ICCJ. Decizia nr. 2706/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2706/2012
Dosar nr. 31297/3/2010
Şedinţa publică din 7 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 388 din 03 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul disp. art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, coroborat cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul K.L.V. la câte o pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 254 alin. (1), (2) C. pen., a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen.
În baza art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea către martorul F.O. a sumei de 7.000 RON.
S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse în data de 24 iunie 2010 prin ordonanţele D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti în vederea restituirii către martor a sumei sus-menţionate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la câte 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La sediul SC D.S. SRL Bucureşti a fost trimisă invitaţia emisă de către K.L.V. şi G.F., comisari în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti.
Conform actului, în data de 13 mai 2010, era necesară deplasarea reprezentantului firmei la sediul Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti cu diferite documente ale societăţii.
Pe invitaţie erau înscrise două numere de telefon mobil.
Nefiind posibilă deplasarea în acea zi cu documentele solicitate şi în urma consultării telefonice cu unul dintre comisari, s-a stabilit ca întâlnirea să aibă loc la 17 mai 2010, dată la care F.O., administratorul SC D.S. SRL Bucureşti, s-a deplasat la sediul Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, fiind însoţit de C.D., contabila firmei.
După consultarea documentelor puse la dispoziţie, K.L.V. şi G.F. şi-au exprimat dorinţa de a verifica şi alte acte, astfel că au decis să continue controlul a doua zi la sediul societăţii comerciale.
În data de 18 mai 2010, în jurul orei 13.00, K.L.V. şi G.F. s-au prezentat la sediul firmei şi au procedat la verificarea unor documente financiar-contabile, în prezenţa administratorului F.O., contabilei C.D. şi a directorului economic M.A. La diferite intervale de timp a fost de faţă şi angajata firmei Ş.C.V. pentru a prezenta documente solicitate de către organele de control.
În timpul verificărilor efectuate, K.L.V. şi G.F. au făcut aprecieri laudative la adresa clădirii ce reprezenta sediul firmei.
Cei doi au precizat că au constatat anumite nereguli în actele contabile şi i-au întrebat, în mod repetat, pe cei prezenţi, „nu-i aşa că nimeni nu e perfect”, subliniind în acest fel imposibilitatea de a nu găsi vreo încălcare a dispoziţiilor legale cu ocazia controlului.
După o perioadă de timp, comisarii Gărzii Financiare au afirmat că nu mai era necesară prezenţa contabilei şi a directorului economic, cei doi rămânând în încăpere cu administratorul societăţii comerciale.
Inculpaţii K.L.V. şi G.F. i-au spus denunţătorului F.O. că pentru neregulile constatate riscă două amenzi între 10.000 şi 25.000 RON, respectiv între 5.000 şi 10.000 RON.
La cererea comisarilor, administratorul societăţii a întocmit o notă explicativă.
F.O. a încercat să-i convingă pe cei doi comisari să aplice firmei o amendă de 4.000 RON, pentru a o achita pe loc, însă aceştia nu au fost de acord, solicitându-i 10.000 RON. G.F. a afirmat, în prezenţa colegului său K.L.V., că se simte jignit de oferta pe care i-a făcut-o denunţătorul, motivând prin felul în care arată sediul firmei şi făcând referire la activitatea bună a societăţii.
La insistenţele denunţătorului, care susţinea în continuare că suma este prea mare, G.F. i-a spus să fie mulţumit că amenda nu e mai mare şi să nu fie supărat.
Neavând asupra lui decât 4.000 RON, denunţătorul a părăsit clădirea, i-a transmis soţiei sale, F.I., un mesaj SMS cu textul „10000 amenda”, iar apoi s-a deplasat la Banca R.D. cu autovehiculul proprietatea societăţii comerciale, iar la ora 15.43.40 a retras 6.000 RON, timp în care cei doi comisari l-au aşteptat la sediul societăţii.
F.O. a revenit la firmă, iar după ce a introdus suma de 10.000 RON într-un plic, l-a remis lui G.F., în prezenţa lui K.L.V.
Denunţătorul a constatat că procesul-verbal era deja scris de către comisarii Gărzii Financiare şi că aceştia au dat amendă firmei 3.000 RON, motiv pentru care a insistat să fie redusă diferenţa de 7.000 RON mită, apreciind că era prea mare.
G.F. a refuzat, afirmând că vor efectua controale zilnice, repetate şi că vor aplica amenzi mult mai mari, întrebându-l pe denunţător: vreţi să venim şi mâine şi poimâine şi toată săptămâna viitoare, ceea ce l-a determinat pe F.O. să nu mai insiste în reducerea cuantumului sumei de bani reprezentând mita.
După remiterea plicului cu suma de 10.000 RON (3.000 RON reprezentând amenda aplicată şi 7.000 RON mita pretinsă), G.F. i-a dat denunţătorului nota explicativă, pe care acesta din urmă a scris-o la cererea organelor de control şi i-a spus că o poate rupe din moment ce s-au înţeles. După distrugerea actului, comisarul i-a cerut hârtia ruptă, afirmând că va arunca el resturile.
În cuprinsul procesului-verbal din data de 18 mai 2010, SC D.S. SRL a fost sancţionată cu 3.000 RON amendă conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 82/1991, susţinându-se că societatea nu a respectat reglementările emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative, respectiv pentru neîntocmirea notei de recepţie şi constatarea de diferenţe pentru factura din 13 mai 2010.
Din conţinutul chitanţei din data de 18 mai 2010, rezultă că SC D.S. SRL a achitat amenda în cuantum de 3.000 RON.
Pentru a retine aceasta situaţie de fapt s-au avut în vedere declaraţiile martorului denunţător F.O., administrator al SC D.S. SRL, ale cărui susţineri sunt confirmate de declaraţiile martorilor M.A. - director economic al SC D.S. SRL, C.D. - asociat unic şi administrator al SC D.C. SRL, S.C.V. - economist la SC D.S. SRL, F.I. - director resurse umane la SC D.S. SRL, precum şi înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală (date şi documente solicitate şi obţinute de la Garda Financiară - Secţia Bucureşti, proces-verbal de C.F.L., acte obţinute de la Banca R.D. şi celelalte probe administrate în cauză (înregistrările video efectuate cu camerele de supraveghere ale firmei SC D.S. SRL în data de 18 mai 2010, de la sosirea comisarilor Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti şi până la plecarea lor de la sediul societăţii, mesajul text de tip SMS stocat în memoria telefonului aparţinând martorei F.I., soţia martorului denunţător, mesaj transmis de către soţul ei, F.O., la data de 18 mai 2010, după ce a aflat cuantumul sumei pe care trebuie să o achite celor 2 inculpaţi.
Chiar dacă inculpaţii au refuzat, în prezenţa apărătorilor aleşi, să dea declaraţii pe parcursul urmăririi penale, ei au înţeles ca în faţa instanţei de judecată să recunoască săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi să-şi însuşească probele administrate în faza de urmărire penală, solicitând ca judecata să aibă loc în baza acestora.
Reţinând ca atare existenţa faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi şi apreciind ca fiind pe deplin dovedită vinovăţia acestora, instanţa a constatat că faptele inculpaţilor K.L.V. şi G.F., comisari în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, cu atribuţii de control, care, în data de 18 mai 2010, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi au primit de la denunţătorul F.O., reprezentantul SC D.S. SRL, suma de 7.000 RON, în scopul de a nu efectua alte activităţi de verificare şi control a evidenţei contabile şi de a nu lua măsurile legale în raport cu alte încălcări ale dispoziţiilor legale constatate cu ocazia verificărilor, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
A constatat astfel instanţa ca fiind realizată condiţia agravantă a săvârşirii infracţiunii de luare de mită, cei 2 inculpaţi, astfel cum a rezultat şi din documentele emise de Garda Financiară - Secţia Bucureşti, din fişa postului acestora ca de altfel şi din actele normative ce reglementează activitatea Gărzii Financiare (H.G. nr. 1324/2009 şi Ordinul nr. 1468/2010 al A.N.A.F. pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare), având atribuţii de control. De asemenea, a constatat că aceştia, în exercitarea respectivelor atribuţii de control, au pretins bani pentru a nu îndeplini un act legal legat de exercitarea atribuţiilor de control, şi anume pentru a nu lua măsuri legale în raport cu neregulile constatate în timpul verificării evidenţei contabile a firmei şi, pe de altă parte, pentru a nu mai efectua alte activităţi de verificări şi control a evidenţei financiar-contabile.
Privitor la calitatea celor 2 inculpaţi instanţa a avut în vedere ca în literatura juridică s-a arătat că prin funcţionar cu atribuţii de control se înţelege acel funcţionar care are printre atribuţiile sale şi pe acelea de a efectua acte de control, de verificare, prevăzute de lege sau stabilite în contractul de angajare, stabilindu-se totodată ca au aceasta calitate şi organele Gărzii Financiare. De asemenea, pentru a reţine în sarcina inculpaţilor şi disp. alin. (2) al art. 254 C. pen. instanţa a avut în vedere că inculpaţii au săvârşit fapta în exercitarea atribuţiilor de control, realizându-se astfel toate cerinţele săvârşirii infracţiunii de luare de mită de către un subiect activ circumstanţiat.
Sub aspectul laturii subiective instanţa a reţinut că dovada intenţiei directe, calificată se deduce din însăşi materialitatea faptei, fiind de remarcat ca inculpaţii G.F. şi K.L.V., procedând la verificarea documentelor financiar-contabile ale societăţii comerciale şi constatând încălcări ale legii, au subliniat faptul că pot aplica firmei amenzi foarte mari, să efectueze controale repetate, pentru ca apoi să ofere reprezentantului firmei alternativa mitei pentru a nu lua acele măsuri.
Prima instanţă a admis cererea inculpaţilor de a li se aplica procedura specială prev. de art. 3201C. proc. pen. constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv aceea că manifestarea de voinţă a inculpaţilor, ce cuprinde ambele acte de dispoziţie - atât aceea de recunoaştere a faptelor reţinute în actul de sesizare, cât şi aceea că solicitarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală să se producă la începerea cercetării judecătoreşti.
Individualizarea pedepselor aplicate s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii K.L.V. şi G.F.
Parchetul a criticat soluţia pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, susţinând că acestea sunt prea blânde în raport cu fapta comisă şi calitatea pe care o aveau inculpaţii de comisari ai Gărzii Financiare.
Inculpaţii K.L.V. şi G.F. au criticat soluţia pentru netemeinice, susţinând că pedepsele aplicate sunt prea aspre în raport de poziţia lor sinceră, de recunoaştere totală, de conştientizare a gravităţii faptelor.
Au solicitat inculpaţii reducerea pedepselor aplicate în raport de circumstanţele lor personale, mai ales că nu mai au nicio legătură cu serviciul.
Prin decizia penală nr. 315 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii K.L.V. şi G.F. împotriva sentinţei penale nr. 388 din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 31287/3/2010.
S-a constatat că inculpatul K.L.V. este arestat în altă cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în cauză a fost stabilită corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor, faptele fiind corect încadrate, iar pedepsele just individualizate.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii K.L.V. şi G.F., solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, respectiv reducerea pedepselor şi aplicarea art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen. (inculpatul K.L.V.).
Reprezentantul Parchetului, cât şi inculpaţii invocă cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de Parchet şi de inculpaţi nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond, în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare) şi la art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, coroborat cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Astfel, rezultă din probele administrate în cauză că faptele inculpaţilor K.L.V. şi G.F., comisari în cadrul Gărzii Financiare Bucureşti, cu atribuţii de control care, la data de 18 mai 2010, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi primit de la denunţătorul F.O., reprezentantul SC D.S. SRL suma de 7.000 RON, în scopul de a nu efectua alte activităţi de verificare şi control a evidenţei contabile şi de a nu lua măsurile legale în raport cu alte încălcări ale dispoziţiilor legale constatate cu ocazia verificărilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
În procesul de individualizare a pedepselor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., şi anume gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepselor cuprinse între 13 şi 15 ani, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, respectiv inculpaţii folosindu-se de calitatea pe care o aveau.
De asemenea, faţă de împrejurarea că inculpaţii au solicitat a fi judecaţi în raport de disp. art. 3201C. proc. pen., limitele pedepselor au fost reduse cu o treime conform alin. (7), rezultând în final câte o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Conduita bună a inculpaţilor anterior săvârşirii faptelor, relevată de actele în circumstanţiere depuse la dosar, a fost avută în vedere de instanţa de fond care a orientat pedepsele la limita minimă, nefiind justificată, în raport de gravitatea concretă a faptelor, o diminuare a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte apreciază că a aplica pedepse într-un cuantum şi mai mic decât cel stabilit de instanţa de fond ar echivala cu ineficienţa actului de justiţie în condiţiile în care faptele săvârşite de inculpaţi prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat.
Nici poziţia sinceră a inculpaţilor şi datele personale ale acestora (inculpatul G.F. are 52 de ani, este căsătorit, are un copil, nu are antecedente penale, inculpatul K.L.V. are 35 de ani, este căsătorit, nu are antecedente penale, ambii inculpaţi prezentând aspecte favorabile pe plan profesional, cât şi în familie şi societate) nu pot determina reindividualizarea pedepselor atâta timp cât această atitudine a inculpaţilor reprezintă doar o asumare a consecinţelor faptelor comise şi nu poate determina, în mod singular, aplicarea unui regim sancţionator mai blând. Şi modalitatea de executare a pedepselor a fost corect stabilită, scopul educativ şi coercitiv al acestora, reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen., putând fi atins doar prin privare de libertate.
Gravitatea faptelor, ca şi modalitatea de comitere a acestora sunt împrejurări ce impun concluzia că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect dozate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, corespunzând exigenţelor prevăzute de art. 72 C. pen.
Prin urmare, recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Din aceleaşi motive, recursul declarat de Parchet este neîntemeiat, nefiind justificată solicitarea de majorare a pedepselor.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de Parchet şi de inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii K.L.V. şi G.F. împotriva deciziei penale nr. 315 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul G.F. este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat K.L.V. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumei de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat G.F., la plata sumei de 300 RON cu acelaşi titlu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2701/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2707/2012. Penal → |
|---|
