ICCJ. Decizia nr. 2405/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2405/2012
Dosar nr. 285/59/2012
Şedinţa publică din 11 iulie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, se află înregistrat dosarul nr. 285/59/2012, având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de petentul A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 893/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin încheierea din 14 iunie 2012 s-a dispus amânarea judecării cauzei la 22 august 2012, dată până la care s-a dispus a se reveni cu adresă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea trimiterii dosarului nr. 761/59/2011 al Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei încheieri petentul A.I. a declarat recursul de fată .
Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce succedă.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinţa sau decizia recurata, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Cum însă în cauza de faţă, având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva Rezoluţiei nr. 893/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., nici hotărârea ce se va pronunţa asupra fondului cauzei nu este supusă recursului [art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.] concluzia care se impune este aceea că recursul declarat de petent, neputând avea, în lipsa unei norme de procedură derogatorii de la principiul mai sus enunţat [cf. art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.], o existenţă de sine stătătoare, este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.I. împotriva încheierii din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 285/59/2012.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2402/2012. Penal. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 2406/2012. Penal → |
---|