ICCJ. Decizia nr. 2729/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2729 /2012
Dosar nr. 7953/121/2011
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 912 din 19 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a dispus condamnarea inculpatului L.F. la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. (faptă din 23/24 mai 2011).
În baza art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 mai 2011 la zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, iar, conform art. 5 alin. (5) din aceeaşi lege, s-a adus la cunoştinţa inculpatului că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
Totodată, a fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă I.G., iar, în baza art. 14 C. proc. pen. rap la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 3.000 RON cu titlu de daune materiale.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a levierului de care s-a folosit la comiterea infracţiunii.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul L.F. este pensionar, având vârsta de 82 de ani, iar, de aproximativ 8 ani, locuieşte într-un imobil compus dintr-o cameră de locuit şi un hol. Acesta a cunoscut-o pe victima I.D., persoană fără adăpost, fără ocupaţie şi consumatoare de băuturi alcoolice, în urmă cu aproximativ 6 ani. În cursul anului 2006, victima a început o relaţie de concubinaj cu D.G., care avea o baracă în imediata apropiere a locuinţei inculpatului. Accesul în locuinţa inculpatului şi spre baraca deţinută de victimă se făcea pe un podeţ comun, zonă în care cei doi (victima şi inculpatul) îngrijeau şi hrăneau mai mulţi câini comunitari.
În jurul datei de 16 mai 2011, concubina victimei, numita D.G., a plecat în Italia, dar până la acea dată, cei doi concubini s-au îngrijit de inculpat, în sensul că îi cumpărau cele necesare traiului şi îi găteau. Inculpatul avea obiceiul să consume băuturi alcoolice împreună cu victima I.D. şi cu D.G. şi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, se mai iscau conflicte fizice şi verbale. De-a lungul timpului, inculpatul, care are o constituţie robustă, în ciuda vârstei înaintate, datorată cel mai probabil şi faptului că a practicat boxul în tinereţe, s-a manifestat violent în câteva rânduri faţă de victima I.D., aceasta fiind văzută de mai multe ori de martorii care locuiau în zonă cu leziuni la nivelul feţei şi a capului. Chiar inculpatul L.F. a admis că, în urmă cu aproximativ 4-5 ani, în timp ce victima dormea în patul din locuinţa sa, supărat fiind că aceasta îl tot înjura, i-a aplicat, în zona capului şi a spatelui, lovituri cu o rangă metalică.
După plecarea concubinei sale în Italia, victima a stat şi a dormit în imobilul deţinut de inculpat.
În ziua de 23 mai 2011, în jurul orelor 05.00, victima I.D. a plecat în piaţă, aşa cum făcea de obicei. În jurul orelor 10.00, a plecat de la locuinţa sa şi inculpatul L.F., care a mers la barul aparţinând martorei B.A., de unde şi-a cumpărat bere.
În jurul orelor 11.00, la barul martorei B.A. a ajuns şi victima I.D. Aici, cei doi au băut împreună bere, au cumpărat ţigări şi au revenit împreună la domiciliu. în jurul orelor 14.00, inculpatul a mers singur la barul martorei B.A. şi a cumpărat 4 litri de vin, respectiv 2 bidoane a câte 2 litri fiecare, iar apoi s-a întors spre locuinţa sa. Când a intrat pe podeţ, a mers la baraca în care stătea victima, unde cei doi au consumat împreună vin, după care inculpatul l-a invitat pe I.D. la locuinţa sa pentru a găti şi pentru a consuma vinul cumpărat. Accesul înspre curtea şi locuinţa inculpatului se face pe o alee cu lăţimea de maximum 50 cm, în partea stângă a aleii fiind amplasată rigola (şanţ cu rol de colectare a apelor reziduale). Parcurgerea acestei alei necesită atenţie şi echilibru chiar şi pentru o persoană în deplinătatea capacităţilor fizice.
Inculpatul şi victima I.D. au consumat băuturi alcoolice la locuinţa primului până în jurul orelor 19.00-20.00, oră la care victima a plecat la barul martorei B.A. pentru a-şi cumpăra ţigări, banii fiind daţi de inculpat. Pe traseul parcurs până la bar şi înapoi spre locuinţa inculpatului, victima I.D. a fost văzută de către martorii U.M., B.A., G.I.A., G.L., O.V.L., P.G. Fiecare dintre aceşti martori a precizat că victima era în stare avansată de ebrietate, că abia îşi ţinea echilibrul, că nu avea urme de violenţe pe cap sau pe membre şi că purta pe cap o pălărie tip „cowboy”. După ce I.D. a revenit la locuinţa inculpatului, cei doi au mai consumat vin, după care s-au aşezat în pat să se culce, victima la perete, iar inculpatul la marginea patului. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a tulburării organice de personalitate (diagnosticată de medicii specialişti), aşa cum a mai procedat şi altă dată, inculpatul L.F. a luat o rangă metalică din curte şi a aplicat victimei lovituri repetate peste tot corpul, inclusiv în zone vitale - cap, torace, gât. În mod cert, în raport de concluziile medicului legist şi de declaraţiile martorilor care au văzut-o în ultimele ore ale vieţii pe victimă, aceasta a fost în imposibilitate de a se apăra, având intoxicaţie etilică acută (3,85 g‰ alcool în sânge şi 4,25 g‰ alcool în urină). În momentul în care a realizat gravitatea leziunilor, pentru a-şi ascunde fapta comisă, inculpatul a tras-o pe victimă jos din pat, în ideea de a o scoate din cameră şi din locuinţa sa. În acest sens, a învelit-o într-un covor şi târând-o, cu pauze şi poticneli, a dus-o din cameră în holul locuinţei şi din hol pe aleea din curte, alee acoperită cu un covor din cauciuc. La colţul aleii, inculpatul s-a oprit (împrejurare evidentă prin sângele acumulat în acea zonă), iar de aici a reuşit să o scoată pe poartă, aruncând victima în rigolă, în speranţa că apele reziduale o vor trage şi duce până în lacul C. Ulterior, inculpatul a revenit în locuinţă, unde a încercat, fără însă a reuşi, să acopere urmele şi petele de sânge. A acoperit petele de sânge din încăpere şi holul locuinţei cu preşuri, a aruncat apă pe aleea acoperită cu cauciuc şi a aruncat ranga metalică de care s-a folosit pe beciul din faţa casei. De asemenea, a aruncat în rigolă perna de pe pat, care era îmbibată cu sânge. Apoi a băut restul de vin şi a rămas treaz până a doua zi, iar în jurul orelor 08.00, a ieşit din casă şi a mers la rigolă. Întâmplarea a făcut că victima fusese trasă de apele reziduale aproximativ 2 metri, la graniţa dintre grădina inculpatului şi a martorului U.M. În aceste condiţii, inculpatul a apreciat că este bine să fie el primul cel care anunţă prezenţa corpului victimei şi să-şi pregătească şi explicaţiile necesare. Astfel, a mers la barul martorei B.A. şi a spus acesteia că victima I.D. este în rigolă. Martora i-a solicitat să meargă împreună şi să-l scoată de acolo ca să nu se înece, moment în care inculpatul i-a spus că „este cu faţa în jos, în apă”. Martora a mers şi a alertat vecinii şi apoi a anunţat poliţia.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de prima instanţă pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice, raportul medico-legal de necropsie şi planşele foto aferente, planşele fotografice privind aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia examinării corporale, efectuată la data de 24 mai 2011 asupra inculpatului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, din care rezultă că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate pe fond toxic etilic şi că are discernământul scăzut în raport cu fapta comisă, precum şi declaraţiile martorilor G.I.A., G.L., O.V.L., P.G., U.M. şi B.A.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului L.F. care, în noaptea de 23/24 mai 2011, în locuinţa sa, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, profitând de neputinţa victimei I.D. de a se apăra (intoxicaţie etilică acută - 3,85 g‰ alcool în sânge şi 4,25 g‰ alcool în urină), a aplicat acesteia lovituri repetate cu un obiect contondent (posibil rangă) în zona capului şi a corpului, cauzându-i leziuni traumatice (cranio-cerebrale, fracturi de stern, costale, etc), care au fost de natură să producă moartea, după care a târât-o şi a aruncat-o în rigola de lângă casă, în apă cu o adâncime de aproximativ 50 cm, victima decedând, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.
La individualizarea pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al infracţiunii, apreciat în raport de modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită (pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, într-un mod deosebit de violent, asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra), dar şi persoana şi conduita inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infracţiunii, are o vârstă înaintată şi se află la primul impact cu legea penală. Faţă de aceste aspecte, instanţa a apreciat că scopul preventiv şi coercitiv al pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen. şi reeducarea inculpatului se pot realiza prin aplicarea pedepsei minime prevăzute de textul incriminator, respectiv aceea de 15 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.F., pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea sa, fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis fapta de care este acuzat, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, şi anume iresponsabilitatea. De asemenea, s-a mai invocat cuantumul exagerat al pedepsei aplicate, solicitându-se reducerea acestuia faţă de vârsta înaintată a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale.
Prin decizia penală nr. 123/A din 28 mai 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul L.F., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, a făcut aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi a redus cuantumul pedepsei principale de la 15 ani închisoare la 10 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 mai 2011 la 28 mai 2012.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, făcând trimitere şi analizând dovezile administrate în cauză, a constatat că prima instanţă, pe baza ansamblului probator, a reţinut o corectă stare de fapt şi a dat infracţiunii încadrarea juridică legală.
A arătat, totodată, că simpla negare a săvârşirii faptei sau invocarea unor împrejurări necredibile - pătrunderea unor persoane necunoscute în locuinţă, care ar fi agresionat victima şi ar fi aruncat-o în rigolă, inculpatul fiind doar simplu spectator -nu sunt de natură să atragă achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din moment ce probatoriul, cu precădere cel ştiinţific, demonstrează fără echivoc că inculpatul a fost autorul omorului, apărarea neaducând argumente logice prin care să explice existenţa sângelui victimei pe corpul, îmbrăcămintea intimă şi pe încălţămintea inculpatului. Pe de altă parte, împrejurarea că în locuinţă nu au pătruns alte persoane a fost dovedită şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, potrivit cărora sub nicio formă noaptea şi, uneori nici ziua, nu se putea trece pe lângă podeţul ce face accesul către locuinţa victimei şi a inculpatului din cauza câinilor comunitari pe care cei doi îi creşteau, în noaptea respectivă vecinii neauzind hărmălaia ce ar fi produs-o câinii la apropierea unor persoane străine.
Neîntemeiată a fost apreciată şi susţinerea potrivit căreia s-ar fi impus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 48 C. pen., având în vedere că, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, rezultă că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate pe fond toxic etilic şi că are discernământul scăzut în raport cu fapta comisă, împrejurare care nu echivalează cu starea de iresponsabilitate, ce presupune abolirea totală a discernământului.
Curtea a apreciat, însă, că împrejurările în care inculpatul a comis fapta, respectiv pe fondul unui discernământ scăzut şi a stării precare de sănătate, precum şi vârsta înaintată, de 83 ani, a acestuia, justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul L.F., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul său, Ministerul Public, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate inculpatului, care nu este proporţională cu gravitatea faptei comise şi atitudinea procesuală a acestuia, motiv pentru care a solicitat casarea deciziei Curţii de Apel şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
În ceea ce îl priveşte pe inculpat, acesta, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a reiterat întocmai criticile formulate în apel cu privire la greşita sa condamnare şi greşita individualizare a pedepsei, solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) sau e) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea cuantumului sancţiunii penale ce i-a fost aplicată. În plus, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurentul a susţinut că, în mod neîntemeiat, instanţa de apel i-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale, solicitând trimiterea cauzei, spre rejudecare, la această instanţă pentru administrarea respectivei probe.
Deşi în cuprinsul memoriului scris depus la dosar au fost invocate şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 9 şi 172 C. proc. pen., recurentul nu a formulat critici concrete în cadrul acestora, făcând referire la aceleaşi aspecte de nelegalitate şi netemeinicie care au fost circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., motiv pentru care Înalta Curte nu le va mai examina în mod distinct, apreciind, raportat la poziţia adoptată de apărătorul ales al inculpatului în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2012, când nu a mai susţinut oral cazurile de casare prevăzute de pct. 9 şi 172ale art. 3859, precum şi la precizările făcute de acesta cu privire la cazurile de casare reglementate de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., că acestea au fost indicate pur formal, fără să fie menţionate elemente de fapt şi de drept susceptibile de a fi încadrate în aceste dispoziţii legale.
Aşadar, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul L.F. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, atunci când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Pentru a fi incident acest caz de casare se cere, deci, ca, pe parcursul procesului penal, să fi fost administrate anumite probe, prin procedeele şi mijloacele prevăzute de lege, probe de natură să influenţeze soluţia procesului, în sensul schimbării acesteia - din condamnare în achitare sau invers - ori modificării soluţiei de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică a faptei, fie cu pedeapsa aplicată, iar instanţa să fi omis să se pronunţe asupra unora din aceste probe administrate în cauză.
În speţă, însă, ceea ce se critică de recurent nu este omisiunea instanţelor de a lua în considerare unele dintre probele administrate, ci faptul că instanţa de prim control judiciar nu a administrat o anumită probă solicitată de inculpat, respingând cererea acestuia de efectuare a unei noi expertize medico-legale, aspect care nu poate fi cenzurat în cadrul cazului de casare prevăzut art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. şi nici prin prisma vreunui alt motiv de recurs dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, este de menţionat că respingerea de către instanţe a unora dintre probele solicitate pe parcursul procesului penal nu poate constitui cazul de casare prevăzut art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., care are în vedere doar omisiunea judecătorului de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, iar nu şi situaţia în care instanţa a respins respectivele cereri, apreciindu-le motivat ca fiind neîntemeiate, aşa cum este cazul şi în speţa de faţă, în care instanţa de apel, prin încheierea din data de 27 aprilie 2012, a respins solicitarea inculpatului de efectuare a unei noi expertize medico-legale, apreciind-o ca neconcludentă şi neutilă soluţionării cauzei.
Aşa fiind, se constată că nu este incident în speţă cazul de casare prevăzut art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
2. Referitor la eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte arată că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susţinerile inculpatului L.F. în sensul că nu ar fi săvârşit infracţiunea reţinuă în sarcina sa ori că ar fi acţionat în stare de iresponsabilitate, având discernământul abolit, şi că ar fi fost, aşadar, comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului (cu această ocazie procedându-se la ridicarea mai multor bunuri, inclusiv a unei răngi metalice, care prezentau pete de substanţă de culoare brun-roşcată; de asemenea, cu ocazia audierii inculpatului, s-a procedat la ridicarea de la acesta a unui chilot prezentând pete de substanţă de culoare brun-roşcată, a unei pălării prezentând pete de substanţă de culoare brun-roşcată şi fragment de ţesut uman şi a unei perechi de încălţăminte sport prezentând pete de substanţă culoare brun-roşcată), raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Galaţi (din ale cărui concluzii rezultă că moartea victimei a fost violentă, datează din noaptea de 23/24 mai 2011 şi se datorează insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive asfixiei mecanice prin înec, la o persoană cu politraumatism, cu traumatism cranio-cerebral grav cu plăgi contuze, fracturi complexe de boltă şi bază craniană, contuzii cerebrale şi hemoragie meningee, fractură de laringe şi mandibulă, fractură de stern şi fracturi costale drepte, produs prin lovire repetată cu corp contondent cu margine alungită, lovire cu corp dur, comprimare cu corpuri dure (posibil degete) şi comprimare între corp dur şi plan dur, între asfixia mecanică prin înec la o persoană cu comă profundă traumatică şi etilică şi moartea victimei existând un raport direct de cauzalitate), planşele fotografice privind aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia examinării corporale, efectuată la data de 24 mai 2011, asupra inculpatului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică din 07 iunie 2011 întocmit de I.P.J. Galaţi - Serviciul criminalistic (din care rezultă că fragmentul de urmă de încălţăminte prezentat în raport a fost creat de talpa unui obiect de încălţăminte de genul pantofului sport pus la dispoziţie - pantof ridicat şi aparţinând inculpatului), raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 10 iunie 2011 întocmit de I.P.J. Galaţi - Serviciul criminalistic (din care rezultă că tamponul steril purtător de substanţă de culoare brun-roşcat ridicată de pe exteriorul porţii de acces în curtea inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, tamponul steril purtător de substanţă de culoare brun-roşcat ridicată de pe banda din cauciuc din curtea inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, tamponul steril purtător de substanţă de culoare brun-roşcat ridicată de pe podeaua holului din locuinţa inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, tamponul steril purtător de substanţă de culoare brun-roşcat ridicată de pe plapuma de pe patul din camera de dormit a inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, bocancii de culoare maro prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, chilotul inculpatului prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguie 0I - grupa sanguină a victimei, pantofii sport de culoare bleu prezintă urme de sânge uman care aparţine grupei sanguine 0I - grupa sanguină a victimei), raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 01 iulie 2011 (din care rezultă că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate pe fond toxic etilic şi are discernământul scăzut, deci nu abolit, în raport cu fapta comisă), precum şi declaraţiile martorilor G.I.A., G.L., O.V.L., P.G., U.M. şi B.A. (care au declarat că au văzut-o pe victimă în seara respectivă, aceasta fiind în stare avansată de ebrietate, abia ţinându-şi echilibrul, neavând urme de violenţe pe cap sau pe membre şi purtând o pălărie tip „cowboy”; de asemenea, au arătat că nu se putea trece noaptea şi, uneori, nici ziua, prin dreptul podeţului ce asigura accesul în locuinţa victimei şi a inculpatului din cauza câinilor comunitari pe care cei doi îi creşteau, precum şi faptul că, în noaptea respectivă, nu au auzit hărmălaia ce ar fi produs-o câinii la apropierea unor persoane străine).
Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpatul L.F. a infracţiunii pentru care a fost condamnat, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.
De altfel, în motivele scrise de recurs şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici inculpatul nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracţiunii ce i s-a reţinut în sarcină şi solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judicar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de Apel, nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.
3. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepsei cu închisoarea stabilită de instanţa de apel, aspect în legătură cu care atât procurorul, cât şi inculpatul au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, contrar susţinerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancţiune penală judicios individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
În mod justificat, în procesul de stabilire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere de Curtea de Apel importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunii, modalitatea în care a acţionat inculpatul care, pe fondul consumului excesiv de alcool, a unui discernământ scăzut şi profitând de neputinţa victimei de a se apăra, a aplicat acesteia lovituri repetate cu un obiect contondent în zona capului şi a corpului, cauzându-i leziuni traumatice (cranio-cerebrale, fracturi de stern, costale ş.a.) care au fost de natură să producă moartea, după care a târât-o şi a aruncat-o în rigola de lângă casă, în apă cu o adâncime de aproximativ 50 cm, precum şi datele ce caracterizează persoana acestuia - în vârstă de 83 de ani şi necunoscut cu antecedente penale - şi comportamentul său procesual, inculpatul încercând, în permanenţă, să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, prin acreditarea ideii false că infracţiunea a fost comisă de o altă persoană.
Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanţa de prim control judiciar în procesul de cuantificare a sancţiunii penale, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpatului, aşa cum a solicitat procurorul, dar nici stabilirea unei pedepse mai uşoare, aşa cum a cerut recurentul, sancţiunea penală aplicată de Curtea de Apel fiind corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporţională atât cu gravitatea faptei, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpatului şi aptă să asigure reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Ca urmare, se observă că nu îşi găsesc aplicarea în speţă nici dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul L.F.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 mai 2011 la zi şi, având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 mai 2011 la 10 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1214/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1372/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
