cauzei relativ la care a fost pronunţată de către instanţele judecătoreşti o hotărâre penală definitivă.
Aşa cum constant se relevă în literatura şi practica judiciară penală „judecarea în lipsă” a unor persoane are în vedere absenţa condamnatului de la toate termenele de judecată şi de la pronunţare sau, altfel spus, persoana respectivă să fie condamnată fără a avea cunoştinţă de procesul penal pornit împotriva sa şi fără a beneficia de garanţiile şi drepturile procesuale de care se bucură într-un asemenea proces.
Or, examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul O.V. a fost prezent la trei din termenele de judecată la instanţa de fond, când a fost citat şi asistat de apărător, figurând astfel cu termen în cunoştinţă, prezentând chiar concluzii scrise.
Inculpatul a fost prezent la instanţa de fond şi asistat de avocat la termenele din 07 septembrie 2000, 19 septembrie 2000 şi 19 iunie 2001, când a avut posibilitatea să pună în discuţia părţilor orice chestiuni de a căror lămurire depindea justa soluţionare a cauzei, putând astfel să-şi susţină interesele legitime în faţa instanţei atâta timp cât i s-a dat posibilitatea exercitării depline a drepturilor procesuale recunoscute prin lege.
După terminarea dezbaterilor în fond, instanţa a dispus, în vederea deliberării, ca părţile să depună concluzii scrise, iar inculpatul O.V. s-a conformat acestor dispoziţii depunând la grefa instanţei la data de 13 mai 2005 un înscris intitulat „concluzii scrise”, el necontestându-şi semnătura aplicată pe acesta.
Totodată, în apelul soluţionat prin decizia penală nr. 233 din 22 octombrie 2002, acelaşi inculpat a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, iar prin decizia nr. 2241 din 14 mai 2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins, ca inadmisibil recursul, ceea ce denotă că a avut cunoştinţă şi de existenţa acestor dosare, procedura de citare realizându-se cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prezenţa inculpatului la termenele arătate a implicat luarea termenului următor în cunoştinţă, astfel încât neprezentarea nemotivată la dezbateri implică o culpă procesuală, iar în sistemul dreptului român nimeni nu poate să invoce propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept subiectiv.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul O.V. a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii prin sentinţa penală nr. 138/S din 22 mai 2002 a Tribunalului Braşov, hotărârea fiind definitivă prin decizia penală nr. 2241 din 14 mai 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit înscrisului de la dosarul penal nr. 829/2000 al Tribunalului Braşov, O.V. a părăsit ţara, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, la data de 18 mai 2003, aşadar ulterior pronunţării deciziei instanţei de recurs (decizia penală nr. 2241 din 14 mai 2003).
Astfel, se constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procedurile judiciare care se desfăşurau împotriva lui însă a ales să nu participe personal la întregul proces penal, fiind nefondată susţinerea condamnatului, conform căreia este o persoană judecată şi condamnată în lipsă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul O.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.V. împotriva deciziei penale nr. 122/A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2209/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2222/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
