ICCJ. Decizia nr. 2506/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2506/2012
Dosar nr. 74910/3/2011/a4
Şedinţa publică din 3 august 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchet, inculpata S.(T.)M. şi partea civilă P.T. împotriva sentinţei penale nr. 295 din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest preventiv a inculpatei.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că se impune menţinerea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpată, constatând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi impun în continuare privarea de libertate.
În acest sens s-a reţinut că inculpata apelantă a fost trimisă în judecată şi condamnată de prima instanţă la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Instanţa a reţinut că în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, reţinându-se în acest sens, probele administrate până în prezent şi pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanţă.
De asemenea, a apreciat că sunt îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei, modalitatea concretă de săvârşire (prin inducerea în eroare a părţilor vătămate, profitând de relaţiile de prietenie sau de rudenie cu acestea, aspect ce a amplificat gradul de încredere al părţilor vătămate în acţiunile sale), frecvenţa şi rezonanţa negativă a faptelor de acest gen, numărul părţilor vătămate, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei. Sub acest aspect, s-a reţinut că, deşi are doar 31 de ani, inculpata a mai fost condamnată anterior pentru o faptă de acelaşi gen, fiind cunoscută cu antecedente penale, dând astfel dovadă de perseverenţă infracţională, aspecte ce justifică suspiciunea reiterării activităţilor de acelaşi gen, în cazul lăsării în libertate.
Totodată, instanţa a avut în vedere că faţă de inculpată a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în primă instanţă, context în care menţinerea stării de arest se impune şi în acord cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din CEDO.
Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că pentru o mai bună desfăşurare a procesului penal se impune menţinerea inculpatei în stare de arest preventiv, sens în care, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a acesteia.
Împotriva încheierii instanţei de apel, inculpata S.(T.)M. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpată, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi corespunzător motivată cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatei şi care impun în continuare menţinerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că indiciile temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, au fost confirmate de probele administrate în cauză şi hotărârea de condamnare în primă instanţă.
Totodată, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatei în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de înşelăciune, în formă continuată, reflectat de modalitatea în care s-a reţinut săvârşirea acesteia şi prejudiciul foarte mare, lăsarea inculpatei în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului şi de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, precum şi datele privind persoana inculpatei relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Deşi inculpata a susţinut că natura litigiului este una comercială, probele arată că a indus în eroare părţile civile (inculpata nu a probat desfăşurarea unor activităţi comerciale licite în legătură cu acte de comerţ de natura celor în contextul cărora a indus în eroare părţile vătămate). De asemenea, inculpata a încheiat contracte vizând achiziţionarea aceluiaşi imobil în beneficiul a două persoane distincte, părţi vătămate în prezenta cauză.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatei în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acesteia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatei S.(T.)M. nu poate fi atins în cauză prin punerea acesteia în libertate, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.(T.)M. împotriva încheierii din 19 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 74910/3/2011 (1689/2012), cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.(T.)M. împotriva încheierii din 19 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 74910/3/2011 (1689/2012).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2505/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2507/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
