ICCJ. Decizia nr. 2960/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2960/2012
Dosar nr. 2923/97/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2923/97/2012, a fost condamnat inculpatul P.V.T. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroşani şi s-a dispus să fie executată alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 21 martie 2012 până la 02 mai 2012.
în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.V.T. a sumei de 6.300 lei, fiind obligat inculpatul la plata către stat a acestei sume.
În baza art. 356 C. proc. pen. rap. la art. 2 din Legea nr. 78/2000, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor de orice natură şi oriunde s-ar afla care aparţin inculpatului P.V.T., instituit până la concurenţa sumei de 6.300 lei prin ordonanţa din data de 23 martie 2012 dată în Dosarul nr. 213/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 15 martie 2012 a fost înregistrat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara denunţul numitului C.G. din comuna Baniţa, sat Merişor, împotriva inculpatului P.V.T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În cuprinsul denunţului se reclama faptul că, în luna ianuarie 2012, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul P.V.T. la un bar, unde denunţătorul i-a povestit că, în anul 2009, i-a fost anulat permisul de conducere, iar inculpatul i-a solicitat acestuia suma de 1.000 euro pentru a-i da unei persoane pe nume „O." de la „permise auto din Deva" pentru a-i restitui permisul de conducere denunţătorului.
Denunţătorul a declarat că, în perioada ianuarie - februarie, i-a dat inculpatului suma de 4.300 lei pentru ca acesta să-i dea angajatului susmenţionat al Serviciului public Regim permise auto din Deva, în scopul de a-i restitui permisul de conducere categoria B care îi fusese anulat anterior.
De asemenea, denunţătorul a reclamat şi faptul că, în aceeaşi perioadă, inculpatul P.V.T. i-a mai solicitat o sumă de bani, pentru a interveni la o angajată a A.P.I.A. Timişoara cu numele de „A.", pentru a „rezolva" obţinerea unor fonduri nerambursabile în sumă de 48.000 lei, iar denunţătorul i-a dat, în acest scop, suma de 2.000 lei.
În baza autorizaţiilor nr. 53 şi 54/2012, emise de către Tribunalul Hunedoara, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, precum şi a interceptării în mediu ambiental a întâlnirilor dintre denunţător şi inculpat.
Astfel, în data de 19 martie 2012, între orele 11,05 - 11,25, între denunţător şi inculpat a avut loc o convorbire telefonică în cursul căreia denunţătorul C.G. îl întreba pe inculpat „S-a dus la A.? Bă da rezolvă la A.P.I.A.? sau ", inculpatul răspunzând: „Rezolvăm". în cursul aceleiaşi convorbiri telefonice, denunţătorul îl întreabă pe inculpat: „Permisul cănd l-am putea lua, bă?", inculpatul răspunzând „Astăzi ţi-l iei" şi „Mergem la Deva şi ai pe el B-ul, C-ul, E-ul şi atestat".
De asemenea, cu acea ocazie, denunţătorul C.G. l-a întrebat pe inculpat: „Tu ai calculat câţi bani ţi-am dat şi câţi trebuie să-ţi mai dau?", inculpatul răspunzând: "Da", că „îi scris" şi că „trebuia să-mi dai atunci 1.000 euro şi mi-ai dat 30 de milioane şi mi-ai mai dat 800 de mii".
În cursul aceleiaşi convorbiri telefonice, denunţătorul i-a spus inculpatului că i-a dat 63 de milioane lei (4.300 lei pentru permisul de conducere şi 2.000 lei pentru intervenţia la A.P.I.A. Timişoara n.n.) 3 la care inculpatul i-a spus acestuia că „totul este scris în carneţel" şi că „ eu scriu tot să nu uit".
Tot din convorbirile purtate între cei doi cu acea ocazie a rezultat faptul că inculpatul era foarte preocupat de faptul că la Curtea de Apel Alba Iulia se judeca un apel al acestuia împotriva unei sentinţe penale a Tribunalului Hunedoara, prin care inculpatul fusese condamnat într-un alt dosar penal, la 5 ani cu executare, pentru o altă infracţiune de trafic de influenţă şi că acesta se pregătea să fugă în Olanda pentru a nu fi arestat.
În baza autorizaţiei nr. 54/2012 emisă de Tribunalul Hunedoara, s-a procedat la interceptarea discuţiilor purtate în medul ambiental de către inculpat şi denunţător.
Astfel, în data de 21 martie 2012 în intervalul orar 10,49 -10,5i, s-au purtat următoarele discuţii între cei doi:
P.V.T.: - G. tu 44 mi-ai dat mie nu 43!
C.G.: - 44. Şi aşa-i bine.(neinteligibil). ai hârtia?
P.V.T.: - Am scos-o eu, că n-am lăsat agenda aia aicea! M-am gândit că poate se uită acela, ştii?
C.G.: - Da, da.
P.V.T.: - Deci 44 mi-ai dat din 63.750!
C.G.: - Aşa! Da!
P.V.T.: - Îs ăia 1.500 de euro!
C.G.: - Aşa şi pentru A.?
P.V.T.: - Mai era 19.750 cu aia de la spital.
C.G.: - Cu analize.
P.V.T.: - Testa 1 psihologic şi taxa de permis.
C.G.: - Bun şi la A.?
P.V.T.: - Şi la A. o fost aşa: 12 cu 8 . înţelegi? Din 12 mi-ai adus atunci 8 milioane în parcare
C.G.: - Da, da, da!
P.V.T.: - Am pus eu 4. Din 8 milioane mi-ai adus 5, am pus eu 3.
C.G.: Da.
P.V.T.: -. şi mi-ai mai dat 5 milioane!
C.G.: - Da, aşa-i.
P.V.T.: - Ăă, cinci sute de mii.
C.G.: - Da, cinci sute, cinci sute de mii.
P.V.T.: - Cinci sute de mii. Şi aicea mai ai opt sute de mii! care mi i-ai dat atunci, ştii?
C.G.: - Ultima dată. (neinteligibil). Da, mă, stai liniştit.
P.V.T. - Deci, 19 milioane ar veni. 18 milioane nouăsute cincizeci! îi tăiem ăştia!
C.G.: - Ahă.
P.V.T.: - Ştii că eu am scos exact de pe aia, că n-am lăsat-o în . mea în maşină, că se uitau ăştia!
C.G.: - Să vadă ăştia. Da normal.
în aceeaşi ordine de idei, în data de 19 martie 2012, la ora 1257, inculpatul P.V.T. l-a contactat telefonic pe denunţătorul C.G., solicitându-i acestuia să-i mai dea „cincimilioanecincisutelei" pentru „că-i trebuie în jumătate de oră".
În urma acestui fapt, denunţătorul a luat legătura cu organele de urmărire penală, care au pus la dispoziţia acestuia suma de 500 lei provenind din fondul special pentru probarea infracţiunilor de corupţie, constituit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Suma de 500 lei formată din bancnote de câte o sută lei a fost predată denunţătorului C.G., în data de 21 martie 2012, pentru a fi înmânată inculpatului.
În aceeaşi dată, pretinzând că trebuie să scoată un C.A.R. din Haţeg, deoarece nu are bani, denunţătorul şi inculpatul P.V.T. s-au deplasat, cu autoturismul (proprietatea inculpatului), în oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, unde denunţătorul i-a înmânat, în autoturismul respectiv, suma de 500 lei inculpatului, fiind imediat surprins în flagrant de către organele de urmărire penală.
Astfel, conform procesului verbal încheiat la data de 21 martie 2012, cu ocazia percheziţiei autoturismului (cu care veniseră din Petroşani denunţătorul şi inculpatul), în parasolarul de la şofer a fost găsită suma de 500 lei, în bancnote de 100 lei, având seriile bancnotelor care, anterior, fuseseră predate denunţătorului de către organele de urmărire penală.
Cu acea ocazie, inculpatul P.V.T. a recunoscut că suma respectivă de bani îi fusese dată cu puţin timp în urmă, de către denunţător.
În urma percheziţiei portbagajului autoturismului respectiv, au fost identificate şi depuse la dosarul cauzei şi dosare cuprinzând diferite formulare destinate obţinerii permiselor de conducere ale următoarelor persoane: C.G. (denunţătorul), S.P.I., C.S., precum şi 3 fişe (formulare) ştampilate în alb cu numele de A.K. şi S.C.
De asemenea, a fost identificată o agendă cuprinzând evidenţele unor sume de bani şi numere de telefon ale unor persoane, precum şi diferite foi de vărsământ către unităţi bancare.
Denunţătorul C.G. a înregistrat, personal, convorbirile purtate cu inculpatul P.V.T. pe perioada 2 martie 2012-15 martie 2012, punându-le la dispoziţia organelor de cercetare penală.
Potrivit procesului verbal de transcriere a acestor convorbiri, în perioada susmenţionată, au fost purtate între cei doi un număr de 32 de convorbiri telefonice care au legătură cu obiectul prezentului dosar.
Conform declaraţiei martorei C.E., aceasta cunoştea faptul că fiul ei, C.G., i-a dat mai multe sume de bani inculpatului P.V.T. pentru a interveni la unele persoane de la „Permise auto" în scopul obţinerii permisului de conducere.
De asemenea, martora cunoştea faptul că fiul ei i-a dat suma de 2.000 lei aceluiaşi inculpat pentru a interveni la o persoană din cadrul A.P.I.A. Timişoara, în vederea obţinerii unor fonduri europene destinate unei „culturi de căpşuni". în acest sens, martora a declarat că, de mai multe ori, a scos bani de la bancă şi-a dat fiului ei.
La rândul său, martorul R.M.N. a declarat că C.G. i-a solicitat, în luna februarie 2012, suma de 250 euro, pentru a-i da unei persoane care îi promisese că-i „rezolvă" problema pe care o avea cu obţinerea permisului de conducere şi că martorul i-a dat susnumitului suma de bani susmenţionată.
Fiind audiat cu privire la cele expuse mai sus în faza de urmărire penală, inculpatul P.V.T. a declarat că recunoaşte faptele, că a primit sumele de bani susmenţionate în scopul de a interveni la S.P.C.R.P.A. Deva pentru obţinerea permisului lui C.G., precum şi la A.P.I.A. Timişoara pentru obţinerea unor fonduri europene, dar că persoanele cu numele de „O." şi „A." sunt inventate, neexistând în realitate.
De asemenea, inculpatul a recunoscut că suma de 500 lei primită e la C.G. în data de 21 martie 2012 şi descoperită în autoturismul inculpatului reprezintă ultima tranşă din suma solicitată denunţătorului.
Inculpatul a recunoscut şi a regretat faptele.
În declaraţia dată în instanţă a recunoscut faptele şi încadrarea juridică din actul de acuzare şi a solicitat să îi fie aplicate prevederile art. 3201 C. proc. pen., care reglementează procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, procedură care presupune că judecata are loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului P.V.T. care, în perioada ianuarie - martie 2012, a pretins şi primit suma de 4.300 lei de la numitul C.G., promiţându-i acestuia că, prin relaţiile pe care le are cu persoana „O." de la S.P.C.R.P.A. Deva, îi va facilita obţinerea, fără examen, a permisului de conducere, care fusese anterior anulat şi care, în aceeaşi perioadă, i-a promis lui C.G. că-i va facilita, prin intermediul persoanei numită „A." de la A.P.I.A. Timişoara, obţinerea unor fonduri europene în sumă de 48.000 lei, pentru care a pretins şi primit de la susnumit suma de 2.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru considerentele expuse, constatându-se că există probe de vinovăţie, inculpatul P.V.T. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., împrejurărarea că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, gravitatea acesteia, suma relativ mare pretinsă de inculpat, atitudinea inculpatului de perseverare în săvârşirea de fapte antisociale, faptul că are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru infracţiuni de înşelăciune şi trafic de influenţă, s-a apreciat că o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare este necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului.
S-a avut în vedere că inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, prin sentinţa penală nr. 381/2011 a Judecătoriei
Petroşani, definitivă prin decizia penală nr. 20 din 3 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia.
De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, prin sentinţa penală nr. 148 din 09 august 2011 a Tribunalului Hunedoara pronunţată în Dosarul nr. 7250/97/2010, sentinţă nedefinitivă, aflată în apel pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroşani şi s-a dispus să fie executată alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a o ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
Inculpatul P.V.T. a fost arestat preventiv în temeiul art. 148 lit. a), c) şi f) C. proc. pen., prin încheierea penală nr. 78 din 22 martie 2012 a Tribunalului Hunedoara, pentru 29 de zile, începând cu data de 22 martie 2012 şi până la data de 19 aprilie 2012, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Arestarea preventivă a inculpatului a fost menţinută în temeiul art. 160 şi art. 3001C. proc. pen. prin încheierea penală din data de 12 aprilie 2012.
În baza art. 350 C. proc. pen., ca urmare a condamnării, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de inculpat în stare de reţinere şi arest preventiv, de la data de 21 martie 2012 până la data de 02 mai 2012.
S-a reţinut că, potrivit art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă, iar conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută la art. 257 C. pen. se pedepseşte potrivit acelor texte de lege.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriu s-a solicitat restituirea de către inculpatul P.V.T. a sumelor primite, cerere care nu a mai fost reiterată cu prilejul judecării fondului cauzei. Cu ocazia dezbaterilor finale, reprezentantul parchetului a solicitat confiscarea sumelor pe care inculpatul le-a pretins şi primit.
S-a reţinut că, potrivit art. 61alin. (1) din Legea nr. 78/2000, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani, iar art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 prevede că făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Conform dispoziţiilor art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2).
În cauză, s-a reţinut că numitul C.G. nu poate beneficia de restituirea sumelor remise inculpatului întrucât nu a denunţat faptele decât după ce acestea au fost comise şi pentru a fi obţinute probele necesare tragerii la răspundere penală a inculpatului şi ca urmare a nemulţumirii că nu a obţinut rezultatul scontat prin săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina sa.
De asemenea, s-a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rechizitoriu cu privire la C.G. în temeiul art. 10 lit. i)1 C. pen., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, nu se bucură de autoritate de lucru judecat şi nu poate avea ca şi conscintă, în mod automat, fără o analiză a circumstanţelor cauzei, restituirea sumelor remise inculpatului. S-a considerat că numitul C.G. nu poate beneficia de restituirea sumelor, demersul său de a sesiza faptele neavând motivaţia onestă care ar putea atrage aplicabilitatea art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.
În vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor de orice natură şi oriunde s-ar afla care aparţin inculpatului P.V.T., instituit până la concurenţa sumei de 6300 lei prin ordonanţa din data de 23 martie 2012 dată în Dosarul nr. 213/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul P.V.T..
Apelurile au fost declarate în termen.
În motivarea apelului, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii penale, privind nepronunţarea asupra menţinerii sechestrului asigurător şi greşita individualizare judiciară a pedepselor, susţinând că prin încheierea de îndreptare a omisiunii vădite nu se poate instanţa pronunţa asupra menţinerii măsurii asigurătorii, iar pedeapsa aplicată este mică având în vedere persoana inculpatului, care a săvârşit anterior mai multe fapte penale.
În motivarea apelului, inculpatul a criticat hotărârea atacată în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, solicitând reducerea acesteia, dându-se o mai mare eficientă dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 73/ A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 97/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2923/97/2012.
A desfiinţat sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind nepronunţarea asupra sechestrului asigurător şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite, a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului P.V.T., instituită prin Ordonanţa din 23 martie 2012, dată de procuror în Dosarul nr. 213/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, până la concurenţa sumei de 6.300 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V.T. împotriva sentinţei penale nr. 97/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2923/97/2012.
În temeiul art. 3501 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
A computat din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 21 martie 2012 la 07 iunie 2012.
A obligat pe inculpatul apelant să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor şi temeiurilor invocate de apelanţi şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, prevăzut de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că apelul parchetului este parţial fondat, iar apelul inculpatului este nefondat.
S-a reţinut că prima instanţă a soluţionat cauza potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., judecata având loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul şi le-a însuşit, constatând că faptele inculpatului sunt stabilite, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de care a fost acuzat, sunt săvârşite cu vinovăţie şi sunt date suficiente cu privire la persoana sa pentru a aplica o pedeapsă.
S-a apreciat că tribunalul a reţinut corect starea de fapt, din care rezultă că, în perioada ianuarie-martie 2012, inculpatul a pretins şi primit suma de 4.300 lei de la numitul C.G., promiţându-i acestuia că-i va facilita obţinerea, fără examen, a permisului de conducere, care a fost anulat anterior şi, în aceeaşi perioadă, i-a promis lui C.G. că-i va facilita obţinerea unor fonduri europene în sumă de 48.000 lei, pentru care a pretins şi primit suma de 2.000 lei.
S-a constatat că, raportat la starea de fapt, prima instanţă a făcut o justă încadrare juridică a faptelor, potrivit art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., precum şi o judicioasă individualizare a pedepsei, aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, prin revocarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroşani.
În condiţiile în care inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, iar limitele pedepsei ca urmare aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. sunt între 1 an şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni închisoare, instanţa de apel a apreciat, ţinând seama de persoana inculpatului şi de rezultatul acţiunilor sale, că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare este bine proporţionalizată, fiind de natură a asigura realizarea, scopului şi îndeplinirea funcţiilor pedepsei, neimpunându-se majorarea sau reducerea acesteia.
S-a constatat, însă, că prima instanţă nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 343 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanţa deliberează şi asupra măsurilor asigurătorii, iar pronunţarea ulterioară printr-o încheiere de înlăturare a omisiunii vădite nu este justificată, deoarece examinarea şi deliberarea asupra măsurilor asigurătorii fac parte din obiectul deliberării, acest motiv de apel al parchetului fiind fondat.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul P.V.T.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea, în parte, a hotărârii atacate şi, în rejudecare, restituirea sumei de 6.300 lei denunţătorului, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 şi, de asemenea, majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Criticile au fost circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi 14 C. proc. pen.
Recurentul intimat inculpat P.V.T., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului şi diminuarea cuantumului pedepsei, în raport de împrejurarea că a recunoscut şi regretă fapta comisă şi are o situaţie familială precară.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că numai calea de atac promovată de parchet este fondată, recursul inculpatului nefiind întemeiat, pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost condamnat în prezenta cauză, inculpatul recunoscând, de altfel, comiterea faptelor, beneficiind de dispoziţiile art. 3201C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că, în speţă, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului - care, în realitate, urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, prin revocarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 31/2011 a Judecătoriei Petroşani -, apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, context în care nu poate fi primită nici solicitarea parchetului de majorare a cuantumului pedepsei, dar nici cea a inculpatului, în sensul diminuării acestuia.
Totodată, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate şi criticile formulate de parchet referitoare la greşita neaplicare a pedepsei complementare.
Astfel, dispoziţiile art. 64 C. pen. conţin o enumerare a drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, aplicată şi executată în condiţiile prevăzute de art. 65 şi 66 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Pentru ca pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi să poată fî aplicată, textul enunţat anterior prevede necesitatea îndeplinirii următoarelor condiţii: a) făptuitorul să fi fost condamnat la o pedeapsă principală cu închisoarea şi nu cu amenda; b) interzicerea unor drepturi să fie prevăzută ca pedeapsă complementară la infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, situaţie în care instanţa trebuie să o aplice în mod obligatoriu; c) dacă interzicerea unor drepturi nu este prevăzută ca pedeapsă complementară în norma de incriminare, instanţa va aprecia, facultativ, dacă se impune sau nu aplicarea pedepsei complementare; d) chiar dacă interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, este prevăzută în textul special cu caracter obligatoriu, ea nu poate fi aplicată decât dacă cuantumul pedepsei principale aplicate este de cel puţin doi ani.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., însă norma de incriminare nu prevede în acest caz aplicarea, alături de pedeapsa principală, şi a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Pe de altă parte, Înalta Curte, în acord cu instanţele anterioare, apreciază că o astfel de pedeapsă nu este necesară, raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, la împrejurările concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte, însă, critica formulată de parchet, în sensul că în mod greşit s-a dispus confiscarea sumei de 6.300 lei, în loc să se dispună restituirea acestei sume către denunţător, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
În acest sens, se reţine că, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani, iar art. 6/1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 prevede că făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În speţă, infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpat, a fost denunţată autorităţilor de către numitul C.G. mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, faţă de denunţător dispunându-se neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În acest context, în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2), în mod greşit dispunându-se confiscarea sumei de 6300 lei.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se vor casa, în parte, hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de cea de apel, numai în ceea ce priveşte greşita confiscare a sumei de 6.300 lei şi, în rejudecare, se vor înlătura din dispozitivul sentinţei recurate prevederile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, se va dispune restituirea sumei de 6300 lei către denunţătorul C.G.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Totodată, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.V.T. va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 21 martie 2012 la 24 septembrie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 73/ A din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 97 din 2 mai 2012 a Tribunalului Hunedoara, numai în ceea ce priveşte greşita confiscare a sumei de 6.300 lei şi, în rejudecare:
Înlătură din dispozitivul sentinţei recurate prevederile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, dispune restituirea sumei de 6.300 lei către denunţătorul C.G.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.T. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 21 martie 2012 la 24 septembrie 2012.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2012. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 2968/2012. Penal → |
|---|
