ICCJ. Decizia nr. 2939/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2939/2012

Dosar nr. 1369/114/2009

Şedinţa publică din 21 septembrie 2012

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 127 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele :

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.F.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139⁶alin. (2), (3), (4), (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În baza art. 18¹alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 lit. b¹) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139⁶ alin. (2), (3), (4), (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În baza art. 18¹alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., inculpaţii şi partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, cu sediul în Buzău, jud. Buzău, au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţilor civile E.A.I., cu sediul în Bucureşti, sector 5, prin B.A., suma de 2.170,8 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), M.C., cu sediul în Bucureşti, sector 6, suma de 1.750,76 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), S.E.I. şi V.U.G., ambele prin av. B.N. - Bucureşti, sector 5, suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii) şi C. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1, suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu titlul de despăgubiri civile.

S-a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă şi irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de 7.948,6 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice prevăzute în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr. 8/1996, s-a dispus confiscarea şi distrugerea hard disk-urilor S.B. capacitate 80 Gb, W.D. capacitate 320 Gb şi S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca hard disk-urile M.D.M. capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb şi M.D.M. capacitate 500 să fie restituite inculpaţilor.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 8 decembrie 2008 sub nr. 4576/114, petenta U.P.F.R. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie desfiinţată Ordonanţa din data de 21 octombrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 103/P/2008, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor T.D.D. şi T.F.M. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. În motivarea plângerii petenta a învederat instanţei că în mod nejustificat nu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale societăţii comerciale administrate de către învinuiţi, fapta fiind prevăzută de art. 139⁶ alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.

Petenta a mai arătat că sunt probe suficiente pentru ca această cauză să fie reţinută spre rejudecare în fond de către instanţă.

Printr-o altă plângere înregistrată la aceeaşi dată petenta E.A.I., prin reprezentantul N.B.B., a formulat plângere împotriva aceleiaşi ordonanţe a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, solicitând desfiinţarea acesteia şi reţinerea cauzei spre soluţionare de către instanţă, în ceea ce priveşte săvârşirea de către învinuiţii T.F.M. şi T.D.D. a infracţiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, precum şi de comunicare publică neautorizată a acestora, fapte prevăzute de art. 139⁸ şi 139⁹din Legea nr. 8/1996.

Petenta a învederat instanţei că este nelegală şi neîntemeiată ordonanţa procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi pentru infracţiunile menţionate şi aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ întrucât aplicarea acestor sancţiuni nu conduce la atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei, sancţiunile fiind lejere faţă de natura infracţiunilor comise.

Ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală a fost atacată cu plângere la instanţă şi de către învinuiţii T.F.M. şi T.D.D., aceasta făcând obiectul Dosarului nr. 4616/114/2008.

În motivarea plângerii, învinuiţii au învederat instanţei că şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu legea română şi prevederile Uniunii Europene, iar pe hard disk-urile ridicate de la sediul societăţii s-au găsit opere purtătoare de drepturi conexe de existenţa cărora nu aveau cunoştinţă. Învinuiţii au mai arătat că au fost siguri că pe hard disk-urile deţinute nu existau date ilegale, motiv pentru care au solicitat verbal şi în scris să se pornească, la data efectuării percheziţiei, unitatea de calcul pentru a verifica această situaţie înainte de ridicarea hard disk-urilor, iar organele de urmărire penală au refuzat categoric să efectueze o asemenea operaţiune. De asemenea, învinuiţii au mai precizat că nu au avut posibilitatea solicitării unei expertize care să demonstreze că cele susţinute de ei e posibil să se fi întâmplat, iar acuzarea nu a dovedit faptul că aceştia ar fi avut cunoştinţă de existenţa acelor opere pe hard disk-urile aflate în proprietatea societăţii comerciale pe care o reprezintă şi care erau folosite pentru activitatea de hosting.

Instanţa, prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 11 martie 2009, a admis plângerile formulate de petentele-intimate SC E.A.I., prin reprezentant N.B.B.A. şi U.P.F. împotriva ordonanţei pronunţate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 103/P/2008, a desfiinţat rezoluţia procurorului de scoatere de sub urmărire penală a celor doi făptuitori şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 21 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 103/P/2008, a constatat că probele existente la dosar sunt suficiente pentru reţinerea cauzei spre rejudecare şi a respins ca nefondate plângerile formulate de făptuitorii T.F.M. şi T.D.D. împotriva aceleiaşi ordonanţe a procurorului.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Cei doi învinuiţi sunt asociaţi la SC N. SRL, societate care are ca obiect de activitate servicii de telecomunicaţii, iar în secundar furnizează servicii de consultanţă, software, editare de programe, consultanţă hardware, în domeniul echipamentelor de calcul şi prelucrare informatică a datelor. Administratorul firmei este învinuitul T.F.M. La sediul societăţii învinuiţii deţin mai multe sisteme de calcul legate în reţea cu ajutorul cărora se distribuie semnal de internet clienţilor proprii. Pe serverul care deserveşte reţeaua proprie a societăţii comerciale sunt puse la dispoziţia abonaţilor opere şi produse purtătoare de drepturi conexe, programe de calculator şi jocuri pentru calculator, pe care abonaţii le pot accesa în orice loc şi în orice moment ales în mod individual, prin intermediul programului D. la adresa X.

La data de 18 februarie 2008, organele judiciare au efectuat o percheziţie la domiciliul învinuiţilor şi o percheziţie informatică asupra sistemelor şi suporturilor de stocare a datelor informatice, fiind ridicate cu această ocazie un număr de 6 unităţi hard disk. Cele 6 hard disk-uri au fost înaintate spre examinare O.R.D.A. Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 februarie 2008 s-a stabilit că pe hard disk-ul S.B. de 80 Gb este instalat sistemul de operare M.W.P., precum şi un număr de 11 programe de calculator, pentru reproducerea cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi. De asemenea, s-a constatat prin acelaşi raport că pe hard disk-ul marca W.D. de 320 Gb se află 47 fişiere cu extensia "avi" şi" mpeg", care reprezintă opere audiovizuale, iar pe hard disk-ul S.B. de 250 Gb sunt stocate un număr de 54 programe de calculator tip divertisment-joc.

Două dintre hard disk-urile ridicate de organele de poliţie nu au putut fi accesate pentru a se stabili conţinutul de date stocate pe acestea.

Învinuiţii nu au putut prezenta niciun fel de licenţă la sistemul de operare, programele de calculator ori operele audiovizuale reproduse pe hard disk-urile ridicate de către organele de urmărire penală.

Potrivit capturilor de imagine realizate de pe adresa de internet a societăţii administrate de către cei doi învinuiţi, rezultă că au fost furnizate clienţilor servicii de internet, fiind puse la dispoziţia abonaţilor, fără consimţământul titularilor de drepturi, opere şi produse purtătoare de drepturi conexe şi care se bucură de protecţia oferită prin Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

Prin Ordonanţa nr. 103/P/2008 din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 139⁶ alin. (2), (3), (4) şi (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând în 1.000 RON amendă. Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că învinuiţii au săvârşit faptele prevăzute de art. 139⁶ alin. (4) şi (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, dar întrucât aceştia sunt la prima încălcare a legii penale, au studii superioare şi un loc de muncă stabil, faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Examinând dosarul de urmărire penală, instanţa a constatat existenţa unor probe suficiente care permit judecarea cauzei în fond. Astfel, organele de urmărire penală au procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare şi informatice, împrejurare în care au fost identificate şi ridicate de la sediul firmei administrate de către cei doi învinuiţi un număr de 6 hard disk-uri. În urma expertizei întocmite de către O.R.D.A. s-a constatat existenţa pe 4 hard disk-uri a unor produse şi opere ce se bucură de protecţie legală şi care nu pot fi instalate, stocate, reproduse ori deţinute în scop comercial, fără consimţământul titularilor de drepturi. Potrivit capturilor de imagine realizate de pe adresa de internet a societăţii administrate de către învinuiţi, aceştia au oferit clienţilor prin reţeaua de internet opere şi produse purtătoare de drepturi conexe, fără consimţământul titularilor acestora, fiind incidente dispoziţiile incriminatorii prevăzute de art. 139⁶, art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, organele de urmărire penală au audiat pe învinuiţi şi au administrat şi alte probe, care coroborate cu celelalte dovezi fac posibilă soluţionarea în fond a cauzei de către instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării în fond, instanţa putând administra şi alte probe, inclusiv expertiza solicitată de către cei doi învinuiţi.

La termenul de judecată din data de 16 februarie 2010 s-a încuviinţat efectuarea unei expertize în cauză, în specialitatea calculatoare, cu următoarele obiective: să se stabilească conţinutul integral al celor 6 hard disk-uri şi să fie descrise (identificat conţinutul lor); să se precizeze pentru fiecare conţinut identificat dacă este o operă originală sau reproducere, cui îi aparţine şi dacă a servit activităţii de telecomunicaţii (dacă au fost difuzate, dacă a existat autorizaţie); dacă aceste constatări sunt incluse şi în vechiul raport de expertiză, în sensul că hard disk-urile conţin sistemul de operare M.W.P.; 11 programe pentru calculator, 47 fişiere cu extensia .avi şi .mpg, 54 programe de calculator tip divertisment; dacă procurarea şi difuzarea este reală şi a servit obiectului de activitate al societăţii şi în ce perioadă; care este beneficiul realizat; să se precizeze dacă oricărui tip de document i se poate adăuga orice extensie .avi sau .mpg; dacă a fost modificată extensia fişierului astfel cum a fost găsită pe hard disk (dacă extensia fişierului reflectă conţinutul acestuia), urmând ca expertul să răspundă şi întrebărilor adresate de către inculpaţi prin cererea depusă la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, adresele părţilor vătămate prin care s-au constituit părţi civile, declaraţiile inculpaţilor, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, planşele fotografice ataşate la dosar, concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., concluziile raportului de expertiză întocmit de expert judiciar S.L.C., răspunsurile expertului la obiecţiunile formulate de inculpaţi, declaraţiile martorilor, precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpaţii T.F.M. şi T.D.D. sunt asociaţi la SC N. SRL Buzău, societate care are ca obiect de activitate, în principal, telecomunicaţiile, iar în secundar consultanţă şi furnizare de produse software, editare de programe, consultanţă hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrarea informatică a datelor, activităţi legate de bazele de date, întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat şi alte activităţi legate de domeniul informatic. De activitatea societăţii se ocupă ambii inculpaţi. La sediul SC N. SRL Buzău, din mun. Buzău, care coincide cu domiciliul inculpaţilor, se află mai multe sisteme de calcul legate în reţea, prin intermediul cărora se furnizează semnal de internet clienţilor societăţii în baza contractelor de furnizare servicii dedicate internet.

La controlul efectuat de către organele de poliţie la sediul societăţii, în baza autorizaţiei de percheziţie emise cu respectarea dispoziţiilor legale, s-a constatat că există o unitate de calcul conectată la reţea care conţinea 6 hard disk-uri, acestea fiind ridicate şi supuse examinării la O.R.D.A., în baza unei autorizaţii de percheziţie informatică emise, de asemenea, cu respectarea dispoziţiilor legale.

În urma examinării s-a constatat că trei dintre cele şase hard disk-uri au instalate pe ele sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum şi opere audiovizuale pentru instalarea, stocarea şi reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, celelalte trei hard disk-uri neputând fi accesate în vederea stabilirii conţinutului acestora.

Astfel, aşa după cum rezultă din cuprinsul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., pe hard disk-ul S.B. capacitate 80 Gb, au fost găsite instalate sistemul de operare M.W.P. şi un nr. de 11 programe de calculator tip business software, respectiv E.N.A.S., M.O., M.A.E., M.O.P., N.U.E., N.C.C.P., M.O.X., A.P.R.X., R.E.C.C.P., C.P.P. şi W.C.

Pe hard disk-ul W.D. capacitate 320 Gb au fost găsite un număr de 47 fişiere cu extensia avi şi mpg, ce reprezintă opere audiovizuale.

Pe hard disk-ul S.B.A. capacitate 250 Gb, au fost găsite un număr de 54 programe de calculator tip entertainment software (jocuri pe calculator).

Inculpaţii nu deţin autorizaţiile necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul din sistemele de operare, programele de calculator, precum şi pentru operele audiovizuale menţionate mai sus.

Prima instanţă a reţinut că între concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A. şi concluziile raportului de expertiză întocmit de expert judiciar S.L.C. nu sunt diferenţe semnificative cu privire la primele două hard disk-uri, nefiind identificate cele 54 programe de calculator tip entertainment software.

Inculpaţii au fost convocaţi de către expertul judiciar la data de 16 februarie 2010, moment la care s-a încheiat un proces-verbal, urmând ca în termen de 14 zile să comunice expertului documentele de achiziţie a celor şase hard disk-uri, cu ocazia prezentării documentelor expertul urmând a le comunica data expertizării. Inculpaţii nu au comunicat documentele solicitate de expertul judiciar.

De asemenea, din compararea răspunsurilor expertului judiciar la obiecţiunile formulate de către inculpaţi la concluziile raportului de expertiză, cu noile obiecţiuni formulate de către inculpaţi, rezultă cu certitudine faptul că expertul judiciar a depus toate diligenţele pentru lămurirea concluziilor raportului de expertiză pe care l-a întocmit, inculpaţii, prin ultimele obiecţiuni formulate, stabilind de fapt noi obiective pentru expertul judiciar, obiective neprecizate la termenul de judecată din data de 16 februarie 2010, când instanţa a stabilit obiectivele la care trebuia să răspundă expertul judiciar, în acest sens urmând a fi avute în vedere solicitările inculpaţilor.

A mai reţinut instanţa că, deşi inculpaţii au invocat faptul că cele şase hard disk-uri ridicate de la sediul societăţii au fost ambalate două câte două în trei plicuri, nu există probe materiale sau tehnice conform cărora până la examinarea lor de către O.R.D.A. s-ar fi alterat conţinutul acestora.

De asemenea, la momentul efectuării percheziţiei la sediul societăţii, lucrătorii de poliţie nu aveau competenţa de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele şase hard disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la acel moment autorizaţia de percheziţie informatică, constatându-se doar faptul că acesta era conectat la reţea.

Nu era necesară, de asemenea, nici încheierea unui alt proces-verbal de percheziţie informatică, constatarea tehnico-ştiinţifică a O.R.D.A. constituind în acelaşi timp şi proces-verbal de percheziţie informatică.

Deşi inculpaţii au invocat faptul că nu au fost convocaţi la momentul examinării celor şase hard disk-uri de către O.R.D.A., nu era necesară această convocare, constatarea tehnico-ştiinţifică făcându-se în baza dispoziţiilor art. 112, 115 C. proc. pen. Emiterea unei autorizaţii de percheziţie informatică nu presupune în mod automat întocmirea unui raport de expertiză judiciară, fiind suficientă şi o constatare tehnico-ştiinţifică, O.R.D.A., prin efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, neîncălcând normele legale care-i reglementează competenţa.

Contrar apărărilor inculpaţilor, nu a rezultat nici din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi nu s-a dovedit nici tehnic că programele de calculator deţinute pe cele trei hard disk-uri provin din folosirea serviciului de hosting de către clienţi. De altfel, inculpatul T.D.D. a formulat de-a lungul procesului penal apărări diferite, iniţial T.D.D. afirmând că unitatea de calcul cu cele şase hard disk-uri este un calculator de teste, iar ulterior să precizeze că este calculatorul său personal, calculator pe care sunt reproduse programe de calculator, opere audiovizuale şi jocuri de calculator descărcate de pe internet pentru realizarea unei biblioteci personale, ca utilizator N., pe care le-a pus la dispoziţia publicului prin reţeaua N., fără a avea un scop comercial.

Inculpatul T.F.M. a declarat, iniţial, că cele două calculatoare găsite cu ocazia percheziţiei aparţin fratelui său, iar SC N. SRL Buzău, pe lângă serviciile de internet, punând la dispoziţia clienţilor, cu titlu gratuit, subdomenii pe domeniul N.ro, cum ar fi X, R.N.ro, mail.N.ro etc., proprietate N., pentru ca ulterior să afirme că subdomeniul X de pe care s-au făcut capturile ataşate la dosar nu le aparţine.

Inculpaţii nu pot invoca faptul că nu au fost citaţi la efectuarea raportului de expertiză întocmit de către expertul judiciar S.L.C., ei fiind convocaţi aşa după cum rezultă din conţinutul raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte fotografiile de la efectuarea percheziţiei, din conţinutul procesului-verbal de percheziţie rezultă cu certitudine că acel calculator cu cele şase hard disk-uri nu era în funcţiune, ci doar că era conectat la reţeaua aparţinând SC N. SRL Buzău.

În drept, faptele inculpaţilor T.F.M. şi T.D.D., care, în calitate de asociaţi la SC N. SRL Buzău, au deţinut la sediul societăţii trei hard disk-uri pe care erau instalate sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum şi opere audiovizuale în vederea promovării şi difuzării lor prin reţeaua internet, în scop comercial, pentru instalarea, stocarea şi reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 139⁶ alin. (2), (3), (4), (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere cele reţinute mai sus, coroborat cu faptul că inculpaţii T.F.M. şi T.D.D. nu au trecut infracţional, fiind la prima încălcare a legii penale, au o ocupaţie, sunt absolvenţi de studii superioare, iar cuantumul prejudiciilor produse sunt relativ mici, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., i-a achitat pe aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 139⁶ alin. (2), (3), (4), (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, faptele lor neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În baza art. 18¹alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., instanţa le-a aplicat inculpaţilor sancţiunea amenzii administrative în cuantum de câte 1.000 RON.

Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia, instanţa, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi şi pe partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău să plătească părţilor civile E.A.I. suma de 2.170,8 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), M.C. suma de 1.750,76 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii), S.E.I. şi V.U.G. suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plăţii) şi C. Bucureşti suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, instanţa a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă şi irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de 7.948,6 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice prevăzute în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr. 8/1996, instanţa a dispus confiscarea şi distrugerea hard disk-urilor S.B. capacitate 80 Gb, W.D. capacitate 320 Gb şi S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca hard disk-urile M.D.M. capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb şi M.D.M. capacitate 500 Gb să fie restituite inculpaţilor.

Instanţa, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au exercitat apel inculpaţii T.D.D., T.F.M. şi partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelanţii au criticat sentinţa pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit vinovăţia inculpaţilor, concluziile instanţei neavând acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a procedat la administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost instrumentat dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existenţa unei stări de dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaţilor.

Prin sentinţa pronunţată instanţa de fond nu a răspuns apărărilor inculpaţilor, nu a analizat mijloacele de probă şi deşi au fost arătate motivele pentru care trebuie să se dispună înlăturarea celor obţinute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la această solicitare.

S-a încuviinţat efectuarea unor percheziţii domiciliare şi informatice, iar cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare s-au ridicat de la sediul societăţii 6 hard disk-uri, însă ulterior nu s-a mai efectuat o percheziţie informatică.

Instanţa de fond a reţinut că la momentul efectuării percheziţiei la sediul societăţii, lucrătorii de poliţie nu aveau competenţa de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele şase hard disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la acel moment autorizaţia de percheziţie informatică, constatându-se doar faptul că acesta era conectat la reţea însă, arată apelanţii că cele două autorizaţii de percheziţie, domiciliară şi respectiv informatică au fost emise în aceeaşi zi, dispoziţiile instanţei care a încuviinţat efectuarea acestora regăsindu-se în cuprinsul aceluiaşi act. Faţă de cele arătate mai sus s-a solicitat organelor de urmărire penală să acceseze aceste hard disk-uri pentru a vedea ce conţinut au, însă acestea au refuzat, le-au ridicat, sigilându-le două câte două, în 3 plicuri.

Deşi s-a solicitat efectuarea unei percheziţii informatice la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-ştiinţifice. Acest organism este creat pentru apărarea drepturilor de autor şi conexe şi nu se poate considera că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta, din punctul său de vedere, nu era abilitată să efectueze constatarea tehnico-ştiinţifică. Instanţa de fond se contrazice în cuprinsul motivării sale, confundând constatarea tehnico-ştiinţifică cu percheziţia informatică.

În ce priveşte deosebirea celor două instituţii, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen., se impune efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, însă, în cauză, nu exista o astfel de situaţie care să impună efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

În al doilea rând se solicită Curţii să observe că efectuarea unei asemenea constatări nu impunea şi prezenţa inculpaţilor, iar în al treilea rând nu O.R.D.A. ar fi fost instituţia care ar fi putut efectua o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind creată tocmai pentru a apăra interesele celor care deţin drepturi de autor.

În măsura în care această percheziţie informatică ar fi fost efectuată, se impunea la acel moment şi prezenţa inculpaţilor, astfel cum prevede şi art. 120 C. proc. pen. În acest fel s-ar fi înlăturat mare parte din dubiile care planează asupra conţinutului acestor hard disk-uri.

De asemenea, mai arată că pe 2 dintre hard disk-uri, conţinutul era ascuns în memoria acestora, iar O.R.D.A. a accesat această memorie folosind un program de recuperare a memoriei. În acest fel O.R.D.A. a putut recupera aceste opere pretins purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, opere despre care este posibil ca inculpaţii nici să nu fi avut cunoştinţă.

În condiţiile date, proba s-a realizat în mod nelegal, motiv pentru care s-a solicitat şi înlăturarea acesteia.

Mai arată că inculpaţii au dubii cu privire la ridicarea şi păstrarea acestor hard disk-uri în cursul urmăririi penale. Inculpaţii au solicitat efectuarea unor copii ale acestora, pentru că, în acest interval de timp, oricine putea schimba conţinutul informaţional al acestora. Această cerere a fost admisă, dar la momentul copierii acestea nu mai puteau fi accesate, această operaţie fiind executată de către acelaşi specialist al O.R.D.A. care efectuase constatarea tehnico-ştiinţifică în care menţionase cele găsite pe hard disk-uri la acel moment.

Au arătat apelanţii că după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P Buzău au fost predate expertului pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar la momentul efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit din nou conţinut informaţional.

Conform legii de organizare, O.R.D.A. nu are ca atribuţie efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice sau percheziţii informatice decât dacă este necesar a se pronunţa dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuţiile O.R.D.A. sunt reglementate de dispoziţiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru a se regăsi infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor era necesar ca informaţia stocată să aibă mai întâi caracter original şi apoi să fie purtătoare de drepturi de autor şi conexe. În aceste condiţii apreciază că O.R.D.A. nu şi-a respectat regulile de organizare şi funcţionare şi, totodată, şi-a depăşit atribuţiile stabilite de lege.

Mai arată că hard disk-urile, la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, au fost ridicate şi sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunţe dacă acestea puteau sau nu să-şi modifice informaţia în situaţia în care erau sigilate în mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi fost sigilate, protejate de şocuri mecanice şi nu se intervenea asupra lor în alt mod, acestea nu-şi puteau modifica conţinutul informatic, iar expertul a făcut menţiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie nesigilată. În aceste condiţii oricine avea acces la aceste hard disk-uri, putând modifica conţinutul lor informatic.

Tot astfel, arată că cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conţinut informaţional diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea penală, s-a afirmat în procesul-verbal că informaţia este stocată într-un singur hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societăţii s-au ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, aşa cum s-a menţionat de organul de urmărire penală, iar informaţia prezentată în raportul de expertiză nu coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran ataşate procesului-verbal de sesizare şi în baza căreia s-a început urmărirea penală. Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de 320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală în procesul-verbal de sesizare din oficiu. Unul dintre obiectivele expertizei întocmite de acesta a fost de a se stabili dacă există vreo diferenţă între raportul de expertiză şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, iar instanţa, având în vedere răspunsul expertului, reţine că nu există diferenţe semnificative cu privire la hard disk-uri. Se arată că pe hard disk-urile respective nu au fost identificate, la momentul efectuării expertizei, 54 de programe de calculator care sunt consemnate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, din totalul de 112. Astfel, arată că 54 de opere purtătoare de drepturi de autor şi conexe care nu au fost identificate reprezintă 52% din totalul operelor identificate. Practic, raportul de expertiză regăseşte ca şi construcţie doar 48% din ceea ce s-a constatat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, în condiţiile în care conţinutul regăsit ar fi trebuit să fie identic, având în vedere modalitatea similară de verificare.

O altă critică vizează modalitatea în care instanţa de fond motivează soluţia dată, şi anume analizând fragmentat anumite afirmaţii din declaraţiile date de cei doi inculpaţi pe care le interpretează în mod eronat, şi nu prin coroborare cu alte probe.

În acest sens se arată că de la început s-a plecat de la o informaţie falsă, reţinută în procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar aparţine societăţii inculpaţilor. Inculpaţii au afirmat încă de la început că acest subdomeniu nu aparţine societăţii lor, acesta folosind un IP privat, iar societatea folosea doar IP-uri publice.

Au mai arătat inculpaţii că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate de Legea nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la dispoziţia clienţilor săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceştia nefiind răspunzători de informaţia stocată. Furnizorii de servicii încep să poarte răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre faptul că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societăţii anumite informaţii purtătoare de drepturi conexe. Legea stabileşte această procedură prin actele normative menţionate în concluziile depuse la dosar în primă instanţă şi pe care instanţa nu le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.

Au mai precizat apelanţii că deşi în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, se reţin în mod greşit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanţa nu a lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de expertiză şi chemarea expertului în instanţă care ar fi dus la lămurirea cauzei sub aceste aspecte.

Arată inculpaţii că instanţa nu a făcut niciun demers serios pentru a afla dacă ceea ce s-a găsit pe discuri erau opere originale şi nici nu a arătat cum a ajuns la concluzia că fişierele găsite pe discuri sunt purtătoare de drepturi de autor.

Mai precizează apelanţii că datorită ambiguităţii expertizei, judecătorul fondului nu a putut face diferenţa dintre subdomeniul X, care aparţine societăţii N. SRL, şi subdomeniul X de pe care s-au realizat capturile de ecran, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele şi lucrările dosarului, a constatat că apelurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare, fiecare dintre criticile invocate de apelanţi primind răspunsul cuvenit.

Împotriva Deciziei penale nr. 16 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în acest sens, s-a exercitat calea de atac a recursului de către aceleaşi persoane, inculpaţii şi partea responsabilă civilmente.

S-a invocat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit vinovăţia inculpaţilor, concluziile instanţei neavând acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a procedat la administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost instrumentat dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existenţa unei stări de dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaţilor.

Prin decizia pronunţată, instanţa de apel nu a răspuns apărărilor inculpaţilor, nu a analizat mijloacele de probă şi deşi au fost arătate motivele pentru care trebuie să se dispună înlăturarea celor obţinute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la această solicitare. În cazurile în care instanţa de apel a încercat să argumenteze netemeinicia motivelor invocate, de fiecare dată şi-a exprimat doar o părere subiectivă.

Sub un prim aspect, Curtea a reţinut că inculpaţii sunt asociaţi la SC N. SRL Buzău, societate care conform relaţiilor oferite de O.N.R.C., are ca obiect principal telecomunicaţiile, iar ca obiect secundar, consultanţă şi furnizare de produse software, editare de programe, consultanţă hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrare informatică a datelor, activităţi legate de bazele de date, întreţinerea şi repararea maşinilor de birou. Curtea constată că între activităţile legate de domeniul informatic pe care le desfăşurau inculpaţii nu se regăseşte şi activitatea de hosting, servicii pe care inculpaţii pretind că le-au oferit clienţilor lor şi datorită cărora activitatea lor ar intra sub incidenţa Legii nr. 365/2002, în sensul că, în calitate de furnizori de servicii de hosting, prin punerea la dispoziţia clienţilor, în baza unor contracte, a unor medii de stocare a informaţiei, nu răspund de informaţiile stocate decât în condiţiile anume prevăzute de art. 12 - 15 din această lege.

În mod absolut nejustificat instanţa de apel a reţinut această situaţie, întrucât în actul constitutiv al societăţii apar activităţi de găzduire ale paginilor web şi activităţi ale portalurilor web. În al doilea rând, inculpaţii au arătat constant că utilizarea serviciului se făcea prin semnarea unui contract de adeziune în formă electronică în momentul accesării paginii de internet ce oferea calea către acest serviciu de găzduire.

În al treilea rând, nu sunt probe la dosar din care să reiasă că acel calculator fusese cumpărat de N., ci doar că o parte din hard disk-urile montate în acesta aparţineau într-adevăr N., nu se înţelege de ce nu s-au solicitat lămuriri în cadrul cercetării penale.

Deşi s-a solicitat efectuarea unei percheziţii informatice la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Acest organism este creat pentru apărarea drepturilor de autor şi conexe şi nu se poate considera că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta nu era abilitată să efectueze constatarea tehnico-ştiinţifică. Instanţele se contrazic în cuprinsul motivării, confundând constatarea tehnico-ştiinţifică cu percheziţia informatică. Aşadar, nu O.R.D.A. ar fi fost instituţia care ar fi putut efectua o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind creată tocmai pentru a apăra interesele celor care deţin drepturi de autor.

Inculpaţii au dubii cu privire la ridicarea şi păstrarea hard disk-urilor în cursul urmăririi penale. Inculpaţii au solicitat efectuarea unor copii ale acestora, pentru că, în acest interval de timp, oricine putea schimba conţinutul informaţional al acestora. Această cerere a fost admisă, dar la momentul copierii acestea nu mai puteau fi accesate, această operaţie fiind executată de către acelaşi specialist al O.R.D.A., care efectuase constatarea tehnico-ştiinţifică în care menţionase cele găsite pe hard disk-uri la acel moment. Au arătat apelanţii că după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P. Buzău, au fost predate expertului pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar la momentul efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit din nou conţinut informaţional. Rezultă aşadar ilegalitatea probelor şi lipsa comunicării unui material ilegal prin lipsa stabilirii originalităţii.

Mai arată că hard disk-urile, la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, au fost ridicate şi sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunţe dacă acestea puteau sau nu să-şi modifice informaţia în situaţia în care erau sigilate în mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi fost sigilate, protejate de şocuri mecanice şi nu se intervenea asupra lor în alt mod, acestea nu-şi puteau modifica conţinutul informatic, iar expertul a făcut menţiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie nesigilată. În aceste condiţii, oricine avea acces la aceste hard disk-uri, putând modifica conţinutul lor informatic.

Instanţa de apel motivează soluţia dată analizând fragmentat anumite afirmaţii din declaraţiile date de cei doi inculpaţi pe care le interpretează în mod eronat, şi nu prin coroborare cu alte probe. Inculpaţii nu reuşesc să identifice ce anume vrea instanţa să arate.

Au mai precizat inculpaţii că deşi în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, se reţin în mod greşit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanţa nu a lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de expertiză şi chemarea expertului în instanţă care ar fi dus la lămurirea cauzei sub aceste aspecte, astfel raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a fost întocmit abuziv şi ilegal.

Mai precizează inculpaţii că datorită ambiguităţii expertizei, nu s-a putut face diferenţa dintre subdomeniul X care aparţine societăţii N. SRL şi subdomeniul X de pe care s-au realizat capturile de ecran, pronunţându-se astfel hotărâri nelegale.

Aceleaşi motive s-au susţinut şi în recursul părţii responsabile civilmente.

Instanţa de recurs reţine următoarele:

Prima instanţă a reţinut, în urma probatoriului administrat în cauză, că faptele celor doi inculpaţi care, în calitate de asociaţi la SC N. SRL Buzău, au deţinut la sediul societăţii trei hard disk-uri pe care erau instalate sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum şi opere audiovizuale în vederea promovării şi difuzării lor prin reţeaua internet, în scop comercial, pentru instalarea, stocarea şi reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, întrunesc teoretic elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 139⁶alin. (2), (3), (4), (5), art. 139⁸, art. 139⁹ şi art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1998.

Inculpaţii sunt asociaţi la SC N. SRL Buzău, societate care conform relaţiilor oferite de O.N.R.C., are ca obiect principal telecomunicaţiile, iar ca obiect secundar, consultanţă şi furnizare de produse software, editare de programe, consultanţă hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrare informatică a datelor, activităţi legate de bazele de date, întreţinerea şi repararea maşinilor de birou.

Dintr-o perspectivă teoretică, indiferent de împrejurarea că între activităţile legate de domeniul informatic pe care le desfăşurau inculpaţii se regăseşte sau nu şi activitatea de hosting, servicii pe care inculpaţii pretind că le-au oferit clienţilor lor şi datorită cărora activitatea lor ar intra sub incidenţa Legii nr. 365/2002, în sensul că, în calitate de furnizori de servicii de hosting, prin punerea la dispoziţia clienţilor, în baza unor contracte, a unor medii de stocare a informaţiei, nu răspund de informaţiile stocate decât în condiţiile anume prevăzute de art. 12 - 15 din această lege, pentru a putea intra sub incidenţa acestor dispoziţii legale, inculpaţii trebuiau să facă dovada faptului că ofereau în mod legal clienţilor lor, în baza relaţiilor contractuale, aceste aşa-zise servicii de hosting, că derulau efectiv o activitate deplin legală.

Inculpaţii, prevalându-se de mărturiile a 3 beneficiari, arată că au dovedit astfel că desfăşurau o activitate de hosting "în fapt", însă, esenţial juridic din punctul de vedere al instanţei este că nu rezultă că s-ar fi alocat vreun IP pentru aceste servicii, iar pe de altă parte, dacă societatea desfăşura şi această activitate, aşa cum se pretinde, aceasta trebuia să se regăsească expres la obiectul secundar de activitate, cu codul nr. 6311.12, aşa cum prevede Ordinul nr. 605 din 15 octombrie 2008 privind actualizarea clasificării produselor şi serviciilor asociate activităţilor - CPSA, sub denumirea "servicii de găzduire a paginilor de web". Or, în înscrisul aflat dosar urmărire penală nu figurează şi această activitate cu acest cod nici la obiectul principal şi nici la cele secundare.

În cuprinsul motivelor de recurs se invocă doar o aşa-zisă împărţire de coduri, că codul CAEN 7240, care apare în actul constitutiv al societăţii, din 2008, s-ar fi subdivizat în cod 6311 şi 6212.

Pe de altă parte, în chiar declaraţia inculpatului T.D.D. dată în faţa instanţei de fond, a afirmat că informaţia de pe cele patru hard disk-uri ridicate de la societate a fost scrisă chiar de el.

Inculpaţilor, încă din 6 octombrie 2008, li s-a pus în vedere de către procuror să înainteze toate documentele pe care le deţin cu privire la activitatea de hosting, iar inculpaţii nu s-au conformat, astfel încât nu pot beneficia de dispoziţiile legale invocate.

Din actele dosarului reiese că la sediul societăţii inculpaţii deţineau mai multe sisteme de calcul legate în reţea prin intermediul cărora se furniza semnal de internet clienţilor SC N. SRL, iar pe serverul reţelei de internet erau puse la dispoziţia abonaţilor opere şi produse purtătoare de drepturi conexe (fonograme şi videograme), programe de calculator şi jocuri pe care abonaţii să le poată accesa în orice moment, prin intermediul programului D., la adresa www.N.ro.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, în urma percheziţiei au fost ridicate un număr de şase hard disk-uri care conţineau asemenea produse şi care, aşa cum s-a reţinut în constatarea tehnico-ştiinţifică realizată de O.R.D.A, erau mărfuri pirat (reproduse ilegal). S-a reţinut astfel că inculpaţii nu deţin autorizaţiile necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul din sistemele de operare, programele de calculator şi operele audiovizuale găsite pe hard disk-urile examinate.

În ceea ce priveşte critica referitoare la realizarea în mod nelegal a constatării tehnico-ştiinţifice de către O.R.D.A., reiterată şi în recurs, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

Astfel, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 401/2006, O.R.D.A. este autoritate unică de constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, efectuând la solicitarea organelor de cercetare penală constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

În cauză s-a solicitat de către organul de cercetare penală şi s-a obţinut autorizaţia de percheziţie informatică asupra sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice aflate la domiciliul inculpaţilor, sens în care cu ocazia percheziţiei a fost identificat un sistem informatic (server) ce cuprinde şase suporturi de stocare a datelor informatice, respectiv şase hard disk-uri. Aceste suporturi care conţin date informatice au fost ridicate de către organele de cercetare penală, aspect care a fost consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară aflat la dosar.

Faptul că aceste suporturi nu au fost examinate la faţa locului sau la sediul organului de anchetă datorită conţinutului mare de informaţii şi a celorlalte aprecieri realizate de anchetatori, ci s-a solicitat O.R.D.A. efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice în cauză, nu conduce la aprecierea că O.R.D.A. şi-a încălcat atribuţiile legale, aşa cum sunt ele prevăzute de H.G. nr. 401/2008 şi că proba a fost obţinută în mod nelegal şi trebuie înlăturată.

De asemenea, susţinerea inclusiv din recurs potrivit căreia în procesul-verbal de consemnare a capturilor ecran, în baza căruia s-a început urmărirea penală se menţionează greşit că informaţia este stocată într-un singur hard disk cu capacitatea de 1120 Gb şi că acest aspect e nereal întrucât niciunul din cele şase hard disk-uri ridicate cu ocazia percheziţiei nu are o capacitate mai mare de 320 Gb, nu are acoperire faptică. Niciodată nu s-a susţinut această împrejurare în cursul cercetărilor ci, aşa cum s-a reţinut în înscrisul de la fila 52 dosar urmărire penală, s-a sesizat faptul că accesarea de către public a produselor piratate se face prin intermediul programului O. la adresa Hub.N.ro sub nick-ul File Server, ce conţine fişiere în mărime de 1120 Gb.

Sunt nefondate şi susţinerile inculpaţilor privind faptul că subdomeniul X nu ar aparţine societăţii N. Au arătat inculpaţii că acest subdomeniu a fost identificat în capturile de ecran ataşate la dosar cu un IP privat, de clasă C, care nu aparţine societăţii. Astfel, inculpaţii au acreditat ideea potrivit căreia aceste capturi de ecran, efectuate înainte de efectuarea percheziţiei domiciliare şi a constatării tehnico-ştiinţifice, nu au fost preluate de pe site-ul original al societăţii şi nu corespund realităţii, aspect de asemenea lămurit de către instanţele ierarhic inferioare.

Este de reţinut însă modalitatea în care societatea îşi promova serviciile pentru a atrage clienţi, respectiv pe site-ul www.N.ro, aşa cum reiese din înscrisurile din dosarul de urmărire penală şi din care rezultă că se urmărea promovarea conţinutului pirat al fişierelor disponibile prin intermediul reţelei de hub, cu scopul implicit de vânzare a serviciilor de acces internet, dovadă în acest sens fiind capturile paginilor web ale site-ului N.ro şi ale hub-ului "X".

Din analizarea acestor capturi reiese faptul că inculpaţii au promovat mărfurile pirat (constatate de O.R.D.A), prin anunţurile postate pe site-ul N.ro. Aceste anunţuri se referă în mod expres la jocuri video, muzică, filme, indicându-se totodată şi titlul produsului sau domeniul de creaţie din care face parte produsul. E de reţinut şi faptul că fişierele postate în reţea de către inculpaţi sunt denumite (în cazul videoclipurilor muzicale după artist şi denumirea melodiei) şi prezentate sub forma unei liste de produse (filme, jocuri, muzică), accesibile publicului prin conectarea la reţeaua hub-ului "X".

De altfel, chiar inculpaţii în declaraţiile date în faţa instanţei de fond au arătat că, într-adevăr aceasta era modalitatea prin care societatea îşi făcea reclamă, dar că nu aveau cunoştinţă că pe hub-ul respectiv se aflau filme şi jocuri protejate de legea dreptului de autor, arătând necesitatea efectuării unei expertize pentru lămurirea acestui aspect, expertiză care a şi fost încuviinţată în cauză şi efectuată. Unul dintre obiectivele expertizei a fost tocmai acela de a lămuri situaţia capturilor de ecran, a domeniului X şi a IP-ului privat despre care inculpaţii au precizat că nu le aparţine, ei folosind doar IP-uri publice.

Aceste chestiuni tehnice au fost analizate de către expert, care a precizat de fiecare dată "că nu au existat probe sau dovezi de natură tehnică care să certifice că această metodă a fost utilizată în scopul contrafacerii capturilor de ecran, astfel încât datele şi informaţiile cuprinse în acestea să nu fie conforme şi să reprezinte o structură şi un conţinut de date care nu au existat în mod real pe calculatoarele deţinute şi administrate de către SC N. SRL". De altfel, în acest sens au fost şi răspunsurile O.R.D.A. la obiecţiunile inculpaţilor la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, respectiv că, din analiza capturilor puse la dispoziţie reiese că acestea au fost realizate de pe domeniul X, care aparţine societăţii inculpaţilor.

Referitor la critica privind faptul că din modalitatea în care au fost ridicate cele şase hard disk-uri gestionate, înaintate O.R.D.A. pentru examinare şi restituirea lor rezultă dubiul potrivit cu care datele şi informaţiile reproduse pe ele au fost modificate în cursul urmăririi penale, este de reţinut, de asemenea, că în chiar expertiza efectuată în faza de judecată s-a stabilit că nu s-au identificat probe sau dovezi de natură tehnică care să indice faptul că s-ar fi putut scrie ulterior percheziţiei pe hard disk-urile ridicate de la punctul de lucru al SC N. SRL cu ocazia percheziţiei din data de 18 februarie 2008, fiind astfel exclusă posibilitatea modificării de către o terţă persoană a conţinutului informaţional. Pe de altă parte, este de reţinut şi răspunsul O.R.D.A. la obiecţiunile inculpaţilor la raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală, în sensul că în mod corect s-a procedat la momentul percheziţiei în ceea ce priveşte modalitatea de manipulare a hard disk-urilor, evitându-se astfel vicierea, alterarea sau chiar ştergerea datelor, informaţiilor existente pe hard disk-uri, iar pe de altă parte, s-a afirmat că nu s-au găsit (pe cele trei hard disk-uri ce au putut fi accesate) fişiere cuprinzând opere purtătoare de drepturi de autor (opere muzicale, opere audio-vizuale, programe pentru calculator), a căror dată de creare să fie ulterioară datei de 18 februarie 2008, fiind astfel exclusă posibilitatea modificării de către o terţă persoană a conţinutului informaţional.

Critica privind existenţa diferenţelor între concluziile raportului de expertiză întocmit în faza de judecată în primă instanţă şi cele ale raportului de constatare întocmit de O.R.D.A. în faza de urmărire penală este formal şi forţat introdusă în cauză, pentru care s-a şi primit răspuns detaliat şi legal în faza procesuală a apelului. Şi la aceste obiecţiuni ale inculpaţilor, încuviinţate de instanţă tocmai pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, expertul desemnat în cauză a formulat răspunsuri aflate la dosar fond, în care se arată cauzele obiective probabile ale identificării doar a celor 54 de programe constând în condiţiile de depozitare şi transport a hard disk-urilor, care este posibil astfel să fi suferit alterări sau distrugere progresivă a datelor, motivare susţinută şi de împrejurarea conform căreia nu s-a reuşit la 12 octombrie 2009 efectuarea de copii de pe cele şase hard disk-uri. În ceea ce priveşte diferenţele existente între cele două conţinuturi, expertul a arătat că existenţa diferenţelor reflectă două moduri de organizare şi prezentare a informaţiei digitale atât din punct de vedere al suportului utilizat, cât şi din punctul de vedere al structurii şi conţinutului informaţiei, identificând cele trei categorii de diferenţe care apar. A concluzionat expertul că aceste diferenţe pot fi explicate prin faptul că cele două categorii de capturi de ecran prezintă entităţi informatice asemănătoare, dar nu identice, stocate, organizate şi prezentate pe suporturi diferite, structuri de organizare diferite, la două momente de timp diferite.

Concluzionând, în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpaţilor, beneficiind pe deplin de suport probator, şi întrucât sentinţa pronunţată a fost constatată ca fiind legală şi temeinică în apelurile formulate de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente, recursurile de faţă au aceeaşi soartă juridică, a respingerii lor, pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Dincolo de împrejurarea că inculpaţii nu au adus învederări noi şi esenţiale în recurs, cu depunere de documentaţie oficială aferentă, de aspectul că s-au prevalat strict de o serie de detalii tehnice, posibil în virtutea faptului că domeniul juridic incident se găseşte într-un proces incipient de înfăţişare, că s-au erijat pe tot parcursul soluţionării cauzei în anchetatori, aspect ce nu a condus decât la o desluşire detaliată a cauzei, însă în detrimentul acestora, celelalte elemente caracteristice cauzei, enunţate, sunt edificatoare în a consfinţi corectitudinea hotărârilor judecătoreşti ce au fost pronunţate.

Văzând, în acest sens şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.D.D. şi T.F.M. şi de partea responsabilă civilmente SC N. SRL împotriva Deciziei penale nr. 16 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 2712/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2960/2012. Penal. Traficul de influenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 2939/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2939/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs