ICCJ. Decizia nr. 2701/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2701/2012

Dosar nr. 4017/109/2011

Şedinţa publică din 7 septembrie 2012

Asupra recursului penal formulat, deliberând, constată:

Prin sentinţa penală nr. 594 din 27 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnat inculpatul V.M.A. la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a aplicat inculpatului V.M.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, dispunându-se ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 57 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore şi perioada executată în arest preventiv începând cu data de 26 iunie 2011 şi până la 21 iulie 2011.

În temeiul dispoziţiilor art. 346 raportat la art. 14 şi art. 998 şi 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile L.E.C. suma de 100.000 RON daune morale, precum şi sumele de 300 RON şi contravaloarea în RON a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 346 raportat la art. 14 şi art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti suma de 1.267,80 RON cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, a fost obligat inculpatul la 798 RON cheltuieli judiciare către stat din care 598 RON pentru faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 468/P din 25 august 2011, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul V.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 comb. cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul V.M.A., în noaptea de 24/25 iunie 2011, după ce a premeditat într-un mod minuţios activitatea infracţională, a tăiat-o pe partea vătămată L.E.C. cu un cuţit cu lama de 5-7 cm în zona maxilarului drept şi a gâtului, cu intenţia de a-i suprima viaţa, producându-i leziuni traumatice vindecabile în 30 de zile de îngrijiri medicale şi un prejudiciu estetic.

A fost audiat inculpatul, care a arătat că recunoaşte situaţia de fapt reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, însă a subliniat că intenţia sa nu a fost de o omorî pe partea vătămată, ci doar de a o speria, sperând ca aceasta să se mute din acel bloc în urma atacului său.

Tot în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei, inculpatul a arătat că poate să facă diferenţa între a arăta un cuţit unei persoane pentru a o speria şi a ameninţa o persoană cu un cuţit, arătând că atunci când vrei doar să arăţi cuţitul unei persoane pentru a o speria, trebuie să-l ţii la o distanţă mai mare de corp.

Inculpatul a mai arătat că regretă săvârşirea faptei şi că este de acord să achite părţii civile daunele morale în cuantumul solicitat, iar în ceea ce priveşte daunele materiale, a arătat că înţelege să le achite în măsura în care vor fi dovedite.

În ultimul cuvânt, inculpatul a arătat că este de acord să achite părţii vătămate şi suma de 1.000 euro solicitată de aceasta cu titlu de daune materiale.

Partea vătămată L.E.C. şi-a menţinut declaraţiile pe care Ie-a dat pe parcursul urmăririi penale şi a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 RON daune morale şi 50.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia îngrijirilor medicale, diferenţa dintre indemnizaţia primită pentru concediu medical şi salariu, precum şi cheltuielile ce se vor efectua pentru înlăturarea cicatricelor.

Martorii audiaţi în faţa instanţei şi-au menţinut declaraţiile pe care le-au dat în faza de urmărire penală confirmând situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu.

Din actele şi lucrările dosarului, respectiv: declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală şi suplimentul la acest raport de expertiză întocmit de S.M.L. Argeş, procesul-verbal de constatare criminalistică şi fotografii judiciare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografii judiciare, procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de ridicare a hainelor împrumutate de inculpat la data săvârşirii faptei, corpul delict ridicat de la locul faptei (eşarfa folosită de inculpat), instanţa de fond a reţinut următoarele:

Partea vătămată L.E.C. a fost prietenă cu inculpatul V.M.A. o perioadă de circa 8 luni de zile, însă la finele lunii decembrie 2010, cei doi s-au despărţit, partea vătămată fiind cea care a pus capăt relaţiei dintre ei.

După ce relaţia dintre cei doi s-a destrămat, inculpatul a urmărit-o permanent pe partea vătămată, atât la locul de muncă, cât şi în zona blocului în care aceştia locuiau, cu precizarea că partea vătămată locuia cu chirie într-un apartament aflat pe aceeaşi scară cu apartamentul în care locuia inculpatul.

Din declaraţia martorei V.N. rezultă că inculpatul anterior datei săvârşirii faptei s-a dus în lipsa acesteia în domiciliul său şi i-a căutat prin lucruri, situaţie despre care inculpatul a arătat că a făcut acel lucru întrucât aflase că partea vătămată îşi amanetase o bijuterie şi dorea să găsească chitanţa doveditoare pentru a o da mamei părţii vătămate.

În declaraţiile pe care Ie-a dat în faza de urmărire penală, precum şi în faţa instanţei, inculpatul a arătat că întrucât făcuse foarte multe lucruri pentru partea vătămată, în sensul că o ajutase în multe împrejurări, iar aceasta manifesta o atitudine distantă faţă de el, a vrut să îi aplice o corecţie în sensul de a o ameninţa şi a o speria pe aceasta. În acest sens, în noaptea de 24/25 iunie 2011, inculpatul, cunoscând programul părţii vătămate care venea noaptea târziu de la serviciu, a luat din domiciliul mătuşii sale, martora V.N., o eşarfă aparţinând acesteia (de culoare albă cu buline negre şi marginea cu culoare roşu cu dungă neagră), pentru a-şi acoperi faţa, precum şi un cuţit tip briceag cu lama de 5-7 cm, pe care l-a ascuns în cutia tabloului electric de pe scara blocului în care locuia, apoi a mers la căminul studenţesc unde erau cazaţi colegii săi, martorii C.I. şi D.M. şi unde, după ce a stat o perioadă de timp de vorbă cu aceştia, în jurul orelor 22.00 Ie-a solicitat insistent să-i împrumute nişte haine, motivând această cerere prin aceea „că se întâlneşte cu o fată şi vrea să se deghizeze pentru a nu fi recunoscut de soţul fetei respective”.

Cei doi martori au fost de acord, astfel că martorul C.I. i-a împrumutat inculpatului o pereche de pantaloni de trening de culoare neagră, iar martorul D.M. i-a împrumutat o geacă de culoare neagră şi o şapcă de culoare neagră, cu model desenat pe calotă, apoi şi-a scos hainele proprii pe care Ie-a lăsat în camera martorilor, a îmbrăcat hainele împrumutate şi a plecat spre blocul unde locuia partea vătămată.

În jurul orelor 01.00, partea vătămată s-a întors de la serviciu şi după ce a coborât din maşină, s-a îndreptat spre scara blocului în care locuia, iar când a ajuns la intrarea în bloc a observat un bărbat, iar după Constituţia fizică şi-a dat seama că este inculpatul, deşi acesta stătea cu spatele.

În momentul în care partea vătămată a deschis uşa de la scara blocului, cu cartela interfonului şi a făcut un pas în interior, inculpatul s-a năpustit asupra ei, imobilizând-o pe la spate cu mâna stângă, iar cu mâna dreaptă a tăiat-o cu cuţitul pe care-l avea asupra sa în zona gâtului şi a maxilarului drept, cu o mişcare continuă dinspre carotidă spre urechea dreaptă pe o porţiune de 16 cm.

Partea vătămată, în momentul în care inculpatul a luat mâna de pe faţa sa, a început să ţipe după ajutor, moment în care inculpatul i-a acoperit din nou gura şi a tras-o afară din scara blocului, însă în momentul în care a eliberat-o, aceasta a început din nou să ţipe, moment în care inculpatul s-a speriat şi a fugit.

Imediat ce inculpatul a fugit de la locul agresiunii, partea vătămată a urcat scările până la etajul I şi a ajuns în apartamentul în care era găzduită, unde a fost văzută de martora N.D. care a chemat de urgenţă ambulanţa şi poliţia.

După ce a fugit de la locul faptei, inculpatul a aruncat cuţitul şi mănuşile de sport pe care Ie-a purtat în mâini în momentul comiterii faptei şi pe care obişnuia să le folosească la sala de forţă, precum şi eşarfa luată de la mătuşa sa, după care a mers la martorii C.I. şi D.M. cărora Ie-a restituit hainele împrumutate, martorii observând că acesta era agitat, nervos, îi tremurau mâinile şi vocea, după care şi-a îmbrăcat propriile haine şi s-a întors în domiciliul mătuşii sale V.N.

Pentru a-şi asigura un alibi, imediat după comiterea faptei, inculpatul i-a cerut în mod direct martorului C.I., cât şi telefonic acestui martor, ca şi martorului D.M. să spună, în situaţia în care vor fi întrebaţi, că a stat toată noaptea împreună cu aceştia.

În dimineaţa zilei de 25 iunie 2011, inculpatul a fost audiat de organele de poliţie, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii, după care s-a deplasat în căminul studenţesc pentru a se informa ce au declarat martorii C.I. şi D.M. la poliţie, aceştia din urmă spunându-i că au declarat adevărul.

În urma examinării medico-legale a părţii vătămate s-a stabilit că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător ce pot data din 24/25 iunie 2011, pentru vindecarea cărora necesită circa 30 zile îngrijiri medicale, rezultând şi un prejudiciu estetic, apreciindu-se că leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie şi constau în plagă profundă în regiunea mandibulară şi retroauriculară dreapta pe o lungime de circa 15 cm.

De precizat, a apreciat instanţa de fond, este faptul că atât cuţitul folosit de inculpat la comiterea agresiunii, cât şi mănuşile purtate de acesta în momentul săvârşirii faptei, au fost aruncate după comiterea faptei, nemaifiind găsite în locul indicat de către inculpat.

În ceea ce priveşte declaraţia dată de inculpat şi în care acesta arată că intenţia sa a fost doar de a o speria pe partea vătămată şi nu de a o răni, Tribunalul apreciat-o ca fiind nesinceră, din următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală leziunile produse părţii vătămate de către inculpat constau într-o plagă profundă şi nu superficială, aşa cum s-ar fi impus a fi rezultat în situaţia în care inculpatul ar fi intenţionat doar să o sperie pe partea vătămată, iar aceasta din cauza manevrelor efectuate pentru a scăpa din strânsoarea inculpatului s-ar fi rănit singură.

De asemenea, având în vedere lungimea plăgii şi traiectoria acesteia, respectiv din zona mandibulei drepte până la nivelul mentonului, Tribunalul a apreciat că aceasta nu putea fi rezultatul unei mişcări bruşte pe care partea vătămată ar fi putut-o avea în manevra sa de a scăpa din mâinile inculpatului, ci a fost rezultatul unei acţiuni exclusive a inculpatului.

În drept, a apreciat instanţa de fond, fapta inculpatului V.M.A. care în noaptea de 24/25 iunie 2011, cu premeditare, a tăiat-o pe partea vătămată L.E. cu un cuţit cu lama de 5-7 cm în zona maxilarului drept şi a gâtului cu intenţia de a-i suprima viaţa, producându-i leziuni traumatice vindecabile în 30 de zile de îngrijiri medicale şi un prejudiciu estetic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat cu premeditare, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, cu motivarea că, în raportul de expertiză medico-legal nu se precizează faptul că leziunile traumatice produse ar fi pus în primejdie viaţa victimei, situaţie în raport de care, a reţinut Tribunalul, fapta săvârşită de inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor.

Tribunalul a subliniat faptul că expresia „punerea în primejdie a vieţii persoanei” prezintă două accepţiuni:

a) una juridică, ce constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii acesteia şi caracterizate de intenţia specifică de omor, care să demonstreze, prin natura lor şi împrejurările de săvârşire, că infractorul a avut intenţia de a ucide, nu intenţia generală de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei.

Tentativa la omor constă în punerea în executare a hotărârii de a ucide o persoană, iar vătămarea corporală gravă prin punerea în primejdie a vieţii persoanei, constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care a produs drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii persoanei.

b) alta medico-legală, constând în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, generat de natura şi gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea să determine moartea, indiferent de modul de îndepărtare a lui.

Infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., în modalitatea punerii în primejdie a vieţii persoanei, nu poate avea în vedere decât accepţiunea medico-legală a expresiei, iar tentativa la omor pe cea juridică.

De aceea, a constatat Tribunalul, pentru reţinerea infracţiunii de vătămare corporală gravă este absolut necesar ca în actul medico-legal să se releve că leziunile cauzate de autor prin fapta sa au pus în primejdie viaţa victimei.

Punerea în primejdie a vieţii persoanei în sens medical reprezintă astfel unicul criteriu de încadrare a faptei de vătămare corporală gravă.

Întrucât infracţiunea de tentativă la omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieţii nu poate constitui în acest caz prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor, ci, cel mult, un element de fapt, fiind necesar pentru a fi relevant, să se coroboreze în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale cum sunt de pildă, intenţia, premeditarea, regiunea corporală lezată, instrumentul utilizat, etc.

De aceea, a apreciat Tribunalul, împrejurarea că în conţinutul raportului de expertiză medico-legală nu se precizează că leziunile i-au pus în pericol viaţa, nu poate fi folosită ca argument pentru a se solicita achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor sau schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Tribunalul a mai subliniat faptul că infracţiunea de tentativă la omor se deosebeşte de infracţiunea de vătămare corporală gravă şi sub aspectul laturii subiective ştiut fiind că în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă rezultatul mai grav se produce din culpă pe când forma de vinovăţie în cazul infracţiunii de tentativă la omor este cea a intenţiei.

Intenţia de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport de toate împrejurările cauzei, aşa cum am arătat şi anterior, respectiv: instrumentul folosit, regiunea corpului vizată, intensitatea loviturilor, raporturile dintre făptuitor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

În cauza de faţă, Tribunalul a apreciat, din probele administrate, că inculpatul a premeditat fapta sa, pregătind-o în mod minuţios, a încercat să-şi ascundă identitatea acoperindu-şi faţa şi îmbrăcându-se cu haine ale altor persoane, nu a adresat părţii vătămate niciun cuvânt pentru a nu fi recunoscut, a folosit un cuţit apt de a ucide şi a vizat o zonă vitală a corpului, zonă prin care circulă vase importante de sânge (artera carotidă şi vena jugulară), leziunea produsă a fost profundă, împrejurare din care rezultă că şi lovitura a fost intensă, raporturile dintre inculpat şi partea vătămată erau tensionate, inculpatul învinovăţind-o pe partea vătămată pentru atitudinea sa distantă, iar după comiterea faptei, a încercat să îşi creeze un alibi, a aruncat cuţitul folosit, precum şi eşarfa şi mănuşile şi i-a rugat pe martorii C.I. şi D.M. să declare că au stat împreună în acea noapte.

Toate aceste circumstanţe au îndreptăţit instanţa de fond să aprecieze că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie, susţinerea acestuia în sensul că a încercat doar să o sperie pe partea vătămată, neavând o raţiune logică în raport de modalitatea de săvârşire a acesteia.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul mare de pericol social concret al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, respectiv pe timp de noapte, cu premeditare, urmarea produsă, precum şi urmarea ce s-ar fi putut produce, dar şi persoana inculpatului care deşi a recunoscut situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a negat faptul că a intenţionat să o lovească sau să o ucidă pe partea vătămată, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, este fără antecedente penale şi totodată tânăr, săvârşind fapta pe fondul geloziei şi a suferinţei produse de despărţirea sa de partea vătămată.

Faţă de aceste circumstanţe, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, dispunându-se ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate în condiţiile prev. de art. 57 C. pen.

În temeiul disp. art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Aşa cum am arătat anterior, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 RON daune morale şi 50.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia îngrijirilor medicale, diferenţa dintre indemnizaţia primită pentru concediu medical şi salariu, precum şi cheltuielile ce se vor efectua pentru înlăturarea cicatricelor.

Inculpatul a fost de acord să achite suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi suma de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea unei viitoare intervenţii chirurgicale prin care să se înlăture prejudiciul estetic produs părţii civile, arătând că în privinţa celorlalte despăgubiri materiale solicitate, înţelege să le achite în măsura în care vor fi dovedite.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul a reţinut că partea vătămată a dovedit cu martora N.D. doar suma de 300 RON cu titlu de daune materiale, sumă pe care martora ar fi cheltuit-o în perioada în care partea vătămată a stat în spital pentru cumpărarea de medicamente.

În consecinţă, având în vedere cele arătate anterior, în temeiul disp. art. 346 raportat la art. 14 şi art. 998 şi 999 C. civ. şi ţinând cont de faptul că inculpatul a achiesat parţial la pretenţiile părţii civile, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat pe inculpat să plătească părţii civile L.E.C. suma de 100.000 RON daune morale, precum şi sumele de 300 RON şi contravaloarea în RON a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune materiale.

Partea civilă Spitalul Judeţean Argeş, prin adresa depusă în dosarul de urmărire penală, a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.267,80 RON, sumă necesară îngrijirilor medicale acordate pe perioada spitalizării.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 346 raportat la art. 14 şi art. 999 C. civ., instanţa de fond l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti suma de 1.267,80 RON cu titlu de despăgubiri civile, având în vedere faptul că între fapta săvârşită de inculpat şi prejudiciul produs părţii civile există legătură de cauzalitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul V.M.A., susţinând prin apărătorul său că inculpatul nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, încercând doar să o sperie pentru a o determina să plece din acel bloc.

În continuare, inculpatul arată că instrumentul folosit, respectiv un briceag cu lama de 5 cm, nu era apt să producă moartea, iar leziunea s-a produs prin mişcarea de apărare a victimei, care din instinct, a ridicat umerii, tăindu-se în briceagul pe care acesta îl ţinea în mână.

În opinia inculpatului nu se poate trage concluzia intenţiei de a ucide şi având în vedere faptul că fiind student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport avea cunoştinţe despre anatomia corpului uman putând să-şi direcţioneze acţiunea spre o zonă vitală.

Curtea de Apel Piteşti a apreciat neîntemeiat apelul inculpatului respingându-l pe calea deciziei penale nr. 23/A din 15 martie 2012.

În continuare inculpatul a înţeles a promova şi calea de atac ordinară a recursului, invocând în esenţă aceleaşi împrejurări.

Inculpatul, prevalat de cazul de casare de la pct. 17 de la art. 385⁹ C. proc. pen. arată că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei încercând doar să o sperie pentru a o determina să plece din acel bloc.

Inculpatul arată că instrumentul folosit, respectiv un briceag cu lama de 5 cm, nu era apt să producă moartea, iar leziunea s-a produs prin mişcarea de apărare a victimei, care din instinct, a ridicat umerii tăindu-se în briceagul pe care acesta îl ţinea în mână.

În atare condiţii, se impune schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Prevalat de cazul de casare de la pct. 14 se arată şi că pedeapsa aplicată este excesivă. Acesta a colaborat cu organele de cercetare, a achitat victimei daunele materiale, regretă profund cele întâmplate.

Instanţa de recurs analizând calea de atac promovată, titularul acesteia, cazurile de casare invocate, cu examinarea şi a celor abordabile din oficiu, reţine următoarele:

Infracţiunea de omor se săvârşeşte sub aspect subiectiv cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane, intenţie care poate fi atât directă, cât şi indirectă, adică în prima ipoteză făptuitorul prevede rezultatul acţiunii sale, canalizându-şi energia pentru a-l obţine, iar în cea de-a doua variantă, deşi făptuitorul a prevăzute rezultatul acţiunii sale, fără a-l urmări a acceptat totuşi posibilitatea ca el să se producă.

În practica judiciară intenţia de a ucide se extrage din materialitatea actului care relevă poziţia infractorului faţă de rezultat.

În acest context sunt avute în vedere toate împrejurările particulare fiecărui caz, cât şi o serie întreagă de elemente specifice respectiv aptitudinea instrumentului vulnerant de a produce moartea, caracterul vital al zonei anatomice vizate, intensitatea loviturii, raporturile dintre infractori şi victimă anterior comiterii faptei, atitudinea infractorului după comiterea faptei, dar şi înainte de aceasta.

Se desprinde din declaraţiile martorilor C.I., D.M., V.N., N.D., M.V., N.I., coroborate cu declaraţia părţii vătămate L.E., cât şi cu cea a inculpatului, că anterior comiterii faptei inculpatul cu partea vătămată, se aflau în relaţii de prietenie, despărţindu-se la un moment dat, când inculpatul a devenit gelos, reproşându-i părţii vătămate că a revenit la prietenul său de dinainte. Dominat de acest sentiment, inculpatul o aştepta seara pe victimă, când aceasta termina serviciul, urmărind-o până la intrarea în scara blocului, şi trimiţându-i mesaje să se mute în altă parte întrucât nu suportă să o mai vadă.

Aşa cum declară inculpatul, în data de 23 iunie 2011, s-a hotărât să-i dea victimei „o lecţie” şi luând această rezoluţie, a doua zi, respectiv pe 24 iunie 2011, a împrumutat de la studenţii C.I. şi D.M. o pereche de pantaloni negri şi o geacă de fâş de culoare neagră, pentru a nu fi recunoscut de partea vătămată şi îmbrăcat astfel, în jurul orelor 22.00 -23.00, s-a înarmat cu un cuţit cu lama de 5-7 cm, şi-a legat la gură şi la nas o eşarfă şi a aşteptat victima la scara blocului unde locuia până în jurul orelor 01.00.

În momentul când aceasta a intrat pe uşă în casa scării, inculpatul a atacat-o din spate, prinzând-o cu mâna stângă pentru a o imobiliza, iar în dreapta, cu cuţitul, cu o mişcare de jos în sus, i-a provocat acesteia o leziune profundă pe marginea maxilarului inferior, pe partea dreaptă, până în spatele urechii.

Din declaraţia părţii vătămate, cât şi a martorei N.D., gazda sa, rezultă că, instinctiv, cu câteva fracţiuni de secundă înainte de producerea leziunii, partea vătămată a ridicat din umeri pentru a se apăra, deturnând astfel traseul loviturii inculpatului, câţiva centimetri mai sus, pe marginea maxilarului drept.

Strigând imediat după ajutor, partea vătămată l-a descurajat pe inculpat să lovească din nou, iar mişcarea aceea instinctivă a ridicatului din umeri a fost salvatoare.

Imediat după comiterea faptei inculpatul a încercat să-şi construiască un alibi, cerându-i în mod direct martorului C.I., ca şi lui D.M., să susţină dacă vor fi întrebaţi că a rămas toată noaptea în căminul studenţesc.

Aceste circumstanţe de fapt ce descriu şi caracterizează, în acelaşi timp, rezoluţia infracţională şi modul ei de punere în acţiune relevă fără nicio îndoială poziţia inculpatului faţă de infracţiunea comisă şi intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei.

Prin urmare, apărările inculpatului despre intenţia de a o speria pe victimă, reluate şi în recurs, sunt de neluat în considerare deoarece toate datele ce descriu comportamentul acestuia, aşa cum s-a arătat încă de la luarea hotărârii infracţionale, relevă fără îndoială un alt tip de intenţie, şi anume aceea de a ucide.

Forma, dimensiunile, traseul şi profunzimea leziunii traumatice, sugerează o mişcare amplă, dinamică, a obiectului tăietor, de jos în sus, care nu ar putea fi rezultatul unei reacţii de apărare, foarte scurtă, caracteristică mişcării umerilor de jos în sus, de genul celei la care a apelat în acel moment partea vătămată.

Zona vizată de inculpat era cea a gâtului, un segment traversat de două dintre cele mai mare vase de sânge din organism, a căror secţiune ar fi determinat moartea, iar inculpatul ştia acest lucru deoarece în calitatea sa de student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport avea cunoştinţe temeinice, după cum a declarat inclusiv în recurs, despre anatomia corpului uman.

În alt plan, individualizarea pedepsei propusă de către instanţa fondului, acceptată de către instanţa de apel, este o operaţiune susceptibilă de anumite corective.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul mare de pericol social concret al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, respectiv pe timp de noapte, cu premeditare, urmarea produsă, precum şi urmarea ce s-ar fi putut produce, dar şi persoana inculpatului care deşi a recunoscut situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare, a negat doar faptul că a intenţionat să o ucidă pe partea vătămată, este fără antecedente penale şi, totodată, tânăr, săvârşind fapta pe fondul geloziei şi a suferinţei produse de despărţirea sa de partea vătămată.

Or aceste din urmă aspecte puteau să conducă instanţa fondului la o orientare către minimul special legal pentru infracţiunea ce constituie obiectul cauzei, într-un proces ce apărea astfel ca fiind mai echilibrat, mai apropiat de raportul faptă, urmări şi persoana autorului.

Astfel, inculpatul este infractor primar, o persoană tânără, la început de viaţă, iar fundalul atitudinii reprobabile din partea sa l-a constituit gelozia, împrejurarea că anterior fusese într-o relaţie apropiată cu partea vătămată (victima nefiind astfel o persoană aleasă pur întâmplător), relaţie ce posibil nu s-a finalizat într-o formulă acceptată de către acesta.

Faţă de aceste detalii, Tribunalul a apreciat mai mult decât sever că scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., un cuantum de 7 ani şi 6 luni apărând mult mai echilibrat în contextul dat.

Inclusiv în latură civilă sunt de făcut unele completări, în sensul că inculpatul a manifestat rol activ şi a achitat anumite sume în folosul părţii civile, aspect confirmat de către aceasta, sens în care se va opera constatarea că s-a achitat suma de 1.200 euro.

Aşa fiind, pe coordonatele art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se vor face cuvenitele corecturi, în sensul celor anterior descrise, calea de atac promovată de inculpat fiind astfel de admis, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate, acestea fiind emise în deplină legalitate şi temeinicie.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul V.M.A. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 594 din 27 decembrie 2011 a Tribunalului Argeş şi, rejudecând, în fond, reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen. de la 9 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Constantă că inculpatul a achitat părţii civile L.E.C. suma de 1.200 euro.

Menţine celelalte dispoziţii ale decizii penale şi sentinţei penale.

Onorariul parţial în sumă de 50 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2675/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2706/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... →

ICCJ. Decizia nr. 2701/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2701/2012. Penal