ICCJ. Decizia nr. 2681/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2681 /2012
Dosar nr. 4319/115/2011
Şedinţa publică din 6 septembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 47 din 03 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 4319/115/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., cerere formulată de apărătoarea inculpatului T.D.I., avocat oficiu P.V.
În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.N. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.D.I. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), din momentul în care prezenta hotărâre va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 12 octombrie 2011 până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor pe o durată de 60 de zile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte - lamă cuţit ruptă, mâner cuţit şi cuţit tip briceag.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V.Ş., în consecinţă au fost obligaţi inculpaţii î n solidar la plata sumei de 50.000 euro - cu titlu de daune morale (sau echivalentul în RON la momentul plăţii efective).
Au fost respinse celelalte daune materiale şi morale solicitate, ca nedovedite.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1381-1395 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, drept pentru care au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 1.951,31 RON cu titlu de daune materiale către această parte civilă.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 RON - cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 08 octombrie 2011, în jurul orelor 10.00, în timp ce se aflau într-un local numit din centrul oraşului Oţelu Roşu, între inculpaţii T.D.I. şi T.N., pe de o parte, şi partea vătămată V.Ş., pe de altă parte, au avut loc discuţii contradictorii. Martorul B.A., care se afla în localul respectiv, a declarat că pe parcursul acestor discuţii contradictorii cei doi inculpaţi l-au ameninţat pe partea vătămată, inculpatul T.N. prinzându-l la un moment dat de gât şi spunându-i că-l omoară.
Cei doi inculpaţi au declarat că motivul discuţiilor contradictorii l-a reprezentat o datorie bănească pe care partea vătămată o avea la inculpatul T.D.I.
S-a reţinut că partea vătămată a declarat însă că neînţelegerile cu cei doi inculpaţi s-au declanşat datorită faptului că inculpatul T.N. a fost dat afară de la firma unde lucra şi la care partea vătămată era organizator de şantier, motivul concedierii fiind consumul de băuturi alcoolice.
În după-amiaza aceleiaşi zile inculpatul T.D.I. a avut discuţii telefonice cu partea vătămată V.Ş., ocazie cu care s-au înjurat şi ameninţat reciproc, aceste aspecte fiind confirmate de declaraţiile martorilor K.Ş. şi B.A.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 18.00, în timp ce se afla în apartamentul concubinei sale, A.E., unde locuia, inculpatul T.D.I. a luat hotărârea de a se deplasa la internatul liceului din Oţelu Roşu unde erau cazaţi tatăl său, inculpatul T.N., partea vătămată V.Ş., pentru a se întâlni cu acesta din urmă. La plecare inculpatul T.D.I. s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie, însă nu a putut să iasă cu el din casă întrucât s-a opus concubina sa, care i-a luat cuţitul din mână şi l-a băgat într-un sertar.
După ce a ajuns la internatul liceului, inculpatul T.D.I. s-a deplasat în camera în care se afla cazat tatăl său, aşteptându-l pe V.Ş. care era plecat în oraş.
În momentul în care cei doi inculpaţi au auzit vocea lui V.Ş., venind dinspre palierul internatului, au ieşit din cameră, inculpatul T.D.I., având asupra sa un briceag cu lama de 8/2 cm, iar inculpatul T.N. având asupra sa un cuţit cu lama de 11,5/2 cm. Cei doi inculpaţi l-au abordat pe partea vătămată în apropierea camerei în care locuia aceasta. Împreună cu partea vătămată se mai afla şi martorul K.Ş.
Între inculpatul T.D.I. şi partea vătămată V.Ş. au avut loc discuţii contradictorii, iar la un moment dat cei doi au început să se îmbrâncească reciproc. Auzind scandal, la faţa locului au venit mai multe persoane care locuiau în cămin, respectiv martorii L.M.F., R.G., B.M., B.A. şi V.I.
În urma îmbrâncelilor reciproce, partea vătămată V.Ş. şi inculpatul T.D.I. au căzut, partea vătămată fiind poziţionată deasupra inculpatului. În acest timp, inculpatul T.N. s-a apropiat de partea vătămată şi I-a înjunghiat pe acesta în spate, lângă coloana vertebrală, la nivelul hemitoracelui stâng. Ca urmare a acestei lovituri, partea vătămată V.Ş. a căzut peste inculpatul T.D.I. În continuare, inculpatul T.D.I. l-a înjunghiat pe partea vătămată cu cuţitul la nivelul regiunii cervicale postero-laterale dreapta, după care a mai încercat să-i aplice lovituri cu cuţitul însă a fost oprit de intervenţia martorului K.Ş. care a prins lama cuţitului cu mână dreaptă. În urma acestei intervenţii, lama cuţitului s-a rupt.
Totodată, în timp ce partea vătămată se afla deasupra sa, inculpatul T.D.I. l-a înjunghiat pe acesta cu briceagul la nivelul hemitoracelui drept pe fala laterală. După aceasta, inculpatul T.D.I. a vrut să-i mai aplice lovituri cu briceagul, însă a fost oprit de martorul B.A., care i-a tras briceagul din mână.
În continuare, cei doi inculpaţi s-au retras în camera în care locuia inculpatul T.N. unde a rămas până la venirea organelor de poliţie ce au fost alertate de martorii care au asistat la comiterea faptei.
S-a constatat că, cu ocazia cercetării la faţa locului, organele de poliţie au identificat cuţitul şi briceagul pe care cei doi inculpaţi le-au folosit pentru a-l înjunghia pe partea vătămată.
Din raportul de constatare medico-legală din 10 octombrie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, s-a reţinut că partea vătămată a suferit leziuni: la nivelul regiunii cervicale postero-laterale dreapta, plagă cu margini netede cu lungime de 2,5 cm, orientată oblic, infero-extern, suturată cu două fire; la nivelul hemitoraceiui drept, pe faţa laterală, în 1/3 medie, plagă cu marginile netede cu lungimea de 2,5 cm, orientată oblic, antero-inferior, suturată cu două fire; la nivelul hemitoraceiui stâng, în 1/3, pe faţa posterioară, la 4 cm lateral de coloana vertebrală, plagă cu marginile netede, cu lungimea de 2,5 cm, orientată oblic infero-intern, suturată cu două fire.
Din concluziile raportului de constatare prima instanţă a reţinut că numitul V.Ş. prezintă leziuni ce pot data din 08 octombrie 2011, iar respectivele leziuni pot fi rezultatul loviturii directe cu un corp tăietor/înţepător şi necesită 40 de zile de îngrijiri medicale, socotite de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicaţii. Totodată, s-a precizat că leziunile suferite nu au pus viaţa victimei în primejdie. În urma loviturilor aplicate de cei doi inculpaţi, partea vătămată nu se mai poate deplasa, fiind paraplegic.
S-a constatat că intenţia celor doi inculpaţi de a suprima viaţa victimei a rezultat din declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, s-a reţinut că din declaraţiile acestora a rezultat că anterior săvârşirii faptei cei doi inculpaţi l-au ameninţat cu moartea pe partea vătămată.
Tot din aceste declaraţii s-a reţinut că după ce l-au înjunghiat pe partea vătămată, cei doi inculpaţi au vrut în continuare să-i aplice lovituri cu cuţitul şi cu briceagul, însă nu au reuşit, fiind opriţi de intervenţia martorilor.
Prima instanţă a constatat că starea de fapt descrisă în paragrafele anterioare a fost însuşită în totalitate de către inculpatul T.N., care s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi nu a fost negată de către inculpatul T.D.I. decât în privinţa inexistenţei intenţiei sale de a suprima viaţa victimei, acesta susţinând pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti că loviturile aplicate de către el victimei au constituit de fapt o formă de apărare, el temându-se atât de agresiunea suferită dinspre partea vătămată, cât şi de reacţiile celorlalte persoane aflate pe culoarul căminului de nefamilişti unde a avut loc conflictul descris mai devreme.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată la ultimul termen de judecată de către apărătorul inculpatului T.D.I., respectiv din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în art. 181 C. pen., prima instanţă a constatat că la termenul de judecată din 19 ianuarie 2012 a fost deja respinsă o astfel de cerere de schimbare a încadrării juridice, formulată în baza aceloraşi temeiuri şi argumente juridice şi privind aceeaşi nouă încadrare, neintervenind între timp niciun fel de elemente suplimentare care să contrazică raţionamentul expus de instanţă la respectivul termen de judecată. În consecinţă, s-a apreciat din nou ca nefondată reiterarea aceleiaşi cereri de schimbare a încadrării juridice, chiar dacă formulată de un alt avocat din oficiu, drept pentru care se dispune respingerea ei ca atare.
Totodată s-a reţinut că, fiind audiat de către instanţă, inculpatul T.N. a arătat că se prevalează de dispoziţiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen., în sensul că recunoaşte în totalitate faptele, îşi însuşeşte probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi este de acord să plătească daunele civile solicitate în limita posibilităţilor.
Prima instanţă a apreciat că toate aspectele învederate mai sus, precum şi declaraţia inculpatului, confirmă faptul că acesta este autorul infracţiunii reţinută în sarcina sa. Dată fiind declaraţia făcută de inculpat în faţa completului de judecată, instanţa de fond şi-a însuşit starea de fapt descrisă de organul de urmărire penală şi recunoscută în totalitate de inculpat, stare detaliată mai sus şi probată prin coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală cu recunoaşterea de către inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti ca urmare a solicitării procurorului de şedinţă pe considerentul că celălalt coinculpat nu se prevalase de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., conturându-se astfel în privinţa faptei inculpatului T.N. trăsăturile constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.
Astfel, în urma reţinerii vinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, precum şi de diminuarea limitelor de pedeapsă în cota prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, criteriile de proporţionalizare constând în modalitatea şi împrejurările în care a săvârşit faptele, lipsa antecedentelor penale ca indiciu al comportamentului anterior corespunzător, precum şi atitudinea procesuală demnă şi sinceră. Aceste criterii fiind reţinute doar în vederea proporţionalizării cuantumului pedepselor, ele nu vor putea fi reapreciate şi ca circumstanţe atenuante judiciare, cererea apărătorului formulată în această privinţă fiind nefondată.
S-a constatat că aceeaşi desfăşurare a evenimentelor nu a fost negată de către coinculpatul T.D.I., acesta insistând mai mult pe ansamblul de împrejurări care a determinat conflictul fizic între el şi partea vătămată V.Ş., negând de asemenea în mod repetat că ar fi avut intenţia de a-l ucide pe acesta (implicit de a accepta un astfel de rezultat), motivând că nu-şi aminteşte foarte bine ce s-a petrecut înainte de a lovi partea vătămată cu cuţitul şi că se afla într-o conjunctură nefavorabilă, cei de faţă - respectiv martorii audiaţi în cauză - provocând o busculadă în care „nimeni nu-i ţinea partea”. S-a reţinut că inculpatul se prevalează de asemenea de faptul că ar fi fost în eroare cu privire la reacţia pe care ar fi avut-o partea vătămată faţă de el, apreciind în mod greşit că fusese lovit cu o armă albă şi ripostând în consecinţă în acelaşi fel, ca o formă de apărare neconcretizată într-o intenţie de suprimare a vieţii victimei. În opinia inculpatului, în favoarea sa pledează argumentul potrivit căruia - deşi putea să-şi lovească adversarul într-o zonă vitală - l-a lovit cu cuţitul în abdomen. Acelaşi inculpat declară de asemenea că nu l-a văzut pe coinculpatul T.N. lovind partea vătămată, în ciuda recunoaşterii comiterii faptei de către acesta, recunoscând în schimb că nu a acordat niciun ajutor victimei ulterior comiterii faptei.
Prima instanţă a apreciat că apărările inculpatului T.D.I. în privinţa inexistenţei laturii subiective a tentativei la infracţiunea de omor calificat sunt înlăturate de întreg ansamblul probatoriu administrat în cauză, respectiv de recunoaşterea în totalitate de către coinculpatul T.N. a stării de fapt prezentată în rechizitoriu, de concluziile învederate de specialişti în cuprinsul înscrisurilor medicale ataşate în dosarul de urmărire penală (detaliate mai sus), precum şi de declaraţiile coroborate ale martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi în timpul cercetării judecătoreşti. Astfel, s-a reţinut că martora C.A., administratoarea căminului de nefamilişti în care s-a produs conflictul dintre inculpaţi şi partea vătămată, declară că a perceput în mod direct comportamentul avut de inculpatul T.D.I. anterior săvârşirii faptei, respectiv împlântarea de către el în mod repetat a cuţitului pe care-l avea asupra sa într-o piesă de mobilier, activitate la care a renunţat doar în urma ameninţării cu chemarea organelor de poliţie. La rândul său, martora B.M., deşi revine asupra declaraţiei dată în cursul urmăririi penale în privinţa afirmaţiei că I-ar fi văzut pe acelaşi inculpat lovindu-l cu cuţitul pe partea vătămată, relatează că l-a văzut în mod cert pe inculpatul T.N. lovindu-l pe partea vătămată V.Ş. de două ori cu cuţitul, lovituri urmate de prăbuşirea acestuia din urmă peste inculpatul T.D.I., în timp ce „cerea ajutor şi spunea că moare”. Dat fiind faptul că însuşi acest al doilea inculpat a recunoscut că l-a lovit pe partea vătămată în momentul în care respectiva parte era prăbuşită deasupra sa, s-a apreciat că este evidentă înlăturarea argumentului referitor la necesitatea apărării (context în care inculpatul T.D.I. susţine că ar fi lovit cu cuţitul) de vreme ce partea vătămată fusese deja înjunghiată de două ori de către celălalt inculpat, el - departe de a avea o atitudine ofensivă sau de a folosi vreo armă - cerând ajutor şi spunând că moare. Mai mult, aceeaşi martoră B.M. declară că soţul său, martorul B.A. i-ar fi spus că el l-a dezarmat pe inculpatul T.D.I., fapt confirmat de acest în urmă martor în cursul declaraţiei pe care a dat-o în faţa instanţei. În sfârşit, s-a reţinut că niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu face vorbire despre vreo busculadă care s-ar fi produs la faţa locului şi care să fi determinat intervenirea altor persoane în conflictul desfăşurat între cei doi inculpaţi şi partea vătămată, toate celelalte persoane asistând doar la respectivul conflict fizic, intervenţia unora dintre ei constând doar în dezarmarea celor doi agresori. Prima instanţă a considerat că este infirmată aşadar şi cealaltă apărare avansată de inculpatul T.D.I., referitoare la temerea care i-ar fi fost produsă de contextul defavorabil în care s-ar fi aflat anterior înjunghierii de către el a părţii vătămate, context caracterizat prin aceea că „nimeni nu-i ţinea partea”.
La toate aceste argumente, în opinia primei instanţe s-a mai adăugat şi intenţiile clar agresive recunoscute chiar de inculpatul T.D.I., în sensul dorinţei sale de a se înarma cu un cuţit atunci când a plecat de acasă pentru a se întâlni cu partea vătămată V.Ş. (fapt confirmat de concubina sa, martora A.E., care de altfel l-a şi determinat să renunţe la acest plan tocmai pe considerentul că se temea că-l va folosi), înarmării sale ulterioare cu un briceag în camera locuită de tatăl său T.N. în căminul de nefamilişti, anterior întâlnirii aşteptate cu V.Ş. şi, după cum declară martora C.A. în sensul expus mai sus, folosirii acelui cuţit pentru a străpunge în mod repetat o piesă de mobilier din interiorul aceleiaşi camere.
În acest context, s-a constatat fără putinţă de tăgadă că şi acest inculpat se face vinovat de săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, încadrarea juridică fiind cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., motiv pentru care va fi sancţionat cu o pedeapsă principală de 8 ani închisoare, orientată aşadar spre minimul special, criteriile de individualizare constând de asemenea în comportamentul anterior corespunzător, evidenţiat de lipsa antecedentelor penale, de atitudinea relativ sinceră manifestată în cursul procesului penal, precum şi de împrejurările şi contextul în care au fost săvârşite faptele.
Instanţa de fond a aplicat de asemenea inculpaţilor pedepsele complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.(cu excepţia dreptului de a alege), aceasta urmând să fie aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă, conform dispoziţiilor art. 53 C. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. pen. De asemenea, pe durata executării pedepselor principale, până la eventuala graţiere sau împlinirea termenului de prescripţie a executării acestora, inculpaţilor le-au fost aplicate pedepsele accesorii de interzicere a unor drepturi.
S-a procedat de asemenea la deducerea perioadei de reţinere şi arestare preventivă, din durata pedepselor principale aplicate inculpaţilor, fiindu-i totodată menţinută starea lor de arest pe considerentul că temeiurile avute în vedere până în prezent subzistă în continuare, neintervenind niciun temei nou care să arate contrariul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost instituită măsura de siguranţă a confiscării speciale asupra corpurilor delicte - lamă cuţit ruptă, mâner cuţit şi cuţit tip briceag, folosite de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei dedusă judecăţii, prin coroborarea întregului material probator administrat, s-a constatat că acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara este admisibilă în totalitate, acesteia urmând a-i fi acordate în întregime daunele materiale solicitate, respectiv cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirea părţii vătămate V.Ş., la dosar fiind depuse înscrisurile care atestă prejudiciul indirect cauzat prin conduita infracţională a inculpatului.
Cât priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă V.Ş., aceasta a fost admisă în parte. Referitor la daunele materiale solicitate de partea respectivă, ele au fost respinse în totalitate, ca nedovedite, aceasta neadministrându-şi nici o probă prin care să se confirme necesitatea acordării sumei de 30.000 euro solicitată cu acest titlu. În schimb, solicitarea prin care această parte a pretins acordarea de daune morale a fost considerată admisibilă, însă doar în parte, în sensul că respectiva cerere este disproporţionată. În fapt, în afară de înscrisurile cu caracter medical depuse în timpul urmăririi penale, înscrisuri prin care se atestă leziunile suferite, amploarea acestora şi numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în vederea vindecării, partea civilă V.Ş. nu şi-a administrat niciun fel de probe din care să rezulte alte suferinţe suplimentare, prelungite în timp, care să necesite reparaţia prin obligarea inculpatului la plata totalului sumelor solicitate. Astfel, s-a apreciat că suferinţele cauzate părţii civile de loviturile aplicate de către inculpaţi pot fi recompensate prin obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro (direct sau prin echivalent în monedă românească), obligaţia urmând să fie solidară. La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere reparaţia în această formă a suferinţei inerente prilejuită de diagnosticul evidenţiat în cuprinsul raportului de constatare medico-legală aflat la dosar urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii T.N. şi T.D.I., fără a formula în scris motivele de netemeinicie şi nelegalitate. Prin decizia penală nr. 132/A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost admise apelurile,s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:
S-a diminuat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile V.Ş. de la 50.000 euro la 30.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective.
S-a înlăturat dispoziţia de interzicere a inculpatului a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi complementară.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale recurate.
Analizând apelurile declarate de inculpaţi prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constatat că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce priveşte modul de individualizare a pedepselor accesorii şi complementare, precum şi daunelor morale, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală, respectiv concluziile raportului de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor R.G., K.Ş., B.A., B.M., V.I., C.A., L.M.F., A.E., precum şi ale inculpaţilor şi părţii vătămate. Astfel, inculpaţii au recunoscut faptele în faţa instanţei, aplicându-se procedura reglementată de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Din raportul de constatare medico-legală din 10 octombrie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara rezultă că partea vătămată a prezentat la examenul medico-legal mai multe plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui, ceea ce denotă violenţa deosebită a acţiunii inculpaţilor.
Instanţa de apel constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Astfel, în mod constant s-a stabilit că elementul subiectiv al infracţiunii de tentativă de omor, trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura, precum şi aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecinţele cauzate şi raporturile dintre autor şi victimă. Lovirea părţii vătămate cu un cuţit (instrument apt de a ucide), într-o zonă vitală a corpului (hemitorace) şi cu intensitate, demonstrează că inculpaţii au urmărit suprimarea vieţii victimei, sau cel puţin au acceptat acest deznodământ, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează unor împrejurări mai presus de voinţa acestora. Totodată, nu trebuie omis nici faptul că potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, inculpaţii au ameninţat cu moartea pe partea vătămată, că au ieşit din cameră î n momentul în care au auzit pe partea vătămată înarmându-se cu un briceag, respectiv cuţit.
În ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa de apel apreciază că prin sentinţa penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Pedepsele de 7 ani închisoare în cazul inculpatului T.N. şi de 8 ani închisoare în cazul inculpatului T.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea acestora şi prevenirea comiterii de noi fapte penale. În aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., prima instanţă a efectuat o analiză şi evaluare completă a circumstanţelor personale ale inculpaţilor, a condiţiilor producerii faptei şi consecinţele acesteia. În acest sens, se reţine că infracţiunea de tentativă de omor în general denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celei mai importante valori sociale, dreptul la viaţă al individului, sancţiunea aplicată dând eficienţă prevederilor dispoziţiilor art. 21 C. pen. Astfel, nu se poate omite modul premeditat în care au acţionat inculpaţii, violenţa deosebită rezultând din numărul loviturilor aplicate, dar şi gradul de implicare al fiecăruia dintre inculpaţi. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.D.I. se mai reţine şi că potrivit martorei A.E. acesta a intenţionat să se înarmeze cu un cuţit din momentul în care a părăsit domiciliul, fiind împiedicat însă de martoră; nu a renunţat la intenţiile sale însă şi l-a cooptat şi pe celălalt inculpat în acţiunea agresivă, ceea ce denotă un grad de pericol social mai ridicat.
Analizând dispoziţiile sentinţei în ce priveşte pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară, se constată că inculpaţilor Ie-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei principale şi pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. Instanţa de apel reţine că potrivit art. 64 lit. c) C. proc. pen. interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie presupune ca inculpatul să se fi folosit pentru săvârşirea infracţiunii de o anumită funcţie sau profesie, neputându-se aplica automat, indiferent de circumstanţele cauzei. În speţă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile expuse anterior, respectiv la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, inculpaţii nu s-au folosit de nicio funcţie sau profesie. În acest sens sunt şi dispoziţiile deciziei nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, care a statuat că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Prin urmare, instanţa de apel constată că se impune înlăturarea interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din conţinutul pedepselor accesorii şi complementare.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel apreciază că se impune reducerea cuantumului daunelor morale acordate părţii civile V.Ş. Este adevărat că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, iar evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale, însă sumele acordate trebuie să fie rezonabile, să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză. Referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă. Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului daunelor morale se impune a se avea în vedere şi nivelul de trai al victimei, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei. Este adevărat că durerea pricinuită de o agresiune fizică nu poate fi evaluată în raport cu veniturile realizate de victimă; însă instanţa are obligaţia să menţină un anumit echilibru atunci când procedează la cuantificarea despăgubirilor morale astfel încât să nu se ajungă la acordarea unor sume cu mult peste posibilităţile unei persoane de a realiza în întreaga sa existenţă, într-o măsură care să facă dintr-un act de agresiune un mijloc de câştig. Din aceste motive, suma de 30.000 euro apare ca fiind justificată şi echitabilă faţă de leziunile suferite de partea vătămată, numărul de îngrijiri medicale (40 zile de îngrijiri medicale), vârsta părţii vătămate la data faptei (43 ani), faţă de faptul că nu se mai poate deplasa, fiind paraplegic, dar şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii T.N. şi T.D.I.
Inculpatul T.N. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei în raport de împrejurările în care s-a comis fapta şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Inculpatul T.D.I. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. şi redozarea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., Curtea reţine că încadrarea juridică a unei fapte de violenţă, ce a avut ca urmare producerea unor leziuni corporale, nu se raportează exclusiv la concluziile actelor medico-legale, ci la mai multe criterii, respectiv numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, zona corpului vizată de acestea, aptitudinea obiectului vulnerant de a produce leziuni vitale.
În aceste condiţii, este mai puţin important numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor ori dacă acestea, din punct de vedere medical, au pus în primejdie viaţa victimei, câtă vreme din materialitatea faptei comise rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul letal al faptei sale, rezultat pe care fie i-a urmărit, fie măcar a acceptat posibilitatea producerii lui.
În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, faptele inculpaţilor de a aplica victimei lovituri cu un cuţit, respectiv un briceag (obiecte apte să producă leziuni cu caracter letal), în zone vitale ale corpului (regiunea cervicală şi cea a hemitoracelui stâng, respectiv drept), în condiţiile în care anterior au ameninţat cu moartea pe partea vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, inculpaţii prevăzând şi acceptând posibilitatea producerii unui rezultat letal, ca şi consecinţă a actelor lor.
Prin urmare, critica vizând încadrarea juridică formulată de inculpatul T.D.I. este nefondată.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., invocat de ambii inculpaţi, Curtea constată că nici acesta nu este incident în cauză.
În acest sens, instanţele de fond şi apel au evaluat corespunzător criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, aplicând inculpaţilor pedepse orientate către minimul special, apte să răspundă necesităţilor de constrângere şi reeducare prev. de art. 52 C. pen.
Chiar dacă inculpaţii se află la primul conflict cu legea penală, faptele comise de ei prezintă un grad ridicat de pericol social ce rezultă din împrejurările în care acestea au fost comise (într-un loc public, prin folosirea unor obiecte tăietor-înţepătoare), î n speţă nefiind vorba despre un conflict spontan, ci despre acte de violenţă la limita premeditării (mai ales în cazul inculpatului T.D.I.), în condiţiile în care anterior ei au ameninţat cu moartea partea vătămată.
Aceste circumstanţe reale justifică pe deplin cuatumurile pedepselor aplicate inculpaţilor, chiar în condiţiile în care unul dintre ei (T.N.) s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Prin urmare, ambele recursuri sunt nefondate şi vor fi respinse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen., va fi dedusă prevenţia la zi pentru ambii inculpaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluţionarea recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.N. şi T.D.I. împotriva deciziei penale nr. 132/A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 octombrie 2011 la 6 septembrie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4139/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 422/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
