ICCJ. Decizia nr. 2479/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2479/2012

Dosar nr. 6877/30/2011

Şedinţa publică din 27 iulie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 519/PI din 21 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6877/30/2011, a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii probelor administrate în faza de urmărire penală, formulată de apărătorul inculpatului M.V.

În baza art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, a fost condamnată inculpata C.C.G., la 3 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă (prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000), a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata C.C.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatei pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatei, urmând ca legalitatea şi temeinicia menţinerii arestării preventive să fie verificată conform art. 160^b alin. (1) C. proc. pen., înainte de data de 18 februarie 2012.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 14 septembrie 2011 până la zi.

În baza art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de influenţă, a fost condamnat inculpatul M.V., la 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea şi temeinicia menţinerii arestării preventive să fie verificată conform art. 160^b alin. (1) C. proc. pen., înainte de data de 18 februarie 2012.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore începând cu 14 septembrie 2011 până la 15 septembrie 2011 şi durata arestării preventive începând cu data de 22 septembrie 2011 până la zi.

În baza art. 348, art. 445 C. proc. pen., art. 170 C. proc. pen., au a fost declarate ca fiind false şi s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: anexa nr. 1 la p.v din 26 iulie 2011(anexă de constatare a deficienţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă); anexa nr. 2 la p.v din 26 iulie 2011(plan de măsuri dispuse ca urmare a neconformităţilor constatate faţă de prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă); poziţia privind numărul de înregistrare din data de 09 august 2011 din Registrul de intrare-ieşire al I.T.M. Timiş.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus restituirea către G.A. a sumei de 1.000 lei achitată cu chitanţa nr. 1232/28 iulie 2011 emisă de P.D.L. Filiala Timiş.

S-a dispus restituirea de către numitul G.A. către inculpata C.C.G. a sumei de 1.000 lei.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 4.000 lei fiecare, în total 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara nr. 104/P/2011 din data de 03 octombrie 2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 06 octombrie 2011 sub număr Dosar nr. 6877/30/2011, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii C.C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., şi inculpatul M.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpata C.C.G. a pretins, în cursul lunii iulie 2011, împreună cu inculpatul M.V., de la martorul G.A., suma de 10.000 lei pentru ca acesta să o achite cu titlu de donaţie la casieria partidului din care toţi trei făceau parte, lăsând în schimb să se înţeleagă că inculpata C., în calitatea sa de inspector şef la I.T.M. Timiş şi de membru de partid, va uza de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi, inspectori de muncă, pentru ca aceştia să aplice sancţiuni mai blânde decât cele care se impun societăţii comerciale administrată de denunţător, care fusese supusă anterior unui control pe linia respectării legislaţiei muncii. De asemenea, inculpata C.C.G. i-a impus numitei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securităţii şi sănătăţii în muncă la I.T.M. Timiş, să întocmească în fals două anexe la un proces verbal de control de specialitate efectuat la SC R.A. SRL Timişoara, anexe care să constate aspecte contrare realităţii şi care să atragă sancţiuni mai blânde societăţii administrată de denunţătorul G.A., în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă descrisă mai sus. Inculpata C.C.G. i-a impus numitei R.M. să înregistreze în fals la data de 16 august 2011 şi să antedateze cu data de 09 august 2011 în Registrul de Intrare - Ieşire al I.T.M. Timiş, contestaţia denunţătorului G.A., în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă descrisă mai sus.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei C.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 alin. (1) C. pen. şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, precum şi a învinuitei V.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 246 alin. (1) C. pen. şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000; scoaterea de sub urmărire penală a învinuitelor V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 242 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi aplicarea faţă de aceasta a sancţiunii administrative a amenzii în sumă de 1.000 lei şi R.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea faţă de aceasta a sancţiunii administrative a amenzii în sumă de 800 lei; disjungerea cauzei faţă de C.C.G. în vederea continuării cercetărilor într-un dosar separat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 256 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 253¹ C. pen. S-a mai dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de G.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6¹din Legea nr. 78/2000 - cumpărare de influenţă, având în vedere faptul că numitul G.A. a denunţat faptele care fac obiectul prezentului dosar organului de urmărire penală mai înainte ca acesta să fi fost sesizat, făcându-se aplicarea alin. (2) al aceluiaşi art icol.

La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 104/P/2011, a fost audiat inculpatul M.V. care a solicitat aplicarea dispoz. art. 320¹ C. proc. pen., astfel că faţă de acest inculpat judecarea cauzei s-a făcut după procedura simplificată prevăzută de aceste dispoziţii legale, pe baza declaraţiei acestuia în sensul recunoaşterii săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi a probelor administrate în faza de urmărire penală. A fost audiată inculpata C.C.G. care nu a recunoscut faptele, astfel că s-a procedat la audierea martorilor G.A. (denunţător), V.C., T.I., F.D., M.O.C., R.M., M.D.S., M.F.M., R.P., P.D.A., P.B., J.Z. iar cu privire la martorul N.D., a cărui declaraţie de la urmărirea penală a fost însuşită în apărarea inculpatei, s-a încuviinţat a nu mai fi audiat acest martor, ţinându-se cont de declaraţia dată de martor în faza de urmărire penală; referitor la martorul M.O., întrucât s-a renunţat la audierea acestuia, constatându-se că audierea acestuia nu mai este utilă soluţionării cauzei, s-a dispus a nu se mai administra această probă, făcându-se aplicarea art. 329 C. pen. pen.

Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

La data de 20 iulie 2011, în urma unor sesizări verbale, o echipă de inspectori din cadrul I.T.M. Timiş, din care făcea parte şi inculpata C.C.G. în calitate de inspector şef, a efectuat un control pe linia respectării legislaţiei muncii la SC R.A.C. SRL Timişoara, care efectua lucrări de construcţii în incinta Hotelului B. din Timişoara. Cu ocazia respectivului control, echipa de inspectori a constatat o serie de nereguli atât pe linia relaţii de muncă, în sensul existenţei unui număr de 8 muncitori care executau lucrări de construcţii fără a fi angajaţi cu contracte de muncă, cât şi pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă. În timpul efectuării controlului între administratorul firmei controlate, numitul G.A. şi inspectorul şef C.C.G. au avut loc unele discuţii contradictorii generale de neregulile constate şi numărul de muncitori depistaţi ca prestând muncă fără forme legale.

Deoarece administratorul SC R.A.C. SRL Timişoara, numitul G.A., nu avea la locul efectuării controlului toată documentaţia necesară încheierii actelor de control la faţa locului, inspectorii F.D. şi M.O., responsabili pe linia relaţii de muncă, precum şi inspectorul V.C., responsabil pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă, i-au lăsat denunţătorului înştiinţări pentru a se prezenta a doua zi, respectiv în 21 iulie 2011, la sediul I.T.M. Timiş în vederea completării documentelor şi încheierea actului de control.

În aceeaşi zi, după plecarea echipei de control, numitul G.A., fiind speriat de consecinţele pentru neregulile depistate de echipa de control, a luat legătura telefonic, în după-amiaza zilei de 20 iulie 2011 cu inculpatul M.V., pe care îl cunoştea deoarece făceau parte din acelaşi partid, inculpatul fiind secretar executiv al Organizaţiei Judeţene Timiş a P.D.L. şi preşedinte al Organizaţiei din comuna Variaş, judeţ Timiş, al aceluiaşi partid din care şi denunţătorul făcea parte. Scopul acestei discuţii a fost acela de a solicita sprijinul cu privire la controlul ce a fost efectuat la societatea administrată de către denunţător. Spre surprinderea acestuia, inculpatul M.V. cunoştea despre controlul respectiv şi, la solicitarea denunţătorului de-al sfătui cu privire la ceea ce trebuie întreprins, inculpatul M.V. i-a comunicat că discutase deja situaţia lui cu inculpata C.C.G., cu care inculpatul se cunoştea întrucât şi aceasta făcea parte din acelaşi partid. Ulterior, când inculpatul şi numitul G.A. s-au întâlnit, inculpatul i-a comunicat că pentru a se rezolva problema pentru care i-a cerut ajutorul, respectiv pentru a se aplica o sancţiune mai blândă, trebuie ca G. să facă o donaţie în sumă de 10.000 lei în contul organizaţiei de partid din care toţi cei trei făceau parte şi să prezinte chitanţa numitei C.C. Denunţătorul G.A. a fost de acord cu această cerinţă, specificând însă că din lipsă de lichidităţi nu va putea achita întreaga sumă dintr-o dată şi că o va face în tranşe, inculpatul spunându-i să se descurce. În aceleaşi discuţii, inculpatul i-a mai spus denunţătorului să meargă să vorbească cu numita C.C. şi să-i spună că vine din partea lui (a inculpatului M.).

Urmare a acestei discuţii, în ziua de 21 iulie 2011 denunţătorul G.A. s-a prezentat la sediul I.T.M. Timiş, şi bazându-se pe discuţia din ziua anterioară purtată cu inculpatul M.V., nu a luat cu el documentele şi nici ştampila societăţii. În timpul discuţiilor purtate între G.A. şi inculpata C.C., după ce martorul i-a spus că vine din partea lui M.V., inculpata l-a întrebat pe martor dacă ştie ce trebuie să facă, şi după ce acesta i-a răspuns afirmativ, inculpata a precizat că pentru a fi ajutat, şi ea la rândul ei trebuie să prezinte chitanţa mai sus, după care inculpata l-a însoţit pe martor într-un alt birou, unde l-a prezentat inspectorilor ce se aflau în acel birou, precizând că trebuie să fie ajutat.

Apoi, G.A. a discutat în continuare cu inspectorul F.D., referitor la numărul muncitorilor depistaţi ca prestând muncă fără contracte de muncă, după care s-a întocmit denunţătorului procesul verbal din 21 iulie 2011 şi două anexe, fixându-i sub sancţiunea aplicării amenzii contravenţionale termen 10 august 2011 pentru întocmirea contractelor de muncă cu privire la un nr. de 8 muncitori, iar documentaţia fiind transmisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara la data de 22 iulie 2011, întrucât potrivit art. 264 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, fapta reţinută constituie infracţiune.

Din declaraţia denunţătorului G.A., a reieşit că după părăsirea biroului martorei F.D., acesta i-a telefonat din nou inculpatului M.V. care ştia deja de cele întâmplate, solicitându-i denunţătorului să se deplaseze la casieria P.D.L. Timiş şi să achite sub formă de donaţie suma de 10.000 lei, iar apoi să arate chitanţa inculpatei C.C.G., precizând că astfel va scăpa de probleme. Când denunţătorul s-a deplasat în biroul inculpatei C.C., aceasta i-a confirmat că dacă va face donaţia, va scăpa de amendă şi referitor la sesizarea pentru parchet inculpata C.C.G. i-a menţionat denunţătorului că nu trebuie să-şi facă probleme, întrucât atât ea cât şi inculpatul M.V. au cunoştinţe poliţişti şi procurori şi că totul se poate rezolva favorabil.

În timpul cât s-a aflat la I.T.M Timiş, numitul G.A. s-a prezentat şi la inspectorul N.D. (inspector de muncă pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă, care o înlocuia pe V.C. în acea zi), însă după unele discuţii ce au avut loc între N.D. şi inspectorul F.D. (aceasta comunicând că a amânat controlul pentru 25 iulie 2011, aspect despre care a susţinut că avea cunoştinţă şi şefa C.C.), s-a procedat şi de către inspectorul N.D. la amânarea finalizării documentaţiei ce trebuia întocmită în urma controlului pentru data de 25 iulie 2011, fiind înştiinţat şi numitul G. despre acest aspect, astfel că pe înştiinţare inspectorul a scris că se reprogramează în 25 iulie 2011.

În cursul zilei de 25 iulie 2011, inspectorul V.C., care s-a întors între timp din concediu, a aflat de la colegul său N.D. de faptul că finalizarea controlului fusese amânată cu ştiinţa conducătorului unităţii, astfel că inspectorul V.C. fiind nedumerită, a purtat o discuţie referitoare la situaţia societăţii denunţătorului G.A. cu inculpata C.C.G., care i-a comunicat că raportat la deficienţele constatate la control să îi aplice firmei denunţătorului o sancţiune cu amendă contravenţională, aspect cu care V.C. a fost de acord - deoarece şi părerea ei era că trebuie aplicată o sancţiune, şi l-a contactat telefonic pe denunţătorul G.A., invitându-l să se prezinte la sediul I.T.M. Timiş a doua zi cu toată documentaţia necesară.

În cursul zilei de 26 iulie 2011, denunţătorul G.A. deplasându-se la sediul I.T.M. Timiş, a aflat de la inspectorul V.C. că urmează să i se încheie un proces verbal de aplicare a unei amenzi contravenţionale în cuantum destul de mare. Fiind surprins, denunţătorul G.A. a afirmat că a fost asigurat de doamna C. că nu i se va întâmpla nimic, motiv pentru care a venit fără documente şi ştampilă şi i-a solicitat numitei V.C. să se informeze la superiorul său, respectiv la C.C.G. cu privire la situaţia lui după care a ieşit din birou şi l-a contactat telefonic pe inculpatul M.V., această discuţie fiind auzită şi de martora V.C., care între timp a ieşit şi ea pe hol. Deplasându-se în biroul inculpatei C.C.G., numita V.C. a fost surprinsă când şefa sa i-a solicitat să nu-i mai aplice denunţătorului amendă contravenţională, ci să constate nişte deficienţe pentru remedierea cărora să stabilească nişte termene. Deşi contrariată, numita V.C. a procedat cum i se transmisese de către inculpata C.C.G., încheind procesul verbal de control din 26 iulie 2011 şi anexele nr. 1 şi 2 de constatare, respectiv cu planul de măsuri, respectiv termene de remediere a deficienţelor 01 august 2011 şi respectiv 28 august 2011.

În dimineaţa zilei de 28 iulie 2011, denunţătorul G.A. s-a deplasat la casieria partidului şi a achitat, conform promisiunii făcute, suma de 1.000 lei cu titlu de donaţie, primind în schimb chitanţa din 28 iulie 2011, şi o fişă de donaţie aferentă. De menţionat că atunci când a ajuns la casierie, denunţătorul G.A. a constatat cu surprindere că persoanele prezente în incinta casieriei păreau că îl aşteaptă.

Apoi, denunţătorul G.A. s-a deplasat din nou la sediul I.T.M. Timiş unde a solicitat o întrevedere cu şefa instituţiei, inculpata C.C.G. Deşi aceasta era ocupată având în birou alte persoane, l-a primit pe denunţător care, în grabă, i-a înmânat în copie xerox chitanţa doveditoare a achitării sumei de 1.000 lei, mulţumindu-i inculpatei, care i-a răspuns în grabă, prin gesturi care lăsau să se înţeleagă că totul va fi bine.

După părăsirea biroului de către denunţător şi după plecarea celorlalte persoane din biroul său, inculpata C.C.G., constatând că prin chitanţa ce-i fusese lăsată în copie xerox denunţătorul nu achitase decât 1000 lei din suma ce-i fusese pretinsă, a chemat-o pe V.C., întrebând-o dacă a încheiat actele în ceea ce priveşte pe G.A. Aceasta i-a răspuns că, aşa cum îi dispusese în urmă cu câteva zile, nu aplicase nici o sancţiune, ci constatase nişte deficienţe şi stabilise termene de remediere a acestora. Atunci inculpata C.C.G. i-a dispus acesteia să sancţioneze imediat pe reprezentantul firmei, făcând şi o referire, în sensul de „nesimţit”. Deşi inspectorul V.C. i-a explicat că actul a fost întocmit, inculpata i-a cerut ferm să aplice amendă.

Ca o consecinţă a solicitărilor inculpatei, numita V.C. l-a sunat pe G.A. să vină cu ştampila, comunicându-i în acelaşi timp să vină şi cu exemplarul doi din documentele ce le-a eliberat anterior, şi în timpul acestor discuţii i-a spus că o să-l amendeze.

De menţionat că, după părăsirea sediului I.T.M. Timiş, constatând că fusese apelat pe telefonul mobil cu puţin timp înainte de inculpatul M.V. şi că nu reuşise să-i răspundă, denunţătorul G.A. l-a contactat pe inculpat care i-a reproşat că nu achitase decât 1.000 lei cu titlu de donaţie, contrar celor solicitate de către inculpata C.C.G., cerându-i să se întoarcă urgent la biroul acesteia. Realizând că este supus unor abuzuri din partea celor doi inculpaţi, denunţătorul G.A. s-a hotărât să denunţe la D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara.

În baza unor ordonanţe cu titlu provizoriu confirmate ulterior de instanţă, precum şi a unor autorizaţii legal emise de către Tribunalul Timiş, în cauză au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice şi cele purtate în mediul ambiental de persoanele implicate în prezentul dosar.

Astfel, în seara zilei de 28 iulie 2011, la ora 19:46,47, contrariat fiind de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, denunţătorul G.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.V. Din conţinutul convorbirii rezultă că inculpatul M.V. îşi făcuse datoria, în sensul că îi solicitase inculpatei C.C.G. să nu-i aplice sancţiunea contravenţională a amenzii denunţătorului G.A., însă în continuare l-a îndrumat pe acesta să îşi rezolve problemele direct cu inculpata, lăsând însă să se înţeleagă că va încerca să o convingă pe aceasta să accepte varianta plăţii în tranşe a donaţiei.

A doua zi dimineaţa, 29 iulie 2011 denunţătorul G.A. a contactat-o telefonic pe inculpata V.C., care i-a comunicat că îl aşteaptă la sediul I.T.M. Timiş, confirmându-i acestuia că situaţia s-a schimbat.

Înainte de a se deplasa la biroul numitei V.C., denunţătorul G.A. a mai purtat o discuţie telefonică cu inculpatul M.V., reproşându-i acestuia că deşi achitase o parte din banii solicitaţi pentru donaţie, avea şi dosar penal şi amendă contravenţională. Cu această ocazie, inculpatul M.V. a afirmat că amenda are prioritate şi că dacă nu se va rezolva problema, inculpata îi va da înapoi banii donaţi, lăsând din nou denunţătorului să înţeleagă că va încerca să mai vorbească cu inculpata C.C.G., în aceeaşi zi, dacă se va vedea cu ea.

După discuţia purtată cu inculpatul M.V., denunţătorul G.A. s-a deplasat în biroul numitei V.C. şi la solicitarea acesteia, denunţătorul i-a restituit cele două anexe la procesul verbal de control din data de 26 iulie 2011 iar inspectorul V.C. a întocmit pe numele reprezentantului SC R.A.C. SRL Timişoara, denunţătorului G.A., procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 29 iulie 2011, prin care, conform dispoziţiilor primite de la inculpata C.C.G., l-a sancţionat pe acesta cu o amendă contravenţională în sumă totală de 16.000 lei, înmânându-i şi înştiinţarea de plată din 29 iulie 2011. De asemenea, în locul celor două anexe completate la data de 26 iulie 2011, V.C. a întocmit alte două anexe reprezentând constatarea deficienţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi plan de măsuri, având alt conţinut, care să justifice aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii.

Din analiza convorbirilor purtate cu această ocazie între V.C. şi denunţătorul G.A., aflate la dosarul cauzei (vol. II filele 34-55), reiese că inspectorul era într-o stare de agitaţie, determinată de faptul că nu mai fusese pusă într-o asemenea situaţie generată de însăşi şefa sa, inculpata C.C.G., şi din aceleaşi convorbiri rezultă că numita V.C. a încercat să se justifice în faţa denunţătorului pentru modul ilicit în care a acţionat, precizând că acesta s-a datorat exclusiv dispoziţiilor primite de la inculpata C.C.G., fiind conştientă că într-o asemenea situaţie riscă chiar să îşi piardă locul de muncă.

De menţionat că exemplarele din procesul verbal de control şi anexele întocmite de către V.C. la data de 26 iulie 2011 au fost depuse la dosar, iar cele două anexe atestând împrejurări false, prezentate în original la data de 20 septembrie 2011 organelor de urmărire penală de către V.C., poartă menţiunea olografă „Anulat 26 iulie 2011”, menţiune făcută de V.C. Din declaraţia martorei V.C. rezultă că a procedat în această modalitate, întrucât fiind conştientă de faptul că a făcut o nelegalitate, a dorit să-şi păstreze pentru sine anexele în eventualitatea în care ar fi fost întrebată de către superiori cu privire la acest aspect, ocazie cu care să-şi demonstreze buna credinţă şi să arate faptul că a procedat în acest fel doar la solicitarea şefei sale, inculpata C.C.G.; într-o altă declaraţie din data de 14 septembrie 2011, martora a recunoscut în mod sincer cele întâmplate, confirmând în totalitate cele mai sus expuse.

La data de 01 august 2011, denunţătorul G.A. a contactat-o telefonic pe inculpata C.C., ocazie cu care inculpata i-a precizat că ea este plecată din ţară, fiind în concediu, menţionând că întrucât lui i s-a transmis un mesaj de către T. (despre care se susţine în dosar că este inculpatul M.V.), iar G. nu s-a conformat, ea nu mai dorea să discute acest subiect, precizând că „(…) nu ştiu dacă mai are sens să discutăm, eu sunt un om dintr-o bucată! Şi dacă spun un lucru… m-am întors înapoi, am ascultat de T., m-am complicat (…)” şi stabilind o altă întâlnire între cei doi în cursul zilei de luni, când inculpata se întoarce.

De precizat că la urmărirea penală s-a stabilit că persoana cu prenumele de T. despre care inculpata C.C.G. făcea referire în această convorbire, este inculpatul M.V., aspect rezultat din declaraţia inculpatului M.V. din data de 14 septembrie 2011.

Ulterior, între denunţătorul G.A. şi inspectorul V.C. s-au mai purtat convorbiri telefonice în cursul zilei de 03 august 2011, la iniţiativa inspectorului, prin care denunţătorului i se solicita să specifice dacă a achitat în termenul de 48 de ore prevăzut în procesul verbal de aplicare a sancţiunii contravenţionale jumătate din minimul amenzii aplicate, însă denunţătorul i-a comunicat că nu a achita şi nici nu va achita suma, el cunoscând că stabilise telefonic cu inculpata C. o întâlnire pentru ziua de luni - 08 august 2011.

În ziua de 06 august 2011, conform unei înţelegeri stabilite telefonic cu o zi înainte, denunţătorul G.A. s-a deplasat la reşedinţa inculpatului M.V. din comuna Variaş, judeţul Timiş pentru a discuta cu acesta despre situaţia în care se afla, iar dialogul purtat între cei doi în mediul ambiental, interceptat şi înregistrat în baza autorizaţiei legal emisă în cauză, este relevant din punct de vedere probator şi dovedeşte implicarea inculpatului M.V., precum şi a inculpatei C.C.G., care au condiţionat neaplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii faţă de denunţător de achitarea de către acesta a întregii sume cu titlu de donaţie.

Astfel, fiind întrebat de către G.A. cum poate să-l ajute, inculpatul M.V. i-a reproşat acestuia, că nu l-a ascultat, că el i-a transmis un mesaj şi i-a spus ce trebuia să facă. De asemenea, în timpul acestor discuţii, după ce denunţătorul a arătat că a spus că îi dă eşalonat, pentru că săptămâna viitoare mai încasează nişte bani, inculpatul a precizat că „(…) ea a spus clar, îţi dă înapoi mia aia de lei şi merge înainte (…) că nu mai face nimic… ea s-a simţit jignită (…) a zis hai că îl ajut, dar dacă nu face nici asta (…)”.

De asemenea, conform înţelegerii telefonice avute cu inculpata C.C.G. cu o săptămână înainte, în ziua de 08 august 2011, denunţătorul G.A. s-a deplasat la biroul acesteia din cadrul I.T.M. Timiş, ocazie cu care denunţătorul G.A. i-a relatat inculpatei că la mijloc a fost o neînţelegere, în sensul că el stabilise împreună cu inculpatul M.V. ca plata sumei reprezentând donaţia să se facă eşalonat, datorită lipsei de lichidităţi, însă acest lucru nu a fost înţeles de către inculpată şi cei doi au convenit să se mai întâlnească pentru a putea găsi o soluţie de ameliorare a situaţiei în care se găsea G.A. În data de 11 august 2011, denunţătorul G.A. s-a deplasat din nou la biroul inculpatei C.C.G., aceasta spunându-i să depună la I.T.M. Timiş o contestaţie la procesul verbal de amendă contravenţională, contestaţie despre care denunţătorul a înţeles că îi va fi aprobată de inculpată personal. Întrucât se considera că era ultima zi în care denunţătorul mai putea contesta legal sancţiunea aplicată, inculpata i-a spus acestuia să redacteze contestaţia în zilele următoare şi să se prezinte cu ea în ziua de luni, 15 august 2011 întrucât ea îi va reţine un număr de înregistrare din ziua respectivă, adică din 11 august 2011 pentru a-i putea rezolva favorabil problema. Relevante în sensul acestor aspecte sunt convorbirile purtate între cei doi, redate în dosar (vol. II, dosar u.p. filele 124, 125), convorbiri în care rezultă că inculpata l-a asigurat pe denunţător că ea poate să aprobe contestaţia şi i-a spus să facă contestaţie la procesul verbal, să nu plătească amenda, precizându-i în acelaşi timp că ea o să-i reţină un număr.

De precizat că denunţătorul G.A. a depus la Judecătoria Timişoara, la data de 11 august 2011, o contestaţie împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 29 iulie 2011.

Deoarece ziua de 15 august 2011 era zi nelucrătoare, denunţătorul G.A. s-a deplasat din nou la sediul I.T.M. Timiş la data de 16 august 2011. Cu această ocazie inculpata C.C.G. i-a dispus numitei R.M., inspector de muncă, care însă îndeplinea în mod temporar sarcinile de secretară a inculpatei, să înregistreze contestaţia denunţătorului retroactiv, respectiv cu data de 09 august 2011. Martora R.M. i-a înmânat cu această ocazie denunţătorului şi un bileţel reprezentând numărul de înregistrare al contestaţiei, respectiv din 09 august 2011. Aspectele menţionate mai sus s-au regăsit şi în registrul de Intrare - Ieşire identificat cu ocazia percheziţiei efectuată în data de 14 septembrie 2011 la sediul I.T.M. Timiş. Astfel, contestaţia denunţătorului G.A. se regăseşte în dreptul numărului de înregistrare din 09 august 2011. Un aspect care întăreşte faptul că inculpata C.C.G. îi reţinuse într-adevăr denunţătorului un astfel de număr de înregistrare, este şi acela că următorul număr de înregistrare din ziua de 09 august 2011- ultimul din acea zi – nu poartă nici o menţiune, următoarea înregistrare din registru fiind efectuată la 10 august 2011. De altfel, cele expuse mai sus au fost confirmate şi de către numita R.M. în declaraţia sa din data de 14 septembrie 2011, aceasta recunoscând că a procedat în acest mod din dispoziţia expresă a şefei sale, inculpata C.C.G., dialogul purtat în mediul ambiental în ziua de 16 august 2011 la sediul I.T.M. Timiş între denunţătorul G.A. şi numita R.M. demonstrând aceste împrejurări.

De altfel, cu ocazia percheziţiei efectuată în data de 14 septembrie 2011, la sediul I.T.M. Timiş a fost ridicat în copie conform cu originalul R.E.A.P.O. I.T.M. Timiş pe perioada 21 iulie 2011 - 13 septembrie 2011. din cuprinsul acestui registru rezultând că în data de 09 august 2011, când apare ca fiind înregistrată contestaţia denunţătorului, acesta nu figurează ca fiind prezent în sediul instituţiei, însă G.A. apare ca fiind prezent în data de 16 august 2011 în instituţie, în intervalul orar în care reiese că i s-a înregistrat retroactiv contestaţia.

Referitor la acest registru, s-a constatat că menţiunile cuprinse în registru confirmă faptul că denunţătorul G.A. a fost prezent de fiecare dată, în zilele şi în intervalele orare descrise în rechizitoriu, astfel că s-a confirmat şi succesiunea evenimentelor conform celor mai sus arătate.

Deşi inculpata C.C.G. a susţinut că în data de 16 august 2011 ea cunoştea împrejurarea că G. a contestat măsura de sancţionare şi la instanţa de judecată, această susţinere nu este confirmată în dosar, în condiţiile în care din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către G.A. cu numita R.M. ulterior înregistrării de către aceasta în mod tardiv a contestaţiei sale, rezultă în ziua de 16 august 2011 nu se cunoştea faptul că denunţătorul depusese o contestaţie şi la Judecătoria Timişoara (vol. II - filele 141-142), iar din convorbirea purtată în data de 26 august 2011 între denunţător G.A. şi un interlocutor identificat ca fiind juristul instituţiei, această din urmă persoană s-a arătat surprinsă de faptul că aflaseră de depunerea contestaţiei la judecătorie doar în urmă cu câteva zile.

În data de 13 septembrie 2011, când denunţătorul G.A. a avut o ultimă întâlnire la sediul I.T.M. Timiş cu inculpata C.C.G., din discuţiile purtate în mediul ambiental cu aceasta rezultă neîndoielnic faptul că inculpata împreună cu inculpatul M.V. i-au solicitat anterior denunţătorului G.A. suma de 10.000 lei, pretinzându-i acestuia să o achite cu titlu de donaţie la casieria partidului din care făcea parte, pentru ca în schimb inculpata C.C.G. în calitatea sa de inspector şef în cadrul I.T.M. Timiş să nu dea amendă de un miliard denunţătorului. Astfel, cu această ocazie, inculpata recunoscând în mod direct întreaga sa implicare, i-a restituit denunţătorului G.A. întreaga sumă de 1.000 lei pe care acesta o achitase în ziua de 28 iulie 2011, în 5 bancnote de câtre 200 lei, bancnote ce au fost fixate printr-un proces verbal si fotografiate, fiind depuse la dosar ca şi mijloc de probă.

Astfel, în dialogul purtat între cei doi, inculpata a precizat că ea şi-a făcut partea în relaţia lor, iar la întrebarea lui G. în sensul cum rămâne cu el pentru că este şi cu dosar penal, şi amendă şi banii daţi la P.D.L., inculpata îi spune că îi restituie în acel moment cei 1.000 lei daţi la P.D.L. şi procedează efectiv la restituirea a 5 bancnote către denunţător. În aceleaşi convorbiri, inculpata a mai arătat că ea când ia o decizie o duce până la capăt, că îşi asumă nişte responsabilităţi, şi că împotriva tuturor colegilor săi care au fost atunci acolo, ea a luat nişte decizii (…), „omul nu primeşte miliardul (…)”, dar avea nevoie de confirmare… trebuia să prezinte chitanţa (…) nu a putut să prezinte chitanţa.

Concludente în sensul stării de fapt mai sus descrise de instanţă sunt probele aflate la dosar, la care se face referire şi în cuprinsul sentinţei, respectiv înscrisuri, declaraţiile martorului G.A. - denunţător, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului M.V. (date în dosarul de urmărire penală şi la instanţă), procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental autorizate în cauză, declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi ce au fost audiaţi în cauză, probe analizate de instanţă.

Referitor la solicitarea formulată în apărarea inculpatului M.V. în sensul nulităţii probelor administrate în faza de urmărire penală, motivată de faptul că denunţătorul G.A. a fost audiat în calitate de martor, s-a apreciat că o asemenea solicitare nu poate fi reţinută de instanţă şi a fost respinsă, întrucât numitul G.A. doar a sesizat doar faptele celor doi inculpaţi, însă nefiind parte în proces, neavând în cadrul procesului penal vreuna dintre calităţile prevăzute de art. 24 C. proc. pen., - întrucât nu apare între persoanele prevăzute în această dispoziţie legală, astfel că nu face parte dintre persoanele exceptate de lege de la îndatorirea de a fi martor, fiind aşadar audiat în mod legal ca şi martor conform art. 78 C. pen.

De altfel, denunţătorul G.A. a sesizat D.N.A. ulterior momentului la care inculpaţii au desfăşurat deja acţiuni ce fac parte din infracţiunile reţinute în sarcina lor, în acest sens fiind relevantă împrejurarea referitoare la faptul că urmare discuţiilor avute între M.V. şi G.A., au intervenit schimbări în atitudinea inculpatei C. cu privire la sancţiunea ce trebuia aplicată firmei denunţătorului. Astfel, după asigurarea făcută de G.A. că va achita donaţia la partid, inculpata având o atitudine amabilă, i-a spus inspectoarei V.C. să nu aplice amendă şi să reţină doar nişte deficienţe cu termene de remediere, fiind întocmite actele constatatoare din 27 iulie 2011( filele 94-97 dosar u.p vol. 1), care ulterior au fost anulate, iar sesizarea D.N.A. s-a făcut ulterior în 28 iulie 2011.

Nu s-au reţinut de către prima instanţă nici celelalte susţineri formulate în apărarea inculpatului M.V., în sensul că inculpatul nu ar fi participat la comiterea infracţiunii, întrucât instanţa a constatat că probele din dosar dovedesc cert implicarea inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, infracţiune pe care de altfel inculpatul a şi recunoscut-o parţial în declaraţia dată în faza de urmărire penală (în care a arătat că a apelat la inculpata C. pentru a-l ajuta pe G.A., fila 50-51 dos. u.p., vol. 1), şi a recunoscut-o în totalitate în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, solicitând judecarea cauzei după procedura simplificată, pe baza recunoaşterii vinovăţiei şi a probelor administrate în faza de urmărire penală. În ceea ce priveşte declaraţia dată la urmărirea penală de către inculpat la data de 07 noiembrie 2011, ulterior sesizării instanţei cu rechizitoriu, instanţa a constatat că precizările făcute în această declaraţie nu sunt relevante sub aspectul stării de fapt şi încadrării juridice, însă instanţa nu a reţinut această declaraţie, având în vedere că în declaraţia dată ulterior în faţa instanţei, la data de 09 noiembrie 2011, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia, recunoscând fapta astfel cum a fost descrisă şi în împrejurările menţionate în actul de sesizare.

Astfel, declaraţia inculpatului din faza de urmărire penală şi cea dată în faza de cercetare judecătorească, se coroborează cu celelalte probe de la dosar inclusiv cu declaraţiile martorului G.A. şi conţinutul convorbirilor purtate între inculpat şi G.A., din care rezultă că la solicitarea lui G. de a fi ajutat (în sensul de a-i fi aplicată sancţiune mai blândă pentru neregulile constatate la controlul făcut la firma pe care o administra), inculpatul M. i-a promis că-l va ajuta, că va discuta cu inculpata C.C. - inspector şef la I.T.M., în schimbul donaţiei sumei de 10.000 lei pe care G. trebuia să o facă în contul partidului.

Referitor la solicitările invocate în apărarea inculpatei C.C., de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi respectiv în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de influenţă, şi pentru cele două infracţiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii traficului de influenţă pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, s-a constatat că aceste solicitări sunt nefondate, în cauză nefiind incidente aceste dispoziţii legale, în condiţiile în care s-a dovedit atât existenţa faptelor comise de către inculpată cât şi îndeplinirea elementelor constitutive ale fiecăreia dintre infracţiunile săvârşite de inculpată.

Instanţa de fond a reţinut că este relevant că probele dosarului sunt concludente în sensul pretinderii de către inculpata C.C. - inspector şef la I.T.M., împreună cu inculpatul M.V., a sumei de 10.000 lei de la G.A. pe care acesta trebuia să o achite în contul P.D.L., fiind lăsat să creadă că prin influenţa pe care inculpata o avea faţă de angajaţii I.T.M.-ului, vor fi aplicate sancţiuni mai uşoare pentru neregulile constatate de către inspectori la firma administrată de către G.A.

Instanţa nu a putut reţine susţinerea formulată în apărarea inculpatei în sensul că aceasta nu a avut cunoştinţă de înţelegerea dintre M.V. şi denunţător G.A. şi că ar fi aflat de donaţie de la G. atunci când i-a şi restituit acestuia suma donată de 1.000 lei. Or, din declaraţia inculpatului M.V. coroborată cu declaraţia martorului G.A. şi a martorei V.C., precum şi transcrierea convorbirilor înregistrate în cauză (probe mai sus detailate), rezultă neîndoielnic că inculpata a avut cunoştinţă şi a achiesat la înţelegerea menţionată şi chiar a acţionat pentru realizarea modalităţilor în care au fost comise infracţiunile şi a cerinţelor esenţiale ale acestora, condiţionând neaplicarea amenzii contravenţionale pentru neregulile constatate la firma denunţătorului de efectuarea donaţiei pretinse acestuia.

Contrar celor susţinute în apărarea inculpatei, instanţa a reţinut că din transcrierea convorbirilor telefonice aflate la doar vol. II fila 118, rezultă că şi ulterior, după ce G.A. explică inculpatei că a fost o neînţelegere pentru că el a spus că dă suma de o sută de milioane însă eşalonat şi că ea nu a înţeles, inculpata îi răspunde (…) „eu am făcut pentru că aşa m-a rugat T.” (…).

Totodată, s-a apreciat că nu pot fi reţinute nici celelalte susţineri în apărare referitoare la momentul depunerii donaţiei de 1.000 lei la casieria P.D.L., anterior ori ulterior sesizării D.N.A., întrucât acest aspect nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care infracţiunea de trafic de influenţă fiind una comisivă şi instantanee, se consumă în momentul în care infractorul pretinde ori acceptă promisiunea de bani, ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul.

Referitor la motivul invocat în apărare în sensul că lipseşte condiţia primirii de bani sau alte foloase „ pentru sine sau pentru altul”, pentru faptul că suma nu a fost pentru sine ci pentru P.D.L. care este o persoană juridică de drept public, instanţa a apreciat că un astfel de argument nu poate fi reţinut, întrucât expresia „pentru altul” din textul art. 257 C. pen., nereferindu-se în mod expres doar la o persoană fizică, se consideră că vizează atât persoana fizică cât şi persona juridică în beneficiul cărora pot fi pretinse ori primite foloase, în raport de faptul că acţiunile specifice traficului de influenţă pot fi comise atât în propriul profit al infractorului cât şi în profitul altei persoane, indiferent că este o persoană fizică sau juridică.

Instanţa a constatat ca neîntemeiate şi susţinerile referitoare la incidenţa dispoziţiilor legale privind desistarea cu referire la infracţiunea de instigare la fals intelectual a numitei V.C., faptă pentru care se pretinde că inculpata s-ar fi desistat în data de 28 iulie 2011 în termenul legal în care se poate aplica sancţiunea contravenţională care a şi fost aplicată. Nu poate fi considerată ca fiind o desistare în sensul art. 22 C. pen., cu consecinţa apărării de pedeapsă, atitudinea inculpatei de a solicita sancţionarea severă a agentului economic în raport de faptul că instanţa a reţinut deja că iniţial inculpata i-a cerut martorei V.C. să stabilească doar deficienţe cu termen de remediere fără aplicarea vreunei sancţiuni, iar ulterior după câteva zile a cerut aplicarea unei amenzi severe lui G.A. pe care l-a catalogat ca fiind „ nesimţit”, iar această atitudine a inculpatei a fost determinată de faptul că iniţial inculpata avea convingerea achitării de către G.A. a donaţiei pretinse acestuia de 10.000 lei în contul partidului însă ulterior constatând că a fost achitată doar o parte din suma pretinsă, respectiv doar 1000 lei şi-a schimbat atitudinea, după consumarea faptei.

Având în vedere aceste împrejurări - dovedite cu prisosinţă de probele dosarului mai sus analizate, probe la care instanţa a făcut deja referire, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoz. art. 22 C. pen., conform cărora desistarea presupune ca făptuitorul să e fi desistat ori să fi împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Aşadar, dată fiind existenţa tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă comisă de inculpata C.C., s-a apreciat că nu poate fi primită susţinerea formulată în subsidiar în apărarea inculpatei, în sensul încadrării juridice într-o altă infracţiune şi anume aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Din conţinutul acestei din urmă infracţiuni nu a făcut parte modalitatea constând în pretinderea donării sumei în contul partidului în care inculpata a comis fapta, modalitate care se regăseşte doar în conţinutul traficului de influenţă.

De asemenea, instanţa a constatat că sunt nefondate şi susţinerile privind imposibilitatea reţinerii celor două infracţiunii de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă cu referire la faptul că nu s-ar fi produs consecinţe juridice. Or, starea de fapt mai sus arătată de instanţă evidenţiază că la dosar există probe certe în sensul îndeplinirii elementelor constitutive ale acestor două infracţiuni cu menţiunea că cerinţa privitoare la producerea de consecinţe juridice nu este menţionată în disp. art. 289 C. pen., - care reglementează infracţiunea de fals intelectual.

Având în vedere disp. art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpaţii au comis faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, precum şi persoana inculpaţilor care sunt fără antecedente penale, cât şi atitudinea fiecărui inculpat pe parcursul procesului penal, respectiv împrejurarea că inculpatul M.V. a recunoscut fapta, făcându-se judecata conform procedurii prevăzută în cazul recunoaşterii vinovăţiei, cu consecinţa reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, cât şi împrejurarea că inculpata C.C.G. nu a recunoscut faptele comise, instanţa de fond i-a condamnat pe fiecare dintre inculpaţi în raport de aceste criterii.

Împotriva sentinţei penale nr. 519/ PI din 21 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6877/30/2011, au formulat apeluri inculpaţii C.C.G. şi M.V., înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 8 februarie 2012 sub nr. 6877/30/2011.

În motivarea apelului, inculpata C.C.G. a arătat că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a considerat că se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în calitate de autor al acestei infracţiuni. Infracţiunea amintită, în modalitatea autoratului, a presupus sub aspectul laturii obiective realizarea unei acţiuni, fie de primire, fie de pretindere de bani, fie acceptarea de promisiuni, daruri. S-a solicitat să se observe că din nici o declaraţie a vreunui martor sau a denunţătorului nu a rezultat că la data controlului efectuat la societatea denunţătorului G., respectiv 20 iulie 2011, inculpata C. i-ar fi pretins sau ar fi primit sume de bani sau alte foloase materiale, ori că ar fi acceptat asemenea oferte.

S-a menţionat că împrejurarea că după controlul din 20 iulie 2011 inculpatul M.V. i-ar fi pretins sau i-ar fi promis că în schimbul unor sume de bani depuse la casieria partidului, iar fi putut înlătura răspunderea penală sau contravenţională pentru deficienţele constatate, îl priveşte doar pe M.V., acesta necomunicându-i inculpatei C. niciodată că i-ar fi pretins sau cerut denunţătorului vreo sumă de bani în acest sens.

Inculpata C. a arătat că nu a primit şi nu a acceptat oferirea de bani sau alte foloase ori de daruri din partea denunţătorului G.A. şi că singura modalitate de comitere a infracţiunii ca autor ar fi pretinderea.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă în modalitatea pretinderii, a arătat că literatura juridică este unanimă în a afirma că infracţiunea este de consumare instantanee, fapta consumându-se la momentul pretinderii şi este indiferent, în cazul pretinderii, dacă pretenţia a fost sau nu satisfăcută sau dacă promisiunea a fost sau nu respectată, invocând în acest sens practica judiciară în materie.

S-a susţinut că din discuţiile sale cu denunţătorul în perioada 21 iulie 2011 - 28 iulie 2011, respectiv în perioada cât inculpata C. a fost plecată în concediu, nu rezultă că aceasta i-ar fi pretins plata vreunei sume de bani la casieria partidului, motiv pentru care nu poate fi considerată autor al infracţiunii.

De asemenea, nici calitatea de complice a inculpatului M.V. nu i s-a putut imputa inculpatei C., deoarece infracţiunea de trafic de influenţă, în modalitatea pretinderii, s-a consumat în 20 iulie 2011, când după efectuarea controlului, în discuţiile dintre inculpatul M. şi G., inculpatul M. i-ar fi pretins să plătească la casieria partidului vreo sumă de bani.

S-a menţionat că, complicitatea ca formă a participaţiei penale nu poate fi posterioară consumării infracţiunii. Arată că în 21 iulie 2011, când denunţătorul G. s-a prezentat la biroul inculpatei C., aşa cum rezultă din declaraţia acestuia, inculpata nu i-a pretins nimic şi nici nu i s-a oferit nimic, ea trimiţându-l direct pe denunţător la inspectoarea F., care i-a adus la cunoştinţă procesul-verbal de contravenţie şi faptul că urmează a fi sesizat parchetul.

Împrejurarea că în 21 iulie 2011 inspectoarea V.C. a lipsit de la locul de muncă din motive obiective, iar inspectorul N.D. nu i-a întocmit actele de constatare a contravenţiei, aşteptând ca V.C. să revină, nu este rezultatul vreunei intervenţii ale inculpatei C. pe lângă aceştia, şi nici nu s-a dovedit faptul că în acest interval inculpatul M.V. ar fi influenţat-o pe inculpata C.C. în vreun fel.

Fiind convocat la 27 iulie 2011 de către inspectoarea V.C., denunţătorului i s-a adus la cunoştinţă că i se va întocmi proces-verbal de contravenţie. Nici la acea dată inculpata C.C.G. nu ştia că inculpatul M.V. i-a pretins plata vreunei sume de bani la casieria partidului, dovadă fiind faptul că în 28 iulie 2011, când inculpata se pregătea să plece în concediu, denunţătorul s-a prezentat în biroul inculpatei, în care se aflau mai multe persoane şi i-a arătat o chitanţă, iar inculpata l-a trimis la biroul inspectorilor care aveau lucrările spre rezolvare, convinsă fiind că acea chitanţă reprezenta plata amenzii şi inspectoarea era cea competentă să închidă lucrarea respectivă, fără ca denunţătorul să mai fie dat în debit. Rezultă astfel în mod evident că dacă inculpata ar fi ştiut că acea chitanţă reprezenta o plată la casieria partidului, nu l-ar fi trimis pe denunţător să o prezinte inspectoarei V.C.

Din toate probele administrate în cauză, inclusiv declaraţia denunţătorului, s-a observat că în tot intervalul de timp din 21 iulie 2011 până la 28 iulie 2011, nu a existat nici măcar o convorbire în care să se fi pomenit de vreo plată la casieria partidului. Abia din data de 08 august 2011, după ce inculpata s-a întors din concediu, aflând despre faptul că G. plătise banii la casieria partidului, aceasta s-a oferit să-i restituie suma de 1.000 lei, declaraţia acesteia şi convorbirile înregistrate fiind elocvente sub aspectul faptului că inculpatul M.V. nu i-a comunicat niciodată inculpatei C. că denunţătorul G. urma să facă o plată în rate la casieria partidului, a sumei pretinse de M.V. În aceste împrejurări, consideră că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

În privinţa infracţiunii de instigare la fals, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 din Legea nr. 78/2000 privind înregistrarea contestaţiei denunţătorului G.A. în data de 09 august 2011 de către martora R.M., se arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece această înregistrare nu a produs consecinţe juridice, aceasta fiind una din cerinţele esenţiale ale existenţei infracţiunii. Cum la data de 11 august 2011, denunţătorul avea deja depusă contestaţia împotriva procesului-verbal de contravenţie la Judecătoria Timişoara, înregistrarea unei noi contestaţii la sediul I.T.M. nu avea nici o semnificaţie juridică şi nici nu a produs o asemenea consecinţă.

Faţă de cele menţionate, se solicită în principal achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

În subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei, valorificând criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv faptul că inculpata nu a mai fost condamnată, că a fost apreciată la locul de muncă şi în societate, că nu a realizat nici un folos material din infracţiune, aspecte care sunt de natură să confere un grad mai redus de pericol social faptei, justificând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul M.V. în motivarea apelului a arătat că atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa primei instanţe s-a prevalat de prev. art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând faptele reţinute în rechizitoriu, solicitând aplicarea acestor dispoziţii, iar instanţa de fond a consemnat că faţă de acest inculpat judecarea cauzei se va face după procedura simplificată, pe baza declaraţiilor sale din faza de urmărire penală, precum şi a probelor administrate în această fază procesuală. Cu toate acestea, instanţa de fond nu a ţinut cont de prev. art. 320¹C. proc. pen., conform cărora judecata ar fi trebuit să aibă loc fără administrarea altor probe faţă de inculpatul M., într-un termen cât mai scurt, judecata desfăşurându-se conform procedurii obişnuite, inculpatul neavând nici un fel de beneficiu raportat la celeritatea cu care cauza ar fi trebuit să fie soluţionată în ceea ce îl priveşte. El a înţeles să recunoască faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu încadrarea juridică pe care instanţa de fond a dat-o acestora prin condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, subliniind faptul că nu a recunoscut niciodată infracţiunea de care a fost acuzat, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşirea faptelor reţinute neintrând în sfera ilicitului penal, nefiind de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului M.V. S-a mai arătat că aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen. nu s-a făcut faţă de inculpat nici în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, ţinând cont de faptul că alin. (7) al acestui articol prevede că instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, iar legea prevede pentru infracţiunea de trafic de influenţă o pedeapsă de la 2 la 10 ani, însă instanţa de fond cu toate că a înţeles să se îndrepte spre minimul pedepsei stabilite de lege, a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani cu executare. S-a menţionat că raportat la întreaga stare de fapt din dosar, la contribuţia pe care inculpatul M. a avut-o cu privire la pretinsa faptă penală de care este acuzat, la modul în care a înţeles să coopereze cu organele judiciare şi la conduita avută atât înainte, cât şi pe tot parcursul procesului penal, în cazul în care instanţa aprecia că se impune condamnarea, consideră că ar fi fost în mod evident îndeplinite condiţiile condamnării cu suspendarea executării pedepsei, scopul acesteia putând fi atins şi prin neprivarea sa de libertate. Mai mult, s-a arătat că durata arestului preventiv ar fi trebuit să fie luată în considerare la pronunţarea sentinţei penale în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat, faptul că procesul penal s-a desfăşurat cu inculpatul în stare de arest, constituind un motiv pentru aplicarea unei pedepse cu suspendare, considerând că scopul pentru care a fost privat de libertate până acum a fost atins, iar detenţia inculpatului nu se mai impune.

Cu privire la legalitatea probatoriului administrat în cauză, s-a arătat că instanţa, ţinând cont de legalitatea desfăşurării întregului proces penal, trebuie să observe incompatibilitatea ce se desprinde atât din legislaţie, cât şi aceea din situaţia concretă a cauzei între denunţător şi actul său de sesizare a instanţei şi calitatea de martor şi declaraţia acestuia care reprezintă mijloc de probă în conformitate cu art. 64 C. proc. pen. S-a menţionat că denunţătorul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, iar în vederea beneficiului disp. art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, a denunţat fapta sa, denunţ ce reprezintă o sesizare a organelor de urmărire penală supusă disp. art. 223 C. proc. pen., astfel că actul denunţătorului nu este cuprins în enumerarea art. 64 C. proc. pen. S-a prevalat astfel de definiţia pe care legiuitorul o dă martorului ca participant în procesul penal, care în declaraţiile sale trebuie să fie obiectiv şi nici într-un caz supus tendinţelor subiective, aşa cum se desprind din cauza de faţă, ale denunţătorului, participant la infracţiunea de trafic de influenţă. Ţinând cont de faptul că G.A. a fost sancţionat în urma controlului efectuat de I.T.M., acesta devenind nervos şi ameninţând inspectorii aflaţi în control, la baza întregii sale participări în proces a stat ura şi răzbunarea, situaţii care anulează orice valoare a unei declaraţii de martor, cu atât mai mult valoarea unui denunţ în condiţiile date de acesta. Aşadar, a considerat că denunţătorul nu poate, în calitatea sa de acuzator, prin denunţul său să fie şi propriul şi singurul său martor în dovedirea celor susţinute în denunţ, încălcând toate regulile prevăzute în legislaţia procesual penală privind administrarea probelor.

Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că inculpatul nu îşi însuşeşte încadrarea juridică stabilită, potrivit căreia ar fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă. Totalitatea acuzaţiilor care îi sunt aduse nu se bazează decât pe declaraţiile date de denunţător, nefiind susţinute de nici un alt mijloc de probă, legal şi credibil, care să ducă la convingerea că inculpatul ar fi săvârşit pretinsa infracţiune. Mai mult, după o atentă analiză a acestor declaraţii, s-a putut observa contradicţia cu privire la o serie de aspecte amintite pe parcursul procesului penal de către denunţător, acesta încercând în permanenţă să acuze nefondat, necomportându-se obiectiv în relatarea celor întâmplate.

Din dosarul cauzei a reieşit fără putinţă de tăgadă că denunţătorul G.A. este cel care a insistat cu telefoane şi întâlniri, încercând practic cu orice preţ o instigare a inculpatului M. în vederea rezolvării problemei pe care acesta o avea, privind sancţionarea sa de către inspectorii I.T.M. Faptul că inculpatul M.V. a fost de acord cu faptul că G.A. să facă o donaţie la partidul din care făceau parte, nu reprezintă în nici un caz o faptă penală, luând în considerare poziţia inculpatului la nivel judeţean în interiorul P.D.L., care îl determina să îndrume pe cei care i se adresau cu diferite probleme ce aveau legătură cu mediul de afaceri, poziţie care l-a determinat pe denunţător să i se adreseze inculpatului cu această problemă, crezând că se va implica în aplicarea sancţiunii cu privire la controlul efectuat de I.T.M. Inculpatul nu l-a determinat în nici un fel pe denunţător să depună la casieria partidului suma de bani, denunţătorul înţelegând să facă acest lucru în mod voluntar, fără nici o presiune din partea inculpaţilor. Ca urmare a donaţiei făcute în mod legal la casieria partidului, denunţătorului i s-a înmânat o chitanţă doveditoare, fiind înregistrată conform normelor fiscale în vigoare. Faptul că ulterior denunţătorul a fost nemulţumit de atitudinea inspectorilor de muncă din cadrul I.T.M. care i-au aplicat sancţiunea cuvenită, nu înseamnă că donaţia nu s-a efectuat în mod legal, inculpatul neafirmând niciodată faptul că acesta nu va răspunde în faţa legii în care va înţelege să doneze o sumă de bani partidului.

Mai mult decât atât, aşa cum a reieşit din interceptările telefonice şi chiar din declaraţiile denunţătorului, inculpatul M.V. a avut o atitudine permanentă de reticenţă, de respingere a discuţiilor cu privire la sancţiunea aplicată de inspectorii I.T.M., acest aspect neinteresându-l, fiind de competenţa acestora să aplice normele legislaţiei în vigoare cu privire la controlul efectuat.

Aşadar, afirmaţiile denunţătorului cu privire la faptul că acesta, din discuţiile purtate cu inculpatul M.V., a înţeles că va scăpa de amendă, nu au acoperire atâta timp cât inculpatul nu a efectuat nici un act contrar atribuţiilor pe care le avea la acea vreme în partid, neimplicându-se în nici un fel în rezolvarea problemelor lui G.A. Prin urmare, consideră că este acuzat de o infracţiune ale cărei condiţii în ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al acesteia nu sunt îndeplinite nici din punct de vedere obiectiv, nici subiectiv.

S-a mai arătat că pentru a fi în prezenţa infracţiunii de trafic de influenţă, una din condiţiile ce trebuie îndeplinite este ca, cel care o săvârşeşte să aibă sau să lase să se creadă că ar avea influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Ori, în situaţia inculpatului M.V., este evident că această condiţie nu este îndeplinită, atâta timp cât în nici un moment inculpatul nu a încercat în vreun fel influenţarea inspectorilor de muncă cu privire la sancţiunea ce trebuia aplicată lui G.A. Faptul că din discuţiile purtate cu inculpatul, denunţătorul a avut impresia că dacă va face o donaţie partidului din care atât el, cât şi inculpata C.C. făceau parte, îi vor fi rezolvate problemele, sunt chestiuni subiective, aprecieri de ordin personal făcute de către denunţător, în nici un caz neputând constitui veritabile probe sau susţineri în ceea ce priveşte săvârşirea acestei infracţiuni. De altfel, chiar din declaraţiile denunţătorului reiese faptul că niciodată nu era sigur că îi vor fi rezolvate problemele, ci „aşa a avut impresia, aşa credea, aşa înţelegea că se va întâmpla sau aşa a dedus” din cele discutate cu inculpatul M.

S-a menţionat că la baza unei hotărâri de condamnare nu pot sta în nici un caz simple aprecieri subiective ale denunţătorului, atâta timp cât acesta va prezenta faptele într-o manieră subiectivă, acuzatorie, în susţinerea denunţului făcut anterior, fiind conştient de faptul că asupra lui planează o eventuală acuzaţie de denunţare calomnioasă în cazul în care nu îşi va dovedi afirmaţiile. Mai mult, chiar din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu G.A., consemnate şi în rechizitoriu, reiese în mod clar că inculpatul a încercat în permanenţă o detaşare în ceea ce priveşte problema acestuia, neimplicându-se în nici un fel într-o eventuală „iertare” a acestuia din partea inspectorilor de muncă: „Te duci, îţi rezolvi problema, eu nu am ce să-ţi fac”. În acelaşi timp, inculpatul l-a şi atenţionat în momentul discuţiilor că „fiecare răspunde pentru ce face, nu avem ce face”, acest lucru constituind încă un aspect cu privire la modul în care inculpatul M.V. a înţeles să nu răspundă la insistenţele denunţătorului, dezicându-se în permanenţă de la orice implicare în problema acestuia.

În concluzie, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., fapta neîndeplinind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

În subsidiar s-a solicitat, raportat la persoana inculpatului, modul de săvârşire a faptei şi conduita avută pe parcursul procesului penal, aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, în condiţiile în care privarea sa de libertate până în prezent este mai mult decât suficientă în ceea ce priveşte atât scopul punitiv al procesului penal, cât şi cel de protecţie socială.

Prin Decizia penală nr. 75/ A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită potrivit declaraţiilor inculpaţilor, declaraţiilor denunţătorului G.A., proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental, precum şi declaraţiile martorilor şi înscrisurile depuse la dosar.

Critica inculpatei C.C.G. privind greşita condamnare cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este nefondată. Este adevărat că infracţiunea de trafic de influenţă are un conţinut alternativ, dar în mod corect prima instanţă a reţinut ca şi modalitate de săvârşire a faptei, pretinderea de către inculpată în cursul lunii iulie 2011, împreună cu inculpatul M.V., de la denunţătorul G.A. a sumei de 10.000 lei pentru ca acesta să o achite cu titlu de donaţie la casieria partidului din care toţi trei făceau parte, respectiv P.D.L., lăsând în schimb să se înţeleagă că în calitatea sa de inspector şef la I.T.M. Timiş, va uza de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi, inspectori de muncă, pentru ca aceştia să aplice sancţiuni mai blânde decât cele care se impuneau societăţii comerciale administrate de denunţător, societate care fusese anterior supusă unui control pe linia legislaţiei muncii.

În cauză s-a dovedit faptul că inculpata avea cunoştinţă despre înţelegerea dintre inculpatul M.V. şi denunţătorul G.A. cu privire la suma de 10.000 lei care urma a fi achitată în contul P.D.L., potrivit declaraţiei inculpatului M.V. coroborată cu declaraţia denunţătorului G.A., a martorei V.C., precum şi din transcrierea convorbirilor înregistrate în cauză. Astfel, inculpata a acţionat pentru realizarea acestei înţelegeri, condiţionând neaplicarea amenzii contravenţionale pentru neregulile constatate la firma denunţătorului, de efectuarea donaţiei pretinse acestuia. Aşa cum rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice de la fila 118 vol. 2 dosar u.p. rezultă că după ce denunţătorul G.A. i-a explicat inculpatei că a fost neînţelegere pentru că el a spus că dă suma de 10.000 lei, însă eşalonat, dar ea nu a înţeles, inculpata i-a răspuns: „Eu am făcut pentru că aşa m-a rugat T.”, de unde rezultă şi faptul că inculpata a acţionat în calitate de autor, iar nu de complice la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Referitor la momentul depunerii sumei de 1.000 lei în casieria P.D.L., anterior sau ulterior sesizării D.N.A., aspect invocat de către inculpată în apărare, acest moment nu are relevanţă în cauză, întrucât infracţiunea de trafic de influenţă fiind una comisivă şi instantanee, se consumă în momentul în care infractorul pretinde promisiunea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei referitoare la faptul că aceşti bani au fost pretinşi „pentru altul”, respectiv pentru P.D.L., care este o persoană juridică de drept public şi nu o persoană fizică, aşa cum prevede textul de lege, instanţa de apel constată că textul de lege, respectiv art. 257 C. pen., prin expresia „pentru altul” nu face o distincţie între persoana fizică şi juridică, astfel încât aceşti bani sau alte foloase pot fi pretinse atât pentru sine cât şi pentru profitul altei persoane, care poate să fie atât o persoană fizică cât şi o persoană juridică.

Apărarea inculpatei privind greşita condamnare pentru infracţiunile de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, este nefondată.

Astfel, inculpata i-a impus la data de 26 iulie 2011 martorei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securităţii şi sănătăţii în muncă la I.T.M. Timiş, să întocmească în fals două anexe la un proces-verbal de control de specialitate efectuate la societatea administrată de denunţător, SC R.A. SRL Timişoara, anexe care să constate aspecte contrare realităţii şi care să atragă sancţiuni mai blânde acestei societăţi, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă. De asemenea, la data de 16 august 2011, inculpata i-a impus martorei R.M., inspector de muncă, să înregistreze în fals şi antedatat, respectiv cu data de 09 august 2011, în Registrul de intrare-ieşire a I.T.M. Timiş contestaţia denunţătorului G.A. la procesul-verbal de sancţionare contravenţională, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă.

Aceste fapte au fost dovedite potrivit înscrisurilor aflate la dosar, declaraţiei inculpatei, declaraţiei martorilor V.C., R.M., fiind întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni de instigare la fals intelectual, întrucât potrivit disp. art. 289 C. pen. legiuitorul nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea consecinţelor juridice, aşa cum susţine în apărare inculpata.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei de a se aplica în cauză disp. art. 22 C. pen. privind desistarea cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual a numitei V.C., pe motiv că la data de 28 iulie 2011 inculpata s-ar fi desistat în termenul legal în care se putea aplica sancţiunea contravenţională, instanţa de apel a considerat că atitudinea inculpatei de a solicita sancţionarea severă a agentului economic denunţător, după ce iniţial i-a solicitat martorei V.C. să stabilească doar deficienţe cu termen de remediere, fără aplicarea vreunei sancţiuni, a fost determinată de faptul că iniţial inculpata avea convingerea achitării de către denunţătorul G.A. a donaţiei pretinse acestuia, de 10.000 lei, în contul P.D.L., însă ulterior constatând că a fost achitată doar o parte din suma pretinsă, respectiv doar 1.000 lei, şi-a schimbat atitudinea, dar acest lucru a avut loc după consumarea faptei, motiv pentru care nu sunt îndeplinite în cauză prev. art. 22 C. pen.

Susţinerea apărătorului inculpatei cu privire la nepronunţarea primei instanţe referitoare la nulitatea relativă a declaraţiei inculpatului M.V. dată după sesizarea instanţei cu rechizitoriu, a fost nefondată întrucât, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei apelate (fila 9), instanţa a arătat că declaraţia dată de către inculpatul M. la data de 7 noiembrie 2011, ulterior sesizării instanţei cu rechizitoriul, nu va fi reţinută, având în vedere că potrivit declaraţiei date la 9 noiembrie 2011 inculpatul M. şi-a recunoscut vinovăţia, potrivit art. 320¹ C. proc. pen.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul M.V., instanţa de apel a constatat că inculpatul a beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen. privind recunoaşterea de vinovăţie.

Potrivit art. 320¹C. proc. pen. „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.

Instanţa a pronunţat condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.”

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă faptul că după admiterea cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. inculpatul nu mai poate renunţa pe parcursul procesului penal asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, întrucât în cazul în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitate de revenire a prevăzut-o în mod expres, spre exemplu renunţarea la apel/recurs. De asemenea inculpatul poate declara apel numai sub aspectul încadrării juridice şi al individualizării pedepsei, astfel încât instanţa de apel a analizat doar critica inculpatului privind individualizarea pedepsei şi încadrarea juridică a faptei, întrucât potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. în procedura simplificată pentru care a optat inculpatul nu se poate pronunţa soluţia de achitare potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a faptei, prin motivele de apel depuse la dosar, precum şi prin concluziile apărătorului în cadrul dezbaterii cauzei, s-a arătat că acesta nu recunoaşte încadrarea juridică a infracţiunii de care este acuzat, înţelegând să recunoască faptele reţinute prin actul de sesizare şi considerând că aceste fapte nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Instanţa de apel a constatat că fapta inculpatului de a pretinde în cursul lunii iulie 2011 împreună cu inculpata C.C.G., denunţătorului G.A., suma de 10.000 lei pentru ca acesta să o achite cu titlu de donaţie la caseria P.D.L., partid din care făceau parte toţi trei, lăsând în schimb să se înţeleagă că inculpata C.C.G., în calitatea sa de inspector şef la I.T.M. Timiş şi de membru de partid, va uza de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi, inspectori de muncă, pentru ca aceştia să aplice sancţiuni mai blânde decât cele care se impun societăţii comerciale administrate de denunţător, societate care fusese supusă anterior unui control pe linia respectării legislaţiei muncii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 257 C. pen. „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.”

De altfel, inculpatul consideră că această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, motiv pentru care considerăm că achitarea solicitată de acesta s-ar fi încadrat pe disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptei s-au coroborat cu celelalte probe de la dosar, respectiv declaraţiile denunţătorului G.A. şi cu procesul-verbal privind transcrierea convorbirilor purtate între inculpat şi denunţător, motiv pentru care a respins solicitarea inculpatului privind achitarea acestuia pe motiv că fapta reţinută prin actul de inculpare nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Referitor la legalitatea probelor invocate de către inculpatul M.V. în apel, instanţa a constatat că, întrucât acesta a solicitat şi a beneficiat de aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii de vinovăţie, care presupune că acesta a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, instanţa de apel a constatat că aceste probe cu privire la inculpatul M.V. nu mai pot fi puse în discuţie, întrucât acesta nu mai poate reveni asupra recunoaşterii de vinovăţie.

În ceea ce priveşte probele administrate în circumstanţiere, acestea nu au fost contestate de către inculpat, iar prima instanţă şi instanţa de apel le-au avut în vedere la individualizarea pedepsei.

Critica inculpaţilor cu privire la individualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul inculpatului M.V., a fost nefondată.

Împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.C.G. şi M.V.

Inculpata C.C.G. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe aspecte:

1. Netemeinicia soluţiei de condamnare pentru cele două infracţiuni prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, acestora lipsindu-se elementul material subiectiv intenţional.

Astfel, din declaraţia dată în faţa instanţei de martora V.C. rezultă că nu inculpata a fost cea care a determinat-o pe aceasta să nu aplice iniţial amenda contravenţională, iar în ceea ce priveşte instigarea la fals intelectual a numitei R.M., din înregistrarea convorbirii ambientale din data de 16 august 2011 reiese că nu inculpata i-a cerut să înregistreze cu data de 9 august 2011 contestaţia numitului G.A., ci chiar acesta.

2. Instanţele au dat relevanţă probatorie în pronunţarea soluţiei de condamnare declaraţiilor martorilor G.A. şi V.C., persoane care au avut poziţii procesuale interesate, ceea ce duc la încălcarea principiului loialităţii probelor.

3. instanţele nu a reţinut cauza de nepedepsire a desistării prev. de art. 22 alin. (1) C. proc. pen., inculpata desistându-se la data de 28 iulie 2011, înainte de descoperirea faptelor şi în termenul legal în care putea aplica sancţiunea amenzii contravenţionale.

Esenţial este şi faptul că faţă de societatea denunţătorului s-a aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în sumă de 16.000 lei, fiind sesizat şi parchetul pentru faptele de utilizare în muncă a unor persoane fără contract individual de muncă.

4. În cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, inculpata arată că infracţiunea de trafic de influenţă nu există în contextul în care nu s-a făcut dovada că ar fi primit, ar fi pretins bani sau alte foloase, ori ar fi acceptat promisiuni, daruri direct sau indirect pentru ea sau pentru altul.

5. În subsidiar, inculpata a criticat hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea aspră, având în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale, iar anterior a avut un comportament profesional ireproşabil.

Inculpata solicită, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual, iar în subsidiar reducerea pedepsei şi reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., reducerea pedepsei şi aplicarea disp. art. 81 sau 86¹C. pen.

Inculpatul M.V. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub două aspecte:

1. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, inculpatului nefiindu-i aplicate facilităţile conferite de disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Astfel, inculpatul a înţeles să recunoască faptele reţinute în actul de sesizare şi nu încadrarea juridică a acestora, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, astfel că solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

2 În subsidiar, inculpatul solicită suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, conduita sa procesuală şi datele care circumstanţiază persoana sa.

În drept, inculpaţii şi-au întemeiat recursurile pe disp. art. 385⁹ pct. 12, 14, 15, 17²şi 18 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:

Critica formulată de inculpata C.C.G. referitoare la netemeinicia hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, critică întemeiată pe disp. art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a omis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Pentru a constitui caz de casare în sensul art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi esenţială - să conducă la adoptarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.

În speţă, nu suntem în prezenţa unei grave erori de fapt, situaţia de fapt reţinută pe larg de prima instanţă nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând fără dubiu că inculpata a omis infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost condamnată.

În fapt, în cursul lunii iulie 2011, a pretins împreună cu inculpatul M.V. martorului G.A. suma de 10.000 lei pe care acesta să o achite cu titlu de donaţie la casieria partidului din care făceau parte toţi trei, lăsând să se înţeleagă faptul că în calitatea sa de inspector şef la I.T.M. Timiş va uza de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi, inspectori de muncă, pentru ca aceştia să aplice sancţiuni mai blânde societăţii comerciale administrată de martorul denunţător.

Săvârşirea acestei infracţiuni de către inculpată rezultă din declaraţiile martorului denunţător G.A., ce se coroborează cu declaraţiile inculpatului M.V., ale martorelor V.C. şi R.M., procesele - verbale de transcriere a convorbirilor purtate între martorul denunţător şi inculpatul M.V. şi V.C., precum şi a convorbirilor purtate în mediul ambiental, înscrisurile existente la dosar.

Înalta Curte nu constată existenţa unor contradicţii între ceea ce rezultă din examinarea acestor mijloace de probă şi ceea ce au reţinut instanţele, dimpotrivă analiza coroborată a acestora, conduce fără dubiu la concluzia că inculpata a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Inculpata C.C.G., în recursul său, a susţinut că instanţele au încălcat principiul loialităţii administrării probelor, dând valoare probatorie relevantă declaraţiilor martorilor G.A. şi V.C., persoane interesate în cauză, or hotărârea de condamnare a inculpatei nu s-a bazat doar pe declaraţiile acestor martori, ci aceste declaraţii au fost analizate prin coroborarea cu celelalte probe administrate în cauză.

Inculpata C.C.G. a comis şi infracţiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nefiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., inculpata acţionând cu intenţie directă.

Astfel la data de 26 iulie 2011, inculpata i-a cerut martorei V.C., inspector de muncă pe linia respectării securităţii şi sănătăţii în muncă la I.T.M. Timiş să întocmească în fals două anexe la un proces verbal de control efectuat la SC R.A.C. SRL Timişoara, anexe prin care să se constate aspecte contrare realităţii şi care să atragă sancţiuni mai blânde societăţii administrată de denunţătorul G.A., în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă.

În cursul urmăririi penale, martora V.C. a relatat că inculpata C.C.G. a fost cea care i-a cerut să nu îl mai sancţioneze cu amendă pe martorul G.A., ci doar să-i scrie măsuri de remediere a deficienţelor, fără a-i oferi vreo explicaţie cu privire la acest aspect (filele 64-81 vol. 1 dosar u.p.).

Martora, la cererea inculpatei, a întocmit procesul-verbal de control din 26 iulie 2011 şi anexele 1 şi 2 de constatare, respectiv planul de măsuri, termenele de remediere a deficienţelor 1 august 2011 şi 28 august 2011.

La data de 28 iulie 2011, martorul G.A. s-a deplasat la casieria partidului şi a achitat suma de 1.000 lei cu titlu de donaţie, eliberându-i-se chitanţa din 28 iulie 2011, precum şi o fişă de donaţie.

Ulterior, denunţătorul s-a deplasat la sediul I.T.M. şi a înmânat chitanţa inculpatei, care în momentul în care a constatat că denunţătorul nu achitase decât 10% din suma pretinsă i-a solicitat imperativ martorei V.C. să reţină asupra celor constatate şi să-l sancţioneze pe acesta cu amendă în cuantum de 16.000 lei şi înştiinţarea de plată din 29 iulie 2011.

În locul celor două anexe completate la data de 26 iulie 2011, martora V.C. a întocmit alte două anexe reprezentând constatarea deficienţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi plan de măsuri, având alt conţinut care să justifice aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Contrar susţinerilor inculpatei, în faza cercetării judecătoreşti martora V.C. relatează aceleaşi aspecte, respectiv că inculpata a fost cea care i-a cerut să nu-l sancţioneze pe martor, iar după câteva zile i-a cerut să-i aplice acestuia o amendă contravenţională (fila 181-183 dosar instanţă).

Declaraţiile acestei martore se coroborează cu declaraţiile martorului G.A., ale inculpatului M.V., cu procesele - verbale de redare a conţinutului convorbirilor purtate între denunţător şi inculpaţi, precum şi cu înscrisurile existente la dosar.

Ulterior la data de 16 august 2011, inculpata i-a impus martorei R.M. - inspector de muncă, să înregistreze în fals şi antedatat - 9 august 2011 în Registrul de Intrare - Ieşire al I.T.M. Timiş, contestaţia denunţătorului G.A. la procesul - verbal de sancţionare contravenţională, în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă.

Inculpata a comis şi această infracţiune cu intenţie directă, aspect ce rezultă din declaraţiile martorului denunţător, ale martorei R.M., convorbirile purtate în mediul ambiental între inculpată şi denunţător, convorbirile telefonice între denunţător şi martora R.M., copia R.E.A.P. la I.T.M. Timiş în perioada 21 iulie 2011- 13 septembrie 2011 din care rezultă că la dta de 9 august 2011 când apare ca fiind înregistrată contestaţia denunţătorului, acesta nu figurează prezent în sediul I.T.M., ci la 16 august 2011.

Referitor la această infracţiune, inculpata a arătat că nu ea a determinat-o pe martora R.M., să înregistreze retroactiv contestaţia denunţătorului, ci chiar acesta, după cum rezultă din înregistrarea discuţiei ambientale din 16 august 2011, or această susţinere nu poate fi primită, din celelalte probe administrate la care s-a făcut referire anterior, rezultând fără nici un dubiu că inculpata a fost cea care i-a cerut martorei acest lucru.

Inculpata C.C.G. a solicitat aplicarea disp. art. 22 C. pen. cu privire la instigarea la infracţiunea de fals intelectual a martorei V.C., însă nici această solicitare nu poate fi primită.

Potrivit art. 22 alin. (1) C. pen., este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Desistarea constă în renunţarea autorului la săvârşirea faptei, a cărei executare se află în curs, renunţare care trebuie să fie voluntară şi să se producă mai înainte ca executarea să se fi terminat.

În speţă, este real că la data de 28 iulie 2011 inculpata i-a solicitat martorei V.C. să-l sancţioneze pe martorul denunţător, această atitudine fiind însă determinată de faptul că martorul nu achitase decât o mică sumă (1.000 lei) din cea pretinsă de inculpată, însă infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. se consemnase deja la data de 26 iulie 2011, astfel că nu sunt incidente disp. art. 22 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa aplicată inculpatei a fost individualizată în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., instanţele având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, circumstanţele săvârşirii acestora, faptul că aceasta a determinat şi alte persoane să acţioneze nelegal, suma de bani ce a făcut obiectul traficului de influenţă, atitudinea procesuală a inculpatei care a negat comiterea faptelor, dar şi datele care circumstanţiază persoana sa recunoscută cu antecedente penale, cu o bună conduită anterior comiterii faptei.

Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, dar şi modalitatea de săvârşire a acestora, perseverenţa inculpatei în obţinerea sumei de bani pretinse, Înalta Curte apreciază că în favoarea inculpatei nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante şi nu se impune nicio reducere a pedepsei sau o schimbare a modalităţii de executare.

Recursul declarat de inculpatul M.V. este, de asemenea, nefondat.

Inculpatul a beneficiat de disp. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a recunoscut fapta reţinută în actul de sesizare, dar a apreciat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a disp. art. 320¹ C. proc. pen. în raport de declaraţia inculpatului, motiv pentru care acesta nu poate formula critici ce vizează netemeinicia soluţiei de condamnare, ci numai referitoare la individualizarea pedepsei şi încadrarea juridică a faptei.

În drept, fapta inculpatului M.V. de a pretinde în cursul lunii iulie 2011 împreună cu inculpata C.C.G., denunţătorului G.A. suma de 10.000 lei cu titlu de donaţie la P.D.L., partid din care aceştia făceau parte, lăsând să se înţeleagă faptul că inculpata C.C.G. va uza de influenţa pe care o are asupra subordonaţilor săi pentru a-i determina să aplice sancţiuni mai blânde societăţii comerciale administrate de denunţător, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Solicitând ca judecata să se facă în baza probelor de la urmărirea penală, conform art. 320¹C. proc. pen., inculpatul a cunoscut şi şi-a însuşit aceste probe, astfel că nu poate susţine ulterior că sunt nelegale.

Pedeapsa aplicată inculpatului M.V. a fost individualizată în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., prin cuantumul său şi modalitatea de executare fiind în măsură să corespundă cerinţelor art. 52 C. pen.

Astfel, instanţele au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârşire a acesteia, contribuţia concretă adusă de inculpat la activitatea infracţională, suma de bani pretinsă, atitudinea procesuală a acestuia, de recunoaştere a faptei, lipsa antecedentelor penale, dar şi disp. art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. care prevăd că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

Conform disp. art. 385¹⁶ rap. la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive, astfel: pentru inculpata C.C.G. de la 14 septembrie 2011 la 25 iulie 2012 şi pentru inculpatul M.V. durata reţinerii din 14 septembrie 2011 şi durata arestării preventive de la 22 septembrie 2011 la 25 iulie 2012.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.G. şi M.V. împotriva Deciziei penale nr. 75/ A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, după cum urmează: pentru inculpata C.C.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 septembrie 2011 la 25 iulie 2012 şi pentru inculpatul M.V. durata reţinerii din 14 septembrie 2011 şi durata arestării preventive de la 22 septembrie 2011 la 25 iulie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iulie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2449/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2623/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2479/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2479/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs