ICCJ. Decizia nr. 2958/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2958/2012
Dosar nr. 2985/110/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 50/D din 28 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2985/110/2011, s-a dispus:
I. Condamnarea inculpatului M.J., deţinut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.;
- pentru infracţiunea de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore şi arestul preventiv începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi.
II. Condamnarea inculpatului G.C., deţinut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, începând cu data de 20 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 6.000 euro, echivalentul în lei la data efectivă a plăţii cu titlu de daune materiale, şi 30.000 euro echivalentul în lei la data efectuării plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă V.I.A.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. cu aplic. art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata drepturilor civile, după cum urmează:
- către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă - Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti suma de 27.822,76 RON;
- către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău suma de 2.319,06 RON;
- către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău suma de 1.575,65 RON.
S-a menţinut măsura asigurătorie a indisponibilizării sumei de 2.100 euro, consemnată la C.B. cu chitanţa din 9 februarie 2011 pe numele inculpatului M.J. şi la dispoziţia instanţei de judecată.
În baza art. 193 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 750 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând plata onorariului de avocat către partea civilă V.I.A.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi la data rămânerii definitivă a hotărârii.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu la urmărirea penală pentru inculpatul G.C. în sumă de 200 RON către Baroul de Avocaţi Bacău - av. B.D.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, inculpatul M.J. la plata sumei de 5.000 RON, iar inculpatul G.C. la plata sumei de 3.000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul M.J., deşi are vârsta de aproape 42 de ani, a iniţiat o relaţie de prietenie cu partea vătămată V.I.A., o tânără în vârstă de 19 ani, din mun. Bacău, relaţie cu care părinţii acesteia nu erau de acord, dar în cadrul căreia cei doi obişnuiau să se întâlnească în diverse locaţii, cu diferite ocazii şi să întreţină raporturi intime.
În seara zilei de 8 ianuarie 2011, inculpatul a sunat-o pe victimă şi i-a solicitat acesteia să se deplaseze la un local situat în staţia Peco "R." de pe str. Ş.M. din mun. Bacău.
Partea vătămată a întârziat la întâlnire, fapt care a fost de natură a-i atrage nervozitatea inculpatului M.J.
Aşteptând-o pe "prietena sa", acest inculpat a stat câteva ore în compania celuilalt inculpat (G.C.) şi a altor persoane, timp în care a servit printre altele şi băuturi alcoolice, iar după ce partea vătămată s-a prezentat, împreună cu cei din compania lor şi cu partea vătămată, cei doi inculpaţi au urcat în două autoturisme, deplasându-se în comuna Săuceşti, la un bar, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.
În jurul orei 23:00, inculpatul M.J. le-a cerut celuilalt inculpat şi părţii vătămate să îl însoţească. Au urcat cu toţii în unul dintre cele două autoturisme cu care făcuseră deplasarea, iar inculpatul a condus acest autoturism în afara localităţii, a virat pe un drum lăturalnic spre satul Hoit, rar circulat pe timp de noapte, a oprit maşina la circa 1 km de sat, în câmp, unde au coborât toţi trei.
Din cercetările efectuate s-a reţinut că autoturismul condus de către inculpat îi aparţinea, acesta era unul marca F.M. cu nr. de înmatriculare din Franţa, însă din datele obţinute reiese că M.J. nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, deşi drumul pe care s-a deplasat este unul public, urmând traseul din centrul comunei spre satul Schineni, atât pe şosea asfaltată, cât şi pe drum pietruit.
Inculpatul M.J. i-a reproşat victimei despre faptul că a întârziat la întâlnire, după care i-a cerut celuilalt inculpat să o stropească cu benzină.
Inculpatul G.C. s-a conformat, deşi pentru convingerea sa nu s-au folosit argumente de natură a-l absolvi de răspunderea penală şi a turnat în capul victimei conţinutul unui bidon de 5 litri, în care se afla benzină.
Inculpatul M.J. şi-a aprins o ţigară, pe care a aruncat-o spre partea vătămată cu intenţia de a-i aprinde hainele îmbibate cu benzină. Hainele acesteia nu s-au aprins, fapt pentru care inculpatul şi-a aprins şi alte două - trei ţigări, aruncându-le şi pe acestea în mod succesiv către partea vătămată.
Văzând că hainele părţii vătămate nu s-au aprins nici de data aceasta, inculpatul M.J. a aprins bricheta, s-a apropiat de partea vătămată şi i-a dat foc.
Obiectele de îmbrăcăminte, faţa, mâinile şi părul părţii vătămate s-au aprins, aceasta a început să alerge pe câmp de disperare şi de durere, iar la scurt timp cei doi inculpaţi au realizat gravitatea faptei pe care au comis-o, au alergat după partea vătămată, au prins-o şi au stins flăcările care o cuprinseseră, cu ajutorul hainelor groase de pe ei şi cu zăpadă.
Inculpaţii au transportat-o apoi pe partea vătămată în localitatea Săuceşti, unde au dezbrăcat-o de haine, au descălţat-o, au îmbrăcat-o într-un capot şi papuci, iar apoi inculpatul M.J. a prezentat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, declarând personalului medical de serviciu că ar fi suferit un accident casnic, ca urmare a manevrării unei butelii.
Inculpatul s-a declarat a fi logodnicul părţii vătămate şi cu acordul unor persoane din spital a rămas, în acea noapte, împreună cu partea vătămată în salon. Inculpatul a rămas în salon cu partea vătămată şi a doua zi, chiar şi a treia zi, dar între timp i-a luat acesteia telefonul mobil, pentru a o împiedica să ia legătura cu membrii familiei sale ori cu organele judiciare.
Organele judiciare au fost sesizate abia în data de 12 ianuarie 2011, de către tatăl părţii vătămate, după care cei doi inculpaţi s-au sustras cercetărilor şi urmăririi penale, în cauză demarându-se numeroase măsuri în vederea prinderii acestora.
Din concluziile provizorii emise de S.M.L. Bacău s-a reţinut că partea vătămată V.I.A. prezintă "leziuni de arsură gr. II - III, 60% suprafaţă corporală cu şoc combustional, ce pot fi urmare incendierii (flacără) (...) şi pot data din 8 ianuarie 2011. Necesită 95 - 100 zile îngrijiri medicale, sub rezerva evoluţiei şi a riscurilor inerente în astfel de cazuri, inclusiv cel vital. Leziunile au pus în primejdie viaţa sus-numitei", iar potrivit examinării medico-legale de către specialiştii S.M.L. Bacău, s-a reţinut că partea vătămată V.I.A. prezintă "(...) Cicatrici postarsură prin flacără cca. 60% suprafaţă corporală, urmare a traumatismului prin incendiere, suferite la 8 ianuarie 2011. Timpul de îngrijiri medicale rămâne cel stabilit, respectiv 95 - 100 zile. Cicatricile postarsură reprezintă infirmitate fizică temporară, urmând ca la definitivarea tuturor resurselor terapeutice să fie reevaluată pentru stabilirea sechelelor definitive estetice şi funcţionale".
Situaţia de fapt este probată cu: proces-verbal de consemnare a plângerii; procese-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente; proces-verbal de examinare a autovehiculului şi planşa foto aferentă; procese-verbale de ridicare şi respectiv predare a autovehiculului; proces-verbal de depistare a inculpatului M.J.; proces-verbal de efectuare a unui control corporal sumar şi planşa foto aferentă; planşă foto de examinare obiect de îmbrăcăminte; declaraţiile persoanei vătămate, dispoziţiile de examinare medico-legală şi relaţiile medico-legale de la S.M.L. Bacău, adresele furnizorilor de servicii medicale; foile de observaţie clinică şi fişa UPU; adeverinţă medicală şi scrisori medicale; adresă cu relaţii de la Spitalul Judeţean Bacău; declaraţiile martorilor; adresă cu relaţii Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Bacău, fotocopia certificatului de naştere - duplicat pentru persoana vătămată; dovezi de predare-primire bijuterii, obiecte de îmbrăcăminte; certificat de naştere, certificat de înmatriculare; capturi ale imaginilor surprinse de camerele de luat vederi din staţiile Peco de pe traseul urmat de părţi cu autoturismul, formele de căutare pentru cei doi inculpaţi, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, cei doi inculpaţi au recunoscut fapta şi au regretat-o, însă au arătat că intenţia lor nu a fost aceea de a ucide ci, aşa cum a declarat inculpatul M.J., a vrut doar să-i dea o corecţie pentru comportamentul său necorespunzător.
Pentru aceste motive s-a solicitat de către ambii inculpaţi schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât lipseşte intenţia de a ucide victima.
Aceste aspecte expuse de către inculpaţi nu au fost reţinute de către instanţă ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât s-a observat în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpaţilor, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În timp ce în cazul infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă, şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă -, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie.
Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor.
Din concluziile emise de S.M.L. Bacău s-a reţinut că partea vătămată a prezentat leziuni de arsură gr. II - III, 60% suprafaţă corporală cu şoc combustional şi care au necesitat îngrijiri medicale de 95 - 100 zile, leziuni care au pus în primejdie viaţa acesteia.
Important, însă, nu este atât rezultatul concret al acţiunii inculpaţilor, cât intenţia acestora, directă sau indirectă, în raport cu viaţa victimei.
Or, atunci când au stropit victima cu benzină şi au provocat combustia acesteia, inculpaţii au urmărit sau cel puţin au acceptat producerea unui rezultat letal.
În consecinţă, nu s-a putut proceda la schimbarea încadrării juridice date faptei, deoarece nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracţional, toate elementele conducând spre intenţia celor doi inculpaţi de a ucide victima.
În drept, faptele inculpatului M.J. de a încerca să o ucidă prin cruzimi pe partea vătămată V.I.A. pe care după ce a fost stropită cu benzină i-a dat foc producându-i leziuni de natură a-i pune viaţa în primejdie, precum şi faptul de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a avea permis de conducere întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
În sarcina inculpatului s-au reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., avându-se în vedere fişa de cazier a acestuia în care s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 3424 din 9 decembrie 2004 a Judecătoriei Bacău a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru tentativă de furt de arbori din fondul forestier naţional, fiind arestat la data de 13 februarie 2009 şi liberat condiţionat la data de 6 octombrie 2009, având rămas neexecutat un rest de 109 zile (3 luni şi 19 zile).
În drept, fapta inculpatului G.C. de a încerca să o ucidă prin cruzimi pe partea vătămată V.I.A., pe care după ce a stropit-o cu benzină, i-a dat foc, cauzându-i leziuni corporale de natură a-i pune viaţa în pericol întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.
Fiind stabilită vinovăţia celor doi inculpaţi, s-a dispus condamnarea acestora, urmând a se ţine seama la individualizarea pedepsei pentru fiecare de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite infracţiunile, consecinţele produse asupra integrităţii fizice a părţii vătămate, urmarea produsă, numărul mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse, precum şi datele ce conturează persoana celor doi inculpaţi, poziţia sinceră a acestora, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul G.C. şi starea de recidivă postexecutorie pentru inculpatul M.J.
Faţă de aceste date, tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenţie urmând a se interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a aplicat celor doi inculpaţi şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reţinerii şi arestului preventiv la zi.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată V.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.000 euro daune materiale reprezentând contravaloarea intervenţiilor chirurgicale, medicamente, alimentaţia suplimentară pe perioada spitalizării şi 30.000 euro daune morale pentru suferinţa provocată.
Cu ocazia audierii inculpatul G.C. a achiesat la cuantumul acestor despăgubiri, în cazul în care va fi găsit vinovat de către instanţă, solicitate de către partea vătămată, însă inculpatul M.J. a fost de acord doar cu daunele materiale, considerând că daunele morale sunt exagerate.
Faţă de această situaţie, instanţa a obligat pe cei doi inculpaţi în solidar la plata daunelor materiale în cuantum de 6.000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare.
Referitor la daunele morale solicitate de către partea vătămată, s-a reţinut că cerinţele legii civile impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi 999 C. civ., care foloseşte termenul general de "prejudiciu" fără a distinge în raport de caracterul material sau moral al acestuia.
Din probele administrate rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părţii vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia ei anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a celor doi inculpaţi.
În cauză s-a stabilit că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 95 - 100 zile îngrijiri medicale.
Faţă de această împrejurare este incontestabil că părţii civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral deoarece leziunile produse şi pentru a căror vindecare a fost necesar un număr mare de zile pentru îngrijiri medicale au împiedicat-o să ducă o viaţă normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei.
În raport de gravitatea suferinţelor morale produse părţii civile, s-a apreciat că obligarea celor doi inculpaţi în solidar la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri în sensul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ.
De asemenea, au fost obligaţi inculpaţii la plata despăgubirilor civile către instituţiile spitaliceşti, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă - Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, Spitalul de Urgenţă Bacău şi Serviciul de Ambulanţă Bacău.
S-a menţinut măsura asigurătorie a indisponibilizării sumei de 2.100 euro consemnată la C.B. cu chitanţa din 9 februarie 2011 pe numele inculpatului M.J. şi la dispoziţia instanţei de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii M.J. şi G.C. fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Cu ocazia dezbaterilor apelului, apărătorii inculpaţilor au invocat netemeinicia soluţiei de condamnare, pronunţată în cauză sub mai multe aspecte.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpaţii, prin apărător, au criticat hotărârea primei instanţe, pe motiv că nu a reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., referitoare la procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, care în opinia acestora erau incidente în cauză.
Pe de altă parte, apărătorul inculpatului M.J. a criticat încadrarea juridică dată faptei de violenţă fizică reţinută în sarcina acestuia, apreciind că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, iar nu pe cele ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
În argumentarea acestei teze de apărare s-a arătat că intenţia infracţională de a ucide victima la momentul săvârşirii faptei lipsea, inculpatul sub aspect subiectiv, dorind doar să o sperie.
Sub un ultim aspect, ambii apelanţi au criticat cuantumul pedepselor principale aplicate pe care le apreciază a fi excesive în raport cu împrejurările concrete de comitere, intenţia şi contribuţia infracţională a fiecăruia dintre inculpaţi şi conduita anterioară a acestora.
În consecinţă, s-a solicitat reducerea pedepselor principale prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 69 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii M.J. şi G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 50/D din 28 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2985/110/2011, cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen. în favoarea unuia dintre inculpaţi şi cuantumul pedepselor principale aplicate în cauză.
S-a desfiinţat sentinţa apelată sub acest aspect şi rejudecând a descontopit pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.J. în pedepsele componente de 10 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare.
S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului M.J. pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. de la 10 ani închisoare la 9 ani închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.J. pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o durată de 5 ani.
S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului G.C. prin reţinerea art. 74 lit. a) şi 76 alin. (2) C. pen., de la 9 ani închisoare la 7 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor G.C. şi M.J.
În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpaţilor, de la 28 februarie 2012 la zi.
Curtea a constatat că prima instanţă, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului şi a stabilit o încadrare juridică corectă a faptei supuse judecăţii.
De asemenea, a constatat că prima instanţă a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunţând o soluţie legală şi temeinică de condamnare a inculpaţilor pentru faptele ce au făcut obiectul acuzaţiilor în prezentul proces penal.
Starea de fapt reţinută de instanţa de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Bacău a constatat că probele administrate în cursul procesului penal relevă cu certitudine faptul că inculpaţii, prin acţiuni conjugate, au încercat să suprime viaţa victimei V.I.A., prin incendierea corpului cu ajutorul unui produs petrolier. De asemenea, corect s-a reţinut că inculpatul M.J. a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere.
Referitor la motivul de apel privind incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Curtea a amintit că potrivit dispoziţiilor procedurale arătate, inculpatul poate declara doar înainte de începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen de judecată.
În raport cu această manifestare de voinţă a inculpatului, prima instanţa poate admite această cerere sau poate respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când cererea este tardiv formulată, după începerea cercetării judecătoreşti, fie deşi a fost făcută anterior acestui termen, totuşi din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezulta că faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil sau nu sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Transpunând aceste considerente de ordin teoretic la speţa de faţă, s-a constatat că prima instanţă la termenul din 11 octombrie 2011, anterior începerii cercetării judecătoreşti, după ce a procedat la citirea actului de sesizare, a adus la cunoştinţa inculpaţilor dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., luându-le declaraţii. Prin examinarea declaraţiilor inculpaţilor, s-a observat că aceştia nu au declarat că doresc să se prevaleze de procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
În atare situaţie, având în vedere că inculpaţii până la începerea cercetării judecătoreşti nu au declarat că doresc să se judece conform procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen., Curtea a constatat că cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, formulată abia în apel, este tardivă, neputând fi admisibilă.
A mai apreciat că susţinerile inculpatului M.J. referitoare la greşita încadrare juridică reţinută în cauză sunt lipsite de fundament real nefiind susţinute de suport probator. În mod legal prima instanţă evaluând temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, a pronunţat o soluţie de condamnare a apelantului-inculpat pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav ce a făcut obiectul prezentului proces penal.
Curtea a subliniat că infracţiunea de omor în forma tentativei se deosebeşte de infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., sub aspectul laturii subiective. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţie, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul vătămării corporale grave, el acţionează cu intenţia de lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei. Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca tentativă la omor sau vătămare corporală gravă, este de mare însemnătate a se determina poziţia psihică cu care a acţionat făptuitorul.
Analizând situaţia faptică relevată de ansamblul probelor administrate în cauză, în deplin acord cu opinia instanţei de fond instanţa de apel a considerat că inculpatul M.J. a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, rezultatul faptei comise, chiar dacă nu a fost urmărit, posibilitatea producerii lui a fost acceptată de către inculpat.
În raport de împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, victima fiind incendiată după ce, în prealabil, a fost udată pe haine cu benzină, Curtea, ca şi prima instanţă, a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa acesteia, acţiunile inculpaţilor circumscriindu-se în veritabile acte de cruzime.
În ceea priveşte modalitatea de individualizare a pedepselor principale, Curtea a considerat că pedepsele principale stabilite de prima instanţă sunt prea severe, necorespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.
Având în vedere consideraţiile de ordin teoretic prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea, în concordanţă cu opinia primei instanţe, a remarcat la rândul său, că faptele comise de către inculpaţi denotă o periculozitate maximă a acestora, fiind îndreptată împotriva celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul la viaţă al persoanei.
A constatat că acţiunile inculpaţilor care, prin acte de coautorat, au incendiat corpul victimei, sunt deosebit de grave, aceştia dovedind o totală lipsă de respect faţă de dreptul la viaţă a victimei, precum şi o ferocitate deosebită, însă în operaţia complexă a reindividualizării tratamentului penal, a apreciat că resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă şi prin aplicarea unor pedepse mai mici decât cele stabilite de prima instanţă, care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără (...) persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept".
Astfel, în ceea ce priveşte operaţiunea de reindividualizare a pedepselor principale, Curtea a avut în vedere, în principal circumstanţele concrete de comitere a faptelor, remarcând în acest sens iniţiativa infracţională a inculpatului M.J., care, uzând de autoritatea care o avea asupra inculpatului G.C., l-a determinat pe acesta să toarne pe corpul victimei un bidon de 5 litri de benzină.
În atare situaţie, Curtea a apreciat că periculozitatea inculpatului M.J. este vădit mai mare, comparativ cu cea a coinculpatului G.C., care datorită nivelului de instrucţie scăzut, a acceptat cererea inculpatului M.J. de a turna substanţa inflamabilă pe corpul victimei.
Relativ la inculpatul G.C., Curtea, în raport de conduita sa bună anterioară săvârşirii faptei, care, spre deosebire de inculpatul M.J., nu a mai săvârşit anterior fapte de natură penală, a apreciat că se justifică a se reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen., care va atrage reducerea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi complementare aplicate inculpatului, Curtea a constatat că acestea au fost corect individualizate atât asupra naturii, cât şi asupra cuantumului.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.
În privinţa pedepselor accesorii şi complementare a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) teza I C. pen., în cauza Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, întrucât nu există o legătură între interdicţia votului şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorilor.
Cu toate acestea, dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este nelimitată. Restricţiile şi limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de instanţele judecătoreşti în fiecare caz în parte. O restricţie generală, automată şi nediferenţiată, la un drept consacrat de Convenţie şi care are o importanţă crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea şi este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii M.J. şi G.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs depuse în scris la dosar şi susţinute oral în faţa instanţei, inculpatul M.J. a criticat, în esenţă, hotărârile instanţei de fond şi apel sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.; greşitei aplicări a legii în sensul nereţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., întrucât infracţiunea de omor deosebit de grav reţinută în sarcina sa a rămas în faza tentativei şi greşitei individualizări a pedepsei aplicate acestuia de către instanţa de apel care nu a dat eficienţă circumstanţelor sale personale.
Inculpatul G.C. a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, solicitând să se dea o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât nu a urmărit uciderea victimei, participaţia sa a fost întâmplătoare şi nu are antecedente penale.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
1. Referitor la critica recurentului-inculpat M.J. privind greşita încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina sa, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor, respectiv tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi conducerea fără permis a unui autoturism, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Întemeiat pe probatoriile administrate în cauză şi declaraţiile inculpaţilor care nu au contestat situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, cele două instanţe au reţinut că, la data 8 ianuarie 2011, inculpatul M.J., pe fondul consumului de alcool şi al unei stări de iritare cauzate de împrejurarea că partea vătămată V.I.A. a întârziat la întâlnire, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală pe un câmp din apropierea satului Schieni, deşi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, unde ajutat şi de inculpatul G.C., au încercat să suprime viaţa părţii vătămate prin incendierea obiectelor de îmbrăcăminte, folosind un produs petrolier. Cuprinsă de flăcări, victima a început să alerge pe câmp, moment în care cei doi inculpaţi, realizând comiterea faptei, au intervenit şi cu ajutorul hainelor şi a zăpezii de pe câmp au stins flăcările. Ulterior, au dus victima în satul Schieni, unde au dezbrăcat-o de haine, au dat acesteia alte obiecte de îmbrăcăminte, respectiv un capot şi papuci de casă, după care inculpatul M.J. a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău, declarând că a suferit un accident casnic în urma manevrării unei butelii.
Pentru a împiedica victima să ia legătura cu membrii familiei sale sau cu organele judiciare, inculpatul M.J. a stat noaptea în spital şi următoarele două zile, împrejurare în care a luat şi telefonul mobil al victimei.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală emis de S.M.L. Bacău "(...) partea vătămată V.I.A. prezintă cicatrici postarsură prin flacără cca. 60% suprafaţă corporală, urmare traumatismului prin incendiere suferite la 8 ianuarie 2011.
Timpul de îngrijiri medicale rămâne cel stabilit în concluziile preliminare, respectiv 95 - 100 zile.
Cicatricile postarsură reprezintă infirmitate fizică temporară, urmând ca la definitivarea tuturor resurselor terapeutice să fie reevaluată pentru stabilirea sechelelor definitive estetice şi funcţionale.".
Referitor la încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte, în acord cu cele două instanţe, reţine că ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieţii, de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile ce constituie latura obiectivă a infracţiunii.
Prin urmare, pentru a fi incidente prevederile art. 182 alin. (2) C. pen., în varianta în care fapta a avut ca şi consecinţă punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, ar fi trebuit ca inculpatul să acţioneze cu praeterintenţie, adică cu intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de incendiere a victimei în scopul de o speria, aşa cum susţine acesta şi, din culpă, în ceea ce priveşte periclitarea vieţii.
Or, în condiţiile în care inculpatul M.J. a solicitat inculpatului G.C. să stropească partea vătămată cu benzină (fiind folosită o cantitate de 5 litri), după care, cu ajutorul a două-trei ţigări aprinse a încercat să o incendieze, acţiune realizată, în final, de acesta, prin folosirea unei brichete, conturează fără echivoc intenţia sa de a suprima viaţa victimei. Modalitatea în care a acţionat inculpatul face dovada că a prevăzut că prin acţiunile sale îi pune în pericol viaţa, fiind greu de acceptat apărarea formulată de acesta că prin incendiere a urmărit doar să-i aplice o corecţie în condiţiile în care a victima a fost stropită peste tot corpul cu un produs uşor inflamabil, iar aria de acţiune a combustiei era imposibil de controlat, şi chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, cel puţin l-a acceptat.
Totodată, se mai reţine că prin modalitatea în care inculpatul a înţeles să suprime viaţa părţii vătămate, a cauzat acesteia suferinţe fizice mari prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea violentă.
În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta inculpatului M.J., care împreună cu inculpatul G.C. au stropit victima cu benzină şi au incendiat-o cu ajutorul unei brichete, cauzându-i arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului, ce au necesitat pentru vindecare 95 - 100 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa şi care au cauzat victimei o infirmitate fizică temporară, constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., faptă ce a fost comisă de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum rezultă din datele înscrise în fişa de cazier judiciar.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, apreciază ca nefondată critica recurentului-inculpat sub acest aspect.
2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica recurentului-inculpat M.J. privind greşita aplicare a legii în sensul nereţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care infracţiunea de omor deosebit de grav reţinută în sarcina sa a rămas în forma tentativei.
Reţinând ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.J., de tentativă la infracţiunea de omor calificat, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în situaţia în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
Din interpretarea textului de lege enunţat rezultă că procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu se aplică dacă acţiunea penală priveşte o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, prin urmare, nu se aplică nici în cazul judecăţii infracţiunii de omor deosebit de grav din prezenta cauză sancţionată cu această pedeapsă, deoarece sintagma folosită de legiuitor "o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă" nu are în vedere eventualele situaţii de atenuare a pedepsei, cum este cazul tentativei.
Totodată, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că inculpatul M.J. la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătoreşti nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar în declaraţia dată în faţa instanţei a precizat că nu îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală, solicitând administrarea probei cu martori. Prin urmare, chiar şi în condiţiile în care aplicarea procedurii simplificate ar fi fost posibilă pentru infracţiunea dedusă judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă, instanţa de apel, în faţa căreia s-a solicitat pentru prima dată, nu putea admite cererea inculpatului, fiind depăşit momentul procesual stabilit de lege - înaintea începerii cercetării judecătoreşti.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul inculpatului şi sub acest aspect.
3. În ceea ce priveşte criticile comune ale recurenţilor-inculpaţi privind greşita individualizare a pedepselor aplicate de instanţa de apel, în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante favorabile în cazul inculpatului M.J. şi, respectiv, solicitarea de a se da eficienţă maximă circumstanţei atenuante în cazul inculpatului G.C., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepselor pentru ambii inculpaţi, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse.
Se constată că, la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcţie de care au fost aplicate celor doi inculpaţi pedepse corect individualizate atât din punctul de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare - în regim de executare -, fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege, iar în cazul inculpatului G.C., în mod întemeiat au fost reţinute dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen.
Înalta Curte reţine că prin aplicarea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare inculpatului M.J. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi conducerea fără permis a unui autoturism, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, instanţa de apel a avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală şi specială, gradul de pericol social concret al faptelor (infracţiune contra vieţii şi infracţiune contra siguranţei pe drumurile publice), împrejurările în care a fost comise fapta (pe fondul consumului de alcool şi al stării de iritare, de două persoane împreună, prin incendierea părţii vătămate, conducerea fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule), urmările produse şi care s-ar fi putut produce (producerea de arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului, punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, cauzarea unei suferinţe fizice mari şi o infirmitate fizică temporară victimei, dar şi o stare de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic), contribuţia inculpatului la comiterea faptei (acesta i-a cerut coinculpatului G.C. să stropească partea vătămată cu benzină după care a incendiat-o), concursul de infracţiuni, atingerea dusă relaţiilor sociale privind dreptul la viaţă şi siguranţă publică şi nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpatului, care a comis faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postexcutorie, astfel cum rezultă din datele înscrise în fişa de cazier judiciar.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.C., Înalta Curte reţine că instanţa de apel, având în vedere gradul de pericol social al faptei deosebit de ridicat (tentativă la omor deosebit de grav), împrejurările comiterii faptei, contribuţia sa infracţională care a fost mai redusă decât cea a inculpatului M.J., nivelul de instrucţie scăzut, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală sinceră, în mod justificat a apreciat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen., şi pe cale de consecinţă, a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, orientată sub minimul special prevăzut de lege.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum s-a solicitat de către inculpatul M.J., respectiv într-un cuantum şi mai redus în situaţia inculpatului G.C., urmare reţinerii circumstanţei atenuante judiciare, nu ar fi justificată în raport de natura şi gravitatea faptelor, modalitatea de comitere şi persoana inculpaţilor. Prin urmare, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, atât prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare, este de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor educative şi preventive ale pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.J. şi G.C., apreciind hotărârea instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru M.J. şi durata arestării preventive de la 20 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru G.C.
Având în vedere că recurenţii-inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.J. şi G.C. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru M.J. şi durata arestării preventive de la 20 ianuarie 2011 la 24 septembrie 2012 pentru G.C.
Obligă recurentul-inculpat M.J. la plata sumei de 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul-inculpat G.C. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2932/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3001/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
