ICCJ. Decizia nr. 2624/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2624/2012
Dosar nr. 6448/2/2012
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6448/2/2012 (nr. vechi 2657/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
A constatat că în principiu, cererea este admisibilă, întrunind condiţiile de formă dar nu este întemeiată pe fond.
S-a arătat în esenţă, că, faţă de natura şi gravitatea faptelor imputate, respectiv iniţierea şi organizarea unui grup infracţional profilat pe comiterea unor infracţiuni în domeniul economic, perioada în care a acţionat, amploarea activităţii infracţionale şi consecinţele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului, nu se impune punerea în libertate a inculpatului.
De asemenea, prima instanţă a constatat că nu a fost depăşită durata judecăţii şi a arestării preventive, inculpatul fiind arestat de 1 lună de zile, în condiţiile în care cauza este complexă prin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reţinut şi numărul persoanelor implicate.
S-a mai reţinut că nu se impune admiterea cererii cu atât mai mult cu cât prin soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la datele de 13 iulie 2012 (încheierea nr. 2425 Dosar nr. 5554/2/2012) şi, respectiv la 3 august 2012 (încheierea nr. 2511 – Dosar nr. 6195/2/2012), au fost respinse ca nefondate recursurile inculpaţilor împotriva încheierii de şedinţă din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor şi împotriva încheierii de şedinţă din 1 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că cel puţin la acest moment procesual admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică din raţiuni ce ţin atât de prezervarea interesului public cât şi de buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind această instanţă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu însă în ceea ce priveşte fondul cererii s-a apreciat că nu sunt motive care să justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului.
Se constată că inculpatul B.M. a fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012, reţinându-se că a fost implicat în activităţile grupului infracţional organizat şi coordonat de numiţii N.R., G.G., J.A.F., C.D. şi M.O.I., iniţiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantităţi de motorină, comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăţi comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecţie reprezentat de foşti factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F., „locotenentul” coordonatorului grupului, fiind N.R. Prin intermediul inculpatului B.M. se menţinea legătura între diferitele paliere ale grupului infracţional, în vederea evitării unor contacte directe între acestea.
Temeiul arestării preventive l-a constituit dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind apoi prelungită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de control judiciar.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., se poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar atunci când infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depăşeşte 18 ani.
Totodată, liberarea provizorie sub control judiciar nu are un caracter obligatoriu, neacordându-se în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă şi, de asemenea, dacă există indicii că inculpatul ar putea săvârşi alte infracţiuni.
În speţă, chiar dacă prima instanţă a constatat că în principiu cererea este admisibilă, întrunind condiţiile de formă, pe de altă parte există şi temerea bazată pe gravitatea faptelor ce i se impută inculpatului, că persoana acestuia nu oferă suficiente garanţii că odată pus în libertate nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau influenţarea acelor probe ce urmează a fi administrate în cauză.
În cauză, cercetarea penală este în derulare continuându-se administrarea probatoriilor, cauza fiind una complexă prin numărul persoanelor implicate, natura infracţiunilor cercetare, numărul martorilor ce se impun a fi audiaţi, perioada infracţională şi nu în ultimul rând valoarea prejudiciului ce se conturează a fi creat statului.
Având în vedere natura şi gravitatea faptelor, respectiv iniţierea şi organizarea unui grup infracţional organizat profilat pe comiterea unor infracţiuni în domeniul economic, perioada în care a acţionat, amploarea activităţii infracţionale şi consecinţele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului justifică pe deplin soluţia instanţei de fond că nu se impune punerea în libertate a inculpatului, deoarece interesul general al prezervării ordinii publice primează celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a fi însă afectat dreptul recunoscut prin art. 52 C. proc. pen.
Nu a fost depăşită durata judecăţii şi a arestării preventive, raportat la gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reţinut şi numărul persoanelor implicate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, motivele care au determinat arestarea preventivă, întemeiate pe art. 148 lit. f) C. proc. pen., menţinându-se în continuare.
Eventualele obligaţii ce ar putea fi impuse inculpatului în cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 6448/2/2012 (2657/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2614/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2626/2012. Penal → |
|---|
