ICCJ. Decizia nr. 2396/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2396/2012
Dosar nr. 5533/91/2011
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 26 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Vrancea, inculpatul C.L. a fost condamnat la :
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.;
- 4 ( patru ) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 8 octombrie 2011, la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A fost obligat inculpatul la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 lei, către partea civilă R.F.R., reprezentată de R.C.
A mai fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 250 lei onorariu apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se hotărî astfel, s-a reţinut că, în noaptea de 7/8 octombrie 2011, prin forţarea sistemului de asigurare, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa numitei R.C., unde, găsind-o pe minora R.F.R. în vârstă de 13 ani singură acasă, prin acte de violenţă a întreţinut un raport sexual cu aceasta. Astfel, s-a constatat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol prevăzute de art. de art. 192 alin. (1) şi (2) şi art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La examenul medico-legal genital efectuat părţii vătămate au fost constatate modificări anatomice lezionale himenale recente ce pledează pentru consumarea de raporturi sexuale de intromisiune în ultimele 24-36 de ore, modificări ce îmbracă aspectul unei deflorări (dezvirginări) recente, iar din punct de vedere medico-legal au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Audiat în cursul urmăririi penale, dar si pe parcursul judecăţii, inculpatul a recunoscut şi regretat faptele aşa cum acestea au fost reţinute în actul de inculpare, motivând gestul său prin faptul că s-a aflat în stare de ebrietate.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului C.L., instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume, gradul de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii acestora, rezultatul produs, persoana inculpatului, poziţia procesuală adoptată pe parcursul întregului proces penal, dar şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. aşa cum acestea au fost stipulate în Legea nr. 202/2010.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei , instanţa a reţinut că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, reprezentantul legal al victimei minore - numita R.C., a înţeles să se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale. S-a apreciat că o asemenea solicitare este întemeiată motivat de faptul că dincolo de o suferinţă fizică, există o traumă morală pe care victima minoră a suferit-o şi în raport cu care se impune acordarea unor despăgubiri de ordin moral în măsură să acopere suferinţa îndurată. De asemenea, s-a apreciat că este justificată în totalitate cererea părţii civile deoarece o recuperare psihică a minorei necesită nu numai timp, dar şi asistenţă, consiliere psihologică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
Astfel, s-a susţinut că inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. dar instanţa nu a reţinut aceste dispoziţii şi l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, stabilind limite de pedeapsă în mod nelegal.
În ce priveşte infracţiunea de viol, reprezentantul Parchetului, a solicitat, oral schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., având în vedere vârsta părţii vătămate.
De asemenea, s-a mai criticat şi faptul că nu a fost aplicată pedeapsa complementară pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 90/A din 24 aprilie 2012 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva sentinţei penale nr. 26 din 25 ianuarie 2012 a Tribunalului Vrancea, a desfiinţat, în parte, sentinţa şi în rejudecare:
- l-a condamnat pe inculpatul C.L. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului C.L. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi, în baza acestei încadrări, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă principală de 6 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, cu reţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni, sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 383 alin. (1)1 şi art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului C.L.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 octombrie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocatului din oficiu, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se decide astfel s-au reţinut următoarele:
În raport cu atitudinea pe care a adoptat-o inculpatul pe parcursul cercetării judecătoreşti, în sensul că acesta, la primul termen cu procedură legal îndeplinită, a solicitat să fie judecat în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. (a se vedea încheierea din 11 ianuarie 2012), indiferent că s-a hotărât repunerea cauzei pe rol, pentru motivele invocate din oficiu de către instanţă, inculpatul C.L. nu putea fi lipsit de beneficiul legal de atenuare a răspunderii penale, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, prevăzut în mod expres de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani închisoare. Instanţa, condamnând inculpatul pentru această infracţiune, a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare. Această pedeapsă ar fi fost legală dacă instanţa, aşa cum am arătat mai sus, ar fi făcut aplicarea art. 3201 C. proc. pen., în sensul că, reducând atât limita minimă a textului incriminator - 3 ani, cât şi limita maximă a acesteia - 10 ani, cu o treime, ar fi rezultat ca limite de pedeapsă: 2 ani închisoare, respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de viol, s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice în art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., avându-se în vedere vârsta părţii vătămate - mai mică de 15 ani, apreciindu-se că de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani pentru această infracţiune, deşi textul incriminator prevede pedeapsa închisorii de la 10 ani la 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi; chiar dacă instanţa de fond - fără a face vreo menţiune în acest sens - s-ar fi conformat dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa aplicată nu este legală, deoarece aceasta ar fi trebuit să se situeze între 6 ani şi 8 luni - 16 ani şi 8 luni închisoare.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că , fiind îndeplinite condiţiile art. 65 C. pen., privind aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, chiar în raport cu pedeapsa închisorii aplicată,de instanţa de fond trebuia să se aplice inculpatului şi pedeapsa complementară constând în interzicerea unora dintre drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă , prin care , invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat ca, prin acordarea de circumstanţe atenuate potrivit de art. 74 lit. C. pen. să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate fată de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de apel a reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite - fapte care au adus atingere atât relaţiilor sociale care se referă la libertate oricărei persoane cât şi libertăţii oricărei persoane de a întreţine relaţii sexuale după propria voinţă - reflectat de modul în care inculpatul le-a conceput şi săvârşit (prin forţarea sistemului de asigurare, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa numitei R.C. şi profitând de neputinţa victimei în vârstă de 13 ani, de a-şi exprima voinţa ), rezultă că instanţa de apel a făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei rezultante .
Înalta Curte apreciază în context că pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială,
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 octombrie 2011, la 11 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2395/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2398/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
