ICCJ. Decizia nr. 2844/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2844/2012
Dosar nr. 49060/3/2011
Şedinţa publică din 18 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 814/F din 29 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.R., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 864 C. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 8/S din 20 ianuarie 2010, a Tribunalului Pentru Minori şi Familie Braşov, definitivă la data de 01 februarie 2010, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecăţii, inculpatul urmând a executa, în final, 4 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile dispoziţiile art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive la prima condamnare de la 18 decembrie 2008 - 23 decembrie 2008 şi s-a constatat că, în prezenta cauză, inculpatul nu a fost reţinut sau arestat preventiv.
S-a constatat că cele 0,38 gr. cocaina şi 6 fragmente LSD au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2373/D/P/2010 din data de 20 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.R. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare, că - la data de 14 noiembrie 2010 - inculpatul B.R. a deţinut, pentru consum propriu, fără drept, 0,38 gr. cocaină şi 6 fragmente de carton de culoare portocalie ce conţin ca substanţă activă Lysergide (L.S.D.). Actul de inculpare a fost întemeiat pe declaraţia inculpatului B.R., procesul-verbal de constatare a infracţiunii, procesul-verbal de percheziţie corporală a inculpatului, declaraţia martorului B.I.M., constatarea tehnico-ştiinţifică nr. 919990 din 30 noiembrie 2010.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul B.R. în condiţiile disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii. Inculpatul a depus la dosarul o caracterizare din partea Asociaţiei de Locatari.
În ceea ce priveşte pe martorul asistent B.I.M., instanţa de fond a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere procesul verbal din data de 14 noiembrie 2010 încheiat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane - Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti şi declaraţia olografă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut, în fapt şi în drept, următoarele:
La data de 14 noiembrie 2010, lucrători din cadrul Jandarmeriei Române au depistat în zona Arenele Romane, sector 4, pe inculpatul B.R. care, la vederea acestora, a ascuns, cu gesturi repezite, o cutie de chibrituri pe care o avea în mână.
Atenţia lucrătorilor din jandarmerie a fost atrasă de gesturile repezite cu care inculpatul a ascuns cutia de chibrituri din mână în buzunarul gecii, în partea dreaptă şi de comportamentul agitat al acestuia. La controlul corporal, în prezenţa martorului asistent B.I.M., asupra inculpatului s-a găsit o cutie de chibrituri ce avea în interior un mic bulgare de culoare crem dintr-o substanţă solidă şi o folie din material plastic ce conţinea mai multe bucăţele de hârtie de culoare portocalie care semăna cu nişte timbre decupate. Substanţa şi timbrele respective au fost ridicate şi introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 6549.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 919990 din 30 noiembrie 2010 a concluzionat că substanţa solidă de culoare albă conţine 0,38 grame cocaina, iar cele 6 fragmente de carton de culoare portocalie conţin substanţa activă Lysergide (LSD).
Inculpatul a susţinut, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, că nu avea cunoştinţă că în cutia de chibrituri - pe care pretinde că i-o înmânase o persoana necunoscută când a solicitat un foc pentru a-si aprinde o ţigară - sunt droguri. Aceste apărări, a considerat prima instanţă, sunt înlăturate de:
a. propria declaraţie dată în faţa jandarmilor şi consemnată în procesul verbal din data de 14 noiembrie 2010 încheiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, chiar în momentul depistării, în care a arătat că persoana care i-a înmânat cutia de chibrituri îi era cunoscută ";din vedere";, ştia că în acea cutie de chibrituri erau droguri, pe care voia să le consume în timpul concertului, însă nu ştia ce fel de droguri sunt;
b. declaraţia martorului asistent B.I.M. care a arătat că în data de 14 noiembrie 2011 se afla în dispozitivul de pază la Arenele Romane şi, cu ocazia controlului corporal la intrare, efectuat asupra celor careparticipau la concert, a constatat că inculpatul deţinea o cutie de chibrituri în care se afla un bulgare de culoare crem şi o foiţă din plastic ce semăna cu un timbru. A solicitat jandarmilor să constate cele observate, fiind întocmit procesul-verbal menţionat mai înainte;
c. împrejurarea că inculpatul este consumator de droguri, fiind condamnat deja pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi că această infracţiune a fost săvârşită de inculpat.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social-concret al faptei săvârşite - infracţiune care aduce atingere valorilor sociale apărate de legea penală referitoare la sănătatea publică şi la viaţă - şi persoana inculpatului, fără un loc de muncă stabil, cu perseverenţă în săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 - instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, al cărei cuantum şi modalitate de executare să corespundă cerinţelor prevăzute de art. 52 C. pen.
Prima instanţă a mai reţinut că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 8/S din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Pentru Minori şi Familie Braşov, definitivă la data de 01 februarie 2010, prin care inculpatul B.R. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Ca urmare, prima instanţă a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa, în final, 4 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile dispoziţiilor art. 65 C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul B.R., pe motiv că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă excesiv de aspră în contextul în care acesta nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen. Inculpatul a susţinut că inculparea s-a făcut pe o cercetare incompletă şi s-au avut în vedere împrejurări care nu au fost luate în considerare la momentul la care inculpatul a fost incriminat. în subsidiar, inculpatul a arătat că este o persoană tânără, a avut o atitudine sinceră, iar aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ ar fi suficientă pentru coerciţia sa. în concluzie, inculpatul a arătat că nu a negat niciodată că în cutia cu chibrituri găsită asupra sa au existat substanţe care în final s-au dovedit a fi droguri, a susţinut în permanenţă că acea cutie a primit-o de la o persoană necunoscută pentru a-şi aprinde o ţigară.
Prin decizia penală nr. 85 A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
A fost obligat apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În urma analizei coroborate a ansamblului probator administrat de-a lungul întregului proces penal, s-a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului. Astfel, s-a reţinut că inculpatul a fost prins în fragrant având asupra sa o cutie de chibrituri ce avea în interior un mic bulgare de culoare crem dintr-o substanţă solidă şi o folie din material plastic ce conţinea mai multe bucăţele de hârtie de culoare portocalie, constatarea tehnico-ştiinţifică nr.919990/30 noiembrie 2010 stabilind că substanţa solidă de culoare albă conţine 0,38 grame cocaina, iar cele 6 fragmente de carton de culoare portocalie conţin substanţa activă Lysergide (LSD).
Inculpatul a susţinut în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti că nu avea cunoştinţă că în cutia de chibrituri, pe care i-o înmânase o persoană cunoscută doar „din vedere"; când a solicitat un foc pentru a-si aprinde o ţigară, sunt droguri. în consens cu prima instanţă, instanţa de apel a apreciat această apărare ca neverosimilă deoarece chiar inculpatul, imediat după depistarea acestei cutii asupra sa, în procedura flagrantului, a declarat că ştia că în acea cutie de chibrituri erau droguri, pe care voia să le consume în timpul concertului, însă nu ştia ce fel de droguri sunt (fila 4 verso dup). Această afirmaţie iniţială a inculpatului este susţinută şi de declaraţia martorului asistent B.I.M., care a arătat că în data de 14 noiembrie 2011 se afla în dispozitivul de pază la Arenele Romane şi cu ocazia controlului corporal la intrare asupra celor care participau la concert, a constatat asupra inculpatului o cutie de chibrituri în care se afla un bulgare de culoare crem şi o foiţă din plastic ce semăna cu un timbru (f. 18 dup).
În plus, instanţa de apel a constatat că inculpatul a semnat, fără obiecţiuni, atât procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, cât şi procesul-verbal de perchiziţie corporală (fila 4-6 d. u.p.).
Instanţa de apel a mai constatat că deşi inculpatul s-a apărat afirmând că nu mai este consumator de droguri de 3 ani şi, în consecinţă, nu a solicitat astfel de substanţe şi nu putea şti că în acea cutie de chibrituri se află droguri, nu a făcut dovada acestor afirmaţii sau apărări cu o analiză medicală care să ateste această situaţie de fapt în condiţiile în care, împotriva sa, erau deja strânse probe în acuzare, iar în urmă cu cea 9 luni fusese condamnat, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru trafic şi consum de droguri de mare risc.
În ceea ce priveşte audierea martorului asistent la judecata în fond s-a reţinut faptul că nu s-a contestat niciun moment de către inculpat respectarea dispoziţiilor legale în materia constatării infracţiunii flagrante şi nici poziţia acestui martor consemnată în procesul verbal. în declaraţia sa, martorul B.I.M. a arătat că în data de 14 noiembrie 2011 se afla în dispozitivul de pază la Arenele Romane şi, cu ocazia controlului corporal efectuat la intrare asupra celor care participau la concert, a constatat asupra inculpatului o cutie de chibrituri în care se afla un bulgare de culoare crem şi o foiţă din plastic ce semăna cu un timbru.
Prin perspectiva laturii subiective, instanţa de apel a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, având reprezentarea clară a faptei şi urmărind producerea rezultatului socialmente periculos. Din declaraţia iniţială, dată în procedura flagrantului, rezultă că inculpatul cunoştea faptul că i-au fost remise droguri în cutia de chibrituri, la cererea sa, însă nu cunoştea natura acestora. Mai mult decât atât, în cadrul acestei audieri inculpatul precizează un element legat de scopul procurării drogurilor - acela de a le consuma în timpul spectacolului la care dorea să participe.
Or, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
La individualizarea pedepselor aplicate faţă de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care prevăd că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, instanţa de apel a apreciat că au fost analizate riguros criteriile menţionate anterior, pedeapsa, ca şi modalitatea de executare, fiind apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunilor. Instanţa de apel a menţionat analiza instanţei anterioare - faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei şi făptuitorului acestea trebuie apreciate ca fiind relativ reduse chiar în contextul perseverenţei infracţionale a inculpatului. Pentru a se reţine astfel se are în vedere nu numai natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului ci şi conduita sa în faţa organului judiciar concretizată în prezentarea la judecată.
S-a reţinut însă că, potrivit fişei de cazier, prin sentinţa penală nr. 8/S din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Braşov, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, pedeapsă rezultantă, pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de droguri de mare risc şi consum de astfel de substanţe. Această sentinţă a rămas definitivă la 1 februarie 2010. în perioada termenului de încercare, după circa 9 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul a fost depistat având asupra sa droguri pentru consum propriu. Aceste aspecte, în opinia ambelor instanţe, demonstrează perseverenţa infracţională a inculpatului.
Potrivit deciziei instanţei de apel, circumstanţele personale, astfel cum acestea sunt conturate din înscrisurile în circumstanţiere care atestă că de la data 6 decembrie 2011 are un loc de muncă, are o conduită corespunzătoare în colectivitate şi o stare de sănătate uşor alterată (f. 16 şi urm. dosar apel), nu sunt suficiente în prezent pentru a conduce la reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
În final, s-a constatat că pedeapsa aplicată este egală cu minimul special şi că nu sunt incidente împrejurări ce ar putea justifica reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante.
Împotriva acestei ultime hotărâri, inculpatul B.R. a declarat recurs, motivele fiind expuse în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării deciziei (cazuri de casare invocate - art. 385/9 pct. 18 cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi pct. 14 C. proc. pen.).
În sinteză, inculpatul a reluat atât apărările expuse în faţa celor două instanţe, cât şi argumentele din motivele de apel, în recurs nefiind solicitate şi administrate probe noi pe situaţia de fapt.
În recurs, inculpatul a fost ascultat - consimţind să dea declaraţii - şi a depus înscrisuri în circumstanţiere; a susţinut că se consideră nevinovat, şi că, într-adevăr, fiind în termenul de încercare avea obligaţia să fie mai atent la conduita sa.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Este neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greşita sa condamnare ca urmare a unei erori grave de fapt (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.).
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Prin „eroare de fapt"; se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul. în ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie „gravă"; trebuie înţeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului. „Eroarea gravă"; trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Nici avocatul inculpatului, şi nici el însuşi, nu au arătat în ce constă „eroarea gravă de fapt"; şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării - în sensul că instanţele ar fi interpretat greşit probele administrate, că în opinia lor nu sunt suficiente probe în acuzare, că inculpatul se declară nevinovat - nu este, prin ea însăşi, suficientă şi de natură să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat temeinic situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal; de asemenea, în raport cu probatoriul existent la dosar, ambele instanţe au examinat şi au înlăturat motivat apărările acestuia.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie";, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia [art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.]. Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie";, este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.
În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul a fost prins în flagrant, încă de la primele declaraţii recunoscând că a avut asupra sa cele două categorii de droguri; apărarea acestuia - în sensul că ar fi primit cutia de chibrituri în care se aflau drogurile de la o persoană „necunoscută"; sau „cunoscută din vedere"; nu este rezonabilă, în condiţiile în care, pe de o parte, nu a oferit date şi informaţii suplimentare cu privire la aceea persoană (eventual pentru identificarea acesteia chiar în momentele imediat următoare prinderii în flagrant), iar pe de altă parte, este nerezonabilă ipoteza că o persoană necunoscută oferă unei alte persoane necunoscute droguri de tipul celor arătate (cocaină şi LSD), la întâmplare, în mod gratuit.
În măsura în care inculpatul a invocat în apărarea sa împrejurări de natură a înlătura răspunderea sa penală (implicarea unei persoane care i-ar fi dat cutia de chibrituri în care se aflau drogurile, el fiind în eroare cu privire la conţinutul cutiei respective), trebuia să ofere organelor judiciare minime date şi informaţii pentru a permite acestora administrarea probelor necesare dovedirii respectivelor împrejurări.
În situaţia neinvocării de către apărare, şi personal de către inculpat, a unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt reţinută de instanţe, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte însuşindu-şi integral argumentele de natură probatorie expuse în cele două hotărâri judecătoreşti atacate cu privire la vinovăţia inculpatului, apreciind că nu se impune reluarea acestora, mai ales în condiţiile în care, în recurs, nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situaţia de fapt, şi nici expuse alte apărări decât cele deja menţionate anterior în cursul procesului penal.
În sfârşit, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că la instanţa de fond, în prezenţa avocatului ales, inculpatul a declarat expres că nu doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 320/1 C. proc. pen.; de asemenea, deşi reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea martorului asistent B.I., avocatul ales al inculpatului a menţionat expres că nu insistă în audierea acestui martor, atât acuzarea, cât şi apărarea acceptând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., să se dea citire declaraţiei acestui martor în şedinţa publică (încheierea din 16 noiembrie 2011 a instanţei de fond).
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica inculpatului referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare invocat - art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.).
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare, egală cu minimul special al textului incriminator al faptei pentru care a fost trimis în judecată, în condiţiile în care nu au fost identificate împrejurări cu efect de circumstanţe atenuante (acesta fiind anterior condamnat pentru infracţiuni de aceeaşi natură).
În raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei sub minimul special nu este întemeiată, chiar şi în raport cu noile înscrisuri în circumstanţiere depuse la dosar, precum şi cu celelalte datele personale (la care au făcut referire apărarea, inculpatul şi ambele instanţe).
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, ca urmare a revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei anterioare, Înalta Curte constată incidenţa regulilor stabilite prin decizia nr. 1/2011 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2758/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 288/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
