ICCJ. Decizia nr. 2280/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2280/2012
Dosar nr. 2215/2/2009
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.294 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut hotărârea nr. 7557/2003 a Curţii de Apel din Roma, prin care persoana transferabilă B.C. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 10.329,34 euro.
A dispus transferarea condamnatului B.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
În baza art.65 C. pen. a interzis condamnatului drepturile prev. de art.64 lit.a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei.
A dedus din pedeapsa principală perioadele de la 4 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 şi de la 4 ianuarie 2007 la 15 februarie 2007 şi de la această data la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sesizarea nr.5292/II-5/2008 din 02 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a solicitat recunoaşterea hotărârii 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel din Roma, privind pe persoana condamnată B.C. şi punerea în executare a acesteia, în procedura cererii de transferare într-un penitenciar din România, în vederea continuării pedepsei de 3 ani şi 25 de zile închisoare.
S-a reţinut că prin adresa din 25 septembrie 2008, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a transmis către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cererea Ministerului Justiţiei din Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.C. într-un penitenciar din România.
Din actele dosarului a reieşit că prin sentinţa pronunţată la 23 iunie 2000 de Tribunalul Penal din Roma, secţia a 9-a, B.C. a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru introducerea clandestină a două minore în Italia şi favorizarea şi exploatarea prostituţiei. Prin aceeaşi sentinţă s-a mai aplicat pedeapsa de 22 milioane lire (11.362, 25 euro), a unei pedepse accesorii de interzicerea a executării funcţiilor publice pe o perioadă de 5 ani, precum şi măsura de siguranţă a expulzării.
La data de 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel din Roma, a dispus reducerea pedepsei principale cu 6 luni şi 1.032,91 euro prin sentinţa 7557/2003.
S-a reţinut în fapt că, în perioada decembrie 1998-septembrie 1999, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, B.C. a organizat introducerea clandestină a două minore în Italia, după care a exploatat şi favorizat desfăşurarea, de către acestea şi de către încă o persoană de sex feminin a prostituţiei.
Conform relaţiilor Ministerului Justiţiei al Italiei, pedeapsa urma să fie considerată executată la 21 august 2010, întrucât din pedeapsa de 4 ani închisoare s-a dedus perioada de la 04 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 şi de la 04 ianuarie 2007 la 15 februarie 2007, având astfel un rest de executat de 3 ani, 6 luni şi 25 zile închisoare.
Persoana condamnată nu şi-a exprimat acordul de transferare, astfel că au fost aplicabile prevederile Acordului dintre România şi Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării, acord ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a criticat sentinţa sub următoarele aspecte de nelegalitate:
- omisiunea de a recunoaşte hotărârea pronunţată de Tribunalul din Roma şi de a menţiona în dispozitiv pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare şi incidenţa actului de graţiere;
- greşita aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.a) teza I din C. pen.;
Prin concluziile orale, procurorul a menţionat că nu susţine şi motivul scris privind omisiunea instanţei de a indica infracţiunea din C. pen. român în raport de dispoziţiile art.129 lit.e) din Legea nr. 302/2004.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art.385 alin.3 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art.142 din Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara internaţionala in materie penala, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoana condamnata definitiv pe teritoriul României poate fi transferata pe teritoriul statului al carui resortisant este, in vederea executării pedepsei. In temeiul reciprocităţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzător in cazul in care un cetăţean roman a fost condamnat in alt stat. Totodată, articolul menţionat prevede că persoana condamnata se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferata in vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi ceruta fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.
Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara internaţionala in materie penala prevede la art.157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autorităţile competente ale statului roman sunt obligate: fie sa continue executarea condamnării imediat sau in baza unei hotărâri judecătoreşti, fie sa schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătoreasca, înlocuind astfel pedeapsa aplicata in statul de condamnare cu o pedeapsa prevăzuta de legislaţia romana pentru aceeaşi infracţiune, in condiţiile prevăzute la art. 159.
In prezenta cauză, după pronunţarea sentinţei penale atacate, Ministerul Justiţiei român - Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală, prin adresa din 23 februarie 2012, a informat instanţa de fond că, prin adresa înregistrată la Ministerul Justiţiei la data de 20 februarie 2012, Ministerul Justiţiei italian a comunicat faptul că la 14 decembrie 2009, cetăţeanul roman B.C. a fost eliberat din penitenciar ca efect a executării pedepsei.
Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată că cererea formulată de autorităţile competente ale statului de condamnare a rămas fără obiect, din moment ce, persoana transferabilă, cetăţeanul roman B.C., a fost pusă în libertate, iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.
In acest cadru procesual, dat de dispoziţiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute de Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoaşterea hotărârii de condamnare a intimatului persoană transferabilă B.C., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statului Italian, s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condiţiile pentru admiterea cerereii principale de transferare a condamnatului B.C..
Prin art.133 şi art.134, Legea nr. 302/2004 regelementează procedura recunoaşterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate sau a altor acte judiciare străine.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.162 din Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara internaţionala in materie penala, înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând:
Va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind transferul persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel din Roma.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind transferul persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel din Roma.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2157/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
