ICCJ. Decizia nr. 2934/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2934/2012
Dosar nr. 1863/100/2012
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 225 din 24 aprilie 2012, Tribunalul Maramureş, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.M.I. la 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
În temeiul art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 12 martie 2012 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
S-a luat act că partea vătămată A.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Orăşenesc V.S. a sumei de 958,55 RON, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordate părţii vătămate, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv un cuţit cu mâner de culoare roşie, cu lungimea de 33 cm şi lama de 19 cm, înregistrat la poziţia nr. 42/2012 în registrul de corpuri delicte al instanţei.
În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea bunurilor înregistrate la poziţia nr. 36/2012 în registrul mijloacelor de probă al instanţei până la soluţionarea definitivă a cauzei, când vor fi restituite părţii vătămate A.I.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a câte 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A.M.I. locuieşte împreună cu părinţii săi în Vişeu de Sus, judeţ Maramureş, iar de-a lungul timpului, între acesta şi tatăl său, partea vătămată A.I., au existat mai multe conflicte pe fondul consumului de alcool, împrejurare atestată de procesele-verbale de contravenţie depuse la dosar.
La data de 11 februarie 2012 inculpatul A.M.I. a ajuns la domiciliu, unde se aflau părinţii săi şi martorii U.A.M. şi U.G. şi, din cauza faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a început să se certe cu aceştia.
În acest context partea vătămată A.I. a părăsit locuinţa, fiind urmărit de inculpat care îi adresa injurii. Partea vătămată a precizat că inculpatul era foarte agitat şi făcea scandal, iar când s-a îndreptat spre uşă, l-a văzut pe acesta cu câte un cuţit în fiecare mână şi înjurând. Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată şi i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a pieptului, iar A.I. a fugit din casă la soţia sa, martora A.M. cerându-i să sune la poliţie.
Desfăşurarea incidentului dintre părţi a fost confirmată şi de declaraţiile martorilor U.G. şi U.A.M. care au apreciat că l-au văzut pe inculpat având în fiecare mână câte un cuţit de bucătărie şi apropriindu-se de partea vătămată în timp ce o înjura. Aceeaşi martori au arătat că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură iniţială pe care aceasta a evitat-o, după care l-a lovit cu cuţitul de jos în sus în partea stângă a pieptului.
După agresiune, inculpatul a aruncat în bucătărie cele două cuţite şi a distrus obiectele de mobilier din încăpere, după care a părăsit locuinţa.
Potrivit menţiunilor raportului de expertiză medico-legală din 21 februarie 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Baia Mare, partea vătămată A.I. a prezentat o leziune traumatică - plagă tăiată penetrantă pleural şi peritoneal, care s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător în cadrul unei heteroagresiuni şi au pus în pericol viaţa victimei, necesitând pentru vindecare 22-25 de zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, din menţiunile procesului verbal de cercetare la faţa locului a rezultat că din locuinţa în care s-a produs incidentul au fost ridicate două cuţite, dintre care cel cu lungimea lamei de 19 cm şi mâner de culoare roşie prezenta urme de sânge.
Inculpatul A.M.I. a recunoscut săvârşirea faptei de care este acuzat, respectiv că i-a aplicat tatălui său, partea vătămată A.I. o lovitură cu un cuţit în partea stângă a toracelui şi a arătat că regretă comiterea acesteia.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procesul verbal de constatare, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, raport de constatare medico-legală, declaraţiile părţii vătămate, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut comiterea faptei, iar în faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi-a exprimat voinţa ca desfăşurarea procesului penal să aibă loc în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Reţinând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa fondului a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen. inculpatul A.M.I., criticile sale vizând netemeinicia pedepsei aplicate solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
Prin decizia penală nr. 111/A din 6 iunie 2012 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.M.I., împotriva sentinţei penale nr. 225 din 24 aprilie 2012 a Tribunalului Maramureş.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 12 martie 2012.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de prim control judiciar a reţinut că toate criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate, pedeapsa aplicată de instanţa de fond este bine dozată fiind acordată eficienţa necesară tuturor criteriilor de individualizare reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. mde art. 3853 C. proc. pen., inculpatul A.M.I., criticile fiind formulate de apărătorul ales al inculpatului din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 14 şi 17 C. proc. pen.
Susţine apărarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate de inculpat, situaţie ce se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
De asemenea, susţine apărătorul inculpatului că în cauză sunt incidente disp. art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul fiind provocat de către partea vătămată sens în care solicită reţinerea scuzei provocării cu consecinţa aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mic, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond în baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală, rezultând că în data de 11 februarie 2012, în timp ce se afla în locuinţa sa i-a aplicat tatălui său, părţii vătămate A.I. o lovitură cu un cuţit în partea stângă a toracelui, cauzându-i o plagă tăiată penetrantă pleural şi peritoneal care i-a pus viaţa în primejdie şi care a necesitat pentru vindecare circa 22-25 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere intensitatea loviturii aplicate, obiectul folosit, respectiv un cuţit cu lama în lungime de 19 cm, zona anatomică vizată, respectiv o zonă vitală a corpului şi anume zona toracică, în mod corect fapta a fost încadrată în infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective în mod corect s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă faţă de împrejurarea că deşi a prevăzut posibilitatea suprimării vieţii victimei şi deşi nu a urmărit producerea acestui rezultat, a acceptat totuşi producerea lui.
Susţinerea apărării în sensul de a se reţine incidenţa disp. art. 73 lit. b) C. pen. nu este fondată, nici o probă administrată în cauză nu conduce la concluzia necesităţii reţinerii acestei circumstanţe atenuante legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. se impune ca săvârşirea infracţiunii să fie determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă sau prin atingerea gravă a demnităţii persoanei.
Or, în cauza dedusă judecăţii, nici o probă administrată în cauză nu a scos în evidenţă vreo acţiune violentă sau de altă natură din partea victimei care să-i producă o asemenea tulburare inculpatului încât să-l determine să acţioneze atât de violent.
Martorii audiaţi în cauză, respectiv U.G., cumnatul inculpatului, U.A.M., sora inculpatului şi A.M., mama inculpatului, au declarat în faza de urmărire penală că inculpatul a venit acasă în stare de ebrietate şi într-o evidentă stare de agitaţie, căutând motive de scandal, fără a fi provocat de nici o persoană prezentă în locuinţă.
Arată martorii că victima chiar a urmărit să iasă din casă pentru a evita scandalul, însă în acel moment a fost agresată de inculpat.
Ca atare, în mod corect au apreciat instanţele inferioare că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., apărările formulate de inculpat neavând nici un suport în probele administrate în cauză, aşa încât, Înalta Curte apreciază că această apărare a fost formulată numai în scopul diminuării răspunderii penale.
Nici dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.
Instanţa de prim control judiciar a răspuns tuturor apărărilor formulate de inculpat atât cu privire la imposibilitatea reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. cât şi sub aspectul criticilor de netemeinicie a pedepsei aplicate astfel încât apreciază Înalta Curte că nu rezultă că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, şi să facă posibilă în acest caz trimiterea cauzei spre rejudecare.
Nici criticile referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate nu sunt întemeiate.
Reţine Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului A.M.I. a fost bine dozată, instanţa fondului având în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare, astfel cum sunt reglementate în disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Natura infracţiunii comise, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei constând în agresivitatea deosebită de care a dat dovadă inculpatul, acesta aplicându-o tatălui său o lovitură de cuţit într-o zonă vitală, ce i-a pus în primejdie viaţa, sunt împrejurări ce justifică regimul sancţionator aplicat inculpatului.
Singurul element pozitiv ce poate fi reţinut în cadrul circumstanţelor ce caracterizează persoana inculpatului este poziţia sinceră de care a dat dovadă acesta pe parcursul procesului penal, însă apreciază Înalta Curte, că instanţa de fond a dat eficienţa necesară acestei împrejurări, astfel încât nu se mai impune o nouă reapreciere, existând riscul de a se aplica o pedeapsă prea mică pentru o faptă de o gravitate deosebită.
Din probele dosarului rezultă că în mod frecvent inculpatul, pe fondul consumului de alcool devenea violent şi îşi agresa părinţii, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, pedeapsa aplicată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare fiind în măsură să asigure finalitatea prev. de art. 52 C. pen. şi anume formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Apreciază Înalta Curte că modalitatea de executare a fost bine individualizată, scopul educativ şi coercitiv al pedepsei putând fi atins prin executarea pedepsei în regim de detenţie.
Faptul că inculpatul a adoptat o atitudine pozitivă pe parcursul procesului penal recunoscând fapta, solicitând ca procesul să se desfăşoare în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. a fost avut în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul prevăzut de lege având în vedere atât dispoziţiile art. 20 C. pen. cât şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Deşi reprezentantul Parchetului a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului este nelegală, că minimul prevăzut de lege ar fi de 5 ani şi 1 lună închisoare, sens în care a solicitat admiterea recursului, reţinerea circumstanţelor atenuante şi menţinerea pedepsei aplicate, Înalta Curte nu va da curs acestei cereri reţinând că pedeapsa se încadrează în limitele legale urmare reţinerii disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Faţă de considerentele aplicate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată prevenţia de la 12 martie 2012 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.I. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2012 la 21 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2925/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2949/2012. Penal → |
|---|
