ICCJ. Decizia nr. 26/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 26/2012
Dosar nr. 9460/1/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1712 din 5 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 7018/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul L.A. împotriva încheierii nr. 751 din 29 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, în Dosarul nr. 1738/1/2010, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 751 din 29 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul L.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 15323/301/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva acestei încheieri, contestatorul L.A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa nr. 1712 din 5 noiembrie 2010, pronunțată de secţia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, în cauză, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de strămutare nu a fost soluţionată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanţă de recurs, ci ca instanţă de fond, astfel încât aceasta nu priveşte o hotărâre penală definitivă pronunţată în recurs.
Împotriva acestei sentinţe, contestatorul L.A. a declarat recurs.
La termenul din 30 ianuarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac.
Examinând recursul declarat de contestator, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Din economia dispoziţiilor art. 392 din C. proc. pen., referitoare la procedura de judecare a contestaţiei în anulare, rezultă că hotărârea pronunţată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d), „Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă”, cu condiţia prevăzută de art. 392 alin. (4), ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel.
Pe de altă parte dispoziţiile art. 3851 din C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Având în vedere modul în care legea reglementează exercitarea căilor de atac cu privire la hotărârile judecătoreşti şi faţă de dispoziţiile art. 392 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd posibilitatea atacării cu recurs a unor hotărâri date în rezolvarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că decizia atacată este pronunțată de o instanță care a fost investită să soluționeze o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată în fond (având ca obiect o cerere de strămutare), iar nu în calea de atac a recursului.
Rezultă, aşadar, că recursul declarat de contestator, cu care a fost sesizat Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este exercitat împotriva unei hotărâri definitive care nu este supusă acestei căi de atac, în condiţiile art. 3851 din C. proc. pen., cu referire la art. 392 alin. (4) din acelaşi Cod.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepţiei, criticile formulate de recurentul contestator, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul L.A.
Conform art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul L.A. împotriva sentinţei nr. 1712 din 5 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7018/1/2010.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 27/2012. Penal → |
|---|
