ICCJ. Decizia nr. 2684/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2684/2012
Dosar nr. 12666/118/2011
Şedinţa publică din 06 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 21 martie 2012, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpatul H.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu executare în regim de detenţie şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 09 septembrie 2011 la zi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului prin ordonanţa nr. 1800/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 999 C. civ. l-a obligat pe inculpatul H.I. la plata sumei de 30.000 RON daune morale către partea vătămată C.O.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţa a reţinut, în esenţă, că inculpatul H.I., începând din anul 2006, când partea vătămată C.O. avea 10 ani, a întreţinut acte sexuale normale anale şi orale cu aceasta, în schimbul cărora îi remite 3/4 RON pentru „prestaţie”, atrăgându-i atenţia şi ameninţând-o să nu spună nimănui cele întâmplate.
Î n anul 2009, martora T.S., bunica părţii vătămate şi fosta concubină a inculpatului, a observat anumite manifestări necorespunzătoare între cei doi, ocazie cu care minora i-a povestit că întreţine de mai mulţi ani relaţii sexuale cu inculpatul.
Fiindu-i teamă să nu fie descoperiţi şi să nu suporte rigorile legii, inculpatul a determinat-o pe minoră să noteze nume de băieţi pe diferite foi de hârtie, ce au fost ridicate de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului, şi despre care trebuia să pretindă că sunt iubiţii săi.
De asemenea, fratele părţii vătămate, martorul C.V., a observat când aceasta întreţinea, în grădină, un raport sexual oral cu inculpatul H.I.
Situaţia de fapt a fost reţinut de instanţă în baza declaraţiilor constante ale părţii vătămate C.O., ale martorilor T.S. şi C.V., a actului medical din 23 septembrie 2011 al S.M.L. Constanţa, precum şi a raportului medical din 23 septembrie 2011, potrivit căruia inculpatul este apt din punct de vedere funcţional să întreţină raporturi sexuale.
Relevante au fost considerate şi declaraţiile martorilor V.N. şi B.G. care au evidenţiat manifestările de gelozie ale inculpatului faţă de minoră.
În plus, iniţial, inculpatul a recunoscut faptele, revenind ulterior sens în care a afirmat că este impotent sau homosexual, pentru ca în cursul judecăţii să acrediteze ideea unei înscenări din partea bunicii minorei.
Împotriva sentinţei penal, în termen legal, inculpatul H.I. a formulat apel, criticând-o sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de act sexual cu un minor, infracţiune pentru care se impune achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit.c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a cerut reindividualizarea pedepsei, întrucât instanţa de fond a ignorat circumstanţele atenuante existente in cauză. Prin decizia penală nr. 11/MP din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
S-a reţinut că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de viol în formă calificată şi continuată, întrucât, în perioada 2006-2011, în mod repetat, a întreţinut acte sexuale cu minora C.O., relevante la stabilirea situaţie de fapt fiind declaraţiile martorilor A.M., C.V., B.G., G.T., S.N., G.N., G.L., B.A., T.E., M.E. şi T.S.
S-a constatat că inculpatul H.I. a avut o poziţie oscilantă, cu ocazia declaraţiei olografe date la urmărire penală, recunoscând parţial comiterea faptei, sens în care a arătat că a întreţinut relaţii sexuale normale de 7/10 ori cu minora, dar la rugămintea acesteia, pentru ca ulterior să revină şi să afirme că cele relatate iniţial au fost rezultatul presiunilor exercitate de ofiţerul de poliţie.
Raportul de evaluare psihologică a minorei C.O. a stabilit că aceasta prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoţională de tip traumatic, tulburări de imagine de sine şi percepţie în sfera relaţional-socială, datorată experienţei traumatizante de privare de libertate şi supunere de acte de violenţă fizică şi sexuală, împrejurare ce a dus la recomandarea includerii părţii vătămate într-un program personalizat de consiliere în vederea stabilizării şi asigurării conformului psihic şi în vederea depăşirii situaţiei de criză.
S-a concluzionat, prin raportare la probele administrate, că inculpatul, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, acesta fiind minoră, a întreţinut, în mod repetat, actele sexuale cu ea, motiv pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de act sexual cu un minor şi achitarea pentru activitatea infracţională desfăşurată.
S-a mai constatat şi că pedeapsa a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul H.I. criticând-o sub aspectul greşitei încadrării juridice dată faptei, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că întreţinerea raporturilor sexuale s-a făcut fără acordul părţii vătămate, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de act sexual cu un minor, iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul H.I., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 198 alin. (1) C. pen., infracţiunea de act sexual cu un minor presupune sub aspectul laturii obiective ca actul sexual să fie realizat cu consimţământul victimei care însă nu a împlinit vârsta de 14 ani.
Astfel, cel ce realizează un act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 14 ani prin profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, săvârşeşte infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
În deplin acord cu instanţele inferioare, Înalta Curte constată că, în cauză, probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul H.I. a întreţinut, în mod repetat, acie sexuale cu o minoră, încă de când aceasta avea vârsta de 10 ani, profitând de imposibilitatea părţii vătămate C.O. de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.
Fiind în neputinţă de a-şi manifesta voinţa datorată vârstei, partea vătămată neavând reprezentarea acţiunilor desfăşurate de inculpatul, nu şi-a putut exprima liber acordul sau dezacordul în legătură cu actele sexuale realizate de acesta.
Astfel vârsta fragedă a minorei, i-a permis inculpatului care avea un ascendent asupra acesteia atât din punct de vedere al dezvoltării psihico-fizice, cât şi al relaţiilor de familie (fostul concubin al bunicii materne) să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată, profitând de naivitatea sa şi de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.
De altfel, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, inculpatul a făcut tot posibilul să-i câştige încredere şi afecţiunea părţii vătămate prin oferirea de cadouri, treptat ajungând s-o izoleze de prieteni, aceştia petrecându-şi tot mai mult timp împreună, împrejurare în care a profitat de starea sa emoţională şi de ascendentul adultului asupra unui minor şi a întreţinut relaţii sexuale cu C.O.
Ca atare, în mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatului că a întreţinut relaţii sexuale cu acordul victimei minore, în condiţiile în care din probele administrate rezultă contrariul.
Având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte apreciază că infracţiunea comisă de inculpatul H.I. este cea de viol în formă calificată şi continuată, motiv pentru care nu va reţine cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Referitor la critica privind greşita individualizarea a pedepsei aplicate inculpatului H.I. se constată că instanţele inferioare au luat în considerare toate criteriilor generale reglementate de art.72 alin. (1) C. pen., stabilind o sancţiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională şi datele care caracterizează persoana inculpatului.
Astfel, a fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunile ilicite (libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuale), caracterul şi gravitatea urmărilor ce s-au produs (vătămarea dezvoltării psihice a minorei C.O. care potrivit referatului de evaluare psihologică trebuie să urmeze un program personalizat de consiliere în vederea stabilizării şi asigurării conformului psihic, dar şi a depăşirii situaţiei de criză), amploarea activităţii infracţionale concretizată în acte repetate comise de-a lungul mai multor ani în baza unei rezoluţii infracţionale unice, vârsta fragedă a părţii vătămate, precum şi conduita inculpatului înainte şi după comiterea faptelor, care deşi este la primul conflict cu legea penală şi a recunoscut iniţial că a întreţinut raporturi sexuale cu minora, dar cu acordul acesteia, a revenit, însă, ulterior asupra declaraţiilor negând în mod constant comiterea faptelor.
În acest context, Înalta Curte consideră că lipsa antecedentelor penale ale inculpatului H.I. nu se înfăţişează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă calificată şi continuată, având în vedere poziţia sa psihică faţă de faptă, acesta încercând pe tot parcursul procesului penal să inducă ideea că nu a întreţinut acte sexuale cu minora, cât şi gravitatea deosebită a acţiunilor comise întrucât a profitat de neputinţa victimei, în vârstă de 10 ani, de a se apăra şi a-şi exprima voinţa pentru a întreţine relaţii sexuale.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului H.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. a fost corect individualizată, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, având în vedere, că în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 38515 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I., deducând prevenţia la zi.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr. 11/MP din 19 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 09 septembrie 2011 la 06 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2652/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 270/2012. Penal. Cerere de liberare provizorie... → |
|---|
