ICCJ. Decizia nr. 3032/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3032/2012
Dosar nr. 74437/3/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 106 din 14 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 187/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1589 din 20 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de condamnaţii G.N. şi I.D.
A fost obligat fiecare condamnat la plata a câte 50 RON, cheltuieli judiciare statului.
În motivarea cererii, revizuenţii G.N. şi I.D. au arătat că, prin sentinţa mai sus arătată, au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii de câte 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, precum şi acte pe care instanţa nu Ie-a avut în vedere la deliberare şi pronunţare, care - toate - pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuenţi, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că revizuenţii au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii de câte 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., iar motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., aceştia având posibilitatea legală de a solicita, în cursul judecăţii cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptei, dezbaterea probelor aduse în acuzare sau propunerea unor probe în apărare, atât cu ocazia judecăţii în fond, cât şi cu prilejul exercitării căilor ordinare de atac.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că susţinerea revizuenţilor că probele nu au fost interpretate corect ori că probatoriul administrat nu a fost suficient pentru a crea convingerea vinovăţiei lor este inutilă, deoarece, pe calea revizuirii, nu se mai poate reinterpreta sau prelungi probatoriul, cu atât mai mult cu cât probele despre care fac vorbire cei doi revizuenţi nu au caracter absolut nou, în sensul că nu au putut fi cunoscute în mod obiectiv sau că nu au putut fi administrate din motive independente de voinţa inculpaţilor, în faza judecăţii sau în căile ordinare de atac.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel ambii revizuenţi, criticând-o, în esenţă, pentru neadmiterea, în principiu, a cererilor de revizuire, arătând că sunt incidente condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul existenţei unor noi fapte şi împrejurări.
Prin Decizia penală nr. 93 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii-condamnaţi G.N. şi I.D. împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 14 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 74437/3/2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., fiecare apelant a fost obligat la plata sumei de câte 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 600 RON, să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt în cazurile şi condiţiile strict prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
În speţă, revizuenţii sunt nemulţumiţi de condamnarea lor pentru autorat la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în condiţiile în care, la săvârşirea faptelor pentru care au fost găsiţi vinovaţi au participat şi alte persoane, fiind vorba de o încăierare, declaraţiile testimoniale administrate fiind greşit apreciate şi interpretate.
Revizuenţii nu au invocat, în revizuire, fapte sau împrejurări prin care se tinde a se dovedi nevinovăţia lor, ci doresc administrarea de noi probe, în speţă, audierea altor martori, precum şi reaprecierea declaraţiilor martorilor cauzei, vizând stabilirea unei noi situaţii de fapt, de natură a înlătura răspunderea penală a acestora, ceea ce nu este posibil având în vedere limitele legale în care poate fi exercitată calea de atac a revizuirii.
Luarea în considerare a unei noi încadrări juridice ori prelungirea probatoriului administrat nu pot, de asemenea, constitui temei de revizuire, în sensul art. 394 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că situaţiile invocate de revizuenţi au fost verificate de către instanţele care au soluţionat cauza, atât în fond, cât şi în căile de atac, neconstituind fapte probatorii noi de natură să influenţeze radical soluţia adoptată, în conformitate cu cerinţele legale impuse pentru admisibilitatea revizuirii.
Împotriva acestei decizii, condamnatul G.N. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, apreciind că în cază este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire de cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti desfiinţate nu se pot concilia.
În cererea formulată, revizuentul a precizat că solicită revizuirea sentinţei penale prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii întrucât nu el este autorul faptei, dorind, împreună cu celălalt condamnat, I.D., administrarea de noi probe, în speţă, audierea altor martori, precum şi reaprecierea declaraţiilor martorilor cauzei, vizând stabilirea unei noi situaţii de fapt, de natură a înlătura răspunderea penală a acestora.
Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că motivul invocat de revizuentul condamnat G.N. nu se încadrează în dispoziţiile ari. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neconstituind fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, astfel că în mod temeinic, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au respins cererea.
Reaprecierea probelor care au stat la baza pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, administrarea de noi probe, în speţă, audierea altor martori, precum şi reaprecierea declaraţiilor martorilor audiaţi la urmărirea penală şi la judecata în fond, vizând stabilirea unei noi situaţii de fapt, de natură a înlătura răspunderea penală a condamnatului-revizuent nu constituie, în mod evident, cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., după cum judicios au apreciat instanţele de fond şi de apel.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul-condamnat G.N. împotriva Deciziei penale nr. 93 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul-revizuent-condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3030/2012. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 3034/2012. Penal → |
|---|
