ICCJ. Decizia nr. 3034/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3034/2012
Dosar nr. 72/59/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 48/PI din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.l.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se hotărî astfel, s-a reţinut că în cursul anului 2012, petentul A.l. a formulat la Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, două plângeri împotriva Adresei nr. 1377/VIII/1/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Adreselor nr. 477/VIII/1/2011, 485/VIII/1/2011 şi 511/VIII/1/2011 ale D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara şi Adresele nr. 11A/III/1/2012, 13/VIII/1/2012 şi 15/VIII/1/2012 aceluiaşi serviciu.
Plângerile au fost înregistrate ca Dosar nr. 72/59/2012, respectiv Dosar nr. 73/59/2012, care după conexare (la dosarul cel mai vechi - nr. 79/52/2012), care a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., sunt supuse controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv rezoluţiile sau ordonanţele procurorilor de netrimitere în judecată, confirmate ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275 - 278 din acelaşi cod.
Or, în speţă, petentul a sesizat secţia penală a acestei instanţe cu plângerea formulată împotriva unor acte neprevăzute în art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionarul A.l. a declarat recursul de faţă.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse controlului jurisdicţional, după ce plângerea făcută potrivit art. 278 C. proc. pen. ar fi fost respinsă, ";numai rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţele ori, după caz, rezoluţiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăriri penale, date de procuror";, iar nu şi alte acte emise de procuror, chiar în realizarea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nicio cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul A.l., observând că în mod corect prima instanţă a respins plângerea ca inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.l. împotriva Sentinţei penale nr. 48/PI din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3032/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3084/2012. Penal → |
---|