ICCJ. Decizia nr. 2716/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2716/2012
Dosar nr. 10322/2/2011
Şedinţa publică din 7 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul persoană vătămată F.Ş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 10322/2/2011 din 05 decembrie 2011, petentul F.Ş. a solicitat infirmarea rezoluţiei emise în Dosarul nr. 1017/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât procurorul ce a instrumentat cauza nu a analizat motivele reiterate, de altfel, şi în cuprinsul plângerii ce face obiectul prezenţei judecăţi.
La dosarul cauzei au fost anexate lucrările penale nr. 1017/P/2011 şi nr. 3057/II-2/2011, finalizate prin rezoluţia atacată de petentul F.Ş.
Analizând actele şi lucrările prin prisma criticilor formulate şi a textelor de lege incidente acestei cauze, Curtea reţine şi constată următoarele:
La data de 06 mai 2011, l a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1017/P/2011, s-a înregistrat ordonanţa nr. 16151/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul F.Ş. împotriva procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, învederând că aceştia au sustras înscrisuri din Dosarul nr. 11212/P/2007.
Motivându-şi plângerea, petentul a susţinut că au fost sustrase din Dosarul nr. 11212/P/2007 lista cu cheltuieli pe luna august 2003, extrasul din listele de întreţinere pentru perioada august 2003-decembrie 2004, sentinţa civilă din Dosarul nr. 9345/3/2009 a Tribunalului Bucureşti, plângerea împotriva procurorului de caz, adresa către el cu privire la soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi „documentul pe care procurorul mi l-a arătat în şedinţa din Dosar nr. 8374/301/2009 privitor la semnătura mea de primire a rezoluţiei”.
Fiind audiat de către organele de Parchet, petentul a arătat că actele a căror sustragere o invocă au fost depuse de el la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti ori au i-au fost comunicate de această unitate de parchet, menţionând şi dispariţia înscrisului pe care procurorul de şedinţă i l-a arătat în şedinţa de judecată din Dosarul nr. 8374/301/2009 şi că procurorul de caz a sustras înscrisurile întrucât acestea s-au aflat în dosar la înaintarea de către organele de poliţie la Parchet.
În urma actelor premergătoare efectuate, prin rezoluţia din data de 28 septembrie 2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul R.T. - procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 272 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deoarece din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii temeinice şi concludente privind existenţa faptelor.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut că afirmaţia petentului nu este susţinută de niciun mijloc de probă, în condiţiile în care respectiva soluţie din dosar a făcut şi obiectul verificării instanţei, care a respins definitiv plângerea petentului.
Prin rezoluţia nr. 3057/II/2/2011 din data de 15 noiembrie 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul F.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 1017/P/2011 din data de 28 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reţinând că faptele reclamate de petent nu există.
În conţinutul plângerii adresate acestei instanţe, deşi nu sunt arătate critici, ci doar este exprimată nemulţumirea petentului (ca şi în cazul plângerii adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), cu privire la soluţiile adoptate de Parchet, instanţa a procedat la o analiză a acestor din urmă acte ale procurorului, după cum urmează:
În plângere, se menţionează că soluţia Parchetului este nelegală şi netemeinică, reiterându-se aceleaşi alegaţii susţinute în plângerea penală cu privire la afirmaţii nesusţinute de probe şi implicit, vinovăţia magistratului. De asemenea, cu privire la mijloacele de probă, petentul menţionează că: „mai am detalii de dat, dar consider că ar trebui să fie secrete şi am să le dau la momentul potrivit”.
După cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ( sentinţa penală nr. 653 din 30 martie 2009), indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor menţiunilor prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis, necesar pentru ca organul de cercetare penală să poată face încadrarea juridică a faptelor ce fac obiectul plângerii, constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate.
Mai mult, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale, procurorul fiind singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente în vederea atingerii scopului acestora, respectiv începerea urmăririi penale ori soluţia de neurmărire penală. ( decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie).
Cât priveşte existenţa infracţiunii de abuz în serviciu este necesar ca magistratul să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane; în speţă, petentul a criticat soluţia dată de magistrat, fără a preciza, în concret, în ce au constat faptele acestuia,organele de cercetare penală constatând, în mod just, că acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale.
Firesc şi în acord cu legile în vigoare, interpretarea şi evaluarea probelor este atributul exclusiv al magistratului, iar împotriva unor măsuri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale, cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac şi, nicidecum, posibilitatea de a formula plângere penală.
În opinia petentului, emiterea sau pronunţarea unei soluţii, în detrimentul său echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al unor fapte prevăzute de legea penală, susţineri lipsite de orice fundament.
În plus, în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanţa de judecată, respinsă prin sentinţa penală nr. 64/2010 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, urmare a renunţării la plângere de către petent.
În aceste condiţii, se constată că petentul, după renunţarea la plângerea împotriva soluţiei, a formulat plângere penală în care sunt prezentate argumente ce ţin de plângerea împotriva rezoluţiei procurorului şi nicidecum de existenţa unor eventuale fapte de natură penală.
Calea formulării unor plângeri împotriva magistraţilor reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul prevăzut de art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.Ş. împotriva rezoluţiilor pronunţate în speţă, de Ministerul Public.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul F.Ş., motivat în scris.
Recursul este inadmisibil.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 714/26.10.2010, cu referire la art. 2781 alin. (10) şi (13) C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. (modificat) „hotărârea judecătorului, pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate”.
Potrivit alin. (13) al aceluiaşi articol „plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent”.
Prin Legea nr. 202/2010 la art. 2781 alin. (10) şi (13) C. proc. pen. s-au modificat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă”.
Raportat la disp. art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora hotărârile pronunţate în cauzele penale, înainte de intrarea în vigoare a legii, rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, precum şi de faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 25 ianuarie 2012, deci ulterior intrării în vigoare a legii sus-menţionate (25 noiembrie 2010), constată că recursul petentului este declarat împotriva hotărârii definitive.
Aşa fiind, văzând dispoziţiile art. 38515 pct.1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu referire la art.3851 C. proc. pen., urmează a se respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul F.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 25 din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 10322/2/2011 (3983/2011).
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2715/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2717/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
