ICCJ. Decizia nr. 2400/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2400/2012
Dosar nr. 1435/2/2011
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin adresa nr. 100.978/SM din 6 decembrie 2011, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea prin care s-a solicită transferarea condamnatului R.S.A., căruia i-a fost aplicată pedeapsa nedeterminată cu închisoarea prin sentinţa penală din data de 13 septembrie 2010 a Tribunalului Regal din Wolverhampton, Marea Britanie, pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol, a unei infracţiuni de tâlhărie şi a unei infracţiuni de răpire.
S-a reţinut în sarcina acestuia că, în ziua de 30 mai 2009, folosind forţa şi mijloace de inducere în eroare, împreună cu M.I., au lipsit-o de libertate pe numita F.W. în scopul de a întreţine cu ea relaţii sexuale şi au constrâns-o să întreţină cu ei acte sexuale normale şi orale, după care i-au sustras un telefon mobil şi alte bunuri.
Prin Rezoluţia din data de 06 octombrie 2011, din dosarul nr. 3046/ll-5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti , pentru a aprecia cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale din data de 13 septembrie 2010 a Tribunalului Regal din Wolverhampton, Marea Britanie, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din Marea Britanie, de transferare a condamnatului R.S.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei nedeterminate cu închisoarea.
Prin sentinţa penală nr. 168 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus să fie plătită din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat R.S.A. în Marea Britanie au corespondent în legislaţia românească (viol în formă continuată şi tâlhărie), acestea fiind pedepsite cu închisoarea între anumite limite. Or, pedeapsa aplicată condamnatului-închisoare pe durată nedeterminată, cu posibilitatea liberării condiţionate după 4 ani şi 6 luni închisoare-nu este compatibilă, ca natură şi durată, cu legislaţia românească deoarece pedeapsa aplicată în statul de condamnare este similară pedepsei detenţiunii pe viaţă, conform relaţiilor furnizate de autorităţile judiciare din Marea Britanie.
S-a reţinut că în cauză nu pot fi aplicabile prevederile art. 159 din Legea nr. 302/2004 privitoare la conversiunea condamnării, atâta vreme cât statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, solicitând păstrarea naturii şi duratei sancţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana transferabilă R.S.A., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de a fi continuată executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Recursul este nefondat.
Analizându-se actele şi lucrările de la dosar se constată că numitului R.S.A. i-a fost aplicată, în Marea Britanie, o pedeapsa nedeterminată cu închisoare, iar acesta a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
Totodată, se constată că statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, solicitând păstrarea naturii şi duratei sancţiunii.
Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică neputând fi aplicate dispoziţiile art. 159 din Legea nr. 302/2004 câtă vreme statul de condamnare s-a prevalat de art. 10 pct. 1 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, solicitând păstrarea naturii şi duratei sancţiunii.
Astfel, pedeapsa aplicată în statul de condamnare este similară pedepsei detenţiunii pe viaţă, conform relaţiilor furnizate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, iar infracţiunile pentru care a fost condamnat R.S.A. în Marea Britanie au corespondent în legislaţia românească (viol în formă continuată şi tâlhărie), acestea fiind pedepsite cu închisoarea între anumite limite.
Aşa fiind şi neconstatându-se incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul persoanei transferabile să fie respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă R.S.A. împotriva sentinţei penale nr. 168 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2398/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2401/2012. Penal → |
|---|
