ICCJ. Decizia nr. 2923/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2923/2012
Dosar nr. 9097/1/2011
Şedinţa publică din 20 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 noiembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.M. împotriva deciziei penale nr. 3978 din 09 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 13621./3/2008.
Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, fără a dispune citarea părţilor, în şedinţa publică din 20 septembrie 2012.
Contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la literele a-e din acelaşi text.
Din interpretarea textului de lege sus-menţionat, rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi care este susceptibilă de a fi pusă în executare.
În cauză, hotărârea atacată de contestatoare nu este susceptibilă de a fi atacată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât a fost pronunţată tot în soluţionarea căii de atac a recursului împotriva unei cereri de revizuire, respinsă ca nefondată prin decizia penală nr. 3202 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Aşa fiind, contestaţia în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac şi nu sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.M. împotriva deciziei penale nr. 3978 din 09 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1362173/2008.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2885/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2925/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
---|