ICCJ. Decizia nr. 2623/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2623/2012
Dosar nr. 4731/103/2009*
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4731/103/2009*, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, printre altele, în temeiul art. 3002C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a apelantului-inculpat D.C.
A respins cererea formulată de apelantul-inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsurile preventive ale obligării de a nu părăsi ţara, prevăzute de art. 1451C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă propunerea rezonabilă că apelantul-inculpat a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.
Din probe rezultă că apelantul inculpat se află în situaţia prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.C.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5/P din 27 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 4731/103/2009, s-a dispus:
Condamnarea inculpatului G.I.F. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale - prejudiciu total 1.243.177,77 RON (părţi vătămate SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL).
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale - prejudiciu total 300.933,22 RON (părţi vătămate SC M.C. SRL Turda, judeţul Cluj, SC R.M. SRL Roman, judeţul Neamţ, şi SC A.G.C. SRL Deva, judeţul Hunedoara).
S-a constatat că această din urmă infracţiune este concurentă sub forma concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 36 alin. (1) şi art. 33 lit. a) C. pen., cu infracţiunile pentru care inculpatul G.I.F. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin decizia penală nr. 151 din 02 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău şi prin decizia penală nr. 1299 din 08 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamţ, rămasă definitivă la data de 08 aprilie 2009, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- 4 ani pedeapsa principală a închisorii şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., stabilite pentru infracţiunea continuată de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c), alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen.;
- 3 luni pedeapsa închisorii stabilită pentru infracţiunea continuată de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea în folos propriu, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c), alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 36 alin. (1), raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse principale şi cele două pedepse complementare aplicate prin prezenta sentinţă, cu cele două pedepse principale şi o pedeapsă complementară, aplicate prin sentinţa penală nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamţ rămasă definitivă la data de 08 aprilie 2009, în pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 135 din 20 august 2008 a Tribunalului Neamţ, au fost anulate prin sentinţa penală nr. 328 din 13 august 2010, pronunţată de Judecătoria Roman, rămasă definitivă, pentru inculpatul G.I.F., prin neapelare, la data de 08 septembrie 2010.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii, detenţia efectuată de la data de 27 aprilie 2009 la data de 07 decembrie 2011.
Condamnarea inculpatului G.C., în prezent arestat în altă cauză, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale - prejudiciul total de 1.243.177,77 RON (părţi vătămate SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL).
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. d) C. pen., prin sentinţa penală nr. 529 din 16 octombrie 2008 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin neapelare, pedeapsă care se cumulează cu pedeapsa rezultantă principală aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.C., durata reţinerii şi arestării preventive efectuată de la data de 27 aprilie 2009 la data de 26 februarie 2010.
Condamnarea inculpatului D.C., arestat preventiv în cauză, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderarea la un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale - prejudiciu total 1.243.177,77 RON (părţi vătămate SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL).
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii privind refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa de 5 luni închisoare.
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de folosirea cu rea credinţă a creditului de care se bucură societatea, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele cinci pedepse principale, în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D.C., iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive efectuată de la data de 27 aprilie 2009 la data de 26 februarie 2010 şi durata arestării preventive efectuată de la data de 30 decembrie 2011 şi până la data de pronunţării prezentei sentinţe, respectiv 27 ianuarie 2011.
Condamnarea inculpatului P.R. pentru săvârşirea infracţiunii de aderarea la un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.R. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea continuată de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Condamnarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale - prejudiciu total 300.933,22 RON (părţi vătămate SC M.C. SRL Turda, judeţul Cluj, SC R.M. SRL Roman, judeţul Neamţ, şi SC A.G.C. SRL Deva, judeţul Hunedoara).
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă efectuată de inculpat, de la data de 06 octombrie 2009 la data de 26 februarie 2010.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, comisă de inculpata persoană juridică SC P.C.I. SRL Roman, din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Condamnarea inculpatei persoană juridică SC P.C.I. SRL Roman, judeţul Neamţ, cu număr de ordine în registrul comerţului al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ atribuit în data de 29 noiembrie 1992, dizolvată prin sentinţa comercială nr. 1031/F din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, neradiată, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 531 alin. (2) C. pen. raportat la art. 711 alin. (3) C. pen., la pedeapsa amenzii de 10.000 RON (părţi vătămate SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL).
Condamnarea aceleiaşi inculpate persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 531 alin. (2) C. pen. raportat la art. 711 alin. (2) C. pen., la pedeapsa amenzii de 5.000 RON (parte vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti).
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. c) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatei persoană juridică, în pedeapsa amenzii cea mai grea, de 10.000 RON.
Condamnarea inculpatei persoană juridică SC R.C.C. SRL Roman, judeţul Neamţ, cu număr de ordine în Registrul Comerţului al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ atribuit în data de 13 iulie 2004, dizolvată prin sentinţa civilă nr. 977/COM din 18 august 2011 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, neradiată, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 531alin. (2) C. pen. raportat la art. 711 alin. (3) C. pen., la pedeapsa amenzii de 10.000 RON (părţi vătămate SC M.C. SRL Turda, judeţul Cluj, SC R.M. SRL Roman, judeţul Neamţ, şi SC A.G.C. SRL Deva, judeţul Hunedoara).
S-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC D.C. SRL, SC A.C. SRL, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, SC M.C. SRL Turda, SC R.M. SRL Roman şi SC A.G.C. SRL Deva, judeţul Hunedoara.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii G.I.F., G.C., D.C. şi inculpata persoană juridică SC P.C.I. SRL Roman să plătească părţilor civile SC D.C. SRL suma de 1.137.286,61 RON şi SC A.C. SRL suma de 105.891,16 RON, ambele cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., a fost obligat în solidar inculpatul D.C. şi inculpata persoană juridică SC P.C.I. SRL Roman, să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, suma de 637.043,76 RON, cu titlu de obligaţii fiscale, împreună cu accesoriile fiscale până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii G.I.F., P.R. şi inculpata persoană juridică SC R.C.C. SRL Roman să plătească părţilor civile SC M.C. SRL Turda, judeţul Cluj, suma de 274.041,77 RON, SC R.M. SRL Roman, judeţul Neamţ, suma de 13.500 RON şi SC A.G.C. SRL Deva, judeţul Hunedoara, suma de 13.391,45 RON, toate cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că inculpaţii G.I.F., G.C., D.C. şi P.R., au fost asistaţi de apărători aleşi.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru inculpatele persoane juridice SC P.C.I. SRL şi SC R.C.C. SRL, în sume de câte 400 RON, s-au avansat către Baroul de Avocaţi Neamţ, din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii G.I.F., G.C., D.C., P.R., inculpatele persoane juridice SC P.C.I. SRL Roman şi SC R.C.C. SRL Roman, să plătească statului câte 2000 RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 337/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, înregistrat la instanţă sub nr. 3315/103/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- D.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; evaziune fiscală, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.; folosirea cu rea-credinţă a creditului de care se bucură societatea, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- G.I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), 2 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum şi a inculpatei persoană juridică;
- SC P.C.I. SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 187 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, în vederea refacerii urmăririi penale, iar în baza art. 332 alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor D.C. şi G.C.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că urmărirea penală a fost efectuată cu nesocotirea dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie, în sensul că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în diferite forme, şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., fără a se face referire, în cazul ultimei infracţiuni, la art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit legii, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 C. pen.
Cum infracţiunea pentru care s-au asociat inculpaţii, înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave, prevăzut de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., este enumerată în art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, iar asocierea în vederea săvârşirii acestei infracţiuni se pedepseşte de art. 8 din Legea nr. 39/2003, prin trimitere la art. 323 C. pen., instanţa a constatat că în mod greşit nu s-a făcut referire la art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa D.I.I.C.O.T., indiferent de calitatea persoanei, cu excepţia celor date în competenţa D.N.A., infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, cu excepţia cazurilor în care infracţiunea gravă este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în RON a 1.000.000 euro.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, în cazul în care infracţiunea pentru care s-a constituit grupul, indiferent dacă este sau nu grup infracţional organizat în sensul legii, este infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., competenţa de urmărire penală aparţine procurorilor D.I.I.C.O.T. când valoarea pagubei este până la 1.000.000 euro şi procurorilor D.N.A. când valoarea pagubei este peste 1.000.000 euro.
Tribunalul a constatat că urmărirea penală a fost efectuată cu nerespectarea regulilor privind competenţa după materie, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a trimis cauza la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, pentru refacerea urmăririi penale.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, sub nr. 103/D/P/2009.
În aceeaşi perioadă, a fost începută urmărirea penală şi în Dosarul nr. 720/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, împotriva inculpatului P.R., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pe parcursul urmăririi penale, s-a constatat că inculpatul G.I.F. a constituit un grup infracţional, în care a fost cooptat şi inculpatul P.R., alături de inculpaţii D.C. şi G.C., iar în aceste condiţii, competenţa continuării cercetărilor faţă de inculpatul P.R., revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, astfel că s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei penale nr. 720/P/2009, în favoarea organului de urmărire penală competent.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, sub nr. 104/D/P/2009.
La data de 09 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, a dispus prin ordonanţă, reunirea Dosarului nr. 104/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, la dosarul penal nr. 103/D/P/2009, al aceleiaşi unităţi de Parchet.
La data de 21 decembrie 2009, a fost întocmit rechizitoriul nr. 103/D/P/2009 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, care a fost înaintat instanţei la data de 22 decembrie 2009, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Neamţ sub nr. 4731/103/2009.
Prin acest rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi şi inculpate persoane juridice:
- G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- D.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi folosirea cu rea credinţă a creditului de care se bucură societatea, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- P.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- G.I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- SC P.C.I. SRL Roman, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- SC R.C.C. SRL Roman, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv plângerile părţilor vătămate SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL, declaraţiile reprezentanţilor SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL, actele de înfiinţare şi de modificare ale actului constitutiv al SC P.C.I. SRL Roman, extrasele de cont ale SC P.C.I. SRL Roman, adresa din 02 septembrie 2010, privind inculpatele-persoane juridice SC P.C.I. SRL Roman şi SC R.C.C. SRL Roman, documentaţia comercială privind relaţia economică dintre societăţile părţi vătămate şi societatea învinuită pe de o parte şi dintre societatea învinuită şi procesatorii finali pe de altă parte, bilete la ordin emise de inculpaţi, sentinţa penală nr. 135/2008 a Tribunalului Neamţ, sentinţa penală nr. 328/2010 a Judecătoriei Roman, sentinţa penală nr. 529/2008 a Judecătoriei Roman, sentinţa civilă nr. 977/COM din 18 august 2011 a Tribunalului Neamţ, sentinţa comercială nr. 288/F din 11 martie 2009 a Tribunalului Neamţ, sentinţa comercială nr. 1031/F din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Neamţ, relaţiile transmise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, privind situaţia din prezent a inculpatelor persoane juridice, procesele-verbale de recunoaştere după fotografii judiciare a inculpaţilor D.C., G.C. şi G.I.F., procesele-verbale de conducere în teren a martorului B.L., rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică ale Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, raportul de constatare criminalistică grafoscopică din 14 iulie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Neamţ, sesizarea formulată de F.F.V., sesizările O. Bank - Agenţia Roman şi documentele anexate, sesizările efectuate de Banca C.C. şi documentele anexate, procesul-verbal de ridicare înscrisuri, filele cec emise de inculpatul P.R., facturile emise de SC M.C. SRL Turda, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, declaraţia martorului M.G., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, declaraţia martorului L.S.N., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, declaraţia martorului G.F., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, plângerea formulată de SC R.M. SRL Roman prin administrator H.R., adresele emise de O. Bank privind refuzul la plată a filei cec nr. X şi documentele anexate, fila cec în original, contractul de închiriere dintre SC R.M. SRL şi SC R.C.C. SRL, facturile fiscale emise de SC R.M. SRL, chitanţele de încasare a unor sume de bani de la SC R.C.C. SRL de către SC R.M. SRL, declaraţiile părţii vătămate H.R., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, procesul-verbal de sesizare din oficiu, adresa O. Bank România în cazul filei cec emisă în favoarea SC A.G.C. SRL Deva, (plângerea formulată de SC A.G.C. SRL Deva şi documentele anexate, fila cec şi factura în original, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, documentele legate de statutul SC R.C.C. SRL, contractul de închiriere al spaţiului din Roman, str. S., documentele legate de rulajul conturilor SC R.C.C. SRL, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi planşa foto, documentele legate de livrarea unei cantităţi de marfă către SC P.M.G. SA, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 octombrie 2009, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 noiembrie 2009, cererile de constituire părţi civile formulate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, SC D.C. SRL, SC M.C. SRL Turda, SC R.M. SRL Roman, SC A.C. SRL Deva şi SC A.G.C. SRL Deva, cazierele judiciare ale inculpatelor-persoane juridice SC P.C.I. SRL Roman şi SC R.C.C. SRL Roman, declaraţiile martorilor B.L., C.C., Ş.C.C., Z.E., I.P., L.I., E.S.I., S.E.I., L.M.V., R.F., N.G., U.G., Ţ.D.M., M.D., B.D.I., B.M., C.F.A., M.M.C., D.I., F.F.V. şi A.D., declaraţiile inculpaţilor D.C., G.C., G.I.F. şi P.R., Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii G.I.F., G.C. şi D.C. se cunoşteau de mai mulţi ani şi au desfăşurat în timp activităţi în comun. Astfel, inculpatul D.C. a lucrat ca muncitor la SC F.T.C. SRL Roman, administrată de inculpatul G.I.F., iar inculpatul G.C., în perioada cât a fost administrator al SC P.T. SRL a derulat relaţii comerciale cu societatea lui G.I.F.
În luna septembrie 2008, inculpatul G.I.F. a iniţiat constituirea unei grupări în vederea săvârşirii de infracţiuni în sectorul economic al comercializării cărnii.
Pentru aducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, inculpatul i-a cooptat în această activitate pe coinculpaţii G.C. şi D.C., cărora le-a stabilit activităţi distincte.
Obiectivul grupării l-a constituit achiziţionarea frauduloasă a produselor de carne, în special, carcasă de porc, de la abatoarele unor societăţi comerciale, redistribuirea acestora către diverşi procesatori, încasarea preţului, împărţirea între ei a sumelor de bani rezultate şi implicit prejudicierea părţilor vătămate prin neonorarea obligaţiilor de plată asumate prin convenţii scrise sau verbale.
Inculpatul G.I.F., persoană calificată în domeniul producerii, comercializării şi prelucrării cărnii, a desfăşurat activităţi legate de administrarea unei societăţi comerciale din data de 22 iunie 2001, când, împreună cu G.T., a înfiinţat SC F.T.C. SRL, având ca obiect principal de activitate producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii, iar începând cu luna august 2006, s-a implicat alături de A.D., în administrarea SC P.V. SNC Roman.
La data de 24 august 2007, inculpatul G.I.F. a preluat SC P.V. SNC Roman, devenind unic asociat şi administrator al societăţii, ce avea ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul.
Inculpatul a desfăşurat relaţii comerciale cu mai multe societăţi comerciale de profil din ţară, având atât calitatea de cumpărător, cât şi cea de vânzător de produse de carne.
În perioada iunie-septembrie 2006, inculpatul a achiziţionat în numele SC F.T.C. SRL Roman, produse din carne de la două societăţi comerciale, în valoare totală de 218.222,953 RON pentru care a emis 28 file cec, fără a avea disponibil în cont.
Pentru faptele comise prin intermediul SC F.T.C. SRL, inculpatul G.I.F. a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, prin rechizitoriul din 15 octombrie 2007, emis în dosarul penal nr. 141/P/2007.
Pentru fapte de acelaşi gen, inculpatul G.I.F. a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, prin rechizitoriul întocmit la data de 20 februarie 2009 din dosarul penal nr. 1022/P/2007.
Întrucât inculpatul G.I.F. avea în anul 2007, datorii mari la furnizori, l-a cooptat în activitatea infracţională pe inculpatul G.C., care a devenit administrator al SC P.T. SRL, prin intermediul căreia inculpatul G.C. a efectuat acte de comerţ similare cu cele ale inculpatul G.I.F., după care, la data de 21 decembrie 2007, a înstrăinat societatea lui I.P. Cu toate acestea, cei doi inculpaţi au continuat activitatea infracţională prin intermediul SC P.T. SRL Roman, până în luna februarie 2008.
Pentru faptele comise, inculpaţii au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, prin rechizitoriul emis la data de 19 noiembrie 2008 în dosarul penal nr. 146/P/2008.
Folosind aceeaşi metodă, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub. nr. 2109/291/2009.
În baza hotărârii inculpaţilor G.I.F. şi G.C. de a iniţia noi activităţi infracţionale de înşelăciune, în care se specializaseră, inculpatul G.C. a preluat, la data de 15 februarie 2008, de la P.A. din Roman, SC M.Z. SRL Roman, căreia i-a schimbat sediul şi denumirea în SC P.C.I. SRL Roman, devenind unic asociat şi administrator.
Profitând de experienţa acumulată în acest domeniu, inculpatul G.I.F., împreună cu coinculpatul G.C., au pus la punct o schemă frauduloasă menită să le asigure obţinerea unor foloase necuvenite, prin inducerea în eroare a două societăţi comerciale prahovene - SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL.
Schema frauduloasă a avut la bază următoarele activităţi:
1. Găsirea unei persoane uşor de manipulat care să preia scriptic administrarea SC P.C.I. SRL Roman.
2. Iniţierea şi derularea efectivă de către inculpaţi a relaţiilor comerciale cu SC A.C. SRL şi SC D.C. SRL, constând în prezentarea unor oferte de colaborare pe termen lung, în condiţii avantajoase pentru acestea, cu scopul de a le întări convingerea unui parteneriat de afaceri solid, din care să rezulte că SC P.C.I. SRL Roman era o firmă stabilă, serioasă şi solvabilă.
3. Derularea în mod corect, pentru un interval redus de timp a afacerii, în scopul câştigării încrederii celor două firme furnizoare şi pregătirea momentului punerii în practică a rezoluţiei infracţionale.
4. Revânzarea imediată a mărfurilor achiziţionate în mod fraudulos, la preţuri inferioare preţului de achiziţie, sau preţului general practicat pe piaţă la acea vreme, în scopul facilitării valorificării acestora.
5. Însuşirea şi împărţirea între ei a banilor rezultaţi din aceste operaţiuni frauduloase şi neevidenţierea veniturilor şi cheltuielilor în actele contabile ale SC P.C.I. SRL Roman.
Cea mai mare cantitate de carne a fost revândută, la negru, preţul fiind încasat fără a fi întocmite documentele de evidenţă contabilă care să releve operaţiunile efectuate.
Inculpatul D.C., în calitate de administrator de drept al SC P.C.I. SRL Roman, avea obligaţia legală prevăzută de Legea nr. 82/1991, să organizeze evidenţa contabilă a societăţii, lucru pe care nu l-a făcut.
Activitatea infracţională desfăşurată de cei trei coinculpaţi a vizat înşelarea societăţilor comerciale din judeţul Prahova.
Astfel, la data de 30 august 2008, inculpatul D.C., asistat de coinculpatul G.C., a încheiat cu SC D.C. SRL contractul de vânzare-cumpărare ce cuprindea clauze în care erau stipulate drepturile şi obligaţiile părţilor, respectiv vânzătorul urma să-i livreze cumpărătorului, SC P.C.I. SRL Roman, carcasă de porc şi bovină, la preţul convenit de comun acord de cele două părţi contractante, preţ stabilit în funcţie de evoluţia pieţei, cu plata la un interval de 7-15 zile de la data livrării. Plata urma să fie făcută prin bilete la ordin şi file cec, recepţia mărfii se făcea franco-depozit vânzător, iar organizarea şi plata cheltuielilor transportului cădea în sarcina cumpărătorului.
După cum rezultă din probele administrate în cauză, cel care s-a ocupat efectiv cu organizarea transporturilor produselor de la abatorul SC D.C. SRL şi până la destinaţie, unde erau revândute, a fost inculpatul G.I.F.
Acesta a contactat conducerea SC M. SRL Piatra Neamţ, firmă ce avea în dotare mijloace de transport specializate în domeniul transportării produselor de carne, de la care a închiriat maşini autospeciale, conduse de martorii B.L., I.P. şi R.F., care au efectuat transportul mărfii.
Marfa, în marea ei majoritate a fost valorificată, la negru, unor beneficiari finali, imediat după achiziţie, aspect care rezultă din declaraţiile conducătorilor auto menţionaţi, care au fost dirijaţi să staţioneze maşinile în locuri virane, ferite circulaţiei publice, respectiv fostul abator al SC F.T.C. SRL şi în zona unor depozite nefolosite din municipiul Bacău, de unde marfa era transferată direct în mijloacele de transport aduse de beneficiarii finali, fără o cântărire prealabilă şi fără emiterea unor documente justificative, plata făcându-se pe loc, în numerar. O parte din transporturi au fost dirijate direct la abatoarele SC P.M. SA şi SC C.C. SA, precum şi la SC S. SRL Darabani, judeţul Botoşani.
Neexistând documente care să ateste livrările, parte dintre cumpărători, cum ar fi E.S.I. şi L.M.V., nu au recunoscut că au cumpărat produse din carne de la SC P.C.I. SRL Roman, dar alţii au evidenţiat corect cantităţile cumpărate, respectiv cele trei societăţi din judeţul Botoşani, de la care au fost ridicate facturi, ce atestă livrările efectuate de SC P.C.I. SRL Roman.
În perioada 01 octombrie 2008 - 23 decembrie 2008, inculpaţii au achiziţionat de la SC D.C. SRL, cantitatea totală de 175.066,70 kg carcasă şi organe de porc, în valoare de 1.752.644,33 RON, pentru care au fost întocmite un număr de 33 facturi de livrare.
Biletele la ordin şi filele cec erau transmise la SC D.C. SRL, fie direct de către inculpaţi, fie prin intermediul delegatului S.E.I., fie prin conducătorii auto.
Instrumentele de plată au fost semnate de inculpatul D.C., însă rubricile emitent, beneficiar, data emiterii, locul emiterii, data scadenţei şi suma, au fost completate de inculpatul G.I.F., care avea evidenţa achiziţiilor, plăţilor şi încasărilor efectuate în numele SC P.C.I. SRL Roman. Acest fapt rezultă din înscrisul ridicat de la domiciliul inculpatului G.I.F., cu ocazia percheziţiei efectuate şi din declaraţia inculpatului D.C.
Din totalul instrumentelor de plată emise în perioada 01 octombrie 2008 - 23 decembrie 2008, un număr de 46 de bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibilităţi în contul emitentului.
Valoarea pagubei suferită de SC D.C. SRL Starchiojd a fost în sumă de 1.137.286,61 RON.
La mijlocul lunii noiembrie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi folosind acelaşi modus operandi, inculpaţii D.C. şi G.I.F. au participat la negocierea unei relaţii comerciale cu Z.A. - reprezentantul SC A.C. SRL Bărcăneşti, vizând achiziţionarea de carcasă porc.
Înţelegerea la care au ajuns în urma discuţiilor purtate nu s-a concretizat într-un contract în formă scrisă, ci a rămas la nivelul unei convenţii verbale, termenii convenţiei fiind stabiliţi între reprezentantul societăţii şi inculpatul G.I.F. din partea SC P.C.I. SRL Roman, potrivit declaraţiei lui Z.A.
Prima livrare către SC P.C.I. SRL Roman a avut loc la data de 25 noiembrie 2008, valoarea mărfii în sumă de 30.599,07 RON, fiind achitată integral de beneficiar în termen de trei zile de la livrare. Inculpaţii au folosit aceeaşi metodă de achitare iniţială a mărfii cu scopul de a câştiga încrederea furnizorului. Au urmat apoi opt livrări de marfă în intervalul 28 noiembrie 2008 - 21 decembrie 2008, ultimele patru transporturi rămânând neachitate. Este vorba de marfa facturată cu facturile din 11 decembrie 2008, 15 decembrie 2008, 21 decembrie 2008 şi din 18 decembrie 2008, în valoare de 105.881,16 RON, marfă ridicată de S.E.I. şi inculpatul D.C., ca delegaţi ai SC P.C.I. SRL Roman.
Pentru plata acestei sume de bani au fost emise 5 bilete la ordin, semnate de inculpatul D.C. şi completate de inculpatul G.I.F., care au fost refuzate integral la plată de către tras din lipsa de disponibil în contul emitentului.
SC A.C. SRL Bărcăneşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 105.881,16 RON.
Potrivit normelor de drept fiscal, inculpatului D.C., în calitate de administrator al SC P.C.I. SRL Roman, îi revenea obligaţia achitării taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, pentru activităţile economice generatoare de venituri desfăşurate de societate.
Inculpatul, însă, cu bună ştiinţă, nu a organizat ţinerea evidenţei veniturilor şi cheltuielilor SC P.C.I. SRL Roman, deşi această activitate era obligatorie conform normele imperative prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, reconstituind relaţiile economice ale societăţii administrate de inculpatul D.C. cu cele două societăţi păgubite - SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL, a stabilit că SC P.C.I. SRL Roman a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 637.043,76 RON, din care 378.718 RON TVA şi 258.325,63 RON impozit pe profit, reprezentând obligaţii fiscale neachitate.
În actul constitutiv, SC P.C.I. SRL Roman a figurat cu sediul social în municipiul Roman, str. T.V., însă în realitate, la adresa respectivă nu a avut sediu societatea, ci a locuit A.I., care era plecat în străinătate, astfel după cum rezultă din declaraţia preşedintele asociaţiei de locatari de la locul imobilului - U.G.
Faţă de atitudinea de nerecunoaştere a faptelor comise de inculpaţii G.I.F. şi G.C., în cursul urmăririi penale, s-a procedat la efectuarea unor recunoaşteri din grup a inculpaţilor. Recunoaşterile au fost făcute de martorii C.C., Ş.C.C. şi Z.E., salariaţi ai SC D.C. SRL, cu care inculpaţii au venit în contact pe parcursul derulării afacerii şi de martorii M.D. şi Ţ.D.M. - reprezentanţii SC S. SRL şi SC P.M. SA.
Martorul M.D. a precizat în declaraţia sa, că inculpatul G.I.F. s-a prezentat la sediul societăţilor pe care le administra, respectiv SC P.M. SA şi SC C.C. SA, în numele SC P.C.I. SRL Roman, a întocmit 17 facturi de livrare carne, încasând tot atâtea instrumente de plată.
Toţi cei trei inculpaţi au fost recunoscuţi după planşele foto puse la dispoziţie de organele de anchetă, de către martorii B.L., I.P. şi R.F., conducătorii auto care au efectuat transporturile.
În cauză s-a dispus şi efectuat o expertiză criminalistică grafoscopică, din care rezultă că cele 51 bilete la ordin emise de SC P.C.I. SRL Roman şi refuzate la plată, au fost completate de inculpatul G.I.F., din cele 42 facturi fiscale de achiziţie emise de SC D.C. SRL şi SC A.C. SRL Bărcăneşti, trei au fost semnate de inculpatul D.C., iar 11, la aceeaşi rubrică, au fost semnate de inculpatul G.C., din cele 34 facturi emise de SC P.C.I. SRL Roman către diverşi beneficiari, unde au fost găsite şi ridicate, 32 au fost completate de inculpatul G.I.F., iar două au fost completate de inculpatul D.C., iar 33 dintre facturile menţionate au fost semnate la rubrica semnătura şi ştampila furnizorului, de inculpatul D.C.
A doua persoană găsită de inculpaţii G.I.F. şi G.C., care să fie dispusă să acţioneze împreună cu aceştia în condiţiile solicitate, a fost inculpatul P.R., pe care inculpatul G.I. îl cunoştea de mai mult timp, din cauza meseriei de taximetrist pe care a practicat-o. În cursul anului 2008, inculpatul G.I.F. i-a propus în mai multe rânduri inculpatului P.R., să intre într-o afacere ce viza comercializarea cărnii, spunându-i că din activitatea respectivă se câştiga bine. În realitate, ca şi în cazul inculpatului D.C., inculpatul G.I.F. era în căutarea unei persoane care să servească drept paravan al activităţilor sale infracţionale.
Inculpatul P.R. a refuzat iniţial oferta făcută de inculpatul G.I., întrucât îşi câştiga existenţa într-un mod satisfăcător din activitatea de taximetrie, însă în cursul lunii noiembrie 2008, inculpatului P.R. i-a fost reţinut permisul de conducere, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o concentraţie de alcool mai mare decât limita prevăzută de lege.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 271 din 22 iunie 2009 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul P.R. a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Nemaiputând exercita activitatea de taximetrist pentru faptul că i-a fost anulat permisul de conducere, inculpatul P.R. a acceptat oferta făcută de inculpatul G.I.F. de a fi asociat într-o societate comercială, având ca obiect de activitate comercializarea produselor din carne.
În acest scop, inculpatul G.I.F. a identificat o societate comercială înfiinţată în cursul anului 2004, pe care asociatul intenţiona să o cedeze, respectiv SC F.T. SRL, constituită la data de 01 aprilie 2004, cu sediul în comuna F., judeţul Braşov, având ca unic asociat pe numita O.I.F.
La data de 23 august 2006, O.I.F. a decis cesionarea a 19 din cele 20 părţi sociale ale SC F.T. SRL, către numitul P.D.F., domiciliat în comuna C., judeţul Neamţ.
Ulterior, la data de 05 septembrie 2006, toate părţile sociale deţinute de cei doi asociaţi - O.I.F. şi P.D.F., au fost cedate numitului P.V., acesta devenind unic asociat.
În luna decembrie 2008, P.V. s-a decis să cesioneze în întregime capitalul social al SC F.T. SRL, fiind contactat de inculpatul G.I.F., care a convenit cu asociatul unic preluarea societăţii respective.
Preluarea nu a făcut-o însă inculpatul G.I.F., ci inculpatul P.R., care la data de 15 decembrie 2008, prin actul adiţional la actul constitutiv al SC F.T. SRL a intrat în societate, ca unic asociat şi administrator.
Prin acelaşi act, denumirea societăţii a fost schimbată din SC F.T. SRL, în SC R.C.C. SRL Roman, iar societăţii i-a fost stabilit un nou domeniu principal de activitate - producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne.
La sugestia inculpatului G.I.F., inculpatul P.R. s-a adresat Agenţiei Imobiliare B., din municipiul Roman, în vederea închirierii unui imobil în care să fie stabilit sediul SC R.C.C. SRL, iar la data de 15 decembrie 2008, prin intermediul agenţiei imobiliare, a fost încheiat un contract de închiriere, prin care persoanele fizice I.I. şi I.F., prin mandatarul lor D.I., au închiriat SC R.C.C. SRL, un imobil constând într-un apartament cu două camere şi dependinţe, situat în municipiul Roman, str. S., judeţul Neamţ.
În vederea obţinerii instrumentelor financiare necesare în activitatea de inducere în eroare a potenţialelor părţi vătămate, inculpatul G.I.F. l-a trimis pe inculpatul P.R. la mai multe unităţi bancare din municipiul Roman, unde au fost deschise conturi ale SC R.C.C. SRL.
De la două dintre unităţile bancare - O. Bank şi Banca C.C. - inculpatul P.R. a luat câte un carnet de cecuri.
Totodată, inculpatul P.R. a achiziţionat un top facturier şi un top chitanţier personalizate, pe care, la solicitarea inculpatului G.I.F. le-a ştampilat, le-a semnat în alb şi le-a înmânat acestuia.
După cum rezultă din declaraţia inculpatului P.R., cele două carnete de cec au rămas în posesia sa, în toată perioada în care SC R.C.C. SRL a desfăşurat activităţi comerciale.
Principalul coordonator al tratativelor de iniţiere a unor relaţii comerciale de către inculpatul P.R. şi SC R.C.C. SRL Roman, a fost inculpatul G.I.F.
În derularea activităţii infracţionale stabilite, inculpatul G.I.F. a procedat la găsirea unui depozit frigorific, care să fie folosit la depozitarea cărnii de porc ce urma a fi achiziţionată de la potenţiale părţi vătămate, până la valorificarea mărfii.
În acest scop, inculpatul G.I.F. a luat legătura cu numitul H.R., administrator al SC R.M. SRL Roman, societate comercială care deţinea un depozit frigorific situat în municipiul Roman, str. M.J.
H.R., care îl cunoştea din vedere de mai mulţi ani pe inculpatul G.I.F., i-a comunicat acestuia că spaţiul este oferit spre închiriere persoanelor juridice sau fizice, sens în care inculpatul s-a arătat interesat de depozitul frigorific al SC R.M. SRL Roman şi, după câteva săptămâni, l-a contactat telefonic pe H.R., spunându-i că ar dori să vadă spaţiul respectiv.
Conform declaraţiei dată de H.R., la întâlnirea ce a avut loc la depozitul frigorific, inculpatul G.I. s-a prezentat însoţit de inculpaţii G.C. şi P.R.
Inculpatul G.I.F. i-a comunicat lui H.R. faptul că persoanele care-l însoţeau erau interesate de închiriere şi a plecat, lăsându-i pe inculpaţii G.C. şi P.R. să discute condiţiile concrete ale încheierii contractului.
După ce au luat cunoştinţă de condiţiile oferite de depozitul frigorific şi de cuantumul chiriei solicitate, inculpaţii G.C. şi P.R. au părăsit spaţiul, spunându-i administratorului SC R.M. SRL Roman, că-l vor contacta telefonic pentru încheierea contractului.
La data de 28 februarie 2009, inculpatul G.C. l-a contactat telefonic pe H.R., solicitându-i acestuia o întâlnire în vederea încheierii contractului. În aceeaşi zi, inculpaţii G.C. şi P.R. s-au deplasat la domiciliul lui H.R., unde i-au adus la cunoştinţă acestuia faptul că închirierea efectivă, urma a fi făcută de către SC R.C.C. SRL Roman, al cărei administrator era inculpatul P.R.
În aceste condiţii, între H.R., în calitate de reprezentat al SC R.M. SRL Roman, şi inculpatul P.R., în calitate de asociat unic şi administrator al SC R.C.C. SRL Roman, a fost încheiat contractul de închiriere din 28 februarie 2009, prin care a fost stabilită o chirie în valoare de 3.000 RON lunar, la care se adăuga contravaloarea utilităţilor.
Plata chiriei urma să se facă prin filă cec, ordin de plată sau numerar, la casieria locatorului, în termen de 5 zile de la emiterea de către SC R.M. SRL a facturii.
La data încheierii contractului, inculpatul P.R. a achitat în avans suma reprezentând contravaloarea chiriei pe jumătate de lună.
În relaţia stabilită cu SC R.M. SRL Roman, inculpatul a acţionat cu intenţia de inducere în eroare şi prejudiciere a societăţii, aspect care rezultă din plata rapidă şi integrală a primei chirii, cu scopul câştigării încrederii creditorului şi prejudicierii ulterioare.
Astfel, factura emisă SC R.M. SRL Roman pentru suma de 19.850 RON, a fost achitată integral printr-o filă cec emisă de inculpatul P.R. şi decontată total la data de 31 martie 2009.
La data de 20 aprilie 2009, SC R.M. SRL Roman a emis către SC R.C.C. SRL Roman, factura pentru suma de 13.500 RON, reprezentând contravaloarea chiriei şi a cheltuielilor pentru utilităţile datorate la momentul respectiv.
Factura a fost înmânată personal de H.R. inculpatului P.R., care a procedat imediat la completarea, semnarea şi emiterea filei cec nr. X, pentru suma de 13.500 RON.
La solicitarea inculpatului P.R., care a spus că în acel moment nu beneficia de resursele financiare necesare achitării facturii, H.R. a trecut ca dată a emiterii filei cec data de 30 aprilie 2009, în loc de 20 aprilie 2009, primind asigurări ferme de la inculpat că, după data de 30 aprilie 2009, în contul SC R.C.C. SRL va exista disponibilul necesar decontării integrale a filei cec.
La data de 30 aprilie 2009, H.R. a introdus spre decontare la bancă fila cec, care a fost refuzată la plată, pentru lipsă totală de disponibil în contul trăgătorului.
SC R.M. SRL Roman s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 13.500 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
Activitatea infracţională cea mai importantă desfăşurată de inculpaţii G.I.F. şi P.R., prin intermediul SC R.C.C. SRL, a constituit-o relaţia comercială cu partea vătămată SC M.C. SRL Turda.
Astfel, în cursul lunii februarie 2009, inculpatul G.I.F. a identificat un posibil furnizor de carne de porc, şi anume SC M.C. SRL Turda.
Inculpatul G.I.F., în prezenţa inculpatului P.R., l-a contactat telefonic pe martorul F.F.V., reprezentantul de vânzări al SC M.C. SRL Turda.
Inculpatul G.I. s-a recomandat telefonic ca fiind P.R., administrator al SC R.C.C. SRL Roman şi a solicitat livrarea unor cantităţi de carcasă de porc, la preţul practicat de societatea furnizoare, în baza unei comenzi telefonice.
După ce a prezentat această situaţie conducerii societăţii, F.F.V. i-a explicat inculpatului G.I.F., că între cele două societăţi comerciale poate exista o relaţie comercială, însă numai în condiţiile plăţii de către SC R.C.C. SRL Roman, către SC M.C. SRL Turda, a unei sume de bani cu titlu de avans.
Inculpatul G.I.F. a declarat că este de acord cu această condiţie, astfel că la data de 25 februarie 2009, i-a solicitat inculpatului P.R., în calitate de administrator al SC R.C.C. SRL, să vireze în contul SC M.C. SRL Turda, suma de 16.000 RON, cu titlu de avans.
După confirmarea plăţii, în ziua următoare, la data de 26 februarie 2009, la sediul SC M.C. SRL Turda s-au prezentat trei persoane, respectiv inculpatul G.I.F., inculpatul P.R. şi o a treia persoană, rămasă neidentificată.
Inculpatul G.I.F. s-a recomandat ca fiind P.R. şi a început cu reprezentanţii SC M.C. SRL Turda o discuţie legată de calitatea mărfii, condiţiile de livrare şi de plată şi alte aspecte de ordin tehnic.
Spre deosebire de alte situaţii, când l-a folosit pe inculpatul P.R. pentru a nu se expune direct, de această dată, inculpatul G.I.F. a preferat să discute direct cu reprezentanţii societăţii furnizoare, pentru că avea experienţă mare în domeniul comercializării produselor din carne şi, prin limbajul folosit, putea convinge pe reprezentanţii SC M.C. SRL Turda, că era profesionist şi serios.
Condiţiile de plată au fost stabilite de părţi în sensul ca la fiecare livrare de marfă, SC R.C.C. SRL Roman să emită o filă cec completată cu suma scrisă în factură, cu data emiterii din ziua respectivă, şi cu termen de plată legal la 10-15 zile.
Prima livrare a fost făcută la data de 26 februarie 2009, chiar data încheierii înţelegerii dintre părţi, inculpaţii achiziţionând marfă în valoare de 27.094,16 RON. Marfa a fost achitată integral, în acest mod societatea furnizoare căpătând încredere cu privire la bonitatea şi seriozitatea societăţii cumpărătoare.
În perioada imediat următoare, cuprinsă între 26 februarie 2009 - 30 aprilie 2009, au fost efectuate alte 12 livrări de carne de porc, în total, SC M.C. SRL Turda livrând către SC R.C.C. SRL Roman, marfă în valoare de 480.814,74 RON.
Pentru plata mărfii au fost emise de SC R.C.C. SRL Roman, un număr de 13 file cec, dintre care 6 au fost decontate, iar ultimele 7 au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în contul trăgătorului.
Din declaraţiile martorilor M.G., L.S.N. şi G.F., conducătorii auto angajaţi ai SC M.C. SRL Turda, rezultă că în momentul în care aceştia efectuau livrările de marfă comandate, erau întâmpinaţi de inculpatul P.R., care îi direcţiona pe rute ocolitoare către depozitul închiriat de la SC R.M. SRL Roman.
Inculpatul P.R. completa, semna şi emitea pe loc fila cec pentru suma stipulată în factura pe care o primea de la conducătorul auto, după care înmâna acestuia fila cec, pentru a fi dusă la sediul SC M.C. SRL Turda.
În activitatea infracţională, rolul inculpatului P.R. se oprea aici, marfa aflată în depozitul frigorific fiind ulterior vândută de inculpatul G.I.F. unor beneficiari aflaţi în special pe raza judeţelor Botoşani şi Bacău, preţul mărfii vândute fiind încasat de inculpat în numerar.
O parte din sumele de bani astfel obţinute erau folosite de inculpatul G.I.F. în activitatea de inducere în eroare a părţilor vătămate, în sensul că, în cadrul primelor relaţii comerciale pe care le avea cu acestea, exact în ziua în care fila cec urma a fi decontată, G.I.F. îi dădea lui P.R. suma exactă necesară plăţii acelei file cec, pentru ca P.R. să o depună în contul SC R.C.C. SRL.
Legăturile infracţionale dintre inculpaţi sunt relevate de faptul că, aşa cum rezultă din documentele găsite la percheziţia efectuată la sediul SC R.C.C. SRL şi la domiciliul inculpatului P.R., precum şi din depoziţia martorului M.D., o parte din marfa obţinută în mod fraudulos de inculpaţi de la părţile vătămate SC M.C. SRL Turda şi SC A.G.C. SRL Deva, a fost înstrăinată contra unor sume plătibile în numerar, către SC P.G. SA, aceeaşi societate care a beneficiat şi de o parte din marfa provenită de la partea vătămată SC D.C. SRL.
Prin activitatea infracţională desfăşurată, inculpaţii au cauzat părţii vătămate SC M.C. SRL Turda un prejudiciu total în sumă de 287.433,22 RON, bani cu care societatea s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la începutul lunii aprilie 2009, inculpatul P.R. singur, fără a mai beneficia de ajutorul direct al inculpaţilor G.I.F. şi G.C., a hotărât iniţierea unor relaţii comerciale cu SC A.G.C. SRL Deva, societate comercială care de asemenea desfăşura activitate în domeniul comercializării produselor din carne, cu intenţia directă de a induce în eroare şi a prejudicia această societate.
În acest scop, inculpatul P.R. l-a contactat telefonic pe martorul M.M.C., director zonal al SC A.G.C. SRL Deva pentru zona Bacău. Inculpatul i-a solicitat martorului să-i livreze o cantitate de carcasă porc.
Părţile au convenit să se întâlnească în perioada următoare pe raza municipiului Roman, pentru a discuta condiţiile de livrare, precum şi modalitatea de plată a mărfii.
După câteva zile, inculpatul P.R. s-a întâlnit cu martorul M.M.C. pe raza municipiului Roman, cu care a convenit detaliile relaţiilor comerciale şi pentru a-l asigura pe martor cu privire la seriozitatea sa, inculpatul P.R. i-a arătat depozitul frigorific pe care-l folosea, închiriat de la SC R.M. SRL Roman, părţile convenind ca plata mărfii ce urma a fi livrată, să fie făcută cu file cec.
În baza comenzii telefonice efectuată de inculpatul P.R., martorul M.M.C., împreună cu un delegat al societăţii, s-a deplasat cu un autovehicul în municipiul Roman, livrând SC R.C.C. SRL, cantitatea de 1.500 kg carcasă de porc. În aceeaşi împrejurare, inculpatul şi martorul au semnat contractul de vânzare-cumpărare din 06 aprilie 2009, iar inculpatul P.R. a emis o filă cec completată cu suma reprezentând preţul mărfii.
În perioada imediat următoare, înainte ca fila cec să fie decontată, inculpatul P.R. a avut mai multe discuţii telefonice cu martorul M.M.C., căruia i-a solicitat să efectueze livrări mai mari de marfă. Martorul a refuzat acest lucru, întrucât dorea să se convingă de seriozitatea partenerului de afaceri şi a aşteptat momentul decontării filei cec.
În momentul în care fila cec emisă de SC R.C.C. SRL Roman a fost încasată, SC A.G.C. SRL Deva a fost de acord să mai livreze o cantitate de marfă către inculpat.
În acest sens, la data de 30 aprilie 2009, inculpatul P.R. s-a deplasat la sediul punctului zonal Bacău al SC A.G.C. SRL Deva, de unde a achiziţionat o cantitate de carcasă de porc, în valoare de 13.391,45 RON, conform facturii. Pentru plata acestei facturi, inculpatul P.R. a completat şi emis pe loc fila cec nr. Y, pe care i-a înmânat-o martorului M.M.C.
La data de 06 mai 2009, fila cec a fost refuzată la plată pe motiv de indisponibil total în contul trăgătorului.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 13.500 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
Intenţia inculpaţilor de prejudiciere a părţilor vătămate SC M.C. SRL Turda şi SC A.G.C. SRL Deva, rezultă din faptul că aceştia au propus reprezentanţilor celor două societăţi, achiziţionarea unor produse din carne, acceptând fără să încerce o negociere, preţurile practicate de aceste două societăţi comerciale, creându-le astfel impresia de seriozitate şi de disponibilitate în derularea unor tranzacţii comerciale în condiţii profitabile pentru ambele părţi.
Fraudarea părţilor vătămate, pe care inculpaţii au urmărit-o de la început, rezultă indubitabil din împrejurarea că mărfurile achiziţionate au fost vândute rapid la preţuri foarte mici, neexistând nicio clipă intenţia derulării de către inculpaţi a unor relaţii comerciale corecte şi obţinerii unui profit din activitatea comercială desfăşurată,
Oferta de cumpărare la un preţ supraevaluat, cât şi achiziţia imediată fără negociere, au fost justificate prin intenţia inculpaţilor de a înstrăina imediat marfa achiziţionată altor beneficiari, la preţuri modice, cu plata în numerar a mărfii, în scopul obţinerii unor beneficii rapide.
Iniţial, pentru câştigarea încrederii reprezentanţilor societăţilor comerciale, primele livrări de marfă comandate au fost achitate de inculpaţi în mod corect şi rapid, pentru ca ulterior, cantităţile substanţiale de marfă luate, să nu mai fie achitate.
În cazul SC M.C. SRL Turda, inculpaţii G.I.F. şi P.R. au încercat să obţină scadenţe la plată mai mari, dar nu au reuşit acest lucru, întrucât reprezentanţii societăţii comerciale au insistat ca înţelegerea iniţială cu privire la plata facturilor prin file cec emise şi introduse spre decontare în termenul prevăzut de lege, să fie respectată.
Împotriva acestei sentinţe, în cadrul termenului legal, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Neamţ, inculpaţii persoane fizice şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti.
Curtea a stabilit termen pentru soluţionarea apelului la data de 23 august 2012, iar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei stării de arest a fixat termen la data de 24 iulie 2012, când prin încheiere a menţinut starea de arest a inculpatului D.C.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a apelantului inculpat se constată că în mod corect Curtea de Apel Bacău a apreciat ca legală şi temeinică această măsură.
La dosar există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză cumulativ în sensul că în cauză inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în condiţiile în care acest pericol rezultă din natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările în care faptele au fost comise, scopul urmărit, valorile sociale lezate, etc.
Referitor la gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că infracţiunile de natură economică prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, vătămând valori ocrotite de legea penală, respectiv cele privind încrederea publică în derularea afacerilor economice, cele privind respectarea disciplinei financiare şi contribuţiile la buget.
Pericolul social concret deosebit al acestor fapte, rezultă din modul cum a fost concepută şi executată activitatea infracţională precum şi din valoarea deosebit de mare a prejudiciului cauzat atât prin infracţiunea continuată de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cât şi bugetului de stat prin infracţiunea de evaziune fiscală.
Se impune a se arăta că prin încheierea nr. 13/U din 28 aprilie 2009, a Tribunalului Neamţ, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.C., pentru o perioadă de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 12/U din 28 aprilie 2009.
Prin decizia penală nr. 141 din 26 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 4731.1/103/2010, s-a admis recursul declarat de inculpatul D.C., iar în baza art. 139 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D.C., cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Pe durata acestei măsurii preventive, inculpatul a fost obligat să se supună supravegherii exercitată de Poliţia municipiului Roman, judeţul Neamţ.
În baza art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori era chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţa de judecată;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu comunice între ei coinculpaţii sau cu inculpatul G.I.F., să nu se apropie de martori, de experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
f) să nu desfăşoare activităţile în exercitarea cărora au săvârşit faptele.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 145 alin. (21) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea copiei certificată a încheieri pronunţată, inculpatului, Poliţiei municipiul Roman, judeţul Neamţ, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Jandarmeriei, Poliţiei Comunitare, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care-i reveneau inculpatului.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu figura arestat în altă cauză.
Pe parcursul judecării cauzei, respectiv la data de 25 octombrie 2011, Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Bacău, a făcut cunoscut Tribunalului Neamţ că inculpatul D.C. nu s-a mai prezentat la poliţie pentru supraveghere, conform graficului de supraveghere întocmit de Postul de Poliţie al comunei G., judeţul Neamţ, astfel încât urmează să se aprecieze dacă se impune înlocuirea măsurii de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.
Din adresa din 18 octombrie 2011 a I.P.J. Neamţ - Secţia nr. 7 de Poliţie Rurală Roman, anexată la adresa Curţii de Apel Bacău, rezultă că la data de 14 octombrie 2011, inculpatul D.C. nu s-a prezentat la Postul de Poliţie al comunei G., conform graficului de supraveghere întocmit, iar din verificările efectuate s-a stabilit că în jurul datei de 07 octombrie 2011, acesta a plecat în Spania.
Din această situaţie rezultă în mod evident reaua credinţă a încălcat dispoziţiile art. 145 alin. (2) C. proc. pen. deşi i s-a atras expres atenţia asupra acestui text prin dispozitivul deciziei, s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.
În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea şi desigur menţinerea acestei măsuri luată faţă de un inculpat suspectat că a săvârşit o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acuzatul odată pus în libertate să împiedice aplicarea justiţiei, riscul să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.
În raport de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite două dintre aceste condiţii respectiv pericolul ca acuzatul să fugă şi să se sustragă de la judecată şi de la eventuala executare a pedepsei şi pericolul ca inculpatul odată pus în libertate să tulbure grav ordinea publică.
Detenţia inculpatului este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat necesitatea detenţiei raportat la infracţiunile presupus a fi săvârşite de inculpat şi totodată de proporţionalitatea detenţiei raportat la alte măsuri.
Se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în această fază a procesului penal ar genera o stare de insecuritate socială prezentând un pericol concret, real şi actual pentru ordinea publică şi că prin operaţiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinat prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia adoptată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 23 august 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 4731/103/2009*.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2479/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2683/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
---|