ICCJ. Decizia nr. 2709/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2709/2012

Dosar nr. 2639/90/2011

Şedinţa publică din 7 septembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 15 din 08 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., a fost condamnată inculpata B.M.A., la 2 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată după ce pedeapsa închisorii se consideră executată.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte false: factura fiscală din 20 aprilie 2003; factura fiscală din 30 aprilie 2003; factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura fiscală din 05 ianuarie 2004; factura fiscală din 27 februarie 2004; factura fiscală din 05 martie 2004; factura fiscală din 31 mai 2004; factura fiscală din 26 aprilie 2004; factura fiscală din 05 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura fiscală din 08 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura fiscală din 14 iunie 2004; factura fiscală din 23 iunie 2004; factura fiscală din 17 iunie 2005; factura fiscală din 25 iunie 2005; factura fiscală din 15 iunie 2005; factura fiscală din 10 iunie 2005; factura fiscală din 20 iunie 2005.

În baza art. 14 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 181.261 RON, cu titlu de despăgubiri civile faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, precum şi a majorărilor de întârziere până la achitarea integrală a sumei datorate.

În baza art. 353 C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut sechestrul asigurător dispus de procuror prin ordonanţa din 10 martie 2011, dată în Dosarul nr. 712/P/2008, instituit asupra bunurilor proprietatea inculpatei, respectiv asupra unui teren în suprafaţă de 590,18 m.p. situat în Voineasa, judeţul Vâlcea, dobândit prin sentinţa civilă nr. 851 din 15 noiembrie 2003, contractul de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2008 şi sentinţa civilă nr. 879 din 04 noiembrie 2008 a Judecătoriei Brezoi, până la achitarea debitului către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii după rămânerea definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Vâlcea, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în registru comerţului precum şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 1.200 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul înregistrat sub nr. 2639/90/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost trimisă în judecată inculpata B.M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 şi 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Din actul de sesizare, în esenţă, în fapt, inculpata a fost administrator şi asociat al SC M. SRL Voineasa.

Activitatea societăţii s-a desfăşurat în punctul de lucru C.F. din Voineasa, în baza contractului de închiriere încheiat cu SC H. SA.

În perioada 2003-2005 societatea a desfăşurat activitate de exploatare forestieră, tăierea şi rindeluirea lemnului şi comercializare material lemnos.

În această perioadă, inculpata a achiziţionat din surse ilegale tipizate de documente contabile, facturi fiscale, pe care le-a completat total sau parţial (în acest caz cu sprijinul altor persoane rămase neidentificate) cu date neconforme cu realitatea, atât în ceea ce priveşte furnizorii, cât şi operaţiunile consemnate şi a dispus înregistrarea acestora în contabilitatea societăţii pe care o conducea, în scopul de a-şi diminua veniturile impozabile şi de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale faţă de stat, cauzând un prejudiciu statului în sumă de 59.926 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, sumă pe care Parchetul a actualizat-o la valoarea de 132.235 RON.

În urma probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii, şi anume declaraţii de martori, raport de constatare grafică, raport de expertiză contabilă şi altele, prima instanţă a reţinut următoarele:

SC M. SRL a fost constituită în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, fiind înregistrată în Registru Oficiului Comerţului, atribuit fiscal RO de la 01 iulie 1997.

Activitatea principală a societăţii a fost exploatarea forestieră, cod CAEN 0201, societatea fiind înfiinţată de cei doi asociaţi, B.A. şi B.M.A.

Prin sentinţa civilă nr. 415 din 29 martie 2001 pronunţată de Judecătoria Brezoi, în Dosarul nr. 597/2001, s-a dispus desfacerea căsătorie prin divorţ a celor doi soţi, aceştia fiind asociaţi ai societăţii comerciale menţionate.

La data de 21 septembrie 2007 inculpata B.M.A. a solicitat efectuarea unui control de fond la societatea pe care o administra, deoarece avea de încasat TVA.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a efectuat controlul în urma căruia a stabilit aspectele care formează obiectul prezentului dosar şi care a formulat plângere penală pentru ca inculpata să fie trasă la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Urmărirea penală a fost începută faţă de învinuita B.M.A. în data de 15 septembrie 2010 şi în aceeaşi zi rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost confirmată de procuror, acţiunea penală fiind pusă în mişcare prin rechizitoriu.

Existând suspiciuni privind valabilitatea unui număr de 20 de facturi înregistrate în contabilitate şi pentru care s-a solicitat restituire de TVA, organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, a unei expertize contabile, precum şi emiterea unei adrese către firmele autorizate conform legii pentru emiterea şi repartizarea formularelor tipizate a facturilor.

Expertizarea tehnică a facturilor a avut loc pe baza unor copii ale acestora deoarece inculpata „nu a binevoit” să le prezinte experţilor în original, aceste măsuri de siguranţă din partea inculpatei având ca scop sustragerea acesteia de la răspunderea penală.

S-a precizat că, prin sentinţa nr. 840 din 29 aprilie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea societăţii administrate de inculpată din registrul comerţului Vâlcea.

Din conţinutul concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a rezultat că cele două facturi din 2003 au fost completate de aceeaşi persoană, deşi proveneau de la societăţi diferite, cele din 2004 au fost completate de aceeaşi persoană şi semnate de primire de aceeaşi persoană, deşi proveneau de la societăţi diferite, iar cele din 2005, două au fost completate de o persoană, două de alta şi una de învinuită şi toate din 2005 au fost semnate de primire de inculpată.

Aceste facturi sunt prezentate de prima instanţă, astfel:

1. Prin factura fiscală falsă din 20 aprilie 2003 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL ar fi cumpărat de la SC F.C. SRL Bucureşti un tractor, cu suma de 130.000.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC R.E.I. SRL Bucureşti, la data de 22 aprilie 2003, deci ulterior întocmirii facturii false.

- a fost identificată în baza de date R.O.L. o societate cu denumirea aceasta şi codul fiscal menţionat, însă martorul D.M., administratorul acestei societăţi, a declarat că nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC M. SRL, factura respectivă nu este emisă de el şi nici înregistrată în contabilitate, semnătura de pe stampila societăţii nu-i aparţine, stampila nu corespunde cu cea a societăţii pe care o administrează.

2. Prin factura fiscală falsă din 30 aprilie 2003 s-a consemnat în mod nereal ca SC M. SRL a cumpărat de la SC J.I SRL Bucureşti un camion, cu suma de 210.000.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu aceasta serie şi număr a fost achiziţionată de către SC R.E.I. SRL Bucureşti, la data de 14 mai 2003, deci ulterior întocmirii facturii false.

- nu a fost identificata în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

3. Prin factura fiscală din 01 decembrie 2003 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC E. SRL Bucureşti piese schimb tractor, cu suma de 490.000.000 ROL.

- factura nu a fost identificată de organele de constatare fiscală în evidenţa contabilă a societăţii inculpatei.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

4. Prin factura fiscală din 01 decembrie 2003 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii la SC N.G. SRL Bucureşti pentru suma de 350.000.000 ROL.

- factura nu a fost identificată de organele de constatare fiscală în evidenţa contabilă a societăţii inculpatei.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta şi codul fiscal menţionat. O societate cu această denumire, dar cu alt Cod fiscal s-a identificat în judeţul Argeş.

5. Prin factura fiscală falsă din 05 ianuarie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC T.C.I. SRL Bucureşti un tractor forestier, cu suma de 410.000.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC P. SRL Bucureşti, la data de 11 iunie 2003.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

6. Prin factura fiscală falsă din 27 februarie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC C.S. SRL Bucureşti piese de schimb tractor, cu suma de 228.620.000 ROL.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti, ci numai în Alba Iulia, Arad şi Mangalia şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

7. Prin factura fiscală falsă din 05 martie 2004 s-a consemnat în mod nereal ca SC M. SRL a cumpărat de la SC E.P. SRL Bucureşti piese de schimb tractor, cu suma de 220.150.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC S. SRL Bucureşti, la data de 23 aprilie 2003.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

8. Prin factura fiscală falsă din 31 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC K.P. SRL Bucureşti grupuri roţi TAF, cu suma de 185.000.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC M.C. SRL Bucureşti, la data de 07 octombrie 2003.

- a fost identificată în baza de date R.O.L. o societate cu acelaşi cod fiscal, dar cu denumire uşor diferită.

9. Prin factura fiscală falsă din 26 aprilie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC C.S. SRL Bucureşti motorină şi uleiuri, cu suma de 124.500.000 ROL.

10. Prin factura fiscală falsă din 05 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC S.C.P. SRL Bucureşti piese de camion, cu suma de 98.010.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC S.R. SRL Bucureşti, la data de 23 aprilie 2003.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

11. Prin factura fiscală falsă din 13 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal ca SC M. SRL a cumpărat de la SC W.C.I. SRL Bucureşti piese de schimb camion, cu suma de 101.120.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu aceasta serie şi număr a fost achiziţionată de către SC R.Z.I. SRL Bucureşti, la data de 06 octombrie 2003.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nicio societate cu denumirea aceasta în Bucureşti, ci numai în Zalău şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

12. Prin factura fiscală falsă din 08 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC S.C.P. SRL Bucureşti piese de camion, cu suma de 111.610.000 ROL.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

13. Prin factura fiscală falsă din 13 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii la SC S. SRL Bucureşti, cazare pensiune, cu suma de 17.810.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC R.Z.I. SRL Bucureşti, la data de 06 octombrie 2003.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti, ci numai în Zalău, Tulcea, Vrancea, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea şi Alba Iulia şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

14. Prin factura fiscală falsă din 14 iunie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC W. SRL Bucureşti un funicular, cu suma de 198.968.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională şi SC D.M.R. SRL Bucureşti factura adevărată cu această serie şi număr a fost achiziţionată de către SC R.Z. SRL Bucureşti, la data de 23 aprilie 2004.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

15. Prin factura fiscală falsă din 23 iunie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la SC S. SRL Bucureşti, cabină camion cu suma de 164.350.000 ROL.

16. Prin factura fiscală falsă din 17 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii de transport la SC C.A.T. SRL Bucureşti cu suma de 71.400.000 ROL.

- conform relaţiilor oferite de Imprimeria Naţională factura cu seria şi numărul acesta nu corespunde sistemului unitar de înscriere şi numerotare gestionat în perioada 1998-2006 de către C.N. Imprimeria Naţională SA.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine nici unei alte societăţi.

17. Prin factura fiscală falsă din 25 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii de transport forestier la SC U.A. SRL Bucureşti cu suma de 47.600.000 ROL.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti, ci numai în Iaşi, Sibiu, Bucureşti (dar cu alt cod fiscal) şi codul fiscal menţionat aparţine unei alte societăţi, SC H.D. SRL Bucureşti.

18. Prin factura fiscală falsă din 15 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii de transport material lemnos pentru SC J.C.E. SRL Bucureşti, cu suma de 49.000.000 ROL.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine unei alte societăţi.

19. Prin factura fiscală falsă din 10 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii de transport material lemnos pentru SC S.C. SRL Bucureşti, cu suma de 49.980.000 ROL.

- a fost identificată în baza de date R.O.L. o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti, dar cu alt cod fiscal, şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine unei alte societăţi.

20. Prin factura fiscală falsă din 20 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii de exploatare forestiera pentru SC A.E. SRL Bucureşti cu suma de 48.195.000 ROL.

- nu a fost identificată în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în Bucureşti, şi nici codul fiscal menţionat nu aparţine unei alte societăţi.

Faţă de modul de întocmire a acestor facturi fiscale, în continuare, prima instanţă arată că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, fapta săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

În ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală, prima instanţă a apreciat că inculpata a avut atribuţii financiar contabile, în calitate de administrator de fapt în cadrul firmei, operând în evidenţele contabile.

Astfel - susţine prima instanţă - în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat.

De asemenea, conform art. 197 din Legea nr. 31/1990, societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

În speţă, Tribunalul a constatat că din conţinutul raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil B.C. rezultă că răspunderea organizării şi conducerii contabilităţii în perioada când au fost contabilizate facturile invocate în actul de control al inspectorilor fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea a fost asigurată de administratorul fiscal al societăţii, respectiv inculpata B.M.A., aspect evidenţiat şi în actul de control menţionat mai sus.

Nu s-a putut reţine în favoarea inculpatei faptul că a fost divorţată de soţul acesteia în anul 2001 şi că între aceştia a intervenit partajul de bunuri comune, depunându-se în acest sens şi o hotărâre judecătorească deoarece societatea comercială înfiinţată împreună cu soţul acesteia are identitate proprie, personalitate juridică cu drepturi şi obligaţii ce decurg din actul constitutiv şi din lege, patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul inculpatei şi soţului acesteia.

Faptul că în carnetul de muncă depus în copie de inculpată la instanţă ar rezulta că începând cu anul 2001 aceasta a fost trecută în funcţia de director al societăţii şi nu administrator, nu are relevanţă din punct de vedere juridic deoarece aceasta a continuat, în fapt, să administreze SC M. SRL.

Acest aspect rezultă şi din alte fapte juridice cum ar fi prezenţa acesteia la instanţă pentru apărarea drepturilor acestei societăţi comerciale, prezenţa acesteia la organele fiscale, depunerea de către aceasta la organele fiscale a facturilor false în vederea restituirii nelegale de TVA, înregistrarea de către inculpată a acestor facturi în evidenţele contabile.

Aceste aspecte de fapt sunt probe din conţinutul cărora rezultă că inculpata administra în fapt şi în drept SC M. SRL.

Faptul că inculpata administra şi alte activităţi ale societăţii comerciale cum ar fi chioşcul alimentar şi cazarea în pensiune, nu sunt de natură a absolvi pe inculpată de răspundere penală.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, elementul material - arată Tribunalul - constă în fapta de a evidenţia în acte contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni legale, ori de a evidenţia alte operaţiuni fictive.

Din conţinutul raportului de inspecţie fiscală ataşat la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpata B.M.A. nu a făcut dovada existenţei materiale a bunurilor achiziţionate prin facturile menţionate mai sus.

De astfel - arată Tribunalul - referitor la deducerea de TVA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2007 a decis că, î n raport de dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) şi ale art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

În motivare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., intrată în vigoare la data de 01 ianuarie 2004, se prevede că „Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile”, precum şi că „La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”.

În cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004, făcându-se referire la dispoziţiile art. 19 din cod se precizează că „Veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 C. fisc.”.

În raport cu aceste reglementări legale, profitul impozabil constă, deci, în diferenţa dintre veniturile realizate din orice sursă şi suma cheltuielilor deductibile.

Or, în accepţiunea prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc., a menţionat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în motivarea sa, „sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare”.

În această privinţă, însă, este de observat că prin art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc. se subliniază că „nu sunt deductibile”, între altele, „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor”.

Tot astfel, reglementându-se regimul deducerilor în cuprinsul art. 145 C. fisc., la alin. (8) din acest articol se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiţionată de justificarea dreptului respectiv, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferenţiat, la lit. a) şi b) din acel alin.

De asemenea, prin art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, se prevede, la alin. (1), că „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”, iar la alin. (2) că „Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”.

În acelaşi spirit, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare de la 01 iunie 2002, s-a precizat că „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei”, menţionându-se în continuarea aceluiaşi alineat, prin reglementările de la lit. a)-e), documentele necesare pentru fiecare caz de deducere prezentat.

Mai mult, în cuprinsul art. 29 din aceeaşi lege s-au instituit obligaţii pentru „persoanele impozabile care realizează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite de drept de deducere”, specificându-se, la lit. a) şi b) de la pct. B, modul cum ele trebuie să consemneze „livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate şi să completeze în mod obligatoriu” anumite date, precum şi că „persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate şi să verifice întocmirea corectă a acestora”, cu sancţiunea pierderii „dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente”, dacă nu au fost respectate cerinţele de înregistrare în contabilitate „în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane ROL inclusiv”.

Ca urmare, potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce şi nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.

O atare concluzie este impusă şi de prevederile art. 89 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, potrivit cărora „Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel”, acest termen de prescripţie începând, potrivit alin. (2), „să curgă de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.

Din moment ce, potrivit acestor dispoziţii, organele fiscale pot efectua controale pe o perioadă de 5 ani anteriori, adică şi pentru raporturi juridice de drept fiscale născute înainte de intrarea în vigoare, la 01 ianuarie 2004, a C. fisc., este evident că stabilirea diferenţelor de impozit sau a altor obligaţii fiscale datorate de operatorii economici trebuie efectuată în baza reglementărilor existente în momentul naşterii raportului juridic de drept fiscal, chiar dacă acţiunea de control se desfăşoară în perioada în care sunt în vigoare dispoziţiile C. fisc.

Sub acest aspect este de observat că dispoziţiile C. fisc., intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2004, pot opera numai pentru viitor, toate actele supuse controlului ce se efectuează de către organele fiscale, în vederea examinării legalităţii deducerilor de taxă pe valoarea adăugată neputând fi astfel analizate, în conformitate cu principiul tempus regit actum, decât potrivit normelor legale aplicabile în momentul naşterii fiecărui raport juridic.

Or, în toate actele normative, anterioare sau ulterioare adoptării C. fisc., în cazurile de efectuare de operaţiuni de deducere a TVA este prevăzută obligativitatea prezentării de documente justificative întocmite „legal” sau „conform legii”, fără a se determina, însă, tipul de document necesar.

Dacă prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi cele ale regulamentului de aplicare a acesteia nu conţineau criterii de stabilire a menţiunilor sau informaţiilor ce trebuie să le conţină documentele justificative, iar prin Legea nr. 345/2002, aplicabilă în perioada 01 iunie 2002 - 31 decembrie 2003, s-a înscris pentru prima dată obligativitatea prezentării de documente justificative, cu specificarea menţiunilor sau informaţiilor pe care să le cuprindă, prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât şi menţiunile sau informaţiile care să rezulte din acestea.

În acest sens, prin art. 145 C. fisc. s-a prevăzut, la alin. (8), că „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii”, precizându-se în cadrul reglementărilor date, la lit. a) şi b), documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecărei situaţii specifice.

Aşa fiind, în aplicarea corectă a dispoziţiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) şi în art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi în art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.

Pe cale de consecinţă, inculpata nu a făcut dovada că bunurile ce se presupun a fi achiziţionate prin facturi ar fi fost dobândite în mod real, ar exista s-au ar fi fost casate, neexistând înregistrării în evidenţele contabile în acest sens.

În ce priveşte urmarea imediată, prin infracţiunea comisă inculpata a creat o stare de pericol, respectiv posibilitatea diminuării obligaţiilor fiscale către stat.

Este evident - a menţionat prima instanţă - că sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu intenţie directă calificată, prin scop, intenţia a fost aceea de a obţine restituirea de TVA, prin operaţiuni fictive.

În aprecierea Tribunalului, faptele săvârşite de inculpată, aşa cum au fost descrise mai sus, în raport şi de motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recursul în interesul legii, consemnată mai înainte, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiune pentru care instanţa a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii.

În continuare, Tribunalul a arătat, că, chiar în condiţiile în care o parte din actele materiale ce intră în conţinutul acestei infracţiuni au fost săvârşite sub incidenţa Legii nr. 87/1994, vor fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 241/2005 deoarece, în raport cu prevederile acestei din urmă legii, conţin dispoziţii mai favorabile.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin admiterea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008.

La individualizarea pedepsi pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv inculpata nu a mai fost condamnată la pedeapsa închisorii, are un comportament demn şi civilizat în societate, s-a prezentat în faza urmăririi penale şi la instanţă oricând a fost chemată.

În ce priveşte uzul de fals, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., este indubitabil că inculpata a săvârşit această infracţiune ştiind că facturile în cauză sunt false.

Este evident că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata a cunoscut că bunurile descrise în facturile menţionate nu există, că aceste facturi au fost înregistrate în contabilitate şi în baza acestora a solicitat deducerea de TVA, care nu se justifica.

Nu s-a reţinut în sarcina inculpatei săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată deoarece aceste facturi, conform constatării tehnico-ştiinţifice grafice, au fost întocmite şi semnate de o altă persoană, pentru facturile ce formează obiectul cauzei.

Fapta săvârşită de inculpată - a apreciat Tribunalul - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. şi în baza acestui text de lege a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsi, pentru această infracţiune, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv inculpata nu a mai fost condamnată la pedeapsa închisorii, are un comportament demn şi civilizat în societate, s-a prezentat în faza urmăririi penale şi la instanţă oricând a fost chemată.

Au fost contopite aceste pedepse pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunându-se a se executa pedeapsa cea mai grea, în condiţiile art. 81 C. pen., Tribunalul apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

Pe latura civilă a cauzei, Tribunalul, în baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor acte false: factura fiscală din 20 aprilie 2003; factura fiscală din 30 aprilie 2003; factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura fiscală din 05 ianuarie 2004; factura fiscală din 27 februarie 2004; factura fiscală din 05 martie 2004; factura fiscală din 31 mai 2004; factura fiscală din 26 aprilie 2004; factura fiscală din 05 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura fiscală din 08 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura fiscală din 14 iunie 2004; factura fiscală din 23 iunie 2004; factura fiscală din 17 iunie 2005; factura fiscală din 25 iunie 2005; factura fiscală din 15 iunie 2005; factura fiscală din 10 iunie 2005; factura fiscală din 20 iunie 2005.

În ce priveşte cererea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea prin care s-a constituit parte civilă, Tribunalul a apreciat că prin fapta săvârşită de inculpată s-a creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă de 181,261 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA neachitat, o atare valoare rezultând atât din raportul de inspecţie fiscală, cât şi din procesul-verbal de lichidare judiciară.

Pe cale de consecinţă şi conform art. 14 C. proc. pen., Tribunalul a obligat pe inculpată la plata sumei de 181.261 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, precum şi a majorărilor de întârziere până la achitarea integrală a sumei datorate.

În baza art. 353 C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul a menţinut sechestrul asigurător dispus de procuror prin ordonanţa din 10 martie 2011 dată în Dosarul nr. 712/P/2008, instituit asupra bunurilor proprietatea inculpatei, respectiv asupra unui teren în suprafaţă de 590,18 m.p. situat în Voineasa, judeţul Vâlcea, dobândit prin sentinţa civilă nr. 851 din 15 noiembrie 2003, contractul de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2008 şi sentinţa civilă nr. 879 din 04 noiembrie 2008 a Judecătoriei Brezoi, până la achitarea debitului către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii după rămânerea definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Vâlcea în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului, precum şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpata, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele:

I. În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală:

- nu ea este persoana care a derulat operaţiunile de exploatare forestieră şi comercializare a materialului lemnos, ci fostul ei soţ, B.A., de care s-a despărţit şi care a plecat în Statele Unite în iunie 2005, inculpatei revenindu-i sarcina de a se ocupa numai de chioşcul alimentar şi cazările în pensiunea firmei.

- cartea de muncă, statele de plată, extrasele de registru control şi altele, sunt probe care infirmă calitatea de subiect activ cu atribuţii de administrare a societăţii de exploatare forestieră, B.A., fostul ei soţ, cedând prin procură autentificată la data de 31 august 2005, dreptul de administrare a firmei în favoarea sa, după plecarea acestuia şi emiterea procurării notariale, nemaidesfăşurându-se nicio activitate în firmă.

- expertiza efectuată în anul 2010, nu a stabilit în mod concret de către cine au fost efectuate activităţile de facturare - false, pretins nereale, cu intenţie infracţională - vizând aprovizionarea şi desfacerea derulate în firmă, răspunsul expertizei având un caracter formal general, aşa cum rezultă şi din actul de control al reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

- susţinerea că ar fi achiziţionat din surse ilegale şi tipizate de documente contabile, facturi fiscale pe care le-a completat total sau parţial, nu are suport probatoriu, întrucât în cauză nu s-a făcut o percheziţie, nu s-a găsit în domiciliul său formulare tipizate contrafăcute sau ştampile contrafăcute;

- expertiza tehnică făcută de către un expert autorizat al Ministerului Justiţiei exclude categoric suspiciunile privind redactarea vreunei facturi, atrăgând atenţia că o singură xerocopie a unei facturi a fost în mod voit copiată pentru a se evita scrisul său, toate aceste împrejurări care deşi nu fac obiectul cauzei creează dubiu asupra vinovăţiei sale, întărind convingerea că fostul său soţ este persoana care trebuia verificată pentru operaţiunile contabile pe care le înregistra.

- evaluarea realităţii plăţilor făcute prin societatea comercială, dar şi a realizării operaţiunilor comerciale înregistrate a fost făcută prin expertiza contabilă efectuată de către organul de urmărire penală, expertiză contabilă care concluzionează că operaţiunile comerciale şi plăţile efectuate numerar privesc o realitate, astfel că nu s-a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului.

- chiar dacă facturile fiscale nu au caracter justificativ prin lipsa unor date ori fictivitate, urma aprecierea de către organul fiscal a faptului că acestea sunt nedeductibile, ceea ce nu duce la concluzia că s-a făcut dovada vinovăţiei sale penale.

- singurele fapte juridice şi situaţii probate prin acte vizează operaţiunile comerciale exercitate de inculpată în anul 2008, când a strâns utilajele descompletate, abandonate de fostul ei soţ, din parchetele de exploatare forestieră şi pe care le-a predat la Remat.

În concluzie, inculpata a solicitat achitarea, în baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 şi art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de faptul că nu aceasta a comis faptele descrise în actul de inculpare, incidente acestei infracţiuni, fapte despre care susţine, implicit, că autorul acestora ar putea fi nu ea, ci fostul ei soţ, B.A.

II. Cu referire la infracţiunea de uz de fals:

- momentul comiterii uzului de fals, în situaţia infracţiunii de evaziune nu este lăsată la apreciere, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cerând expres ca înscrisul care priveşte operaţiuni nereale să fie înregistrat în contabilitate, pentru a se produce urmarea imediată, în acest sens având în vedere şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 şi Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 870/2005, care obligă la evidenţierea fiecărei operaţiuni economice în contabilitatea societăţii.

- în mod greşit prima instanţă a considerat că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, cu privire la fapta de uz de fals, arătând că în opinia sa epuizarea infracţiunii coincide cu data depunerii ultimului bilanţ contabil, şi anume la sfârşitul anului 2005, deoarece bilanţul contabil este o imagine analitică a exerciţiului financiar anual al firmei, nu priveşte evidenţierea operaţiunilor comerciale în ordinea lor cronologică, şi cum ultima factură a fost emisă la data de 25 iunie 2005, de la acest moment s-au împlinit cei 5 ani prevăzuţi de lege, privind prescrierea infracţiunii de uz de fals, astfel că fapta este prescrisă.

III. Sub aspectul laturii civile:

- conform deciziei de impunere din 06 mai 2010 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Vâlcea, s-a stabilit pentru societatea în cauză, ca obligaţie fiscală, suma de 118.702 RON (55.228 TVA, diferenţă majorări de întârziere aferente), dar la data de 12 mai 2010, această societate a fost radiată, astfel că în mod nejustificat s-a stabilit plata unei obligaţii fiscale de 181.261 RON către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Vâlcea, sumă ce include şi majorări pentru întârzieri aferente perioadei de după radierea firmei, ceea ce nu este legal.

Prin decizia penală nr. 34/A din 06 aprilie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpata B.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 15 din 08 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2639/90/2011.

A casat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat obligarea inculpatei de la plata sumei de 181.261 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi a dispus obligarea inculpatei către aceeaşi parte civilă la plata sumei de 55.228 RON TVA şi 2.051 RON impozit pe profit stabilit prin decizia de impunere din 30 aprilie 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, precum şi la plata penalităţilor şi a majorărilor de întârziere aferente, calculate potrivit legii, până la data achitării integrale a debitului.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei sunt dovedite în cauză, iar pe latură civilă se impune obligarea inculpatei la plata sumei de 181.261 RON, aşa cum s-a stabilit prin decizia de impunere din 30 aprilie 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, şi inculpata B.M.A.

Prin recursul declarat, inculpata a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 şi 15 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, astfel cum s-a reţinut pe larg în practicaua prezentei decizii.

Recurenta parte civilă nu a depus la dosar motivele de recurs, iar la data soluţionării cauzei nu a fost prezentă pentru a susţine recursul formulat.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la solicitarea inculpatei de achitare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, susţinerile inculpatei că nu este vinovată de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, vinovăţia sa este dovedită de probele administrate în cauză, şi anume raportul de constatare grafică, declaraţii de martori, aspectele constatate în urma controlului efectuat de organele de inspecţie fiscală, din care rezultă că fapta săvârşită de inculpată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi constă în evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale sau care sunt urmarea unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În speţa dedusă judecăţii rezultă că la SC M. SRL Voineasa, punctul de lucru C.F., au fost identificate de organele fiscale, cu ocazia controlului efectuat, un număr de 20 de facturi fiscale, în perioada 2003-2005, din care unele fictive, altele falsificate în parte neavând la bază operaţiuni reale şi înregistrate în contabilitatea societăţii pe care o conducea, existând şi facturi care nu erau întocmite în condiţiile legii, eludându-se prevederile C. fisc., în scopul deducerii taxei pe valoarea adăugată, cauzându-se, astfel, prejudicii bugetului consolidat al statului.

Actele şi operaţiunile comerciale identificate şi de raportul de expertiză contabilă nu pot fi considerate documente justificative care să atragă calcularea de cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile şi, implicit, obţinerea dreptului de a deduce TVA.

Din cele sus-menţionate rezultă intenţia infracţională a inculpatei de a frauda prin acte repetate bugetul de stat prin micşorarea semnificativă a plăţii sumelor datorate ca impozit pe profit şi taxă pe valoare adăugată.

Deşi inculpata afirmă că fostul ei soţ, B.A., ar fi vinovat de faptele de evaziune fiscală întrucât el s-a ocupat de exploatarea forestieră şi comercializarea materialului lemnos, susţinerile acesteia sunt contrazise prin faptul că, la 21 septembrie 2007, ea a fost cea care a solicitat controlul de fond la această societate pentru a încasa TVA. Or, această împrejurare dovedeşte că inculpata administra, de fapt şi de drept, societatea după plecarea fostului soţ în străinătate şi care, la 31 august 2005, a cedat prin procură autentificată dreptul de administrare a firmei către inculpată.

Referitor la infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea acestei infracţiuni întrucât a folosit documente care nu exprimă realitatea la întocmirea bilanţului contabil, diminuând obligaţiile fiscale către stat.

Cu privire la susţinerea că infracţiunea de uz de fals este prescrisă întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie de 5 ani care curge de la data emiterii ultimei facturi pretins false, respectiv 25 iunie 2005, Înalta Curte reţine ca fiind corectă aprecierea instanţei potrivit căreia momentul consumării acestei infracţiuni este momentul depunerii ultimului bilanţ contabil, la sfârşitul anului 2005.

De asemenea, corect s-a reţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt la data de 15 septembrie 2010 înainte de împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani (sfârşitul anului 2010), când s-a început urmărirea penală în cauză, şi, prin urmare, această faptă nu este prescrisă.

Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală şi temeinică şi sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, fiind corectă dispoziţia de înlăturare a obligării inculpatei de la plata sumei de 181.261 RON, cu titlu de despăgubiri civile faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi de obligare a acesteia către aceeaşi parte civilă la plata sumelor constatate în urma controlului efectuat la SC M. SRL Voineasa şi anume de 55.228 RON, reprezentând TVA şi de 2.051 RON, reprezentând impozit pe profit, aşa cum s-a stabilit prin decizia de impunere din 20 aprilie 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea.

De asemenea, corect a apreciat instanţa că numai în raport de aceste sume, stabilite iniţial de organul de specialitate fiscală, cu ocazia controlului efectuat, se va calcula, potrivit legii, la plata penalităţilor şi a majorărilor de întârziere aferente până la data achitării integrale a debitului, esenţială fiind calcularea acestora până la momentul achitării în totalitate a acestui debit, acesta fiind momentul dezdăunării integrale a părţii civile.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursurile declarate de partea civilă şi de inculpată, conform dispozitivului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligate recurenta inculpată şi recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata B.M.A. şi de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, împotriva deciziei penale nr. 34/A din 06 aprilie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenta parte civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, la suma de 300 RON cu acelaşi titlu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2012.

#Evaziune Fiscala. Spete

← ICCJ. Decizia nr. 2707/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2725/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2709/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs