ICCJ. Decizia nr. 262/2012. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 262/2012
Dosar nr. 5698/99/2011
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 286 din 31 mai 2011 pronunţată de Judecătoriei Iaşi, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul C.V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 08 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi."
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Revizuentul C.V.M. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 44 din 08 martie 1999 a Tribunalului Militar Iaşi, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi vătămare corporală gravă.
În motivarea cererii revizuentul a invocat nevinovăţia sa, precum şi faptul că instanţa nu a avut cunoştinţă de faptele comise de M.V. şi M.V.V., şi de conflictul dintre aceştia şi C.P.; în al doilea rând în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen., raportat la concluziile raportului de expertiză medico-legală; la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate nu au fost avute în vedere circumstanţele atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa a constatat că la baza prezentei cereri de revizuire nu s-a relevat existenţa nici uneia dintre cele cinci situaţii de revizuire invocate, împrejurările arătate de către revizuent în susţinerea cererii vizând aspecte ce puteau fi invocate doar cu prilejul controlului judecătoresc efectuat ca urmare a exercitării căilor ordinare de atac, în limitele aspectului devolutiv recunoscut de lege acestor instanţe.
Rejudecarea dosarului nu poate avea loc decât în situaţiile prevăzute expres de lege, iar susţinerile revizuentului nu se încadrează în nici una din aceste situaţii. În această etapă, a verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitatea în principiu, instanţa este datoare să verifice dacă noile fapte şi împrejurări invocate sunt de natură să pună la îndoială faptele reţinute prin hotărârea definitivă, urmând ca în a doua etapă să se deschidă procedura de rejudecare a cauzei în fond.
Împotriva sentinţei revizuentul a declarat, în termen legal, apel prin care a arătat că instanţele militare nu au avut cunoştinţă de faptele de furt şi ultraj comise de M.V. şi M.V.V., aceste fapte nu se regăsesc în rechizitoriu şi nici în hotărârile instanţelor militare. A mai susţinut că încadrarea juridică dată faptei de vătămare corporală a fost făcută abuziv, fără temei legal şi nesusţinută de probe.
Prin Decizia penală nr. 138 din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul C.V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 286 din 31 mai 2011 a Tribunalului Iaşi, care a fost menţinută.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În mod corect instanţa de fond a arătat în motivarea sentinţei, că dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. prevăd limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale şi anume, revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Motivele invocate de revizuentul-condamnat nu se circumscriu acestor cazuri prevăzute de textul de lege amintit.
În atare condiţii prima instanţă, corect şi legal, a constatat ca inadmisibilă în principiu cererea revizuentului şi a respins-o.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că, încadrarea juridică a infracţiunii de vătămare corporală a fost făcută în mod abuziv şi fără temei legal şi fără a fi susţinută de probe.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză şi a conţinutului hotărârilor pronunţate (Sentinţă fond/Decizie apel), rezultă fără nici un echivoc că instanţa a avut cunoştinţă de existenţa conflictului dintre M.V., toate aspectele invocate au fost invocate la toate instanţele de control judiciar. în al doilea rând, în ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică dispusă de instanţă, toate nemulţumirile revizuentului precum şi aspectele invocate au fost analizate de către instanţa de control, în faţa căreia s-au invocat aceste aspecte.
În acest context faptic - indiscutabil probat în cauză de copiile actelor depuse de către revizuent, pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cererii se regăsesc în dosarul de fond, deci au fost avute în vedere la soluţionarea fondului şi a căilor de atac, nici unul nefiind act nou, necunoscut de către instanţe.
Rejudecarea dosarului nu poate avea loc decât în situaţiile prevăzute expres de lege, iar susţinerile revizuentului nu se încadrează în nici una din aceste situaţii.
De altfel, în mod corect instanţele anterioare au motivat că rejudecarea unui dosar nu poate avea loc decât în situaţiile prevăzute expres de lege şi că susţinerile revizuentului nu se încadrează în nici una din aceste situaţii.
Aşa fiind faţă de cele ce preced, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, iar revizuentul C.V.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 138 din 08 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2245/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
