ICCJ. Decizia nr. 2842/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2842/2012
Dosar nr. 5747/105/2010
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 173 din 3 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului A.M.L. de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată T.M.).
În baza art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M.L. (fiul lui G. şi R., născut la data de 04 martie 1986 în Borşa, domiciliat în Borşa, judeţul Maramureş, cetăţean român, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale), pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, faptă din 23 septembrie 2005, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei.
Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanţa de fond de 3 ani, în baza art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada termenului de încercare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A.M.L., pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005, întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpat (parte vătămată Ş.D.V.).
În temeiul art. 121 C. proc. pen., s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005.
Conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.M.L., pentru infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005 (parte vătămată M.G.) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Recuperare Borşa, ca neîntemeiată.
S-a luat act că părţile vătămate, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 259/2007, Tribunalul Prahova a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.M.L., din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată T.M.), şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Prin Sentinţa penală nr. 964/2010 a Judecătoriei Ploieşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.M.L. din infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., declinându-se competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova. Prin aceeaşi hotărâre instanţa a sesizat, conform art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin Sentinţa penală nr. 117 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit că, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Prahova.
Examinând actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut că la data de 23 septembrie 2005, inculpatul A.M.L. se afla la cabana Ocolului Silvic Borşa, situată în locul denumit Vinişorul, împreună cu M.M., A.G. (tatăl său), Ş.D.V. şi M.I., unde urmau a se întocmi documentele referitoare la punerea în posesie a A.C. Borşa. La cabana respectivă au ajuns şi părţile vătămate M.G. şi T.M.
Între inculpaţi şi părţile civile a izbucnit o altercaţie, iar la un moment dat inculpatul A.M.L. a pulverizat spray lacrimogen asupra celor două părţi vătămate şi cu un picior de masă a început să le aplice mai multe lovituri.
Încercând să aplaneze agresiunea inculpatului, Ş.D.V. s-a interpus între inculpat şi cele două părţi vătămate, fiind lovit, inculpatul A.M.L. a spart o vitrină iar unul din cioburi a rănit-o pe partea vătămată M.G. în regiunea gâtului.
Ambele părţi vătămate s-au retras în curtea cabanei Ocolului Silvic, unde se mai aflau martorii F.Ş., Ş.T., T.V., G.C., C.M. şi P.I. Inculpatul A.M.L. a continuat să-i aplice lovituri repetate cu piciorul de masă părţii vătămate T.M. asupra capului, partea vătămata apărându-se cu braţul drept.
Partea vătămată Ş.D.V., a menţionat că nu a fost lovită de către inculpatul A.M.L., ci de către partea vătămată T.M. şi nu formulează plângere penală faţă de A.M.L. În acelaşi sens, martorii M.I. şi B.F. au relatat că Ş.D.V. a fost lovit de T.M. şi nu de A.M.L.
În ceea ce priveşte infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. a părţii vătămată M.G., a rezultat că nu a fost lovită de A.M.L., ci aşa cum a menţionat chiar partea vătămată, inculpatul doar i-a pulverizat spray lacrimogen la nivelul feţei.
Declaraţia sa se coroborează cu declaraţiile martorilor Ş.T. şi F.Ş.
Cu privire la infracţiunea de tentativă de omor săvârşită de inculpat asupra părţii vătămate T.M., s-a reţinut că, deşi expertiza medico-legală a constatat că nu a fost pusă în pericol viaţa unei persoane, există tentativă de omor în cazul în care atât zona vizată, cât şi obiectul folosit la săvârşirea infracţiunii sunt apte a conduce la moartea victimei. În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Ploieşti, considerând că faţă de zona vizată şi obiectul folosit, inculpatul trebuie judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, aşa cum s-a reţinut iniţial în actul de sesizare a instanţei.
Referitor la această faptă, s-a reţinut că, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, mai mulţi martori printre care F.P., F.Ş. şi P.I. au declarat că l-au văzut pe A.M.L. când a lovit în cap cu un picior de masă din lemn pe partea vătămată T.M., iar aceste declaraţii se coroborează cu ansamblul probator al cauzei, respectiv cu declaraţiile părţii vătămate T.M. şi certificatul medico-legal.
La individualizarea pedepsei aplicate, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, fără antecedente penale, astfel că a făcut aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C. pen. şi i-a aplicat o pedeapsă într-un cuantum redus. În temeiul art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a apreciat că, raportat la modalitatea de săvârşire a faptei, timpul îndelungat scurs de la momentul săvârşirii faptei şi până la soluţionarea cauzei, rezonanţa socială redusă ca urmare a trecerii timpului, scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, motiv pentru care, în baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi a stabilit măsurile de supraveghere cărora inculpatul va trebui să se supună, cu aplicarea şi a art. 71 alin. (5) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de vătămare corporală faţă de partea vătămată Ş.D.V., s-a reţinut că din declaraţiile acestuia şi ale martorilor audiaţi nu a rezultat că inculpatul a lovit-o, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A.M.L., pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005, întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpat.
S-a constatat că de la data faptei şi până la momentul soluţionării cauzei s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, motiv pentru care, în baza art. 121 C. proc. pen., a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005, parte vătămată fiind M.G., şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.M.L., pentru această infracţiune, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Împotriva sentinţei Tribunalului Prahova au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpatul A.M.L., partea civilă Ş.D.V., A.C. Borşa şi membrii acesteia M.M., M.I., B.F. şi A.G.
Prin Decizia penală nr. 24 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de inculpatul A.M.L., născut la data de 04 martie 1986 în Borşa, judeţul Maramureş, cetăţean român, studii superioare, fără antecedente penale, domiciliat în Borşa, judeţul Maramureş, împotriva Sentinţei penale nr. 173 din 03 mai 2011 a Tribunalului Prahova, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, în sensul că, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite faţă de partea vătămată T.M. la data de 23 septembrie 2005, din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 121 C. pen. şi la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul A.M.L. cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă din data de 23 septembrie 2005, parte vătămată fiind T.M., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
S-a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului A.M.L. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de partea vătămată Ş.D.V. şi ca inadmisibile apelurile declarate de M.M., M.I., B.F., A.G. şi de A.C. Borşa împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În motivare, s-a reţinut că la data de 23 septembrie 2005, inculpatul A.M.L. se afla la cabana Ocolului Silvic Borşa situată în locul numit „Vinişorul", împreună cu tatăl său, A.G., secretar al A.C. Borşa şi cu mai mulţi membri ai acestei asociaţii, respectiv M.M., Ş.D.V. şi M.I., cu scopul de a întocmi documentele referitoare la punerea în posesie a asociaţiei. Se mai aflau şi angajaţi ai ocolului silvic, printre care şi martorii F.Ş., G.C. şi C.M., care urmau a se întâlni cu membrii Comisiei Locale pentru discutarea unor probleme legate de retrocedarea unei păduri.
La aceeaşi cabană au ajuns după circa 30 - 45 de minute şi părţile vătămate M.G. şi T.M., însoţite de martorul Ş.N.S. şi de o altă persoană care se deplasau către o cabană situată în locul numit Fântâna Stanchii.
Văzând maşina ocolului silvic la cantonul Vinişorul, partea vătămată T.M. a dorit să vorbească cu şeful de ocol, astfel că cei patru au intrat în curtea cantonului. Acolo partea vătămată T.M. l-a îmbrâncit pe martorul G.C. iar părţile vătămate M.G. şi T.M. şi persoana care le însoţea au intrat în cabana cantonului, unde se aflau mai multe persoane.
Între membrii A.C. Borşa şi părţile vătămate s-au iscat discuţii aprinse şi apoi un scandal, pe fondul cărora inculpatul A.M.L. şi persoana care însoţea părţile vătămate au pulverizat cu spray lacrimogen asupra persoanelor din grupul advers. În această situaţie au fost dezmembrate şi piese din mobilierul aflat în cabană şi unele dintre persoanele aflate în conflict şi-au aplicat lovituri reciproc, dar şi celorlalte persoane. În aceeaşi împrejurare a fost distrus o parte din mobilierul cabanei şi a fost tăiată partea vătămată M.G.
În urma loviturilor primite, părţilor vătămate le-au fost produse leziuni respectiv plăgi confuze, echimoze, hematoame, edeme, arsuri chimice la ochi, leziuni care au necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, în cazul părţii vătămate T.M., 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, în cazul părţii vătămate M.G., şi 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, în cazul părţii vătămate Ş.D.V., aşa cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legală din 8 mai 2006 întocmite de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare, judeţul Maramureş.
Martorii F.P., Ş.N.S., C.M. şi Ş.T. au arătat că obiecte de mobilier pe care le-au folosit pentru a lovi, respectiv picioare de masă şi de scaun, aveau în mână atât inculpatul A.M.L., cât şi A.G., M.M. şi Ş.D.V.. De asemenea, spray lacrimogen avea şi inculpatul A.M.L., dar şi persoana care a însoţit părţile vătămate atunci când acestea au intrat în cabana cantonului Vinişorul.
Potrivit Procesului-verbal din 26 septembrie 2005 încheiat de poliţia Borşa, din autoturismul martorului C.M. au fost ridicate 2 picioare de mobilier, dislocate din mobilierul cabanei Vinişorul, cu lungimea de 74 cm şi respectiv 80 cm, lăsate în autoturism de persoanele pe care le transportase în data incidentului de la cabană la Poliţia Borşa, respectiv A.G., M.M., Ş.D.V. şi M.I.
Martorul Ş.N.S. a arătat că partea vătămată T.M. a fost lovită de Ş.D.V., inculpatul pulverizând cu spray.
Martorul F.Ş., care în mai multe declaraţii a arătat că inculpatul A.M.L. a lovit cu un picior de masă în cap, o singură dată, pe partea vătămată T.M., a menţionat în declaraţia dată după incident, respectiv cea din data de 23 septembrie 2005, că a văzut numai când din cabană au ieşit mai multe persoane vătămate corporal, respectiv pe Ş.D.V., M.G. şi T.M., dar nu poate preciza în ce condiţii au fost lovite aceste persoane, întrucât nu a intrat în cabană.
Acelaşi martor, la o zi, respectiv la data de 24 septembrie 2005, şi apoi şi ulterior a arătat că l-a văzut pe inculpat cu un picior de masă în mână, lovindu-l pe T.M.
Martorul P.I. a relatat că l-a văzut pe inculpat lovind partea vătămată T.M. cu un picior de masă, deşi în declaraţia dată la scurt timp de la incident, respectiv la data de 20 octombrie 2005, a arătat că a aflat de la părţile vătămate şi de la T.G. că inculpatul este cel care l-a lovit pe T.M.
Martorul F.P. a relatat că a aflat de la martorul P.I. că agresorul lui T.M. este A.G. sau unul din fii acestuia.
În concluzie, s-a reţinut că la incidentul din data de 23 septembrie 2005 la cabana Vinişorul au participat mai multe persoane, care, pe fondul unor discuţii legate de restituirea unei păduri şi a unei stări de tensiune preexistente, s-au lovit reciproc cu obiecte pe care le-au avut asupra lor sau pe care le-au desprins din mobilierul cabanei. După terminarea conflictului, mai multe persoane au suferit leziuni, o parte dintre acestea, respectiv părţile vătămate Ş.D.V., M.G. şi T.M. obţinând şi certificate medico-legale în care au fost constatate leziunile suferite de fiecare.
Unul dintre participanţii la incident a fost inculpatul A.M.L., care la un moment dat a pulverizat cu spray către persoanele din grupul părţilor vătămate M.G. şi T.M. şi a lovit-o pe această din urmă parte vătămată cu un picior de mobilier.
S-a mai reţinut că infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen. presupune existenţa a două grupuri care săvârşesc acte de violenţă unul asupra celuilalt. Atunci când nu există grupuri, iar victimele actelor de violenţă nu constituie o grupare, neavând cunoştinţă de intenţia inculpaţilor şi reacţionând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.
În cauză s-a apreciat că persoanele care se aflau la cabana Vinişorul atunci când au sosit părţile vătămate M.G. şi T.M. nu pot fi considerate ca aparţinând unui grup, scopul venirii acestora fiind legat de punerea în posesie a unei asociaţii composesorale ai cărei membri erau. Riposta acestor persoane a avut loc tocmai datorită atitudinii părţilor vătămate, care au intrat în cabana cantonului fără a fi invitaţi, partea vătămată T.M. agresându-i chiar fizic şi verbal pe martorii G.C. şi B.F., aflaţi în curtea cabanei.
Pentru a se stabili existenţa intenţiei de omor în cazul inculpatului A.M.L., s-a apreciat că este necesar să se realizeze o analiză a tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente şi posterioare săvârşirii faptei. La stabilirea intenţiei nu pot fi avute în vedere numai anumite elemente izolate, cum ar fi instrumentul cu care s-a lovit şi intensitatea ori locul loviturii, atâta timp cât există elemente din care poate fi dedusă poziţia subiectivă a inculpatului, cum ar fi numărul de participanţi la incident ori acţiunea iniţială a părţilor vătămate.
Aceste elemente au condus la concluzia că inculpatul şi persoanele pe care acesta le însoţea nu aveau intenţia de a iniţia vreun conflict, cu atât mai mult cu cât chiar persoanele reprezentante ale ocolului silvic, între care martorii F.Ş. şi G.C. au arătat că membrii composesoratului au apelat, anterior sosirii la canton, la organele de poliţie pentru evitarea unui eventual conflict, având în vedere starea de tensiune preexistentă între membrii composesoratului, pe de o parte, şi părţile vătămate, pe de altă parte.
Totodată, părţile vătămate au fost lovite şi de alte persoane, nu numai de inculpat, iar leziunile suferite de T.M. nu i-au pus viaţa în primejdie acestuia şi au necesitat pentru vindecare un număr de 14 - 16 zile de îngrijiri medicale. Astfel, martorii care au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată T.M., respectiv F.Ş., F.P. şi Ş.T. au precizat că inculpatul a lovit o dată.
Este adevărat că martorul P.I. a arătat că inculpatul a lovit de trei ori, însă declaraţiile acestuia sunt contradictorii, la un moment dat spunând că a aflat de la părţile vătămate şi de la T.G. că inculpatul este cel care l-a lovit pe T.M., aşa cum şi martorul F.P. a arătat în declaraţia dată la data de 03 martie 2006 că ştie de la martorul P.I. că agresorul lui T.M. este A.G. sau unul din fii acestuia.
Mai mult, niciuna dintre părţile vătămate nu a putut afirma cu certitudine că inculpatul le-ar fi lovit, ci numai că le-a pulverizat spray lacrimogen, arătând că au aflat de la alte persoane că inculpatul este persoana care le-a lovit.
Dintre toate aceste persoane, singurii care au afirmat constant, că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată T.M. o singură dată, după care a fugit, sunt martorii Ş.T. şi F.Ş., ultimul dintre aceştia neputând fi reaudiat, întrucât a decedat.
Prin urmare, s-a apreciat că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.M.L., nu se poate reţine ca încadrare juridică, cu referire la partea vătămată T.M., infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ci infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Este adevărat că, prin Sentinţa penală nr. 117 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, însă fără a analiza cauza pe fond, ci numai faptul că tribunalul nu efectuase vreun act de cercetare judecătorească, raportându-se doar la probele existente în momentul strămutării cauzei.
Cu privire la soluţia de achitare a inculpatului A.M.L. pentru infracţiunea de vătămare corporală, parte vătămată Ş.D.V., s-a reţinut că este greşită critica parchetului. În ceea ce priveşte critica părţii vătămate Ş.D.V., s-a apreciat că, deşi întemeiată, nu poate fi admisă în calea de atac a părţii vătămate, care are interese contrare cu cele ale inculpatului.
Prin urmare, s-a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de partea vătămată Ş.D.V. sunt nefondate.
Cu privire la apelurile declarate de M.M., M.I., B.F., A.G. şi de A.C. Borşa, s-au apreciat inadmisibile, întrucât, deşi aceste persoane susţin motivele invocate de inculpat, nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 362 C. proc. pen. şi nici nu au invocat vreunul dintre motivele prevăzute la acel text de lege.
Împotriva Deciziei penale nr. 24 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, inculpatul A.M.L. şi numitul A.G.
A.G. nu şi-a motivat recursul, inculpatul A.M.L. a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Parchetul a criticat decizia cu privire la greşita achitare a inculpatului A.M.L. pentru infracţiunea de vătămare corporală, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluţia corectă fiind încetarea procesului penal, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate cu privire la acest inculpat.
De asemenea, a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., fapta inculpatului A.M.L. realizând elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, întrucât zona vizată şi obiectul folosit la săvârşirea infracţiunii sunt apte să conducă la moartea victimei.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi al inculpatului A.M.L. sunt nefondate, iar recursul numitului A.G. inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3852 raportat la art. 362 C. proc. pen., pot face recurs procurorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorul, expertul, interpretul şi apărătorul (în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora), orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., recursul poate fi declarat pentru titularii dreptului de recurs prevăzuţi în art. 362 alin. (1) lit. b) - f) C. proc. pen. şi de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat şi de către soţul acestuia.
În cauză, prin Rechizitoriul nr. 800/P/2005 din 24 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus faţă de numitul A.G. scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 26 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 181 alin. (1) C. pen. Se constată că numitul A.G. nu a avut nicio calitate în proces, nu se numără între persoanele prevăzute limitativ în art. 3852 raportat la art. 362 alin. (1) C. proc. pen., care pot declara recurs şi nici între persoanele prevăzute în art. 3852 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., care pot declara recurs pentru inculpatul A.M.L.
În acest sens se are în vedere că numitul A.G. este tatăl inculpatului A.M.L., astfel că recursul declarat de tatăl inculpatului major este inadmisibil, întrucât acesta nu poate declara recurs pentru inculpat, în conformitate cu prevederile art. 3852 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen.
În recurs, inculpatul A.M.L. a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin decizia atacată, s-a admis apelul inculpatului A.M.L., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 173 din 3 mai 2011 a Tribunalului Prahova, dispunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.M.L. sub aspectul infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului la 1.000 RON cheltuieli judiciare statului.
Au fost menţinute dispoziţiile privind achitarea inculpatului A.M.L. pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale (faptă din 23 septembrie 2005, parte vătămată M.G.).
Întrucât pentru faptele deduse judecăţii s-a dispus fie achitarea, fie încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.M.L., cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu îşi găsesc aplicabilitate în cauză de vreme ce inculpatului A.M.L. nu i-a fost aplicată vreo sancţiune de drept penal (pedeapsă), a cărei analiză sub aspectul legalităţii sau temeiniciei să poată fi realizată în temeiul dispoziţiilor legale enunţate.
Critica parchetului referitoare la greşita achitare a inculpatului A.M.L. pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (parte vătămată Ş.D.V.), dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluţia corectă fiind încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.M.L., întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate - Ş.D.V., cu privire la inculpat, este nefondată.
Partea vătămată Ş.D.V. a declarat în proces că la data de 23 septembrie 2005 a fost lovit de partea vătămată T.M., în acelaşi sens declarând şi martorii M.I. şi B.F.
Potrivit Raportului de expertiză medico-legală din 8 mai 2006 emis de S.M.L. Baia Mare, Ş.D.V. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure cu muchii şi vârfuri pentru plăgi, prin lovire cu un corp dur şi prin acţiunea unei substanţe iritante pentru arsurile chimice ale ochiului stâng, leziunile au necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale şi pot data din 23 septembrie 2005.
Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei s-a concluzionat prin raportul de expertiză medico-legală întocmit la data de 10 februarie 2009 de I.M.L. Bucureşti.
Referitor la inculpatul A.M.L., partea vătămată Ş.D.V. a precizat că nu a fost lovită de acesta şi nu înţelege să formuleze plângere prealabilă pentru infracţiunea de vătămare corporală faţă de inculpatul A.M.L.
Examinând prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. pen., se observă că, în enumerarea cazurilor în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, cu urmarea achitării inculpatului sau a încetării procesului penal, legiuitorul a avut în vedere o anumită ordonare succesivă, pornind de la cauzele de fond şi continuând cu cauzele de formă ce constituie impedimente de pornire şi de exercitare a acţiunii penale.
Ca atare, când în aceeaşi cauză se constată atât existenţa unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cât şi a unor cazuri ce constituie temeiuri de încetare a procesului penal, instanţa trebuie să ia în considerare cazurile de achitare, excluzând pe cele de încetare a procesului penal, prioritare fiind cazurile de achitare.
Când se constată că există mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, instanţa trebuie să respecte ordinea prevăzută în art. 10 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că va face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare prevăzut în ordinea enumerării din textul menţionat, cu includerea celor următoare care ar fi incidente în cauză, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 608 din 8 decembrie 2003.
Prin urmare, corect s-a dispus achitarea inculpatului A.M.L., întrucât fapta de vătămare corporală nu a fost săvârşită de acesta şi nu încetarea procesului penal pentru că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate Ş.D.V., cum susţine parchetul, cazul de achitare fiind prioritar celui de încetare a procesului penal, din considerentele arătate.
În apel s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A.M.L. din tentativă la omor calificat în lovire, dispunându-se încetarea procesului penal sub aspectul acestei infracţiuni, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Critica parchetului sub acest aspect este nefondată.
Pentru delimitarea infracţiunii de lovire de tentativă la omor se impun a fi avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârşită fapta, cum sunt: natura instrumentului folosit, intensitatea şi efectele loviturilor, zona corpului vizată ca şi urmările produse, astfel cum doctrina, dar şi practica judiciară constant au statuat.
La data de 23 septembrie 2005 între inculpatul A.M.L. şi partea vătămată T.M. a avut loc o altercaţie în cursul căreia, inculpatul a lovit partea vătămată cu un obiect contondent (picior din lemn desprins dintr-o masă) la nivelul capului, pricinuindu-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viaţa victimei.
Raportul medico-legal a atestat că partea vătămată T.M. a prezentat plăgi parietal stâng şi fronto temporal stâng, echimoză roşie orbită palpebral stâng, echimoze şi hematom pe marginea cubitală a antebraţului drept, edem al gâtului piciorului stâng, leziunea de la nivelul antebraţului având caracter de autoapărare.
S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur de formă alungită şi prin torsiune pentru leziunea de la nivelul gâtului, necesită 14 - 16 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Martorii F.Ş. şi F.P. au confirmat că l-au văzut pe inculpat lovind partea vătămată cu un obiect contondent (picior de masă) la nivelul capului.
Este adevărat că regiunea capului unde loviturile au fost aplicate este una vitală, iar obiectul folosit în agresiune este apt de a ucide, însă atâta vreme cât urmările au constat în 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, fără punere în primejdie a vieţii, leziunile s-au concretizat în plăgi şi echimoze, fără a fi identificate traumatisme cranio-cerebrale (chiar minore), traumatisme cranio-faciale, hematoame epicraniene ş.a., este evidentă intenţia cu care făptuitorul a acţionat, aceea de a o vătăma corporal şi nu de a suprima viaţa victimei.
Obiectul folosit în agresiune şi zona corpului vizată sunt elemente de fapt importante în stabilirea intenţiei făptuitorului, dar nu singulare şi determinante pentru a califica încadrarea juridică a faptei în tentativă la omor sau lovire.
Pe de altă parte, dacă prin acţiunea sa făptuitorul nu a avut reprezentarea morţii victimei nu a urmărit-o sau acceptat-o, fapta sa nu poate realiza elementele constitutive ale tentativei la omor.
În raport de intensitatea redusă a loviturilor aplicate - leziunile victimei au fost superficiale, nepenetrante, au constat în plăgi şi echimoze (inclusiv la nivelul antebraţului drept), urmările produse - 14 - 16 zile îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii victimei, dar şi împrejurările în care agresiunea s-a produs, se poate concluziona că intenţia inculpatului a fost aceea de a lovi victima, încadrarea juridică corectă fiind cea stabilită în apel, art. 180 alin. (2) C. pen.
Se reţine că la conflictul ce a avut loc la Cabana Vinişorul au participat mai multe persoane, inculpatul, părţile vătămate T.M., M.G., martorii M.M., M.I., F.Ş. care, pe fondul unor discuţii contradictorii referitoare la restituirea unei păduri şi a unei situaţii conflictuale preexistente s-au lovit reciproc cu obiecte contondente desprinse din mobilierul cabanei.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că neproducerea unor leziuni traumatice cerebrale grave care să pună în pericol viaţa victimei, nu s-a datorat intervenţiei altei persoane care să-l imobilizeze pe inculpat, să-l împiedice să lovească în continuare şi nici vreunui obstacol care să-l fi determinat să înceteze agresiunea, ci acţiunii inculpatului care, deşi avea posibilitatea să aplice victimei lovituri repetate, în forţă, cu o intensitate deosebită şi să-i producă leziuni grave la nivelul capului, acesta nu a acţionat cu intenţia de a o ucide.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul numitului A.G. declarat împotriva Deciziei penale nr. 24 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi ca nefondate, recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatului A.M.L.
În sensul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii A.G. şi A.M.L. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de numitul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul A.M.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul A.G. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul intimat inculpat A.M.L. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2861/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2826/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
