ICCJ. Decizia nr. 2611/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2611/2012
Dosar nr. 2145/87/2010
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 19 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.I., la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) ani.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a descontopit pedepsele aplicate faţă de acelaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă în:
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi le-a repus în individualitatea lor.
A menţinut revocarea liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 13/2007 a Judecătoriei Zimnicea, pentru restul de pedeapsă neexecutat de 880 zile, din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului P.I. prin sentinţa penală nr. 303/2001 a Judecătoriei Zimnicea.
A contopit pedepsele de 1 an, 1 an şi 3 luni, 2 ani închisoare precum şi restul de pedeapsă neexecutat, de 880 zile, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 1 iulie 2010 la zi şi, în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a acestuia.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpat suma de 5000 euro, reprezentând suma de bani deţinută ilicit prin infracţiune.
În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea copiei înscrisului falsificat, respectiv copie C.I., seria AA nr. XX emisă de SPCLEP Alexandria pe numele P.F.A.
A respins ca nefondată cererea părţii vătămate de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000 RON, din care 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală pentru asistenţa juridică asigurată părţii vătămate minore.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul P.I., în vârstă de 40 ani este recidivist, în condiţiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de pedeapsa rezultantă de 880 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Zimnicea pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunii prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 293 alin. (1) C. pen.
Potrivit cazierului judiciar aflat la dosar, inculpatul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 303/2001 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă şi în raport de care a fost arestat la 6 august 2001 până la 8 martie 2005, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 880 zile.
În cursul cercetărilor penale efectuate în Dosarul nr. 1083/2006 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Zimnicea inculpatul a plecat din România în Spania, fără a mai reveni, de teamă (potrivit declaraţiei sale) de a nu fi încarcerat pentru executarea pedepsei de 880 zile închisoare.
În cursul lunii martie 2008 partea vătămată P.A.F., în vârstă de 15 ani la acea dată, a fost sunată de pe telefonul mobil al inculpatului P.I., de către martora V.V.I., prietena ei, care se afla în Spania şi care i-a cerut să vină şi ea acolo pentru a câştiga bani din îngrijirea unor copii, aparţinând unor familii de români, aflaţi, de asemenea, în Spania.
Deşi iniţial partea vătămată a refuzat cererea martorei, la câteva zile, aceasta a revenit asupra deciziei, sunând la numărul de telefon folosit de martora V.V.
De precizat este faptul că partea vătămată a cunoscut de la martoră că numărul de telefon respectiv nu aparţine acesteia ci inculpatului P.I., cu care a şi stabilit detaliile plecării în Spania.
Astfel, potrivit probatoriului, inculpatul i-a spus telefonic părţii vătămate că o poate ajuta să ajungă în Spania, indicându-i în acest sens pe martorul P.M.G., care o putea transporta cu maşina până în Spania, i-a promis că o va angaja ca bonă la o familie de români şi că îi va asigura cazarea.
În împrejurările de mai sus partea vătămată i-a adus la cunoştinţă inculpatului că este minoră şi nu are paşaport însă răspunsul acestuia a fost în sensul că acest fapt nu constituie o problemă. I-a indicat părţii vătămate să îşi ia asupra sa actele de stare civilă, respectiv certificatul de naştere şi cartea de identitate, lucru pe care aceasta l-a şi făcut.
Întrucât partea vătămată avea o situaţie financiară precară, locuind cu bunica paternă şi tatăl său într-un imobil din comuna Ţ., fiind lipsită de nesupravegherea mamei, a acceptat oferta inculpatului.
În baza înţelegerii avute cu inculpatul la data de 9 aprilie 2008 minora s-a întâlnit în Alexandria cu martorul P.M.G., după ce în prealabil inculpatul a luat legătura cu acesta, convenind, în schimbul unei sume de bani, să o transporte pe minoră în Spania, şi cu autoturismul marca M., condus de martor, s-au deplasat în Spania, prin punctul vamal de la graniţa cu Ungaria, partea vătămată având asupra sa doar actele de stare civilă la care s-a făcut referire mai sus, respectiv certificatul de naştere şi cartea de identitate.
În Spania, în localitatea M., partea vătămată a fost aşteptată de inculpat şi condusă într-un imobil în care acesta locuia împreună cu alte persoane, printre care şi numita T.V., de 21 ani, domiciliată în judeţul Satu Mare, plecată din România în Spania din anul 2007 şi care se prostitua într-un club din Madrid, pentru inculpat.
Deşi inculpatul a negat implicarea sa în transportul părţii vătămate în Spania, apărarea sa a fost contrazisă atât de declaraţiile părţii vătămate, cât şi cele ale martorului P.M.G. (dosar instanţă).
La momentul în care partea vătămată a ajuns în imobilul în care locuia inculpatul, martorul P.M.G. a predat acestuia cartea de identitate a părţii vătămate, acest document rămânând în permanenţă, pe perioada şederii victimei în Spania, la inculpat.
Pentru a da aparenţă că o ajută pe partea vătămată, inculpatul a dus-o pe aceasta să lucreze la o familie de români, pe nume P.Ir. unde partea vătămată a îngrijit de 2 copii minori, timp de 2-3 zile.
După acest interval de timp inculpatul i-a impus părţii vătămate să practice prostituţia pentru el, spunându-i că trebuie să recupereze în acest fel sumele de bani cheltuite cu transportul şi cazarea acesteia.
Deşi partea vătămată a acceptat cererea inculpatului, astfel cum rezultă din declaraţia acesteia, o asemenea împrejurare nu înlătură răspunderea inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 modificată, întrucât potrivit art. 16 din aceeaşi lege, consimţământul persoanei în scopul exploatării sale, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
Cum partea vătămată era minoră şi nu putea avea astfel acces în cluburile de noapte, inculpatul, prin folosirea unei aparaturi performante, i-a falsificat cartea de identitate a acesteia, având seria AA nr. YY, prin modificarea anului naşterii din 1992 în 1989, minora primind o xerocopie pentru a se legitima la club.
Deşi minora a indicat pe martorul B.M.P. ca fiind cel împreună cu care inculpatul i-a falsificat cartea de identitate, acest lucru nu a fost probat în mod neechivoc, martorul negând afirmaţia victimei.
După ce victima a practicat prostituţia pentru inculpat, timp de 3 săptămâni la un club din Marcena, acesta motivându-i minorei că există alte cluburi în care se câştigă mai bine, a dus-o pe aceasta în acelaşi scop într-un club de noapte din Valencia.
Din probatoriu - declaraţii parte vătămată, declaraţii martori V.V., U.M., S A.A., B.F. rezultă în mod net că inculpatul s-a ocupat de plasarea părţii vătămate P.F.A. în cluburi pentru practicarea prostituţiei şi deţinerii de foloase materiale, iniţial plasând-o pe aceasta pentru o perioadă de 3 săptămâni într-un club din Marcena, situat la ieşirea din localitate, unde minora era dusă împreună cu numita T., de luni până sâmbătă, după care acesta o aducea în imobilul său.
Potrivit declaraţiei minorei coroborată cu depoziţiile martorilor, sumele de bani obţinute de minoră pentru practicarea prostituţiei ajungeau la inculpat, prin intermediul numitei T. şi acestea se ridică la 5.000 euro.
Faptul că victima era mutată în mai multe localităţi rezultă şi din declaraţia martorului S.A.A., cu care aceasta reuşea să comunice telefonic, prin intermediul SMS-ului şi căruia i-a spus că inculpatul „o mută dintr-o localitate în alta”(declaraţie martor).
Din clubul de noapte din Valencia partea vătămată a reuşit să ia legătura cu martorul S.A.A., cerându-i acestuia să se deplaseze în Spania pentru a o ajuta să scape de inculpat, lucru pe care martorul l-a şi făcut.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală, la data de 22 mai 2008 martorul S.A.A. s-a deplasat în Spania - Madrid întâlnindu-se cu partea vătămată, după ce aceasta a fugit în prealabil din clubul de noapte din localitatea Valencia, în autogara M.A. din Madrid iar următoarea zi, la 23 mai 2008, s-au prezentat împreună la ambasada României din Madrid, care a procedat la identificarea minorei şi returnarea acesteia în România la data de 26 iulie 2008.
Având în vedere situaţia de fapt expusă, tribunalul a apreciat că, faptele inculpatului constând în aceea că, în cursul lunilor martie - aprilie 2008, a recrutat-o, a asigurat transportul precum şi cazarea în Spania a părţii vătămate P.F.A., minoră în vârstă de 15 ani, prin înşelăciune, respectiv prin promisiunea unui loc de muncă decent dar şi profitând de incapacitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, pentru a o determina să practice prostituţia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.
Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada enunţată mai sus, a falsificat cartea de identitate a minorei, prin modificarea anului naşterii din 1992 în 1989, cu ajutorul unei aparaturi speciale, în aşa fel încât victima să poată dovedi în mod mincinos că are vârsta de peste 18 ani şi în acest mod să i se permită accesul în cluburi de noapte din Spania întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
Faptele penale evidenţiate au fost comise de inculpat în condiţiile concursului de infracţiuni, aşa încât s-au reţinut la încadrarea juridică a acestora prevederile art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.I. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni şi, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 141 din 10 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
S-a reţinut că probele administrate în cauză, în ambele faze ale procesului, fond şi apel, respectiv declaraţia părţii vătămate coroborată cu declaraţiile martorilor, inclusiv a martorilor audiaţi în apel V.V.N. şi U.V.M. dovedesc fără dubiu vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a apreciat că nu se impune redozarea acesteia, în raport de gradul de pericol social al faptelor şi starea de recidivă a inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.I., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen. A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, respectiv audierea a doi martori, cerere ce i-a fost respinsă în apel şi cu care şi-ar putea dovedi nevinovăţia.
În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte primul caz de casare invocat de inculpat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe nu este fondată.
Pentru a se reţine incidenţa art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. este necesar ca instanţa să nu se fi pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Inculpatul nu susţine că instanţa nu s-a pronunţat pe o cerere de probatorii formulată în apărarea sa, ci invocă faptul că a solicitat audierea a doi martori, cerere pe care instanţa i-a respins-o. În memoriul scris, depus la dosar, s-ar părea, deşi nu o arată explicit, că cei doi martori sunt P.V. şi V.T.
Afirmaţia inculpatului nu este corectă, întrucât în apel, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 8 septembrie 2011, apărarea acestuia a solicitat reaudierea a patru martori, ce au fost audiaţi la instanţa de fond, respectiv martorii V.V.I., U.V.M., S.A.A. şi P.M.G.
Această cerere i-a fost admisă, iar proba testimonială solicitată a şi fost administrată în apel, toţi cei patru martori fiind audiaţi.
Mai mult decât atât, în apel a fost reaudiată şi partea vătămată, iar inculpatului i s-a mai admis prelungirea probei testimoniale cu încă un martor, P.E., acordându-se mai multe termene pentru aducerea acesteia în instanţă, probă la care chiar inculpatul a renunţat, dat fiind imposibilitatea de prezentare a martorei, care locuieşte în Spania.
În aceste condiţii, critica inculpatului sub acest aspect se dovedeşte a fi nefondată, iar o prelungire a probatoriului nici nu se justifică, dat fiind că există suficient material probatoriu administrat care a condus la pronunţarea hotărârii în cauză.
Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu este susţinut în cauză, solicitarea inculpatului de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. fiind contrazisă de probele administrate şi care au format convingerea instanţelor că inculpatul este autorul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Martorii audiaţi în faza de judecată a apelului, respectiv V.V.N. şi U.V.M. nu au confirmat această susţinere a inculpatului.
Astfel, martorul P.M.G. a susţinut că nu-şi aminteşte dacă după trecerea frontierei în Spania i-a dat actul de identitate părţii vătămate sau „dacă a rămas pe masă”.
Martorul a mai susţinut că nu avea cunoştinţă despre împrejurarea că partea vătămată ar fi fost minoră şi că nu s-a întâlnit cu aceasta la şcoală.
Martorul U.V.M., audiat fiind a arătat: „nu ştiu dacă P.I. m-a întrebat de vreun act fals, m-a întrebat despre buletinul părţii vătămate”.
În schimb, partea vătămată P.F.A. a declarat în faţa instanţei de apel că i-a adus la cunoştinţă lui P.M., în momentul când a venit la şcoală, că este minoră.
De asemenea a susţinut că în Spania inculpatul P.I. a dus-o într-un club să se prostitueze, arătând totodată că „patroana şi-a dat seama că sunt minoră şi m-a trimis acasă”. După aceasta m-a dus la alt club unde avea o cunoştinţă, o unguroaică care se prostitua. Ne-am mutat ulterior în Valencia unde a vorbit cu un bodyguard M. dacă mă primeşte în club, dar au spus că sunt prea mică de înălţime. A reuşit să ducă actele la un alt club, în apropierea de Valencia. La acest club am mers împreună cu P.I. şi cu T. La primul club a luat banii T, iar la al doilea club P. La ultimul club i-am spus patroanei că sunt minoră şi mi-a spus să nu merg la poliţie că-i fac probleme. Mi-a dat o sumă de bani să am de drum şi i-a spus soţului ei să mă ducă la gară”.
Potrivit depoziţiei părţii vătămate, inculpatul P.I. i-a falsificat actul de identitate, dând foc actelor originale.
În acest context, apărarea inculpatului P.I. în sensul că există dubii cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., este cu totul nefondată.
Înalta Curte mai constată, de asemenea, că nici motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat în subsidiar nu poate fi primit.
Instanţele au respectat criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedeapsa aplicată inculpatului corespunde gradului de pericol social ridicat al faptelor comise, circumstanţelor reale în care acestea s-au produs, dar şi circumstanţelor personale ale inculpatului, recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., care s-a sustras cercetărilor penale şi a avut un comportament nesincer pe parcursul procesului penal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 141 din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2010 la 29 august 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2614/2012. Penal → |
|---|
