ICCJ. Decizia nr. 2504/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2504/2012
Dosar nr. 3231/101/2012/a3
Şedinţa publică din 3 august 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 26 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr.3231/101/2012, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului C.A.F. în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.A.F., instanţa a apreciat că se impune menţinerea acestei măsuri.
Prin încheierea nr. 12 din 08 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 2403/101/2012, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.A.F. pentru o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de 08 martie 2012, până la data de 05 aprilie 2012, inclusiv, încheiere ce a rămas definitivă prin încheierea nr. 62 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 2403/101/2012/a1.
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul C.A.F. în data de 28 februarie 2012, în jurul orei 16,30, prin constrângere şi profitând de vârsta fragedă a minorei R.M.O. (de 11 ani), a întreţinut relaţii sexuale orale cu aceasta în incinta magazinului aparţinând SC L.M.C. SRL, din municipiul Orşova, unde acesta lucrează ca vânzător, dându-i apoi minorei suma de 10 lei şi ameninţând-o cu moartea, în situaţia în care va dezvălui cele întâmplate.
Măsura a fost prelungită şi menţinută iar prin sentinţa penală nr. 119 din 13 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, inculpatul C.A.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripţie a executării pedepsei principale şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
Analizând întreg materialul probator aflat la dosar, Curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare probe că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare.
De altfel, de la data când s-a verificat ultima dată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, nu au intervenit elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru este trimis în judecată inculpatul, valorile sociale pretins a fi încălcate, este justificată ideea că dacă, inculpatul s-ar afla în libertate, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, nu trebuie ignorat nici efectul asupra opiniei publice, care reclamă o reacţie promptă din partea autorităţilor, care prin măsurile luate trebuie să diminueze şi chiar să stopeze astfel de fapte.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că s-au respectat drepturile inculpatului prevăzute de Codul de Procedură Penală şi de art. 5 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă ţinând cont de dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.A.F., urmând ca în baza art. 139 C. proc. pen., să respingă cererea inculpatului privind înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Împotriva încheierii primei instanţe, inculpatul C.A.F. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, rejudecând, pe fond, revocarea măsuri arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală, temeinică şi corespunzător motivată cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului şi care impun în continuare menţinerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de viol, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului şi de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Totodată, natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Împrejurarea invocată de apărare, în sensul că declaraţiile unor martori minori sunt oscilante şi că partea vătămată nu ar fi povestit nimic mamei sale, nu este în măsură a determina o schimbare a temeiurilor reţinute la luarea măsurii. Sub acest aspect, Curtea reţine că hotărârea de condamnare a inculpatului în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului C.A.F. neputând fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 3231/101/2012, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 3231/101/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2503/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2505/2012. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
