ICCJ. Decizia nr. 2261/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a admis cererea formulată de inculpatul T.M., in prezent deținut in Penitenciarul Iași, în baza mandatului de arestare preventivă din data de 13 iulie 2010 emis de Tribunalul Vaslui și, în consecință:
în temeiul disp. art. 139 alin. (1) și (35) C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 145 C. proc. pen., fără încuviințarea Curții de Apel Iași.
în baza art. 145 (11) C. proc. pen., a obligat inculpatul T.M. ca pe durata măsurii să se supună următoarelor obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanță, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
A desemnat ca organ judiciar însărcinat cu supravegherea îndeplinirii măsurii și obligațiilor de mai sus Poliția comunei Ivănești, jud. Vaslui.
în baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor ce îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
A dispus punerea în libertate a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Curtea, analizând îndeplinirea în concret a condițiilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., constată că, la începutul procesului penal, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a fost necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind determinată,ai ales de natura relațiilor sociale vizate prin activitatea imputată inculpatului, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator și de impactul produs la acea dată în comunitate.
însă, în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada contra Italiei, hotărârea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler contra Turciei, hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier contra Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
La art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană se stipulează că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală împotriva sa (_)".
Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi care ca moment de început "formularea unei acuzații în materie penală" a cărei semnificație a fost stabilită pe calea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Eckle contra R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982), și anume, notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârșit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate", iar ca moment final, tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau achitare, respectiv încetare a procesului penal.
Persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis infracțiunea este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția.
Totuși, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
în situația în care motivele se mențin o perioadă mai mare de timp și se dovedesc suficiente și pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune și verificarea diligențelor depuse de instanțele naționale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus contra Poloniei - hotărârea din 16 septembrie 2008; Hesse contra Austriei - hotărârea din 25 ianuarie 2007; Hass contra Poloniei - hotărârea din 07 noiembrie 2008; Kalay contra Turciei - hotărârea din 22 septembrie 2005) precum și analizarea posibilității aplicării unor măsuri alternative, ori de câte ori situația se pretează și acuzatul furnizează garanții că va participa la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov contra Rusiei - hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev contra Serbiei - hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre contra Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007).
în contextul concret al cauzei, Curtea, în urma unui examen riguros asupra măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, sub aspectul legalității și temeiniciei, constată că, fiind îndeplinită cerința prevăzută în art. 143 C. proc. pen., respectiv, existența unor indicii temeinice sau probe care generează bănuiala legitimă că inculpatul a săvârșit o faptă de natură penală, nu s-ar putea reține inexistența vreunui temei care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, în scopul dispunerii revocării măsurii, ci numai că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării s-au modificat, respectiv, condiția privind pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, ceea ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a mai reținut că măsura arestării preventive inculpatului T.M. a fost justificată inițial pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport cu infracțiunea dedusă judecății, măsură a cărei finalitate s-a estompat însă prin trecerea timpului, de la momentul dispunerii sale scurgându-se un interval de aproximativ 2 ani de zile, ceea ce atenuează pericolul pentru ordinea publică, iar durata privării de libertate tinde să depășească o durată rezonabilă.
Instanța a apreciat că rezonanța negativă a faptei deduse judecății s-a diminuat în intervalul de timp de când inculpatul este arestat preventiv, iar pe de altă parte, indiferent de indiciile care justifică sau nu presupunerea că este vinovat de comiterea acestei fapte, arestul preventiv trebuie menținut doar atât timp cât se impune cu necesitate și nu depășește o durată rezonabilă, privarea de libertate neputând avea rolul sau semnificația unei eventuale pedepse .
Stadiul procesual în care se află dosarul, respectiv, faza apelului (rejudecare), actele procesual penale ce urmează a fi efectuate în cadrul procesual stabilit prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție și lipsa unor probe care să demonstreze că odată lăsat în libertate inculpatul ar obstacula în vreun mod desfășurarea procesului penal, coroborate cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv, lipsa antecedentelor penale, buna conduită în societate, susțin concluzia că măsura obligării de a nu părăsi localitatea este o măsură justificată și nu va impieta buna desfășurare a procedurilor.
Curtea a apreciat că prin instituirea unui control al conduitei inculpatului, urmare obligațiilor pe care acesta trebuie să le respecte, se va asigura buna desfășurare a procesului penal și se va evita sustragerea inculpatului de la judecată, în situația nerespectării obligațiilor impuse de instanță, i se va face aplicația dispozițiilor art. 1452C. proc. pen., privind revocarea acestei măsuri și arestarea sa preventivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, apreciindu-se că soluția de înlocuire a măsurii arestării preventive este nelegală. Reprezentanta parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Curtea de Apel Iași și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul T.M.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul T.M. a fost arestat preventiv la data de 12 iulie 2010, măsura arestării preventive fiind menținută atât de către instanța de fond - Tribunalul Vaslui - cât și de către instanța de apel - Curtea de Apel Iași - ambele instanțe concluzionând cu ocazia prelungirilor succesive a privării de libertate că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Prin sentința penală nr. 99 din 18 mai 2011, Tribunalul Vaslui - secția penală a condamnat pe inculpatul T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
în baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive și conform art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 iulie 2010 la zi.
A luat act că în cauză nu s-au constituit părți civile soția victimei sau alte rude.
A admis acțiunile civile formulate de Spitalul clinic de Urgență Prof. Dr. N. Oblu Iași și Serviciul de Ambulanță județean Vaslui.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași suma de 5.730,43 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar Serviciul de Ambulanță județean Vaslui suma de 1.162,20 lei reprezentând cheltuieli de transport, sume ce vor fi reactualizate la data executării.
în temeiul art. 191 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1530 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în după amiaza zilei de 1 iulie 2010, în pădurea situată la locul numit "M." sat Balica, inculpatul i-a aplicat victimei C.C. o lovitură cu muchia unei securi peste extremitatea cefalică, care au produs leziuni traumatice cu fractură craniană și hemoragie subarahnoidiană care s-a complicat în evoluție cu bronhopneumonie conducând la decesul victimei la data de 11 iulie 2010, deși i s-au acordat îngrijiri medicale în spital.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori.
Examinând încheierea atacată, înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a admis cererea formulată de inculpat T.M. și în temeiul art. 139 alin. (1) și (35) C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 145 C. proc. pen.
Conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Or, în cauza de față, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, în plus existând date potrivit cărora acesta încearcă (direct sau indirect) să zădărnicească aflarea adevărului în cauză prin influențarea martorilor.
în speță, condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. sunt îndeplinite, astfel se constată că la dosar există probe și indicii temeinice în sensul art. 681C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina sa.
Și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
în analiza celei de-a doua condiții se are în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, împrejurările în care inculpatul a acționat, gravitatea deosebită a faptei ca și urmarea produsă -decesul victimei.
Din declarațiile martorilor audiați B.V., B.A. și B.G. rezultă că inculpatul are un comportament violent inspirând deseori teamă în colectivitatea în care trăiește.
Menținerea stării de arest față de inculpat se justifică și pentru faptul că există unele date din care rezultă că inculpatul încearcă să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului în cauză prin influențarea unor martori. Numita C.E., soția victimei, în declarațiile date pe parcursul procesului a arătat că tatăl martorilor B.V., B.A. și B.G. a fost amenințat de către inculpat.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului în cauză.
Față de considerentele arătate, înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași privind pe intimatul inculpat T.M.
Va casa încheierea atacată și rejudecând va respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Va menține starea de arest a inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică a inculpatului s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2150/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2148/2012. Penal → |
|---|
