ICCJ. Decizia nr. 2807/2012. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2807 /2012

Dosar nr. 1662/33/2011

Şedinţa publică din 13 septembrie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă:

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 33 din 29 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpata A.S.L. trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 370/P/2010 din data de 09 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1), art. 290 şi art. 291 C. pen. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea refacerii urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în prezenta cauză, urmărirea penală a fost începută prin rezoluţia procurorului la data de 11 august 2011, ora 12,30 împotriva inculpatei A.S.L., avocat în cadrul Baroului Cluj. pentru comiterea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., constând în aceea că în cursul lunilor septembrie - octombrie 2008, în Dosarele nr. 98.164/1/2007 şi 10.981/1/2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie avocaţiale false, având acelaşi număr"42" pentru clienţii A.E. şi A.C.M., care au fost întocmite în baza unor contracte de asistenţă juridică având acelaşi număr, 42, dar cu date de încheiere (emitere) diferite şi anume, 15 septembrie 2008 şi 11 octombrie 2008 şi care în realitate s-au dovedit a fi fictive sau emise pe numele altor clienţi.

- fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009 a redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare şi o notă de şedinţă în numele USAMV Cluj-Napoca care a fost transmisă prin fax la Curtea de Apel Cluj în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007 adoptată în Dosarul 1337/33/2007 al Curţii de Apel Cluj.

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen., constând în aceea că în data de 14 iunie 2010, în nume propriu, respectiv în reprezentarea mamei sale A.E. şi fratelui ei, A.C.M., a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Cluj-Napoca (Dosar nr. 18.784/211/2010) în motivarea căreia a depus copia Adeverinţelor nr. 3350 din februarie 1991 şi nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 (pe care scrie A.V. defunct") eliberate de Primăria municipiul Cluj-Napoca deşi ştia că acestea sunt false.

S-a mai reţinut că la aceeaşi dată, 11 august 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a întocmit o adresă prin care aduce la cunoştinţa învinuitei faptul că faţă de ea s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 290 C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., fără a aduce în mod concret la cunoştinţa învinuitei în ce constau aceste infracţiuni.

S-a reţinut, de asemenea, că ulterior acestei înştiinţări, care a respectat formal termenul „de îndată” prevăzut de art. 6 alin. (3) C. proc. pen., fără a se respecta însă şi restul cerinţelor privind descrierea faptei care face obiectul învinuirii, la data de 21 septembrie 2011 s-a întocmit un proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii de către procuror, în prezenţa învinuitei, proces-verbal care cuprinde aceleaşi trei încadrări în drept şi descrierea a doar două dintre cele trei fapte pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv a celor descrise în rechizitoriu la punctele 1) şi 3).

La acea dată învinuita s-a prevalat de dreptul la tăcere, însă, a reţinut instanţa de fond, acest aspect nu exonera organele de urmărire penală de obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 202 alin. (1) C. proc. pen. în sensul de a strânge toate probele necesare aflării adevărului, atât în favoarea cât şi în defavoarea învinuitului, cât şi principiul de drept potrivit căruia învinuitul nu trebuie să îşi demonstreze nevinovăţia.

Instanţa de fond a reţinut că nici în cuprinsul procesului verbal de prezentare a urmăririi penale, învinuitei nu i s-a adus, în mod concret, la cunoştinţă învinuirea de fals material în înscrisuri oficiale constând în aceea că „în perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009 a redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare şi o notă de şedinţă în numele USAMV Cluj-Napoca care a fost transmisă prin fax la Curtea de Apel Cluj în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007 adoptată în Dosarul nr. 1337/33/2007 al Curţii de Apel Cluj”.

Procesul-verbal de prezentare al urmăririi penale din data de 18 noiembrie 2011 conţine din nou enumerarea încadrărilor juridice ale celor trei infracţiuni (art. 290. art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen.) fără a cuprinde o descriere a faptelor în materialitatea lor.

Mai mult, din conţinutul acestuia reiese fără echivoc că învinuita s-a referit în mod constant şi amănunţit doar la acuzaţiile descrise la punctele 1) şi 3) din rechizitoriu, subliniind că nu a modificat niciun conţinut al acelor acte (respectiv al împuternicirilor avocaţiale şi al Adeverinţelor cu nr. 3350 din 08 februarie 1991 şi nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 eliberate de Primăria municipiul Cluj-Napoca, arătând că respectivele împuterniciri confirmau o situaţie de fapt reală şi că deţine originalul celor două adeverinţe eliberate de Primăria municipiului Cluj-Napoca).

Instanţa de fond a reţinut că din referirile detaliate cu privire la pretinsa valabilitate a acestor din urmă adeverinţe prezentate în litigiile civile, coroborate cu afirmaţia insistentă a inculpatei potrivit căreia ar deţine originalul acestor acte, (dar pe care doreşte să le prezinte doar în faţa instanţei), luând în considerare şi faptul că în legătură cu învinuirea descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, se arată doar că inculpata avea nevoie de încheierea din Dosarul nr. 33/117/2007 pentru a o prezenta ca mijloc de probă în altă cauză, se desprinde fără echivoc concluzia că inculpata, în lipsa aducerii la cunoştinţă a învinuirii în mod detaliat, nu a realizat că este cercetată şi pentru o altă infracţiune şi, ca atare, nu şi-a formulat apărările în deplină cunoştinţă de cauză.

Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că, prin procesul-verbal din 21 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a procedat la aducerea la cunoştinţă a învinuirii doar pentru două fapte, ocazie cu care s-a omis informarea inculpatei cu privire la o altă învinuire constând în faptul că ar fi redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare şi o notă de şedinţă în numele USAMV în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007 dată în Dosarul nr. 1337/3312007 al Curţii de Apel Cluj.

Nici ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din 18 noiembrie 2011 nu i-a fost adusă la cunoştinţă această învinuire în modul pretins de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Codul de procedură penală, respectiv în mod amănunţit asupra faptei şi încadrării juridice. De asemenea, nici nu a fost audiată cu privire la această faptă, putându-se observa că a fost audiată detaliat de către procuror doar cu privire la celelalte două fapte ce i-au fost aduse la cunoştinţă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a admis excepţia invocată de apărătorul inculpatei A.S.L., iar în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei privind-o pe aceasta, cu referire la rechizitoriul nr. 370/P/2010 din data de 09 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1), art. 290 şi art. 291 C. pen. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea refacerii urmăririi penale.

S-a dispus ca refacerea urmăririi penale să vizeze aducerea la cunoştinţa învinuitei a tuturor învinuirilor, audierea învinuitei (în măsura în care aceasta nu se prevalează de dreptul la tăcere) sub aspectul tuturor învinuirilor cu respectarea dreptului la apărare, prezentarea materialului de urmărire penală în mod complet şi refacerea actului de sesizare a instanţei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât hotărârea este contrară legii, în mod neîntemeiat dispunându-se admiterea excepţiei nelegalei sesizări a instanţei şi, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

S-a învederat că, în cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 11 august 2011 prin rezoluţia procurorului aflată la filele 1 - 3 din dosar, rezultând din cuprinsul actului procedural descrierea detaliată a învinuirii, a fiecărei infracţiuni,precum şi încadrarea juridică dată faptelor.

La aceeaşi dată, 11 august 2011 învinuitei i-a fost comunicat în scris faptul începerii urmăririi penale, atestat prin adresa de la fila 7 din dosar, comunicare neimpusă de vreo dispoziţie procedurală însă realizată tocmai pentru a preîntâmpina invocarea unei pretinse încălcări a dreptului la apărare de către învinuită. La aceeaşi dată s-a procedat şi la chemarea învinuitei pentru a fi ascultată în calitate de învinuit, citaţie căreia nu i-a dat curs, fiind necesară emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia. învinuita s-a prezentat în faţa procurorului pentru a lua la cunoştinţă învinuirea abia în data de 21 septembrie 2011, ocazie cu care a fost întocmit doar procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii întrucât aceasta a arătat că „nu doreşte să facă declaraţii în legătură cu învinuirea ce i se aduce deoarece ceea ce i se impută nu are nicio legătură cu ea şi totul este fals”.

Pe parcursul urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, învinuita a fost ascultată în calitate de făptuitor la data de 1 octombrie 2010, declaraţie consemnată de procuror şi aflată la fila 63 în dosarul de urmărire penală, în cuprinsul căreia i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile formulate de către părţile vătămate prin plângerile penale, învinuita prezentând poziţia detaliată cu privire la acestea, inclusiv în legătură cu fapta de fals material în înscrisuri prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu privire la care se invocă pretinsa necunoaştere a învinuirii.

Învinuita a înţeles să uzeze de, dreptul la tăcere exprimând dezinteres faţă de învinuirea adusă, situaţie care contrazice susţinerile că acesteia i-au fost vătămate interesele legale şi îngrădit sau lipsit de conţinut dreptul la apărare.

Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi prin aceea că, deşi momentul procesual la care se afla cauza era cel al verificării regularităţii actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen. ( de altfel a şi fost invocată şi admisă excepţia nelegalei sesizări), restituirea s-a dispus în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pentru refacerea urmăririi penale.

Verificarea rechizitoriului efectuată în temeiul art. 300 C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor legale cu privire la conţinut şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen., iar nu asupra modului în care;au fost respectate dispoziţiile care reglementează efectuarea urmăririi penale.

Pentru considerentele arătate s-a solicitat, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului declarat în cauză, casarea Sentinţei penale nr. 33/2012 a Curţii de Apel Cluj şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

Intimata inculpată A.S.L. a formulat concluzii scrise, cu referire la motivele de recurs invocate de parchet, învederând, în esenţă, că prin procesul-verbal din 21 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a procedat la aducerea la cunoştinţă a învinuirii, ocazie cu care s-a omis informarea acesteia cu privire la învinuirea constând în faptul că ar fi redactat în fals o cerere de recurs, o completare Ia întâmpinare şi o notă de şedinţă în numele USAMV în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007 dată în dosar 1337/33/2007 al Curţii de Apel Cluj, că procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii are două puncte, punctul 1 referindu-se la presupusa falsificare a împuternicirilor avocaţiale pentru reprezentarea mamei şi fratelui inculpatei, iar punctul 2 se referă la presupusa falsificare a două adeverinţe eliberate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, aspect care nu este contestat nici de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Prin motivele de recurs se susţine ca fiind neîntemeiat, faptul că inculpata ar fi fost audiată cu această ocazie cu privire la toate învinuirile, iar aceasta a arătat că nu doreşte să facă nici o declaraţie.

Recurenta/inculpată A.S.L. a învederat că procurorul nu a procedat la audierea sa pe formular tipizat, în calitate de învinuită şi că în realitate, la 21 septembrie 2011, procurorul a chemat-o pe aceasta doar pentru a-i aduce la cunoştinţă obiectul învinuirii, ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă două învinuiri faptice în loc de trei şi i-a pus în vedere şi drepturile pe care aceasta le are.

A mai arătat inculpata că nu se poate reţine că în acest mod a luat cunoştinţă în fapt de întreaga învinuire (prin aceea că procurorul a întrebat-o dacă are de făcut declaraţii), întrucât, pentru a face declaraţii în legătură cu o faptă, inculpata trebuie să cunoască fapta imputată, ori aducerea la cunoştinţă a acesteia nu s-a realizat. În consecinţă, inculpatei nu i-a fost adusă la cunoştinţă întreaga învinuire, respectiv aceea că ar fi redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare şi o notă de şedinţă în numele USAMV Cluj-Napoca transmise prin fax la Curtea de Apel Cluj. A solicitat respingerea recursului formulat de parchet şi de partea vătămată

Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat recurs partea vătămată G.S.M., învederând că în cauză au fost respectate întocmai dispoziţiile legale privind desfăşurarea urmăririi penale, că instanţa de fond a fost legal sesizată cu judecarea cauzei, privind pe inculpata A.S.L., sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinţei şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru continuarea judecăţii.

Recursurile sunt fondate.

Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., constată că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul din data de 09 decembrie 2011, Dosar nr. 370/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respectiv art. art. 249, 249¹, art. 11 lit. b), şi art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., precum şi a art. 91 C. pen., respectiv art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei A.S.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentinţa penală recurată s-a admis excepţia invocată privind nelegala sesizare şi, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, indicând că refacerea va viza aducerea la cunoştinţă a învinuirii, audierea învinuitei sub aspectul tuturor învinuirilor - în măsura în care nu se prevalează de dreptul la tăcere, cu respectarea dreptului la apărare, prezentarea materialului de urmărire penală în mod complet şi refacerea actului de sesizare a instanţei.

În esenţă, judecătorul fondului a motivat soluţia prin aceea că ne aflăm în prezenţa nulităţilor relative reglementate de art. 197 alin. (1) C. proc. pen., însă încălcarea prevederilor ce reglementează dreptul la apărare produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin refacerea actului, conform art. 197 alin. (1) şi 4 C. proc. pen. Se mai susţine şi că orice încălcare a normelor de procedură în cursul urmăririi penale se analizează ca o neregulată sesizare, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., chiar dacă între sancţiunea nulităţii şi regulata sesizare a instanţei nu există identitate, totuşi actul de aducere la cunoştinţă a învinuirii fiind lovit de nulitate relativă şi actele subsecvente, inclusiv rechizitoriul sunt lovite de nulitate relativă, aspecte care coroborat au condus astfel la o neregulată sesizare a instanţei care se circumscrie prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Instanţa de fond nu a argumentat în ce constă caracterul incomplet al activităţii de prezentare a materialului de urmărire penală, act procesual cu privire la care nici inculpata şi nici apărătorul acesteia nu au indicat că ar putea fi sancţionat pentru întocmirea cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

În cauză, excepţia nelegalei sesizări este neîntemeiată, iar restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare este rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor legale.

În cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 11 august 2011 prin rezoluţia procurorului aflată la filele 1 - 3 din dosar, rezultând din cuprinsul actului procedural descrierea detaliată a învinuirii, a fiecărei infracţiuni, precum şi încadrarea juridică dată faptelor.

La aceeaşi dată, 11 august 2011 învinuitei i-a fost comunicat în scris faptul începerii urmăririi penale, atestat prin adresa de la fila 7 din dosar, comunicare neimpusă de vreo dispoziţie procedurală însă realizată tocmai pentru a preîntâmpina invocarea unei pretinse încălcări a dreptului la apărare de către învinuită. La aceeaşi dată s-a procedat şi la chemarea învinuitei pentru a fi ascultată în calitate de învinuit (f.8 dos.urm.pen.), citaţie căreia nu i-a dat curs, fiind necesară emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia. învinuita s-a prezentat în faţa procurorului pentru a lua la cunoştinţă învinuirea abia în data de 21 septembrie 2011, ocazie cu care a fost întocmit doar procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii întrucât aceasta a arătat că „nu doreşte să facă declaraţii în legătură cu învinuirea ce i se aduce deoarece ceea ce i se impută nu are nicio legătură cu ea şi totul este fals”.

În fapt, caracterul incomplet al procesului verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii constă în aceea că, deşi învinuitei i s-a adus la cunoştinţă că faţă de aceasta s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea a trei infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., care constituie şi obiect al actului de sesizare, procurorul a procedat la descrierea detaliată doar a două dintre faptele imputate. Incontestabil, procesul-verbal prezintă această carenţă formală. Trebuie însă observat că pe parcursul urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, învinuita a fost ascultată în calitate de făptuitor la data de 1 octombrie 2010, declaraţie consemnată de procuror şi aflată la fila 63 în dosarul de urmărire penală, în cuprinsul căreia i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile formulate de către părţile vătămate prin plângerile penale, învinuita prezentând poziţia detaliată cu privire la acestea, inclusiv în legătură cu fapta de fals material în înscrisuri prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu privire la care se invocă pretinsa necunoaştere a învinuirii.

Suplimentar, câtă vreme învinuita a înţeles nu doar să uzeze de dreptul la tăcere ci a exprimat un total dezinteres faţă de învinuirea adusă, este greu de susţinut că acesteia i-au fost vătămate interesele legale şi îngrădit sau lipsit de conţinut dreptul la apărare. Garanţiile instituite legal în favoarea părţilor în procesul penal au drept scop salvgardarea intereselor legitime ale acestora, neputând constitui instrumente de exercitare abuzivă a drepturilor. în fapt, învinuita nu a propus nicio cerere în probaţiune, nu a formulat nicio apărare pe parcursul întregii urmăriri penale, astfel că nu vedem cum ar putea fi afectat în conţinutul său dreptul la apărare prin omisiunea consemnării în procesul-verbal a descrierii detaliate a faptelor.

În ultimul rând, trebuie observat că la data de 18 noiembrie 2011 procurorul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală pentru învinuita A.S.L., conform procesului verbal ataşat la fila 279 din dosarul de urmărire penală. În cuprinsul actului procedural, este consemnată poziţia expresă a învinuitei cu privire la fapta de fals material în înscrisuri oficiale, constând în falsificarea declaraţiei de apel, a întâmpinării şi a notelor de şedinţă întocmite pe seama Universităţii Agricole, rezultând astfel fără putinţă de tăgadă că învinuirea i-a fost cunoscută, concret şi în detaliu, cu respectarea exigenţelor impuse de textele legale în materie. Totodată, dacă pretinsa încălcare a dreptului la apărare ar fi reală, acest moment procesual era cel în care învinuita avea dreptul şi facultatea legală de a o invoca, câtă vreme ne aflăm sub imperiul unei posibile nulităţi relative a actului procedural. Subliniem însă că normele procedurale nu impun încheierea unui proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, atât art. 6 C. proc. pen. cât şi art. 70 C. proc. pen. instituie obligaţia de aducere la cunoştinţă a învinuirii, nu şi forma în care aceasta trebuie realizată. În consecinţă, chiar constatându-se caracterul incomplet al procesului verbal, sancţiunea nulităţii nu este operantă de vreme ce rezultă din celelalte acte la care s-a făcut referire (comunicarea începerii urmăririi penale, declaraţia de făptuitor şi declaraţia dată la finalul cercetărilor cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală ) că în mod efectiv învinuita a cunoscut, în fapt şi în drept învinuirea adusă.

Consideraţii privind sancţiunea aplicabilă nerespectării obligaţiilor impuse prin art. 6 C. proc. pen., art. 70 C. pen. şi art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sancţiuni procedurale tipice, nulităţile invalidează actele procedurale care au luat fiinţă cu nerespectarea dispoziţiilor legale, prin omisiuni sau violarea formelor prescrise. Nerespectarea obligaţiilor instituite prin art. 6 şi art. 70 C. proc. pen., chiar reale de-ar fi, nu constituie nulitate expresă întrucât nu este exprimată ca atare de legiuitor, spre deosebire de cele indicate în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Extinderea noţiunii de drept la apărare şi asimilarea acestuia cu asistenţa juridică obligatorie, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, nu este permisă, câtă vreme analizăm norme de drept procesual. Pe cale de consecinţă, pretinsa vătămare, în cazul nulităţilor relative nu este prezumată iure e de iuris şi nici nu poate fi invocată oricând, ci doar înăuntrul termenului prevăzut de lege, fie cu ocazia efectuării actului, fie cel mai târziu la următorul termen dacă partea nu a fost prezentă. Omisiunea procurorului de a consemna detaliat descrierea celei de-a treia fapte pentru care s-a început urmărirea penală poate atrage cel mult nulitatea relativă, inculpata trebuind să invoce pretinsa sa vătămare chiar cu prilejul întocmirii actului, al cărei semnatar este, alături de procuror. Neprocedând astfel, inculpata a invocat tardiv neregularitatea actului. Cu evidenţă, câtă vreme aceasta a refuzat să dea declaraţii în cursul urmăririi penale şi nu a exercitat în niciun fel dreptul la apărare, nu poate pretinde şi nici indica vătămarea efectiv suferită (inexistentă în opinia noastră).

Mai mult, acest efect extensiv al nulităţii relative atribuit de către instanţa fondului întregii urmăriri penale nu este consacrat în norme procedurale, iar indicarea unor acte subsecvente ca fiind afectate de aceeaşi neregularitate este pur formală.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenţie.

Potrivit textului convenţiei, orice acuzat are dreptul de a fi informat, în termenul cel mai scurt, în limba pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.

În doctrina şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului această garanţie a fost interpretată ca având drept scop asigurarea posibilităţii persoanelor împotriva cărora se formulează o acuzaţie de natură penală de a-şi pregăti o apărare efectivă şi eficientă; De asemenea s-a arătat că obiectul informării stipulate prin textul analizat constituie acuzaţiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată, întrucât informarea trebuie să fie detaliată, ceea ce nu este posibil la începutul investigaţiei, aceasta având ca scop tocmai strângerea probelor pentru a decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată.

Este de observat că în accepţiunea CEDO noţiunea de „acuzat” vizează persoana faţă de care s-au formulat acuzaţii oficiale de trimitere în judecată, care pentru a se apăra are dreptul de a fi încunoştiinţată despre natura şi cauza acuzaţiilor aduse.

Concluzionăm că şi din această perspectivă, drepturile învinuitei devenită inculpată au fost respectate, pe parcursul întregii urmăriri penale având posibilitatea efectivă de a se apăra şi de a invoca orice pretinsă încălcare a drepturilor sale. Indiscutabil după emiterea rechizitoriului niciun inculpat nu poate susţine cu temei că necunoscând in extenso acuzaţiile i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta existând şi fiind efectiv exercitat pe parcursul întregului proces penal.

Aplicabilitatea art. 332 C. proc. pen. în procedura verificării regularităţii actului de sesizare

Hotărârea instanţei este criticabilă şi prin aceea că, deşi momentul procesual la care se afla cauza era cel al verificării regularităţii actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen. (de altfel a şi fost invocată şi admisă excepţia nelegalei sesizări), restituirea s-a dispus în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pentru refacerea urmăririi penale.

Verificarea rechizitoriului efectuată în temeiul art. 300 C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor legale cu privire la conţinut şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen., iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile care reglementează efectuarea urmăririi penale. Dacă rechizitoriul îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut, instanţa nu poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu motivarea că sunt încălcări ce reglementează efectuarea urmăririi penale întrucât cele două examinări sunt distincte şi rezultă explicit din existenţa distinctă a art. 300 şi art. 332 C. proc. pen.

Mai mult, cu evidenţă situaţia premisă a prezentei restituiri - caracterul incomplet al aducere la cunoştinţă a învinuirii - nu se circumscrie niciunuia dintre motivele exprese, indicate limitativ de art. 332 alin. (2) C. proc. pen., care pot da naştere şi întemeia o atare soluţie.

Excepţia ridicată în cauză nu este fondată, deoarece nu s-a adus în vreun fel atingere dreptului la apărare al inculpatei, care a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de făptuitoare la data de 1 octombrie 2011, fiind singura declaraţie pe care inculpata a înţeles să o dea, iar la data de 11 august 2011 s-a dispus începerea urmării penale pentru cele trei infracţiuni imputate. La acea dată inculpatei i-au fost comunicate în scris învinuirile aduse, împrejurarea începerii urmării penale, încadrarea juridică, precum şi cele trei fapte pentru care s-a dispus începerea urmării penale, existând în acest sens un proces-verbal de începere a urmării penale şi declaraţia de învinuită, prin care inculpata a arătat că uzitează de dreptul la tăcere, conform art. 70 C. proc. pen., nedorind să dea declaraţie. Chiar dacă s-a invocat că această aducere la cunoştinţă nu este suficient de precisă, cu suficiente elemente, cu indicarea detaliată a învinuirilor, rezumându-se a se indica doar încadrarea juridică s-a apreciat că nu a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatei, prin prisma art. 6 C. proc. pen. sau CEDO. Mai mult, aceasta avea posibilitatea să uziteze de dreptul de a studia dosarul şi de a-şi formula apărări, neputându-se invoca în faţa instanţei de judecată propria culpă, raportat şi la atitudinea inculpatei, ce a uzitat de dreptul la tăcere şi astfel nu a fost audiată în calitate de învinuită.

Solicitarea întemeiată pe dispoziţiile art. 332 C. proc. pen. nu este fondată, neîncadrându-se în aceste dispoziţii legale. În realitate inculpata a cunoscut toate acuzaţiile, încadrarea juridică, întreg materialul de urmărire penală care i-a fost comunicat la finalul urmăririi penale, neputându-se astfel invoca vreo vătămare care să atragă nulitatea urmăririi penale, fie ea relativă sau absolută.

Restituirea cauzei la procuror, „de lege lata”, se poate dispune pe două temeiuri:

- restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin. (2) C. proc. pen.);

- restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 C. proc. pen.).

Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată”.

Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

În principiu, examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 C. proc. pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen.

În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident, şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie, însă, corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al nulităţii), susţinându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută şi, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage - în condiţiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata” această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) - 3 C. proc. pen., art. 197 alin. (1) şi 4 C. proc. pen., respectiv, art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, efectuată în temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale.

Prin urmare, dacă rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de conţinut prevăzute în art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., instanţa nu poate dispune restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale, întrucât examinarea modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 C. proc. pen. şi a art. 332 C. proc. pen. care reglementează restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de partea vătămată G.S.M. împotriva Sentinţei penale nr. 33/2012 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează Sentinţa penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecăţii.

Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.S.L., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2826/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 2749/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2747/2012. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2749/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2826/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2842/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 2861/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs