ICCJ. Decizia nr. 2331/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2331/2012
Dosar nr. 1309/3/2011
Şedinţa publică din 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 911/ F din 21 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au hotărât următoarele:
În baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)1 C. proc. pen. cu referire la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.O.L., domiciliat în Constanţa, Jud. Constanţa, pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
În baza prevederilor art. 26 raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.O.L., la pedeapsa de 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza prevederilor art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. c) şi 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza prevederilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza prevederilor art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 862 C. pen.
S-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor masuri de supraveghere, conform dispoziţiilor art. 863 C. pen.: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrării sociale a infractorilor; să anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa, locuinţa şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice si sa justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
S-a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 23 decembrie 2008 şi pus în libertate la data de 23 iunie 2010 (Decizia penală nr. 988/2010 a Curţii de Apel Bucureşti).
S-a luat act ca B.R.D., B., R.B., R.B. nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.
În baza prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 35.000 lei.
În baza prevederilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul B.M., domiciliat în Constanţa, Jud.Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza prevederilor art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza prevederilor art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de l an închisoare.
În baza prevederilor art. 33 lit. a şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. conform art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea prev. art. 71-64 lit. a), b) C. pen.
S-a luat act că B.R.D., R.B., B.P., R.B. nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.
În baza prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat în folosul statului a sumei de 35.000 lei.
S-a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 10 decembrie 2008 la 23 iunie 2010 (Decizia penală nr. 988/2010 a Curţii de Apel Bucureşti).
În baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. c) şi 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.C.C., domiciliat în Bucureşti, sector 6, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza prevederilor art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere pedeapsa aplicată pe un termen de încercare de 3 ani şi 3 luni, conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, conform dispoziţiilor art. 863 C. pen.: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrării sociale a infractorilor; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei a 1.600 dolari SUA la data executării.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
S-a constatat ca inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv la 27 iunie 2006 şi eliberat la data de 09 noiembrie 2006 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a echipamentului construit artizanal pentru colectarea de date privind instrumente de plată electronică.
În baza prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.M., domiciliat în Constanţa, Jud. Constanţa, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza prevederilor art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza prevederilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza prevederilor art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, conform dispoziţiilor art. 863 C. pen.: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrării sociale a infractorilor; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţa şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.150 lei în folosul statului.
În baza prevederilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul M.C. domiciliat în Constanţa, Jud. Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza prevederilor art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza prevederilor art. 26 raportat la art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. a), b) C. pen.
În baza prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 10.000 lei.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 27 iunie 2006 - 28 decembrie 2006.
În baza prevederilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul C.G., domiciliat în Constanţa, Jud.Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza prevederilor art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 26 raportat la art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza prevederilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. a), b) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv 27 iunie 2006 - 12 decembrie 2006 (Decizia penală nr. 1799/2006 a Curţii de Apel Bucureşti).
În baza prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000 lei.
În baza prevederilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul Z.C.D. porecla F., domiciliat în Constanţa, Jud. Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.000 lei în folosul statului.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 05 decembrie 2006-23 noiembrie 2007 (Decizia nr. 16877/23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti).
În baza prevederilor art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul B.M.C. poreclit Ţ., domiciliat în Constanţa, Jud. Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 27 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de l an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 20.000 lei.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 14 august 2007 la 21 august 2008 (decizia nr. 1066/2008 a Curţii de Apel Bucureşti).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.F. domiciliat în Constanţa, Jud. Constanţa, pentru infracţiunea prev.de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 şi pentru infracţiunea prevederilor de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I., zis I.H., domiciliat în Bucureşti, pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv de la 27 iunie 2006 -28 decembrie 2006 (Decizia nr. 10910/2006 a Curţii de Apel Bucureşti).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.G. domiciliat în Bucureşti, pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv de la 27 iunie 2006-01 noiembrie 2006 (Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1488/2006).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.R.M., domiciliat în Constanţa, sector 2, pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut/arestat preventiv de la 27 iunie 2006-28 decembrie 2006 (Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1799/2006).
S-a luat act că B.R.D., B.P., R.B., R.B., nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.
Au fost obligaţi inculpaţii C.O.L., B.M., D.C.C., C.A.M., M.C., C.G., Z.C.D., B.M.C. la plata sumei de 1.000 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Au fost respinse cererile de schimbare a calificării juridice a faptelor solicitate de inculpaţii M.C. şi D.C.
În fapt, prin actul de inculpare, s-a reţinut, în esenţă că, în perioada februarie-iunie 2006 inculpaţii C.G., M.C., M.I., D.C.C., B.G., S.R.M. şi A.F. au iniţiat, constituit, coordonat, condus un grup organizat şi au planificat, conform unui program infracţional amplu şi bine conturat, săvârşirea unor infracţiuni grave precum falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie a unor astfel de instrumente, efectuarea de operaţiuni frauduloase.
S-a mai reţinut că în perioada 23-28 februarie, inculpaţii C.G., M.C. au coordonat activitatea de punere în circulaţie de instrumente de plată electronică şi retragere frauduloasă de numerar de la bancomate de pe raza judeţului Constanţa realizată de C.A.M., B.M., Z.D.C. În sarcina inculpaţilor D. s-a reţinut că ar fi produs şi respectiv deţinut echipamente necesare falsificării instrumentelor de plată electronică (carduri).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 14/ A din 18 ianuarie 2012, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.O.L., B.M., C.A.M., M.C., C.G., Z.C.D., B.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 11/ F din 21 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul penal nr. 1309/2/2011.
A desfiinţat sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.
A revocat măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpaţii B.M.C., C.A.M. şi M.C.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul S.R.M. însă, pentru termenul de astăzi, a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, o declaraţie cuprinzând toate datele de identificare, autentificată de notar, prin care arată că îşi retrage recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 14/ A din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cum potrivit art. 3854alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului S.R.M.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul S.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 14/ A din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.M., B.M.C., D.C.C., M.I. şi A.F., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.O.L. şi B.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2328/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 2449/2012. Penal → |
---|