ICCJ. Decizia nr. 2264/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2264/2012
Dosar nr. 985/88/2010
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 16 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 985/88/2010, s-a dispus, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor I.L. şi V.D. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen., a dispus condamnarea inculpatei I.L. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei I.L. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În conformitate cu art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen., a condamnat pe inculpatul V.D., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului V.D. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În conformitate cu art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi următoarele C. civ., a admis în parte pretenţiile părţilor civile D.V., B.F., C.E., A.N., V.E.N., V.I., E.G. şi N.M.S.
A obligat în solidar pe inculpaţii I.L. şi V.D. să plătească părţii civile D.V. suma de 2.000 euro, părţii civile B.F. suma de 500 euro, părţii civile C.E. suma de 1.000 euro, părţii civile A.N. suma de 1.000 euro, părţii civile V.I. suma de 1.000 euro şi părţii civile V.E.N., suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.
A obligat pe inculpata I.L. să plătească părţilor civile E.G. şi N.M.S. câte 1.000 euro pentru fiecare cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
A luat act de renunţarea la pretenţii de către partea civilă A.E.
În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpata I.L. suma de 1.300 euro, iar de la inculpatul V.D. suma de 2.000 euro.
În conformitate cu art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească fiecare câte 2.800 lei în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare în care au fost incluse şi onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu.
Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, în cursul judecăţii (câte 300 lei pentru av. D.R., T.I., E.A. şi B.T. şi câte 600 lei pentru av. D.A., N.M. şi M.D.) şi din cursul urmăririi penale (750 lei pentru av. C.C., 300 lei pentru av. D.A., 300 lei pentru av. M.G.) s-a stabilit a fi plătite din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 49 D/P/2007 din 24 martie 2010 al D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor V.D. şi I.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 întrucât aceştia au iniţiat şi asigurat prin inducere in eroare, prima prin constrângere, al doilea prin recrutarea, transportul şi transferul din România în Grecia în vara anului 2007, cazarea şi exploatarea prin muncă, fără îndeplinirea nici unei condiţii legale referitoare la munca cetăţenilor români în străinătate, ca şi la obligarea practicării cerşetoriei, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, asupra mai multor persoane, din care D.V., A.E., B.F., C.E., E.G., V.E.N., V.I.A.N. şi N.M.S., care s-au constituit părţi vătămate în cauză.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor B.F. şi Ş.I., cu privire la săvârşirea aceleaşi infracţiuni prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, solicitându-se audierea acestora în calitate de martori.
În cursul urmăririi penale, părţile vătămate s-au constituit părţi civile după cum urmează: D.V., cu 5.000 euro; A.E. cu 500 euro; B.F. cu 1.000 euro; C.E. cu 2.000 euro; E.G. cu 4.000 euro; V.E.N. cu 4.000 euro, V.I., cu 2.000 euro, A.N. cu 1.500 euro şi N.M.S. cu 1.500 euro.
S-a reţinut prin actul de acuzare că, la data de 15 noiembrie 2007 a formulat plângere penală partea vătămată D.V. prin care a arătat că a fost racolat, prin inducere în eroare, transportat şi exploatat în Grecia, alături de alte persoane, iar de aceste fapte se fac vinovaţi V.D., fiica acestuia, I.L., B.F. şi Ş.I. În perioada 30 noiembrie 2007 – 25 februarie 2008 alte 8 persoane, respectiv A.E., B.F., C.E., E.G., V.E.N., V.I.A.N. şi N.M.S. au depus plângeri arătând deopotrivă că cele patru persoane, nominalizate şi de D.V. i-au indus în eroare, promiţându-le că vor munci în statul elen în agricultură, contra sumei de cel puţin 25 euro/zi, cu asigurarea gratuită a transportului a mesei si a cazării
Din declaraţiile părţilor vătămate şi ale inculpatului B.F., a rezultat că acesta din urmă locuieşte pe raza comunei Baia, având un frate pe nume B.M. care lucra pe raza localitatea Thiva, din Grecia. Acesta, la începutul lunii iulie 2007, a fost sunat din statul elen de către fratele său care, l-a întrebat dacă are bani de drum pentru a veni şi el să muncească în Grecia. La răspunsul negativ al învinuitului, fratele său i-a făcut legătura telefonic cu inculpata I.L., care i-a spus că îi poate asigura ea transportul şi că are nevoie de mai mulţi oamenii pe care îi poate aduce cu el. Totodată, inculpata i-a relatat telefonic celui apelat că are nevoie de oameni pentru a lucra în agricultură, la recoltat ceapă, muncă pentru care vor fi remuneraţi cu cel puţin 25 de euro/zi, având masa şi cazarea gratuite, iar cheltuielile de transport, în sumă de 80/100 euro/persoană le vor achita din ceea ce vor câştiga.
Ulterior, B.F. a luat legătura cu mai mulţi consăteni, cărora le-a spus despre posibilitatea de a pleca la muncă în Grecia, relatându-le şi condiţiile de care vor beneficia. Zvonul posibilităţii plecării la muncă în Grecia a ajuns şi pe raza localităţii Beidaud, judeţul Tulcea, de unde s-au arătat interesaţi de a pleca încă o parte dintre viitoarele victime. În perioada imediat anterioară datei plecării, B.F. a fost contactat telefonic de către Ş.I. din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, văr al inculpatei I.L. şi totodată, nepot al învinuitului V.D., care i-a relatat primului că plecarea va avea loc la data de 23 iulie 2007, interesându-se câte persoane vor merge cu acelaşi transport. După discuţiile purtate personal cu B.F., cu acest prim transport au plecat din localitatea Baia, judeţul Tulcea, alături de acesta şi părţile vătămate D.V., B.F., C.E., V.E.N., V.I. şi A.N., precum şi alte 4-5 persoane de pe raza oraşului Măcin, judeţul Tulcea (persoane rămase neidentificate şi care nu au depus acte de sesizare în prezenta cauză), deplasarea fiind realizată cu un mijloc de transport în comun, tip microbuz, marca Opel, înmatriculat în Italia, condus pe rând până în Grecia de către Ş.I. şi o rudă a acestuia, pe nume Ş.S., bun cunoscător al traseului de parcurs. Până la destinaţie, localitatea Thiva, Grecia, tuturor pasagerilor li s-au luat actele de identitate şi de călătorie (paşapoartele), viitoarele victime având surpriza să constate la locul de sosire că transportul i-a costat de fapt 150 euro/persoană, în loc de 80/100 euro/persoană, cât li se comunicase iniţial. Mai mult decât atât, actele sus-numiţilor au fost predate de către Ş.I., inculpatei I.L., care le-a spus noilor veniţi că le va reţine respectivele documente până la plata datoriei, insistându-se că diferenţa pentru transport este reprezentată de ceea ce sus-numiţii au consumat pe drum.
Deşi li se spusese că vor fi cazaţi gratuit şi că vor primi şi masa în aceleaşi condiţii, urmând a fi duşi imediat la muncă, părţile vătămate au constatat cu surprindere că sunt cazaţi la inculpatul V.D. (cu excepţia martorului B.F., care s-a cazat la fratele său, B.M.) în condiţii subumane, greu de descris în cuvinte, într-o cameră de cca. 25 mp, cu doar două paturi, fără baie, inculpatul spunându-le că ar trebui să plătească anticipat câte 100 euro/lună/persoană, bani ce le vor fi reţinuţi, de asemenea, din ce vor câştiga. Totodată, inculpata I.L. le-a comunicat că nu au deocamdată nimic de muncă pentru ei, dar că este dispusă să îi „ajute” cu câte 5-10 euro/zi pe fiecare pentru ţigări şi mâncare, bani pe care ea îi va reţine după ce le va găsi de muncă şi vor începe să câştige. Practic, aşa cum declară una dintre părţile vătămate, aceasta era o „şcoală” a învinuiţilor, modul de operare, menit a mări gradul de dependenţă şi aservire al părţilor vătămate faţă de inculpaţi I.L. şi V.D. După o perioadă, părţilor vătămate li s-a „găsit” de muncă, la scos ceapă, în condiţiile în care fiecare dintre ei era deja dator cu aproximativ 100-150 euro, iar inculpata I.L. le-a spus că din cei 25 euro/zi/persoană urmează să-şi reţină, alături de celelalte datorii şi un comision de câte 5 euro/zi/persoană în contul diligenţelor depuse de ea pentru găsirea şi asigurarea locurilor de muncă.
La data de 8 august 2007, cu un al doilea transport făcut în aceleaşi împrejurări ca şi primul, în localitatea Thiva – Grecia, au sosit şi părţile vătămate A.E., E.G. şi N.M.S., consăteni ai primilor, persoane cu o stare materială mai mult decât precară, ce s-au lăsat şi ei ademeniţi de posibilitatea câştigării unor sume de bani. Spre deosebire de primele 6 părţi vătămate, respectivii au fost „cazaţi” de către inculpata I.L. într-o clădire părăsită, practic o ruină fără acoperiş, folosită ca WC public. În aceste împrejurări, partea vătămată E.G. a început să plângă, iar Ş.I., dându-i o pătură, i-a spus că acestea sunt condiţiile, cel puţin deocamdată şi că va trebui să rămână şi să muncească pentru a-şi plăti datoriile. Şi acestor ultimi veniţi le-au fost reţinute actele, pentru a garanta că nu vor pleca până la achitarea „datoriilor”.
Din declaraţiile părţii vătămate D.V., a reieşit că inculpatul V.D. l-a luat şi l-a dus şi la cerşit, agăţându-i de gât o pancartă pe care erau inscripţionate câteva cuvinte în limba greacă menite a genera mila trecătorilor şi că reuşea să câştige sume de până la 40-50 euro/zi, toţi banii fiindu-i luaţi de către însoţitorul său, atât în contul datoriilor, cât şi sub promisiunea mincinoasă că banii îi sunt păstraţi la bancă şi că îi va da la revenirea în România. De asemenea, s-a reţinut şi faptul că, în mai multe rânduri, partea vătămată D.V. a fost agresată şi fizic de către inculpatul V.D., mai ales atunci când solicita bani pentru a trimite familiei în ţară.
Aşa cum reiese din declaraţiile concordante ale victimelor, într-unul dintre episoadele în care aceştia şi-au cerut banii cuveniţi şi actele reţinute anterior, pentru a putea merge să muncească pe cont propriu (aflând că de fapt plata poate urca până la 40-50 euro/zi pentru munci mult mai uşoare, la cules de struguri de exemplu, şi cu cazarea şi masa într-adevăr gratuite), părţile au fost agresate fizic şi verbal de către V.D., care i-a gonit de la locul de cazare, fără a le da nici un ban şi nici un act, ceea ce, într-o perioadă intermediară a determinat părţile vătămate să revină la „locuinţa” oferită de către inculpat. Din toate depoziţiile părţilor vătămate, reiese deopotrivă faptul că, în permanenţă, atunci când îşi exprimau nemulţumirea, inculpatul îi ameninţa cu anumiţi etnici albanezi, persoane ce se aflau în legătură cu fiicele sale. De asemenea, în bună înţelegere cu tatăl său. Inculpata I.L. refuza neîntemeiat să le da banii cuveniţi părţilor vătămate, pretextând că nu au terminat tarlalele convenţionate anterior cu patronii greci, că nu şi-au făcut norma şi că evidenţele ei, ţinute într-un caiet, arată că sunt încă datori pentru transport şi banii daţi până la „angajare”.
Aşa cum părţile vătămate au declarat concordant, au fost nevoite să muncească chiar şi 12-14 ore/zi, fără nici un fel de remuneraţie suplimentară, fiind supravegheate permanent de către inculpata I.L. care se erija într-un fel de şef pe culturile de ceapă, nelăsând părţile vătămate să facă pauze.
Starea de aservire a victimelor, pe lângă constrângerile psiho-fizice la care autorii le supuneau, era dublată de faptul că acestea, erau lipsite de documentele de identitate şi călătorie, de resurse materiale şi se aflau pe teritoriul unui stat străin, a cărui limbă nu o cunoşteau, fiind indicate şi cazuri când încercările lor de a reclama autorităţilor străine situaţia în care se aflau, a fost desconsiderată. În cele din urmă, după ce fiecare victimă a stat în Grecia şi a muncit aproape 2 luni, au reuşit să-şi recupereze actele şi să plece de la inculpatul V.D., D.V. cu ajutorul unui cetăţean grec, numit V., iar alte părţi vătămate, precum V.E.N., V.I. sau/şi A.N., printr-un fost poliţist, administratorul clădirii în care erau „cazaţi”, care a intervenit în mod ferm pe lângă inculpatul V.D., somându-l că îl va reclama autorităţilor elene. Au reuşit să îşi recupereze actele, putând pleca să lucreze pe cont propriu pentru a-şi face banii necesari întoarcerii în România.
A fost subliniat şi faptul că, aşa cum declară părţile vătămate, la sosirea lor în statul elen, inculpata I.L. avea deja „în grijă” peste 50 de persoane, pentru care angaja lucrări agricole de sezon cu patronii greci în condiţii numai de ea cunoscute şi cosemnate într-un caiet ce nu a putut fi recuperat şi la care nu avea nimeni acces, cei audiaţi arătând, deopotrivă, că s-au convins cu toţii că sumele oferite pe ziua de lucru/persoană era de cel puţin 40 de euro, preţul comun ce se practica şi la fermele învecinate, precum aveau să afle părţile vătămate, după ce au început să lucreze pe cont propriu. Totodată, pe lângă cele 2 transporturi menţionate anterior, Ş.I. a făcut şi un al treilea, aducându-i verişoarei sale „la lucru” în Grecia în cele trei transporturi, circa 20 de persoane, inclusiv de pe raza oraşului Măcin, judeţul Tulcea, astfel încât, la sfârşitul perioadei de referinţă (septembrie – octombrie 2007), respectiva rămăsese cu circa 70 de „angajaţi”.
În cursul cercetării judecătoreşti părţile vătămate au făcut precizări cu privire la pretenţiile lor civile.
Astfel, B.F. a susţinut că din suma de 1.000 euro solicitată, 500 euro reprezintă despăgubiri pentru daune materiale şi 500 euro, despăgubiri pentru daune morale, C.E., la fel, a susţinut că din suma de 2.000 euro pe care a pretins-o, 1000 euro reprezintă despăgubiri pentru daune materiale şi 1.000 euro pentru daune morale. A.N., a arătat că din suma de 1.500 euro pretinsă, 500 euro reprezintă despăgubiri pentru daune materiale şi 1.000 euro pentru daune morale, V.E.N. a solicitat 2.000 euro despăgubiri pentru daune morale şi 2.000 euro despăgubiri pentru daune materiale, V.I., 1.000 euro despăgubiri pentru daune materiale şi 1.000 euro despăgubiri pentru daune morale, E.G., 2.000 euro despăgubiri pentru daune materiale şi 2.000 euro despăgubiri pentru daune morale, N.M.S., 500 euro despăgubiri pentru daune materiale şi 1.000 euro despăgubiri pentru daune morale.
Partea vătămată A.E. a renunţat la retenţiile civile formulate în cursul urmăririi penale.
În cursul cercetării judecătoreşti, atât inculpaţii, cât şi părţile vătămate au fost asistate de avocaţi, dându-se eficienţă prevederilor art. 26 din Legea nr. 678/2001, dar şi art. 173 alin. (3) C. proc. pen.
S-a procedat la audierea părţilor vătămate şi a martorilor, constatându-se că declaraţiile părţilor vătămate concordă cu relatările acestora făcute în cursul urmăririi penale, deosebirile existente datorate trecerii timpului, fiind nesemnificative şi nerelevante cu privire la existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor.
De asemenea, declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorului B.F., care a fost audiat şi în cursul urmăririi penale dar în calitate de învinuit.
Examinând declaraţia martorului Ş.I. s-a constatat că susţinerile acestuia nu se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorului B.F. Ş.I. a fost audiat şi în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit făcând aceleaşi susţineri, care au tins la încriminarea lui B.F. şi dimpotrivă la dezincriminarea celor doi inculpaţi. Având în vedere susţinerile părţilor vătămate şi ale martorului B.F., din care rezultă implicarea lui Ş.I. în activitatea infracţională a celor doi inculpaţii pe de o parte, dar şi faptul că este rudă cu aceştia pe de altă parte, poziţia nesinceră a martorului Ş.I. este mai mult decât evidentă, astfel încât declaraţia acestuia nu a fost avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.
Inculpaţii I.L. şi V.D. au fost audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti. Fără să nege prezenţa părţilor vătămate în Grecia, cei doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând că nu sunt vinovaţi.
Prin încheierea din 20 aprilie 2010 pronunţată în cauză, faţă de inculpata I.L. a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, apreciindu-se că măsura este utilă şi asigură o mai bună desfăşurare a procesului penal prin împiedicarea inculpatei de a se sustrage judecăţii. Măsura preventivă a fost menţinută pe tot timpul cercetării judecătoreşti, nefiind revocată.
Prin concluziile formulate în apărarea celor doi inculpaţi, avocaţii acestora au susţinut că, în cauză, sunt incidente prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată. Acesta deoarece, prin exploatarea unei persoane, în accepţiunea Legii nr. 678/2001, se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat, ori ţinerea în sclavie, ori alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire. Obligarea la prestarea unei munci, îndeplinirea de servicii în mod forţat constă în obligarea unei persoane la desfăşurarea unei activităţi lucrative contrar voinţei sale, ori în condiţii nelegale.
În speţă, s-a susţinut că o asemenea situaţie nu a fost dovedită, deoarece părţile vătămate au fost de acord să se deplaseze în Grecia şi să muncească acolo. Nici exercitarea de violente fizice şi psihice în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite, nu au fost dovedite in cauză. În consecinţă, nu a existat nici un mijloc de constrângere a părţilor vătămate, din declaraţiile acestora rezultând fără echivoc că actele de identitate nu le-au fost sustrase sau luate cu forţa, ci lăsate drept garanţie a faptului că vor achita chiria inculpatului V.D. şi datoriile pentru mâncare şi transport către inculpat I.L.
Cu alte cuvinte, s-a susţinut că a existat o convenţie între părţi şi inculpaţi, situaţie care s-a conturat din examinarea tuturor probelor administrate în cauză.
Cu toate acestea, a fost subliniat şi faptul că singurele probe administrate în cauză şi care nu dovedesc vinovăţia inculpaţilor, sunt declaraţiile părţilor vătămate, iar acestea nu se coroborează cu nici o altă probă.
Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa a constatat că situaţia de fapt reţinută prin actul de acuzare este reală şi sunt întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a celor doi inculpaţi.
Faţă de susţinerile făcute în apărare instanţa a subliniat câteva aspecte, în considerentele ce urmează.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 75 C. proc. pen.: „D eclaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
În cauză, nu este vorba însă de o singură parte vătămată, ci de nouă asemenea părţi, iar susţinerile acestora concordă, coroborându-se parţial chiar cu declaraţiile inculpaţilor, dar şi cu declaraţiile martorului B.F.
Chiar dacă, din examinarea conjugată a declaraţiile părţilor vătămate, nu poate fi reţinută fără dubiu folosirea violenţei fizice de către cei doi inculpaţi, această situaţie nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere penală.
Conform Legii nr. 678/2001, prin „exploatarea unei persoane se înţelege, printre altele, „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate” dar şi „ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”.
Părţile vătămate nu au fost forţate, dar în mod cert au executat o muncă, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, deci în condiţii nelegale. Pentru a obţine recrutarea victimelor, deplasarea acestora în Grecia, cazarea şi exploatarea lor, inculpaţii au folosit frauda ori înşelăciunea.
Astfel, inculpaţii au reuşit inducerea în eroare a victimelor în scopul obţinerii de avantaje materiale, promiţându-le în mod indirect, cazarea şi masă, suma de 25 euro pentru fiecare zi de muncă.
Transportul în Grecia trebuia să îi coste câte 100 sau 115 euro de persoană, iar ulterior au aflat că datorează câte 150 euro la care s-au adăugat cheltuielile pentru procurarea alimentelor, dar şi chiria foarte mare, astfel urmărindu-se ţinerea victimelor într-o stare de aservire.
În mod evident, cei doi inculpaţi au conlucrat pentru a obţine foloase materiale din exploatarea victimelor D.V., B.F., C.E., V.E.N. şi V.I., situaţie ce rezultă din modul în care li s-a „asigurat cazarea” în apartamentul inculpatului V.D. şi modul în care s-a procedat la reţinerea, iar apoi transmiterea documentelor victimelor de la un inculpat către celălalt.
Pretextul folosit de inculpaţi a fost acela că victimele trebuiau să-şi achite datoriile constând în contravaloarea transportului, a chiriei, la care se adăugau banii împrumutaţi pentru procurarea alimentelor. După ce inculpaţii obţineau aceste sume de bani, părţilor vătămate nu li se mai asigura loc de muncă, fiind nevoite să se descurce singure, pentru a munci şi a obţine banii necesari întoarcerii în ţară.
În aceeaşi manieră a procedat I.L. în cazul exploatării victimelor A.E., E.G. şi N.M.S., care au sosit în localitatea Thiva din Grecia la 8 august 2007 şi pe care inculpata i-a cazat într-o clădire părăsită, o ruină fără acoperiş, urmând ca aceştia să muncească în condiţiile stabilite de inculpată pentru a-şi plăti datoriile, neavând asigurate nici masa, nici cazarea şi nici un loc de muncă stabil plătit cu 25 sau 30 euro pe zi.
Mai mult, inculpatul V.D., a profitat de situaţia delicată şi educaţia precară a victimei D.V. cerându-i să cerşească, asigurându-i condiţiile pentru a practica această activitate, prin indicarea zonelor în care trebuia să stea şi prin confecţionarea şi aplicarea pe corpul victimei a unei pancarte ce conţinea cuvinte menite să genereze mila trecătorilor, obţinând suma de 1.300 euro.
Astfel, faţă de considerentele expuse, s-a apreciat că elementele de fapt rezultate din probele administrate în cauză, dovedesc fără nici un dubiu existenţa infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cât şi vinovăţia inculpaţilor.
Prin decizia nr. 49/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, instanţa supremă a stabilit că traficul de persoane încriminat prin dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii V.D. şi I.L., prin apărător ales, substitut procesual, în condiţiile art. 362 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 366 şi art. 367 C. proc. pen.
Pe timpul judecăţii în apel, apelanţii inculpaţi au fost asistaţi de apărător ales, Curtea încuviinţând şi administrând probele propuse în susţinerea motivelor de apel, constând în declaraţiile martorilor I.S., C.G.M., G.M.
Motivele de apel invocate de apelanţi, în esenţă, se referă la greşita condamnare a inculpaţilor privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi greşita obligare a acestora la plata despăgubirilor civile către părţile vătămate constituite părţi civile.
Criticile apelanţilor, punctual, vizează greşita analiză a probelor efectuată de prima instanţă, apreciindu-se că, în condiţiile unui probatoriu insuficient, în discordanţă cu elementele de fapt rezultate din probatoriu, prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt ce a condus la pronunţarea unei nelegale hotărâri de condamnare.
Se subliniază, cu privire la contextul deplasării părţilor vătămate în Grecia, că acestea nu s-au aflat în eroare cu privire la condiţiile deplasării şi nici nu au fost supuse la muncă forţată, condiţiile de muncă şi cazare fiind cunoscute de acestea.
Se invocă, în apelurile inculpaţilor, reaua credinţă a părţilor vătămate care, nemulţumiţi de condiţiile de cazare şi de lucru găsite în Grecia, au dat declaraţii nesincere cu privire la acţiunile inculpaţilor.
De asemenea, se invocă greşita respingere a cererilor inculpaţilor de administrare a probelor în apărare şi faptul că probatoriul administrat nu conţine acte de cercetare efectuate prin Comisie Rogatorie la locul săvârşirii infracţiunilor, respectiv în localitatea din Grecia, unde se aflau şi alţi români ce munceau în condiţii similare.
Se invocă greşita relevanţă a declaraţiilor numiţilor B.F. şi Ş.I., care, deşi, iniţial au fost cercetaţi în calitate de învinuiţi, asigurând contactarea şi transportul părţilor vătămate în Grecia, ulterior au devenit martori ca urmarea scoaterii de sub urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 126/ P din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii V.D. şi I.L. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 16 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea.
A desfiinţat, în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor V.D. şi I.L. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane”, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 998 – art. 999 C. civ., a respins, ca nefondate, acţiunile civile exercitate de părţile civile D.V., B.F., C.E., A.N., V.E.N., V.I., E.G. şi N.M.S.
În temeiul art. 192 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., a obligat părţile vătămate/părţi civile D.V., B.F., C.E., A.N., V.E.N., V.I., E.G., N.M.S. şi A.E., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procesul penal, în sumă de câte 1.000 lei fiecare.
A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii şi a menţinut celelalte dispoziţii.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, avocaţi C.M.L. şi B.(S.)E., de câte 100 lei, şi avocaţi U.L.M., V.C., F.E., B.C.T., R.T.E., D.R.C., M.E.A., C.L., V.M., în sumă de câte 150 lei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a stabilit că din probele administrate nu rezultă că părţile vătămate au fost ameninţate, supuse la acte de violenţă sau alte forme de constrângere, răpite, înşelate sau abuzate de către cei doi inculpaţi.
Transportul acestora în Grecia s-a făcut de către numiţii B.F. şi I.Ş., iar inculpaţii le-au comunicat părţilor vătămate condiţiile de lucru, nedovedindu-se că părţile vătămate au fost lipsite de libertate şi supuse cerşetoriei.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa pentru greşita achitare a inculpaţilor I.L. şi V.D. pentru infracţiunea de trafic de persoane [(caz de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)].
Concluziile reprezentantului Parchetului, ale apărătorilor inculpaţilor cât şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat, şi din oficiu, conform art. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prevăd: „constituie infracţiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Varianta agravată a infracţiunii se realizează, printre altele, dacă traficul este comis de două sau mai multe persoane împreună [(art. 12 alin. (2) lit. a)]. Prin „exploatarea unei persoane traficate” se înţelege inclusiv executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate [(art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001)], precum şi efectuarea unor alte asemenea activităţi, prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului [(art. 2 pct. 2 lit. e) din acelaşi act normativ)].
Probele administrate în cursul urmăririi penale şi readministrate în mod direct de către prima instanţă, susţin în mod clar existenţa infracţiunii de trafic de persoane, precum şi implicarea celor doi inculpaţi în săvârşirea ei. Acolo unde anumite acte materiale nu s-au confirmat pe deplin (de pildă exercitarea de violenţe aspra victimelor ori constrângerea la muncă forţată), tribunalul a nuanţat şi a subliniat că latura obiectivă a infracţiunii rămâne întregită, atâta vreme cât elementul material al faptei este alcătuit din activităţi alternative, parte dintre ele regăsite în speţă.
Potrivit art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate pot servi Ia aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu date sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Declaraţiile acestor părţi vătămate se coroborează atât între ele, cât şi cu o parte din aspectele învederate de către martori.
Cele 9 părţi vătămate din dosar reprezintă numai o parte dintre cei care au avut de suferit de pe urma activităţii infracţionale desfăşurate, în aceeaşi manieră, de către autori, numărul celor vătămaţi fiind mai mare. Cercetările nu au putut să Ie identifice şi pe celelalte victime, mai cu seamă că acestea nu au depus plângeri Ia organele abilitate.
Nu este vorba despre o singură declaraţie izolată de parte vătămată, ci despre declaraţiile constante şi concordante a 9 victime, care au relatat despre o situaţie de fapt unică şi care şi-au menţinut poziţia inclusiv în faţa instanţei de judecată. Caracterul credibil al plângerilor şi al declaraţiilor luate victimelor reiese inclusiv din împrejurarea că ele concordă nu doar în privinţa elementelor care creionează conţinutul constitutiv al infracţiunii, ci şi sub raportul chestiunilor de nuanţă, al amănuntelor (de pildă, cuantumul „comisionului" zilnic pe care I.L. îl percepea persoanelor exploatate, sub pretextul că Ie găsea loc de muncă; faptul că victima D.V. avea probleme de sănătate cu mijlocul; împrejurarea că V.D. câştiga bani şi din cântatul la acordeon etc.).
Relevante în acest sens sunt declaraţiile părţii vătămate B.F. „B.F. mi-a spus că I.L. are nevoie de o maşină de oameni, respectiv 7./…/ Dimineaţa ne-am dus cu toţii într-un loc unde au mai venit şi alte persoane, în total 30 de oameni şi pe toţi îi trimitea la muncă inculpata I.L. /…/ Toţi de acolo îi spuneau „şefa”: Ea ne supraveghea şi dacă vroiam să plecăm trebuia să-i cerem voie /…/ În Grecia am lucrat pentru inculpata I.L. V.D. nu a vrut să ne dea actele, /…./ ne-a ameninţat că va pune nişte albanezi să ne bată /…/ V.D. ne-a dat afară din casă spunându-ne că dacă ne întoarcem ne omoară. Pe D.V. l-a trimis la cerşit lângă biserică /…/ cei 2 inculpaţi erau înţeleşi între ei deoarece actele noastre au plecat de la unul la altul”; C.E.: „inculpata I.L. a ţinut actele noastre şi i le-a dat tatălui ei. V.D. venea seara la noi în cameră şi ne ameninţa, spunându-ne că dacă plecăm de la el pune nişte albanezi să ne bată /…/ V.D. lua banii pe care-i obţinea D.V. din cerşit”; A.N. „Eram 50 de persoane care lucram pentru inculpata I.L. şi de la toţi, aceasta percepea un comision de 5 % sau 5 euro din banii pe ziua respectivă. Actele au fost oprite mai întâi de I.L. iar după aceea a dat actele noastre inculpatului V.D.”; B.F. „inculpata era în Grecia un fel de şefă de echipă şi era interesată deoarece se lua de la patroni 35 euro/zi de muncă pentru fiecare persoană, şi pe muncitor îi plătea cu 25 euro”; V.E. „inculpatul V.D. a scris câteva cuvinte pe cartonul care-l folosea D.V. la cerşit. Buletinul i l-au dat inculpatei I.L., iar aceasta i l-a dat tatălui ei”; V.I. „D.V. a fost forţat de inculpatul V.D. să cerşească. Inculpatul V.D. ne controla în genţi şi în buzunare”; E.G. „Şoferul care ne-a dus în Grecia ne-a luat buletinele şi i le-a dat inculpatei I.L.. Inculpata I.L. ne oprea un comision pentru că ne găsea de muncă”.
Susţinerile părţilor vătămate se coroborează de o manieră evidentă cu ceea ce martorul B.F. a relatat, inclusiv în faţa primei instanţe. Astfel, martorul confirmă aspecte precum: promisiunile mincinoase cu care I.L. i-a ademenit pe el şi, indirect, pe victime (că vor găsi loc de muncă imediat, că transportul până în Grecia va costa 11 euro de persoană, că se vor câştiga câte 25 de euro pe zi de muncă, iar cazarea va fi asigurată în mod gratuit, că vor primi o masă pe zi gratuit); împrejurarea că plata transportului a fost făcută de către I.L.; faptul că actele de identitate ale victimelor au fost luate şi păstrate de I.L.; aspectul că victimele au fost cazate în condiţii mizere; chestiuni legate de faptul că s-a muncit la recoltat ceapă şi 12 ore pe zi, că inculpaţii s-au purtat violent în limbaj şi în atitudine cu victimele, că I.L. se erija într-un fel de şef al românilor care munceau la câmp, supraveghind victimele în permanenţă, nedându-le timp suficient pentru odihnă, că partea vătămată D.V. a fost pusă de V.D. să cerşească etc.
Greutatea probatorie a declaraţiilor date de B.F. trebuie privită şi în contextul încercărilor făcute de I.L. în timpul procesului de a-l determina pe acesta să declare în favoarea ei. Demersurile inculpatei au fost însoţite şi de oferirea unei sume de bani, cu scopul indicat mai sus.
Declaraţiile celui de-al doilea martor propus prin rechizitoriu, Ş.I. trebuie evaluate, pe de o parte, în contextul relaţiei de rudenie dintre acesta şi inculpaţi, relaţie recunoscută de martor, iar pe de altă parte, prin raportare la poziţia procesuală iniţială a acestuia, respectiv aceea de învinuit.
De asemenea, martorii I.S., C.G.M. şi G.M. se cunosc foarte bine cu inculpaţii, în special cu inculpata I.L., relaţia dintre ei şi cea din urmă datând de ani buni, declaraţiile fiind apreciate prin raportare la acest aspect.
Un element comun declaraţiilor date de către cei 3 martori îl constituie acela că fac referire la chestiuni generice, fără ca vreunul dintre aceştia să fie în măsură a relata strict despre aspecte care ţin de situaţia victimelor ori a unora dintre acestea. Întrebaţi fiind, martorii au subliniat că le cunosc pe victime, cu excepţia lui D.V. Prin urmare, în condiţiile în care numai în localitatea Thiva numărul românilor era de ordinul sutelor aceştia veniseră în valuri, pe parcursul întregii veri a anului 2007, este greşit ca, din relatările martorilor, să se tragă concluzii cu privire la o situaţie particulară.
Astfel, martorii au fost în imposibilitate de a da răspunsuri lămuritoare la întrebările ce vizau punctual situaţia victimelor, ei făcând aprecieri de genul că nu cunosc dacă I.L. a sechestrat pe cineva, dacă aceasta a pretins bani de la vreo persoană, dacă inculpaţii au fost ori nu implicaţi în aducerea din România a vreunor concetăţeni ori în găzduirea acestora etc.
Declaraţiile martorilor vin, dimpotrivă, cel puţin pe alocuri, să confirme starea de fapt expusă în rechizitoriu, cei trei reliefând amănunte care se coroborează cu relatările victimelor. De pildă, martorii ştiu că Ş.l. şi B.F. ar fi adus cu microbuzul din România, în trei rânduri, circa 18 persoane, că cetăţenii români respectivi ar fi fost lăsaţi să se descurce singuri, că acestor persoane li s-ar fi promis că vor primi câte 25 de euro pe zi de lucru, mâncare şi cazare gratuite, că oamenii aceia şi-au manifestat nemulţumirile în legătură cu condiţiile de muncă şi de remunerare, că suma primită pentru o zi de muncă putea ajunge în mod normal şi Ia 50 de euro de persoană. În plus, martorul G.M. spune şi că persoanele au locuit Ia un moment dat inclusiv într-o clădire părăsită.
În ceea ce priveşte scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor Ş.I. şi B.F., nu există, procedural, vreun impediment care să se opună audierii, în faţa instanţei, ca martori, a învinuiţilor faţă de care au fost date soluţii de netrimitere în judecată. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor Ş.l. şi B.F., soluţie de altfel neatacată de persoanele interesate, s-a întemeiat pe probe şi a fost motivată de procuror, aşa încât nu se poate vorbi despre caracterul aşa-zis conjunctural ori strategic al soluţiilor, dedus din interesul lărgirii ariei probelor care să susţină acuzarea. Cei doi foşti învinuiţi au expus în faţa primei instanţe de judecată aceeaşi stare de fapt ca şi în cea evidenţiată în declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Altfel spus, că erau luate în calitate de învinuit ori de martor, declaraţiile celor doi puteau la fel de bine să confirme ori să infirme plângerile părţilor vătămate, iar puterea lor probatorie ar fi fost semnificativ apropiată.
Faptul că nu au fost administrate probe prin intermediul instrumentelor specifice cooperării juridice internaţionale, nu e de natură să conducă la soluţia de achitare. Sigur că identificarea şi audierea unor martori care să relateze în legătură cu ce au păţit victimele în Grecia şi-ar fi justificat parţial utilitatea. Numai că pentru a-i putea audia, martorii trebuie întâi identificaţi şi, în plus, este firesc să se stabilească iniţial dacă sunt date că ei ar cunoaşte aspecte pertinente. Or, nici părţile vătămate, nici inculpaţii nu au oferit în cursul urmăririi penale informaţii legate de numele unor persoane ce ar putea fi audiate ca martori şi despre locul unde acestea se găsesc.
De menţionat că abia la momentul prezentării materialului de urmărire penală inculpata I.L., prin apărătorul ales, a solicitat audierea în calitate de martori a numiţilor F.T. şi G.M., deşi printr-o cerere anterioară solicitase numai reaudierea părţilor vătămate. În plus, inculpata nu a indicat locul unde cei doi martori pot fi citaţi.
Deşi posibile din punct de vedere juridic, localizarea unor persoane aflate în străinătate şi audierea prin comisie rogatorie internaţională a unor martori se circumscriu unor condiţii procedurale clare, regăsite în art. 171 şi următoarele din Legea nr. 302/2004. Apoi, decizia de a se recurge la utilizarea unor astfel de instrumente de cooperare judiciară internaţională implică analiza unei serii de aspecte ce ţin de utilitate, oportunitate, celeritate, etc. În speţă, procurorul a respins motivat cererea de audiere a martorilor propuşi de inculpata I.L.
Mai mult, Tribunalul Tulcea a respins şi el cererea de audiere ca martori a numiţilor F.T. şi G.M., aflaţi încă în Grecia, pornind, pe de o parte, de la inutilitatea administrării probelor propuse, iar pe de altă parte, de la suspiciunile iscate tocmai din insistenţa cu care inculpata I.L. i-a vrut ca martori exact pe cei doi, deşi numărul românilor aflaţi la muncă în Grecia, în acelaşi loc şi în aceeaşi perioadă, fusese mult mai mare.
Faţă de aceste considerente, rezultă că scopul urmărit de inculpaţi, pentru faptele reţinute în sarcina acestora, respectiv cel al „exploatării părţilor vătămate” are sensul prevăzut de art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 care stabileşte că prin exploatarea unei persoane se înţelege „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, prin urmare exploatarea prin muncă presupune şi folosirea muncii acesteia în condiţii ilegale referitoare la felul muncii, normarea acesteia, timpul de muncă, remunerarea, asigurările sociale.
Prin prisma acestor considerente, faptele inculpaţilor, prin modul de acţiune şi scopul urmărit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în mod corect, instanţa de fond dispunând condamnarea inculpaţilor pentru această infracţiune, vinovăţia acestora fiind pe deplin dovedită, recursul Parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., fiind fondat, impunându-se casarea deciziei penale cu privire la dispoziţia de achitare a celor doi inculpaţi.
Examinând cauza, din oficiu, prin prisma cazului de casare prevăzut art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, raportat la conduita inculpaţilor dinainte de săvârşirea faptelor (inculpata I.L. nu era cunoscută cu antecedente penale, iar V.D. a suferit condamnări în anul 1992 şi de atunci nu a mai săvârşit alte fapte penale), se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi ca urmare, reducerea cuantumului pedepselor aplicate de către instanţa de fond, inculpaţilor, în sensul că pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 va reduce pentru inculpata I.L. pedeapsa de la 7 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru inculpatul V.D.
Pedepsele aplicate în acest cuantum sunt individualizate ţinând seama de gradul de pericol social al faptelor, de modul în care au fost săvârşite, de urmările produse, de numărul de părţi vătămate, de circumstanţele personale ale inculpaţilor.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că numai executarea în regim de detenţie este aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv funcţia de reeducare a inculpaţilor.
Inculpaţii trebuiau să ştie că pe lângă drepturi au şi obligaţii, printre care şi acelea de respectare a valorilor fundamentale ocrotite de lege, cum ar fi drepturile persoanelor de a nu fi exploatate în interesul altei persoane.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 126/ P din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 69 din 16 februarie 2011 a Tribunalului Tulcea, secţia penală, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi rejudecând în aceste limite:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatei I.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat V.D., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată I.L., în sumă de 75 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru intimatele părţi civile D.V., A.E., B.F., C.E., E.G., V.E.N., V.I., A.N. şi N.M.S. în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2502/2012. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2284/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
