Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2157/2012

Dosar nr. 1624/113/2010

Şedinţa publică din 20 iunie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49 din 16 martie 2011 a Tribunalului Brăila au fost condamnaţi inculpaţii U.C. şi C.C. la câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţii U.C. şi C.C., la câte 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În baza art. 33 lit. a) – 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpaţii U.C. şi C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară.

A interzis inculpaţilor U.C. şi C.C. drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe timpul prevăzut de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă timpul prevenţiei în perioada 09 septembrie 2009 – 28 septembrie 2009, pentru ambii inculpaţi.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi urm. C. civ., a obligat pe inculpaţii U.C. şi C.C., în solidar, să plătească părţilor civile: Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila suma de 148,93 lei; Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi „Sf. Apostol Andrei” Galaţi suma de 2231,98 lei şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila suma de 1072,36 lei; părţii civile C.A. suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale şi 100.000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile S.Şt. suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale. A respins, ca nedovedită, cererea părţii civile S.Şt. de acordare a sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale.

A obligat ambii inculpaţi să respecte dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008.

A obligat pe inculpatul U.C. la 1300 lei, iar pe inculpatul C.C. la 1000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 300 lei onorariu avocat oficiu datorat de inculpatul U.C. (av. N.M.), s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:

Partea vătămată C.A., zis şi „A.Ţ.” şi martora P.C. au avut o relaţie de prietenie anterior faptelor expuse în rechizitoriu, iar în cursul anului 2008, între aceştia a avut loc un conflict, în sensul că în timp ce s-au întâlnit pe faleza Dunării, partea vătămată i-a tras o palmă martorei.

Despre cele întâmplate a aflat şi inculpatul U.C., în prezent prietenul martorei P.C., astfel că acesta a încercat în mai multe rânduri să-l contacteze pe C.A. pentru a-i cere socoteală.

Partea vătămată S.Şt., zis „S.”, prieten cu partea vătămată C.A., a declarat în cadrul audierilor că inculpatul U.C. i-a spus de vreo 4-5 ori să-i transmită lui C.A. că vrea să se întâlnească cu el, deoarece au de „reglat nişte conturi”. Motivul era incidentul de pe faleza Dunării.

În noaptea de 8 septembrie 2009, în jurul orelor 01,30-02,00, partea vătămată C.A., însoţit de prietenii săi, martorii N.G. (prietena acestuia), S.Şt. şi N.Şt., s-au deplasat la cafe-barul „Toate pânzele sus”, situat pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Brăila.

Ajungând la bar, partea vătămată şi prietenii săi s-au aşezat la o masă pe partea dreaptă, cum se intră în bar, şi au comandat sucuri şi bere.

La o altă masă, dar pe partea stângă, în acelaşi bar, se afla un grup de tineri, grup din care făcea u partea inculpaţii U.C. şi C.C. şi martorii P.C. (prietena inculpatului U.C.), U.C. (fratele inculpatului U.C.) şi M.A.N.

La audieri, partea vătămată S.Şt. a declarat că văzând grupul în care se aflau şi inculpaţii, a bănuit că U.C. ar putea genera un conflict.

Tinerii de la cele două mese se cunoşteau în mare parte din vedere, aşa cum s-a arătat mai sus.

La sosirea părţilor vătămate în cafe-bar, martora P.C. i l-a indicat inculpatului U.C. pe C.A. ca fiind cel cu care avusese altercaţia.

Întrucât inculpatul U.C. încercase de mai mult timp să se întâlnească şi să discute cu partea vătămată pe această temă, însă partea vătămată a refuzat de fiecare dată orice contact cu inculpatul, l-a chemat la masa lui pe C.A. (iniţial prin intermediul lui S.Şt., cunoştinţă comună, apoi personal).

După ce iniţial partea vătămată C.A. a refuzat să ia în seamă invitaţia inculpatului U.C., în cele din urmă, s-a dus la masa acestuia, inculpatul U.C. reproşându-i ceva legat de relaţia cu P.C.

Declaraţiile martorilor oculari sunt relevante în ce priveşte ceea ce a urmat, şi anume:

Martorul S.Şt. a declarat: „am văzut cum U.C. şi prietenul acestuia, C.C., au început să-l lovească cu palma peste faţă pe C.A., fără ca acesta să se apere. Eu am intervenit să aplanez conflictul, după care U.C. i-a cerut lui C.A. să iasă din bar pentru a discuta ..”.

Martora N.G. a declarat:„La un moment dat, am observat cum U.C. i-a tras o palmă peste faţă concubinului meu şi imediat după aceasta l-am văzut intervenind pe S.Şt. pentru a aplana un eventual conflict mai mare, acesta a intervenit în momentul în care atât U.C. cât şi C.C. îi aplicau mai multe lovituri concubinului meu cu palma”.

Este de precizat faptul că martora N.G., necunoscându-i pe agresori, în prima fază a cercetărilor, a făcut o confuzie, astfel că în declaraţiile iniţiale, deşi se referă la C.C., îl numeşte tot timpul pe acesta „A.”. Abia la organele de poliţie, cu ocazia prezentării unor fotografi, martora indică faptul că cel pe care l-a numit „A.” este, de fapt, inculpatul C.C. În ceea ce priveşte pe „A.”, din cercetări a rezultat că acesta, pe nume Șt.A., se aflase la masa inculpaţilor, dar anterior momentului sosirii părţilor vătămate şi respectiv anterior incidentului.

Martorul N.Şt. a declarat: „L-am auzit pe U.C. chemându-l pe A. la masa lui. Acesta împreună cu S.Şt. au mers la masa lui U.C., însă eu şi G. am rămas la masa noastră. Am reuşit totuşi să aud cum U.C. îi reproşa lui A. ceva în legătură cu prietena primului, însă nu am reuşit să înţeleg despre ce era vorba, întrucât muzica era tare în cafe-bar şi în acest context l-am văzut pe U.C. cum i-a tras o palmă peste faţă lui A. Precizez că A. era aşezat pe bancă între U. şi C. Imediat după aceasta, am văzut cum şi C.C. i-a tras o palmă lui C.A., tot peste faţă, motiv pentru care pentru a înlătura posibilitatea izbucnirii unui conflict, m-am dus lângă ei şi le-am cerut să înceteze…”.

Întrucât între U.C. şi C.A. începuse o discuţie contradictorie, cei doi au ieşit afară din bar, fiind urmaţi la scurt timp de inculpatul C.C. şi de martorul S.Şt.

În faţa barului, inculpatul U.C. începe să o lovească pe partea vătămată C.A., iar partea vătămată S.Şt., încercând să aplaneze conflictul, este lovit de C.C. care, fără a avea nici o legătură cu partea vătămată sau cu martorul, s-a simţit dator „să-l susţină fizic şi moral” pe prietenul său, inculpatul U.C.

Martora N.G. a declarat: „Am văzut cum C.C. i-a sărit efectiv în spate lui S.Şt. şi i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul, lovituri care au continuat şi după ce S.Şt. a reuşit să se întoarcă cu faţa … În acelaşi timp, am văzut cum concubinul meu şi U.C. s-au luat la bătaie lovindu-se reciproc cu pumnul. După aceasta, afară au ieşit şi ceilalţi prieteni ai lui U.C. care s-au amestecat în scandal, astfel că nu pot preciza cu exactitate cine pe cine a lovit, oricum, aceştia se băteau”.

Martorul N.Şt. a arătat că: „la un moment dat, din cafe-bar a ieşit şi C.C., prietenul lui U. şi amândoi au început să îi lovească pe C.A. şi S.Şt.”. Acelaşi martor a mai declarat: „în prima parte a agresiunii, în faţa cafe-barului S.Şt. s-a bătut cu C.C., dar am văzut că şi U.C. l-a lovit o dată cu piciorul în faţă, când Ş. era aplecat şi îşi acoperea capul cu mâinile. Cred că S. nu a văzut acest lucru, fiind cu capul în jos şi acoperindu-se cu mâinile”.

În timpul acestei prime altercaţii, care s-a desfăşurat în faţa barului „Toate Pânzele sus”, au ieşit din bar şi ceilalţi consumatori care au încercat să aplaneze conflictul, creându-se o stare de confuzie.

Părţile vătămate C.A. şi S.Şt. au reuşit în acest timp să fugă pe strada Mihai Eminescu spre Hotelul Traian, fiind urmate la scurt timp de către prietenii lor, martorii N.Şt. şi N.G.

Inculpaţii împreună cu restul grupului lor s-au retras în bar însă, la scurt timp, sub pretextul că vrea să-şi cumpere ţigări (deşi acestea se găseau la vânzare la bar) inculpatul U.C. pleacă însoţit de C.C. în urmărirea părţilor vătămate.

După ce părţile vătămate s-au desprins din conflict, grupul lor s-a reîntregit la intersecţia străzii Mihai Eminescu cu str. Petru Maior, unde s-a oprit pentru a-şi trage sufletul şi a sesiza jandarmii.

În acest timp, inculpaţii au ajuns din urmă grupul părţilor vătămate şi aici au iniţiat un nou conflict.

După ce ambii inculpaţi l-au lovit cu brutalitate pe C.A. până ce acesta a căzut la pământ, plin de sânge pe faţă, cei doi inculpaţi s-au îndreptat către S.Şt. care şi de data aceasta a încercat să sară în ajutorul prietenului său. A rezultat că U.C. îl ţinea pe S.Şt. de haină, iar C.C. îi aplica lovituri cu pumnii, după care ambii agresori l-au lovit pe acesta.

Din declaraţia martorei N.G. rezultă următoarele: „au venit U.C. şi prietenul său … care a făcut afirmaţia că suntem cam şmecheri, după care amândoi au început să-l lovească cu pumnii pe concubinul meu”;

„… după ce C.A. a căzut datorită loviturilor primite de la cei doi, aceştia au continuat să-l lovească cu picioarele în zona capului şi a toracelui, aplicându-i lovituri atât din lateral cât şi de sus în jos”;

„…Cei doi l-au lovit pe concubinul meu cu picioarele foarte violent, loviturile fiind axate mai mult la cap, văzând că aceştia loveau ca şi când s-ar fi urcat cu picioarele pe capul său”;

„…În a doua parte a agresiunii, la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Petru Maior, Şt. a fost lovit de amândoi, şi de C. şi de C. C.A. era căzut deja jos, iar cei doi s-au întors către Şt., lovindu-l cu pumnii şi cu picioarele până când acesta a reuşit să se îndepărteze câţiva metri de el. Atunci când Şt. s-a retras, s-au întors la A.C. care era căzut pe sol şi au continuat să-l lovească cu picioarele în cap.”

În faţa martorilor N.Şt., N.G. şi S.Şt., inculpaţii o lovesc pe partea vătămată C.A. până când aceasta cade la pământ şi, chiar şi în aceste condiţii, inculpaţii continuă să îi aplice lovituri acesteia cu picioarele în cap, chiar şi de sus în jos, strivindu-i efectiv craniul de trotuar.

Duritatea loviturilor aplicate părţii vătămate C.A. rezultă atât din certificatul de constatare medico-legală în care se menţionează că partea vătămată a suferit: traumatism cranio-cerebral cu comă; edem cerebral, fractură sinus frontal, fractură planşeu orbital, fractură oase nazale, fractură vertebră cervicală, depigmentare focală a maculei retiniene, cât şi din planşele foto de la cercetarea la faţa locului, unde sângele părţii vătămate este împrăştiat pe sol şi pe peretele unei clădiri, cât şi din fotografiile anexate la dosar.

Leziunile suferite de partea vătămată denotă faptul că inculpaţii au vizat zona capului prin loviturile aplicate, iar leziunile create i-au pus viaţa în pericol şi au necesitat 51-53 zile de îngrijiri medicale.

S-a arătat că în cauză nu este vorba de un conflict spontan, ci de o dorinţă mai veche a inculpatului U.C. de a-i aplica o „corecţie” părţii vătămate, şi acest fapt rezultă din materialul probator administrat în cauză (declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, ba chiar şi din declaraţia inculpaţilor).

Astfel, a rezultat cu certitudine că de mai mult timp inculpatul U.C. a aşteptat o ocazie de a se întâlni cu partea vătămată pentru a solicita unele explicaţii, a provocat unele asemenea ocazii, solicitându-i părţii vătămate diferite întâlniri la care partea vătămată nu a răspuns, iar în seara respectivă, la bar, inculpatul U.C. a luat iniţiativa, solicitându-i părţii vătămate să vină la masa sa, după care a lovit-o pe partea vătămată şi apoi, deşi conflictul putea înceta în condiţiile în care grupul părţii vătămate nu a mai intrat în bar, inculpatul a plecat în urmărirea părţii vătămate. În final, cruzimea loviturilor aplicate părţii vătămate a demonstrat că inculpatul avea o dorinţă mai veche de răzbunare, pe care a pus-o în practică odată ce i s-a oferit ocazia.

De asemenea, U.C. a negat că a vrut să urmărească pe părţile vătămate. Astfel, la audieri a declarat că revenind în cafe-bar, a constatat că îi lipseşte telefonul mobil, aspect despre care a povestit şi celorlalţi aflaţi la masă, iar C.C. s-a oferit să meargă cu el să-l caute. De asemenea, că dorea să-şi cumpere ţigări, întrucât în bar nu erau. Însă atât inculpatul C.C., cât şi martorii M.A.N., P.C., U.C., barmanul D.D.M. au negat aceste aspecte, că nu s-a ridicat problema telefonului, că existau ţigări de vânzare în bar şi că afară nu au căutat nici un telefon.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.C., s-a apreciat că, comportamentul violent al acestuia nu poate fi justificat în nici un mod, el necunoscându-le personal pe părţile vătămate şi neavând nici un conflict anterior cu ele. Inculpatul C.C. a susţinut că inculpatul U.C. este cel care avea ieşiri violente, atât în interiorul cafe-barului, când i-a văzut pe prietenii părţii vătămate discutând în zona uşii, cât şi la intersecţia străzii Mihai Eminescu cu str. Petru Maior, când tot el a atacat-o efectiv pe partea vătămată C.A. Susţinerea este confirmată de martorii audiaţi.

Inculpaţii au solicitat, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care au fost trimişi în judecată, din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Prin punerea în primejdie a vieţii persoanei [(teza a II-a a art. 182 alin. (2) C. pen.)] se înţelege că de pe urma făptuitorului a rezultat un pericol grav şi imediat pentru viaţa victimei. Aşadar, nu temerea de ivirea unor eventuale complicaţii care ar putea atrage decesul victimei, ci probabilitatea concretă a producerii decesului.

Dacă probabilitatea este confirmată de decesul ulterior al victimei, atunci nu ne mai aflăm în faţa infracţiunii de vătămare corporală gravă, ci de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte conform art. 183 C. pen., ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, unde victima a supravieţuit agresiunii.

S-a apreciat că prin modul cum au acţionat, în sensul că după ce au doborât la pământ victima, cei doi inculpaţi au continuat să o lovească într-o zonă vitală (cap), în mod repetat, cu picioarele, rezultă intenţia indirectă de a ucide, prevăzând rezultatul acţiunii lor, dar fără a-l urmări, acceptând totuşi posibilitatea survenirii decesului.

Pentru aceste motive s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

S-a apreciat că situaţia de fapt, expusă pe larg de procuror în actul de sesizare a instanţei, este corectă, prin prisma probelor administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a cercetării judecătoreşti.

Sintetizând situaţia de fapt, s-a arătat că rezultă că, pe fondul unei neînţelegeri anterioare, între cele două grupuri de tineri a avut loc o altercaţie care s-a desfăşurat în două etape.

Prima etapă, fără consecinţe grave, a avut loc în faţa barului unde ambele grupuri au consumat diverse băuturi şi în care inculpatul U.C. s-a contrat cu partea vătămată C.A., iar inculpatul C.C. cu partea vătămată S.Şt.

A doua etapă a avut loc după ce grupul din care făceau parte părţile vătămate au plecat de la bar, iar inculpaţii U.C. şi C.C. au plecat la rândul lor din bar, fără a avea importanţă dacă au plecat în urmărirea părţilor vătămate sau pentru a-şi cumpăra ţigări, aşa cum au susţinut.

Întâlnindu-se din nou cele două grupuri, s-au agresat, ajungându-se ca partea vătămată C.A. să fie trântită la pământ, unde a rămas nemişcată, iar cei doi inculpaţi să o lovească, în mod repetat, cu picioarele, mai ales în zona capului.

Tot în cadrul acestei busculade, inculpaţii U.C. şi C.C. l-au agresat, prin lovire directă sau prin împiedicarea de a se apăra, pe partea vătămată S.Şt.

S-a arătat că această situaţie de fapt a rezultat ca urmare a administrării tuturor probatoriilor, fiind susţinută de declaraţiile martorilor N.G. şi N.Şt., prezenţi la ambele faze ale conflictului; martora P.C., prezentă la prima parte a conflictului şi ştiutoare a ceea ce s-a întâmplat în partea a doua din relatarea prietenului ei, inculpatul U.C., cât şi martorul M.A.N., prezent la prima fază, toate coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate C.A. şi S.Şt., cât şi cu cea a inculpaţilor U.C. şi C.C.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a obligat pe cei doi inculpaţi, în solidar, la plata către unităţile spitaliceşti, a sumelor cu care acestea s-au constituit părţi civile pentru îngrijirile acordate părţii vătămate C.A.

Partea vătămată S.Şt. s-a constituit parte civilă cu suma de 600 lei daune materiale, obligându-se a face dovada cheltuirii acestei sume. Deoarece nu a produs dovezile necesare, instanţa a respins această cerere, dar a acordat acestuia suma de 5000 lei cu titlu de daune morale, din suma de 20.000 lei solicitată cu acest titlu.

Partea vătămată C.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei daune materiale şi cu suma de 200.000 lei daune morale.

Instanţa, având în vedere probele administrate în cauză,a considerat că pentru medicamente, alimentaţie specială, îngrijire medicală deosebită (cabinet psihiatric), transport, s-au cheltuit aproximativ 15.000 lei, sumă ce urmează a fi acordată cu titlu de daune materiale şi a acordat, totodată, suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii U.C. şi C.C. criticând-o pe motive nelegalitate şi netemeinicie.

Intimatul parte civilă S.Şt. prezent în faţa Curţii de Apel Galaţi a precizat că înţelege să-şi retragă plângerea prealabilă formulată împotriva apelanţilor inculpaţi U.C. şi C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Fiind audiat de către instanţa de control judiciar acesta a precizat că el nu a văzut ca inculpatul C.C. să o fi lovit pe partea vătămată C.A., arătând că el nu a fost lovit niciodată de inculpatul U.C. Acesta a mai învederat instanţei că el a fost lovit de nişte persoane pe care nu le cunoaşte şi deşi în acel conflict s-a lovit reciproc cu inculpatul C.C. nu consideră că leziunile pe care le-a suferit s-au datorat loviturilor primite de la acesta.

Partea vătămată a mai precizat că au intervenit modificări cu privire la declaraţia dată în faţa Curţii de Apel faţă de cea dată la instanţa de fond, întrucât la acel moment era în stare de şoc, deoarece urmare a loviturilor primite îl durea foarte tare capul.

Inculpatul U.C., fiindu-i adusă la cunoştinţă împrejurarea că se poate prevala de dispoziţiile art. 320¹  C. proc. pen., precum şi dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 şi ale O.U.G. nr. 121/2011, a solicitat ca judecata să se realizeze conform dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., arătând că recunoaşte faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu dar nu şi încadrarea juridică a acestora.

Apelantul inculpat C.C. nu a solicitat ca judecata să se realizeze în temeiul dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., deoarece n-a lovit-o pe partea vătămată C.A.

În apelul promovat inculpatul U.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei raportat la vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatului şi faţă de împrejurarea că a fost arestat iniţial, s-a solicitat ca instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., sau art. 81 – art. 82 C. pen.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-a solicitat să se ţină cont de poziţia avută de partea vătămată S.Şt. în faţa Curţii de Apel Galaţi şi să se dispună încetarea procesului penal prin retragerea plângerii prealabile a părţii vătămate.

Legat de latura civilă s-a solicitat diminuarea cuantumului daunelor materiale şi morale.

Inculpatul C.C. prin apelul promovat a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că la dosar nu sunt probe care să demonstreze fără niciun dubiu că inculpatul C.C. a lovit-o pe partea vătămată C.A.

În subsidiar dacă instanţa va reţine că inculpatul se face vinovat de comiterea vreunei infracţiuni s-a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei s-a solicitat să se dispună reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., iar ca modalitate de executare să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ sau art. 81 – art. 82 C. pen.

Referitor la latura civilă s-a precizat că daunele materiale sunt exagerat de mari solicitându-se reducerea acestora şi că nu se justifică acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 lei în condiţiile în care partea vătămată C. a determinat comiterea faptei.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal prin retragerea plângerii prealabile a părţii vătămate S.Şt.

La termenul din 4 noiembrie 2011, inculpatul C. a solicitat reaudierea martorei N.G., discuţia fiind prorogată, având în vedere lipsa de apărare a inculpatului U. de la acel termen. Ulterior avocatul inculpatului C. nu a mai susţinut această cerere iar la dezbateri nu s-a mai insistat în audierea acestei martore întrucât e plecată din ţară.

Şi inculpatul U.C. a formulat în apel o cerere prin care a solicitat ridicarea controlului judiciar instituit prin încheierea din 28 septembrie 2009, discuţia asupra cererii fiind prorogată, având în vedere lipsa de apărare a părţii vătămate C.A.; ulterior nemaifiind susţinută cererea de ridicare a controlului judiciar, motiv pentru care instanţa de apel nu a mai procedat la analizarea ei.

Prin decizia penală nr. 17 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi s-au admis apelurile declarate de inculpaţi, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 49 din 16 martie 2011 a Tribunalului Brăila şi rejudecând:

S-a redus de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului U.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., reţinând în favoarea acestuia dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a redus de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reţinând în favoarea acestuia dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor U.C. şi C.C. prin retragerea plângerii prealabile a părţii vătămate S.Şt. pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86¹, 86² şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor pe durata termenului de încercare, respectiv pentru inculpatul U.C. pe durata de 6 ani şi 6 luni iar pentru inculpatul C.C. pe o durată de 7 ani.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenelor de încercare inculpaţii U.C. şi C.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila la datele fixate de această instituţie, desemnată cu supravegherea inculpaţilor;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage s-a atras inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ în referire la art. 83 C. pen.

S-a înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor U.C. şi C.C. către partea civilă S.Şt. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.

S-a luat act că partea civilă S.Şt. a renunţat la pretenţiile civile solicitate.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Suntem în prezenţa tentativei de omor şi nu a vătămării corporale ori de câte ori făptuitorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia.

Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunii de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului.

Tentativa la omor se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui, sau, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii decesului celui agresat, ca rezultat al acţiunii sale.

De regulă, în cazul infracţiunii îndreptate împotriva vieţii, intenţia de ucidere aşa cum am arătat mai sus rezultă din modalitatea actelor săvârşite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcţie de zona anatomică vizată şi intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.

În speţa de faţă, aşa cum de altfel a reţinut şi prima instanţă, în ceea ce priveşte situaţia de fapt rezultă că pe fondul unei neînţelegeri anterioare între două grupuri de tineri a avut loc o altercaţie care s-a desfăşurat în două etape.

O primă etapă fără consecinţe grave a avut loc în faţa barului unde inculpatul U.C. s-a contrat cu partea vătămată C.A., iar inculpatul C.C. cu partea vătămată S.Şt.

A doua etapă a avut loc după ce grupul din care făceau parte părţile vătămate a plecat din bar, iar inculpaţii au plecat la rândul lor din bar. Ulterior cele două grupuri s-au întâlnit, s-au agresat ajungându-se ca partea vătămată C.A. să fie trântită la pământ iar cei doi inculpaţi au lovit-o în mod repetat cu picioarele, în special în zona capului. Tot cu acea ocazie inculpaţii au agresat-o pe partea vătămată S.Şt.

Această situaţie de fapt a rezultat din probele administrate în cauză respectiv declaraţiile celor două părţi vătămate, declaraţiile martorilor N.G. şi N.Şt. (prezenţi la ambele faze ale conflictului), ale martorei P.C. prezentă la prima etapă a conflictului, şi având cunoştinţă despre ceea ce s-a întâmplat ulterior de la inculpatul U.C. (prietenul ei), şi de la martorul M.A.N. precum din declaraţiile celor doi inculpaţi, toate aceste probe fiind coroborate cu cele reţinute în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.

E adevărat că partea vătămată S.Şt., cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel a susţinut că nu a văzut ca inculpatul C. să o fi lovit pe partea vătămată C.

Însă, această declaraţie a părţii vătămate, în totală contradicţie cu declaraţiile date în faza urmăririi penale şi în faţa primei instanţe, nu a putut fi primită. S-a apreciat că modificările intervenite în susţinerile părţii vătămate nu sunt motivate şi argumentate temeinic, intenţia acestuia fiind aceea de a-l ajuta pe inculpatul C. să scape de răspunderea penală. Nu au putut fi primite susţinerile de genul „la prima instanţă am declarat în altă modalitate întrucât eram în stare de şoc”, întrucât îl durea capul ca urmare a loviturilor primite, în condiţiile în care audierea s-a realizat în mai 2010, iar fapta a avut loc în septembrie 2009.

Cu ocazia audierii la instanţa de fond în faţa magistratului care a instrumentat cauza partea vătămată a declarat că ”ambii inculpaţi au venit în fugă spre C., i-au aplicat lovituri în zona capului ceea ce a determinat căderea acestuia de la înălţimea lui cu capul de caldarâm”. Apoi a mai arătat ” chiar a remarcat ura acestora faţă de C., chiar pot afirma, intenţia de a-l omorî”.

Declaraţiile părţilor vătămate C.A. şi S.Şt. (în cazul acestuia s-a avut în vedere pe cele date în faza urmăririi penale şi în faţa primei instanţe) se coroborează cu restul materialului probator, respectiv certificatul medico-legal, declaraţiile martorilor N.G., N.Şt., P.C. Astfel:

- Martora N.G. a declarat că ”cei doi inculpaţi îl loveau pe C.A. (în principal în zona capului) şi i s-a părut că aceştia acţionau calm şi în cunoştinţă de cauză când îl loveau pe C.”.

Într-adevăr martora N.G. necunoscându-i pe agresori, în prima fază a cercetărilor la urmărire penală, a făcut o confuzie în declaraţiile iniţiale, deşi se referă la C.C., îl numeşte pe acesta tot timpul „A.”. La organele de poliţie cu ocazia prezentării unor fotografii, martora a indicat faptul că cel pe care l-a numit „A.” este de fapt inculpatul C.C.

- Martorul N.Şt. a declarat că a observat că atât U. cât şi C. îl loveau pe C. cu picioarele în zona capului, atât în lateral cât şi de sus în jos, şi întrucât partea vătămată era plină de sânge şi nu mai mişca cei doi inculpaţi au încetat să-l mai lovească.

- Martora P.C. a declarat că i s-a povestit de către cei doi inculpaţi că după ce au plecat din bar s-au reîntâlnit cu părţile vătămate, s-au înjurat reciproc şi apoi au început să se lovească.

S-a considerat că încadrarea juridică corectă a infracţiunii săvârşite de inculpaţi este tentativă la omor calificat, prima instanţă a procedat just şi nu a avut în vedere doar zona corpului vizată ci şi ansamblul probelor administrate în cauză şi anume declaraţiile martorilor (precizate mai sus) care arată că ambii inculpaţi au lovit-o pe partea vătămată în mod repetat cu picioarele în cap, duritatea loviturilor aplicate, aceasta rezultând din certificatul medico-legal (în care sunt menţionate foarte multe fracturi în zona capului) precum şi procesul verbal de cercetare la faţa locului.

În cauză nu a fost vorba de un conflict spontan, ci de o dorinţă a inculpatului U. de a-i aplica o corecţie părţii vătămate, inculpaţii având reprezentarea urmărilor săvârşirii faptei.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.:

Faţă de poziţia părţii vătămate S.Şt. exprimată în faţa Curţii de Apel în sensul că îşi retrage plângerea prealabilă formulată, s-a dispus pentru ambii inculpaţi încetarea procesului penal pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen.

Apelurile declarate de inculpaţi au fost admise din acest punct de vedere.

S-a considerat, de asemenea, că apelurile inculpaţilor sunt fondate şi sub aspectul temeiniciei hotărârii respectiv sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate acestora, apreciind totodată că şi modalitatea de executare aleasă de prima instanţă nu e corectă având în vedere următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi situaţia de fapt, aşa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză s-a considerat că se impune reţinerea în favoarea inculpaţilor a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (în cazul inculpatului U.C.) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen. (în cazul inculpatului C.C.).

În concret inculpaţii sunt tineri, se află la primul impact cu legea penală, au un comportament demn în societate (avem în vedere actele în circumstanţiere depuse la dosar), iar inculpatul U.C. a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă.

Totodată, pentru apelantul inculpat U.C. sunt aplicabile dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., faţă de poziţia exprimată de acesta în faţa Curţii de Apel Galaţi, pedeapsa urmând fiind redusă cu o treime.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a apreciat că despăgubirile civile (materiale şi morale) au fost acordate de instanţă în mod corect, nefiind invocate aspecte pertinente bazate pe probe care să impună modificarea cuantumului acestora, cu excepţia despăgubirilor acordate părţii vătămate S.Şt. Întrucât aceasta şi-a retras plângerea prealabilă împotriva inculpaţilor iar retragerea este totală şi necondiţionată s-a luat act că această parte vătămată a renunţat la pretenţiile civile solicitate şi s-au înlăturat din dispozitivul sentinţei penale apelate dispoziţiile conform cărora s-a respins ca nedovedită cererea părţii civile S. de acordare a sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale precum şi dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor către aceeaşi parte civilă la plata la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei penale nr. 17 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpaţii U.C. şi C.C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor şi sub aspectul modalităţii de executare stabilite.

În motivarea recursului se arată că fapta inculpaţilor prezintă un grad de pericol social sporit, aceştia au lovit-o cu brutalitate pe partea vătămată C.A., în zone vitale şi i-au pus viaţa în primejdie.

Pe de altă parte, lipsa antecedentelor penale nu are, prin ea însăşi, aptitudinea de a atenua într-o atât de mare măsură răspunderea penală a inculpaţilor, încât să atragă incidenţa art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru inculpatul U.C. fiind suficient să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., neimpunându-se şi reţinerea circumstanţei atenuante, iar pentru inculpatul C.C. nu poate beneficia de o reducere mai mare a cuantumului pedepsei aplicate decât inculpatul U.C., în condiţiile în care nu a recunoscut gradul de participare la conflict, neasumându-şi responsabilitatea în raport cu propria conduită.

Inculpatul U.C. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub două aspecte:

1. Greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât inculpatul nu a aplicat lovituri intense cu nici un corp sau obiect apt a produce leziuni letale, iar fapta s-a săvârşit cu intenţie indirectă.

2. Netemeinicia pedepsei aplicate, inculpatul solicitând să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante şi să se reducă pedeapsa.

Inculpatul C.C. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

1. Netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului întrucât din probele administrate nu rezultă că acesta ar fi lovit-o pe partea vătămată.

În susţinerea apărării inculpatului sunt, pe de o parte, declaraţiile martorilor audiaţi, acestea fiind contradictorii, situaţie ce creează un dubiu ce trebuie să profite acestuia, iar pe de altă parte certificatul medico-legal eliberat pe numele inculpatului C.C. care demonstrează în mod cert că el însuşi a fost lovit de partea vătămată în încercarea de aplana conflictul.

Faţă de aceste aspecte, inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

2. În subsidiar, inculpatul critică nelegalitatea deciziei sub aspectul încadrării juridice a faptei, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen., pentru aceleaşi argumente aduse în motivarea recursului inculpatului U.C.

3. Ultima critică priveşte netemeinicia pedepsei aplicate, inculpatul solicitând să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante şi să se reducă pedeapsa aplicată.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de procuror este întemeiat pentru considerentele ce urmează:

Referitor la recursul declarat de inculpatul C.C., instanţele au reţinut corect în sarcina acestuia săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 8 septembrie 2009, în loc public, împreună cu inculpatul U.C. au aplicat părţii vătămate C.A., lovituri intense cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, lovituri ce i-au pus în primejdie viaţa şi i-au cauzat numeroase fracturi care au necesitat pentru vindecare 51-53 zile îngrijiri medicale.

Săvârşirea infracţiunii de către inculpat rezultă din declaraţia părţii vătămate C.A. şi S.Şt., ce se coroborează de declaraţiile martorilor N.G., N.Şt. şi P.C., precum şi de declaraţia inculpatului U.C.

Partea vătămată C.A. a declarat constant pe parcursul procesului penal că ambii inculpați, după ieşirea din bar l-au lovit şi doborât la pământ, iar partea vătămată S.Şt. a văzut când cei doi inculpaţi l-au lovit pe C., l-au trântit la pământ, i-au aplicat lovituri cu picioarele în zona capului, iar inculpatul U. l-a călcat pe cap.

Martorul N.Şt. a arătat că nu a fost prezent de la început la incident, dar când a ieşit din bar, inculpaţii U. şi C. îi loveau pe C. şi S. După încetarea conflictului grupul inculpaţilor a intrat în bar, iar el împreună cu părţile vătămate au plecat pe str. Republicii, aprindu-se aproape de fosta „Arenă de box” pentru ca părţile vătămate să se odihnească. S. a sunat la 112 şi în timp ce aşteptau echipajul de poliţie au reapărut inculpaţii U. şi C. şi au început să lovească părţile vătămate, U. lovindu-l pe C., iar C. pe partea vătămată S. După ce martorul a reuşit să-i despartă şi S. a fugit, C. s-a apropiat de C. şi a început şi el să-l lovească pe acesta.

Ambii inculpaţi au lovit partea vătămată cu picioarele în zona capului, atât din lateral, cât şi de sus în jos. Deoarece C. era plin de sânge şi nici nu mai mişca, cei doi agresori au încetat să-l mai lovească şi au fugit înapoi spre bar.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei N.G. care a văzut momentul în care inculpaţii au început să-l lovească cu pumnii pe C.A., care sub presiunea loviturilor a căzut pe trotuar lângă peretele cafe-barului.

Deşi era căzută la pământ, partea vătămată C.A. a continuat să fie lovită de cei doi agresori, cu picioarele, în zona capului şi a toracelui, lovituri date atât din lateral, cât şi de sus în jos, practic aceasta era călcată în picioare. În mod deosebit loviturile date cu piciorul au vizat capul şi unul dintre inculpaţi chiar s-a urcat cu picioarele pe capul acesteia.

Martora P.C. a relatat că cei doi inculpaţi i-au povestit cum au aplicat lovituri părţilor vătămate.

Inculpatul U.C. a recunoscut agresiunea asupra părţii vătămate C.A., declarând că împreună l-au lovit pe acesta, inculpatul C.C. aplicându-i lovituri cu picioarele în zona feţei.

Faptei săvârşite de inculpaţi i s-a dat o corectă încadrare juridică în dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.

Inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide partea vătămată, respectiv au prevăzut rezultatul faptei lor şi, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.

Aceasta rezultă din multitudinea loviturilor aplicate părţii vătămate, predominant în zona capului, inclusiv încercarea de strivire a acestuia de asfalt, intensitatea deosebită a loviturilor în urma cărora partea vătămată a prezentat traumatism cranio-cerebral cu comă, edem cerebral, fractură sinus frontal stg., fractură planşeu orbital stg., fractură oase proprii nazale şi etnoid.

Chiar dacă partea vătămată a avut nevoie de 51-53 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa nu suntem în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen., din modalitatea în care au acţionat inculpaţii rezultând că aceştia au avut intenţia indirectă de a ucide.

Apărarea formulată de inculpaţi în sensul că nu au folosit la săvârşirea infracţiunii un obiect vulnerant de natură a produce rezultatul letal, nu poate fi primită, vinovăţia acestora sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat existând chiar şi în absenţa unui astfel de obiect.

Decizia recurată este însă netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor, respectiv modalitatea de executare a acestora nu este aptă să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Inculpaţii au comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, lovind-o cu cruzime pe partea vătămată în special în zona capului, din procesul verbal de cercetare la faţa locului rezultând că sângele acesteia este împrăştiat pe sol şi pe peretele clădirii, inculpaţii dând dovadă de o agresivitate deosebită.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că aceştia sunt integraţi social, beneficiază de caracterizări pozitive la locul de muncă, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar inculpatul U.C. a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă.

Înalta Curte apreciază că în favoarea inculpaţilor poate fi reţinută numai circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., iar pedepsele astfel cum au fost reduse de către instanţa de apel să fie executate prin privare de libertate, pronunţarea condamnării neputând constitui un avertisment pentru inculpaţi şi nu este în măsură să garanteze că pe viitor aceştia nu vor mai comite alte fapte penale.

Înalta Curte mai constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului U.C. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., atitudinea sa de recunoaştere a faptei fiind deja valorificată în procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia penală recurată şi, rejudecând:

Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi a art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului U.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., menţinându-se pedeapsa aplicată.

Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., menţinându-se pedeapsa aplicată.

Va face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., faţă de ambii inculpaţi.

Va înlătura aplicarea art. 86¹ – art. 86³ şi art. 71 alin. (5) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

În baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.C. şi C.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 17/ A din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată şi, rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi a art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului U.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., menţinând pedeapsa aplicată.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., menţinând pedeapsa aplicată.

Face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., faţă de ambii inculpaţi.

Înlătură aplicarea art. 86¹ – art. 86³ şi art. 71 alin. (5) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.C. şi C.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2156/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2280/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2141/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 2143/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2145/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 2156/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 2280/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs