ICCJ. Decizia nr. 2975/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2975/2012
Dosar nr. 135/64/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43/ F din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a), b), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.P.A.M., domiciliat în Braşov, jud. Braşov, la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge.
I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 631 C. pen., conform cărora, dacă se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din 07 martie 2012, emis în Dosarul penal nr. 706/P/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus punerea în mişcare şi trimiterea în judecată a inculpatului M.P.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
S-a reţinut, în esenţă, că în data de 22 septembri 2011, în jurul orelor 2230, inculpatul a condus pe drumurile publice din municipiul Braşov autoturismul deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, respectiv 0,80 gr %o - proba 1, recoltată la ora 2340 şi 1,60 gr %o - proba 2,recoltată la O40.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 22 septembrie 2011, orele 2245, I.P.J. Braşov - Biroul Rutier a fost sesizat de către dispeceratul I.P.J. Braşov cu privire la faptul că pe str. X, în dreptul imobilului cu nr. X, a avut loc un eveniment rutier soldat numai cu pagube materiale.
La faţa locului, în prezenţa martorilor asistenţi, au fost găsite avariate autoturismele, proprietatea lui S.A.Z., proprietatea lui R.N.S.O. şi proprietatea P.L.
A fost identificat conducătorul auto care a provocat evenimentul rutier în persoana lui M.P.A.M., care a declarat că „am consumat circa o sticlă de vin, după care m-am urcat la volanul autoturismului pentru a mă deplasa la domiciliu şi, ajungând pe strada Lungă, în dreptul imobilului cu număr 12, am pierdut controlul direcţiei şi am avariat autoturismele parcate".
Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool în aerul expirat ( fila 1 dosar urmărire penală).
Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie din 22 septembrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Braşov a rezultat că la prima probă, ora 23 40, alcoolemia a fost de 1,80 g/l alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă, ora 0,040, de 1,60 gr/l ( fila 22 dosar urmărire penală).
Potrivit declaraţiei martorului P.R.R., în seara zilei de 22 septembrie 2011, orele 2230, în timp ce se afla în sediul P.D.L. - Filiala Braşov, a auzit un zgomot puternic din stradă şi a observat un autoturism de culoare roşie care era puternic avariat şi care lovise trei maşini care erau parcate, printre care şi cea a domnului S.A.
Autoturismul a fost condus de inculpat, care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice (fila 39 - 40 dosar urmărire penală), în acelaşi sens fiind şi declaraţia martorului G.D.A. (fila 42-43 dosar urmărire penală) -„M.P.A. a recunoscut că a condus autoturismul, deşi consumase băuturi alcoolice şi a pierdut controlul volanului provocând astfel accidentul".
Despre avarierea autoturismelor parcate pe strada X şi poziţia conducătorului auto care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice au făcut vorbire şi martorii S.A.Z. (filele 45- 46 dosar urmărire penală), C.V.L. (filele 48 - 49 dosar urmărire penală).
Audiaţi fiind, martorii B.R. şi P.M.L. -colegi ai inculpatului în cadrul SC de Avocaţi P., M.şi Asociaţii, au relatat împrejurările în care acesta a consumat băuturi alcoolice.
În cauză s-a efectuat şi raportul de expertiză medico-legală nr. 2292/1/2011 de către I.N.M.L. M.M. care a concluzionat că, în data de 22 septembrie 2011, la ora 22,30, numitul M.P.A.M. ar fi avut o alcoolemie teoretică în creştere de circa 1,45 gr %o ( filele 63 - 64, 78 - 79 dosar urmărire penală).
Prin declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul M.P.A.M. a recunoscut că, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului, cu care a circulat de pe strada B., C. şi L. către centru, însă în dreptul imobilului cu numărul 12 a pierdut controlul volanului şi a lovit trei autoturisme (fila 2, filele 27-31, filele 33-35 dosar urmărire penală).
În aceste condiţii şi împrejurări, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge, faptă prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În faţa instanţei de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3202 C. proc. pen., învederând că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Din analiza probelor administrate în cursul urmării penale, coroborate cu declaraţia de recunoaştere a faptei de către inculpat, s-a constatat că, în drept, fapta inculpatului M.P.A.M. care, în data de 22 septembrie 2011, în jurul orelor 22,30, a condus pe drumurile publice din municipiul Braşov autoturismul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, şi anume 1,80 gr %o, respectiv 1,60 gr %o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, text de lege în temeiul căruia a fost condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, astfel cum au fost modificate prin incidenţa art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu referire la acest ultim aspect, instanţa de fond a reţinut că inculpatul este o persoană integrată social şi familial, căsătorit, are un copil minor în întreţinere, studii superioare, cu o conduită corespunzătoare, evidenţiată atât prin fişa de cazier judiciar, cât şi prin înscrisurile depuse la dosar în circumstantier e.
Potrivit convenţiei civile din 21 octombrie 2011, inculpatul s-a obligat la plata sumei de 9.200 euro cu titlu de daune, urmare a accidentului de circulaţie din data de 22 septembrie 2011 către S.A.Z., proprietar al autoturismului (sumă achitată aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 44 dosar instanţă de fond), „ceilalţi deţinători de vehicule alegând repararea pe asigurarea proprie" (fila 13 dosar instanţă de fond).
Din adeverinţa din 27 martie 2012 de Baroul Braşov a rezultat că M.P.A.M. este înscris în tabloul avocaţilor începând cu data de 16 ianuarie 2001, la început stagiar, ulterior colaborator la S.C. de Avocaţi S., P. şi Asociaţii, pentru ca, din 29 iunie 2005, să înfiinţeze S.C. de Avocaţi P., M.şi Asociaţii (fila 14 dosar instanţă de fond).
A fost avut în vedere că acelaşi înscris face vorbire despre personalitatea inculpatului: „bun coleg, responsabil în raporturile cu colegii, echilibrat în gestionarea raporturilor sociale pe care practicarea meseriei le implică, nu a avut reclamaţii şi conflicte de niciun fel de soluţionat în faţa comisiei de disciplină", acest profil moral impecabil al inculpatului recomandându-1 nu numai în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, ci şi în desfăşurarea activităţilor creştineşti şi ajutorarea persoanelor aflate în nevoi (filele 15-17 dosar instanţă de fond).
Din buletinul de examinare clinică, la data producerii accidentului s-a reţinut că inculpatul avea o judecată coerentă, fiind orientat în spaţiu şi timp, uşor agitat, cu o vorbire clară (fila 18 dosar urmărire penală).
Prin urmare, în funcţie de toate aceste împrejurări, instanţa de fond a concluzionat că fapta inculpatului, astfel cum a fost reţinută, constituie un accident în viaţa sa, impunându-se aplicarea prevederilor referitoare la circumstanţele atenuante şi efectele lor (art. 74 lit. a), b), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.).
S-a mai reţinut că art. 3201 C. proc. pen. a fost introdus în legislaţia română urmare a recunoaşterii, garantării şi aplicării art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar inculpatul beneficiază de reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime şi, în ipoteza existenţei circumstanţelor atenuante, efectul acestora se raportează la limitele de pedeapsă astfel reduse.
A fost avut în vedere că, din punct de vedere strict formal, fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, de o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, prezintă un pericol social, dar acesta este atenuat şi prin referire directă la împrejurările concrete în care s-a comis fapta dedusă judecăţii, pe timp de noapte, la o oră la care circulaţia pe drumurile publice este redusă.
Toate aceste aspecte au îndreptăţit instanţa de fond să aprecieze că sancţiunea amenzii penale este aptă să asigure realizarea scopului înscris în art. 52 C. pen. (limitele pedepsei se reduc prin aplicarea dispoziţiilor privind cauza de reducere a pedepsei, iar pedeapsa se coboară sub noul minim special prin aplicarea dispoziţiilor care reglementează efectele circumstanţelor atenuante, în speţă art. 76 lit. e) C. pen.).
În considerarea celor dezvoltate mai sus, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a), b), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul M.P.A.M. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge, punându-i-se în vedere prevederile art. 631 C. pen., în sensul că, dacă se va sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.
Împotriva sentinţei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea, în parte, a hotărârii atacate şi, în rejudecare, stabilirea în sarcina intimatului inculpat a unei pedepse cu închisoarea şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3855 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat, pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este în deplină concordanţă cu probele administrate, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată - constând în aceea că, în data de 22 septembrie 2011, în jurul orelor 22,30, a condus pe drumurile publice din municipiul Braşov autoturismul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, şi anume 1,80 gr %o, respectiv 1,60 gr %o -, pentru care a fost condamnat în prezenta cauză, inculpatul recunoscând, de altfel, comiterea faptei, beneficiind de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată, însă, că se impune admiterea recursului declarat de parchet şi casarea sentinţei penale atacate, urmând a se proceda la o nouă judecată, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea lor în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofîzică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.
Pornind de la considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanţa de fond, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia.
Astfel, deşi inculpatul a recunoscut fapta, beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, iar înscrisurile aflate la dosar relevă existenţa unor date favorabile cu privire la persoana inculpatului, care în mod just au primit valenţa circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., Înalta Curte apreciază că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa cu amendă de 2000 lei, stabilită de prima instanţă, deşi corespunde criteriilor anterior menţionate sub aspectul naturii sale - din acest punct de vedere nefiind întemeiată solicitarea parchetului de aplicare a unei pedepse cu închisoarea, chiar cu executare în regim neprivativ de libertate -, nu a fost însă stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, cât şi gradului de pericol social al faptei.
Prin urmare, având în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, valoarea ridicată a alcoolemiei inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în contextul particular al cauzei, o pedeapsă cu amenda, însă într-un cuantum sporit, respectiv de 30.000 lei, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se va casa, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare, se va majora cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic, art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) şi art. 76 lit. e) C. pen., de la 2.000 lei la 30.000 lei amendă penală.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 43/F din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.P.A.M..
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, majorează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) şi art. 76 lit. e) C. pen., de la 2.000 lei la 30.000 lei amendă penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2972/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2978/2012. Penal. Infracţiunea de spălare de... → |
|---|
