ICCJ. Decizia nr. 2976/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2976/2012
Dosar nr. 1056/64/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.D. împotriva rezoluţiei din 21 septembrie 2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov dată în dosarul penal nr. 604/P/2011, menţinută prin rezoluţia din 09 noiembrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată în Dosarul nr. 971/II/2/2011, cu obligarea petiţionarului la plata către stat a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionarul C.D. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 21 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 604/P/2011 pe considerentul existenţei unor probe suficiente pentru adoptarea unei soluţii de trimitere în judecată a magistraţilor M.M.G., M.E., Z.R.I., D.A.P., A.C.G. şi B.T.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi de art. 264 C. pen. A susţinut petiţionarul că făptuitorii nu au dat curs sesizărilor formulate de el, pronunţând într-o altă cauză o hotărâre ce l-a nemulţumit, neepuizând probatoriul necesar a fi administrat.
S-a reţinut că, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori, cu motivaţia că faptele reclamate nu există, activităţile desfăşurate de făptuitori circumscriindu-se atribuţiilor lor de serviciu, neexistând niciun abuz din partea acestora şi, mai mult, nemulţumirea vreuneia dintre părţile litigante în legătură cu soluţiile adoptate nu constituie, a priori, o condiţie pentru cercetarea magistraţilor, ale căror hotărâri pot fi cenzurate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, s-a constatat că prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov dată în Dosarul nr. 971/II/2/2011 s-a respins plângerea petiţionarului îndreptată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cu motivaţia că actele premergătoare nu confirmă încălcarea de către făptuitori a atribuţiilor de serviciu ori a normelor deontologice şi nici intenţia acestora de a vătăma în vreun fel interesele legale ale petiţionarului.
Curtea de apel, raportând rezoluţia atacată la probatoriul administrat şi existent la dosar, a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate, atâta timp cât făptuitorul B.T.O., sesizat cu respectarea prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a respins motivat plângerea îndreptată împotriva făptuitoarei M.C., medic primar specialist urgenţă, apreciind că toate consemnările medicului din actele oficiale, pe care acesta şi-a aplicat parafa, atestă împrejurări reale, iar lipsa semnăturii sale nu presupune o îndeplinire defectuoasă a respectivului act şi nu denotă că suntem în prezenţa unui înscris falsificat care emană, de altfel, de la o persoană competentă, fiind îndeplinit cu respectarea formalităţilor prescrise în mod imperativ de lege, de care depinde însăşi valabilitatea lui, poziţie însuşită ulterior şi de judecătorul cauzei, făptuitoarea M.G.M., care anterior pronunţării a încuviinţat în şedinţă publică, cererea de amânare formulată de către acelaşi petiţionar, încheierea fiind ataşată la dosarul cauzei, soluţia sa de respingere a plângerii fiind nu numai întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., dar şi motivată pe aspectul că susţinerile petiţionarului nu sunt dovedite, concluzionându-se că omisiunea semnării fişelor de consultaţie nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate. S-a avut în vedere că această soluţie a fost menţinută prin decizia penală nr. 16/R din 10 februarie 2010 a Tribunalului Covasna, dată în completul format din magistraţii M.E., Z.R.I., D.A.P., cu motivaţia că în ceea ce priveşte susţinerea petiţionarului, în sensul că nu a fost consultat de făptuitoare, deşi aceasta se afla în cadrul spitalului, dar la cabinetul ORL şi nu la camera de urgenţe, prima instanţă a reţinut corect că aceste aspecte nu sunt dovedite, martorul S.G. a cărui audiere o solicita petiţionarul în situaţia restituirii cauzei la parchet nefiind prezent în cadrul spitalului, ci doar până în momentul sosirii ambulanţei la data de 21 decembrie 2008, arătându-se că instanţa este ţinută de limitele sesizării, fiind totodată necesar a verifica dacă organele de cercetare au efectuat verificări sub aspectul tuturor împrejurărilor sesizate de petiţionar prin plângerea formulată la parchet, iar dacă petiţionarul înţelege să invoce motive noi, aspecte pe care nu le-a sesizat iniţial şi faţă de care organele de cercetare sesizate nu au efectuat verificări (spre exemplu verificări referitoare la lipsa buletinului de analiză toxicologică alcoolemie), aceste aspecte noi pot fi sesizate de petiţionar printr-o eventuală altă sesizare adresată organelor de cercetare penală, cu referire expresă la acele situaţii pe care le solicită a fi analizate, în cauză fiind cercetată doar activitatea medicului sub aspectul faptelor sesizate de petiţionar, referitoare la scrisul şi semnăturile din fişele de consultare şi de pe biletul de trimitere, precum şi consultarea petiţionarului de către acesta la data respectivă, dar şi aspectul referitor la consemnarea menţiunii „pacient agresat după consum de alcool”.
S-a mai reţinut că făptuitorii mai sus nominalizaţi au conchis că prima instanţă a apreciat că, în cauză, soluţia dată de procurorul de caz este legală şi temeinică, neputându-se reţine intenţia medicului în comiterea vreunei infracţiuni, aspectele consemnate fiind reale, iar omisiunea semnării fişelor de consultaţie nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor analizate, cum corect a reţinut şi procurorul de caz, dar şi prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, omisiunea semnării actelor invocate neputând constitui infracţiunea de neglijenţă în serviciu, nefiind dovedite vătămări importante ale intereselor persoanei, rezultate din aceste omisiuni referitoare la semnarea actelor, cu atât mai mult cu cât actele au fost înaintate institutului de medicină legală, autenticitatea acestora fiind asumată de Spitalul Judeţean Sf. Gheorghe.
Ca atare, Curtea de apel a apreciat ca fiind nefondată plângerea petiţionarului şi a menţinut ca legală şi temeinică rezoluţia atacată, având în vedere că făptuitorii au prezentat motivele care i-au determinat să pronunţe soluţia dată în cauză, efectuându-se şi controlul judiciar permisiv prin lege, că aceştia au avut posibilitatea să discearnă din argumentele aduse în susţinerea şi combaterea pretenţiilor ridicate care este adevărul în cauză, efectuând corect în exerciţiul atribuţiilor lor de serviciu operaţiile pe care erau ţinuţi să le efectueze, nezădărnicind urmărirea penală ori judecata cauzei pentru a-şi asigura un anumit folos, neîmpiedicând un act de procedură care urma a se efectua în cauză pentru a sprijini medicul în discuţie în schimbul unui avantaj, nu neapărat de natură materială, sesizând că petiţionarului i s-a dat posibilitatea deplinei exercitări a drepturilor procesuale recunoscute de legiuitor, ţinând cont că un procuror este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, după cum şi judecătorii sunt independenţi şi se supun doar legii, garanţie a unei judecăţi egale şi imparţiale faţă de orice persoană, că în speţă nu s-a probat faptul exercitării abuzive a atribuţiilor căzute în sarcina acestora, ei necomportându-se incorect şi neexercitându-şi voit incorect atribuţiile legale căzute în sarcina lor, or, abuzul înseamnă o faptă comisă în cunoştinţă de cauză, cu intenţie, aspect neîntrunit în speţă, unde s-au respectat cerinţele de fond şi formă ale hotărârilor pronunţate de făptuitori, aceştia neîndeplinind un act contrar atribuţiilor lor de serviciu, deliberând motivat asupra chestiunii supusă judecăţii, motivând-o corect şi convingător, apreciind că probatoriul administrat este complet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 24 septembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionar împotriva sentinţei penale nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul C.D. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă”.
Sentinţa penală nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidentă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentului-petiţionar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 20/S din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2957/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2981/2012. Penal → |
|---|
