ICCJ. Decizia nr. 3029/2012. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3029/2012
Dosar nr. 3827/2/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 248/F din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 455 alin. (1) rap. la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petenta-condamnată C.M.N.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta-condamnată a fost obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 10 mai 2012, petenta-condamnată C.M.N., invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 393/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1459/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În motivarea scrisă a cererii, astfel cum a fost susţinută oral şi cu ocazia dezbaterilor, petenta-condamnată a arătat că, prin arestarea sa, la data de 9 mai 2012, în executarea pedepsei anterior-menţionate, pe de o parte, s-au creat consecinţe grave pentru membrii familiei sale, întrucât are un copil în vârstă de 7 ani, care are nevoie de o îngrijire specială, iar mama sa, singura persoană care îl poate îngriji, este grav bolnavă, iar pe de altă parte, că are mai mulţi clienţi, părţi în dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi trebuie să întreprindă demersuri în vederea transferării acestora către alţi colegi avocaţi, pentru a nu le prejudicia interesele.
S-a reţinut că, în speţă, petenta-condamnată se află, începând cu data de 9 mai 2012, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, care i-a fost aplicată prin hotărârea de condamnare anterior-menţionată, rămasă definitivă la 8 mai 2012, pentru săvârşirea, cu ocazia exercitării profesiei de avocat, care i-a fost interzisă, prin hotărârea respectivă, atât ca pedeapsă accesorie, cât şi ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a infracţiunilor concurente de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.
Curtea a reţinut că cererea care face obiectul judecăţii a fost formulată de petenta-condamnată după numai o zi de la începerea executării pedepsei închisorii, respectiv la data de 10 mai 2012, iar probatoriul administrat nu dovedeşte existenţa actuală a vreunei împrejurări speciale, în accepţiunea textelor legale anterior-citate, care să genereze consecinţe grave pentru familia sa ori pentru clienţii faţă de care aceasta se angajase anterior a-i reprezenta şi asista juridic, în calitatea de avocat, pe care, în prezent, de altfel, nici nu o mai poate exercita, fiindu-i expres interzisă, astfel cum deja s-a evidenţiat.
În acest sens, sub primul aspect, Curtea a constatat, pe baza referatului de anchetă socială, că petenta-condamnată este mama unui copil minor, în vârstă de 7 ani, născut dintr-o relaţie de concubinaj, în prezent elev în clasa I, care, încă de la momentul despărţirii părinţilor, în anul 2005, a locuit împreună cu mama, dar şi cu bunica maternă, fiind îngrijit de ambele, iar, după încarcerarea celei dintâi, a rămas în grija exclusivă a celei din urmă, într-un apartament proprietatea acesteia, unde beneficiază de condiţii bune de locuit, dar şi, pe lângă drepturile proprii, de susţinerea pecuniară a bunicii, care realizează, din pensie, un venit lunar de 1.500 RON.
A rezultat, prin urmare, că minorul are deja stabilite relaţii puternice de afecţiune cu bunica maternă, care îl îngrijeşte şi beneficiază de întregul sprijin, moral şi material, al acesteia; împrejurarea că bunica maternă, în vârstă de 65 de ani, suferă de mai multe boli nu înlătură concluzia anterior-menţionată, în condiţiile în care, în afara unei simple afirmaţii privind intenţia unei internări pentru investigaţii şi, eventual, pentru o intervenţie medicală de specialitate, nu există nicio probă concludentă în sensul că, în perioada imediat următoare, aceasta ar fi pusă, din cauza acelor boli, în imposibilitate de a-l mai îngriji, fie şi temporar, pe nepotul său. În plus, chiar într-o asemenea situaţie, la acest moment, doar ipotetică, minorul poate obţine întreţinere, în toate formele prevăzute de legea civilă, din partea tatălui său, chiar dacă acesta mai are un copil. Raportat la toate împrejurările anterior-evidenţiate, Curtea a constatat că niciunul dintre cei doi membri ai familiei petentei condamnate, invocaţi în cererea dedusă judecăţii, nu se află într-o situaţie iminentă de a fi expus unei consecinţe grave, prin continuarea executării de către aceasta a pedepsei la care a fost condamnată, în speţă nefăcându-se dovada vreunei împrejurări concrete care să reclame, cu caracter de necesitate, prezenţa ei imediată în libertate, pentru preîntâmpinarea unei asemenea consecinţe.
Sub cel de-al doilea aspect, reiterând faptul că, potrivit hotărârii definitive pronunţate împotriva sa, petenta-condamnată nu mai poate exercita profesia de avocat şi, ca atare, nici efectua vreun act legat de acea profesie, Curtea a constatat că, pentru lămurirea obligaţiilor profesionale asumate anterior condamnării faţă de clienţii pe care i-a reprezentat şi asistat juridic, aceasta, chiar aflată în stare de deţinere, are la îndemână posibilităţi legale, precum desemnarea unui mandatar care să o reprezinte în relaţiile cu acei clienţi, starea respectivă nelipsind-o de drepturile civile care îi permit să procedeze oricând în sensul anterior-menţionat.
Împotriva acestei din urmă decizii, condamnata a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, astfel cum aceasta a fost motivată în scris şi susţinută.
Examinând recursul condamnatei, în raport cu dispoziţiile art. 453 lit. c) raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată că din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a dispune întreruperea executării pedepsei, instanţa trebuie să constate îndeplinirea a două condiţii esenţiale, respectiv, existenţa unei împrejurări speciale şi producerea unor consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care îşi desfăşoară activitatea în situaţia executării imediate a pedepsei. Cu alte cuvinte, pentru a se întrerupe executarea pedepsei este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situaţie specială, din care cauză executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecinţe grave pentru acesta, în sensul că, prin întreruperea executării pedepsei, o singură dată, pe o durată de cel mult 3 luni, acele consecinţe grave să poată fi evitate.
Motivele invocate de condamnată şi avute în vedere de curtea de apel în motivarea respingerii cererii de întrerupere a executării pedepsei nu se încadrează în prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu se prezintă împrejurări speciale, datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Analizându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că situaţia familiei petentei condamnate nu s-ar putea îmbunătăţi prin prezenţa acesteia în familie pentru o perioadă de 3 luni, avându-se în vedere că minorul încă din anul 2005, de la data despărţirii părinţilor, a locuit împreună cu mama şi bunica maternă, care îl îngrijeşte şi din partea căreia beneficiază de întregul sprijin material şi moral, iar ancheta socială efectuată în cauză nu confirmă acele împrejurări speciale care să conducă la întreruperea executării pedepsei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat de petenta-condamnată - pentru a-şi lămuri obligaţiile profesionale asumate anterior condamnării şi a întreprinde demersuri pentru lichidarea cabinetului de avocatură - Curtea constată că nici acesta nu este fondat. Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, condamnata are la îndemână posibilităţi legale, precum desemnarea unui mandatar care să o reprezinte în relaţiile cu clienţii, întrucât, chiar dacă s-ar admite cererea şi s-ar întrerupe executarea pedepsei pe o perioadă de 3 luni, condamnata oricum nu mai poate exercita profesia de avocat, din moment ce aceasta i-a fost interzisă prin hotărârea de condamnare.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 250 RON, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata C.M.N. împotriva Sentinţei penale nr. 248/F din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta-condamnată la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3026/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3030/2012. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
